ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3584/2011

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3584/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Prima instanță

de fond

Prin cererea de

chemare în judecată, înregistrată pe rolul Tribunalului Teleorman la nr. 6694/2/2010,

reclamantul D.L. a solicitat în contradictoriu cu Autoritatea Națională pentru Protecția

Consumatorilor și Comisariatul Regional pentru Protecția Consumatorilor Pitești

anularea Ordinului nr. 91 din 31 martie 2009,anularea Ordinului nr. 216 din 08

aprilie2009, obligarea pârâtei Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor

să îl încadreze în funcția publică de consilier, grad profesional superior, clasa

I, treapta 1 de salarizare, să îi plătească diferențele salariale și să opereze

mențiunile cuvenite în carnetul de muncă.

În motivarea

acțiunii, reclamantul a arătat că Ordinul nr. 91 din 31 martie 2009 prin care a

fost eliberat din funcție nu este motivat în drept, iar Ordinul nr. 216 din 08

aprilie2009 este nelegal, întrucât numirea sa într-o altă funcție publică s-a

făcut cu încălcarea dispozițiilor art. 4 din O.U.G. nr. 1/2009 și ale art. 100 din

Legea nr. 188/1999, deoarece numirea sa trebuia să se facă pe un post echivalent

celui deținut înainte de reorganizare și că salarizarea sa trebuia menținută la

același nivel.

primul ciclu procesual

Prin sentința civilă

nr. 1184 din 16 iunie 2009, Tribunalul Teleorman și-a declinat competența în favoarea

Curții de Apel București.

Curtea de Apel București,

secția contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 3818 din 10

noiembrie 2009 a admis cererea reclamantului, a dispus anularea Ordinului nr.

91/2009 și a Ordinului nr. 216/2009, a dispus obligarea pârâtei Autoritatea Națională

pentru Protecția Consumatorilor București să îl numească pe reclamant într-o

funcție publică de consilier, grad profesional superior, clasa I, treapta 1 de

salarizare, a dispus obligarea pârâtei la plata diferenței de drepturi

salariale existentă între funcția deținută anterior, conform Ordinului nr.216/2009

și cea care s-ar fi cuvenit, potrivit alineatului precedent,precum și efectuarea

mențiunilor în carnetul de muncă.

Prin decizia civilă

nr. 2960 din 3 iunie 2010, Înalta Curte de Casație și Justiție a admis recursul

declarat de către recurenta-pârâtă Autoritatea Națională pentru Protecția

Consumatorilor București, a casat sentința recurată și a trimis cauza spre

rejudecare aceleiași instanțe, stabilind în sarcina instanței de fond, în

temeiul art. 315 C. proc. civ., obligația de a pune în vedere reclamantului să

își precizeze cererea de chemare în judecată, deoarece reclamantul, deși a solicitat

anularea Ordinului de eliberare din funcție, nu a cerut reintegrarea și plata

drepturilor bănești, iar în cazul anulării Ordinului de eliberare din funcția

de inspector șef adjunct nu mai erau aplicabile dispozițiile art. 4 din O.U.G.

nr. 1/2009.

de fond, în rejudecare

Prin sentința civilă

nr. 780 din 02 februarie 2011, Curtea de Apel București, secția a VIII-a

contencios administrativ și fiscal, a admis în parte acțiunea formulată de D.L.,

în contradictoriu cu pârâții Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor

și Comisariatul Regional pentru Protecția Consumatorilor; a dispus anularea

Ordinului nr. 216/2009 emis de către Președintele Autorității Naționale pentru

Protecția Consumatorilor; a obligat pârâta Autoritatea Națională pentru

Protecția Consumatorilor să emită actul administrativ prin care să îl numească

pe reclamant într-o funcție publică de consilier grad profesional superior,

clasa I, treapta 1 de salarizare, potrivit art. 4 alin. (1) și (2) din O.U.G.

nr. 1/2009; a obligat pârâta Autoritatea Națională pentru Protecția

Consumatorilor să plătească reclamantului suma ce reprezintă diferența existentă

între cuantumul drepturilor salariale la care reclamantul era îndreptățit,

drepturi salariale aferente funcție publice de consilier grad profesional

superior, clasa 1, treapta 1 de salarizare, conform art. 4 alin. (2) din O.U.G.

nr. 1/2009 și drepturile salariale efectiv încasate de către reclamant în baza

Ordinului nr. 216/2009 emis de către Președintele Autorității Naționale pentru

Protecția Consumatorilor, începând cu data de 9 aprilie2009 și până la data

reîncadrării efective a reclamantului în funcția publică de consilier grad

profesional superior, clasa I, treapta 1 de salarizare, conform art. 4 alin. (2)

din O.U.G. nr. 1/2009, sumă reactualizată cu indicele de inflație la data plății

efective a acestor drepturi salariale.

