ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 291/2022

Ședința publică din data de 20 ianuarie 2022

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII a de contencios administrativ și fiscal, la data de 11.02.2019, reclamantul A., a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Sănătății ca, prin hotărârea ce se va pronunța, să fie obligat pârâtul la emiterea unui răspuns scris, cuprinzând soluționarea cererii înregistrată sub nr. x/13.07.2018 și să fie obligat pârâtul la plata cheltuielilor de judecată.

Prin sentința nr. 227 din 5 iunie 2019, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Sănătății, ca rămasă fără obiect. A fost obligat pârâtul la plata către reclamant a sumei de 600 RON reprezentând cheltuieli de judecată - taxa judiciară de timbru în cuantum de 100 RON și onorariu de avocat în cuantum de 500 RON.

Împotriva sentinței civile nr. 227 din 5 iunie 2019 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a declarat recurs pârâtul Ministerul Sănătății criticând-o pentru nelegalitate.

În opinia recurentului, hotărârea instanței de fond a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material, potrivit art. 488 alin. (1) punctul 8 din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., republicată, cu modificările și completările ulterioare. Instanța de fond în mod greșit a dispus plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 600 RON în sarcina recurentului-pârât Ministerul Sănătății având în vedere prevederile art. 453 alin. (1) din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., republicată, cu modificările și completările ulterioare, în condițiile în care a respins acțiunea reclamantului ca rămasă fără obiect.

II. Soluția și considerentele Înaltei Curți asupra recursului

Examinând sentința recurată prin prisma criticilor invocate prin cererea de recurs, a apărărilor invocate prin întâmpinare și a dispozițiilor legale incidente în materia supusă verificării, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru considerentele expuse în continuare.

Potrivit art. 453 alin. (1) Noul C. proc. civ. partea care pierde procesul va fi obligată, la cererea părții care a câștigat, să îi plătească acesteia cheltuieli de judecată.

Respingerea acțiunii ca rămasă fără obiect nu presupune că cererea reclamantului a fost considerată ca neîntemeiată.

Prin urmare, s-a apreciat că pârâtul datorează cheltuieli de judecată, culpa procesuală în intentarea acțiunii a aparținut pârâtului.

Astfel, în situația în care la primul termen de judecată, cu procedura legal îndeplinită, pârâtul a recunoscut pretențiile reclamantului, acesta nu va mai fi obligat să suporte cheltuielile judecății, cu rezerva situației în care a fost pus în întârziere înainte de pornirea procesului sau era de drept în întârziere.

În speță, este fără îndoială că procesul a fost declanșat din culpa părții pârâte care la data de 19 martie 2019, respectiv ulterior introducerii pe rolul instanței a prezentei cereri de chemare în judecată, a răspuns reclamantului.

Litigiul, înregistrat pe rolul instanței de fond a implicat cheltuieli constând în onorariul avocațial suportat de partea reclamantă și taxa judiciară de timbru.

Din conținutul art. 453 alin. (1) din C. proc. civ. reiese că fundamentul răspunderii pentru plata cheltuielilor de judecată se află culpa procesuală a părții. Evident că în speță subzistă culpa procesuală a pârâtului atâta timp cât cererea reclamantului care formează obiectul judecății datează din 13.07.2018, nefiind soluționată în termenul legal prevăzut de lege, ci doar ulterior introducerii pe rolul instanței a prezentei cereri de chemare în judecată, respective după comunicarea cererii de chemare în judecată.

Instanța de fond a făcut o aplicare corectă a dispoziției legale mai sus enunțate, neputând fi acceptată ideea că, în speță, culpa procesuală ar fi inexistentă, pârâta datorând cheltuieli de judecată tocmai pentru că cererea de chemare în judecată a rămas fără obiect pe parcursul judecării litigiului.

Nu are relevanță că instanța de fond nu a mai ajuns a pronunța soluție pe fondul cererii, ci a constatat că acțiunea a rămas fără obiect, deoarece în momentul sesizării instanței de judecată pârâtul Ministerul Sănătății nu a răspuns solicitării reclamantului astfel, că se justifică pornirea procesului.

În concluzie, nu subzistă temeiuri în considerarea cărora pârâtul să fi fost exonerat de la plata cheltuielilor de judecată, după cum nu subzistă nici motive pentru a beneficia de reducerea unei părți din cheltuielile de judecată avansate de partea adversă.

Față de considerentele ce preced, instanța va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de pârâtul Ministerul Sănătății împotriva sentinței civile nr. 227 din 5 iunie 2019 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 20 ianuarie 2022.