ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1932/2023

Circumstanțele cauzei. Cererea de chemare în judecată. Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 10.09.2019 pe rolul Curții de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, sub nr. x/2019, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâții Casa de Asigurări de Sănătate a Municipiului București, Casa Națională de Asigurări de Sănătate și Ministerul Sănătății, a solicitat: 1- să se constate refuzul nejustificat de soluționare a dosarului prin care reclamantul a solicitat decontarea serviciilor medicale transfrontaliere de care a beneficiat într-un alt stat membru UE, în condițiile în care: - diagnosticul stabilit nu putea fi investigata și trata în România; - intervenția chirurgicală trebuia efectuată în regim de forță majoră; - în lipsa intervenției chirurgicale urgente, reclamantul ar fi decedat. 2- Obligarea pârâților, în solidar, la suportarea contravalorii serviciilor medicale în suma de 115.254,65 Euro (echivalentul în RON la data efectuării plații), suma de reprezintă rambursarea contravalorii cheltuielilor aferente serviciilor medicale private realizate în străinătate, respectiv în Austria, Viena, la clinica B., cu ocazia efectuării unei intervenții chirurgicale; 3- Obligarea pârâților, în solidar, la plata tuturor cheltuielilor și dobânzilor suportate de reclamant aferente creditelor în suma de 202.500 RON necesare acoperirii cheltuielilor medicale; 4- Obligarea pârâților, în solidar, la plata daunelor morale în sumă de 200.000 Euro; 5- Obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată ocazionate. Prin sentința civilă nr. 640 din data de 17.07.2020, Curtea de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal a admis excepția necompetenței materiale a Curții de Apel București, secția a IX-a și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București, secția a II-a contencios administrativ și fiscal. Cauza a fost înregistrată la data de 04.09.2020 pe rolul Tribunalului București, secția a II-a contencios administrativ și fiscal sub nr. x/2019. Prin sentința civilă nr. 4967 din data de 15.10.2020, Tribunalul București, secția a II-a contencios administrativ a admis excepția necompetenței materiale în soluționarea cererii adiționale. A Disjuns cererea principală și a dispus formarea unui nou dosar cu termen la 25.11.2020, cu citare părți, cu mențiunea de a depune încă o dată toate cererile și înscrisurile depuse deja. A Declinat competența de soluționare a cererii adiționale în favoarea C.A.B. A constatat ivit conflictul negativ de competență și a înaintat cauza Î.C.C.J. în vederea soluționării conflictului. Cauza a fost înregistrată pe rolul Î.C.C.J la data de 28.01.2021, iar la data de 18.02.2021 a pronunțat decizia civilă nr. 1006/2021, având următorul conținut: "Stabilește competența soluționării cauzei privind pe reclamantul A., în contradictoriu cu pârâții Casa Națională de Asigurări de Sănătate, Casa de Asigurări de Sănătate a Municipiului București și Ministerul Sănătății în favoarea Curții de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal. Definitivă. Soluția va fi pusă la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței. Pronunțată astăzi, 18 februarie 2021." Cauza a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal la data de 14.06.2021 sub numărul de dosar x/2019

Hotărârea instanței de fond. Prin sentința civilă nr. 122 din data de 28.01.2022, Curtea de Apel București – secția a IX-a contencios administrativ și fiscal a respins excepțiile invocate de pârâtul Ministerul Sănătății, respectiv excepția inadmisibilității acțiunii/prematurității formulării acțiunii pentru neparcurgerea procedurii prealabile și excepția prescripției dreptului material la acțiune; a admis în parte cererea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Sănătății, a obligat pârâtul Ministerul Sănătății la plata către reclamant a sumei de 115.254,65 euro (echivalentul în RON la data efectuării plății), reprezentând cheltuielile aferente tratamentului și serviciilor medicale realizate în străinătate (respectiv în Austria, Viena, la clinica B.) și a respins în rest cererea, ca neîntemeiată.

