ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3584/2011

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Prima instanță 1. Sesizarea instanței de fond Prin cererea de chemare în judecată, înregistrată pe rolul Tribunalului Teleorman la nr. 6694/2/2010, reclamantul D.L. a solicitat în contradictoriu cu Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor și Comisariatul Regional pentru Protecția Consumatorilor Pitești anularea Ordinului nr. 91 din 31 martie 2009,anularea Ordinului nr. 216 din 08 aprilie2009, obligarea pârâtei Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor să îl încadreze în funcția publică de consilier, grad profesional superior, clasa I, treapta 1 de salarizare, să îi plătească diferențele salariale și să opereze mențiunile cuvenite în carnetul de muncă.

În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că Ordinul nr. 91 din 31 martie 2009 prin care a fost eliberat din funcție nu este motivat în drept, iar Ordinul nr. 216 din 08 aprilie2009 este nelegal, întrucât numirea sa într-o altă funcție publică s-a făcut cu încălcarea dispozițiilor art. 4 din O.U.G. nr. 1/2009 și ale art. 100 din Legea nr. 188/1999, deoarece numirea sa trebuia să se facă pe un post echivalent celui deținut înainte de reorganizare și că salarizarea sa trebuia menținută la același nivel. 2. Soluțiile din primul ciclu procesual Prin sentința civilă nr. 1184 din 16 iunie 2009, Tribunalul Teleorman și-a declinat competența în favoarea Curții de Apel București.

Curtea de Apel București, secția contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 3818 din 10 noiembrie 2009 a admis cererea reclamantului, a dispus anularea Ordinului nr. 91/2009 și a Ordinului nr. 216/2009, a dispus obligarea pârâtei Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor București să îl numească pe reclamant într-o funcție publică de consilier, grad profesional superior, clasa I, treapta 1 de salarizare, a dispus obligarea pârâtei la plata diferenței de drepturi salariale existentă între funcția deținută anterior, conform Ordinului nr.216/2009 și cea care s-ar fi cuvenit, potrivit alineatului precedent,precum și efectuarea mențiunilor în carnetul de muncă.

Prin decizia civilă nr. 2960 din 3 iunie 2010, Înalta Curte de Casație și Justiție a admis recursul declarat de către recurenta-pârâtă Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor București, a casat sentința recurată și a trimis cauza spre rejudecare aceleiași instanțe, stabilind în sarcina instanței de fond, în temeiul art. 315 C. proc. civ., obligația de a pune în vedere reclamantului să își precizeze cererea de chemare în judecată, deoarece reclamantul, deși a solicitat anularea Ordinului de eliberare din funcție, nu a cerut reintegrarea și plata drepturilor bănești, iar în cazul anulării Ordinului de eliberare din funcția de inspector șef adjunct nu mai erau aplicabile dispozițiile art. 4 din O.U.G.

nr. 1/2009. 3. Soluția instanței de fond, în rejudecare Prin sentința civilă nr. 780 din 02 februarie 2011, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a admis în parte acțiunea formulată de D.L., în contradictoriu cu pârâții Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor și Comisariatul Regional pentru Protecția Consumatorilor; a dispus anularea Ordinului nr. 216/2009 emis de către Președintele Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor; a obligat pârâta Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor să emită actul administrativ prin care să îl numească pe reclamant într-o funcție publică de consilier grad profesional superior, clasa I, treapta 1 de salarizare, potrivit art. 4 alin. (1) și (2) din O.U.G.

nr. 1/2009; a obligat pârâta Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor să plătească reclamantului suma ce reprezintă diferența existentă între cuantumul drepturilor salariale la care reclamantul era îndreptățit, drepturi salariale aferente funcție publice de consilier grad profesional superior, clasa 1, treapta 1 de salarizare, conform art. 4 alin. (2) din O.U.G. nr. 1/2009 și drepturile salariale efectiv încasate de către reclamant în baza Ordinului nr. 216/2009 emis de către Președintele Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor, începând cu data de 9 aprilie2009 și până la data reîncadrării efective a reclamantului în funcția publică de consilier grad profesional superior, clasa I, treapta 1 de salarizare, conform art. 4 alin. (2) din O.U.G.