Instanța de fond a

mai dispus efectuarea mențiunilor în carnetul de muncă al reclamantului și a

respins ca neîntemeiat capătul de cerere privind anularea Ordinului nr.91/2009

emis de către Președintele Autorității Naționale pentru Protecția

Consumatorilor.

Pentru a pronunța

această soluție, Curtea de Apel a reținut, în esență, următoarele:

Prin Ordinul nr. 91

din 31 martie 2009 emis de către Președintele Autorității Naționale pentru

Protecția Consumatorilor s-a dispus încetarea raporturilor de serviciu și

eliberarea din funcția publică de conducere a reclamantului, din motive

neimputabile acestuia, instanța de fond constatând că această situație de fapt

a fost determinată de reorganizarea Autorității Naționale pentru Protecția

Consumatorilor, funcția publică de inspector șef adjunct ocupată de către

reclamant fiind desființată.

Examinând conținutul

actelor normative succesive care reglementează organizarea și funcționarea

Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor, respectiv

H.G. nr. 748/2007, H.G. nr. 284/2009 și H.G. nr. 882/2010,

prima instanță a reținut că

s-a produs o reală reorganizare a

instituției publice pârâte, cu consecințe asupra postului reclamantului, în

sensul că funcția publică de inspector șef adjunct ocupată de către reclamant a

fost desființată, în locul acesteia înființându-se funcțiile publice de

conducere de comisar șef și de comisar șef-adjunct,

ale

căror atribuții au fost modificate în proporție de peste 50%.

Curtea a înlăturat

criticile reclamantului, în sensul că Ordinul nr. 91/2009 este lovit de

nulitate, apreciind că actul administrativ contestat

conține

în mod clar și explicit motivele de fapt și de drept care au fundamentat

emiterea acestuia.

În ceea ce privește Ordinul

nr. 216 din 08 aprilie2009 emis

de către Președintele Autorității Naționale

pentru Protecția Consumatorilor, prin care reclamantul a fost numit în funcția

de Comisar I, principal, treapta 1 de salarizare, instanța de fond a apreciat

că, în măsura în care încetarea raporturilor de serviciu a avut loc datorită

reorganizării instituției publice pârâte, se impune ca reclamantul să

beneficieze ope legis de prevederile art. 4 din O.U.G. nr. 1/2009.

Astfel, având în

vedere faptul că funcția de execuție corespunzătoare funcției de conducere pe

care a deținut-o reclamantul era cea de Consilier, grad superior, clasa I,

treapta 1 de salarizare, Curtea a considerat că se impunea ca reîncadrarea să

se facă pe un astfel de post și, în măsura în care nu exista un astfel de post

vacant, ar fi trebuit să se procedeze la transformarea postului vacant potrivit

prevederilor cuprinse în art. 4 alin. (2) și (3) din O.U.G. nr. 1/2009.

Prima instanță a

constatat faptul că reclamantul a fost numit într-o funcție inferioară celei pe

care acesta a deținut-o anterior și, pe cale de consecință, a dispus anularea

Ordinului nr. 216/2009.

Pe de altă parte,

instanța de fond a reținut incidența prevederilor art. 106 alin. (1) din Legea

nr. 188/1999, reclamantul fiind îndreptățit la repararea pagubei suferite, prin

acordarea drepturilor salariale pe care acesta nu le-a încasat.

II. Instanța de

recurs

Împotriva sentinței

civile nr.780 din 02 februarie 2011 a Curții de Apel București, secția a VIII-a

contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs pârâta Autoritatea

Națională pentru Protecția Consumatorilor, care a criticat-o pentru

nelegalitate și netemeinicie invocând în drept dispozițiile art. 304

1

C. proc. civ.

Recurenta a arătat că

anularea Ordinul nr. 216 din 8 aprilie 2009 emis de Președintele Autorității

Naționale pentru Protecția Consumatorilor prin care intimatul – reclamant a fost

numit în funcția publică de execuție de comisar principal, treapta I de

salarizare, s-a dat cu aplicarea greșită a dispozițiilor legale, instanța dând

o interpretare proprie a unor prevederi legale cu reglementări distinctă din punct

de vedere al aplicării juridice. Recurenta a susținut că intimatul a optat pentru

ocuparea funcției publice oferite prin notificarea 1/333 din 31 martie 2009, cu

adresa înregistrată la instituție sub nr. 1/716 din 3 aprilie 2009, Curtea de

Apel București interpretând și aplicând greșit prevederile art. 4 din O.U.G.

nr. 1/2009 privind unele măsuri în vederea salarizării personalului din

domeniul bugetar.

