ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3148/2023

Ședința publică din data de 9 iunie 2023

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1.1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal la data de 25.05.2022, sub nr. x/2022, reclamanții A., B. și C. au solicitat instanței, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Sănătății prin Ministru, să dispună:

- anularea Deciziei nr. 1/28384 din data de 22.12.2021 și a Deciziei nr. 25040 din data de 09.11.2021 emise de către Ministerul Sănătății, prin care a fost respinsă solicitarea reclamantului C. de trimitere pentru tratament medical în străinătate potrivit dispozițiilor Ordinului nr. 50/2004;

- obligarea pârâtului Ministerul Sănătății la emiterea unei Decizii prin care Comisia de Specialitate din Cadrul Ministerului Sănătății să dispună aprobarea dosarului reclamantului C., cu consecința finanțării costurilor tratamentul efectuat în străinătate;

- obligarea pârâtului la plata către reclamanți a corespondentului în RON a sumei de 245.000 Euro calculată la cursul Euro/Leu din data efectuării plății, reprezentând contravaloarea tratamentului necesar reclamantului C. și prejudiciul patrimonial produs reclamanților în urma nerespectării dispozițiilor Ordinului nr. 50/2004 privind metodologia de trimitere a unor categorii de bolnavi pentru tratamentul în străinătate;

- obligarea pârâtului la plata către reclamanți a corespondentului în RON a sumei de 10.000 Euro calculată la cursul Euro/Leu din data efectuării plății, reprezentând prejudiciul nepatrimonial suferit de către reclamanți, în urma nerespectării atribuțiilor ce-i revine părții adverse conform legii, precum și

- obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de prezenta cauză.

1.2. Soluția instanței de fond

Prin sentința civilă nr. 2090 de la data de 18.11.2022 Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal a admis, în parte, cererea de chemare în judecată formulată și precizată de reclamanții A., B. și C., în contradictoriu cu pârâtul MINISTERUL SĂNĂTĂȚII prin MINISTRU.

A anulat deciziile nr. 1/28384 din data de 22.12.2021 și nr. 25040 din data de 09.11.2021, emise de către Ministerul Sănătății.

A obligat pârâtul la emiterea unei noi decizii în urma reanalizării dosarului reclamantului C., având ca obiect cererea de finanțare a costurilor tratamentului efectuat în străinătate.

A obligat pârâtul la plata către reclamanți a sumei de 5.000 de euro, echivalent în RON la data plății, reprezentând prejudiciul nepatrimonial suferit de către reclamanți.

A luat act că nu se solicită cheltuieli de judecată.

1.3 Calea de atac exercitată

Împotriva acestei sentințe, în termenul legal, au declarat recurs, pe de o parte, reclamanții A., B. și C., întemeiat pe disp. art. 488 alin. (1) pct. 6 și pct. 8 C. proc. civ., și pe de altă parte, pârâtul Ministerul Sănătății, întemeiat pe disp. art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ.

A. Cererea de recurs a reclamanților

În esență, reclamanții au solicitat admiterea căii de atac, cu casarea în parte a sentinței civile atacate și, pe fond, admiterea în totalitate a cererii de chemare în judecată.

În esență, în motivare, au arătat recurenții - reclamanți că hotărârea civilă de la fondul cauzei este nemotivată cu privire la soluția dată capătului 3 din acțiune. Astfel, au susținut recurenții-reclamanți că din argumentația primei instanțe nu reiese cu claritate care sunt motivele pentru care a fost admisă cererea de acordare a prejudiciului moral dar nu și cea de acordare a prejudiciului material în condițiile în care a fost atrasă răspunderea civilă delictuală a pârâtului.

Au mai invocat că există motive contradictorii în cuprinsul considerentelor primei instanțe.

Subsumat motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., au susținut recurenții-reclamanți că prima instanță a încălcat disp. ar. 1357 C. civ.. privind răspunderea civilă delictuală pentru fapta ilicită în ceea ce privește capătul 3 al acțiunii.

Totodată, au precizat recurenții că autoritatea pârâtă cât și prima instanță au nesocotit prevederile Ordinului nr. 50/2004 fapt care a condus la neaprobarea dosarului medical al minorului și la nedecontarea tratamentului efectuat de acesta în străinătate.

Prevalându-se de prev. art. 1381 și de art. 1385 C. civ.. au precizat recurenții că se impunea repararea integrală a prejudiciului pe care l-au suferit ca urmare faptei ilicite de care se face vinovat pârâtul.

Ulterior, aceiași recurenți au arătat că au fost încălcate de prima instanță de judecată prevederile art. 1385 C. civ.. prin raportare la modul de soluționare a capătului 4 din acțiune, cu trimitere la lezarea prin atitudinea pârâtului a drepturilor fundamentale la viață și sănătate, elemente care intră în sfera de reglementare a art. 8 din CEDO.

