ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3542/2011

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea formulată, reclamantul N.I.

a solicitat instanței anularea deciziei de imputare din 06 decembrie 2006 emisă de comandantul UM XY București și a deciziei Comisiei de Jurisdicție a Imputațiilor din cadrul Ministerului Apărării din 26 aprilie 2007. În motivare contestatorul a arătat că, în urma cercetării administrative efectuate împotriva sa și a altor colegi, s-a stabilit, prin procesul-verbal din 15 noiembrie 2006, că se face vinovat de producerea unui prejudiciu în cuantum de 5.258,57 RON, ca urmare a confirmării unor foi de parcurs a autobuzelor ce fac transport de persoane între UM XY București și UM XZ Clinceni, și s-a emis decizia de imputare din 06 decembrie 2007. Contestatorul a mai susținut că cercetarea administrativă efectuată în cauză de către comisie nu își produce efectele, deoarece cercetarea s-a făcut cu încălcarea termenului de 60 de zile prevăzut de art. 23 din O.G.

nr. 121/1998, ce începea să curgă de la data când comandantul unității a luat la cunoștință de producerea pagubei. Data luării la cunoștință a prejudiciului a fost 27 octombrie 2005, menționat chiar în Hotărârea comandantului UM XY din 31 mai 2007. Prin întâmpinare pârâul a solicitat respingerea cererii, arătând că data de la care se calculează termenul de 60 de zile în cazul reclamantului este 20 iulie 2006, dată la care unitatea a primit și înregistrat Hotărârea Comisiei de Jurisdicție a Imputațiilor din 05 iulie 2006 prin care s-a dispus trimiterea spre cercetare a dosarului cauzei și s-a dispus refacerea cercetării administrative.

Prin sentința civilă nr. 1615 din 2 aprilie 2010 Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a a dmis, în parte, acțiunea precizată formulată de reclamantul N.I., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Apărării Naționale, a anulat în parte decizia jurisdicțională din 2007 și decizia de imputație din 2006 cu privire la reclamant, a dispus restituirea către reclamant a sumelor reținute din salarii în baza deciziei de imputație anulate, a respins ca neîntemeiată cererea privind daunele morale și a obligat pârâtele la plata către reclamant a sumei de 3.500 RON cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța această soluție instanța de fond a reținut, potrivit celor reținute în hotărârea comandantului UM XY Bucuresti, din 31 mai 2007 - prejudiciul a fost cunoscut la data de 27 octombrie 2005 - data la care a fost înregistrat raportul de audit întocmit de Secția de Audit Intern, Organe Centrale din 14 octombrie 2005 întocmit ca urmare a executării misiunii de audit intern în perioada 01 august-28 septembrie 2005, astfel ca decizia de imputare contestată - emisă la data de 06 decembrie 2006, după mai bine de un an de la data constatării pagubei - apare ca fiind emisă cu încălcarea termenelor imperative prevăzute de O.G. nr. 121/1998, nefiind judicioasă susținerea intimatului, în sensul că termenul de 60 de zile, prevăzut ce art. 23 din O.G.

nr. 121/1998 pentru efectuarea cercetării disciplinare, ar fi început să curgă de la data de 20 iulie 2006. În ceea ce privește daunele morale, instanța de fond a apreciat că acest petit este neîntemeiat, în raport de împrejurările cauzei. Împotriva hotărârii instanței de fond pârâtul Ministerul Apărării Naționale a declarat recurs, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie. Recursul este întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.. În motivarea recursului se arată că d ata de la care se calculează termenul de 60 de zile în cazul intimatului-reclamant este 20 iulie 2006. dată la care unitatea a primit și înregistrat hotărârea Comisiei de Jurisdicție a Imputațiilor din 05 iulie 2006. consemnată în ordinul de zi pe unitate din 24 iulie 2006. prin care s-a trimis spre recercetare dosarul cauzei și s-a dispus refacerea cercetării administrative.

Astfel, recurentul consideră că paguba nu a putut fi cunoscută atât sub aspectul întinderii sale, cât și cu privire la persoanele vinovate, fapt susținut și de hotărârea Comisiei de Jurisdicție a Imputațiilor din 05 iulie 2006 prin care s-a dispus refacerea cercetării administrative „extinderea răspunderii materiale în sarcina și a altor persoane responsabile verificarea datelor înscrise în foile de parcurs" ceea ce a determinat introducerea cauză și a reclamantului ca fiind o persoană cu responsabilități în verificarea foilor de parcurs și care, dacă ar fi făcut un control temeinic, ar fi prevenit producerea pagubei. Cu privire la cuantumul cheltuielilor de judecată, recurentul a apreciat că suma de 3.500 de RON este foarte mare, raportată la valoarea prejudiciului (5.258.57 RON) solicitând diminuarea acestora la o valoare rezonabilă în temeiul dispozițiilor art. 274 alin. (3) C. proc.

civ.. Examinând cauza și sentința recurată în raport cu actele și lucrările dosarului, Înalta Curte constată că recursul este nefondat. Pentru a ajunge la această soluție instanța a avut în vedere considerentele în continuare arătate. Intimatul-reclamant a îndeplinit î n cadrul UM XY București funcția de comandant subunitate. La data de 06 decembrie 2006 comandantul UM XY București a emis decizia de impunere din 06 decembrie 2006, în considerarea constatărilor, concluziilor și propunerilor din procesul-verbal de cercetare administrativă din 15 noiembrie 2006, prin care se imputa reclamantului suma de 5.258,57 RON din totalul valorii pagubei constatate în sumă de 48.090,80 RON.