Cererea de recurs. Împotriva sentinței civile nr. 122 din data de 28.01.2022, pronunțată de Curtea de Apel București – secția a IX-a contencios administrativ și fiscal a declarat recurs pârâtul Ministerul Sănătății, invocând dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ. Față de motivul de casare prevăzut la art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. învederează încă o dată faptul expus în adresa Ministerului Sănătății nr. x/23.09.2019 prin care acesta a transmis reclamantului că tratamentul de care avea nevoie reclamantul nu putea fi efectuat în România, însă, atât timp cât deținea o recomandare medicală privind necesitatea efectuării tratamentului medico-chirurgical în străinătate, reclamantul ar fi trebuit să se adreseze Direcției de Sănătate Publică București pentru întocmirea dosarului și demararea procedurii de trimitere la tratament în străinătate, reglementată de O.G. nr. 28/2003 și Ordinul MS nr. 50/2004. De asemenea, prin raportul medical întocmit de medicul primar ortoped C. de Spitalul Clinic Sf. Ioan București nr. x/16.11.2016. s-a recomandat efectuarea intervenției chirurgicale în maximum 4-6 săptămâni. Având în vedere prevederile OMS nr. 50/2004 care reglementează inclusiv parcurgerea procedurii în situații de urgență medico-chirurgicală. reclamantul avea suficient timp la dispoziție pentru obținerea aprobării prealabile de la comisia constituită în cadrul Ministerului Sănătății. Revenind la motivul de casare de la pct. 6, recurentul-pârât arată că pentru a înlătura de la aplicarea în cauză a prevederilor art. 10 alin. (1) din OMS nr. 50/2004 care interzic finanțarea retroactivă a tratamentelor efectuate în străinătate de către bolnavi care nu au avut aprobarea prealabilă a comisiei Ministerului Sănătății, instanța de fond a construit o argumentație logico-juridică bazată pe Hotărârea CJUE pronunțată în cauza C-430/12 D. împotriva Casei de Asigurări de Sănătate Bacău. Recurentul-pârât consideră că în cauză nu sunt aplicabile reținerile din Hotărârea pronunțată în Cauza C- 430/12 D. împotriva Casei de Asigurări de Sănătate Bacău pentru motivul că referirile sunt la regimul de asigurări de sănătate la care este afiliată reclamanta D., respectiv Casa de Asigurări de Sănătate Bacău care face parte din sistemul de asigurări de sănătate gestionat de Casa Națională de Asigurări de Sănătate. În concluzie, reglementările europene pe care își întemeiază instanța de fond soluția de excludere de la aplicare a prevederilor art. 10 alin. (1) din OMS nr. 50/2004 nu sunt aplicabile situației de excepție de trimitere la tratament în străinătate a unor persoane cu afecțiuni deosebit de grave care nu pot fi tratate în România și nu pot conduce la această excludere și pe cale de consecință, consideră că este îndeplinit motivul de casare potrivit căruia hotărârea cuprinde motive străine de natura cauzei. In continuare, în a doua jumătate a pag. 20 din considerente, instanța invocă, în scopul excluderii de la aplicare în cauză a prevederilor art. 10 alin. (1) din OMS nr. 50/2004. Cauza C-777/18, potrivit căreia CJUE a hotărât că, în cazul asistenței medicale transfrontaliere, art. 56 din TFUE și art. 8 alin. (2) primul paragraf lit. a) din Directiva 2011/24 a Parlamentului European și a Consiliului din 9 martie 2011 trebuie interpretate în sensul că se opun unei reglementări naționale care exclude. în lipsa unei autorizații prealabile, rambursarea, în limitele acoperirii garantate de sistemul de asigurări de sănătate din statul membru de afiliere, a cheltuielilor aferente consultației medicale efectuate în statul membru. Consideră că nici aceste prevederi nu sunt aplicabile pentru motivul că asistența medicală transfrontalieră este reglementată de Titlul XIX din Legea nr. 95/2006. Potrivit art. 912 alin. (1) din Legea nr. 95/2006 "costurile asistenței medicale transfrontaliere sunt rambursate de casele de asigurări de sănătate în conformitate cu prevederile prezentului titlu." Așadar, prevederile asistenței medicale transfrontaliere sunt de competența caselor de asigurări de sănătate, ceea ce exclude aplicarea acestora în situația de excepție reglementată de O.G. nr. 28/2003 și de OMS nr. 50/2004. În final, recurentul-pârât arată că înlăturarea de la aplicare în cauză a prevederilor art. 10 alin. (1) din OMS nr. 50/2004 se încadrează în motivul de casare prevăzut la art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. hotărârea fiind dată cu aplicarea greșită a normelor de drept material.

