ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1970/2023

Ședința publică din data de 6 aprilie 2023

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, la data de 10.02.2020, sub nr. x/2020, reclamanta A. a solicitat în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților, anularea în parte a deciziei nr. 22526/21.01.2020 emisă de Fondul de Garantare a Asiguraților; obligarea pârâtei la plata sumei de 324.903 RON reprezentând diferența de daune morale până la acoperirea sumei de 400.000 RON (sumă solicitată prin cererea adresată pârâtei); obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

Prin sentința civilă nr. 1041 din 20 octombrie 2020, Curtea de Apel București:

- a admis în parte cererea de chemare în judecată;

- a anulat în parte decizia nr. 22526/21.01.2020 emisă de pârât în sensul că:

- a admis cererea de plată formulată de reclamantă pentru suma de 100.000 RON;

- a obligat pârâtul la plata către reclamantă a sumei de 24.903 RON, reprezentând diferență până la suma de 100.000 RON;

- a obligat pârâtul la plata către reclamantă a sumei de 200 RON cu titlu de cheltuieli de judecată.

Împotriva sentinței de fond a declarat recurs pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților, întemeiat pe motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând casarea sentinței atacate și, în rejudecarea cauzei, respingerea cererii de chemare în judecată. De asemenea, a solicitat obligarea intimatei-reclamante la plata cheltuielilor de judecată.

În opinia recurentului, sentința recurată este netemeinică și nelegală, fiind rezultatul unei greșite interpretări și aplicări a legii de către instanța de fond, respectiv a Legii nr. 213/2015 și a Ordinului CSA nr. 14/2011.

Prima instanță a dispus în mod greșit anularea în parte a Deciziei FGA nr. 22526/21.01.2020 și obligarea la plata daunelor morale majorate, deși FGA a avut în vedere Procedura internă, standardizată de acordare a daunelor morale în caz de deces, procedură ce a fost emisă cu scopul de a recurge la niște criterii precise, cu aplicabilitate generală, pentru a diferenția fiecare situație particulară dintre multiplele situații care se pot ivi în realitate.

Așadar, nu s-ar putea susține că ar fi stabilit în mod arbitrar și netransparent cuantumul daunelor morale, ci s-a raportat la valorile menționate în Anexa 4 din procedură, care reprezintă procedura internă validată de lichidatorul judiciar al asigurătorului în faliment în analiza cererilor de creanță formulate de creditori pentru înscrierea la masa credală.

Precizează recurentul că nu se poate retine un eventual refuz nejustificat de acordare integrală a daunelor morale solicitate de reclamantă, având în vedere că dreptul de apreciere conferit de legiuitor în sarcina Comisiei Speciale din cadrul FGA (în lipsa criteriilor si limitelor legale de stabilire a cuantumului daunelor morale) nu a fost exercitat discreționar sau prin abuz/exces de putere, ci în baza unor reguli concrete, cu aplicabilitate generală, ce asigură respectarea unui tratament egal și nediscriminatoriu față de orice victimă a unui accident rutier.

Mai mult, recurgerea la o procedură internă standardizată nu contravine vreunei prevederi legale și nici nu este de natură a leza dreptul persoanei îndreptățite de a primi daune morale, ci, dimpotrivă, are rolul de a asigura transparența în procesul adoptării soluției administrative, precum și a unui tratament echitabil din partea F.G.A., care nu preia funcțiile unui asigurător, ci are menirea de a acoperi despăgubirile pentru creditorii societăților de asigurare aflate în faliment.

Prin întâmpinare, intimata-reclamantă A. solicită respingerea recursului, ca nefondat, răspunzând punctual criticilor formulate de recurent, pentru apărările dezvoltate la dosar.

II. Soluția instanței de recurs

Analizând actele și lucrările dosarului, sentința recurată în raport cu motivul de casare invocat, Înalta Curte constată că recursul este nefondat.

. . . . . . . . . .

Reclamanta A. a învestit instanța de contencios administrativ cu o acțiune prin care a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților, anularea în parte a Deciziei nr. 22526/21.01.2020, în sensul majorării cuantumului daunelor morale stabilite în favoarea sa.

Prima instanță a admis acțiunea reclamantei și a anulat în parte Decizia FGA nr. 22526/21.01.2020, în privința cuantumului daunelor morale, pe care le-a majorat la suma de 100.000 RON, obligând pârâtul FGA la plata către reclamantă a diferenței în sumă de 24.903 RON, menținând celelalte dispoziții ale deciziei contestate.

Prin criticile formulate în susținerea motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurentul-pârât a arătat, în esență, că instanța de fond a interpretat/aplicat greșit dispozițiile legale incidente în cauză cu privire la stabilirea cuantumului daunelor morale.

Înalta Curte reține că potrivit dispozițiilor art. 50 pct. 2 lit. d) din Norma A.S.F. nr. 23/2014, "La stabilirea despăgubirilor în caz de deces, se au în vedere următoarele: (…) f) daunele morale, în conformitate cu legislația și jurisprudența din România".

