ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1706/2021

Cadrul procesual Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București la data de 22.01.2018, sub nr. x/2018, reclamantul Spitalul Clinic de Urgență București a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare, anularea deciziei nr. 12238/22.12.2017 emise de către Fondul de Garantare a Asiguraților, comunicată la data de 08.01.2018 și, pe cale de consecință, obligarea intimatei la plata sumei de 1.941,12 RON; deciziei nr. 12239/22.12.2017 emise de către Fondul de Garantare a Asiguraților, comunicată la data de 08.01.2018 și, pe cale de consecință, obligarea intimatei la plata sumei de 751,07 RON; deciziei nr. 12240/22.12.2017 emise de către Fondul de Garantare a Asiguraților, comunicată la data de 08.01.2018 și, pe cale de consecință, obligarea intimatei la plata sumei de 519,17 RON, deciziei nr. 12245/22.12.2017 emise de către Fondul de Garantare a Asiguraților, comunicată la data de 08.01.2018 și, pe cale de consecință, obligarea intimatei la plata sumei de 22.794 Euro (echivalent a 102.573 RON) și respectiv 84.817,95 RON și obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.

Soluția instanței de fond Prin sentința civilă nr. 3891 din 3 octombrie 2018 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a fost admisă în parte acțiunea și au fost anulate deciziile 12239, 12240 și 12145/22.12.2017. A fost obligat pârâtul să emită noi decizii de soluționare a cererilor de plată care au fost soluționate prin deciziile anterior indicate cu luarea în considerare a motivelor hotărârii. A fost respinsă în rest cererea ca neîntemeiată. A fost obligat pârâtul să plătească reclamantului suma de 1300 RON cheltuieli de judecată.

Cererea de recurs Împotriva hotărârii pronunțate de instanța de fond a formulat recurs pârâtul, întemeiat pe motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., prin care a solicitat admiterea recursului, casarea în parte a sentinței, respingerea în tot a acțiunii, cu consecința menținerii deciziilor atacate. În motivarea recursului, a arătat că instanța de fond a interpretat greșit prevederile art. 15 alin. (2) și art. 4 lit. e) din Legea nr. 213/2015, atunci când a reținut că plafonul de garantare de 450000 RON trebuie raportat la fiecare contract de asigurare în parte. A menționat că interpretarea dată de către prima instanță este de natură să încalce flagrant scopul înființării FGA, precum și modalitatea de funcționare a mecanismului garantării, prevăzut de art. 2 alin. (1) și (3) și art. 11 din Legea nr. 213/2015. Totodată, instanța de fond a interpretat greșit mențiunile Listei potențialilor creditori de asigurări, fiind încălcate prevederile art. 14 alin. (4)-(6) din C. proc. civ. și ale art. 23 alin. (1) și (3) din Legea nr. 503/2004. Calitatea de creditor de asigurare a intimatei-reclamante nu este determinată în raport de fiecare contract de asigurare încheiat cu asigurătorul în faliment, concluzia primei instanțe în sensul că plafonul prevăzut de dispozițiile Legii nr. 213/2015 se aplică pe contract de asigurare, iar nu pe creditor de asigurare adaugă la lege. A mai arătat recurentul că în mod greșit instanța a admis cererea de obligare la plata tuturor cheltuielilor de judecată, întrucât cererea de chemare în judecată a fost admisă în parte.

Apărările intimatului Intimatul-reclamant a formulat întâmpinare, solicitând admiterea excepției tardivității căii de atac, iar în subsidiar respingerea recursului ca nefondat și menținerea sentinței instanței de fond ca fiind temeinică și legală.