Apărările formulate în cauză. Prin întâmpinarea depusă la dosar, intimatul-reclamant a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

Procedura de soluționare a recursului. În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs și de efectuare a comunicării actelor de procedură între părțile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 471 1 și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., cu aplicarea și a dispozițiilor O.U.G. nr. 80/2013. În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 471 1 și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., prin rezoluția din data de 04 ianuarie 2023, s-a fixat termen de judecată pentru soluționarea cererii de recurs la data de 05 aprilie 2023, în ședință publică, cu citarea părților.

Soluția instanței de recurs. Examinând sentința atacată, în raport cu actele și lucrările dosarului, precum și cu dispozițiile legale incidente în cauză, prin prisma criticilor formulate, Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat, pentru următoarele considerente: Intimatul-reclamant a învestit instanța de contencios administrativ și fiscal cu o cerere prin care a solicitat să se constate refuzul nejustificat de soluționare a dosarului prin care reclamantul a solicitat decontarea serviciilor medicale transfrontaliere de care a beneficiat într-un alt stat membru UE; obligarea pârâților, în solidar, la suportarea contravalorii serviciilor medicale în suma de 115.254,65 Euro (echivalentul în RON la data efectuării plații), suma de reprezintă rambursarea contravalorii cheltuielilor aferente serviciilor medicale private realizate în străinătate, respectiv în Austria, Viena, la clinica B., cu ocazia efectuării unei intervenții chirurgicale; obligarea pârâților, în solidar, la plata tuturor cheltuielilor și dobânzilor suportate de reclamant aferente creditelor în suma de 202.500 RON necesare acoperirii cheltuielilor medicale. Prima instanță a admis, în parte, cererea dedusă judecății, a obligat pârâtul Ministerul Sănătății la plata către reclamant a sumei de 115.254,65 euro (echivalentul în RON la data efectuării plății), reprezentând cheltuielile aferente tratamentului și serviciilor medicale realizate în străinătate (respectiv în Austria, Viena, la clinica B.) și a respins în rest cererea, ca neîntemeiată. Pentru a pronunța această sentință, Curtea de Apel a reținut că adresa nr. x/23.09.2019 emisă de pârâtul Ministerul Sănătății (și contestată de reclamant în prezentul dosar) nu este un act administrativ individual în sensul art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004, ci este un act administrativ asimilat actelor administrative unilaterale în sensul art. 2 alin. (1) lit. i) și alin. (2) din Legea 554/2004, urmând ca adresa să fie analizată din perspectiva refuzului nejustificat de a soluționa cererea reclamantului (de rambursare a cheltuielilor aferente tratamentului și serviciilor medicale realizate în străinătate). În această situație, devin incidente prevederile art. 7 alin. (5) din Legea 554/2004, conform cărora nu este obligatorie plângerea prealabilă. Prin urmare, excepția inadmisibilității acțiunii/prematurității formulării acțiunii pentru neparcurgerea procedurii prealabile este neîntemeiată, urmând să fie respinsă ca atare. În ceea ce privește excepția prescripției dreptului material la acțiune, invocată de pârâtul Ministerul Sănătății, Curtea a reținut că sunt incidente prevederile art. 11 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 554/2004, conform cărora "(1)Cererile prin care se solicită anularea unui act administrativ individual, a unui contract administrativ, recunoașterea dreptului pretins și repararea pagubei cauzate se pot introduce în termen de 6 luni de la: b)data comunicării refuzului nejustificat de soluționare a cererii". Având în vedere că, în speță, reclamantul l-a chemat în judecată pe pârâtul Ministerul Sănătății la data de 02.10.2019 – cererea trimisă prin mail – dosar nr. x/2019, în termenul legal de 6 luni de la data comunicării adresei nr. x/23.09.2019, Curtea a respins și excepția prescripției, ca neîntemeiată. Cu privire la fondul cererii deduse judecății, instanța de fond a reținut că în urma unor investigații medicale efectuate în România, reclamantul a fost diagnosticat cu modificări structurale osoase la nivelul osului iliac, recomandându-i-se să efectueze