ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1864/2011

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1864/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin cererea formulată, reclamantele SC V.

SRL Scutelnici, SC C.R. SRL Scutelnici și SC G.A. SRL Scutelnici au solicitat instanței

ca, în contradictoriu cu pârâții Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale prin

ministru, Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale - Direcția pentru Agricultură

și Dezvoltare Rurală Buzău, Secretariatul General al Guvernului României, Statul

Român prin Ministerul de Finanțe:

- să fie obligat Ministerului

Agriculturii și Dezvoltării Rurale să sesizeze Guvernul României, în temeiul

art. 14 Legea nr. 381/2002, cu privire la starea de calamitate a culturilor agricole

din anul 2008 din județul Buzău și să îndeplinească toate celelalte formalități

administrative prevăzute de această lege și de Normele metodologice de aplicare

a legii, în vederea acordării efective a despăgubirilor;

- să fie obligat Guvernul

României să adopte hotărârea de declarare a stării de calamitate naturală (secetă

excesivă și persistentă în timp), care a afectat în anul 2008 culturile de floarea

soarelui și porumb de pe terenurile neirigate din județul Buzău;

- să fie obligați pârâții

Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale și Statul Român prin Ministerul

de Finanțe la plata de despăgubiri în conformitate cu dispozițiile Legii nr. 381/2002

privind acordarea despăgubirilor în caz de calamități naturale în agricultură, respectiv

către SC V. SRL Scutelnici - suma de 698.608,21 RON, către SC G.A. SRL Scutelnici

- suma de 682.234,20 RON, către SC C.R. SRL Scutelnici - suma de 198.062,90 RON;

- să fie obligați pârâții

Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale și Statul Român-prin Ministerul de

Finanțe la plata de penalități de întârziere în cuantum de 698.608,21 RON pentru

SC V. SRL Scutelnici, 682.234,20 RON pentru SC G.A. SRL Scutelnici, 198.062,90 RON

pentru SC C.R. SRL Scutelnici, precum și la plata cheltuielilor de judecată.

La data de 31 martie 2010,

reclamantele și-au precizat cererea de chemare în judecată, în sensul că au calitatea

de pârâți Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale - prin ministru, Ministerul

Agriculturii și Dezvoltării Rurale - Direcția pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală

Buzău, Secretariatul General al Guvernului României și Statul prin Ministerul de

Finanțe, arătându-se că fiecare capăt de cerere este formulat în contradictoriu

cu un anumit pârât sau pârâți, după caz.

Prin întâmpinarea formulată,

pârâta Direcția pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală Buzău a invocat excepția

lipsei calității procesuale pasive a acesteia, arătând că nerespectarea prevederilor

Legii nr. 381/2002 privind acordarea de despăgubiri în caz de calamități naturale

în agricultură nu-i poate fi imputabilă, în condițiile în care au comunicat Ministerului

Agriculturii și Dezvoltării Rurale situația cu suprafețele afectate de factorii

naturali de risc, astfel că, atât putere decizională, cât și calitate procesuală

pasivă, are Guvernul României.

Pârâtul Ministerul Agriculturii

și Dezvoltării Rurale a formulat întâmpinare, prin care a invocat:

- excepția de necompetență

materială a instanței, întrucât acțiunea cu care a fost investită este una în contencios

administrativ, competența fiind stabilită de art. 10 alin. (1) Legea nr. 554/2004,

iar acțiunea a fost repartizată spre soluționare unui complet de fond comercial;

- excepția prematurității

acțiunii, întrucât societățile reclamante nu pot emite pretenții atât timp cât nu

există o hotărâre de guvern de declarare a stării de calamitate și de aprobare a

sumelor alocate de la bugetul de stat cu această destinație;

- excepția lipsei calității

procesuale pasive a Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale, întrucât ministerul

nu poate recunoaște, verifica, aproba, plăti ori îndeplini formalitățile în vederea

acordării efective a despăgubirilor în mod direct către reclamantă, acestea se pot

realiza potrivit procedurii speciale reglementată de Legea nr. 381/2002 și Ordinului

nr. 419/2002, neputându-se face derogări nici cu acordul instanței;

- excepția inadmisibilității

acțiunii pentru neîndeplinirea procedurii prealabile obligatorii anterior introducerii

cererii de chemare în judecată, procedură prealabilă ce este impusă de Legea

nr. 554/2004.

