ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 116/2012
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 116/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)
Asupra recursului de
față;
Din examinarea
lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanțele
cauzei
Contestația la
executare. Cadrul procesual
Prin cererea înregistrată pe rolul
Judecătoriei Sectorului 5 București, contestatoarea A.N.A.F. a formulat
contestație la executare împotriva executării silite începute de către
intimatul R.D. prin B.E.J. Asociați D.G. și L.G. în Dosarul de executare nr. 565/2009
și a somației nr. 565 din 04 martie 2009, prin care se solicită efectuarea
plății sumei de 435.741 lei, în baza sentinței civile nr. 2796 din 07 noiembrie
2007 pronunțată de către Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ
și fiscal, solicitând anularea executării silite și a formelor de executare
îndeplinite de executorul judecătoresc în dosarul de executare menționat.
În motivarea acțiunii,
autoritatea reclamantă a susținut că, prin titlul executoriu reprezentat de
sentința civilă nr. 2796 din 07 noiembrie 2007 pronunțată de către Curtea de
Apel București, s-a dispus obligarea pârâților doar la plata drepturilor
bănești corespunzătoare funcției publice de conducere de la 18 august 2005 până
la reintegrarea efectivă.
Astfel, a precizat
reclamanta, pentru perioada 18 mai 2005 - 13 noiembrie 2008, drepturile
salariale corespunzătoare funcției publice de comisar general adjunct sunt de
aproximativ 130.000 lei, reprezentând salariu brut (inclusiv spor de vechime și
indemnizația de conducere), din care trebuie reținute impozitul pe salarii,
contribuțiile de sănătate, C.A.S. și contribuția pentru șomaj.
De asemenea,
contestatoarea a susținut că, în această categorie a drepturilor bănești
corespunzătoare funcției publice, nu sunt incluse și stimulentele acordate
funcționarilor publici în temeiul art. 20 din Legea nr. 6/2007, a H.G. nr. 1538/2003
și a H.G. nr. 533/2007, iar prevederile cap. 4 pct. 9 din H.G. nr. 1538/2003
prevăd doar posibilitatea ca, în funcție de criteriile menționate expres în
cap. 3 pct. 8 din H.G. nr. 1538/2003, funcționarii publici să poată beneficia
de aceste drepturi. Pe de altă parte, stimulentele nu pot fi acordate decât în
condițiile în care se contribuie direct la constituirea fondului de stimulente.
Așadar, având în
vedere atât caracterul facultativ de acordare a stimulentelor, cât și faptul că
acestea nu sunt prevăzute în titlul executoriu, reclamanta a apreciat că în mod
nejustificat se solicită și plata acestora.
Totodată, întrucât
prin titlul executoriu nu a fost obligată la plata drepturilor bănești aferente
funcției, actualizate, reclamanta a considerat că nu-i revine obligația de a
efectua plata acestor drepturi actualizate cu indicele de inflație sau după
caz, în modalitatea calculată de către intimat.
Prin întâmpinare,
pârâtul a invocat excepția necompetenței materiale a Judecătoriei Sectorului 5
București, întrucât contestația la executare vizează lămurirea întinderii
titlului executoriu, iar potrivit art. 400 alin. (2) C. proc. civ., instanța
competentă să soluționeze o astfel de contestație este instanța ce a pronunțat
hotărârea ce se execută, respectiv Curtea de Apel București, secția a VIII-a
contencios administrativ și fiscal, iar pe fond, a solicitat respingerea
contestației la executare ca nefondată.
În ședința publică de
la data de 03 iunie 2009, contestatoarea a formulat cerere precizatoare prin
care a arătat că a înțeles să conteste doar faptul că prin actele de executare
sunt vizate și drepturi bănești neindicate în titlul executoriu, respectiv
stimulentele și actualizarea cu indicele de inflație a sumelor datorate.
La termenul de
judecată din data de 10 iunie 2009, instanța a respins excepția necompetenței materiale
a Judecătoriei Sectorului 5 București, ca neîntemeiată, apreciind că cererea,
așa cum a fost precizată, nu vizează înțelesul, întinderea sau aplicarea
titlului executoriu, ci este îndreptată împotriva executării silite însăși,
având în vedere și dispozițiile art. 400 alin. (2) coroborat cu art. 399 alin. (2)
C. proc. civ.
Sentința Judecătoriei
Sectorului 5
Prin sentința civilă nr.