Au susținut și faptul că prejudiciul pretins nu este disproporționat de mare în raport de suferințele psihice(stres, frustrare) prin care au trecut părinții minorului alături de acesta în contextul în care pârâtul, în mod abuziv și nelegal, le-a respins cererea de decont a tratamentului medical.

În continuare, sunt reluate o serie de aspecte legate de situația de fapt, în special, se prezintă o serie de date care alcătuiesc istoricul medical al minorului reclamant.

Pentru toate aceste concluzii, au apreciat că se impune admiterea cererii de recurs, cu casarea sentinței civile atacate, iar pe fondul cauzei, admiterea cererii de chemare în judecată așa cum a fost aceasta formulată.

B. Cererea de recurs formulată de pârâtul Ministerul Sănătății

În esență, în motivare, recurentul -pârât a susținut că sentința civilă a primei instanțe este nemotivată și dată cu aplicarea greșită a normelor de drept material.

Astfel, a arătat că instanța fondului a reținut în mod greșit, în ceea ce privește capătul de cerere accesoriu - obligarea Ministerului Sănătății la emiterea unei decizi de aprobare a dosarului reclamanților, respectiv decontarea costurilor tratamentului efectuat de minorul C. în străinătate, că acesta este parțial întemeiat sens în care se impune obligarea pârâtului la reanalizarea dosarului petentului.

Nu este ce acord cu motivarea instanței de fond care a reținut că prin atitudinea sa pârâtul a adus atingeri prerogativelor ce constituie atributul personalității umane, care se manifestă prin suferința fizică sau morală pe care le resimte victima iar la determinarea acestuia trebuie avute în vedere caracterul și importanța valorilor nepatrimoniale lezate.

Recurentul - pârât a arătat că tratamentul de care a beneficiat reclamantul minor este disponibil și în România iar decizia de aprobare a unui dosar intră strict în responsabilitatea comisiei constituite în acest sens la nivelul Ministerul Sănătății.

A mai arătat că reclamanții nu au solicitat efectuarea în străinătate a unui tratament care nu se acordă și în România.

Pentru toate aceste motive, pârâtul a solicitat admiterea cererii de recurs.

1.4. Apărările formulate în cauză

Recurentul - pârât Ministerul Sănătății a depus întâmpinare la recursul promovat de recurenții-reclamanți, prin care a solicitat respingerea căii de atac promovate de aceștia.

2.1. Procedura de soluționare a recursului

Examinând sentința atacată, în raport cu actele și lucrările dosarului, precum și cu dispozițiile legale incidente în cauză, prin prisma criticilor formulate, Înalta Curte va respinge cererile de recurs, ca nefondate, pentru următoarele considerente:

Cu titlu prealabil, în ceea ce privește dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., invocate ca temei al cererii de recurs a Ministerului Sănătății, Înalta Curte constată că, deși este invocat acest motiv de recurs, el nu este însoțit de argumentele prin care să se demonstreze în care dintre ipotezele reglementate de textul legal mai sus menționat s-ar încadra critica de nelegalitate.

Potrivit art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde, alături de celelalte mențiuni prevăzute cu caracter imperativ, și motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor sau, după caz, mențiunea ca motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat.

Prin textul art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., legiuitorul a reglementat ipoteza legală, respectiv casarea hotărârii se poate cere când aceasta nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai străine de natura cauzei.

Pentru a conduce la casarea hotărârii atacate pe acest motiv de critică, recursul nu se poate limita la o simplă indicare "de formă" a textului art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., cerința legală a "dezvoltării motivelor" implicând determinarea criticilor punctuale și indicarea omisiunilor efectuate de prima instanță cu ocazia analizării situației de fapt prin raportare la susținerile reclamantului și la apărările pârâtului, cerință nerespectată de către recurent cu ocazia invocării acestui prim motiv de casare, ceea ce conferă susținerilor sale doar o aparență de motivare, însă nu reprezintă un argument suficient pentru a provoca o analiză de legalitate a hotărârii recurate pe acest motiv de recurs.

Prin urmare, sancțiunea prevăzută de normele procedurale în vigoare, pentru lipsa oricăreia dintre mențiunile la care se referă art. 486 alin. (1) lit. a) și c), este nulitatea, astfel cum prevăd dispozițiilor art. 488 alin. (3) teza întâi C. proc. civ.

În consecință, Înalta Curte va admite excepția nulității recursului și va anula recursul din perspectiva motivului de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., în raport cu dispozițiile art. 489 alin. (2) C. proc. civ.