Pe fond s-a solicitat

respingerea acțiunii ca nefondată, cu motivarea că ministerului nu i-a fost comunicată

documentația întocmită în baza Legii nr. 381/2002.

Direcția Generală a Finanțelor

Publice Buzău - pentru pârâtul Statul Român - prin Ministerul Finanțelor Publice

- a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepția netimbrării, arătând că acțiunea

promovată de societățile reclamante este supusă plății taxei de timbru și a timbrului

judiciar, conform Legii nr. 146/1996 și O.G. nr. 32/1995, neplata acestor taxe atrăgând

anularea cererii, precum și excepția lipsei calității procesuale pasive a Statului

Român, întrucât Legea nr. 381/2002 stabilește cadrul legal pentru acordarea despăgubirilor,

competența în aplicarea acestei legi revenind exclusiv Ministerului Agriculturii

și Dezvoltării Rurale.

Pârâtul Secretariatul

General al Guvernului a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepția lipsei

calității procesuale pasive a secretariatului în nume propriu, întrucât potrivit

Legii nr. 90/2001 acesta este instituție publică, cu personalitate juridică, ce

asigură derularea operațiunilor tehnice aferente actelor de guvernare, rezolvarea

problemelor organizatorice, juridice, economice și tehnice ale activității guvernului,

precum și reprezentarea acestuia în fața instanțelor, aspecte ce rezultă și din

H.G. nr. 405/2007, ce statuează asupra funcțiilor și atribuțiilor principale ale

acestei instituții; Secretariatul General al Guvernului poate sta în judecată, în

calitate de pârât, în nume propriu, pentru legalitatea actelor emise de conducătorul

acestuia, secretarul general, în exercitarea atribuțiilor ce îi revin, printre care

nu se regăsesc și cele prevăzute de Legea nr. 381/2002.

S-a mai susținut de către

acest pârât că, în situația în care reclamantele înțeleg să îl cheme în judecată

în calitate de reprezentant al Guvernului României, acesta nu are calitate procesuală

pasivă, raportat la capetele de cerere 1, 2 și 4, Guvernul având decât competența

de a adopta o hotărâre de declarare a stării de calamitate naturală pentru anumite

zone și pentru anumite culturi, conform art. 14 Legea nr. 381/2002, la sesizarea

Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale, invocând, deci, excepția lipsei

calității procesuale pasive, precum și excepția lipsei plângerii prealabile pentru

nerespectarea condițiilor imperative ale Legii nr. 554/2004, cu motivarea că anterior

promovării acțiunii în instanță este obligatoriu ca reclamantele să se adreseze

instituției competente pentru a solicita emiterea actului administrativ, iar în

speță nu s-a procedat în acest fel, memoriul anexat cererii de chemare în judecată

din 20 noiembrie 2008 a fost formulat de C.V. și nu de SC V. SRL, SC C.R. SRL și

SC G.A. SRL, astfel că procedura prealabilă nu a fost îndeplinită, iar acțiunea

este inadmisibilă.

Acest pârât a mai invocat

și excepția tardivității introducerii acțiunii, întrucât au fost depășite termenele

prevăzute de art. 11 Legea nr. 554/2004, persoana pretins vătămată putând sesiza

instanța în termen de 6 luni de la data comunicării răspunsului la plângerea prealabilă

ori de la data expirării termenului legal de soluționare a acestei plângeri, termenul

de 6 luni fiind un termen de prescripție, iar de la data memoriului - 20

noiembrie 2008 și până la data promovării acțiunii - 21 ianuarie 2010, s-au împlinit

termenele speciale prevăzute de legea contenciosului administrativ.

