ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2397/2010

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea adresată Curții de Apel Suceava, secția comercială și contencios administrativ, reclamantul M.D.D. a solicitat aplicarea amenzii de 20% din salariul minim brut pe economie pe zi întârziere începând cu data de 15 iunie 2009 și până la data executării deciziei nr. 2187 din 10 aprilie 2009 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal, președintelui Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor, și totodată, obligarea acestuia la plata cheltuielilor de judecată. În motivarea acțiunii, reclamantul arată că în cauză, prin decizia nr. 2187 din 10 aprilie 2009 pronunțată Înalta Curte de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal, s-a dispus reintegrare sa în funcția publică de inspector șef adjunct O.J.C.P.

Botoșani. Prin adresa înregistrată la A.N.P.C. din 15 iunie 2009 a solicitat executarea hotărârii judecătorești însă prin adresa din 17 iunie 2009 autoritatea publică i-a comunicat faptul că s-ar afla „în imposibilitate obiectivă de a pune în executare dispozițiile unei hotărâri judecătorești fie ea definitivă și irevocabilă”. Pârâtul, prin întâmpinare, a solicitat respingerea acțiunii, ca nefondată arătând că urmare a apariției O.U.G. nr. 37/2009 s-a procedat la desființarea posturilor de conducere de comisar șef și comisar șef adjunct, astfel încât nu i se poate reține vreo culpă pentru neexecutarea hotărârii judecătorești menționate de reclamant în petitul acțiunii. Prin sentința civilă nr. 198 din 29 octombrie 2009 Curtea de Apel Suceava, secția contencios administrativ și fiscal a respins ca nefondată acțiunea reclamantului.

Pentru a pronunța această soluție instanța de fond a reținut că, prin efectul O.U.G. nr. 37/2009 s-a constatat desființarea de drept a posturilor de conducere existente în statul de funcții al pârâtei, astfel că nu se poate reține vreo culpă în sarcina conducătorului instituției pentru neexecutarea hotărârii judecătorești. Instanța de fond a mai apreciat că nu se pot reține referirile reclamantului la „gravul abuz de putere discreționară al autorității publice”, întrucât este evidentă imposibilitatea obiectivă a pârâtului de a-l reintegra pe reclamant într-o funcție publică inexistentă, instituției revenindu-i obligația legală de a pune în executare H.G. nr. 284/2009 precum și cele ale O.U.G.

37/2009 prin care au fost desființate toate posturile de conducere la nivelul structurilor subordonate A.N.P.C., inclusiv postul deținut anterior de reclamant. Instanța a mai reținut și faptul că ulterior, respectiv la data de 7 octombrie 2009, Curtea Constituțională a constatat ca fiind neconstituțională Legea de aprobare aO.U.G nr. 37/2009 privind unele măsurile de îmbunătățire a administrației publice, act normativ care modifică și completează dispozițiile Legii nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici dar că relevant în cauză este faptul că efectele juridice pe care acest act normativ le-a produs persistă în timp, conform art. 4 din O.U.G. nr. 105/2009, act normativ care preia o serie de dispoziții din textul de lege abrogat.

Mai mult, art. IV alin. (1) prevede că „Funcțiile publice, funcțiile publice specifice și posturile încadrate în regim contractual, care conferă calitatea de conducător al serviciilor publice deconcentrate ale ministerelor și ale celorlalte organe ale administrațiilor publice centrale din unitățile administrativ teritoriale, precum și a celorlalte servicii publice prevăzute în anexa 1, precum adjuncții acestuia sunt și rămân desființate sau, după caz, se desființează”. Împotriva acestei hotărâri, reclamantul M.D.D. a declarat recurs, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie și a solicitat modificarea sentinței și admiterea acțiunii. În motivele de recurs se arată că hotărârea a fost dată cu aplicarea greșită a legii, pentru că simpla schimbare a denumirii autorității publice din I.R.P.C.

