ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1664/2011
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1664/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)
Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar,
constată următoarele:
Circumstanțele cauzei. Soluția
primei instanțe
Prin cererea înregistrată pe rolul
Curții de Apel București – secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal
reclamantul D.A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâții Autoritatea
Națională pentru Protecția Consumatorilor (A.N.P.C.) și Comisariatul Regional
pentru Protecția Consumatorilor Prahova, constatarea nulității
absolute/anularea Ordinului nr. 87 din 31 martie 2009 emis de A.N.P.C. prin
care s-a dispus încetarea raporturilor sale de serviciu prin eliberarea din
funcția publică deținută de inspector-șef adjunct; reîncadrarea sa într-o
funcție echivalentă celei desființate prin reorganizarea dispusă, și anume cea
de comisar șef adjunct la C.J.P.C. Călărași; obligarea pârâtelor la achitarea
de despăgubiri constând în prejudiciul produs prin eliberarea sa din funcția
publică deținută de inspector șef adjunct, respectiv diferența de salariu
dintre salariul obținut pentru funcția de inspector șef adjunct al O.J.C.P.
Călărași și funcția actuală de comisar, pe perioada de la intrarea în vigoare a
ordinului A.N.P.C. nr. 87/2009 și până la reîncadrarea sa efectivă pe o funcție
similară celei desființate prin reorganizare, indexate și reactualizate;
anularea Ordinului nr. 190 din 8 aprilie 2009 prin care reclamantul a fost
numit, pe perioadă nedeterminată, în funcția publică de execuție de comisar 1
superior, treapta 1 de salarizare în cadrul C.J.P.C. Călărași – C.R.P.C.
Prahova, precum și obligarea pârâtelor la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea acțiunii, reclamantul a
criticat ordinul contestat pentru nerespectarea condiției prevăzute de art. 62 alin.
(2) din Legea nr. 53/2003, arătând că ordinul nu este motivat în fapt și în
drept.
A mai arătat reclamantul că nu i
s-au comunicat documentele necesare pentru a putea aprecia dacă a operat o
reorganizare efectivă, reală și serioasă, iar prin notificarea nr. 327 din 31
martie 2009, anexată, i s-a solicitat opțiunea cu privire la posturile oferite,
dintre care doar unul în județul Călărași, fiind implicit obligat să opteze
pentru acest post, inferior celui pe care îl deținuse, contrar dispozițiilor
legale incidente.
Reclamantul a mai susținut că
ordinul a fost emis în perioada în care se afla în concediu de odihnă, potrivit
înscrisurilor aflate la dosarul cauzei, că dispozițiile acestuia au fost de
natură a-i încălca dreptul la preaviz și că nu este precizat termenul în care
ordinul poate fi contestat la instanța competentă, aspecte de natură a atrage
nulitatea absolută a actului administrativ atacat.
O altă critică a reclamantului a
privit reorganizarea produsă la nivelul A.N.P.C., considerată ca nefiind
efectivă, reală și serioasă, ci una motivată politic, în condițiile în care
postul de inspector-șef adjunct al fostului O.J.P.C. Călărași s-a desființat
însă, prin H.G. nr. 284/2009 a fost înființată funcția publică de Comisar-șef
adjunct al Comisariatului Județean pentru Protecția Consumatorilor Călărași,
funcție cu aceleași atribuții și același nivel de salarizare, fiind ocupată de
către o altă persoană, promovată pe criterii politice, fără a-i fi fost pusă la
dispoziție reclamantului.
A mai arătat reclamantul că, la
plângerea prealabilă formulată, în răspunsul pârâtei A.N.P.C. s-a făcut
referire la O.U.G. nr. 37/2009, act normativ adoptat după o lună de zile de la
momentul emiterii ordinului contestat, în motivarea oferită de aceasta făcându-se
referire la reorganizarea instituției.
Prin întâmpinările depuse în cauză,
pârâtul Comisariatul Regional pentru Protecția Consumatorilor a invocat excepția
lipsei calității sale procesuale pasive, iar pârâta A.N.P.C. a ridicat excepția
prematurității acțiunii pentru lipsa procedurii prealabile.
Prin sentința civilă nr. 654 din 4
februarie 2010, Curtea de Apel București – secția a VIII-a contencios administrativ
și fiscal a respins acțiunea reclamantului ca neîntemeiată.