o biopsie pentru stabilirea necesității intervenției chirurgicale sau a tratamentului medicamentos, iar în baza examenului histopatologic, s-a confirmat diagnosticul de condrosarcom de grad redus conform Buletinului de analiza nr. x/2016 eliberat de Laboratorul de diagnostic pentru histopatologie, citologie si patologie moleculara din Viena, Austria . Ulterior, urmare a examinării situației medicale a reclamantului în România, a fost emis Raportul medical al pacientului care solicită formularul E112 (nr. x/16.11.2016), semnat de medicul primar ortoped C. de la Spitalul Clinic Sf. Ioan București, potrivit căruia îngrijirile medicale de care are nevoie reclamantul nu îi pot fi acordate în niciuna din unitățile sanitare din România într-un termen rezonabil față de starea reclamantului bolnav și de evoluția bolii, deoarece: intervenția chirurgicală este laborioasă și depășește logistica existentă în clinicile de specialitate din România; intervenția trebuie efectuată în echipa multidisciplinară, deoarece tumora este localizată în vecinătatea structurilor anatomice importante. Prin același raport medical, medicul primar ortoped a recomandat efectuarea intervenției chirurgicale în maxim 4 - 6 săptămâni. Curtea a apreciat că acest raport medical dovedește gravitatea bolii și urgența asigurării intervenției chirurgicale pentru salvarea vieții reclamantului. Efectuând verificări cu privire la clinicile care ar fi putut efectua intervenția chirurgicală, cu precădere în țările din Uniunea Europeană, reclamantul a constatat că la clinica B. din Viena îi putea fi asigurat acest serviciu medical, însă, potrivit înscrisului aflat la dosar nr. x/2019, această clinică nu acceptă formularul 502 sau E112, fiind vorba de o instituție medicală privată și, urmare a recomandării medicului ortoped și față de împrejurarea că evoluția bolii nu permitea întârzieri în efectuarea intervenției chirurgicale, la data de 12.12.2016, reclamantul s-a internat în clinica B. din Viena (conform înscrisului de la dosar nr. x/2019). La data de 13.12.2016, în urma examinării stării reclamantului, medicii de la clinica B. din Viena au constatat că starea de sănătate a reclamantului s-a înrăutățit, iar la data de 14.12.2016, la aceeași clinică, reclamantul a fost supus unei intervenții chirurgicale complexe, prin care i-a fost îndepărtată complet partea dreapta a bazinului până la nivelul regiunii sănătoase, iradiată cu o intensitate de 50000 Rad respectiv 50 Gray și din nou reimplantată, așa cum rezultă din actele medicale depuse la dosar, inclusiv din Raportul medical final din data de 23.12.2016 Costul total al tratamentului și serviciilor medicale de care a beneficiat reclamantul în Austria, Viena, la clinica B., a fost de 115.254,65 euro, fiind achitat în totalitate de către reclamant prin eforturi financiare proprii, așa cum rezultă din înscrisurile depuse la filele x – 140 vol. I dosar nr. x/2019 (facturi, chitanțe, ordine de plată, adresă de confirmare a plăților emisă de clinica B.). Învestită cu soluționarea cererii de recurs, Înalta Curte va răspunde punctual motivelor invocate. Înalta Curte reține că recurentul-pârât a invocat în susținerea recursului formulat, în primul rând dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., apreciind că hotărârea recurată cuprinde motive străine de natura cauzei. În literatura de specialitate s-a precizat că, deși la punctul 6 al art. 488 alin. (1) din C. proc. civ. ar fi vorba de trei motive distincte, în realitate este vorba despre ipoteze diferite ale aceluiași motiv de casare, și anume nemotivarea hotărârii, deoarece astfel trebuie calificate și o hotărâre care nu este deloc motivată și una care cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura pricinii. Un atare motiv de casare se justifică prin faptul că, în lipsa oricăror considerente, a unor considerente contradictorii sau străine de natura pricinii, nu se poate aprecia dacă soluția adoptată este sau nu rezultatul cercetării fondului cauzei. În speță, subsumat acestui motiv de nelegalitate, recurentul-pârât a arătat faptul că, normele europene și hotărârile pronunțate de CJUE în cauzele pe care și-a sprijinit instanța soluția de excludere de la aplicare a prevederilor art. 10 alin. (1) din OMS nr. 50/2004 nu sunt aplicabile situației de excepție reglementată de O.G. nr. 28/2003 și de OMS nr. 50/2004. Observând