ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3542/2011

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea formulată, reclamantul

N.I. a solicitat instanței anularea deciziei de imputare

din 06 decembrie 2006 emisă de comandantul UM XY București și a deciziei

Comisiei de Jurisdicție a Imputațiilor din cadrul Ministerului Apărării din

26

aprilie

2007.

În motivare

contestatorul a arătat că, în urma cercetării administrative efectuate împotriva

sa și a altor colegi, s-a stabilit, prin procesul-verbal din 15 noiembrie 2006,

că se face vinovat de producerea unui prejudiciu în cuantum de 5.258,57 RON, ca

urmare a confirmării unor foi de parcurs a autobuzelor ce fac transport de persoane

între UM XY București și UM XZ Clinceni, și s-a emis decizia de imputare din 06

decembrie 2007.

Contestatorul

a mai susținut că cercetarea administrativă efectuată în cauză de către comisie

nu își produce efectele, deoarece cercetarea s-a făcut cu încălcarea termenului

de 60 de zile prevăzut de art. 23 din O.G. nr. 121/1998, ce începea să curgă de

la data când comandantul unității a luat la cunoștință de producerea pagubei. Data

luării la cunoștință a prejudiciului a fost 27 octombrie 2005, menționat chiar în

Hotărârea comandantului UM XY din 31 mai 2007.

Prin întâmpinare

pârâul a solicitat respingerea cererii, arătând că data de la care se calculează

termenul de 60 de zile în cazul reclamantului este 20 iulie 2006, dată la care unitatea

a primit și înregistrat Hotărârea Comisiei de Jurisdicție a Imputațiilor din 05

iulie 2006 prin care s-a dispus trimiterea spre cercetare a dosarului cauzei și

s-a dispus refacerea cercetării administrative.

Prin sentința

civilă nr. 1615 din 2 aprilie 2010 Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios

administrativ și fiscal, a a

dmis, în parte, acțiunea precizată formulată de reclamantul

N.I., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Apărării Naționale, a anulat în parte

decizia jurisdicțională din 2007 și decizia de imputație din 2006 cu privire la

reclamant, a dispus restituirea către reclamant a sumelor reținute din salarii în

baza deciziei de imputație anulate, a respins ca neîntemeiată cererea privind daunele

morale și a obligat pârâtele la plata către reclamant a sumei de 3.500 RON cheltuieli

de judecată.

Pentru a pronunța

această soluție instanța de fond a reținut, potrivit celor reținute în hotărârea

comandantului UM XY Bucuresti, din 31 mai 2007 - prejudiciul a fost cunoscut la

data de 27 octombrie 2005 - data la care a fost înregistrat raportul de audit întocmit

de Secția de Audit Intern, Organe Centrale din 14 octombrie 2005 întocmit ca urmare

a executării misiunii de audit intern în perioada 01 august-28 septembrie 2005,

astfel ca decizia de imputare contestată - emisă la data de 06 decembrie 2006, după

mai bine de un an de la data constatării pagubei - apare ca fiind emisă cu încălcarea

termenelor imperative prevăzute de O.G. nr. 121/1998, nefiind judicioasă susținerea

intimatului, în sensul că termenul de 60 de zile, prevăzut ce art. 23 din O.G.

nr. 121/1998 pentru efectuarea cercetării disciplinare, ar fi început să curgă de

la data de 20 iulie 2006.

În ceea ce

privește daunele morale, instanța de fond a apreciat că acest petit este neîntemeiat,

în raport de împrejurările cauzei.

Împotriva

hotărârii instanței de fond pârâtul Ministerul Apărării Naționale a declarat recurs,

criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

Recursul este

întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ..

În motivarea

recursului se arată că d

ata

de la care se calculează termenul de 60 de zile în cazul intimatului-reclamant este

20 iulie 2006. dată la care unitatea a primit și înregistrat hotărârea Comisiei

de Jurisdicție a Imputațiilor din 05 iulie 2006. consemnată în ordinul de zi pe

unitate din 24 iulie 2006. prin care s-a trimis spre recercetare dosarul cauzei

și s-a dispus refacerea cercetării administrative.

Astfel, recurentul consideră

că paguba nu a putut fi cunoscută atât sub aspectul întinderii sale, cât și cu privire

la persoanele vinovate, fapt susținut și de hotărârea Comisiei de Jurisdicție a

Imputațiilor din 05 iulie 2006 prin care s-a dispus refacerea cercetării administrative

„extinderea răspunderii materiale în sarcina și a altor persoane responsabile verificarea

datelor înscrise în foile de parcurs" ceea ce a determinat introducerea cauză

și a reclamantului ca fiind o persoană cu responsabilități în verificarea foilor

de parcurs și care, dacă ar fi făcut un control temeinic, ar fi prevenit producerea

pagubei.

Cu privire la cuantumul

cheltuielilor de judecată, recurentul a apreciat că suma de 3.500 de RON este foarte

mare, raportată la valoarea prejudiciului (5.258.57 RON) solicitând diminuarea acestora

la o valoare rezonabilă în temeiul dispozițiilor art. 274 alin. (3) C. proc. civ..

Examinând cauza și sentința

recurată în raport cu actele și lucrările dosarului, Înalta Curte constată că recursul

este nefondat.

Pentru a ajunge la această

soluție instanța a avut în vedere considerentele în continuare arătate.