Pentru a hotărî astfel, prima
instanță a apreciat că Ordinul nr. 87 din 31 martie 2009 este legal emis în
baza dispozițiilor art. 99 din Legea nr. 188/1999, ca urmare a reorganizării
Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor conform prevederilor H.G.
nr. 284/2009, reclamantul neavând un drept recunoscut de lege vătămat.
Instanța de fond a mai apreciat că
din conținutul ordinului contestat rezultă temeiurile de drept în baza căruia a
fost emis și actele care au stat la baza emiterii, existând astfel
posibilitatea analizării de către instanța de contencios administrativ a
legalității sale în raport de dispozițiile Legii nr. 188/1999.
A constatat Curtea că în speță au
fost respectate dispozițiile art. 99 alin. (3) din Legea nr. 188/1999 privind
termenul de preaviz, ulterior emiterii ordinului, 1 aprilie 2009, deoarece de
la acel moment ordinul începe să-și producă efecte pentru reclamant, cu
specificul rezultând din faptul că eliberarea din funcția publică a operat ca
urmare a reorganizării, iar în perioada de preaviz reclamantul a optat și a
fost numit, prin Ordinul nr. 190 din 8 aprilie 2009 pe o funcție de execuție de
comisar 1 superior,
treapta 1 de salarizare în cadrul C.J.P.C. Călărași – C.R.P.C. Prahova.
A mai arătat prima instanță că
motivul de nelegalitate privind emiterea ordinului în perioada în care
reclamantul se afla în concediu de odihnă nu infirmă legalitatea Ordinului nr. 87/2009,
deoarece efectuarea concediului de odihnă nu operează o suspendare a raportului
de funcție a reclamantului, nefiind prevăzut de dispozițiile art. 94 din Legea nr.
188/1999.
Prima instanță a apreciat că Ordinul
nr. 87 din 31 martie 2009 este legal emis ca urmare a reorganizării efective și
reale, în condițiile H.G. nr. 284/2009 privind reorganizarea și funcționarea A.N.P.C.,
iar Ordinul nr. 190 din 8 aprilie 2009 este legal emis nefiind o consecință a
unui viciu de consimțământ al reclamantului.
Instanța de fond a respins
excepțiile invocate de către pârâți, arătând că, pe de o parte,
Comisariatul Regional pentru
Protecția Consumatorilor are calitate procesuală pasivă în ceea ce privește
obligația de plată a drepturilor salariale solicitate de reclamant, iar, în
ceea ce privește ce-a de-a doua excepție, în cauză procedura prealabilă
prevăzută de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 nu este obligatorie, în
raport de dispozițiile speciale ale art. 106 din Legea nr. 188/1999.
Motivele de recurs înfățișate de recurentul-reclamant
Împotriva acestei sentințe a
formulat recurs, în termenul legal, reclamantul D.A., criticând-o pentru
nelegalitate și netemeinicie.
Invocând ca motive de nelegalitate a
hotărârii primei instanțe prevederile art. 304 pct. 7 și pct. 9 C. proc. civ., recurentul-reclamant
a arătat că instanța de fond în mod eronat a respins aspectele de nelegalitate
invocate, realizând totodată o greșită interpretare și aplicare a textelor de
lege incidente.
În esență, următoarele critici și
susțineri ale recurentului-reclamant au fost dezvoltate prin motivele de recurs
prezentate:
- în mod incorect prima instanță a
apreciat că nu poate fi reținut ca motiv de nelegalitate al ordinului contestat
nemotivarea acestuia în fapt și în drept, în condițiile în care, referirile din
cuprinsul actului la diferite texte de lege fiind incomplete și vagi i-au îngrădit
practic posibilitatea de contestare a unui caz concret de eliberare din funcția
publică;
- eronat s-a apreciat că emiterea
ordinului în perioada efectuării concediului legal de odihnă nu afectează
legalitatea actului, fiind superficial interpretate prevederile incidente, respectiv
art. 94 din Legea nr. 188/1999, fără trimiterea la prevederile Codului muncii,
potrivit art. 117 din Legea nr. 188/1999, ceea ce atrăgea aplicarea art. 60 alin.