textul art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ., se desprinde necesitatea arătării motivelor de fapt și de drept ce au format convingerea instanței, precum și a celor pentru care s-au înlăturat cererile părților. Concluzionând, motivarea hotărârii trebuie să fie clară, concisă și concretă, în concordanță cu probele și actele de la dosar, ea constituind astfel o garanție pentru părțile din proces în fața eventualului arbitrariu judecătoresc și, de altfel, singurul mijloc prin care se dă posibilitatea de a se putea exercita controlul judiciar. Circumstanțiind aspectele de ordin teoretic la speța dedusă judecății, Înalta Curte constată că motivarea hotărârii atacate este clară, concisă și concretă, în concordanță cu probele și actele de la dosar și cu soluția adoptată în dispozitiv, iar judecătorul fondului a făcut o amplă analiză a susținerilor părților și a răspuns argumentelor acestora, expunând în mod logic si gradual considerentele care au fundamentat soluția adoptată, care poate fi supusă controlului de legalitate conform regulilor aplicabile. În aceste condiții, împrejurarea că recurentul-pârât nu împărtășește raționamentul logico-juridic ce a fundamentat soluția primei instanțe, nu poate conduce la incidența motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., criticile recurentei din această perspectivă fiind nefondate. De altfel, se constată că prin argumentele aduse de recurenta-reclamantă pe această cale s-ar putea reține că aceasta a invocat, eventual, o greșită interpretare și aplicare a dispozițiilor legale incidente în cauză, aspecte ce vor fi verificate și analizate în cadrul motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., însă ipoteza că sentința recurată ar conține motive străine de natura cauzei, nu poate fi primită. Potrivit motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., casarea unor hotărâri se poate cere când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material, hotărârea fiind dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii atunci când instanța a recurs la textele de lege aplicabile speței dar, fie le-a încălcat, în litera sau spiritul lor, adăugând sau omițând unele condiții pe care textele nu le prevăd, fie le-a aplicat greșit. În cauza de față aceste motive nu sunt incidente, după cum se va arăta în cele ce urmează. În cadrul criticilor subsumate motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurentul-pârât a susținut că sentința atacată a fost pronunțată de instanța de fond cu interpretarea greșită a dispozițiilor art. 10 alin. (1) din OMS nr. 50/2004. Într-adevăr, conform dispozițiilor art. 10 alin. (1) din OMS nr. 50/2004 "Este interzisă finanțarea retroactivă a tratamentelor efectuate în străinătate de către bolnavi care nu au avut aprobarea prealabilă a comisiei Ministerului Sănătății, prevăzută la art. 5." Dispozițiile art. 5 din același Ordin menționează procedura de analiză a solicitărilor pentru tratament medical în străinătate, după cum urmează: (1) Solicitările de trimitere a bolnavilor pentru tratament medical în străinătate se aprobă, ca urmare a analizării acestora de către o comisie constituită la nivelul Ministerului Sănătății, condusă de un secretar de stat în calitatea de președinte. (2) Componența nominală a comisiei prevăzute la alin. (1) se aprobă prin ordin al ministrului sănătății. (3) Comisia prevăzută la alin. (1) are obligația să se întrunească de două ori pe lună, în intervalul 1 - 5, respectiv 14 - 18 ale fiecărei luni, precum și ori de câte ori este nevoie în cazul urgențelor, în vederea analizării solicitărilor transmise în condițiile prezentului ordin. Comisia constituită la nivelul Ministerului Sănătății trebuie să ia măsuri pentru ca termenul de adoptare a deciziei și comunicarea acesteia către direcția de sănătate publică să nu depășească 20 de zile lucrătoare de la data înregistrării dosarului la Ministerul Sănătății. (4) La finalul fiecărei întâlniri, ca urmare analizării solicitărilor depuse, comisia prevăzută la alin. (1) are obligația să întocmească un proces-verbal, conform modelului prevăzut în anexa nr. x, care este semnat de membrii prezenți ai acesteia. (5) În cazul în care solicitările de finanțare a tratamentelor în străinătate depășesc fondurile stabilite lunar cu această destinație, comisia constituită la nivelul Ministerului Sănătății aprobă