ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1720/2023

Ședința publică din data de 28 martie 2023

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Circumstanțele cauzei

Cadrul procesual

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel Ploiești, secția de contencios administrativ și fiscal, sub nr. x/2021, reclamanta Dr. A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Sănătății, a solicitat obligarea pârâtului să acorde clasificarea în categoria IV, așa cum a fost propusa de către DSP Prahova prin adresa înregistrata sub Nr. 38325/2.07.2019 și pe cale de consecința obligați paratei ca în termen de 10 zile să emită actul administrativ solicitat, în caz contrar să achite pentru fiecare zi de întârziere amenda prevăzuta la art. 24, alin. (2) din Legea Nr. 554/2004.

Soluția instanței de fond

Prin sentința nr. 131 din 14 septembrie 2021, Curtea de Apel Ploiești, secția contencios administrativ și fiscal a respins excepția lipsei de interes invocată în întâmpinare și, admițând excepția rămânerii fără obiect a cererii de chemare în judecată formulată de "reclamanta S.C. DR.A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâtul MINISTERUL SĂNĂTĂȚII, prin notele scrise", a respins cererea, ca rămasă fără obiect.

Deopotrivă, a obligat pârâtul la plata către reclamantă a sumei de 2050 de RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Cererea de recurs ce face obiectul judecății

Împotriva sentinței nr. 131 din data de 14 septembrie 2021, pronunțate de Curtea de Apel Ploiești, secția de contencios administrativ și fiscal a exercitat calea de atac a recursului pârâtul Ministerul Sănătății și, invocând motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 și 8 C. proc. civ., acesta a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței recurate și, în rejudecare, respingerea cererii de chemare în judecată, ca lipsită de interes și, în subsidiar, respingerea capătului de cerere cu privire la plata cheltuielilor de judecată, respectiv diminarea cuantumului cheltuielilor de judecată.

Fără a structura criticile sale în mod distinct, pe fiecare motiv de nelegalitate în parte, într-o primă critică recurentul și-a arătat nemulțumirea față de soluția dată de instanța de fond cu privire la excepția lipsei de interes ce a fost invocată de acesta la judecata pe fond, respectiv, de respinger a acestei excepții.

A susținut astfel că, la data formulării întâmpinării interesul nu era legitim, însă ulterior formulării întâmpinării interesul nu mai era nici determinat. Interesul este determinat când apelarea la un mijloc procesual ce intră în conținutul acțiunii civile poate fi justificată de un avantaj, de un folos practic concret. Acest caracter determinat se apreciază de către judecător de Ia speță la speță, nu de principiu.

Prin întâmpinare a arătat că reclamanta din prezenta cauză solicită acordarea clasificării spitalului în categoria IV, fără a îndeplini criteriile prevăzute de OMS nr. 323/2011 privind aprobarea metodologiei și a criteriilor minime obligatorii pentru clasificarea spitalelor în funcție de competență, interesul nu este legitim, născut și actual.

Astfel, consideră că instanța avea obligația să manifeste un rol activ în aflarea adevărului. Prin notele scrise și prin înscrisurile depuse în cauză Ministerul Sănătății a arătat că a fost întocmit proiectul de Ordin privind clasificarea B. în categoria V - nivel de competență limitat, iar în data de 19.07.2021 a fost emis Ordinul ministrului sănătății nr. 1335 privind clasificarea B. în categoria V -nivel de competență limitat.

Instanța nu a observat că reclamanta a cerut prin cererea de chemare în judecată clasificarea B. în categoria IV, dând și de această dată dovadă de pasivitate în aflarea adevărului.

De asemenea, în considerentele sentinței recurate (la pag. 6 paragraful 3), Curtea de Apel Ploiești arată că, prin notele scrise, că reclamanta a invocat excepția lipsei de obiect, având în vedere că prezenta cerere de chemare în judecată a fost formulată la data de 21.04.2021, iar după promovarea acțiunii reclamanta a solicitat clasificarea în categoria V, iar la data de 19.07.2021, prin ordinul Ministrului Sănătății a clasificat B. în categoria V.

Mai arată că prin concluziile susținute în fața instanței de judecată, reclamanta a apreciat, de asemenea, că prezenta cerere de chemare in judecată a rămas fără obiect, însă, recurentul consideră că cererea formulată de reclamantă este o veritabilă cerere de renunțare la judecată.

