ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 6510/2013

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea formulată, reclamanta SC C.R.

SRL a solicitat, în contradictoriu cu Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Direcția pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală Buzău, Guvernul României - Secretariatul General al Guvernului României, Statul Român prin Ministrul de Finanțe: - obligarea Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale să sesizeze Guvernul României, în temeiul art. 14 din Legea nr. 381/2002, cu privire la starea de calamitate a culturilor agricole din anul 2009 în județul Buzău și să îndeplinească toate celelalte formalități administrative prevăzute de această lege și de Normele metodologice de aplicare a legii, în vederea acordării efective a despăgubirilor; - obligarea pârâtului Guvernul României să adopte hotărârea de declarare a stării de calamitate naturală (secetă excesivă și persistentă în timp), care a afectat în anul 2009 culturile de porumb de pe terenurile neirigate din județul Buzău; - obligarea pârâților Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale și Statul Român prin Ministerul de Finanțe la plata de despăgubiri în conformitate cu dispozițiile Legii nr. 381/2002 privind acordarea despăgubirilor în caz de calamități naturale în agricultură; - obligarea pârâților Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale și Statul Român prin Ministerul de Finanțe la plata de penalități de întârziere în cuantumul stabilit prin expertiză; - obligarea pârâtelor la plata de despăgubiri,

în conformitate cu dispozițiile Legii nr. 381/2002 cu modificările ulterioare ale acesteia, privind acordarea despăgubirilor în caz de calamități naturale în agricultură; - obligarea pârâtelor la plata penalităților de întârziere începând cu data de 11 august 2009, data emiterii Adresei nr. 6209 din 11 august 2009, pentru a acoperi valoarea pierderii suferite în urma întârzierii acordării despăgubirilor. Guvernul României, prin întâmpinare, a susținut că Legea nr. 381/2002, ale cărei, prevederi speciale sunt invocate în susținerea cererii, a fost în mod expres abrogată prin art. 1 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 281/2010 pentru abrogarea unor reglementări din domeniul ajutorului de stat în agricultură și pentru completarea Ordonanței Guvernului nr. 14/2010 privind măsuri financiare pentru reglementarea ajutoarelor de stat acordate producătorilor agricoli, începând cu anul 2010, publicată în M.Of.

nr. 888 din 30 decembrie 2010. Cu privire la capetele de cerere 1 și 3 - 7, a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive a Guvernului României, deoarece poziția procesuală a Guvernului într-un litigiu de contencios administrativ poate fi justificată numai în condițiile în care a adoptat sau urmează să adopte asemenea acte administrative-hotărâri și ordonanțe. Guvernul României a mai invocat și excepția tardivității introducerii acțiunii, deoarece art. 11 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 prevede termenul de 6 luni pentru introducerea acțiunii în contencios administrativ și momentul de la care acesta începe să curgă, iar în cauză data nașterii dreptului societății reclamante la despăgubirea prevăzută de Legea nr. 381/2002, este data depunerii și înregistrării cererii la DADR Buzău.

Pârâtul M.A.D.R. a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepția autorității de lucru judecat, întrucât pe rolul Curții de Apel a figurat înregistrat un dosar care a avut același obiect, între aceleași părți care a fost deja soluționat, excepția prematurității acțiunii, întrucât reclamanta nu poate emite pretenții atâta timp cât nu există o hotărâre de guvern de declarare a stării de calamitate și de aprobare a sumelor alocate de la bugetul de stat cu această destinație, excepția lipsei calității procesuale pasive a M.A.D.R., deoarece ministerul nu poate recunoaște, verifica, aproba, plăti ori îndeplini formalitățile în vederea acordării efective a despăgubirilor în mod direct către reclamantă.

