ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5063/2010

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la 10 iunie 2010, reclamanta

SC U.T.E. SA București a solicitat ca în temeiul dispozițiilor art. 14 din Legea

nr. 554/2004, să se dispună suspendarea executării deciziei de impunere nr. 71

din 10 aprilie 2010 și a tuturor actelor de executare întocmite în baza acesteia,

a somației nr. PP privind obligațiile fiscale stabilite în sarcina sa, în sumă de

749.949 RON.

În motivarea cererii,

reclamanta a arătat că prin decizia contestată a fost nelegal obligată la plata

sumei de 749.949 RON, reprezentând TVA respinsă la rambursare, TVA suplimentară

și majorări de întârziere aferente pentru perioada 21 martie 2008 - 30 martie 2010.

Reclamanta a învederat că sumele respective au fost achitate la bugetul de stat

și prin executarea actului fiscal atacat, ar fi încasată de 2 ori aceeași creanță,

cu prejudicierea gravă a patrimoniului societății.

Pârâta Agenția Națională

de Administrare Fiscală - D.G.F.P. a Municipiului București a depus întâmpinare,

invocând excepția inadmisibilității cererii de suspendare a somației nr. PP.

Prin sentința civilă

nr. 3.207 din 18 august 2010, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios

administrativ și fiscal, a admis în parte cererea, a dispus suspendarea executării

deciziei de impunere nr. 71 din 10 aprilie 2010 emisă de Administrația Finanțelor

Publice pentru Contribuabili Mijlocii a Municipiului București până la pronunțarea

instanței de fond și a respins ca inadmisibilă cererea de suspendare a executării

somației nr. PP.

Instanța de fond a constatat

că sunt îndeplinite în cauză condițiile cumulative prevăzute de art. 14 alin.

(1) din Legea nr. 554/2004, fiind dovedite existența cazului bine justificat și

pericolul producerii unei pagube iminente.

Referitor la condiția

cazului bine justificat, s-a apreciat că, din împrejurările cauzei rezultă o îndoială

puternică și evidentă asupra prezumției de legalitate a deciziei contestate, în

sensul prevăzut de art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004.

În acest sens au fost

avute în vedere adresa din 19 februarie 2010 emisă de Direcția Județeană pentru

Accize și Operațiuni Vamale Galați, prin care s-a recunoscut că diferința de TVA

în sumă de 130.713 RON a fost virată la bugetul de stat în baza declarațiilor de

import incomplete și nu a fost rambursată, precum și adresa din 15 februarie 2010

emisă de Direcția Județeană pentru Accize și Operațiuni Vamale Constanța, prin care

s-a recunoscut că suma totală de 530.852 RON stabilită ca fiind constatată și nedatorată

prin rectificarea declarațiilor vamale incomplete a fost plătită și virată la bugetul

de stat la data importurilor și nu a fost rambursată.

Instanța de fond a apreciat

ca fiind întrunită și cerința necesității prevenirii unei pagube iminente, în sensul

dispozițiilor art. 2 alin. (1) lit. ș) din Legea nr. 554/2004, reținând că, față

de cuantumul debitului contestat, există riscul unui blocaj financiar pentru societatea

reclamantă.

Cererea de suspendare

a executării somației nr. PP a fost respinsă ca inadmisibilă, reținându-se că suspendarea

executării acestui act de executare poate fi dispusă numai în cadrul contestației

la executare, în condițiile prevăzute de art. 172 și urm. C. proc. fisc.

Împotriva acestei sentințe,

a declarat recurs pârâta D.G.F.P. a Municipiului București, solicitând ca în temeiul

dispozițiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ., să fie modificată hotărârea atacată,

în sensul respingerii cererii de suspendare a executării ca neîntemeiată.

Recurenta a susținut că

instanța de fond a admis greșit cererea de suspendare a executării, deși nu s-a

dovedit îndeplinirea condițiilor cumulative prevăzute de art. 14 alin. (1) din Legea

nr. 554/2004.

În privința cazului bine

justificat, s-a arătat că dreptul de rambursare al societății asupra sumelor reprezentând

TVA plătită în vamă nu poate crea o îndoială puternică asupra deciziei de impunere

nr. 71 din 1 aprilie 2010, astfel că nu este îndeplinită această primă cerință legală

pentru măsura provizorie solicitată prin cererea de chemare în judecată.

Recurenta a arătat că,

de asemenea în mod eronat instanța de fond a apreciat ca fiind îndeplinită condiția

necesității prevenirii unei pagube iminente, în sensul definit de art. 2 alin.

(1) lit. ș) din Legea nr. 554/2004, întrucât probele administrate în cauză nu justifică

producerea unei pagube iminente pentru intimata-reclamantă prin executarea deciziei

contestate.

Analizând actele și lucrările

dosarului, în raport și de dispozițiile art. 304 și art. 304

1

C.

proc. civ., Înalta Curte va respinge prezentul recurs ca nefondat pentru următoarele

considerente:

Instanța de fond a constatat

judicios îndeplinirea în cauză a condițiilor cumulative prevăzute de art. 14

alin. (1) din Legea nr. 554/2004, dispunând suspendarea executării deciziei de impunere

nr. 71 din 1 aprilie 2010 emisă de D.G.F.P. a Municipiului București - Administrația

Finanțelor Publice pentru Contribuabili Mijlocii până la pronunțarea instanței de

fond.

Față de motivele de nelegalitate

invocate în contestația formulată împotriva deciziei de impunere nr. 71 din 10

aprilie 2010 și de probele administrate cu privire la obligațiile fiscale ale societății

intimate, s-a apreciat întemeiat existența unor cazuri bine justificate, în sensul

definit de art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004, ca fiind împrejurări

legate de starea de fapt și de drept, care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă

în privința legalității actului administrativ dedus judecății.

De asemenea, instanța

de fond a constatat corect ca fiind dovedită și cea de-a doua condiție prevăzută

de lege, pentru prevenirea unei pagube iminente, ca prejudiciu material viitor și

previzibil, astfel cum prevăd dispozițiile art. 2 alin. (1) lit. ș) din Legea

nr. 554/2004.

În raport de cuantumul

debitului contestat și de efectele executării silite asupra patrimoniului societății

intimate, s-a stabilit judicios că se impune suspendarea executării actului administrativ

a cărui legalitate a fost contestată în procedura administrativă, în condițiile

prevăzute de art. 7 din Legea nr. 554/2004.

Pentru motivele expuse,

constatând că nu sunt temeiuri pentru modificarea sau casarea hotărârii instanței

de fond, Înalta Curte va respinge prezentul recurs ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de D.G.F.P. a Municipiului București pentru Administrația Finanțelor Publice pentru

Contribuabili Mijlocii a Municipiului București împotriva sentinței civile nr. 3207

din 18 august 2010 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ

și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 17 noiembrie 2010.