S-a precizat că

intimatul D.L. a ocupat funcția publică de conducere de inspector șef ca urmare

a promovării unui concurs, fără să fi deținut anterior vreo funcție publică de

execuție în cadrul vreunei instituții publice , iar potrivit Legii nr. 188/1999

privind Statutul funcționarilor publici o funcție publică de conducere nu se

raportează decât la gradul de apreciere a performanțelor profesionale ale celui

numit, nefiind necesar ca acesta să dețină un anumit grad profesional specific

funcției publice, așa încât în mod corect s-a făcut încadrarea intimatului pe

funcția publică oferită, echivalarea în grad a postului oferit, realizându-se

prin raportate la funcția publică de execuție pe care persoana ar fi deținut-o

în mod normal, dacă nu se afla pe un post de conducere.

A concluzionat

recurenta că instanța de fond s-a aflat în eroare în privința aplicării art. 4

din O.U.G. nr. 1/2009, ale cărui alineate fac referire la situații juridice

diferite, aspectele reglementate nefiind compatibile între ele, astfel că chiar

dacă s-a admite incidența acestui text, se poate constata că s-au respectat dispozițiile

alin. (3), aplicabile în speță.

O altă critică

formulată de recurentă vizează acordarea sumelor de bani cu titlu de salarii intimatului,

respectiv aplicarea indicelui de inflație sumelor deja încasate de către

intimat, instanța de fond contrazicându-și astfel propria decizie, de anulare a

Ordinului nr. 216 din 8 aprilie 2009, considerând valabile consecințele

juridice produse de acesta.

Recurenta a învederat

că doctrina și practica judiciară în materie au statuat că actualizarea cu

indicele de inflație a sumelor de bani achitate cu titlu de salariu se va lua

în calcul numai până în momentul efectuării plății, creându-se o corelație

între salariul real și cel nominal, de care persoana în cauză ar fi beneficiat

la momentul la care îi erau datorate aceste drepturi bănești și momentul în

care sumele de bani au intrat efectiv în patrimoniul acesteia, în calitate de

beneficiar, astfel că aplicarea indicelui de inflație nu se putea acorda decât

între data de 8 aprilie 2009 , până la momentul plății efective.

S-a solicitat

admiterea recursului și modificarea sentinței, în sensul respingerii capetelor

de cerere privind anularea Ordinului nr. 216 din 8 aprilie 2009 și plata

diferențelor salariale.

intimatului

Intimatul – reclamant

D.L. a depus la dosar note scrise prin care a solicitat respingerea recursului

ca nefondat, concluzionând că prima instanță a aplicat corect dispozițiile art.

4 din O.U.G. nr. 1/2009 în privința sa, soluția pronunțată fiind temeinică și

legală.

3.Considerentele

Înaltei Curți asupra recursului

Analizând sentința

criticată prin prisma motivelor de recurs, ținând cont de actele și lucrările

dosarului precum și de dispozițiile legale incidente, având în vedere și

prevederile art. 304/1 C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție

constată următoarele:

Problema de drept

dedusă judecății este de a stabili dacă în speță, intimatului – reclamant D.L.,

eliberat din funcția publică de inspector șef adjunct din cadrul Autorității

Naționale pentru Protecția Consumatorilor prin Ordinul nr. 91 din 31 martie

2009, ca urmare a reorganizării aceste instituții și desființării funcției

publice de conducere ocupată de petent, îi erau aplicabile prevederile art. 4

din O.U.G. nr. 1/2009 și dacă Ordinul nr. 216 din 8 aprilie 2009, prin care

petentul a fost numit pe perioadă nedeterminată în funcția publică de execuție

de comisar principal, treapta 1 de salarizare, este emis cu respectarea dispozițiilor

legale în vigoare .

Art. 4 din O.U.G. nr.