Pe fond s-a solicitat

respingerea acțiunii ca neîntemeiată, întrucât, potrivit Legii nr. 381/2002, fenomenele

naturale ce generează calamități naturale în agricultură, cum este și seceta excesivă

persistentă în timp, trebuie să afecteze culturi neirigate și asigurate de către

societățile de asigurare agreate de Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale,

constatarea și evaluarea pagubelor realizându-se conform acestui act normativ și

Ordinului nr. 419/2002, numai după îndeplinirea tuturor procedurilor, termenelor

și condițiilor stabilite imperativ de aceste acte normative speciale, o acțiune

este admisibilă.

Prin sentința nr. 158

din 17 iunie 2010 Curtea de Apel Ploiești, secția comercială, de contencios administrativ

și fiscal, a respins excepția netimbrării, excepția necompetenței materiale a instanței

și excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtelor Ministerul Agriculturii

și Dezvoltării Rurale, Direcția pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală Buzău, Ministerul

Finanțelor Publice și Guvernul României, invocate de pârâte în contradictoriu cu

reclamantele; a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Secretariatul

General al Guvernului în nume propriu, invocată de acesta în contradictoriu cu reclamantele;

a admis excepția lipsei procedurii prealabile, invocată de Ministerul Agriculturii

și Dezvoltării Rurale și Guvernul României și a respins ca inadmisibilă acțiunea

formulată de reclamantele SC V. SRL Scutelnici, SC C.R. SRL Scutelnici și SC

G.A. SRL, în contradictoriu cu pârâții Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale

prin Ministru, Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale - Direcția pentru Agricultură

și Dezvoltare Rurală Buzău, Secretariatul General al Guvernului României și Statul

Român prin Ministerul de Finanțe.

Pentru a pronunța această

soluție instanța de fond a reținut, în esență, următoarele:

Potrivit art. 137 C. proc.

civ., instanța s-a pronunțat cu prioritate asupra excepțiilor de fond sau de procedură

ce fac de prisos în tot sau în parte cercetarea pe fond a pricinii, astfel că a

analizat excepțiile invocate de pârâți în următoarea ordine: excepția netimbrării,

invocată de Ministerul Finanțelor Publice, excepția necompetenței materiale a instanței,

invocată de Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, excepția lipsei calității

procesuale pasive a Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Direcția

pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală, Ministerul Finanțelor Publice, Guvernul

României și Secretariatul General al Guvernului României în nume propriu, excepția

lipsei plângerii prealabile invocată de Ministerul Agriculturii și Dezvoltării

Rurale și de Guvernul României, excepția de prematuritate a promovării acțiunii,

invocată de Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, excepția tardivității

promovării acțiunii invocată de Guvernul României.

În ceea ce privește excepția

netimbrării, invocată de către pârâtul Ministerul Finanțelor Publice prin Direcția

Generală a Finanțelor Publice Buzău, instanța a constatat că reclamantele au îndeplinit

obligația de plată a taxei judiciare de timbru prevăzută de Legea nr. 146/1997 și

a timbrului judiciar, conform O.G. 32/1995, la dosarul cauzei aflându-se chitanța

din 16 iunie 2010 cu care s-a achitat suma de 140 RON, precum și timbru judiciar

în cuantum de 5 RON, astfel că această excepție nu este întemeiată, fiind respinsă.

Referitor la excepția

necompetenței materiale a Curții de Apel Ploiești, s-a reținut că reclamantele au

promovat acțiunea în contradictoriu cu autorități publice locale și centrale, iar

competența materială de soluționare a cauzei este cea reglementată de art. 10

alin. (1) teza a II-a Legea contenciosului administrativ, respectiv curtea de apel,

din punct de vedere teritorial aceeași dispoziție legală în alin. (3) conținând

o normă de favoare pentru reclamant, care se poate adresa instanțelor competente

material de la domiciliul său sau cel a unuia dintre pârâți; prezenta cauză a fost

înregistrată pe rolul Curții de Apel Ploiești, iar completul căruia i-a fost repartizată

aleatoriu este un complet de fond comercial și contencios administrativ, astfel

că această excepție, ce se referă în fapt la o pretinsă neconstituire legală a completului

de judecată este neîntemeiată, fiind respinsă.

