ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 742/2021

Ședința publică din data de 10 februarie 2021

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Procedura în fața primei instanțe

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București – secția a II-a contencios administrativ și fiscal la data de 07.02.2018, reclamanta A. a chemat în judecată pe pârâtul Ministerul Sănătății, solicitând obligarea pârâtului să răspundă cererii sale trimise prin poștă la data de 15.11.2017; stabilirea unui termen de răspuns pentru Ministerul Sănătății și obligarea acestuia la plata amenzii prevăzute de art. 24 din Legea nr. 554/2004; obligarea pârâtului să-i acorde despăgubiri morale si materiale pentru necomunicarea răspunsului la cererea sa din data de 15.11.2017, precum și la plata cheltuielilor de judecată.

Prin sentința nr. 3932 din 4 octombrie 2018, Curtea de Apel București – secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal

- a admis în parte acțiunea formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Sănătății;

- a obligat pârâtul să răspundă la toate capetele cererii trimise de reclamantă prin poștă la data de 15.11.2017, în termen de 30 zile de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri, iar în caz de neexecutare a obligației, se aplică conducătorului autorității pârâte o amendă de 20% din salariul minim brut pe economie pe zi de întârziere, începând cu ziua următoare celei în care se împlinește termenul de 30 zile și până la data îndeplinirii obligației;

- a respins în rest acțiunea;

- a obligat pârâtul la plata către reclamantă a sumei de 50 RON cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând taxă judiciară de timbru.

Împotriva sentinței curții de apel a formulat recurs pârâtul Ministerul Sănătății, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând casarea sentinței și, în rejudecare, respingerea acțiunii ca neîntemeiate.

În motivarea recursului, recurentul -pârât arată că instanța de fond a reținut în mod eronat că până la data pronunțării sentinței atacate autoritatea pârâtă nu a răspuns cererii reclamantei depusă prin poștă la data de 15 noiembrie 2017.

Astfel, cererea reclamantei a fost înregistrată sub nr. x la data de 21.11.2017, iar Ministerul Sănătății a transmis reclamantei răspunsul nr. x/21.03.2018. În acest sens, recurentul a atașat la dosar răspunsul întocmit de Direcția management și structuri sanitare nr. 63775/15.03.2018 și borderoul poștal, la poz. 10 fiind menționată trimiterea nr. 63775/21.03.2018 pe numele A., reclamanta în cauză.

În raport de aceste împrejurări, apreciază că nu se poate reține în cauză încălcarea prevederilor art. 2 alin. (1) lit. h) din Legea nr. 554/2004.

Recurentul -pârât a reiterat excepția lipsei de interes a cererii reclamantei adresate Ministerului Sănătății în anul 2017, referitoare la salarizarea în anul 2011 a personalului din Casa Județeană de Pensii Botoșani, instituție deconcentrată a Ministerului Muncii și Justiției Sociale. Interesul unei astfel de cererei nu este actual întrucât Ministerul Sănătății, autoritate publică centrală, nu are în subordine Casa Județeană de Pensii Botoșani.

Recurentul-pârât a criticat sentința și sub aspectul prematurității dispoziției instanței privind obligarea conducătorului autorității publice pârâte la plata unei amenzii în cuantum de 20% din salariul minim pe economie în caz de neexecutare a obligației, prin raportare la incidența prevederilor art. 24 alin. (3) din Legea nr. 554/2004.

II. Procedura în fața instanței de recurs

Intimata-reclamantă a depus întâmpinare prin care a invocat, prin care a invocat excepția nulității recursului pentru neîncadrarea criticilor în motivele de casare prevăzute de art. 488 din C. proc. civ., iar, în subsidiar, a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Recurentul-pârât a depus în copie răspunsul la petiția intimatatei reclamante întocmit de Direcția management și structuri sanitare nr. 63775/15.03.2018 și borderoul de corespondență din data de 21.03.2018.

III. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului

Examinând hotărârea atacată prin prisma motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., pe baza probelor administrate și a dispozițiilor legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul este fondat pentru considerentele în continuare arătate.

Intimata-reclamantă a învestit instanța de contencios administrativ cu o acțiune având ca petit principal nesoluționarea în termen legal a unei cereri adresate Ministerului Sănătății, acțiune circumscrisă prevederilor art. 1 alin. (1) și art. 8 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.

Nesoluționarea în termenul legal a unei cereri este definită în art. 2 alin. (1) lit. h) din aceeași lege ca fiind faptul de a nu se răspunde solicitantului în termen de 30 de zile de la primirea cererii, dacă prin lege specială nu se prevede un alt termen.

