ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 7497/2012

Asupra cauzei de față, constată

următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de 26 aprilie 2012 la Curtea de Apel Ploiești, secția I civilă, petentul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă

Înalta Curte de Casație și Justiție a solicitat în contradictoriu cu pârâții C.C.,

E.A., P.C., T.G., D.A., V.E., S.N., R.L., R.A., I.D., S.M.G., I.G., L.I., C.A.V.,

S.E., S.M., N.A.I. și B.A.O. suspendarea provizorie și suspendarea continuării

executării silite, respectiv acordarea unui termen de grație în ceea ce

privește executarea silită începută de B.E.J. - D.D.C. în Dosarul de executare nr.

184/2011 în baza titlului executoriu reprezentat de sentința civilă nr. 96 din

2 decembrie 2008 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția conflicte de

muncă și asigurări sociale.

În susținere s-a arătat că prin

somația din 4 octombrie 2011 transmisă Parchetului de pe lângă Înalta Curte de

Casație și Justiție executorul judecătoresc D.D.C. a somat debitorul-petent să

se conformeze dispozitivului titlului executoriu și să plătească creditorilor

debitul de 239.831 lei, așa cu a fost reținut în procesul-verbal de stabilire a

cheltuielilor de executare precum și suma de 9.545,90 onorariu executor și

1.200 lei cheltuieli de executare.

S-a mai arătat că s-a formulat

contestație la executare, înregistrată pe rolul Judecătoriei sector 5 București

sub nr. 20526/302/2011.

S-a solicitat,în conformitate cu

prevederile art. 6 alin. (5) din O.G nr. 22/2002,astfel cum a fost modificată

prin Legea nr. 92/2011, suspendarea provizorie a executării silite până la

soluționarea cererii de suspendare formulată potrivit art. 4 din același act

normativ.

S-a mai solicitat, în conformitate

cu prevederile art. 6 alin. (4) din Legea nr. 92/2011, suspendarea continuării

executării silite până la soluționarea prin hotărâre definitivă și irevocabilă

a cererii privind acordarea termenului de grație.

În fine, s-a solicitat acordarea

unui termen de grație pentru obligație de plată în sumă de 250.576,90 lei și

stabilirea unor termene de plată eșalonată a acestei obligații în sensul art. 6

alin. (1) din O.G. nr. 22/2002, modificată prin Legea nr. 92/2011 și cu respectarea

dispozițiilor imperative ale O.U.G. nr. 71/2009 și O.U.G nr. 45/2010.

În motivare s-a arătat că trebuie

avută în vedere situația excepțională în care statul se confruntă cu o lipsă de

resurse financiare publice și care îl pun în situația de a asigura doar minimum

necesar pentru funcționarea serviciilor publice, neexistând posibilitatea de a

se plăti sume de bani stabilite prin hotărâri judecătorești.

În motivare s-a mai arătat că jurisprudența

CEDO nu poate fi interpretată în sensul că ar stabili în sarcina statului o

obligație absolută, de executare imediată a obligațiilor, mai ales în contextul

existenței circumstanțelor excepționale constând în lipsa generală și

substanțială de resurse financiare publice cu care se confruntă statul.

Prin Legea nr. 293/2011 a bugetului

de stat pe anul 2012 nu au fost prevăzute în bugetul Ministerului Public sumele

necesare achitării obligațiilor de plată rezultate din hotărârile

judecătorești.

Prin sentința civilă nr. 4 din 22 mai

2012 Curtea de Apel Ploiești, secția I civilă, a respins cererea de suspendare

a continuării executării silite până la soluționarea cererii având ca obiect

acordarea unui termen de grație, a respins cererea de acordare a unui termen de

grație în ceea ce privește executarea silită începută de B.E.J. - D.D.C. în Dosarul

de executare nr. 184/2011.

Pentru a pronunța această hotărâre

instanța a reținut că susținerea petentului în sensul că nu există sume

prevăzute cu această destinație în bugetul ordonatorului de credite nu poate fi

primită, deoarece O.G. nr. 22/2002 arată de unde se pot plăti sumele stabilite

prin titluri executorii. Astfel, potrivit art. 1 din această ordonanță

creanțele stabilite prin titluri executorii în sarcina instituțiilor și

autorităților publice se achită din sumele aprobate cu această destinație prin

bugetele acestora sau de la titlurile de cheltuieli la care se încadrează

obligația de plată respectivă. În consecință nu ar fi afectată funcționarea

instituției.

De asemenea, s-a reținut că lipsa de

resurse materiale cu o astfel de destinație sau dispozițiile art. 29 din Legea nr.

500/2002 nu pot reprezenta argumente care să justifice măsura suspendării

continuării executării sau acordarea unui termen de grație.

Simpla invocare a unei perioade

dificile din punct de vedere financiar, nesusținută de probe, nu poate dovedi

imposibilitatea continuării activității petentei și nu poate conduce la

admiterea acțiunii.

Amânarea repetată a termenului de

plată a datoriilor stabilite prin hotărâri judecătorești este de natură a afecta

drepturile creditorului și este contrară dispozițiilor art. 6 din CEDO. (cauza

„Șandor împotriva României” și „Hornby contra Greciei”).

Împotriva acestei hotărâri petenta a

formulat recurs.