De asemenea, a invocat excepția inadmisibilității acțiunii pentru neîndeplinirea procedurii prealabile obligatorii anterior introducerii cererii de chemare în judecată, procedură prealabilă ce este impusă de Legea nr. 554/2004, iar, pe fond, a solicitat respingerea acțiunii ca nefondată, întrucât ministerului nu i-a fost comunicată documentația întocmită în baza Legii nr. 381/2002. La termenul din data de 5 aprilie 2012 D.G.F.P. Buzău pentru pârâtul Statul Român prin M.F.P. a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepția netimbrării acțiunii, arătând că acțiunea promovată este supusă plății taxei de timbru și a timbrului judiciar, conform Legii nr. 146/1996 și O.G. nr. 32/1995, neplata acestor taxe atrăgând anularea cererii, precum și excepția lipsei calității procesuale pasive a Statului Român, întrucât Legea nr. 381/2002 stabilește cadrul legal pentru acordarea despăgubirilor, competența în aplicarea acestei legi revenind exclusiv M.A.D.R.

Prin Sentința civilă nr. 217 din 14 iunie 2012 Curtea de Apel Ploiești, secția a II-a civilă contencios administrativ și fiscal a admis excepția tardivității acțiunii, a respins acțiunea ca tardiv formulată de reclamanta SC C.R. SRL, în contradictoriu cu pârâții Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale - prin Ministru, Direcția pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală Buzău, Guvernul României - Secretariatul General al Guvernului României și Statul Român - prin Ministerul de Finanțe și a respins celelalte excepții invocate de pârâte, ca neîntemeiate. Pentru a pronunța această soluție instanța de fond a reținut că reclamanta a îndeplinit obligația de plată a taxei judiciare de timbru prevăzută de Legea nr. 146/1997 și a timbrului judiciar, conform O.G.

nr. 32/1995, la dosarul cauzei aflându-se chitanța 433905 din 5 aprilie 2012 cu care s-a achitat suma de 4 RON, precum și timbru judiciar în cuantum de 0,30 RON. Curtea de Apel a respins și excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului M.A.D.R. ca neîntemeiată, raportat la dispozițiile art. 14 din Legea nr. 381/2002 privind acordarea despăgubirilor în caz de calamități naturale în agricultură, potrivit cărora Ministerul Agriculturii, Alimentației și Pădurilor sesizează Guvernul, în scopul de a se declara starea de calamitate naturală prin hotărâre, iar, conform art. 18 din același act normativ, producătorii agricoli ce înregistrează pagube produse de fenomenele naturale pot primi despăgubirile aferente de la bugetul de stat prin bugetul acestui pârât.

În ceea ce privește excepția lipsei calității procesule pasive a M.F.P., Curtea de Apel a respins-o, de asemenea, ca neîntemeiată, întrucât, în situația în care se urmează procedura prevăzută de Legea nr. 381/2002, finalizată prin stabilirea în favoarea producătorilor agricoli a despăgubirilor aferente calamităților naturale, acestea se acordă de la bugetul de stat, prin bugetul M.A.D.R., Ministerului Finanțelor Publice incumbându-i obligația de a prevedea în bugetul de stat sume cu această destinație, în lipsa îndeplinirii acestor atribuții scopul actului normativ neputând fi realizat.

De asemenea, instanța de fond a respins ca neîntemeiată excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Guvernul României, reprezentat prin Secretariatul General al Guvernului, întrucât, potrivit acțiunii precizate și dispozițiilor art. 14 din Legea nr. 381/2002, Guvernul, în funcție de calamitățile naturale, precum și de mărimea zonelor afectate, declară starea de calamitate naturală prin hotărâre. Excepțiile prematurității acțiunii și inadmisibilității acțiunii pentru lipsa procedurii prealabile, invocate de pârâți au fost respinse, de asemenea, ca neîntemeiate. În ceea ce privește excepția tardivității introducerii acțiunii, invocată de pârâtul Guvernul României, în baza dispozițiilor art. 11 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, instanța de fond a constatat că data nașterii dreptului societății reclamante la despăgubirea prevăzută de Legea nr. 381/2002, este data depunerii și înregistrării cererii la DADR Buzău.