1/2009 prevede următoarele:

„(1)

Persoanele care ocupă funcții de conducere în instituțiile și autoritățile

publice care sunt supuse restructurării vor fi trecute pe un post vacant în

cadrul structurii organizatorice aprobate potrivit legii.

(2)

În cazul în care postul vacant este inferior postului aferent funcției de

execuție a persoanei care a ocupat funcția de conducere, postul vacant va fi

transformat la acel nivel.

(3)

În situația în care în cadrul structurii organizatorice, aprobată potrivit

legii, nu există un post vacant, se transformă postul propriu al persoanei care

a ocupat funcția de conducere la nivelul funcției de execuție avute de aceasta.”

Din conținutul

acestui text rezultă că s-a dorit de către legiuitor ca persoanele care au

ocupat o funcție publică de conducere în instituții și autorități publice

supuse reorganizării, să-și continue activitatea în cadrul acestora, pe un post

vacant care să corespundă nivelului funcției de execuție ocupată anterior de

funcționarul public numit în funcția publică desființată.

În speță însă,

intimatul – reclamant a ocupat funcția publică de conducere prin concurs, fără

ca anterior să fi deținut vreo funcție publică de execuție.

Prin urmare,

încadrarea acestuia pe funcția publică de execuție de comisar I principal,

treapta I de salarizare, prin Ordinul nr. 216 din 8 aprilie 2009, ca urmare a acceptării

ofertei notificate intimatului de recurentă este legală, intimatul fiind

încadrat în funcția publică de execuție corespunzătoare pregătirii sale, pe

care ar fi ocupat-o dacă nu ar fi fost numit în funcția publică de conducere desființată.

Este greșită

susținerea recurentului cum că nu s-ar fi respectat dispozițiile art. 100 din

Legea nr. 188/1999, care prevăd ca în situația reorganizării unei instituții

sau autorități publice, funcționarii publici să fie numiți în noile funcții

publice în cazurile prev. la alin. (1) lit. a) – d), cu respectarea criteriilor

enumerate la alin. (2) din text:

a)

categoria, clasa și, după caz, gradul profesional ale funcționarului public;

b)

îndeplinirea criteriilor specifice stabilite pentru funcția publică;

c)

pregătirea profesională;

d)

să fi desfășurat activități similare.

În cazul intimatului

aceste criterii au fost respectate, deoarece în sistemul reglementat de Legea

nr. 188/1999 ocuparea unei funcții publice de conducere se face prin aprecierea

performanțelor profesionale ale celui numit, nefiind necesar ca acesta să

dețină un anumit grad profesional specific funcției.

La eliberarea din

funcția publică, în cazul reorganizării, într-una din situațiile enumerate la

art. 100 alin. (1) din Legea nr. 188/1999, criteriile enumerate la alin. (2)

din text pentru ocuparea unei noi funcții publice în cadrul compartimentelor

instituției/autorității reorganizate au în vedere pregătirea profesională,

experiența anterioară, respectarea pe cât posibil a drepturilor câștigate înaintea

ocupării funcției publice de conducere.

Intimatul – reclamant

nu a avut anterior o funcție publică de conducere și nici o altă funcție publică

de execuție, care să justifice criteriul experienței în activități similare,

astfel că în privința sa criteriile prevăzute de art. 100 alin. (2) din Legea

nr. 188/1999, s-au aplicat corect, prin încadrarea acestuia în postul corespunzător

pregătirii sale, de comisar 1 , principal, treapta I, pe care l-ar fi putut

ocupa în cazul în care nu ar fi îndeplinit atribuțiile unei funcții publice de

conducere.

Astfel fiind, în

temeiul art. 304 pct. 9 C. proc. civ., coroborat cu art. 20 din Legea 554/2004,

se va admite recursul pârâtei, se va modifica în parte sentința, urmând a se respinge

capătul de cerere privind anularea Ordinului nr. 216/2009 și a celui privind diferențe

salariale, față de această soluție fiind inutilă analiza celei de-a doua critici

formulată de recurenta pârâră, ce vizează actualizarea drepturilor bănești deja

încasate de intimat.

Se vor menține celelalte

dispoziții ale sentinței atacate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de

Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor împotriva sentinței

civile nr. 780 din 02 februarie 2011 a Curții de Apel București, secția a

VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Modifică în parte sentința

atacată în sensul că respinge și capătul de cerere privind anularea Ordinului

nr. 216/2009, precum și a celui privind plata diferențelor salariale.

Menține celelalte dispoziții ale

sentinței atacate.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 21 iunie 2011.