ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2803/2010

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin

acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a

contencios administrativ si fiscal, sub nr. 3122/2/2009 la data de 01 aprilie 2009

reclamantul S.S. a chemat în judecată pârâtul Ministrul Sănătății, I.B.,

solicitând instanței de contencios administrativ aplicarea prevederilor art. 24

alin. (2) din Legea nr. 554/2004, prin obligarea pârâtului la plata unei amenzi

de 20% din salariul minim brut pe economie pe zi de întârziere până la

executarea deciziei nr. 2970 din 11 iunie 2007 pronunțată de Înalta Curte de

Casație și Justiție, secția contencios administrativ.

Pârâtul

Ministerul Sănătății a formulat întâmpinare, în principal invocând excepția

inadmisibilității cererii întrucât prin dispozitivul deciziei nr. 2970 din 11

iunie 2009 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția contencios

administrativ, în dosarul nr. 7820/2/2006 s-a dispus numai anularea Ordinului

Ministrului Sănătății nr. 576/2006 (cu caracter normativ) și a celui cu nr.

180/2006 (cu caracter individual), fără însă a se stabili vreuna din

obligațiile prevăzute de art. 24 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, anume ca

autoritatea publică să încheie, să înlocuiască sau să modifice un act

administrativ, să elibereze un înscris sau să efectueze anumite operațiuni

administrative. Pe fondul litigiului, pârâtul a solicitat respingerea acțiunii.

Prin

sentința civilă nr. 36 CC din 12 iunie 2009 Curtea de Apel București, secția a

VIII-a contencios administrativ și fiscal, a respins excepția inadmisibilității,

a r

espins cererea formulată de reclamantul S.S.,

î

n contradictoriu cu pârâții Ministerul Sănătății, și I.B., în calitate

de Ministru al Sănătății,

ca

nefondată.

Pentru a

pronunța această soluție instanța de fond a reținut că argumentele prezentate

de pârâți tind la soluționarea pe fond a litigiului, având natura mai degrabă a

unor apărări de fond, motiv pentru care a respins excepția inadmisibilității.

Pe fondul

litigiului, instanța de fond a constatat că prin decizia nr. 2970 din 11 iunie 2009

pronunțată de Înalta Curte de Casație si Justiție, secția contencios

administrativ și fiscal, în dosarul nr. 7820/2/2006 s-a soluționat cauza în mod

irevocabil în sensul admiterii recursului, admiterii acțiunii și anulării

Ordinului nr. 576 - ce stabilea că, începând cu data de 29 mai 2006, își

încetează activitatea consiliile de administrație și comitetele directoare ale

unităților sanitare publice cu paturi din rețeaua Ministerului Sănătății - și

Ordinul aceluiași ministru, prin care era numit la Spitalul Colentina un

comitet director interimar începând cu dat de 29 mai 2006, pentru o perioada de

6 luni.

Instanța de

fond a mai reținut că prevederile art. 24 alin. (1) din Legea contenciosului

administrativ sunt aplicabile atunci când obligația stabilită în sarcina autorității

administrative pârâte privește încheierea, înlocuirea sau modificarea unui act

administrativ sau eliberarea unui certificat, adeverința sau orice alt înscris,

în speță neregăsindu-ne în fața stabilirii unei astfel de obligații,

dispunându-se doar anularea acelor două acte administrative.

Instanța a

avut în vedere și faptul că reclamantul s-a judecat în contradictoriu cu

Spitalul Colentina - autoritatea publică cu care avea raporturi contractuale în

baza contractului de administrare nr. 11771 din 14 septembrie 2004, în mod

irevocabil. Instanțele judecătorești stabilind că dispoziția nr. 7545 din 30

mai 2006, prin care reclamantului i-a încetat de drept numirea în funcția de

director general, este legală.

Împotriva

sentinței

civile

nr. 36 CC din 12

iunie 2009 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios

administrativ și fiscal, a formulat recurs în termen legal reclamantul S.S.,

prin care s-a solicitat admiterea acestei căi extraordinare de atac, casarea

hotărârii atacate și rejudecarea cauzei în vederea pronunțării unei hotărâri

temeinice și legale.

A învederat

recurentul, prin motivele căii de atac, că decizia nr. 2970 din 11 iunie 2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, deși este

definitivă și irevocabilă, nu a fost pusă în executare cu toate că s-au făcut

mai multe cereri către ministrul sănătății și către directorul Direcției de

Sănătate Publică București prin care s-a solicitat de către reclamant repunerea

în funcție și restituirea tuturor drepturilor salariale.

Hotărârea

primei instanțe, s-a susținut, este lipsită de temei legal, neputând fi reținut

ca întemeiat argumentul instanței în sensul că acțiunea prin care reclamantul a

solicitat în contradictoriu cu spitalul Colentina repunerea în funcția de

director general al acestui spital a fost respinsă. Or, cu privire la această

acțiune, s-a precizat că ramura de drept a litigiului a fost dreptul muncii,

iar litigiul în discuție a avut alte părți și alt obiect. În ceea ce privește

renunțarea la judecată, recurentul a arătat că nu este relevantă, fiind evident

că persoana care renunță la judecată nu renunță la dreptul dedus judecății,

aceasta având în continuare dreptul ca oricând, cu respectarea eventualelor

termene de prescripție, să promoveze o nouă acțiune având același obiect.