nr. 1/2009, sumă reactualizată cu indicele de inflație la data plății efective a acestor drepturi salariale. Instanța de fond a mai dispus efectuarea mențiunilor în carnetul de muncă al reclamantului și a respins ca neîntemeiat capătul de cerere privind anularea Ordinului nr.91/2009 emis de către Președintele Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor. Pentru a pronunța această soluție, Curtea de Apel a reținut, în esență, următoarele: Prin Ordinul nr. 91 din 31 martie 2009 emis de către Președintele Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor s-a dispus încetarea raporturilor de serviciu și eliberarea din funcția publică de conducere a reclamantului, din motive neimputabile acestuia, instanța de fond constatând că această situație de fapt a fost determinată de reorganizarea Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor, funcția publică de inspector șef adjunct ocupată de către reclamant fiind desființată.

Examinând conținutul actelor normative succesive care reglementează organizarea și funcționarea Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor, respectiv H.G. nr. 748/2007, H.G. nr. 284/2009 și H.G. nr. 882/2010, prima instanță a reținut că s-a produs o reală reorganizare a instituției publice pârâte, cu consecințe asupra postului reclamantului, în sensul că funcția publică de inspector șef adjunct ocupată de către reclamant a fost desființată, în locul acesteia înființându-se funcțiile publice de conducere de comisar șef și de comisar șef-adjunct, ale căror atribuții au fost modificate în proporție de peste 50%. Curtea a înlăturat criticile reclamantului, în sensul că Ordinul nr. 91/2009 este lovit de nulitate, apreciind că actul administrativ contestat conține în mod clar și explicit motivele de fapt și de drept care au fundamentat emiterea acestuia.

În ceea ce privește Ordinul nr. 216 din 08 aprilie2009 emis de către Președintele Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor, prin care reclamantul a fost numit în funcția de Comisar I, principal, treapta 1 de salarizare, instanța de fond a apreciat că, în măsura în care încetarea raporturilor de serviciu a avut loc datorită reorganizării instituției publice pârâte, se impune ca reclamantul să beneficieze ope legis de prevederile art. 4 din O.U.G. nr. 1/2009. Astfel, având în vedere faptul că funcția de execuție corespunzătoare funcției de conducere pe care a deținut-o reclamantul era cea de Consilier, grad superior, clasa I, treapta 1 de salarizare, Curtea a considerat că se impunea ca reîncadrarea să se facă pe un astfel de post și, în măsura în care nu exista un astfel de post vacant, ar fi trebuit să se procedeze la transformarea postului vacant potrivit prevederilor cuprinse în art. 4 alin. (2) și (3) din O.U.G.

nr. 1/2009. Prima instanță a constatat faptul că reclamantul a fost numit într-o funcție inferioară celei pe care acesta a deținut-o anterior și, pe cale de consecință, a dispus anularea Ordinului nr. 216/2009. Pe de altă parte, instanța de fond a reținut incidența prevederilor art. 106 alin. (1) din Legea nr. 188/1999, reclamantul fiind îndreptățit la repararea pagubei suferite, prin acordarea drepturilor salariale pe care acesta nu le-a încasat. II. Instanța de recurs 1. Criticile pârâtei Împotriva sentinței civile nr.780 din 02 februarie 2011 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs pârâta Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor, care a criticat-o pentru nelegalitate și netemeinicie invocând în drept dispozițiile art. 304 1 C. proc.

civ. Recurenta a arătat că anularea Ordinul nr. 216 din 8 aprilie 2009 emis de Președintele Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor prin care intimatul – reclamant a fost numit în funcția publică de execuție de comisar principal, treapta I de salarizare, s-a dat cu aplicarea greșită a dispozițiilor legale, instanța dând o interpretare proprie a unor prevederi legale cu reglementări distinctă din punct de vedere al aplicării juridice. Recurenta a susținut că intimatul a optat pentru ocuparea funcției publice oferite prin notificarea 1/333 din 31 martie 2009, cu adresa înregistrată la instituție sub nr. 1/716 din 3 aprilie 2009, Curtea de Apel București interpretând și aplicând greșit prevederile art. 4 din O.U.G.