S-a mai reținut că excepția

lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Ministerul Agriculturii și

Dezvoltării Rurale este, de asemenea, neîntemeiată, întrucât, prin întâmpinare această

instituție a susținut că nu poate plăti în mod direct despăgubirile prevăzute de

Legea nr. 381/2002 către societățile reclamante, fără însă a observa că prin precizarea

acțiunii depusă la 31 martie 2010 cele 3 societăți au arătat în mod clar că fiecare

capăt de cerere este formulat în contradictoriu cu un anumit pârât sau pârâți, în

contradictoriu cu Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale fiind formulat capătul

de cerere ce are ca obiect obligarea acestui minister să sesizeze Guvernul României

cu privire la starea de calamitate a culturilor agricole din anul 2008 în județul

Buzău și cele privind plata despăgubirilor, a penalităților de întârziere și a cheltuielilor

de judecată; potrivit art. 14 Legea nr. 381/2002, ministerului îi incumbă obligația

prevăzută de acest act normativ de a sesiza Guvernul României în scopul de a se

declara starea de calamitate naturală prin hotărâre, iar conform art. 18 din același

act normativ producătorii agricoli ce înregistrează pagube produse de fenomenele

naturale pot primi despăgubirile aferente de la bugetul de stat prin bugetul Ministerul

Agriculturii și Dezvoltării Rurale, astfel că raportat la aceste dispoziții legale,

pârâtul are calitate procesuală pasivă.

S-a apreciat că nici excepția

lipsei calității procesuale pasive a Direcția pentru Agricultură și Dezvoltare

Rurală Buzău nu este întemeiată, întrucât, în situația în care prin hotărâre de

guvern se declară starea de calamitate naturală, cu respectarea procedurii speciale,

prevăzută de Legea nr. 381/2002 și de Normele metodologice de aplicare a acesteia

aprobate prin Ordinul 419/2002, producătorii agricoli afectați pot primi despăgubiri

aferente calamităților naturale, sumele necesare pentru despăgubire se aprobă de

Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale și se transmit direcțiilor pentru

agricultură județene, acestea având obligația să respecte destinația sumelor în

cauză și să le repartizeze producătorilor agricoli, conform art. 12 și 13 din Legea

privind acordarea despăgubirilor în caz de calamități naturale în agricultură, astfel

că această pârâtă are calitate procesuală pasivă.

În ceea ce privește excepția

lipsei calității procesule pasive a Ministerul Finanțelor Publice instanța a constatat,

de asemenea, că nu este întemeiată întrucât, în situația în care se urmează procedura

prevăzută de Legea nr. 381/2002 finalizată prin stabilirea în favoarea producătorilor

agricoli a despăgubirilor aferente calamităților naturale, acestea se acordă de

la bugetul de stat, prin bugetul Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale,

Ministerului Finanțelor incumbându-i obligația de a prevedea în bugetul de stat

sume cu această destinație, precum și alocarea către bugetul Ministerul

Agriculturii și Dezvoltării Rurale, în lipsa îndeplinirii acestor atribuții scopul

actului normativ precizat mai sus, neputând fi realizat, astfel că și acest pârât

are calitate procesuală pasivă.

Și pârâtul Guvernul României,

reprezentat prin Secretariatul General al Guvernului are calitate procesuală pasivă

în prezenta cauză, întrucât, în contradictoriu cu acesta a fost formulat capătul

de cerere precizat la 31 ianuarie 2010, respectiv obligarea acestei instituții să

adopte hotărârea de declarare a stării de calamitate naturală, obligație legală

prevăzută de art. 14 Legea nr. 381/2002, astfel că excepția lipsei calității procesuale

pasive nu este întemeiată.

