ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 09.06.2022

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3405/2022

HOTĂRÂRE
09.06.2022
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3405/2022 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2022)

Ședința publică din data de 9 iunie 2022

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei Ploiești sub nr. x/2019, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Transporturilor, a solicitat obligarea acestuia de a răspunde la cererea depusă de acesta sub nr. x din 18 aprilie 2019, adresată Direcției de Sănătate Publică Prahova și redirecționată către pârâtul Ministerul Transporturilor și la care nu a primit niciun răspuns, în sensul de a se arăta dacă Spitalul CF Ploiești îndeplinește condițiile necesare pentru a face operații și dacă secția de Terapie intensivă corespunde cerințelor actuale, susținând că pârâtul este instituție publică a statului și are obligația de a răspunde în termen legal la cererile petiționarului.

Prin sentința nr. 331 din 21.01.2020, Judecătoria Ploiești a admis excepția necompetenței materiale a Judecătoriei Ploiești, invocată de din oficiu și a declinat competența de soluționare a cererii având ca obiect obligație de a face, formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Transporturilor, în favoarea Curții de Apel Ploiești, secția de contencios administrativ și fiscal.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel Ploiești sub nr. x/2020, la data de 12 martie 2020.

Prin încheierea din data de 19 mai 2020, instanța a dispus citarea reclamantului cu mențiunea de a timbra acțiunea cu taxă judiciară de timbru în cuantum de 50 RON, potrivit art. 16 lit. a) din O.U.G. nr. 80/2013, sub sancțiunea nulității cererii, pentru netimbrare.

Prin încheierea din data de 24 iunie 2020, pronunțată în dosarul nr. x/2020 de Curtea de Apel Ploiești, s-a respins, ca neîntemeiată, cererea de reexaminare privind modul de stabilire a cuantumului taxei judiciare de timbru, formulată de reclamantul A..

La termenul de judecată din data de 30 iunie 2020, instanța a invocat din oficiu excepția nulității cererii de chemare în judecată pentru netimbrare, având în vedere că, deși i s-a pus in vedere reclamantului să achite taxa judiciară de timbru în cuantum de 50 RON, prevăzută de art. 16 lit. a) din O.U.G. nr. 80/2013, sub sancțiunea anulării ca netimbrată a cererii de chemare în judecată, reclamantul nu și-a îndeplinit această obligație, și a rămas în pronunțare asupra acestei excepții.

Prin sentința nr. 60 din 30 iunie 2020 a Curții de Apel Ploiești, secția a II - a civilă, de contencios administrativ și fiscal s-a admis excepția nulității cererii de chemare în judecată, ca netimbrată, invocată din oficiu și s-a anulat cererea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Transporturilor, ca netimbrată.

Împotriva sentinței nr. 60 din 30 iunie 2020 a Curții de Apel Ploiești, secția a II - a civilă, de contencios administrativ și fiscal a declarat recurs reclamantul A..

În conformitate cu prevederile art. 248 alin. (1) C. proc. civ., analizând cu prioritate excepția nulității recursului, invocată de instanță din oficiu, Înalta Curte constată că excepția este întemeiată, urmând a fi admisă, pentru următoarele considerente:

Potrivit dispozițiilor art. 486 alin. (1) lit. d) și ale art. 486 alin. (3) din C. proc. civ.:

"(1) Cererea de recurs va cuprinde următoarele mențiuni:

d) motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor sau, după caz, mențiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat".(...)

(3) Mențiunile prevăzute la alin. (1) lit. a) și c) - e),(...), sunt prevăzute sub sancțiunea nulității."

Articolul 487 alin. (1) din C. proc. civ. stabilește următoarele:

"Recursul se va motiva prin însăși cererea de recurs, în afară de cazurile prevăzute la art. 470 alin. (5), aplicabile și în recurs."

Conform dispozițiilor art. 489 alin. (1) din C. proc. civ.:

"Recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepția cazului prevăzut la alin. (3)", iar potrivit art. 489 alin. (2) din C. proc. civ., republicat:

"Aceeași sancțiune intervine în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488."

În cauză, cererea de recurs nu cuprinde motivele de nelegalitate pe care se întemeiază, criticile formulate de reclamant neputând fi încadrate în vreunul dintre motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) din C. proc. civ., în raport cu soluția pronunțată de prima instanță.

În condițiile arătate, susținerile recurentului-reclamant nu permit analizarea sentinței atacate din perspectiva niciunui motiv de casare din cele prevăzute de art. 488 din C. proc. civ., această neregularitate a cererii de recurs fiind sancționată cu nulitatea căii de atac.

Potrivit art. 483 alin. (3) din C. proc. civ.:

"Recursul urmărește să supună Înaltei Curți de Casație și Justiție examinarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile", legiuitorul înțelegând să încadreze recursul în rândul căilor extraordinare de atac, obiectul său fiind acela al verificării aspectelor de nelegalitate indicate în mod expres și limitativ de dispozițiile art. 488 C. proc. civ.

În absența unor critici aduse hotărârii primei instanțe, care să se circumscrie motivelor de casare reglementate de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., controlul ierarhic specific căii de atac a recursului nu poate fi exercitat, instanța superioară neputând proceda la o reevaluare a susținerilor în fapt și în drept din cuprinsul cererii de chemare în judecată, nefiind aplicabile, pentru verificarea legalității unei hotărâri judecătorești supusă căii de atac a recursului, regulile specifice în materia apelului.

Întrucât, în speță, recurentul-reclamant nu s-a conformat exigențelor impuse de lege și nu a formulat critici care să permită încadrarea motivelor de recurs într-unul din cazurile expres și limitativ prevăzute de art. 488 din C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 486 alin. (1) lit. d), art. 489 alin. (2) și art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., va admite excepția nulității recursului și va constata nulitatea recursului declarat de reclamantă.

Admite excepția nulității recursului.

Constată nulitatea recursului declarat de reclamantul A. împotriva sentinței nr. 60 din 30 iunie 2020 a Curții de Apel Ploiești, secția a II - a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 9 iunie 2022.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2023-03-28
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1720/2023
Ședința publică din data de 28 martie 2023 Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Circumstanțele cauzei Cadrul procesual Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel Ploiești, secția de c
ÎCCJ 2023-02-15
0,94
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 784/2023
Ședința publică din data de 15 februarie 2023 Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Cadrul procesual Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Ploiești, sec
ÎCCJ 2024-10-17
0,94
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4640/2024
te, puse în discuție și soluționate, ca regulă, încă de la primul termen de judecată. Din verificarea dosarului Curții de Apel Ploiești, secția de contencios administrativ și fiscal, rezultă că primul termen de judecată la care părțile au f
ÎCCJ 2020-10-01
0,94
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4842/2020
Ședința publică din data de 1 octombrie 2020 Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Obiectul cererii de chemare în judecată Prin acțiunea înregistrată inițial pe rol
ÎCCJ 2024-03-21
0,94
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 809/2024
Asupra recursului de față, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1.Obiectul cauzei Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Ploiești la data de 23.12.2020, sub nr. x/281/2020, reclamanta A S.R.L. a solicitat instanței, în co
Sursă