În literatura de specialitate, dar și în practica judecătorească, s-a arătat că, în absența unor criterii legale pe baza cărora să se poată realiza o cuantificare obiectivă a acestora, daunele morale sunt stabilite în raport cu consecințele negative suferite, importanța valorilor lezate, măsura în care au fost lezate aceste valori, intensitatea și consecințele traumei fizice și psihice suferite ori măsura în care a fost afectată situația familială, socială și profesională.

Atât instanțele naționale, cât și Curtea Europeană a Drepturilor Omului nu operează cu criterii de evaluare prestabilite, ci judecă în echitate, procedând la o apreciere subiectivă a circumstanțelor particulare ale cauzei, în funcție de care se stabilește întinderea reparației pentru prejudiciul suferit, despăgubirile reprezentând daunele morale trebuind să fie rezonabile, aprecierea și cuantificarea acestora să fie justă și echitabilă, să corespundă prejudiciului moral real și efectiv produs victimei și suferite de aceasta, în așa fel încât să nu se ajungă la o îmbogățire fără just temei a celui îndreptățit să pretindă și să primească daune morale, dar nici să nu fie derizorii.

În prezent, la nivel legislativ și de principiu nu există criterii obiective, abstracte, respectiv criterii matematice sau economice, cuantificabile, de stabilire a despăgubirilor bănești pentru repararea prejudiciilor morale, astfel încât instanțele se ghidează după criterii subiective, variabile de la caz la caz, în funcție de împrejurările concrete ale speței, astfel încât să fie acordate despăgubiri apte să constituie o satisfacție echitabilă.

Din această perspectivă, nu se poate stabili, în prezenta cauză, vreun motiv de nelegalitate a sentinței recurate, Înalta Curte reținând că decizia adoptată la nivelul autorității pârâte privind procedura de soluționare pe cale amiabilă a pretențiilor pecuniare izvorâte din cazuri de vătămări corporale sau decese invocată atât în decizia contestată, cât și în cererea de recurs, nu este act normativ, astfel că nu poate avea decât o valoare orientativă, nicidecum obligatorie, pentru instanța de judecată.

De asemenea, este adevărat că recurentul-pârât poate recurge la o procedură internă standardizată, însă FGA nu se poate raporta, astfel cum acesta a motivat, la procedura internă de soluționare pe cale amiabilă a pretențiilor pecuniare izvorâte din cazuri de vătămări corporale sau decese, prin care s-au adoptat criterii proprii de determinare a unor praguri valorice și s-au stabilit actele necesare pentru constituirea dosarului de daună, pentru a se evita săvârșirea unor discriminări într-un domeniu în care nu există criterii legale de individualizare a sumelor acordate, fără a le corela cu principiile de drept naționale și convenționale în această materie.

Înalta Curte constată că, deși prin elaborarea procedurii interne, recurentul-pârât a urmărit să se raporteze la un criteriu obiectiv și rezonabil în stabilirea despăgubirilor morale solicitate de persoanele vătămate, procedura internă trebuie corelată cu principiul reparării integrale a prejudiciului, consacrat de art. 1349 alin. (2) și art. 1385 alin. (1) C. civ. dar și de jurisprudența instanțelor naționale, care poate justifica depășirea cerințelor stabilite prin proceduri interne adoptate de FGA.

Instanța de control judiciar reține că, într-adevăr, Fondul de Garantare a Asiguraților nu este un succesor în drepturi și obligații al asigurătorilor, ci garantează în condițiile și limitele prevăzute de Legea nr. 213/2015 plata de indemnizații/despăgubiri rezultate din contractele de asigurare facultative și obligatorii încheiate, în condițiile legii, în cazul falimentului unui asigurător, însă o atare concluzie nu înlătură aplicabilitatea prevederilor C. civ. cu privire la modalitatea de determinare a existenței și întinderii prejudiciilor cauzate persoanelor îndreptățite să primească despăgubiri pentru acestea.

Nivelurile prevăzute în Procedura invocată reprezintă cel mult repere orientative, nicidecum obligatorii, de natură a evita orice analiză de proporționalitate a sumelor precizate în Anexe cu titlu de daune morale și situațiile concrete deduse analizei Fondului și subsecvent instanțelor de judecată. Procedura internă a recurentului poate fi avută în vedere de instanța de judecată la stabilirea cuantumului despăgubirilor, dar nu în mod exclusiv.

Totodată, Înalta Curte reține că aprecierea instanței de fond cu privire la cuantumul daunelor morale reprezintă o problemă de temeinicie, nu o problemă de legalitate a sentinței recurate și acest aspect nu poate fi cenzurat în cadrul unei căi extraordinare de atac cum este cea a recursului, cale de atac care, în raport de prevederile art. 488 din C. proc. civ., poate fi formulată doar pentru motive de legalitate, nu și pentru motive de temeinicie.

Prin urmare, instanța constată că susținerile și criticile recurentului-pârât, subsumate motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., sunt neîntemeiate și nu pot fi primite, instanța de fond pronunțând o hotărâre legală sub toate aspectele analizate.

Pentru aceste considerente, în temeiul prevederilor art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de Fondul de Garantare a Asiguraților împotriva sentinței civile nr. 1041 din 20 octombrie 2020 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Soluția va fi pusă la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.

Pronunțată astăzi, 6 aprilie 2023.