Susținerea

instanței de fond în senul că între Ministerul Sănătății și recurent nu au

exista relații contractuale a fost de asemenea apreciată ca fiind eronată,

neavându-se în vedere că în vederea demiterii reclamantului ministrul sănătății

a fost cel care a emis actul administrativ privind încetarea funcției de

director al Spitalului Colentina. Totodată, pentru numirea în funcție a

celorlalți directori/manageri ai Spitalului Colentina tot această autoritate a

emis acte administrative de numire în funcție. In considerarea acestor

atribuții, se impunea ca ministrul sănătății să respecte îndatoririle sale, să

ia act de solicitările repetate ale reclamantului de repunere în funcție și de

decizia nr. 2970 din 11 iunie 2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția

de contencios administrativ și fiscal, și să ia toate măsurile necesare în

vederea restabilirii dreptății și renumirii în funcție a recurentului.

Cele

reținute de prima instanță, în sensul că prin decizia instanței supreme s-a

dispus numai anularea actelor administrative atacate, fără a se dispune și alte

măsuri, au fost criticate cu motivarea că efectele nulității vizează

restabilirea situației anterioare, respectiv repunerea reclamantului în funcția

de director general al Spitalului Clinic Colentina sau în ortice altă funcție

similară. Nu se poate afirma, s-a relevat, că o hotărâre irevocabilă a Înaltei

Curți de Casație și Justiție și tot efortul depus în pronunțarea unei asemenea

hotărâri vor rămâne fără efect și nu prezintă

nicio

valoare, fiind evident că odată cu anularea Ordinului nr. 576/2006 al

ministrului sănătății toate actele subsecvente emise în considerarea acestui

ordin sunt nule, potrivit adagiului „

Quod nullum est, nullum producit effectum

".

Prin

întâmpinare Ministerul Sănătății a solicitat respingerea recursului ca

nefondat, cu consecința menținerii ca temeinice și legale a sentinței civile

nr. 36 CC din 12 iunie 2009 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de

contencios administrativ și fiscal.

Recursul

este nefondat.

Prin decizia

nr. 2970 din 11 iunie 2007 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția

de contencios administrativ și fiscal, a fost admis recursul declarat de S.S.

împotriva sentinței civile nr. 2984 din 15 noiembrie 2006 a Curții de Apel București, secția a VIII a de contencios administrativ și fiscal, și a fost

modificată în tot sentința atacată în sensul că s-a dispus admiterea acțiunii

reclamantului S.S. și anularea Ordinelor nr. 576 din 25 mai 2006 și nr. 180 din

28 mai 2005 emise de Ministrul Sănătății.

Obiectul

cererii cu care reclamantul S.S., ulterior pronunțării deciziei mai sus

menționate, a sesizat instanța de contencios administrativ în temeiul

dispozițiilor art. 24 și urm. din Legea nr. 554/2004 a contenciosului

administrativ, cu modificările și completările ulterioare, îl constituie

obligarea ministrului sănătății la plata unei amenzi de 20% din salariul minim

brut pe economie pe zi de întârziere până la executarea Deciziei nr. 2970 din

11 iunie 2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios

administrativ și fiscal, anume până la repunerea reclamantului în funcție și

plata drepturilor salariale cuvenite pe perioada de la data emiterii actelor

administrative anulate și până la efectiva reintegrare.

Potrivit

prevederilor art. 24 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului

administrativ, cu modificările și completările ulterioare, dacă în urma

admiterii acțiunii autoritatea publică este obligată să încheie, să înlocuiască

sau să modifice actul administrativ, să elibereze un alt înscris sau să

efectueze anumite operațiuni administrative, executarea hotărârii definitive și

irevocabile se face în termenul prevăzut în cuprinsul acestuia, iar în lipsa

unui astfel de termen, în cel mult 30 de zile de la data rămânerii irevocabile

a hotărârii. în cazul în care termenul nu este respectat, sunt incidente

dispozițiile art. 24 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului

administrativ, care dispun că se aplică conducătorului autorității publice sau,

după caz, persoanei obligate o amendă de 20% din salariul minim brut pe

economie pe zi de întârziere, iar reclamantul are dreptul la despăgubiri pentru

întârziere.

În aceste

condiții, în raport de dispozițiile legale evocate, în mod întemeiat prima

instanță a respins acțiunea reclamantului, aplicarea amenzii prevăzute de

textul art. 24 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ

fiind posibilă numai în prezența condițiilor limitativ prevăzute de art. 24

alin. (1) din același act normativ și care sunt de strictă interpretare. Or,

prin Decizia nr. 2970 din 11 iunie 2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, ministrul sănătății nu a fost

obligat la încheierea, la înlocuirea sau la modificarea actelor administrative

atacate, sau, după caz, la eliberarea unui alt înscris sau la efectuarea

anumitor operațiuni administrative, ci prin aceasta s-a dispus numai anularea

Ordinelor nr. 576 din 25 mai 2006 și nr. 180 din 28 mai 2005.

În

consecință, constatându-se că motivele de recurs nu sunt întemeiate și că

hotărârea atacată este legală și temeinică se va dispune, în temeiul art. 312

alin. (1) C. proc. civ., respingerea ca nefondat a recursului declarat de S.S.

împotriva sentinței civile nr. 36/CC din 12 iulie 2009 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de S.S. împotriva

sentinței civile nr. 36/CC din 12 iunie 2009 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință publică, astăzi 27 mai

2010.