Alte aspecte procesuale La termenul de judecată din 2 iulie 2020, Înalta Curte a respins excepția tardivității cererii de recurs. Prin încheierea de ședință din 4 noiembrie 2020, Înalta Curte a respins cererea de sesizare a Înaltei Curți de Casație și Justiție, formulată de Fondul de Garantare a Asiguraților. II. Soluția instanței de recurs Analizând actele și lucrările dosarului, sentința recurată în raport cu motivul de casare invocat, Înalta Curte constată că recursul este nefondat. 2.1. Argumentele de fapt și de drept relevante. Reclamantul Spitalul Clinic de Urgență București a învestit instanța de contencios administrativ cu o acțiune prin care a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare, anularea deciziei nr. 12238/22.12.2017 și obligarea pârâtului la plata sumei de 1.941,12 RON; anularea deciziei nr. 12239/22.12.2017 și obligarea pârâtului la plata sumei de 751,07 RON; anularea deciziei nr. 12240/22.12.2017 și obligarea pârâtului la plata sumei de 519,17 RON, anularea deciziei nr. 12245/22.12.2017 și obligarea pârâtului la plata sumei de 22.794 Euro (echivalent a 102.573 RON) și respectiv 84.817,95 RON, cu cheltuieli de judecată. Se reține că, la soluționarea cererilor de plată ale societății reclamante, recurentul-pârât a decis respingerea acestora, astfel cum rezultă din emiterea Deciziilor nr. 12238, 12239, 12240 și 12145 din data de 22.12.2017, motivele respingerii fiind următoarele: 1. pentru creditorul de asigurare Spitalul Clinic de Urgență București (persoana juridică având CIF x) Fondul a efectuat plați în cuantum de 450.000 RON, fiind incidente dispozițiile art. 4 alin. (1) lit. e) coroborate cu dispozițiile art. 15 alin. (2) din Legea nr. 213/2015- motiv reținut în cele patru decizii; 2. a intervenit suspendarea poliței Casco întrucât asiguratul nu a respectat termenul de plată, fiind incidente dispozițiile art. 8.4 din Condițiile Generale de Asigurare -C. civ.-RO x- motiv subsidiar reținut în cuprinsul Deciziilor nr. 12238 și 12145. Curtea de Apel București a admis în parte cererea formulată de reclamant, în sensul anulării deciziilor nr. 12239, 12240, 12145/22.12.2017 și a obligat pârâtul să emită noi decizii de soluționare a cererilor cu luarea în considerare a motivelor hotărârii pronunțate, respingând în rest acțiunea. În esență, judecătorul fondului a reținut că plafonul de garantare prevăzut de dispozițiile art. 4 alin. (1) lit. e) și 15 alin. (2) din Legea nr. 213/2015 ("nivelul maxim al garantării pe un creditor de asigurare al asigurătorului în faliment") trebuie interpretat ca fiind aplicabil creditorului de asigurare prin raportare la câte un singur contract de asigurare, fiind incident pentru drepturile izvorâte dintr-un singur contract de asigurare încheiat cu debitorul falit, iar deciziile de plată contestate sunt nelegale în ceea ce privește acest motiv de respingere a cererilor de plată. Soluția Curții de apel este corectă, fiind adoptată și de instanța de control judiciar. Preliminar, instanța de control judiciar reține că motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 4 din C. proc. civ. este invocat formal de recurent, nefiind aduse critici în susținerea acestuia. În ceea ce privește motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., Înalta Curte constată că este nefondată critica recurentului-pârât privind chestiunile de drept dezlegate în mod greșit, în opinia sa, de către instanța de fond, privind aplicarea plafonului de despăgubire de 450000lei și calitatea de creditor de asigurare a intimatei-reclamante care nu ar fi determinată în raport de fiecare contract de asigurare încheiat cu asigurătorul în faliment. Din această perspectivă este relevantă Decizia nr. 29/02.03.2020 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, ca urmare a sesizării de către Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, prin încheierea din 30 octombrie 2019 dată în dosarul nr. x/2017, asupra următoarelor chestiuni de drept: - dacă prin creditor de asigurare, în sensul definit de art. 4 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 213/2015 privind Fondul de garantare a asiguraților (Legea nr. 213/2015), se înțelege și societatea de asigurare care a despăgubit pe asiguratul său, titulară a dreptului de regres izvorât dintr-o poliță CASCO împotriva asigurătorului de răspundere civilă obligatorie aflat în faliment, sau, dimpotrivă, constituie unic creditor de asigurare în aplicarea dispozițiilor art. 3 lit. h) din Legea nr. 503/2004 privind redresarea financiară, falimentul, dizolvarea și lichidarea voluntară în activitatea de asigurări, republicată, cu modificările și