Intimatul-reclamant a

îndeplinit î

n cadrul UM XY București funcția de comandant

subunitate. La data de 06 decembrie 2006 comandantul UM XY București a emis decizia

de impunere din 06 decembrie 2006, în considerarea constatărilor, concluziilor și

propunerilor din procesul-verbal de cercetare administrativă din 15 noiembrie 2006,

prin care se imputa reclamantului suma de 5.258,57 RON din totalul valorii pagubei

constatate în sumă de 48.090,80 RON. S-a reținut că paguba produsă, reprezentând

consumarea de carburanți (motorina) peste normele de consum prevăzute de lege, s-a

datorat aplicării eronate a coeficienților de corecție pentru întreaga distanță,

fără a se evidenția distinct parcursul din afara municipiului București și ca urmare

a completării, verificării, prelucrării certificării neregulamentare a foilor de

parcurs pentru autobuzele care au efectuat curse pe traseele UM XY București, UM

XZ Clinceni și retur în perioada octombrie 2002-septembrie 2005, decizia de imputare

susmenționată fiind menținută de Comisia de Jurisdicție a Imputațiilor din cadrul

Ministerului Apărării, care a respins prin decizia din data de 26 aprilie 2007 plângerile

formulate de contestator și alți salariați.

Astfel cum

rezultă din hotărârea comandantului UM

nr. XY Bucuresti, din 31 mai 2007

- prejudiciul a fost cunoscut la data de 27 octombrie 2005 - dată la care a fost

înregistrat raportul de audit întocmit de Secția de Audit Intern, Organe Centrale

din 14 octombrie 2005 întocmit ca urmare a executării misiunii de audit intern în

perioada 01 august-28 septembrie 2005.

Prin urmare,

decizia de imputare contestată - emisă la data de 06 decembrie 2006, după mai bine

de un an de la data constatării pagubei - este emisă cu încălcarea termenelor imperative

prevăzute de O.G. nr. 121/1998, nefiind întemeiată susținerea reurentului în sensul

că termenul de 60 de zile, prevăzut de art. 23 din O.G. nr. 121/1998 pentru efectuarea

cercetării disciplinare, ar fi început să curgă de la data de 20 iulie 2006

Instanța de fond, în aplicarea

dispozițiilor art. 23 din O.G. nr. 121/1998, a considerat că termenul de 60 de zile

pentru efectuarea cercetării administrative și înregistrarea actului de cercetare

se calculează de la data de 27 octombrie 2005 pentru că aceasta este data de la

care comandantul unității a constatat sau a luat la cunoștință de producerea pagubei.

Însă, recurentul susține

că acel termen trebuie să curgă de la data de 20 iulie 2006 când s-a dispus refacerea

cercetării administrative.

În rezolvarea acestei

probleme a datei de la care curge termenul, se vor analiza prevederile legale incidente

pricinii.

Astfel, potrivit 22

alin. (1) din O.G. nr. 121/1998 „Comandantul sau șeful unității care a constatat

sau a luat cunoștință de producerea unei pagube dispun, în scris, de îndată, efectuarea

cercetării administrative”, iar conform art. 23 alin. (1) din același act normativ

„termenul pentru efectuarea cercetării administrative și înregistrarea actului de

cercetare este de cel mult 60 de zile de la data când comandantul sau șeful unității

a constatat sau a luat cunoștință de producerea pagubei”. Art. 23 alin. (2) prevede

că „pentru motive temeinic justificate, la cerere, comandantul sau șeful eșalonului

superior poate prelungi acest termen cu cel mult 60 de zile, prin ordin scris”.

Aceste texte dovedesc

faptul că soluția instanței de fond nu este dată cu aplicarea sau interpretarea

greșită a legii pentru că legea se referă la data când comandantul a luat cunoștință

de producerea pagubei și nu de data la care s-au identificat persoanele vinovate

de producerea acesteia.

Prin lege au fost stabilite

termene precise tocmai pentru ca cercetarea administrativă să fie riguros efectuată,

pentru stabilirea vinovaților de producerea ei.

Faptul că, inițial, cercetarea

administrativă nu a fost efectuată corespunzător și Comisia de Jurisdicție a Imputațiilor

din cadrul Ministerul Apărării Naționale a fost nevoită să dispună refacerea cercetării

administrative în legătură cu paguba produsă nu poate conduce la concluzia că data

la care comandantul unității a luat la cunoștință de producerea pagubei ar fi o

altă dată decât cea de 27 octombrie 2005.

Pentru că dosarul a fost

trimis spre recercetare, nu presupune că la acea dată - 20 iulie 2006, comandantul

unității a luat la cunoștință despre existența pagubei pentru că, de fapt, aceasta

s-a întâmplat încă din 2005 când a dispus prima cercetare administrativă.

Astfel fiind, Înalta Curte

constată că susținerile și criticile recurentului sunt nefondate și nu pot fi primite,

iar instanța de fond a pronunțat o hotărâre temeinică și legală.

În consecință, pentru

considerentele arătate și în conformitate cu dispozițiile art. 312 alin. (1) C.

proc. civ. Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de Ministerul Apărării

Naționale împotriva sentinței civile nr. 1615 din 2 aprilie 2010 a Curții de Apel

București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință publică, astăzi 17 iunie

2011.