În continuare, pornind la analiza cererii de recurs a recurenților-reclamanți din perspectiva motivului de casare de la art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., Înalta Curte reține că, deși au invocat acest temie de drept, recurenții - reclamanți nu au adus critici concrete sentinței de fond, nu au detaliat în ce au constat motivele contradictorii ori străine de natura cauzei cuprinse în hotărârea recurată, ci, în mare parte, au reluat susținerile de la fond.

Instanța de control judiciar constată că, în mod temeinic și legal, prima instanță a analizat argumentele aduse de reclamanți în dovedirea caracterului întemeiat al pretențiilor lor, reținând că obligația instanței de judecată este aceea de a analiza toate motivele de nelegalitate formulate, iar nu de a răspunde fiecărui argument în parte invocat de reclamantă.

După cum s-a arătat anterior, instanța de fond a examinat motivațiile prezentate de recurenți prin raportare la dispozițiile Ordinului Ministrului Sănătății nr. 50/2004, concluzionând, în raport de argumentele pe care aceștia au înțeles să le invoce, că este parțial întemeiată cererea de chemare în judecată și că respingerea cererii acestora de către pârât s-a realizat cu exces de putere.

Motivarea clară și accesibilă a judecătorului fondului răspunde și exigențelor impuse de art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, care obligă tribunalele să-și motiveze deciziile dar nu le poate impune să dea un răspuns detaliat la fiecare argument, întinderea obligației de motivare putând să varieze în funcție de natura deciziei și trebuind analizată în lumina circumstanțelor fiecărei spețe (Hotărârea din 9 decembrie 1994 în cauza Ruiz Torja contra Spaniei, Hotărârea din 28 iulie 2005 în cauza Albina contra României.

Curtea a subliniat în această ultimă hotărâre că, potrivit practicii sale constante, exigența procesului echitabil este îndeplinită și în cazul unei motivări a soluției pe scurt, concentrate, din care să rezulte însă că au fost examinate efectiv problemele esențiale ridicate de părți.

Prin urmare, chiar și o motivare sumară, sintetică, a unei hotărâri judecătorești nu echivalează cu o nemotivare, sancționabilă conform art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ., republicat, și îndeplinește cerințele unui proces echitabil, în sensul art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, nefiind astfel incidente în speță dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ.

Prima instanță a reținut corect situația de fapt, în raport cu prevederile legale incidente în materie și a realizat o încadrare juridică adecvată, neputându-se susține că hotărârea recurată cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei sens în care Înalta Curte constată că sentința civilă atacată respectă exigențele impuse de art. 425 C. proc. civ., fiind nefondată critica expusă de recurenți din această perspectivă.

De asemenea, Înalta Curte constată că nici motivul de nelegalitate dezvoltat și de recurenții - reclamanți dar și de recurentul - pârât Ministerul Sănătății, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8, nu este fondat, sentința pronunțată în litigiu fiind dată cu interpretarea și aplicarea corectă a normelor de drept material circumstanțelor de fapt ale cauzei.

Reclamanții, prin cererea de recurs, au invocat încălcarea dispozițiilor legale care reglementează răspunderea civilă delictuală însă Înalta Curte constată că o asemenea critică nu se confirmă în cauză.

În mod corect a reținut prima instanță că nu s-a dovedit legătura de cauzalitate dintre faptă și prejudiciul patrimonial produs reclamanților în urma nerespectării dispozițiilor Ordinului nr. 50/2004 privind metodologia de trimitere a unor categorii de bolnavi pentru tratamentul în străinătate.

Pentru aceste considerente, a și fost respinsă cererea de reparare a prejudiciului material, dosarul fiind retransmis autorității publice pentru a fi reanalizat, ca urmare a identificării altor deficiențe de către prima instanță.

Totodată, în mod just, a reținut instanța fondului că prin emiterea unor acte administrative pe baza unei analize incomplete, nemotivate, poate fi prezumată în mod rezonabil a genera o stare de incertitudine, frustrare, angoasă în legătura cu obținerea de către reclamantul C. a protejării drepturilor sale, ceea ce dovedește că a existat o afectare negativă pe plan psihic generată de autoritatea pârâtă, în contextul împrejurărilor globale ale speței. Același efect, indirect, s-a manifestat și asupra membrilor familiei, reclamanții A. și B., care au suplinit lipsa unei soluții transparente de finanțare a tratamentului pe cale administrativă prin acoperirea acestora prin eforturi proprii.

În acest context, și instanța de control judiciar apreciază că recurenții - reclamanți sunt îndreptățiți la reparația prejudiciului moral iar nu a celui material constatând că este corectă soluția de admitere a capătului de acțiune accesoriu, prima instanță, reținând corect, că a fost adusă atingere uneia dintre prerogativele care constituie atributul personalității umane și care se manifestă prin suferința fizică sau morală, pe care le resimte victima, iar la determinarea acestuia trebuie avute în vedere caracterul și importanța valorilor nepatrimoniale lezate, situația personală a victimei, ținând cont de circumstanțele săvârșirii faptei, statutul medico-social etc.