5145 din 17 iunie 2009, Judecătoria Sectorului 5 București a respins
contestația la executare, ca neîntemeiată.
Împotriva sentinței
civile nr. 5145 din 17 iunie 2009 pronunțată de Judecătoria Sectorului 5 a
declarat recurs contestatoarea A.N.A.F., criticând-o pentru nelegalitate și
netemeinicie și solicitând admiterea recursului și modificarea sentinței în
sensul admiterii acțiunii astfel cum a fost formulată și a anularii executării
silite și a actelor de executare întocmite de executorul judecătoresc.
Decizia Tribunalului
București
Prin Decizia civilă nr.
397/ R din 24 februarie 2010, Tribunalul București, secția a IV-a civilă a
admis recursul declarat de recurenta-contestatoare A.N.A.F. în contradictoriu
cu intimatul R.D., a casat sentința recurată și a trimis cauza spre competentă
soluționare în primă instanță Curții de Apel București, secția a VIII-a
contencios administrativ și fiscal.
Pentru a hotărî
astfel, Tribunalul a reținut că, deși debitoarea a solicitat anularea
executării silite și a actelor de executare efectuate, în speță este vorba
despre o contestație la titlu, în sensul art. 399 alin. (1) teza a II-a C.
proc. civ., întrucât ceea ce se contestă în primul rând este înțelesul și
aplicarea titlului executoriu, instanța fiind chemată să lămurească dacă
obligația stabilită prin titlul executoriu poartă și asupra stimulentelor
calculate de executorul judecătoresc ca fiind incluse în drepturile bănești
acordate prin titlu.
Având în vedere că
titlul executoriu este reprezentat de o hotărâre judecătorească, în
conformitate cu dispozițiile art. 400 alin. (2) C. proc. civ., Tribunalul a
apreciat că revine instanței care a pronunțat hotărârea ce se execută, în speță
Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal,
competența de a soluționa contestația la titlu de față.
Sentința Curții de
Apel București
Prin sentința civilă nr.
3812 din 31 mai 2011, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios
administrativ și fiscal a admis în parte contestația formulată de reclamanta A.N.A.
în contradictoriu cu pârâtul R.D., a constatat că dispozitivul sentinței civile
nr. 2796 din 07 noiembrie 2007 pronunțate de Curtea de Apel București în Dosarul
nr. 25746/2/2005 se referă și la stimulente ca drept salarial și a respins
cererea de anulare a actelor de executare ca neîntemeiată.
Pentru a pronunța
această soluție, instanța de fond a reținut că, deși dispozitivul și motivarea Deciziei
nr. 2796 din 07 noiembrie 2007 a Curții de Apel București sunt imprecise sub
aspectul întinderii drepturilor bănești cuvenite reclamantului, interpretarea
corectă trebuie să plece de la constatarea că singura rațiune care justifică
obligarea la plata drepturilor salariale era aceea că, anulându-se actul prin
care s-a adus atingere raporturilor de serviciu ale reclamantului, se impunea
repunerea părților în situația anterioară. În consecință, drepturile bănești
corespunzătoare funcției de conducere sunt toate drepturile bănești de care ar
fi beneficiat funcționarul public dacă nu s-ar fi emis actul anulat.
Curtea a constatat
că, până la emiterea actului nelegal, reclamantul a beneficiat de aceste
stimulente, astfel încât nu există niciun temei să se considere că dacă nu s-ar
fi emis actul respectiv reclamantul nu ar fi beneficiat, în continuare, de
aceste stimulente.
Totodată, instanța de
fond a apreciat că nu prezintă relevanță faptul că creditorul nu a contribuit
la constituirea fondului de stimulente în condițiile în care această stare de
lucruri nu poate fi imputată funcționarului public, ci chiar instituției
publice debitoare care a emis actul nelegal și l-a împiedicat pe reclamant să
îndeplinească atribuțiile specifice funcției publice de conducere.
În ceea ce privește
actualizarea cu indicele inflației, Curtea a reținut că actele de executare
sunt conforme cu dispozițiile art. 3712 alin. (3) C. proc. civ., care permit
actualizarea datoriei în faza de executare.
Recursul declarat
de A.N.A.F.
Împotriva acestei
sentințe a formulat recurs, în termenul legal, contestatoarea A.N.A.F.,
criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie și invocând ca temei legal
dispozițiile art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ.