Societatea reclamantă a inițiat demersuri și a îndeplinit procedura prevăzută de art. 9 - 12 din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 381/2001. În conformitate cu dispozițiile legii speciale, cererile/actele de constatare se depun la DADR județene, în speță, potrivit actelor depuse de partea reclamantă, cererile/procesele-verbale de constatare a calamităților (nr. 6256 din 13 august 2009) pentru cultura de porumb au fost întocmite în august 2009 și depuse la DADR Buzău. Din această perspectivă, dreptul părții reclamante de a sesiza instanța de contencios administrativ atât cu privire la emiterea unei hotărârii de guvern cât și la acordarea de despăgubiri trebuia exercitat în condițiile și termenele prevăzute de Legea nr. 554/2004, modificată și completată, calculate în raport cu data înregistrării cererii la DADR Buzău, în august 2009, când evident, reclamanta cunoștea sau trebuia să cunoască întinderea pagubei.

Din actele dosarului reiese că acțiunea reclamantei a fost expediată instanței la data de 8 martie 2012, cu mult peste termenul de 6 luni prevăzut de art. 11 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ. În aceste condiții, primele două capete de cerere sunt supuse incidenței art. 11 alin. (1) din Legea nr. 554/2004. Instanța de fond a mai reținut că dispozițiile art. 18 și 19 din Legea nr. 554/2004 prevăd termene speciale de prescripție pentru despăgubirile pentru daunele materiale și morale cauzate reclamantului, prin actul administrativ sau refuzul nejustificat supus judecății. Așadar, cererea de despăgubiri în cauză este supusă termenului prevăzut de dispozițiile art. 11 alin. (2), urmând soarta primelor capete de cerere-principale.

Împotriva hotărârii instanței de fond, reclamanta SC „C.R.” SRL a declarat recurs, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie. În motivarea recursului recurenta a arătat că soluția instanței este greșită atât sub aspectul reținerii situației de fapt, cât și al interpretării normelor de drept incidente. Recurenta a precizat că într-o hotărâre similară, respectiv Decizia nr. 1864 din 30 martie 2011 pronunțata de Înalta Curte de Casație și Justiție în Dosarul nr. 63/42/2010, s-a stabilit în mod irevocabil faptul că în materia acordării de despăgubiri conform dispozițiilor Legii nr. 381/2002 nu este aplicabilă procedura prealabilă prevăzută de art. 7 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ.

Or, dacă nu sunt aplicabile dispozițiile Legii nr. 554/2004 privitoare la finele de neprimire rezultate din procedura prealabilă, cu atât mai puțin vor fi aplicabile termenele de prescripție prevăzute de același act normativ cu aplicare strictă la diversele modalități de soluționare a procedurii prealabile. Obiectul prezentei cauze îl reprezintă acordarea de despăgubiri, ca atare temeiul juridic în ceea ce privește prescripția dreptului material la acțiune este dat de dispozițiile dreptului comun în materie, și anume prescripția de 3 ani, în conformitate cu Decretul nr. 167/1958, negăsindu-și aplicabilitate în cauză dispozițiilor art. 11 alin. (1) din Legea nr. 554/2004. Examinând cauza și sentința recurată, în raport cu actele și lucrările dosarului, cu dispozițiile legale incidente pricinii, inclusiv cu cele ale art. 304 1 C. proc.

civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat. Pentru a ajunge la această soluție instanța a avut în vedere considerentele în continuare arătate. În conformitate cu art. 8 alin. (1) din Legea nr. 554/2004: „persoana vătămată într-un drept recunoscut de lege sau într-un interes legitim, printr-un act administrativ, nemulțumită de răspunsul primit la plângerea prealabilă sau dacă nu a primit nici un răspuns, poate sesiza instanța de contencios administrativ competentă, pentru a solicita anularea în tot sau în parte a actului, repararea pagubei și,eventual, reparații pentru daune morale. De asemenea, poate formula acțiune la instanța de contencios administrativ și cel care se consideră vătămat într-un drept al sau recunoscut de lege, prin nesoluționarea în termen sau prin refuzul nejustificat de soluționare a cererii”.

Înalta Curte constată că, în cauză, acordarea despăgubirilor și a penalităților de întârziere aferente constituie capete de cerere accesorii primelor două capete de cerere din acțiunea introductivă, astfel cum a fost precizată. Deci, capetele principale de cerere sunt supuse incidenței art. 11 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, iar cererea de despăgubire este supusă dispozițiilor art. 18 și 19 din lege, urmând a fi formulată în termenul de 1 an prevăzut de art. 11 alin. (2), urmând astfel soarta capetelor principale de cerere.