finanțarea tratamentului în străinătate pe baza următoarelor criterii de prioritate: a) riscul vital estimat în lipsa tratamentului: - risc major (mare) = 10 puncte; - risc mediu = 5 puncte; - risc scăzut (mic) = 0 puncte; b) beneficiul tratamentului estimat pentru bolnav: - foarte mare (recuperare totală) = 10 puncte; - satisfăcător (recuperare parțială) = 5 puncte; - nesatisfăcător (fără beneficii evidente) = 0 puncte. (6) După stabilirea, de către comisiile de specialitate teritoriale, a punctajului total pentru fiecare bolnav, calculat prin însumarea punctajelor acordate conform prevederilor alin. (5), comisia constituită la nivelul Ministerului Sănătății determină punctajul total final corespunzător fiecărui bolnav prin aplicarea următoarelor criterii suplimentare: a) costul estimat al tratamentului solicitat: - sub 25.000 RON = 20 puncte; - 25.000 - 50.000 RON = 15 puncte; - 50.000 - 75.000 RON = 10 puncte; - 75.000 - 100.000 RON = 5 puncte; - peste 100.000 RON = 0 puncte; b) perioada de timp care a trecut de la data înregistrării solicitării la nivelul Direcției generale de asistență medicală și sănătate publică, calculată începând cu data de la care dosarul transmis este complet și îndeplinește toate condițiile de legalitate prevăzute în prezentul ordin: - sub 1 lună = 0 puncte; - 1 lună - 3 luni = 5 puncte; - 3 luni - 6 luni = 10 puncte; - 6 luni - 12 luni = 15 puncte; - peste 12 luni = 20 puncte. (7) Pentru bolnavii care au consemnat în cuprinsul procesului-verbal medical întocmit în vederea trimiterii pentru tratament în străinătate nivelul de prioritate "Urgență medicală", criteriile suplimentare nu se aplică. (8) Comisia constituită la nivelul Ministerului Sănătății determină punctajul total final, pentru fiecare bolnav, prin însumarea punctajului total consemnat în procesul-verbal medical întocmit de către comisiile de specialitate teritoriale și punctajele acordate la criteriile suplimentare prevăzute la alin. (6). (9) Comisia aprobă solicitările care îndeplinesc toate condițiile de legalitate prevăzute în prezentul ordin, în limita fondurilor stabilite lunar cu această destinație și în ordinea descrescătoare a punctajelor totale finale obținute în condițiile prezentului ordin. În cauza dedusă judecății, în mod corect a reținut prima instanță că prin adresa nr. x/23.09.2019, recurnetul-pârât a recunoscut că tratamentul de care avea nevoie intimatul-reclamant nu putea fi efectuat în România, însă a arătat că, atâta timp cât deținea o recomandare medicală privind necesitatea efectuării tratamentului medico-chirurgical în străinătate, reclamantul ar fi trebuit să se adreseze Direcției de Sănătate Publică a mun. București pentru întocmirea dosarului și demararea procedurii de trimitere la tratament în străinătate. Or, față de dispozițiile legale sus-citate și raportul medical al pacientului, semnat de medicul primar ortoped C. de la Spitalul Clinic Sf. Ioan București, din care rezultă că intervenția chirurgicală trebuie efectuată de o echipă multidisciplinară, deoarece tumora este localizată în vecinătatea structurilor anatomice importante, precum și recomandarea de a fi efectuată în maxim 4 - 6 săptămâni, în mod corect a reținut instanța de fond că acest raport medical dovedește gravitatea bolii și urgența asigurării intervenției chirurgicale pentru salvarea vieții reclamantului, cu atât mai mult cu cât, din înscrisurile medicale rezultă că, boala reclamantului era foarte gravă, cu o evoluție nefavorabilă foarte rapidă, iar orice întârziere în efectuarea intervenției chirurgicale îi putea cauza moartea. Aceste aspecte sunt reliefate de faptul că, urmare a recomandării medicului ortoped din România și față de împrejurarea că evoluția bolii nu permitea întârzieri în efectuarea intervenției chirurgicale, la data de 12.12.2016, reclamantul s-a internat in clinica B. din Viena; la data de 13.12.2016, în urma examinării stării reclamantului, medicii de la clinica B. din Viena au constatat că starea de sănătate a reclamantului s-a înrăutățit, iar la data de 14.12.2016, la clinica B. din Viena, reclamantul a fost supus unei intervenții chirurgicale complexe, prin care i-a fost îndepărtată complet partea dreapta a bazinului până la nivelul regiunii sănătoase, iradiată cu o intensitate de 50000 Rad respectiv 50 Gray și din nou reimplantată, așa cum rezultă din actele medicale depuse