Mai susține astfel că, la data de 26.06.2019, domnul A., în calitate de manager al B., punct de lucru al S.C. DR. A. S.R.L., a solicitat prin adresa înregistrată la Direcția de Sănătate Publică Județul Prahova cu nr. 21096/26.06.2019, calificarea în funcție de competență a spitalului pe care îi reprezintă, în conformitate cu dispozițiile Ordinului ministrului sănătății nr. 1408/2010 privind aprobarea criteriilor de clasificare a spitalelor în funcție de competență și ale Ordinului ministrului sănătății nr. 323/2011 privind aprobarea metodologiei și criteriilor minime obligatorii pentru clasificarea spitalelor în funcție de competență, anexând totodată și fișa de autoevaluare a spitalului.

Invocând prevederilor art. 1 și art. 2 alin. (1) din Metodologia pentru clasificarea spitalelor în funcție de competență susține recurentul că, prin adresa nr. x/02.07.2021, Direcția de Sănătate Publică Prahova transmite Ministerului Sănătății fișa de autoevaluare pentru B., cu sediul în comuna Paulești, jud. Prahova cu propunerea de clasificare în categoria IV.

Susține deopotrivă că, raportat la prevederile art. 6 din anexa nr. 2 la Ordinul ministrului sănătății nr. 323/2011 privind aprobarea metodologiei și a criteriilor minime obligatorii pentru clasificarea spitalelor în funcție de competență, cu modificările și completările ulterioare, unitatea sanitară B. nu îndeplinește cumulativ criteriile minime obligatorii de clasificare în categoria IV, astfel că Ministerul Sănătății a clasificat B. în categoria V ca urmare a îndeplinirii condițiilor. Pentru categoria IV, care face obiectul prezentei cauze, reclamanta nu a făcut nici până la această dată dovada îndeplinirii criteriilor de clasificare categoria IV.

Clasificarea unităților sanitare este un proces deschis și managerul se poate adresa Direcției de Sănătate Publică județeană printr-o cerere și fișa de autoevaluare, numai în condițiile îndeplinirii cumulative a tuturor criteriilor minime obligatorii prevăzute în legislația în vigoare.

Astfel, în mod greșit a considerat instanța că pârâtul Ministerul Sănătății datorează cheltuielile de judecată, chiar dacă cererea reclamantului a fost respinsă, culpa procesuală în intentarea acțiunii aparținând pârâtului, având în vedere că ordinul a fost emis, după formularea acțiunii, deoarece obiectul acțiunii formulată de reclamant era reprezentat de obligarea Ministerului Sănătății la acordarea clasificării B. în categoria IV.

Apreciază astfel recurentul că instanța de fond a interpretat și aplicat în mod greșit dispozițiile art. 274 alin. (1) C. proc. civ., conform cărora, partea care cade în pretenții va fi obligată, la cerere, să plătească cheltuieli de judecată.

Invocă Decizia nr. 689/2016, în cadrul căreia ICCJ a reținut că reclamanții se află în culpă procesuală și atunci când cererea de chemare in judecată a fost respinsă pentru lipsa calității procesuale pasive sau când acțiunea a fost anulată ca netimbrată, recurenții fiind atrași în continuare în litigiu pană la soluționarea irevocabilă a acestuia. Astfel, aceștia sunt nevoiți să suporte până la final cheltuielile de judecată generate de serviciile avocatului angajat în cauză în vederea formulării apărărilor părților pe care le reprezintă.

Fundamentul plății cheltuielilor de judecată îl reprezintă culpa procesuală care este dovedită prin pierderea procesului, însă pentru a stabili o culpă procesuală, trebuie a se lua în seamă, în egală măsură, atât rezultatul procesului, cât și conduita părților manifestată anterior litigiului ori pe parcursul acestuia, întrucât art. 454 din C. proc. civ. prevede că în cazul în care o persoană poartă culpa pentru declanșarea sau purtarea unui proces este exonerată de plata cheltuielilor de judecată dacă recunoaște pretențiile până la primul termen la care părțile sunt legal citată.

Având în vedere că ulterior formulării cererii de chemare în judecată, reclamanta a formulat o nouă cerere pentru clasificarea într-o categorie a căror criterii le îndeplinea, respectiv categoria V, la data introducerii acțiunii pentru clasificarea unei categorii ale cărei criterii nu le îndeplinea (categoria IV), nu poate fi reținută culpa Ministerului Sănătății, astfel că instanța putea cel mult să constate o culpă procesuală comună.