Această definiție cuprinsă în legea – cadru a contenciosului administrativ corespunde prevederilor art. 8 alin. (1) din O.G. nr. 27/2002 privind reglementarea activității de soluționare a petițiilor, care impun autorităților și instituțiilor publice sesizate, "obligația să comunice petiționarului, în termen de 30 de zile de la data înregistrării petiției, răspunsul, indiferent dacă soluția este favorabilă sau nefavorabilă".

În speță, intimata-reclamantă a adresat intimatului-pârât o petiție, expediată prin poștă la data de 15.11.2017, prin care a solicitat informații privind salarizarea în anul 2011 pentru medicii experți asigurări sociale, respectiv posibilitatea cumulului sporului de condiții deosebite expertiză de 10% cu sporul de condiții vătămătoare de 10% prevăzute de Regulamentul din 26.05.2010 la Ordinul Ministerului Sănătății nr. 547/2010.

Este adevărat că în dosarul primei instanțe nu există dovezi nemijlocite ale comunicării către intimata-reclamantă a unui răspuns la petiția înregistrată sub nr. x/21.11.2017, dar din înscrisurile noi depuse la dosarul de recurs rezultă că, anterior pronunțării sentinței atacate, Ministerul Sănătății- Direcția management și structuri sanitare a emis un răspuns la petiție, materializat prin adresa nr. x/21.03.2018, pe care l-a expediat prin poștă la adresa intimatei-reclamante, conform borderoului de corespondență nr. 1/21.03.2018.

Într-adevăr, adresa nr. x/21.03.2018 nu se încadrează în termenul de 30 de zile prevăzut în art. 8 alin. (1) din O.G. nr. 27/2002 și art. 2 alin. (1) lit. h) din Legea nr. 554/2004.

Dar în condițiile în care, pe parcursul soluționării cauzei, autoritatea publică sesizată a formulat răspunsul către petiționar și a efectuat demersuri pentru expedierea acestuia prin poștă, motivele nepredării corespondenței către destinatar fiind străine de o conduită culpabilă a expeditorului, instanța de fond în mod greșit a constatat temeinicia primul capăt de cerere, vizând tocmai formularea și comunicarea răspunsului.

În ceea ce privește conținutul răspunsului, contrar celor susținute de intimata-reclamantă, Înalta Curte constată că autoritatea publică a analizat în mod sintetic toate problemele sesizate. Or, în spiritul prevederilor legii contenciosului administrativ, un răspuns nefavorabil sau care nu corespunde așteptărilor petiționarului nu ar putea fi calificat drept refuz nejustificat de rezolvare a cererii decât dacă probele cauzei ar conduce la concluzia că puterea discreționară a autorității publice a fost exercitată abuziv ori disproporționat, contrar scopului legii.

Prin urmare, în raport cu circumstanțele concrete ale cauze, Înalta Curte constată că prima instanță a interpretat și aplicat în mod greșit prevederile art. 8 alin. (1) din O.G. nr. 27/2002 și ale art. 2 alin. (1) lit. h) din Legea nr. 554/2004.

Corelarea acestor dispoziții legale cu întregul context normativ în care se exercită dreptul la acțiune al persoanei care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim, de către o autoritate publică, potrivit art. 1 alin. (1) și art. 8 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, conferă consistență criticilor recurentului-pârât, în condițiile în care, din probele administrate, nu a rezultat un efect vătămător care să se fi aflat în legătură de cauzalitate cu întârzierea în formularea răspunsului ministerului. în contenciosul administrativ subiectiv, conduita culpabilă a autorității publice este sancționată doar în măsura în care are ca efect o lezare a reclamantului într-un drept sau într-un interes legitim.

În raport de această concluzie, Înalta Curte apreciază că nu se mai impune analizarea celorlalte critici invocate de recurent.

IV. Soluția instanței de recurs și temeiul juridic al acesteia

Pe cale de consecință, Înalta Curte, în temeiul art. 496 coroborat cu art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., va admite recursul formulat de pârâtul Ministerul Sănătății, va casa sentința atacată și, în rejudecare pe fond, va respinge acțiunea formulată de reclamanta A., ca neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul formulat de pârâtul Ministerul Sănătății împotriva sentinței nr. 3932 din 4 octombrie 2018 a Curții de Apel București – secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința atacată.

Respinge acțiunea formulată de reclamanta A., ca neîntemeiată.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 10 februarie 2021.