(1) lit. i) din respectivul cod;
- motivarea instanței de fond cu
privire la acordarea perioadei de preaviz, invocată ca fiind un alt aspect de
nelegalitate este vădit greșită întrucât este în totală contradicție cu
prevederile art. 99 alin. (3) din Legea nr. 188/1999, căci preavizul se acordă
anterior eliberării din funcția publică și nu ulterior, cum s-a procedat în
cazul său;
- neindicarea în cuprinsul Ordinului
nr. 87/2009 a instanței competente a soluționa o eventuală contestare și
termenul fixat în acest sens;
- greșit s-a apreciat că
reorganizarea produsă la nivelul A.N.P.C., conform H.G. nr. 284/2009, a fost reală,
câtă vreme ea nu este efectivă și serioasă, argumentarea instanței de fond vizând
modificările fișelor de post în proporție de peste 50% fiind pur formală și neadecvată;
- nu s-a făcut dovada modificărilor susținute
de către A.N.P.C. cu fișele de post, în realitate operând numai modificarea denumirii
structurilor și a funcțiilor.
Raportat la toate motivele expuse,
recurentul-reclamant a solicitat modificarea sentinței primei instanțe, ca o
consecință a admiterii recursului declarat, în sensul anulării Ordinului nr. 87
din 31 martie 2009 și al actului subsecvent, respectiv a Ordinului nr. 190 din 8
aprilie 2009 prin care a fost numit în actuala funcție de comisar I superior,
treapta 1 în cadrul C.J.P.C. Călărași, urmând a se dispune reîncadrarea sa pe o
funcție publică similară celei desființate prin reorganizarea pretinsă de Ordinul
nr. 87/2009, cu plata corespunzătoare a drepturilor salariale.
Apărările formulate de intimata
Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor
Autoritatea pârâtă A.N.P.C. a
formulat întâmpinare în cauză prin care a solicitat respingerea recursului
promovat, justificat de faptul că recurentul-reclamant nu aduce critici pertinente
și concludente hotărârii contestate.
S-a mai arătat că urmare a reorganizării
A.N.P.C. funcțiile publice de „inspector-șef” și cele de „inspector șef
adjunct” s-au desființat, în locul acestora înființându-se funcțiile de
„comisar șef” și respectiv „comisar șef adjunct”, atribuțiunile delimitate prin
fișele de post fiind semnificativ diferite.
În cursul soluționării recursului de
față, la solicitarea recurentului-reclamant, și în conformitate cu prevederile H.G.
nr. 882/2010, privind organizarea și funcționarea A.N.P.C., pentru opozabilitate,
a fost citat și Comisariatul Județean pentru Protecția Consumatorilor Călărași,
subunitate a A.N.P.C., actualul angajator al recurentului (filele 38-42 dosar recurs).
În temeiul art. 305 C. proc. civ. a
fost încuviințată proba cu înscrisuri solicitată de recurent, sens în care au
fost depuse la dosar o serie de înscrisuri, respectiv fișe ale posturilor
deținute de recurent începând cu perioada mai 2005 - august 2007 și cele corespunzătoare
postului actual, stabilite prin H.G. nr. 882/2010.
Considerentele și soluția instanței
de recurs
Analizând sentința atacată prin
prisma criticilor ce i-au fost aduse, față de apărările formulate și de prevederile
legale incidente din materia supusă verificării, Înalta Curte apreciază că se
impune admiterea recursului de față, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc.
civ. cu referire la art. 304 pct. 9 C. proc. civ., în sensul și pentru
considerentele ce urmează a fi arătate.
Prin Ordinul nr. 87 emis la data de
31 martie 2009, Președintele intimatei A.N.P.C. a dispus ca începând cu data de
1 aprilie 2009 să înceteze raportul de serviciu al reclamantului-recurent, prin
eliberarea din funcția publică de Inspector șef adjunct, din motive neimputabile
funcționarului public.
În cuprinsul acestui ordin s-a
arătat că măsura dispusă este consecința reorganizării A.N.P.C. și a faptului
că funcția publică de inspector șef adjunct a fost desființată, menționându-se
acordarea în favoarea recurentului, în conformitate cu prevederile art. 99 din
Legea nr. 188/1999, republicată a unui preaviz de 30 de zile calendaristice în perioada
1 aprilie - 30 aprilie 2009, respectiv după data intrării în vigoare a ordinului
și ulterior producerii efectelor acestuia.
Ca temei legal al măsurii dispuse au
fost indicate, generic, prevederile O.U.G. nr. 2/2001, ale H.G. nr. 284/2009 și
ale art. 99 din Legea nr. 188/1999, republicată.