În motivarea recursului s-a susținut

în esență că în mod greșit prima instanță a respins cererea având în vedere că

suspendarea legală a oricăror forme de executare și eșalonarea plății

creanțelor rezultate din hotărâri judecătorești prevăzute de O.U.G. nr. 71/2009

și acordarea unui termen de grație conform prevederilor art. 6 din O.G. nr. 22/2002

reprezintă instituții juridice distincte, având cauze juridice, modalități de

aplicare și scopuri diferite, astfel că o eventuală intercondiționare sau

coroborare a acestora nu poate avea ca efect excluderea reciprocă de la

aplicare.

S-a mai arătat că prima instanță a

interpretat și aplicat greșit dispozițiile art. 1 și 6 din O.G. nr. 22/2002

astfel cum a fost modificată de Legea nr. 92/2011 în ceea ce privește cauza

cererii de chemare în judecată, existența motivelor temeinice, cerința urgenței

și îndeplinirea condițiilor prevăzute de aceste texte de lege pentru existența

și aplicarea măsurilor solicitate.

Recurentul a mai arătat că cererea

de chemare în judecată a fost întemeiată pe dispozițiile art. 6 și 1 din O.G. nr.

22/2002 astfel cum a fost modificată de Legea nr. 92/2011, astfel că

suspendarea de drept și eșalonarea prevăzute de O.U.G. nr. 71/2009 nu sunt de

natură a înlătura finalitatea instituției termenului de grație și de plată

eșalonată a obligației bănești.

Existența pe rol a unei contestații

la executare nu poate constitui motiv de respingere a cererii privind

suspendarea continuării executării silite până la soluționarea prin hotărâre

definitivă și irevocabilă a cererii principale constând în acordarea termenului

de grație și stabilirea unor termene de plată eșalonate.

Recursul a fost înregistrat la data

de 9 iulie 2012 la Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II - a civilă,

primind termen prin repartiție aleatorie la data de 11 octombrie 2012.

Prin încheierea nr. 3962 din 11

octombrie 2012 Secția a II-a civilă a Înaltei Curți de Casație și Justiție a

scos cauza de pe rol și a înaintat-o Secției I civile, reținând că obiectul

pricinii excede competenței completelor specializate ale Secției a II-a civilă.

Înregistrat la Secția I civilă, dosarul a fost repartizat aleatoriu la data de 10 decembrie 2012.

Competența în soluționarea

prezentului recurs aparține Secției a II-a civile a Înaltei Curți de Casație și

Justiție, pentru următoarele considerente.

În drept, potrivit dispozițiilor art.

19 alin. (2) din Legea nr. 304/2004, astfel cum a fost modificată prin Legea nr.

71/2011, începând cu data de 1 octombrie 2011, Înalta Curte de Casație și

Justiție este organizată în 4 secții: Secția I civilă, Secția a II-a civilă,

Secția penală și Secția de contencios administrativ și fiscal, 4 complete de 5

judecători și Secțiile Unite, cu competență proprie.

În lipsa unor norme de competență

materială (care nu se confundă cu normele de organizare judiciară) prin care să

se statueze în sensul că doar anumite categorii de cauze ar fi date în

competența uneia dintre secțiile civile care funcționează la nivelul aceleiași

instanțe, sintagma cu competență proprie prevăzută de dispoziția legală

menționată distinge, în mod evident, între competențele proprii și comune ale

celor două secții civile și competențele celorlalte secții ale instanței

supreme, precum și competența completelor de 5 judecători.

Alocarea unor competențe, specializate,

distinct de competențele comune, completelor de judecată ce funcționează la

nivelul celor două secții civile, începând cu data de 1 octombrie 2011 și până

la 1 ianuarie 2012 (termen prelungit succesiv până la data de 13 aprilie 2012

și mai apoi, pentru viitor, fără termen) s-a realizat prin hotărârea nr. 10 din

22 septembrie 2011 a Colegiului de conducere al Înaltei Curți de Casație și

Justiție.

Potrivit Anexei 1 a hotărârii menționate, în cadrul Secției I civile funcționează complete specializate pentru

soluționarea dosarelor având ca obiect cererile formulate în materia Legii nr. 10/2001,

în materia revendicării și în materia exproprierii, dintre care două complete

specializate și în soluționarea dosarelor având ca obiect cererile în materia proprietății

intelectuale.

Prin aceeași hotărâre a Colegiului

de conducere, s-a stabilit că restul dosarelor civile înregistrate după data de

1 octombrie 2011, cu excepția celor date în competența completelor specializate

care funcționează la nivelul Secției a II-a civilă, având diverse obiecte

identificate în Nomenclatoarele de obiecte, se împart între cele două secții

civile ale instanței supreme, în proporție de ½ pentru fiecare dintre

acestea, prin utilizarea aplicației E.C.R.I.S.

În speța supusă analizei, se

constată că obiectul dosarului, „termen de grație/ eșalonare plată obligație”

se circumscrie competențelor specializate de

la nivelul Secției a II-a civile.

Prin urmare, competența soluționării

prezentului dosar aparținea completului învestit inițial cu judecata sa și dosarul

urmează a fi scos de pe rolul Secției I civile și trimis, spre competentă

soluționare, Secției a II-a civile.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Scoate cauza de pe rol și o trimite la Secția a II-a civilă a Înaltei Curți de Casație și Justiție, spre competentă soluționare.

Fără cale de atac.

Pronunțată în ședință publică

astăzi, 10 decembrie 2012.