Referitor la excepția

lipsei calității procesuale pasive a Secretariatului General al Guvernului României

în nume propriu, instanța a constatat că această instituție nu are nicio atribuție

în nume propriu în aplicarea Legii 381/2002, obligațiile legale revenind Guvernului

României, care potrivit art. 14 din acest act normativ este îndrituit legal să emită

o hotărâre prin care să declare starea de calamitate naturală în funcție de fenomenele

naturale și de mărimea zonelor afectate, secretariatul poate avea calitate de parte

în nume propriu atunci când este verificată de către instanță legalitatea actelor

emise de secretarul general al Guvernului României, în exercitarea atribuțiilor

ce-i revin potrivit H.G. 405/2007, ceea ce excede prezentei cauze, astfel că, această

excepție este întemeiată, fiind admisă.

Instanța a apreciat că

excepția lipsei procedurii prealabile, invocată de Ministerul Agriculturii și

Dezvoltării Rurale și de Guvernul României, este întemeiată, întrucât Legea nr.

381/2002 prevede în art. 19 o procedură administrativă specială, după parcurgerea

căreia se naște dreptul persoanelor fizice sau juridice, producători agricoli, vătămate

prin fenomene naturale, considerate calamități naturale în sensul art. 1 din același

act normativ, însă această procedură administrativă nu se confundă cu procedura

prealabilă, reglementată de art. 7 Legea contenciosului administrativ, potrivit

căruia înainte de sesizarea instanței de judecată persoana pretins vătămată ce se

consideră prejudiciată într-un drept sau într-un interes legitim, printr-un act

administrativ individual, trebuie să solicite autorității publice emitente sau celei

ierarhic superioare, revocarea în tot sau în parte a respectivului act, această

procedură fiind aplicabilă și atunci când o cerere nu este soluționată în termenul

legal de soluționare sau când instituția sau autoritatea refuză nejustificat să

procedeze în acest mod, respectarea procedurii prealabile prevăzută de art. 7 Legea

contenciosului administrativ și art. 109 alin. (1) C. proc. civ., fiind o condiție

de exercițiu a acțiunii.

Astfel, s-a reținut că

înainte de a promova prezenta acțiune, cele trei societăți reclamante trebuiau să

solicite ministerului pârât să sesizeze Guvernul României cu privire la starea de

calamitate a culturilor agricole din anul 2008 din județul Buzău, putându-se adresa

instanțelor numai după primirea unui răspuns nefavorabil sau necomunicarea niciunui

răspuns; în mod similar, aceleași reclamante trebuiau să procedeze și față de pârâtul

Guvernul României înainte de a promova prezenta acțiune, nerespectarea procedurii

prealabile instituită de normele imperative ale legii contenciosului administrativ

având ca și consecință inadmisibilitatea acțiunii promovate.

Apărarea reclamantelor

din concluziile scrise și cele orale din 10 iunie 2010, potrivit căreia în materia

Legii 381/2002 este instituită o procedură prealabilă specială, ce a fost respectată

de cele 3 societăți, nemaiimpunându-se și respectarea procedurii prealabilă prevăzute

de legea contenciosului administrativ, a fost înlăturată de către instanță, cu motivarea

că art. 19 Legea nr. 381/2002 reglementează o procedură administrativă pentru recunoașterea

dreptului subiectiv la despăgubiri în caz de calamități naturale în agricultură,

însă procedura prealabilă obligatorie instituită de dreptul comun în materie reprezentat

de legea contenciosului administrativ nu se confundă cu această procedură administrativă,

parcurgerea procedurii prevăzută de art. 7 Legea nr. 554/2004 fiind o condiție de

exercițiu a dreptului la acțiune, diferit de dreptul subiectiv la despăgubiri, cele

două proceduri sunt diferite, cu consecințe diferite, atât în ceea ce privește respectarea,

cât și nerespectarea lor, în acest sens fiind și practica Înaltei Curți de Casație

și Justiție.