Pentru aceste motive, solicită admiterea recursului, casarea sentinței recurate și în rejudecare respingerea cererii de chemare în judecată și, în subsidiar, respingerea capătului de cerere cu privire la plata cheltuielilor de judecată, respectiv diminuarea cuantumului cheltuielilor de judecată.

Apărările intimatei-reclamante

Deși cererea de recurs i-a fost comunicată în termenul legal, intimata - reclamantă S.C. "Dr. A." S.R.L. nu a formulat întâmpinare la recursul promovat de pârâtul Ministerul Sănătății, astfel cum impun dispozițiile art. 471

1

alin. (3) C. proc. civ. incidente și în cazul recursului, conform art. 490 alin. (2) și art. 494 din același act normativ, ci, înainte de termenul de judecată, aceasta a formulat apărări împotriva recursului promovat de recurentul - pârât Ministerul Sănătății în cadrul unor Note scrise și, fără a invoca expres nici o excepție procesuală, a solicitat respingerea recursului, ca neîntemeiat.

Procedura de soluționare a recursului

În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs și de efectuare a comunicării actelor de procedură între părțile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 471

1

și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., cu aplicarea și a dispozițiilor O.U.G. nr. 80/2013.

În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 471

1

și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ. și dispozițiile art. 109 din Regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești, prin Rezoluția Președintelui completului învestit aleatoriu cu soluționarea dosarului, din data de 01.02.2022, a fost fixat primul termen pentru judecata recursului la data de 28 martie 2023, în ședință publică, cu citarea părților, când, Înalta Curte, luând act de solicitarea ambelor părți de judecare a cauzei în lipsă, considerând că au fost lămurite toate împrejurările de fapt și temeiurile de drept ale cauzei, în baza art. 394 C. proc. civ. a declarat dezbaterile închise și a reținut dosarul spre soluționare asupra cererii de recurs ce face obiectul pricinii deduse judecății.

Soluția și considerentele Înaltei Curți asupra recursului, potrivit prevederilor art. 496-499 din C. proc. civ.

Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința recurată, în raport cu motivele de casare invocate, cu apărările din cuprinsul întâmpinării și cu normele legale incidente litigiului dedus prezentei judecăți, Înalta Curte constată că recursul promovat de recurentul -pârât Ministerul Sănătății este fondat, în limitele și pentru motivele în continuare arătate:

Mai întâi, reține Înalta Curte că, deși recurentul a invocat două motive de casare, întemeiate pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 și 8 C. proc. civ., dat fiind faptul că, în esență se critică modul de interpretarea a unor norme de procedură de către prima instanță, respectiv art. 33 și art. 453 alin. (1) C. proc. civ. (eronat fiind invocate dispozițiile art. 274 alin. (1) C. proc. civ. din 1865, ce reglementau cheltuielie de judecată, în condițiile în care, raportat la data începerii litigiului - 21.04.2021 - sunt incidente dispozițiile art. 451-455 din actualul C. proc. civ. intrat în vigoare încă din 15.02.2013), hotărârea recurată va fi analizată doar din perspectiva motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., fiind în discuție încălcarea unor norme de drept procedural și nu de drept material.

Astfel, analizând hotărârea recurată din această perspectivă, prin raportare la criticile formulate și la normele legale incidente, constată Înalta Curte că

Reclamanta SC "Dr. A." S.R.L.,. a învestit instanța de contencios administrativ și fiscal cu o acțiune prin care a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Sănătății, obligarea pârâtului să acorde clasificarea în categoria IV, așa cum a fost propusa de către DSP Prahova prin adresa înregistrata sub Nr. 38325/2.07.2019 și pe cale de consecință a fi obligată pârâta ca, în termen de 10 zile, să emită actul administrativ solicitat, în caz contrar să achite pentru fiecare zi de întârziere amenda prevăzuta la art. 24, alin. (2) din Legea Nr. 554/2004.

Prima instanță a respins excepția lipsei de interes, invocată de pârât în cadrul întâmpinări, însă a admis excepția rămânerii fără obiect a cererii de chemare în judecată, invocată tot de pârât în cadrul unor Note Scrise și, pe cale de consecință, a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta S.C. DR.A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâtul MINISTERUL SĂNĂTĂȚII, ca rămasă fără obiect.

