ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4636/2012

Asupra recursului de

față:

Din analiza actelor

și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin cererea adresată Curții de Apel Pitești,

secția contencios administrativ și fiscal, reclamantul S.T.R. a chemat în

judecată Statul Român, prin Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor

și pe conducătorul acestei autorități, pentru a se constata refuzul de a pune

în executare Sentința nr. 132 din 11 iunie 2010 a Curții de Apel Pitești,

irevocabilă la data de 10 februarie 2011 și să se facă aplicarea art. 24 alin.

(2) din Legea nr. 554/2004, prin amendarea conducătorului cu amenda de 20% din

salariul minim brut pe economie pe fiecare zi de întârziere.

Reclamantul a

solicitat și acordarea despăgubirilor bănești reprezentând dobânda legală

aferentă sumei de 223.982,72 RON.

Prin Sentința civilă

nr. 28 din 25 ianuarie 2012 a Curții de Apel Pitești, secția contencios

administrativ și fiscal a fost admisă în parte acțiunea reclamantului S.T.R.

împotriva Statului Român, prin Comisia Centrală pentru Stabilirea

Despăgubirilor și a fost aplicată conducătorului pârâtei C.C.S.D. amenda de 20%

din salariul minim brut pe economie, pe zi de întârziere, începând cu 19

decembrie 2011 și până la emiterea efectivă a titlului de despăgubire și a fost

respins capătul de cerere privind acordarea dobânzii legale.

Înalta Curte de

Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, prin Decizia

nr. 1443 din 16 martie 2012 a admis recursul declarat de pârâta CCSD împotriva

Sentinței nr. 28 din 25 ianuarie 2012 a Curții de Apel Pitești, secția contencios

administrativ și fiscal, casând această hotărâre și a trimis cauza spre

rejudecare la aceeași instanță.

S-a reținut în

motivarea hotărârii că din actele dosarului rezultă faptul că judecata s-a

realizat în ședință publică, prin nesocotirea normei speciale, cuprinsă în art.

25 alin. (1) teza a II-a din Legea nr. 554/2004, normă cu caracter imperativ și

derogatorie de la dreptul comun în materie, hotărârea dată în aceste condiții

fiind lovită de nulitate absolută, tot în categoria nulităților care atrage casarea

sentinței și trimiterea cauzei spre rejudecare se încadrează și judecarea

cauzei fără citarea conducătorului autorității publice și căruia i-a fost

aplicată sancțiunea amenzii.

Cu ocazia

rejudecării, Președintele Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor a

formulat întâmpinare prin care a invocat excepția lipsei calității procesuale

pasive iar pe fond a solicitat respingerea acțiunii, ca neîntemeiată.

instanței de fond.

Prin Sentința nr.

29/F - CC din 12 septembrie 2012, Curtea de Apel Pitești, secția a II-a civilă

de contencios administrativ și fiscal a respins excepția lipsei calității

procesuale pasive a Președintelui Comisiei Centrale pentru Stabilirea

Despăgubirilor, invocată de pârât și a respins acțiunea reclamantului ca nefondată.

Pentru a hotărî

astfel, prima instanță a reținut următoarele considerente:

În ceea ce privește

excepția invocată de intimatul G.B. - Președintele Comisiei Centrale pentru

Stabilirea Despăgubirilor, Curtea a constatat că excepția este neîntemeiată, în

raport cu obiectul dedus judecății prin care a fost învestită instanța de fond,

dar și de hotărârea de casare pronunțată de Înalta Curte de Casație și

Justiție, care a reținut în considerente că este obligatorie citarea

conducătorului autorității publice în speță, în raport cu dispozițiile art. 24

alin. (2) din Legea nr. 554/2004, în caz contrar hotărârea fiind lovită de

nulitate.

Pe fondul cauzei,

Curtea a reținut că începând cu data de 15 martie 2012 a intrat în vigoare

O.U.G. nr. 4/2012 privind unele măsuri temporare în vederea consolidării

cadrului normativ necesar aplicării unor dispoziții din titlul VII „Regimul

stabilirii și plății despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod

abuziv" al Legii nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietății și

justiției, precum și unele măsuri adiacente.

Prin actul normativ

sus-citat s-a precizat că „se suspendă, pe o perioadă de 6 luni, emiterea

titlurilor de despăgubire, a titlurilor de conversie, precum și procedurile

privind evaluarea imobilelor pentru care se acordă despăgubiri, prevăzute de

titlul VII „Regimul stabilirii și plății despăgubirilor aferente imobilelor

preluate în mod abuziv" din Legea nr. 247/2005 privind reforma în domeniul

proprietății și justiției, precum și unele măsuri adiacente.

Astfel, a reținut

instanța, în momentul de fată nu există o culpă a conducătorului, respectiv a

instituției CCSD privind emiterea deciziei privind titlul de despăgubire,

întrucât, așa cum s-a menționat și mai sus, intenția legiuitorului este de a

opri aceste proceduri până la data de 15 mai 2013, când se va reforma

legislația în domeniu.

în cauză.

Împotriva acestei

hotărâri a declarat recurs reclamantul, S.T.R., criticând-o pentru nelegalitate

și netemeinicie.

Recurentul reclamant

a susținut, în esență, că în conformitate cu prevederile art. 24 alin. (1),

teza a II-a, titlul de despăgubire trebuia emis în 30 de zile de la rămânerea

irevocabilă a Sentinței nr. 132/2010, respectiv până la data de 10 martie 2011,

iar cum această obligație nu s-a executat de către CCSD, instanța ar fi trebuit

să facă aplicarea art. 24 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, întrucât la data

introducerii acțiunii nu era în vigoare O.U.G. nr. 4/2012, iar pentru că la

acel moment trecuse de foarte mult timp termenul de punere în executare a

Sentinței nr. 132/2010, exista fundamentul pentru a constata culpa

conducătorului autorității.

