ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4636/2012

Asupra recursului de față: Din analiza actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele: 1. Cererea de chemare în judecată. Prin cererea adresată Curții de Apel Pitești, secția contencios administrativ și fiscal, reclamantul S.T.R. a chemat în judecată Statul Român, prin Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor și pe conducătorul acestei autorități, pentru a se constata refuzul de a pune în executare Sentința nr. 132 din 11 iunie 2010 a Curții de Apel Pitești, irevocabilă la data de 10 februarie 2011 și să se facă aplicarea art. 24 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, prin amendarea conducătorului cu amenda de 20% din salariul minim brut pe economie pe fiecare zi de întârziere. Reclamantul a solicitat și acordarea despăgubirilor bănești reprezentând dobânda legală aferentă sumei de 223.982,72 RON.

Prin Sentința civilă nr. 28 din 25 ianuarie 2012 a Curții de Apel Pitești, secția contencios administrativ și fiscal a fost admisă în parte acțiunea reclamantului S.T.R. împotriva Statului Român, prin Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor și a fost aplicată conducătorului pârâtei C.C.S.D. amenda de 20% din salariul minim brut pe economie, pe zi de întârziere, începând cu 19 decembrie 2011 și până la emiterea efectivă a titlului de despăgubire și a fost respins capătul de cerere privind acordarea dobânzii legale. Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, prin Decizia nr. 1443 din 16 martie 2012 a admis recursul declarat de pârâta CCSD împotriva Sentinței nr. 28 din 25 ianuarie 2012 a Curții de Apel Pitești, secția contencios administrativ și fiscal, casând această hotărâre și a trimis cauza spre rejudecare la aceeași instanță.

S-a reținut în motivarea hotărârii că din actele dosarului rezultă faptul că judecata s-a realizat în ședință publică, prin nesocotirea normei speciale, cuprinsă în art. 25 alin. (1) teza a II-a din Legea nr. 554/2004, normă cu caracter imperativ și derogatorie de la dreptul comun în materie, hotărârea dată în aceste condiții fiind lovită de nulitate absolută, tot în categoria nulităților care atrage casarea sentinței și trimiterea cauzei spre rejudecare se încadrează și judecarea cauzei fără citarea conducătorului autorității publice și căruia i-a fost aplicată sancțiunea amenzii. Cu ocazia rejudecării, Președintele Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive iar pe fond a solicitat respingerea acțiunii, ca neîntemeiată.

2. Hotărârea instanței de fond. Prin Sentința nr. 29/F - CC din 12 septembrie 2012, Curtea de Apel Pitești, secția a II-a civilă de contencios administrativ și fiscal a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a Președintelui Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, invocată de pârât și a respins acțiunea reclamantului ca nefondată. Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarele considerente: În ceea ce privește excepția invocată de intimatul G.B.

- Președintele Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, Curtea a constatat că excepția este neîntemeiată, în raport cu obiectul dedus judecății prin care a fost învestită instanța de fond, dar și de hotărârea de casare pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, care a reținut în considerente că este obligatorie citarea conducătorului autorității publice în speță, în raport cu dispozițiile art. 24 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, în caz contrar hotărârea fiind lovită de nulitate. Pe fondul cauzei, Curtea a reținut că începând cu data de 15 martie 2012 a intrat în vigoare O.U.G. nr. 4/2012 privind unele măsuri temporare în vederea consolidării cadrului normativ necesar aplicării unor dispoziții din titlul VII „Regimul stabilirii și plății despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv" al Legii nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietății și justiției, precum și unele măsuri adiacente.

Prin actul normativ sus-citat s-a precizat că „se suspendă, pe o perioadă de 6 luni, emiterea titlurilor de despăgubire, a titlurilor de conversie, precum și procedurile privind evaluarea imobilelor pentru care se acordă despăgubiri, prevăzute de titlul VII „Regimul stabilirii și plății despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv" din Legea nr. 247/2005 privind reforma în domeniul proprietății și justiției, precum și unele măsuri adiacente. Astfel, a reținut instanța, în momentul de fată nu există o culpă a conducătorului, respectiv a instituției CCSD privind emiterea deciziei privind titlul de despăgubire, întrucât, așa cum s-a menționat și mai sus, intenția legiuitorului este de a opri aceste proceduri până la data de 15 mai 2013, când se va reforma legislația în domeniu.

3. Recursul declarat în cauză. Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamantul, S.T.R., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie. Recurentul reclamant a susținut, în esență, că în conformitate cu prevederile art. 24 alin. (1), teza a II-a, titlul de despăgubire trebuia emis în 30 de zile de la rămânerea irevocabilă a Sentinței nr. 132/2010, respectiv până la data de 10 martie 2011, iar cum această obligație nu s-a executat de către CCSD, instanța ar fi trebuit să facă aplicarea art. 24 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, întrucât la data introducerii acțiunii nu era în vigoare O.U.G. nr. 4/2012, iar pentru că la acel moment trecuse de foarte mult timp termenul de punere în executare a Sentinței nr. 132/2010, exista fundamentul pentru a constata culpa conducătorului autorității.