Recurenta combate
hotărârea atacată sub două aspecte, corespunzătoare celor două motive de modificare
invocate.
5.1. Nemotivarea
sentinței
În dezvoltare,
recurenta arată că instanța nu a analizat contestația formulată în partea
privitoare la emiterea actelor de executare cu încălcarea dispozițiilor art. 3731
alin. (1) - (3) din C. proc. civ.; instanța nu a observat că executarea silită a
demarat fără încuviințarea instanței de judecată, deși între timp se pronunțase
Decizia nr. 458/2009 a Curții Constituționale.
5.2. Aplicarea greșită
a legii
Potrivit A.N.A.F.,
dispozițiile art. 31 alin. (1) din Legea nr. 188/1999 și art. 11 din O.G. nr. 6/2007
conduc la concluzia că stimulentele nu sunt incluse în drepturile bănești
corespunzătoare funcției publice, acordarea lor fiind facultativă și condiționată
de contribuția directă la constituirea fondului de stimulente.
Nici în privința actualizării
drepturilor bănești cu indicele de inflație, recurenta nu este de acord cu
soluția primei instanțe, susținând că aceasta excede titlului executoriu care vizează
numai drepturile bănești corespunzătoare funcției publice de conducere.
Apărările
intimatului R.D.
Prin întâmpinarea formulată
în termen legal, intimatul R.D. a solicitat respingerea recursului ca nefondat.
Răspunzând la cele două
motive intimatul a arătat că:
6.1. Nemotivarea sentinței
în privința dispozițiilor art. 3731 C. proc. civ., invocate de recurentă, poate
fi suplinită de instanța de recurs, în condițiile în care soluția asupra contestației
este legală.
La data publicării Deciziei
nr. 458 din 31 martie 2009 a Curții Constituționale în Monitorul Oficial: 17
aprilie 2009, executarea silită era deja începută, somația fiind emisă încă de
la data de 4 martie 2009. Ca atare, dispozițiile procedurale referitoare la încuviințarea
executării silite nu erau aplicabile în cauza de față.
6.2. Atât
stimulentele, cât și actualizarea drepturilor bănești trebuie avute în vedere
la stabilirea unei despăgubiri adecvate funcționarului public cu funcție de conducere,
împiedicat să-și exercite atribuțiile.
Analizând natura
stimulentelor incluse în calculul despăgubirilor, intimatul a punctat faptul că
acestea sunt cele care se acordă pentru exercitarea normală a atribuțiilor de
serviciu, prevăzute de art. 9 lit. a) din H.G. nr. 1538/2003 iar nu cele
acordate pentru merite deosebite, în condițiile art. 10 din același act
normativ.
II. Considerentele Înaltei
Curți asupra recursului
Examinând sentința
atacată prin prisma motivelor de recurs, a apărărilor din întâmpinare, cât și
potrivit art. 3041 C. proc. civ., sub toate aspectele, Înalta Curte constată că
recursul este nefondat pentru argumentele expuse în continuare.
Argumente de drept
relevante
Prin Decizia nr. 397/
R din 24 februarie 2010 pronunțată de Tribunalul București, secția a IV-a
civilă, ca instanță de recurs, s-a stabilit, cu titlu de „problemă de drept
dezlegată” în sensul art. 315 alin. (1) C. proc. civ., că natura contestației
la executare formulată de A.N.A.F. este de contestație la titlu, potrivit art. 399
alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., instanța competentă să stabilească întinderea
obligației din titlul executoriu fiind cea care a pronunțat hotărârea ce se execută.
Tot cu titlu de
„problemă de drept dezlegată” s-a reținut că instanței competente să soluționeze
contestația la titlu îi revine, potrivit art. 17 C. proc. civ., competența de
a se pronunța și asupra celorlalte „aspecte”, în realitate veritabile motive de
contestație la executare propriu-zisă.
Curtea de Apel București,
soluționând contestația la executare cu care a fost astfel învestită a admis-o
în parte, în sensul arătat la pct. I.4 din decizie.
Această soluție este corectă,
ea fiind împărtășită și de instanța de control judiciar, pentru considerentele
expuse în continuare, ca răspuns la motivele de recurs formulate.