S-a reținut că paguba produsă, reprezentând consumarea de carburanți (motorina) peste normele de consum prevăzute de lege, s-a datorat aplicării eronate a coeficienților de corecție pentru întreaga distanță, fără a se evidenția distinct parcursul din afara municipiului București și ca urmare a completării, verificării, prelucrării certificării neregulamentare a foilor de parcurs pentru autobuzele care au efectuat curse pe traseele UM XY București, UM XZ Clinceni și retur în perioada octombrie 2002-septembrie 2005, decizia de imputare susmenționată fiind menținută de Comisia de Jurisdicție a Imputațiilor din cadrul Ministerului Apărării, care a respins prin decizia din data de 26 aprilie 2007 plângerile formulate de contestator și alți salariați.

Astfel cum rezultă din hotărârea comandantului UM nr. XY Bucuresti, din 31 mai 2007 - prejudiciul a fost cunoscut la data de 27 octombrie 2005 - dată la care a fost înregistrat raportul de audit întocmit de Secția de Audit Intern, Organe Centrale din 14 octombrie 2005 întocmit ca urmare a executării misiunii de audit intern în perioada 01 august-28 septembrie 2005. Prin urmare, decizia de imputare contestată - emisă la data de 06 decembrie 2006, după mai bine de un an de la data constatării pagubei - este emisă cu încălcarea termenelor imperative prevăzute de O.G. nr. 121/1998, nefiind întemeiată susținerea reurentului în sensul că termenul de 60 de zile, prevăzut de art. 23 din O.G. nr. 121/1998 pentru efectuarea cercetării disciplinare, ar fi început să curgă de la data de 20 iulie 2006 Instanța de fond, în aplicarea dispozițiilor art. 23 din O.G.

nr. 121/1998, a considerat că termenul de 60 de zile pentru efectuarea cercetării administrative și înregistrarea actului de cercetare se calculează de la data de 27 octombrie 2005 pentru că aceasta este data de la care comandantul unității a constatat sau a luat la cunoștință de producerea pagubei. Însă, recurentul susține că acel termen trebuie să curgă de la data de 20 iulie 2006 când s-a dispus refacerea cercetării administrative. În rezolvarea acestei probleme a datei de la care curge termenul, se vor analiza prevederile legale incidente pricinii. Astfel, potrivit 22 alin. (1) din O.G.

nr. 121/1998 „Comandantul sau șeful unității care a constatat sau a luat cunoștință de producerea unei pagube dispun, în scris, de îndată, efectuarea cercetării administrative”, iar conform art. 23 alin. (1) din același act normativ „termenul pentru efectuarea cercetării administrative și înregistrarea actului de cercetare este de cel mult 60 de zile de la data când comandantul sau șeful unității a constatat sau a luat cunoștință de producerea pagubei”. Art. 23 alin. (2) prevede că „pentru motive temeinic justificate, la cerere, comandantul sau șeful eșalonului superior poate prelungi acest termen cu cel mult 60 de zile, prin ordin scris”. Aceste texte dovedesc faptul că soluția instanței de fond nu este dată cu aplicarea sau interpretarea greșită a legii pentru că legea se referă la data când comandantul a luat cunoștință de producerea pagubei și nu de data la care s-au identificat persoanele vinovate de producerea acesteia.

Prin lege au fost stabilite termene precise tocmai pentru ca cercetarea administrativă să fie riguros efectuată, pentru stabilirea vinovaților de producerea ei. Faptul că, inițial, cercetarea administrativă nu a fost efectuată corespunzător și Comisia de Jurisdicție a Imputațiilor din cadrul Ministerul Apărării Naționale a fost nevoită să dispună refacerea cercetării administrative în legătură cu paguba produsă nu poate conduce la concluzia că data la care comandantul unității a luat la cunoștință de producerea pagubei ar fi o altă dată decât cea de 27 octombrie 2005. Pentru că dosarul a fost trimis spre recercetare, nu presupune că la acea dată - 20 iulie 2006, comandantul unității a luat la cunoștință despre existența pagubei pentru că, de fapt, aceasta s-a întâmplat încă din 2005 când a dispus prima cercetare administrativă.

Astfel fiind, Înalta Curte constată că susținerile și criticile recurentului sunt nefondate și nu pot fi primite, iar instanța de fond a pronunțat o hotărâre temeinică și legală. În consecință, pentru considerentele arătate și în conformitate cu dispozițiile art. 312 alin. (1) C. proc. civ. Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de Ministerul Apărării Naționale împotriva sentinței civile nr. 1615 din 2 aprilie 2010 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 17 iunie 2011.