completările ulterioare (Legea nr. 503/2004) pentru toate creanțele sale neonorate de societatea de asigurare aflată în faliment; - dacă prin creanța de asigurare, în sensul definit de art. 4 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 213/2015, se înțelege și creanța izvorâtă din dreptul de regres al societății de asigurare care a despăgubit pe asiguratul său împotriva asigurătorului de răspundere civilă obligatorie aflat în faliment; - dacă plafonul de 450.000 RON stabilit de art. 15 alin. (2) din Legea nr. 213/2015 se aplică pe creditor de asigurare, indiferent de numărul creanțelor, sau pe creanțe de asigurare, în situațiile în care se exercită dreptul de regres de către societatea de asigurare care a efectuat plata indemnizației către propriul asigurat, ca efect al subrogării în drepturile asigurătorului CASCO, pentru fiecare creanță în parte. - dacă prin creditor de asigurare în sensul definit de art. 4 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 213/2015 se înțelege și societatea de asigurare, care a despăgubit pe asiguratul său, titulară a dreptului de regres izvorât dintr-o poliță CASCO, împotriva asigurătorului de răspundere civilă obligatorie aflat în faliment, sau, dimpotrivă, constituie unic creditor de asigurare în aplicarea dispozițiilor art. 3 lit. h) din Legea nr. 503/2004 privind redresarea financiară, falimentul, dizolvarea și lichidarea voluntară în activitatea de asigurări, pentru toate creanțele sale neonorate de societatea de asigurare aflată în faliment; - dacă prin creanța de asigurare, în sensul definit de art. 4 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 213/2015, se înțelege și creanța izvorâtă din dreptul de regres al societății de asigurare, care a despăgubit pe asiguratul său împotriva asigurătorului de răspundere civilă obligatorie aflat în faliment; - dacă plafonul de 450.000 RON stabilit de art. 15 alin. (2) din Legea nr. 213/2015 se aplică pe creditor de asigurare, indiferent de numărul creanțelor, sau pe creanțe de asigurare, în situațiile în care se exercită dreptul de regres de către societatea de asigurare care a efectuat plata indemnizației către propriul asigurat, ca efect al subrogării în drepturile asigurătorului CASCO, pentru fiecare creanță în parte. Prin Decizia nr. 29/02.03.2020, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, admițând sesizarea formulată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal în dosarul nr. x/2017, a stabilit că: În interpretarea dispozițiilor art. 15 alin. (2) din Legea nr. 213/2015, plafonul de 450.000 RON se aplică pe creanțe de asigurare, în situațiile în care se exercită dreptul de regres de către societatea de asigurare care a efectuat plata indemnizației către propriul asigurat, ca efect al subrogării în drepturile asiguratului CASCO, pentru fiecare creanță în parte". În aceste condiții, Înalta Curte constată că interpretarea și aplicarea de către judecătorul fondului a normelor de drept material, cu referire la art. 4 alin. (1) lit. e) și art. 15 alin. (2) din Legea nr. 213/2015 este corectă, situație în care nu se mai impune dezvoltarea argumentelor și considerentelor instanței de recurs asupra problemelor de drept care formează obiectul criticilor formulate în calea de atac, toate acestea fiind dezlegate prin decizia amintită. În ceea ce privește criticile referitoare la acordarea eronată a cheltuielilor de judecată în cuantumul maxim solicitat, față de admiterea numai în parte a cererii de chemare în judecată, instanța de control judiciar observă că în dispozitivul hotărârii se menționează că a fost acordată suma de 1300 RON cheltuieli de judecată, fiind solicitată prin înscrisurile depuse la dosar suma de 1500 RON. Prin urmare, toate criticile formulate sunt nefondate, soluția pronunțată de prima instanță reflectând interpretarea și aplicarea corectă a prevederilor legale incidente cauzei. În condițiile art. 453 din C. proc. civ., Înalta Curte va obliga recurentul-pârât recurentul Fondul de Garantare a Asiguraților la plata către intimatul Spitalul Clinic de Urgență București a cheltuielilor de judecată în cuantum 1500 RON, reprezentând onorariu avocațial, dovedit prin depunerea la dosarul instanței de recurs a anexei nr. 1/2020 la contractul de asistență juridică, a facturii fiscale nr. x/31.08.2020 achitate prin OP la 29.09.2020. 2.2. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs. Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de Fondul de Garantare a Asiguraților împotriva sentinței civile nr. 3891 din 3 octombrie 2018 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. PENTRU ACESTE MOTIVE,