În ceea ce privește excepția rămânerii fără obiect a cererii de chemare în judecată a reținut prima instanță că, prin Ordinul nr. 1335/19.07.2021 s-a aprobat clasificarea B. în categoria V- nivel competență limitat, astfel că, având în vedere că obiectul dedus judecății a fost executat de către pârât anterior de finalizarea procesului, având în vedere și poziția procesuală a ambelor părți (care au apreciat că prezenta cauză a rămas fără obiect), în baza art. 194 lit. c) C. proc. civ., prima instanță a admis excepția rămânerii fără obiect a cererii de chemare în judecată, respingând cererea de chemare în judecată, ca rămasă fără obiect, obligând însă pârâtul la plata către reclamantă a sumei de 2050 de RON cu titlu de cheltuieli de judecată, (onorariu avocat si taxa de timbru), în considerarea faptului că, deși cererea reclamantului a fost respinsă, culpa procesuală în intentarea acțiunii aparține pârâtului, având în vedere că ordinul a fost emis după formularea cererii de chemare în judecată.

Înalta Curte împărtășește soluțiile primei instanțe privind respingerea excepției lipsei de interes și admiterea excepției rămânerii fără obiect a cererii de chemare în judecată, invocate de pârât, însă constată că soluția de obligare a pârâtului la plata cheltuielilor de judecată a fost pronunțată fără a ține cont de dispozițiile art. 454 C. proc. civ., motiv pentru care aceasta se impune a fi reformată, având în vedere considerentele ce succed:

Astfel, în ceea ce privește excepția lipsei de interes, apreciază instanța de control judiciar că aceasta a fost în mod corect respinsă de prima instanță, în considerarea faptului că, raportat la art. 1 și 2 din Legea nr. 554/2004, reclamanta a contestat o anumită conduită a pârâtului, apreciind ca fiind nejustificat refuzul acestuia de a-i acorda clasificarea în categoria IV. Întrucât reclamanta s-a considerat vătămată într-un interes legitim privat prin refuzul pârâtului de a-i acorda clasificarea propusă de DSP Prahova prin Adresa nr. x/02.07.2019, a promovat acțiunea ce face obiectul prezentului dosar tocmai pentru a obține remedierea acestei situații prin emiterea actului administrativ solicitat.

Pentru motivele deja expuse, contrar susținerilor recurentului-pârât, Înalta Curte constată că reclamanta, prin promovarea acțiunii ce face obiectul prezentului dosar, a justificat un interes determinat, legitim, personal, născut și actual, în sensul prevederilor art. 33 din C. proc. civ., soluția pronunțată de prima instanță, de respingere a excepției lipsei de interes, invocată de recurentul - pârât, fiind în mod corect respinsă de prima instanță.

Si în ceea ce privește excepția rămânerii fără obiect a cererii de chemare în judecată, invocată de intimatul - pârât în cadrul unor Note Scrise depuse la dosarul de fond anterior primului termen de judecată stabilit în cauză, reține instanța de control judiciar că a fost în mod corect admisă de judecătorul fondului, raportat la înscrisul depus la dosar de către autoritate împreună cu notele scrise, respectiv Ordinul nr. 1335/19.07.2021 și la poziția procesuală exprimată de reclamantă chiar la termenul de judecată din data de 14.09.2021.

Deși în conținutul considerentelor hotărârii s-a strecurat o eroare materială, menționându-se în mod greșit că "prin notele scrise reclamanta a invocat excepția lipsei de obiect", în condițiile în care, în realitate, această excepție a fost invocată de pârâtul Ministerul Sănătății în cadrul Notelor Scrise înregistrate la instanță la data de 03.08.2021, anterior termenului de judecată din data de 14 septembrie 2021, fiind atașate la dosarul de fond, judicios prima instanță a admis excepția rămânerii fără obiect a cererii de chemare în judecată și a respins cererea, ca rămasă fără obiect, luând act de poziția procesuală a reclamantei exprimată prin apărătorul său în ședința publică de la primul termen de judecată, în sensul că, față de conținutul Ordinului nr. 1335 emis de pârât după introducerea acestei acțiuni, prin care i s-a aprobat reclamantei clasificarea în categoria V, a fost de acord cu această clasificare, deși, prin acțiune solicitase acordarea clasificării în categoria IV, reclamanta admițând faptul că prezenta cauză a rămas astfel fără obiect.

Înalta Curte nu -și poate însuși criticile recurentului, în sensul că "instanța nu a observat că reclamanta a cerut prin cererea de chemare în judecată clasificarea B. în categoria IV, dând dovadă de pasivitate în aflarea adevărului" și nici că " cererea reclamantei este o veritabilă cerere de renunțare la judecată".