Iași în Comisariatul Regional pentru Protecția Consumatorilor Iași sau a denumirii funcției de „inspector șef adjunct” în „comisar șef adjunct” nu echivalează cu o reorganizare a instituției și o desființare a funcției publice, iar dispozițiile art. 3 alin. (1) din O.U.G. nr. 37/2009 nu pot înlătura obligația autorității publice de executare a unei hotărâri judecătorești definitive și irevocabile. S-a invocat faptul că prin Decizia nr. 1257 din 7 octombrie 2009, Curtea Constituțională a constatat că legea pentru aprobarea O.U.G. nr. 37/2009 este neconstituțională pentru că ordonanța afectează statutul juridic al unor funcționari publici de conducere, iar Guvernul a intervenit într-un domeniu pentru care nu avea competența materială încălcând dispozițiile art. 115 alin. (6) din Constituție.

Neconstituționalitatea legii produce efecte și asupra cauzelor aflate pe rolul instanțelor de judecată și cu toate acestea instanța a reținut că desființarea posturilor de conducere existente este corectă, dar oricum autoritățile statului au obligația de a executa hotărârile judecătorești. În același sens este și jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului care a subliniat că statului, ca deținător al forței publice și autorităților naționale le revine obligația de a lua toate măsurile pentru a se putea ajunge în mod rezonabil la executarea hotărârii judecătorești și refuzul de a executa o hotărâre judecătorească, omisiunea executării ori executarea ei cu întârziere lipsesc de orice semnificație garanțiile art. 6 din Convenție.

După examinarea motivelor de recurs, a dispozițiilor legale incidente în cauză, Înalta Curte va admite recursul declarat pentru următoarele considerente: Reclamantul a solicitat instanței de fond aplicarea amenzii de 20% din salariul minim brut pe economie pe zi de întârziere președintelui Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor pentru că nu execută decizia nr. 2187 din 10 aprilie 2009 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal prin care s-a dispus reintegrarea sa în funcția de inspector șef adjunct al O.J.C.P. Botoșani – Iași.

Potrivit art. 24 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 „Dacă în urma admiterii acțiunii autoritatea publică este obligată să încheie, să înlocuiască sau să modifice actul administrativ, să elibereze un alt înscris sau să efectueze anumite operațiuni administrative, executarea hotărârii definitive și irevocabile se face în termenul prevăzut în cuprinsul acesteia, iar în lipsa unui astfel de termen, în cel mult 30 de zile de la data rămânerii irevocabile a hotărârii, iar alin. (2) al art. 24 prevede că „În cazul în care termenul nu este respectat, se aplică conducătorului autorității publice, sau după caz, persoanei obligate, o amendă de 20% din salariul minim brut pe economie pe zi de întârziere, iar reclamantul are dreptul la despăgubiri pentru întârziere”.

Această sancțiune a fost reglementată ca un mijloc de „constrângere” pentru a determina conducătorii autorităților publice sau persoanele obligate să execute hotărârile judecătorești pronunțate de instanțele de contencios administrativ. Pentru a se putea dispune aplicarea acestei sancțiuni se cer îndeplinite mai multe condiții: - să fie în discuție o hotărâre definitivă și irevocabilă pronunțată de instanța de contencios administrativ; - conducătorul autorității publice să nu execute o asemenea hotărâre în termenul prevăzut în cuprinsul acesteia sau în termen de cel mult 30 de zile de la data rămânerii irevocabile a hotărârii.

În speță, aceste două condiții sunt îndeplinite pentru că există o hotărâre definitivă și irevocabilă (decizia nr. 2187 din 10 aprilie 2009 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, prin care s-a dispus reintegrarea reclamantului în funcția publică de conducere deținută), iar executarea ei nu s-a făcut în termen de 30 de zile de la rămânerea irevocabilă a acesteia pentru că în cuprinsul hotărârii nu este prevăzut un termen pentru executare. Instanța de fond a respins cererea reclamantului arătând că, urmare a unei succesiuni de acte normative (H.G. nr. 284/2009 privind organizarea și funcționarea A.N.P.C., O.U.G. nr. 37/2009 privind unele măsuri de îmbunătățire a activității administrației publice), nu există vreo culpă a conducătorului instituției pentru neexecutarea hotărârii judecătorești, existând o imposibilitate obiectivă a pârâtului de a-l reintegra pe reclamant pe o funcție publică inexistentă.