Urmare eliberării din funcția
publică și față de notificarea trimisă recurentului – reclamant la aceeași dată
(fila 15, doar fond), acesta din urmă a optat pentru una din funcțiile publice oferite.
Astfel, prin Ordinul nr. 190 din 8 aprilie 2009, emis de aceeași autoritate intimată,
începând cu 8 aprilie 2009, recurentul-reclamant a fost numit pe funcția publică
de execuție de comisar I superior, treapta 1 de salarizare în cadrul C.J.P.C.
Călărași.
Înalta Curte, contrar, celor
reținute de prima instanță, astfel cum rezultă din expunerea rezumativă de mai sus,
apreciază că sunt întemeiate criticile recurentului în sensul reținerii nelegalității
ordinului de eliberare din funcția publică deținută, aceea de inspector șef
adjunct, evidențiat de cel puțin următoarele aspecte.
În principal, măsura dispusă s-a întemeiat
pe prevederile H.G. nr. 284 din 11 martie 2009 privind organizarea și
funcționarea Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor. Odată cu
adoptarea acestui act normativ a fost abrogată reglementarea anterioară în
materie, respectiv H.G. nr. 748/2007.
Este adevărat că prin noua reglementare
au fost operate modificări în organizarea la nivel central și teritorial a
autorității intimate, fiind menționate cele 12 comisariate regionale cu personalitate
juridică, ce funcționează în subordinea sa (art. 7 din H.G. nr. 284/2009).
Procedând însă la examinarea comparativă
a fișelor postului deținut de recurent (inspector șef adjunct) anterior
restructurării dispuse prin H.G. nr. 284/2009, cu cele aferente funcției
publice de comisar șef adjunct, ca poziție corespondentă rezultată în urma
modificării legislative survenite, se constată diferențieri în ceea ce privește
structurarea și gruparea atribuțiunilor, nu și în ceea ce privește substanța
acestora.
Cu alte cuvinte, fiind identificate
în ceea ce privește atribuțiile aferente pozițiilor publice sus arătate, numai modificări
de formă, nu și de fond, și nu în proporția de peste 50%, astfel cum se prevede
în art. 100 din Legea nr. 188/1999, privind Statutul funcționarilor publici,
republicată, Înalta Curte apreciază că ordinul atacat este nelegal în condițiile
în care nu au fost respectate prevederile art. 100 alin. (1) lit. a) și c) din
același act normativ.
Potrivit acestor reglementări există
obligația imperativă ca funcționarii publici să fie numiți în noile funcții publice
dacă se modifică atribuțiile aferente unei funcții publice mai puțin de 50% sau
dacă „este schimbată denumirea fără modificarea în proporție de 50% a
atribuțiunilor aferente funcției publice”.
Practic, prin H.G. nr. 284/2009,
după cum s-a arătat, denumirea celor 12 inspectorate regionale s-a schimbat în
comisariate regionale, cu consecința schimbării denumirii funcțiilor de conducere
dar în condițiile păstrării numărului de posturi în cadrul autorității, ca
fiind tot de 825 (fila 30 dosar fond).
În fine, Înalta Curte reamintește, ca
argument relevant din perspectiva examinării legalității ordinului atacat în
cauză, prin raportare la dispozițiile H.G. nr. 284/2009 și ale Legii nr. 188/1999,
republicată (art. 99 și 100), că în jurisprudența sa în această materie au fost
deja pronunțate decizii prin care s-a reținut că în realitate, atribuțiile
aferente funcțiilor publice de conducere de „inspector șef”și respectiv de „comisar
șef” sau de „inspector șef adjunct” și respectiv de „comisar șef adjunct”, în proporție
de peste 50% sunt aceleași, tinzând la realizarea principalelor obiective ale A.N.P.C.
(a se vedea în acest sens Deciziile nr. 5197 din 24 noiembrie 2010 și nr. 2628
din 19 mai 2010 (pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția
contencios administrativ și fiscal). Astfel, soluția din prezenta decizie se impune
și în considerarea respectării principiului coerenței și unității
jurisprudenței consacrat ca atare în practica C.E.D.O. (a se vedea cauza Beian
c. României).
În strânsă legătură cu motivul de
recurs deja examinat vizând aspecte de fond referitoare la legalitatea ordinului
atacat, prin raportare la temeiurile de drept invocate de autoritatea emitentă,
Înalta Curte apreciază că fondată este și critica referitoare la lipsa
motivării actului administrativ contestat.