Dimpotrivă, prima instanță a pronunțat această soluție respectând dreptul de dispoziție al părților și având în vedere deopotrivă rolul judecătorului în aflarea adevărului, prevăzute de art. 9 și art. 22 din C. proc. civ.

Față de aceste considerente Înalta Curte constată ca fiind nefondate criticile recurentului referitoare la soluțiile date de prima instanță cu privire la excepția lipsei de interes și excepția rămânerii fără obiect a cererii de chemare în judecată, ambele excepții fiind invocate de recurentul - pârât.

În ceea ce privește însă criticile referitoare la soluția de obligare a pârâtului la plata către reclamant a sumei de 2050 de RON cu titlu de cheltuieli de judecată, instanța de control judiciar constată că acestea sunt întemeiate, raportat la dispozițiile art. 454 C. proc. civ., ce prevăd că " pârâtul care a recunoscut, la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate, pretențiile reclamantului nu va putea fi obligat la plata cheltuielilor de judecată".

Astfel, dat fiind faptul că Ordinul nr. 1335/19.07.2021 a fost depus la dosar de pârât anterior primului termen de judecată, în mod greșit prima instanță l-a obligat pe acesta la plata cheltuielilor de judecată, reținând culpa procesuală a pârâtului, ignorând dispozițiile art. 454 C. proc. civ. privind exonerarea sa de la plata cheltuielilor de judecată.

Atâta vreme cât prin prevederile art. 454 din C. proc. civ. se arată că pârâtul care a recunoscut pretențiile la prima zi de înfățișare nu poate fi obligat la plata cheltuielilor de judecată, cu atât mai mult faptul că obiectul dedus judecății a fost executat de pârât chiar înainte de termenul de judecată, nu poate determina obligarea acestuia la plata cheltuielilor de judecată, pârâtul neavând o atitudine procesuală de opoziție sau de nerecunoaștere a dreptului pretins de reclamantă.

Prin urmare, Înalta Curte constată că susținerile și criticile recurentului sub acest aspect sunt întemeiate, iar instanța de fond în mod greșit a dispus obligarea acestuia la plata cheltuielilor de judecată.

Astfel, soluția primei instanțe, de obligare a pârâtului la plata către reclamantă a sumei de 2050 RON cu titlu de cheltuieli de judecată, nu este legală, fiind dată cu interpretarea și aplicarea greșită a prevederilor art. 453 C. proc. civ., în cauză fiind incidente dispozițiile art. 454 C. proc. civ., motiv pentru care hotărârea recurată se impune a fi reformată, sub acest aspect, dat fiind faptul că pârâtul a recunoscut pretenții reclamantei înainte de primul termen de judecată, executând întocmai obiectul dedus judecății, aspect recunoscut chiar de intimata - reclamantă, ce a admis faptul că cererea sa de chemare în judecată a rămas fără obiect.

Reținând, așadar, ca fiind întemeiate criticile recurentului privind obligarea sa la plata cheltuielilor de judecată, subsumate motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul formulat de pârâtul Ministerul Sănătății, va casa în parte sentința recurată și rejudecând, va respinge cererea reclamantei S.C. DR.A. S.R.L. privind obligarea pârâtului Ministerul Sănătății la plata cheltuielilor de judecată, ca neîntemeiată, urmând ca celelalte dispoziții ale hotărârii recurate să fie menținute.

Temeiul legal al soluției adoptate în recurs.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte, reținând ca fiind incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., va admite recursul declarat de pârâtul Ministerul Sănătății, va casa în parte sentința recurată și, rejudecând, va respinge cererea reclamantei S.C. DR.A. S.R.L. privind obligarea pârâtului Ministerul Sănătății la plata cheltuielilor de judecată, ca neîntemeiată, menținând în rest sentința recurată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul formulat de pârâtul Ministerul Sănătății împotriva sentinței nr. 131 din 14 septembrie 2021 pronunțate de Curtea de Apel Ploiești, secția de contencios administrativ și fiscal.

Casează în parte sentința recurată și rejudecând:

Respinge cererea reclamantei S.C. DR.A. S.R.L. privind obligarea pârâtului Ministerul Sănătății la plata cheltuielilor de judecată, ca neîntemeiată.

Menține în rest sentința recurată.

Definitivă.

Pronunțată prin punerea soluției la dispoziția părților de către grefa instanței, conform art. 402 din C. proc. civ., astăzi, 28 martie 2023.