A susținut recurentul că fundamentarea acțiunii nu poate fi apreciată decât în raport cu actele normative în vigoare la data introducerii acțiunii, ori în speță instanța a apreciat acțiunea ca nefondată raportat la acte normative care au intrat în vigoare după acest moment, încălcându-se astfel principiul neretroactivității legii civile. Cu privire la împrejurarea că actualul conducător al CCSD a fost numit în funcție prin Decizia Primului Ministru nr. 307 din data de 29 mai 2012, publicată în M. Of. al României la aceeași dată, în raport cu data adoptării Legii nr. 17/2012, pentru aprobarea O.U.G.

nr. 4/2012, (06 iulie 2012), astfel încât, actualul conducător a beneficiat de un termen rezonabil pentru punerea în executare a Sentinței nr. 132/2010, nefiind echitabil ca persoana care beneficiază de dispozițiile art. 24 din Legea nr. 554/2004 să nu își poată valorifica drepturile doar pentru că la conducerea unei autorități publice, se numesc la intervale regulate de timp, alte persoane. 4. Considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție. Înalta Curte, analizând actele și lucrările dosarului în raport cu criticile formulate și dispozițiile legale aplicabile, constată că recursul este nefondat pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare. Într-adevăr prin Sentința nr. 1232 din 11 iunie 2010 a Curții de Apel Pitești, rămasă irevocabilă prin Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 807 din 10 februarie 2011, pârâta CCSD a fost obligată să emită titlu de despăgubire în conformitate cu Sentința nr. 242/2005 a Tribunalului Gorj.

Reclamantul a formulat cererea de chemare în judecată pentru a se dispune amendarea Președintelui CCSD pentru neexecutarea unei hotărâri judecătorești irevocabile, în temeiul art. 24 din Legea nr. 554/2004 și obligarea intimatei la plata despăgubirilor pentru întârziere, la data de 19 decembrie 2011. Potrivit art. 24 alin. (1) și (2) din Legea nr. 554/2004 „în cazul neexecutării unei hotărâri judecătorești pronunțate de instanța de contencios administrativ, prin care o autoritate administrativă a fost obligată să încheie, să înlocuiască sau să modifice un act administrativ, să elibereze un înscris sau să efectueze o operațiune administrativă, se poate aplica conducătorului autorității o amendă de 20% din salariul minim brut pe economie, pe zi de întârziere, iar reclamantul are drept la despăgubiri.

Ambele categorii de sancțiuni, respectiv amenda și despăgubirile, constituie forme ale răspunderii juridice, ca garanție a realizării dreptului de către subiectele de drept cărora le incumbă o anumită obligație. Răspunderea juridică are natura unei obligații de a suporta consecințele legii pentru săvârșirea unei fapte ilicite care are ca funcție atât repararea prejudiciului cauzat cât și sancționarea celui vinovat de neîndeplinirea unei obligații. Ori, începând cu data de 15 martie 2012 a intrat în vigoare O.U.G. nr. 4/2012 privind unele măsuri temporare în vederea consolidării cadrului normativ necesar aplicării unor dispoziții din titlul VII „Regimul stabilirii și plății despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv" al Legii nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietății și justiției, precum și unele măsuri adiacente.

Potrivit acestui act normativ „se suspendă, pe o perioadă de 6 luni, emiterea titlurilor de despăgubire, a titlurilor de conversie, precum și procedurile privind evaluarea imobilelor pentru care se acordă despăgubiri, prevăzute de titlul VII „Regimul stabilirii și plății despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv" din Legea nr. 247/2005 privind reforma în domeniul proprietății și justiției, precum și unele măsuri adiacente. Astfel, că în mod corect a reținut instanța de fond că în momentul de față nu există o culpă a conducătorului, respectiv a instituției CCSD privind emiterea deciziei privind titlul de despăgubire, având în vedere intenția legiuitorului de a opri aceste proceduri până la data de 15 mai 2013, când se va reforma legislația în domeniu.

Într-adevăr, Ordonanța nr. 4/2012, care a suspendat, pe o perioadă de 6 luni, emiterea titlurilor de despăgubire, a intrat în vigoare la data de 15 martie 2012, și teoretic s-ar putea pune problema aplicării amenzii pentru perioada 19 decembrie 2011 - 15 martie 2012. Cu toate acestea, instanța de control judiciar constată că prin precizarea de acțiune formulată la data de 7 august 2012, reclamantul a înțeles să cheme în judecată pe G.B. care însă a fost numit în funcția de Președinte al CCSD prin Decizia Primului Ministru nr. 307 din data de 29 mai 2012, publicată în M. Of. al României la aceeași dată. Pentru aceste motive, apreciind că soluția instanței de fond este legală și temeinică, în baza art. 312 C. proc.

civ. raportat la art. 20 din Legea nr. 554/2004, recursul va fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de S.T.R. împotriva Sentinței nr. 29/F/Cont/CC din 12 septembrie 2012 a Curții de Apel Pitești, secția a II-a civilă de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 08 noiembrie 2012. Procesat de GGC - LM