Față de toate considerentele

expuse mai sus, instanța a constatat că excepțiile netimbrării, cea a necompetenței

materiale a instanței și a lipsei calității procesuale pasive a pârâtelor Ministerul

Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Direcția pentru Agricultură și Dezvoltare

Rurală, Ministerul Finanțelor Publice și Guvernul României sunt neîntemeiate, fiind

respinse, excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Secretariatului

General al Guvernului României - în nume propriu este întemeiată, fiind admisă,

iar excepția lipsei procedurii prealabile, invocată de Ministerul Agriculturii

și Dezvoltării Rurale și Guvernul României este întemeiată, cele 3 societăți reclamante

nu au făcut dovada respectării procedurii prealabile instituită de art. 7 Legea

contenciosului administrativ, condiție prealabilă de exercițiu a dreptului la acțiune,

diferită de condiția instituită de art. 19 Legea nr. 381/2002 ce vizează dreptul

subiectiv la despăgubiri, astfel că această excepție a fost admisă, cu consecința

respingerii acțiunii ca inadmisibilă, situație în care nu se mai impunea analizarea

excepțiilor prematurității invocată de Ministerul Agriculturii și Dezvoltării

Rurale și a tardivității invocată de Guvernul României.

Împotriva acestei hotărâri

au declarat recurs reclamantele SC V. SRL Scutelnici, SC C.R. SRL Scutelnici și

SC G.A. SRL Scutelnici, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

Prin recursul formulat,

întemeiat pe dispozițiile art. 304

1

C. proc. civ., recurentele solicită

să se pronunțe o hotărâre prin care să se dispună admiterea recursului, casarea

sentinței civile atacate și trimiterea cauzei la Curtea de Apel Ploiești în vederea

rejudecării, pentru următoarele motive:

Recurentele arată că în

ceea ce privește excepția lipsei procedurii prealabile soluția instanței este greșită,

atât sub aspectul reținerii situației de fapt, cât și al interpretării normelor

de drept incidente.

Recurentele arată că Legea

nr. 381/2002 privind acordarea despăgubirilor în caz de calamități naturale în agricultură

instituie o procedură prealabilă specială în caz de producere a unei calamități

naturale, procedură care a fost îndeplinită cu rigurozitate de către cele 3 societăți.

Societățile prejudiciate au respectat întocmai obligațiile impuse de art. 19 și

20 ale Legii nr. 381/2002 pentru a primi despăgubiri aferente calamităților naturale,

respectiv depunerea în data de 20 noiembrie 2008 a înștiințărilor cu privire la

pierderile produse culturilor agricole de calamități naturale către organele abilitate.

Practic, s-a solicitat ministerului pârât să sesizeze Guvernul României cu privire

la starea de calamitate a culturilor agricole din anul 2008 din județul Buzău.

Mai arată recurentele

că nu poate fi reținută nici susținerea instanței potrivit căreia memoriile înaintate

de reprezentantul celor 2 instituții nu poate constitui procedură prealabilă întrucât

conținutul acestora nu se suprapune cu cel al cererii de chemare în judecată, deoarece

procedura prealabilă se consideră îndeplinită dacă, atât plângerea prealabilă, cât

și cererea de chemare în judecată, privesc același act administrativ, cu atât mai

mult cu cât este vorba de lipsa emiterii actului solicitat. Împrejurarea că în cuprinsul

memoriului adresat atât ministrului, cât și guvernului, nu este indicată exact valoarea

prejudiciului suferit sau procedura prevăzută de Legea nr. 381/2002 pe larg, nu

este de natură a induce ideea că prin cererea de chemare în judecată s-a cerut altceva

decât prin memoriul adresat autorităților administrative.

Recurentele apreciază

că atâta timp cât legea specială, în speță Legea nr. 381/2002, prevede obligativitatea

parcurgerii unei proceduri administrative pentru realizarea dreptului, procedură

ce a fost îndeplinită întocmai, acestea nu mai erau ținute de a efectua procedura

prealabilă prevăzută de dispozițiile art. 7 Legea nr. 554/2004 a contenciosului

administrativ.