la dosar, inclusiv din Raportul medical final din data de 23.12.2016. În acest context, în mod corect a reținut prima instanță că parcurgerea procedurii de analiză a dosarului medical reglementată de Ordinul MS nr. 50/2004 putea duce la agravarea stării de sănătate a intimatului-reclamant existând riscul pentru reclamant de a nu obține în timp util aprobarea prealabilă a comisiei Ministerului Sănătății (prevăzută la art. 5 din Ordinul MS 50/2004) și că orice tergiversare ar fi putut cauza moartea reclamantului. Prin urmare, din punct de vedere psihologic, conduita reclamantului de a se concentra asupra stării sale fragile de sănătate și de a căuta soluții pentru tratarea sa urgentă în străinătate, iar nu de a face demersuri birocratice anevoioase pentru a obține o autorizare prealabilă a fost perfect justificată. În ceea ce privește incidența dispozițiilor art. 10 alin. (1) din Ordinului 50/2004, Înalta Curte, în acord cu prima instanță, constată că acestea contravin prevederilor constituționale, precum și prevederilor convențiilor internaționale la care România a aderat. Astfel, art. 22 din Constituția României garantează "Dreptul la viață și la integritate fizică și psihică" iar articolul 16 alin. (1) prevede că "(1) Cetățenii sunt egali în fața legii și a autorităților publice, fără privilegii și fără discriminări." De asemenea, potrivit art. 34 din Constituția României, (1) Dreptul la ocrotirea sănătății este garantat. (2) Statul este obligat să ia măsuri pentru asigurarea igienei și a sănătății publice. (3) Organizarea asistenței medicale și a sistemului de asigurări sociale pentru boală, accidente, maternitate și recuperare, controlul exercitării profesiilor medicale și a activităților paramedicale, precum și alte măsuri de protecție a sănătății fizice și mentale a persoanei se stabilesc potrivit legii. Articolul 2 pct. 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și Libertăților Fundamentale prevede că "1. Dreptul la viață al oricărei persoane este protejat prin lege. Moartea nu poate fi cauzată cuiva în mod intenționat, decât în executarea unei sentințe capitale pronunțate de un tribunal în cazul în care infracțiunea este sancționată cu această pedeapsă prin lege." Potrivit art. 20 din Constituție, (1) Dispozițiile constituționale privind drepturile și libertățile cetățenilor vor fi interpretate și aplicate în concordanță cu Declarația Universală a Drepturilor Omului, cu pactele și cu celelalte tratate la care România este parte. (2) Dacă există neconcordanțe între pactele și tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care România este parte, și legile interne, au prioritate reglementările internaționale, cu excepția cazului în care Constituția sau legile interne conțin dispoziții mai favorabile. În raport cu aceste prevederi legale, Înalta Curte constată că în cazul în care legislația internă prevede anumite proceduri de soluționare mai anevoioase, iar de soluționarea cererii respective depinde viața persoanei în cauză, în mod corect trebuie aplicate cu prioritate reglementările internaționale. De asemenea, relevant este faptul că, deși recurentul-pârât nu a contestat cuantumul cheltuielilor efectuate de reclamant pentru tratarea sa în străinătate, iar în cursul soluționării litigiului, nu a indicat o altă clinică medicală din străinătate (din țări UE) care ar fi putut să-l opereze și să-l trateze pe reclamant cu cheltuieli mai reduse decât cele solicitate de clinica B., în mod corect instanța de fond a înlăturat motivul refuzului rambursării acestor cheltuieli (nerespectarea de către intimatul-reclamant a procedurii instituite de Ordinul MS nr. 50/2004 și incidența art. 10 alin. (1) din Ordinul nr. 50/2004). Față de aceste considerente, Înalta Curte constată că hotărârea primei instanțe a fost dată cu interpretarea sau aplicarea corectă a normelor de drept material, context în care argumentele expuse de recurentul-pârât în calea de atac a recursului nu sunt apte să determine casarea hotărârii de fond.

Temeiul legal al soluției instanței de recurs În considerarea argumentelor expuse, nefiind identificate motive de casare prin prisma dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 și pct. 8 din C. proc. civ., Înalta Curte, în baza art. 496 alin. (1) C. proc. civ. raportat la art. 20 alin. (1) din Legea nr. 544/2004, va respinge recursul, ca nefondat.