Referitor la nemotivarea
sentinței
Recurenta a solicitat
modificarea sentinței în temeiul motivului prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc.
civ., invocând faptul că nu au fost analizate neregularitățile comise în etapa executării
silite, prin ignorarea dispozițiilor art. 3731 alin. (1) - (3) din C. proc. civ.,
în forma în vigoare după modificarea textului prin O.U.G. nr. 42 din 15 mai 2009,
adoptată ca efect al Deciziei Constituționale nr. 458 din 31 martie 2009,
publicată în M. Of. al României la data de 17 aprilie 2009.
Este real că
motivarea instanței, în această privință, este lacunară, Curtea de apel
mărginindu-se să arate că cererea de anulare a actelor de executare este neîntemeiată.
Înalta Curte va
suplini însă motivarea prin indicarea împrejurării, corect surprinse de
intimat prin întâmpinare, că procedura încuviințării executării silite, la care
legiuitorul a revenit după publicarea deciziei Curții Constituționale
menționate, nu era în vigoare la data demarării executării silite prin somația
nr. 565 din 4 martie 2009.
Cum potrivit art. 725
alin. (5) C. proc. civ.:
„Actul de procedură îndeplinit
înainte de intrarea în vigoare a legii noi rămâne supus dispozițiilor vechii
legi” rezultă că toate criticile referitoare la nerespectarea dispozițiilor
art. 3731 alin. (1) - (3) din C. proc. civ. sunt nefondate.
Referitor la
întinderea obligației stabilite prin titlul executoriu
Curtea de Apel a fost
chemată să lămurească sintagma „drepturi bănești corespunzătoare funcției
publice de conducere”, cuprinsă în titlul executoriu: sentința civilă nr. 2796
din 7 noiembrie 2007 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios
administrativ și fiscal, irevocabilă prin respingerea ca nefondat a recursului
declarat de A.N.A.F. și Garda Financiară – Comisariatul General.
Prin sentința menționată
s-a admis acțiunea, s-a anulat Ordinul nr. 277 din 7 iunie 2005 emis de A.N.A.F.
și s-a dispus reintegrarea reclamantului R.D. în funcția publică de conducere de
comisar general adjunct la Garda Financiară – Comisariatul General, pârâtele fiind
obligate la „plata către reclamant a drepturilor bănești corespunzătoare
funcției publice de conducere de la 18 mai 2005 până la reintegrarea efectivă”.
Dezlegarea dată de
prima instanță este legală, fiind în acord cu petitul acțiunii judiciare formulate
de R.D. la data de 29 iulie 2005, soluționate prin sentința ce reprezintă
titlul executoriu și, mai ales cu dispozițiile art. 106 alin. (1) din Legea nr.
188/1999 privind Statutul funcționarilor publici, potrivit cărora:
„În cazul în care
raportul de serviciu a încetat din motive pe care funcționarul public le
consideră netemeinice sau nelegale, acesta poate cere instanței de contencios
administrativ anularea actului administrativ prin care s-a constatat sau s-a dispus
încetarea raportului de serviciu, în condițiile și termenele prevăzute de Legea
contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările ulterioare, precum
și plata de către autoritatea sau instituția publică emitentă a actului administrativ
a unei despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate și recalculate, și cu celelalte
drepturi de care ar fi beneficiat funcționarul public.”
Cum nu s-a contestat că
până la momentul eliberării din funcție intimatul a beneficiat constant de stimulente,
nu există nicio rațiune pentru a nu prezuma că, și pe viitor situația ar fi rămas
neschimbată.
Corect a reținut
judecătorul fondului că este nerelevantă împrejurarea că intimatul nu a
contribuit la constituirea fondului de stimulente, în condițiile în care a fost
împiedicat să o facă din culpa recurentei, care a emis actul de eliberare din funcție
în mod nelegal.
De asemenea, este la adăpost
de orice critică și considerentul referitor la actualizarea creanței în faza de
executare silită, potrivit art. 3712 alin. (3) C. proc. civ., actualizare care
se realizează de organul de executare independent de orice stipulație în acest sens
cuprinsă în titlul executoriu.
Temeiul legal al soluției
instanței de recurs
Pentru considerentele
expuse în precedent, în temeiul art. 402 alin. (3) C. proc. civ. raportat la
art. 20 din Legea nr. 554/2004 se va respinge recursul de față ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul
declarat de A.N.A.F. împotriva sentinței civile nr. 3812 din 31 mai 2011 a
Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal,
ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată, în
ședință publică, astăzi 13 ianuarie 2012.