Potrivit art. 11 alin. (1) din Legea nr. 554/2004: „Cererile prin care se solicită anularea unui act administrativ individual, a unui contract administrativ, recunoașterea dreptului pretins și repararea pagubei cauzate se pot introduce în termen de 6 luni de la: a) data comunicării răspunsului la plângerea prealabilă; b) data comunicării refuzului nejustificat de soluționare a cererii; c) data expirării termenului de soluționare a plângerii prealabile, respectiv data expirării termenului legal de soluționare a cererii; d) data expirării termenului prevăzut la art. 2 alin. (1) lit. h), calculat de la comunicarea actului administrativ emis în soluționarea favorabilă a cererii sau, după caz, a plângerii prealabile; e) data încheierii procesului-verbal de finalizare a procedurii concilierii, în cazul contractelor administrative.” Potrivit dispozițiilor alin. (2) din același text:, „pentru motive temeinice, în cazul actului administrativ individual, cererea poate fi introdusă și peste termenul prevăzut la alin. (1), dar nu mai târziu de un an de la data comunicării actului, data luării la cunoștință, data introducerii cererii sau data încheierii procesului-verbal de conciliere,

după caz". Instanța de control judiciar apreciază că recurenta-reclamantă a inițiat demersuri prin care a solicitat îndeplinirea operațiunilor administrative necesare pentru a primi despăgubirea prevăzută de lege, așa încât termenele de prescripție, respectiv de decădere, prevăzute de art. 11 din Legea nr. 554/2004 au început să curgă de la data depunerii și înregistrării cererii la DADR Buzău, sub nr. 6256 din 13 august 2009. Prin urmare, Înalta Curte constată că, în analiza excepției tardivității acțiunii, instanța de fond a determinat în mod corect data nașterii dreptului reclamantei la despăgubirea prevăzută de Legea nr. 381/2002, observând că aceasta coincide cu data depunerii și înregistrării cererii la DADR județeană.

Din actele și lucrările dosarului rezultă că recurenta-reclamantă a promovat cererea de chemare în judecată la data de 8 martie 2012 fără să fi fost justificat, în cauză, vreun caz de suspendare sau întrerupere a cursului prescripției, potrivit art. 13 și 16 din Decretul nr. 167/1958 privind prescripția extinctivă, așadar, cu mult peste termenul prevăzut de dispozițiile art. 11 din Legea nr. 554/2004, modificată și completată, după stingerea dreptului la acțiune în sens material. Așadar, recurenta-reclamantă a depășit termenul prevăzut de art. 11 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, neexistând nici un temei legal pentru a considera că cererea de chemare în judecată a fost formulată în termen.

Susținerile recurentei potrivit cărora Înalta Curte de Casație și Justiție prin Decizia nr. 1864/2001 a stabilit că în materia acordării despăgubirilor conform Legii nr. 381/2002, nu este aplicabilă procedura prealabilă prevăzută de art. 7 din Legea nr. 554/2004 nu au relevanță în cauza de față. Este adevărat că Înalta Curte de Casație și Justiție, prin această decizie a stabilit că toate demersurile efectuate conform Legii nr. 381/2002 sunt suficiente pentru a considera că autoritatea a fost sesizată anterior instanței de judecată. Însă, în cauza de față, instanța de fond nu a respins acțiunea recurentei-reclamante pentru lipsa plângerii prealabile. Astfel fiind, Înalta Curte apreciază că instanța de fond în mod corect a respins acțiunea ca tardivă, reținând că a fost depășit termenul prevăzut de art. 11 alin. (2) din Legea nr. 554/2004.

Prin urmare, Înalta Curte constată că susținerile și criticile recurentei sunt neîntemeiate și nu pot fi primite, iar instanța de fond a pronunțat o hotărâre temeinică și legală. În consecință, pentru considerentele arătate și în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de reclamanta SC „C.R.” SRL împotriva Sentinței nr. 217 din 14 iunie 2012 a Curții de Apel Ploiești, secția a II-a civilă contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 4 octombrie 2013. Procesat de GGC - LM