Așa cum Înalta Curte a statuat deja în
jurisprudența sa autoritatea emitentă are obligația de a motiva actul
administrativ, în fapt și în drept, pentru a face posibil controlul de legalitate
dar și ca o garanție contra arbitrariului administrației publice. O astfel de
obligație se impune în special în cazul actelor prin care se modifică sau se suprimă
drepturi juridice individuale.
Și din această perspectivă se
remarcă că în cazul ordinului atacat, motivarea în drept este insuficientă și
parțial imprecisă în vreme ce motivarea în fapt lipsește, simpla referire la reorganizarea
intervenită nefiind de natură, în raport de circumstanțele prezentei cauze, a
satisface cerința unei reale și efective motivări.
Așa fiind legalitatea actului emis este
afectată și din acest punct de vedere, preponderent formal.
Date fiind motivele de nelegalitate
reținute și pe larg argumentate, Înalta Curte apreciază ce nu se mai impune analizarea
distinctă și a celorlalte critici ale recurentului vizând neîndeplinirea celorlalte
cerințe referitoare la emiterea ordinului (e.g. în perioada concediului de
odihnă și fără acordarea unui preaviz ulterior datei de eliberare din funcție),
în condițiile în care, în mod evident pretinsele neregularități sunt absorbite în
motivele de fond a căror temeinicie a fost constatată.
Așadar, față de considerentele
arătate, apreciind incidența motivului de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct.
9 C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul de față și în temeiul art. 312
C. proc. civ. va modifica sentința atacată, în parte, în sensul admiterii
acțiunii reclamantului.
În consecință se va dispune anularea
Ordinului nr. 87 din 31 martie 2009 emis de intimată, ca și a actului
subsecvent, respectiv a Ordinului nr. 190 din 8 aprilie 2009, emis de aceeași autoritate,
în considerarea și aplicarea principiului „accesorium sequitur principalem”.
În consecință, astfel cum a solicitat
și recurentul-reclamant se va dispune reîncadrarea sa de către autoritatea
intimată pe o funcție echivalentă cu cea de inspector șef adjunct deținută anterior
reorganizării dispuse prin H.G. nr. 284/2009 și a cărei denumire urmează a fi
determinată de autoritatea emitentă în etapa de executare, dată fiind împrejurarea
survenită și a cărei realitate nu poate fi ignorată, în sensul că în prezent și
H.G. nr. 284/2009 a fost abrogată prin H.G. nr. 882/2010, publicată în M. Of. nr.
612 din 30 august 2010.
Echivalența dintre funcția publică
avută de recurent și cea pe care acesta urmează a fi reintegrat se va realiza, în
mod evident, prin raportare la natura funcției publice anterior deținute, la
atribuțiile avute, examinate în substanța lor, ca și față de drepturile
salariale cuvenite.
În fine, odată cu reîncadrarea
dispusă, vor fi obligate pârâtele și la plata de despăgubiri către recurent constând
în diferențele salariale, în raport de funcția de execuție exercitată, indexate
și actualizate, de la data emiterii Ordinului nr. 87/2009 până la reîncadrarea
efectivă.
Urmează a fi menținute din sentința
atacată numai dispozițiile vizând modalitatea de soluționare a excepțiilor
invocate de pârâții intimați, apreciate de instanța de recurs ca fiind legale
și temeinice.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul formulat de către recurentul-reclamant
D.A. împotriva sentinței civile nr. 654 din 4 februarie 2010 a Curții de Apel București – secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal.
Modifică în parte sentința recurată,
în sensul că admite acțiunea reclamantului.
Anulează Ordinul nr. 87 din 31
martie 2009 emis de Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor și
Ordinul nr. 190 din 8 aprilie 2009 emis de aceeași autoritate și, în consecință,
dispune reîncadrarea reclamantului într-o funcție echivalentă celei
desființate, cu obligarea pârâtelor la plata de despăgubiri, constând în diferența
de salariu dintre salariul obținut pentru funcția de inspector-șef adjunct al O.J.P.C.
Călărași și funcția actuală de comisar, indexate și actualizate, de la data emiterii
Ordinului nr. 87/2009 și până la reîncadrarea efectivă.
Menține celelalte dispoziții ale
sentinței.
Irevocabilă.
Pronunțată, în ședință publică,
astăzi 22 martie 2011.