Cu privire la prejudiciul material solicitat de recurenți, Înalta Curte reține faptul că prima instanță, a admis acțiunea, doar în parte cu trimiterea dosarului spre analiză autorității publice, deoarece nu s-a constatat îndeplinirea tuturor condițiilor legale pentru finanțarea costurilor tratamentului efectuat în străinătate, acest remediu putând fi obținut în cazul soluționării favorabile a cererii, pe cale administrativă.

În acest context, critica recurenților care are în vedere nesoluționarea capătului 4 al acțiunii, respectiv că nu s-a dispus reparația integrală a prejudiciului, nu se confirmă câtă vreme din argumentația primei instanțe reiese că aceștia nu au îndeplinit condițiile legale pentru finanțarea costurilor tratamentului efectuat în străinătate.

Ceea ce prima instanță a constatat, aspect pe care și Înalta Curte îl reține ca urmare a examinării înscrisurilor de la dosar, este faptul că pârâtul a respins cererea de decont a reclamanților fără a motiva în mod corespunzător soluția adoptată. Or, actele administrative contestate în prezenta cauză produc efecte care sunt de natură a afecta negativ drepturi fundamentale, care nu pot fi vătămate prin acte nemotivate ori insuficient sau greșit motivate.

Pentru toate aceste considerente, Înalta Curte reține caracterul neîntemeiat al cererii de recurs a reclamanților.

În continuare, analizând cererea de recurs a pârâtului Ministerul Sănătății din perspectiva motivului de casare de la art. 488 alin. (1) pct. 8, Înalta Curte reține netemeinicia criticilor expuse de această parte procesuală în calea de atac.

Astfel, a arătat recurentul - pârât că prima instanță ar fi interpretat greșit prevederile cuprinse în Ordinul nr. 50/2004 însă analiza primei instanțe este pertinentă și are la bază o argumentație solidă, nefiind susceptibilă de critică în calea de atac declarată de Ministerul Sănătății.

În acest sens, reține Înalta Curte că actele administrative atacate conțin o motivare pur formală și superfluă sens în care prima instanță, în raport de împrejurarea că nu se poate exercita controlul de legalitate al acestora (vezi cauza C-509/93 Glencore Grain Ltd vechiul Comisia), a apreciat corect că se impune trimiterea dosarului Ministerului Sănătății spre reanalizare. Având în vedere că solicitările reclamanților vizează dreptul la sănătate, ca un drept fundamental prevăzut de art. 34 alin. (2) din Constituția României, prima instanță în mod real a considerat că instituția publică este mai bine plasată pentru a aprecia prioritățile, utilizarea resurselor disponibile și nevoile societății sens în care a desființat actul atacat și a obligat pârâtul la reanalizarea situației reclamanților.

Enumerarea tuturor normelor de procedură care se aplică în speță așa cum sunt ele înscrise în cuprinsul cererii de recurs a pârâtului Ministerul Sănătății nu fac decât să susțină motivarea primei instanțe care a reținut că actul contestat în cauză este nemotivat în condițiile în care a fost emis în cadrul unei proceduri care ar fi trebuit să se bucure de accesibilitate, previzibilitate, celeritate și transparență.

Pe cale de consecință, niciuna din criticile expuse în cadrul acestui motiv de casare nici de către recurenții-reclamanți dar nici de recurentul-pârât nu sunt apte a conduce la reformarea sentinței civile din perspectiva dorită de părțile procesuale declarante ale căii de atac.

2.2. Temeiul legal al soluției instanței de recurs

Pentru considerentele expuse, nefiind identificate motive de casare a sentinței prin prisma dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 6și 8 C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul formulat de reclamanți, dar și pe cel al pârâtului, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepția nulității recursului declarat de recurentul-pârât Ministerul Sănătății din perspectiva motivului de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., invocată din oficiu.

Constată nul motivul de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. formulat de recurentul-pârât Ministerul Sănătății împotriva sentinței civile nr. 2090 din 18 noiembrie 2022, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal.

Respinge recursul declarat de recurenții - reclamanți B., A. și C. precum și recursul întemeiat pe disp. art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. declarat de recurentul-pârât Ministerul Sănătății împotriva sentinței civile nr. 2090 din 18 noiembrie 2022, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, ca nefondate.

Respinge cererea de acordare a cheltuielilor de judecată formulată de recurenții-reclamanți.

Definitivă.

Soluția va fi pusă la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 9 iunie 2023.