nr. 1/2009 privind unele măsuri în vederea salarizării personalului din domeniul bugetar. S-a precizat că intimatul D.L. a ocupat funcția publică de conducere de inspector șef ca urmare a promovării unui concurs, fără să fi deținut anterior vreo funcție publică de execuție în cadrul vreunei instituții publice , iar potrivit Legii nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici o funcție publică de conducere nu se raportează decât la gradul de apreciere a performanțelor profesionale ale celui numit, nefiind necesar ca acesta să dețină un anumit grad profesional specific funcției publice, așa încât în mod corect s-a făcut încadrarea intimatului pe funcția publică oferită, echivalarea în grad a postului oferit, realizându-se prin raportate la funcția publică de execuție pe care persoana ar fi deținut-o în mod normal, dacă nu se afla pe un post de conducere.

A concluzionat recurenta că instanța de fond s-a aflat în eroare în privința aplicării art. 4 din O.U.G. nr. 1/2009, ale cărui alineate fac referire la situații juridice diferite, aspectele reglementate nefiind compatibile între ele, astfel că chiar dacă s-a admite incidența acestui text, se poate constata că s-au respectat dispozițiile alin. (3), aplicabile în speță. O altă critică formulată de recurentă vizează acordarea sumelor de bani cu titlu de salarii intimatului, respectiv aplicarea indicelui de inflație sumelor deja încasate de către intimat, instanța de fond contrazicându-și astfel propria decizie, de anulare a Ordinului nr. 216 din 8 aprilie 2009, considerând valabile consecințele juridice produse de acesta.

Recurenta a învederat că doctrina și practica judiciară în materie au statuat că actualizarea cu indicele de inflație a sumelor de bani achitate cu titlu de salariu se va lua în calcul numai până în momentul efectuării plății, creându-se o corelație între salariul real și cel nominal, de care persoana în cauză ar fi beneficiat la momentul la care îi erau datorate aceste drepturi bănești și momentul în care sumele de bani au intrat efectiv în patrimoniul acesteia, în calitate de beneficiar, astfel că aplicarea indicelui de inflație nu se putea acorda decât între data de 8 aprilie 2009 , până la momentul plății efective. S-a solicitat admiterea recursului și modificarea sentinței, în sensul respingerii capetelor de cerere privind anularea Ordinului nr. 216 din 8 aprilie 2009 și plata diferențelor salariale.

2. Apărările intimatului Intimatul – reclamant D.L. a depus la dosar note scrise prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat, concluzionând că prima instanță a aplicat corect dispozițiile art. 4 din O.U.G. nr. 1/2009 în privința sa, soluția pronunțată fiind temeinică și legală. 3.Considerentele Înaltei Curți asupra recursului Analizând sentința criticată prin prisma motivelor de recurs, ținând cont de actele și lucrările dosarului precum și de dispozițiile legale incidente, având în vedere și prevederile art. 304/1 C. proc.

civ., Înalta Curte de Casație și Justiție constată următoarele: Problema de drept dedusă judecății este de a stabili dacă în speță, intimatului – reclamant D.L., eliberat din funcția publică de inspector șef adjunct din cadrul Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor prin Ordinul nr. 91 din 31 martie 2009, ca urmare a reorganizării aceste instituții și desființării funcției publice de conducere ocupată de petent, îi erau aplicabile prevederile art. 4 din O.U.G. nr. 1/2009 și dacă Ordinul nr. 216 din 8 aprilie 2009, prin care petentul a fost numit pe perioadă nedeterminată în funcția publică de execuție de comisar principal, treapta 1 de salarizare, este emis cu respectarea dispozițiilor legale în vigoare . Art. 4 din O.U.G.

nr. 1/2009 prevede următoarele: „(1) Persoanele care ocupă funcții de conducere în instituțiile și autoritățile publice care sunt supuse restructurării vor fi trecute pe un post vacant în cadrul structurii organizatorice aprobate potrivit legii. (2) În cazul în care postul vacant este inferior postului aferent funcției de execuție a persoanei care a ocupat funcția de conducere, postul vacant va fi transformat la acel nivel.