A susținut recurentul

că fundamentarea acțiunii nu poate fi apreciată decât în raport cu actele

normative în vigoare la data introducerii acțiunii, ori în speță instanța a

apreciat acțiunea ca nefondată raportat la acte normative care au intrat în

vigoare după acest moment, încălcându-se astfel principiul neretroactivității

legii civile.

Cu privire la

împrejurarea că actualul conducător al CCSD a fost numit în funcție prin

Decizia Primului Ministru nr. 307 din data de 29 mai 2012, publicată în M. Of.

al României la aceeași dată, în raport cu data adoptării Legii nr. 17/2012,

pentru aprobarea O.U.G. nr. 4/2012, (06 iulie 2012), astfel încât, actualul

conducător a beneficiat de un termen rezonabil pentru punerea în executare a

Sentinței nr. 132/2010, nefiind echitabil ca persoana care beneficiază de

dispozițiile art. 24 din Legea nr. 554/2004 să nu își poată valorifica

drepturile doar pentru că la conducerea unei autorități publice, se numesc la

intervale regulate de timp, alte persoane.

Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Înalta Curte,

analizând actele și lucrările dosarului în raport cu criticile formulate și

dispozițiile legale aplicabile, constată că recursul este nefondat pentru

considerentele ce vor fi expuse în continuare.

Într-adevăr prin

Sentința nr. 1232 din 11 iunie 2010 a Curții de Apel Pitești, rămasă

irevocabilă prin Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 807 din 10

februarie 2011, pârâta CCSD a fost obligată să emită titlu de despăgubire în

conformitate cu Sentința nr. 242/2005 a Tribunalului Gorj.

Reclamantul a

formulat cererea de chemare în judecată pentru a se dispune amendarea

Președintelui CCSD pentru neexecutarea unei hotărâri judecătorești irevocabile,

în temeiul art. 24 din Legea nr. 554/2004 și obligarea intimatei la plata

despăgubirilor pentru întârziere, la data de 19 decembrie 2011.

Potrivit art. 24

alin. (1) și (2) din Legea nr. 554/2004 „în cazul neexecutării unei hotărâri

judecătorești pronunțate de instanța de contencios administrativ, prin care o

autoritate administrativă a fost obligată să încheie, să înlocuiască sau să

modifice un act administrativ, să elibereze un înscris sau să efectueze o

operațiune administrativă, se poate aplica conducătorului autorității o amendă

de 20% din salariul minim brut pe economie, pe zi de întârziere, iar

reclamantul are drept la despăgubiri.

Ambele categorii de

sancțiuni, respectiv amenda și despăgubirile, constituie forme ale răspunderii

juridice, ca garanție a realizării dreptului de către subiectele de drept

cărora le incumbă o anumită obligație.

Răspunderea juridică

are natura unei obligații de a suporta consecințele legii pentru săvârșirea

unei fapte ilicite care are ca funcție atât repararea prejudiciului cauzat cât

și sancționarea celui vinovat de neîndeplinirea unei obligații.

Ori, începând cu data

de 15 martie 2012 a intrat în vigoare O.U.G. nr. 4/2012 privind unele măsuri

temporare în vederea consolidării cadrului normativ necesar aplicării unor

dispoziții din titlul VII „Regimul stabilirii și plății despăgubirilor aferente

imobilelor preluate în mod abuziv" al Legii nr. 247/2005 privind reforma

în domeniile proprietății și justiției, precum și unele măsuri adiacente.

Potrivit acestui act

normativ „se suspendă, pe o perioadă de 6 luni, emiterea titlurilor de

despăgubire, a titlurilor de conversie, precum și procedurile privind evaluarea

imobilelor pentru care se acordă despăgubiri, prevăzute de titlul VII „Regimul

stabilirii și plății despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod

abuziv" din Legea nr. 247/2005 privind reforma în domeniul proprietății și

justiției, precum și unele măsuri adiacente.

Astfel, că în mod

corect a reținut instanța de fond că în momentul de față nu există o culpă a

conducătorului, respectiv a instituției CCSD privind emiterea deciziei privind

titlul de despăgubire, având în vedere intenția legiuitorului de a opri aceste

proceduri până la data de 15 mai 2013, când se va reforma legislația în

domeniu.

Într-adevăr,

Ordonanța nr. 4/2012, care a suspendat, pe o perioadă de 6 luni, emiterea

titlurilor de despăgubire, a intrat în vigoare la data de 15 martie 2012, și

teoretic s-ar putea pune problema aplicării amenzii pentru perioada 19

decembrie 2011 - 15 martie 2012.

Cu toate acestea,

instanța de control judiciar constată că prin precizarea de acțiune formulată

la data de 7 august 2012, reclamantul a înțeles să cheme în judecată pe G.B.

care însă a fost numit în funcția de Președinte al CCSD prin Decizia Primului

Ministru nr. 307 din data de 29 mai 2012, publicată în M. Of. al României la

aceeași dată.

Pentru aceste motive,

apreciind că soluția instanței de fond este legală și temeinică, în baza art.

312 C. proc. civ. raportat la art. 20 din Legea nr. 554/2004, recursul va fi

respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul

declarat de S.T.R. împotriva Sentinței nr. 29/F/Cont/CC din 12 septembrie 2012

a Curții de Apel Pitești, secția a II-a civilă de contencios administrativ și

fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată, în

ședință publică, astăzi 08 noiembrie 2012.

Procesat de GGC - LM