Aceste susțineri sunt nefondate și au menirea de a lipsi de conținut garanțiile prevăzute de art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

Jurisprudența constantă a Curții Europene a Drepturilor Omului a statuat că executarea hotărârilor judecătorești reprezintă o latură a dreptului de acces la justiție și că „dacă administrația refuză sau omite să execute sau chiar întârzie să execute o hotărâre judecătorească, garanțiile art. 6 de care a beneficiat justițiabilul în etapa judiciară a procedurii își pierd orice motivație de a fi” (vezi cauza Dobre împotriva României, hotărârea din 15 martie 2007). S-a spus că „din moment ce o decizie internă definitivă este pronunțată de o instanță națională, ea trebuie pusă în aplicare cu claritate și coerență rezonabile de către autoritățile publice pentru a evita nesiguranța juridică și incertitudinea pentru subiectele de drept” (cauza Orha împotriva României, hotărârea din 12 octombrie 2006). Chiar și în materia executării hotărârii judecătorești prin care s-a dispus reintegrarea, Curtea Europeană consideră că „administrația nu s-ar fi putut sustrage de la executarea unei hotărâri judecătorești invocând pur și simplu desființarea ulterioară a postului ocupat de partea interesată înaintea concedierii sale ilegale (cauza Ștefănescu împotriva României, hotărârea din 11 octombrie 2007 publicată în Monitorul Oficial nr. 618 din 22 august 2008; cauza Durdan împotriva României,

hotărârea din 26 aprilie 2007). Toate aceste referiri dovedesc faptul că autoritățile publice trebuie să ia toate măsurile pentru executarea unei hotărâri judecătorești definitive și irevocabile și nu se poate invoca neexecutarea unei asemenea hotărâri pentru că postul a fost, ulterior eliberării din funcție sau destituirii, desființat de către autoritățile statului deoarece s-ar lăsa fără conținut o hotărâre judecătorească, iar administrația nu poate ignora o hotărâre judecătorească. În afară de aceste considerente trebuie subliniat și faptul că prin Decizia nr. 1257 din 7 octombrie 2009 a Curții Constituționale legea de aprobare a O.U.G. nr. 37/2009 a fost declarată neconstituțională, iar prin decizia nr. 1629 din 3 decembrie 2009 a Curții Constituționale și O.U.G.

nr. 105/2009 a fost declarată neconstituțională, astfel că desființarea postului deținut de reclamant prin cele două ordonanțe este lipsită de efecte juridice din moment ce ambele ordonanțe au fost declarate neconstituționale. Referitor la efectele declarării ca neconstituționale a celor două acte normative, trebuie amintite prevederile art. 147 alin. (1) din Constituție și ale art. 31 alin. (2) din Legea nr. 47/1992 care statuează că dispozițiile din legile și ordonanțele constatate ca neconstituționale își încetează efectele de la 45 de zile de la publicarea deciziei Curții Constituționale, dacă în acest interval nu sunt puse de acord prevederile neconstituționale cu dispozițiile Constituției.

Având în vedere că sunt îndeplinite condițiile cerute de art. 24 alin. (1) și (2) din Legea nr. 554/2004 și nu poate fi considerată justificată neexecutarea hotărârii judecătorești pentru că a intervenit desființarea postului pe care reclamantul l-a deținut până la destituirea din funcția publică, instanța de fond a pronunțat o hotărâre cu nerespectarea legii, motiv de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ . De aceea, în baza art. 312 C. proc. civ. raportat la art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, va fi admis recursul, va fi modificată sentința atacată în sensul că se va aplica Președintelui A.N.P.C. o amendă de 20% din salariul minim brut pe economie pe zi de întârziere, începând cu 15 iunie 2009 și până la executarea deciziei nr. 2187 din 10 aprilie 2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de M.D.D. împotriva sentinței civile nr. 198 din 29 octombrie 2009 a Curții de Apel Suceava, secția contencios administrativ și fiscal. Modifică sentința atacată în sensul că admite acțiunea reclamantului M.D.D. Aplică Președintelui Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor o amendă de 20% din salariul minim brut pe economie pe zi de întârziere, începând cu 15 iunie 2009 și până la executarea deciziei nr. 2187 din 10 aprilie 2009 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 6 mai 2010.