(3) În situația în care în cadrul structurii organizatorice, aprobată potrivit legii, nu există un post vacant, se transformă postul propriu al persoanei care a ocupat funcția de conducere la nivelul funcției de execuție avute de aceasta.” Din conținutul acestui text rezultă că s-a dorit de către legiuitor ca persoanele care au ocupat o funcție publică de conducere în instituții și autorități publice supuse reorganizării, să-și continue activitatea în cadrul acestora, pe un post vacant care să corespundă nivelului funcției de execuție ocupată anterior de funcționarul public numit în funcția publică desființată. În speță însă, intimatul – reclamant a ocupat funcția publică de conducere prin concurs, fără ca anterior să fi deținut vreo funcție publică de execuție.

Prin urmare, încadrarea acestuia pe funcția publică de execuție de comisar I principal, treapta I de salarizare, prin Ordinul nr. 216 din 8 aprilie 2009, ca urmare a acceptării ofertei notificate intimatului de recurentă este legală, intimatul fiind încadrat în funcția publică de execuție corespunzătoare pregătirii sale, pe care ar fi ocupat-o dacă nu ar fi fost numit în funcția publică de conducere desființată.

Este greșită susținerea recurentului cum că nu s-ar fi respectat dispozițiile art. 100 din Legea nr. 188/1999, care prevăd ca în situația reorganizării unei instituții sau autorități publice, funcționarii publici să fie numiți în noile funcții publice în cazurile prev. la alin. (1) lit. a) – d), cu respectarea criteriilor enumerate la alin. (2) din text: a) categoria, clasa și, după caz, gradul profesional ale funcționarului public; b) îndeplinirea criteriilor specifice stabilite pentru funcția publică; c) pregătirea profesională; d) să fi desfășurat activități similare. În cazul intimatului aceste criterii au fost respectate, deoarece în sistemul reglementat de Legea nr. 188/1999 ocuparea unei funcții publice de conducere se face prin aprecierea performanțelor profesionale ale celui numit, nefiind necesar ca acesta să dețină un anumit grad profesional specific funcției.

La eliberarea din funcția publică, în cazul reorganizării, într-una din situațiile enumerate la art. 100 alin. (1) din Legea nr. 188/1999, criteriile enumerate la alin. (2) din text pentru ocuparea unei noi funcții publice în cadrul compartimentelor instituției/autorității reorganizate au în vedere pregătirea profesională, experiența anterioară, respectarea pe cât posibil a drepturilor câștigate înaintea ocupării funcției publice de conducere. Intimatul – reclamant nu a avut anterior o funcție publică de conducere și nici o altă funcție publică de execuție, care să justifice criteriul experienței în activități similare, astfel că în privința sa criteriile prevăzute de art. 100 alin. (2) din Legea nr. 188/1999, s-au aplicat corect, prin încadrarea acestuia în postul corespunzător pregătirii sale, de comisar 1 , principal, treapta I, pe care l-ar fi putut ocupa în cazul în care nu ar fi îndeplinit atribuțiile unei funcții publice de conducere.

Astfel fiind, în temeiul art. 304 pct. 9 C. proc. civ., coroborat cu art. 20 din Legea 554/2004, se va admite recursul pârâtei, se va modifica în parte sentința, urmând a se respinge capătul de cerere privind anularea Ordinului nr. 216/2009 și a celui privind diferențe salariale, față de această soluție fiind inutilă analiza celei de-a doua critici formulată de recurenta pârâră, ce vizează actualizarea drepturilor bănești deja încasate de intimat. Se vor menține celelalte dispoziții ale sentinței atacate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor împotriva sentinței civile nr. 780 din 02 februarie 2011 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal. Modifică în parte sentința atacată în sensul că respinge și capătul de cerere privind anularea Ordinului nr. 216/2009, precum și a celui privind plata diferențelor salariale. Menține celelalte dispoziții ale sentinței atacate. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 21 iunie 2011.