Intimatul Ministerul Agriculturii

și Dezvoltării Rurale, prin întâmpinarea depusă la dosar, arată că

verificarea sentinței

atacate poate fi făcută strict în limita motivelor care vizează modul de soluționare

a excepției în temeiul căreia a fost respinsă acțiunea de către instanța de fond,

că procedura prealabilă administrativă reglementată de Legea nr. 381/2002, în baza

căreia reclamantele și-au întemeiat acțiunea, nu poate fi confundată cu procedura

prealabilă prevăzută de legea contenciosului administrativ, ea fiind instituită

prin lege specială ca o condiție obligatorie pentru recunoașterea dreptului subiectiv

la despăgubiri, iar nu ca o condiție pentru exercitarea dreptului la acțiune în

justiție, reținută de instanța de fond ca fiind neîndeplinită.

Cum recurentele-reclamante

nu au făcut dovada în sensul reglementat de legiuitor, este vădit că instanța de

fond a pronunțat o sentință temeinică și legală, lipsa acestei dovezi constituind

fine de neprimire a acțiunii, ce are drept efect paralizarea acesteia.

Se mai învederează că,

deși aparent lipsit de relevanță, strict raportat la motivele care au stat la baza

sentinței recurate, Legea nr. 381/2002 a fost abrogată implicit la data de 31

decembrie 2009 și explicit, prin Legea nr. 281/2010.

Examinând cauza și sentința

atacată, în raport cu actele și lucrările dosarului, precum și cu dispozițiile legale

incidente în cauză, inclusiv cele ale art. 304

1

C. proc. civ., Înalta

Curte constată că recursul este fondat, pentru considerentele ce se vor arăta în

continuare.

Din petitul acțiunii reclamantelor

rezultă

că

se solicită obligarea autorităților pârâte la îndeplinirea operațiunilor administrative

pentru plata despăgubirilor prevăzute de Legea nr. 381/2002.

Înalta Curte reține că

Legea nr. 381/2002, prin prevederile sale, impune parcurgerea unor proceduri și

operațiuni administrative punctuale, deopotrivă din partea autorităților, cât și

a producătorilor agricoli persoane fizice sau juridice, pentru obținerea despăgubirilor

pentru calamități naturale în agricultură.

Astfel, cap. II din lege

vizează Constituirea sumei destinate producătorilor agricoli, cap. III - Constatarea

și evaluarea pagubelor produse de calamitățile naturale, cap. IV - Drepturile și

obligațiile producătorilor agricoli.

Operațiunile prevăzute

de legea specială au fost realizate în parte de către autoritățile implicate și

de către reclamante.

Înalta Curte apreciază

că aceste operațiuni reprezintă în sine procedura administrativă obligatorie de

urmat pentru valorificarea dreptului de despăgubire pentru pagubele rezultate din

calamități naturale în agricultură prevăzut de lege.

În acest sens, nu este

aplicabilă procedura prealabilă prevăzută de art. 7 Legea nr. 554/2004, deoarece

nu se poate aprecia că toate demersurile efectuate de reclamante conform Legii

nr. 381/2002 și Normelor metodologice de aplicare a acesteia nu sunt suficiente

pentru a considera că autoritatea a fost sesizată anterior instanței de judecată

cu cererile reclamantelor de recunoaștere a dreptului privind despăgubirile prevăzute

de Legea nr. 381/2002.

Instanța de fond va stabili

dacă reclamantele au făcut dovada îndeplinirii tuturor procedurilor, în termenele

și condițiile stabilite imperativ de Legea nr. 381/2002 și de prevederile Normelor

Metodologice de aplicare a acesteia.

Față de această împrejurare,

Înalta Curte constată că instanța de fond a făcut o greșită aplicare a prevederilor

art. 7 Legea nr. 554/2004 la speța de față și, în conformitate cu art. 312

alin. (5) C. proc. civ., va admite recursul, va casa sentința recurată și va trimite

cauza spre rejudecare în fond aceleiași instanțe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat

de SC V. SRL Scutelnici, SC C.R. SRL Scutelnici și SC G.A. SRL Scutelnici, împotriva

sentinței nr. 158 din 17 iunie 2010 a Curții de Apel Ploiești, secția comercială

și de contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința atacată și trimite cauza la aceeași

instanță pentru rejudecare pe fond.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 30 martie

2011.