ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2706/2013
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2706/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)
Deliberând, în condițiile art. 256 C. proc. civ., asupra conflictului de competență de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bistrița-Năsăud la data de 18 mai 2011, contestatorul D.D.V. reprezentat de Sindicatul Cadrelor Militare disponibilizate în Rezervă și în Retragere a solicitat, în contradictoriu cu intimații Ministerul Apărării Naționale și Casa Sectorială de Pensii a Ministerului Apărării Naționale, ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună anularea Deciziei de pensie din 31 decembrie 2010 emisă de intimată și menținerea pensiei stabilite anterior, plata diferențelor de pensie cu dobânda legală aferentă. Prin Sentința civilă nr. 1842/F/2011 din 10 octombrie 2011, Tribunalul Bistrița-Năsăud, secția civilă, a admis excepția necompetenței teritoriale invocată din oficiu, declinând competența de soluționare a contestației în favoarea Tribunalului București, în temeiul dispozițiilor art. 156 din Legea nr. 19/2000.
După declinare, cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale, sub nr. 29282/3/2011, la data de 25 noiembrie 2011. La termenul de judecată din data de 8 aprilie 2013, instanța a invocat din oficiu excepția necompetenței teritoriale a Tribunalului București. Prin Sentința civilă nr. 3481 din 8 aprilie 2013, Tribunalul București a admis excepția necompetenței teritoriale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Bistrița-Năsăud.
În motivarea hotărârii, tribunalul a reținut că pricina a fost înregistrată la Tribunalul Bistrița-Năsăud la data de 18 mai 2011, ori începând cu data de 1 ianuarie 2011 a intrat în vigoare Legea nr. 263/2010, care la art. 154 alin. (1) prevede că cererile îndreptate împotriva casei naționale de pensii publice, a caselor teritoriale de pensii sau împotriva caselor de pensii sectoriale se adresează instanței în a cărei rază teritorială își are domiciliul sau sediul reclamantul. Instanța a constatat că noul text de lege, respectiv art. 154 alin. (1) din Legea nr. 263/2010 prevede o competență teritorială exclusivă, respectiv la domiciliul sau sediul reclamantului, indiferent că cererea de chemare în judecată a fost îndreptată împotriva casei naționale de pensii publice, a caselor teritoriale de pensii sau împotriva caselor de pensii sectoriale, norma fiind una imperativă de la care părțile nu pot face derogare.
Cum prezenta acțiune a fost introdusă inițial la data de 18 mai 2011, când deja era în vigoare Legea nr. 263/2010, iar reclamantul are domiciliul în Bistrița, competența teritorială exclusivă revine Tribunalului Bistrița-Năsăud. Constatând intervenit conflictul negativ de competență, Tribunalul București, în conformitate cu art. 22 alin. (3) C. proc. civ., a înaintat cauza Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea soluționării acestuia. Cu privire la conflictul negativ de competență, Înalta Curte reține următoarele: Cererea dedusă judecății este o contestație împotriva deciziei de recalculare a pensiei în baza Legii nr. 119/2010, emisă de o casă sectorială de pensii, și anume Casa de pensii din cadrul Ministerului Apărării Naționale.
Decizia contestată a fost emisă la data de 31 decembrie 2010, iar sesizarea instanței s-a făcut la data de 18 mai 2011. La data emiterii deciziei contestate era în vigoare Legea nr. 19/2000, care prin art. 156 prevedea că "Cererile îndreptate împotriva casei naționale de pensii și asigurări sociale sau împotriva caselor teritoriale de pensii se adresează instanței în a cărei rază teritorială își are domiciliul sau sediul reclamantul. Celelalte cereri se adresează instanței în a cărei rază teritorială își are domiciliul sau sediul pârâtul". Legea nr. 19/2000 a fost însă abrogată odată cu întrarea în vigoare a Legii nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, respectiv începând cu data de 1 ianuarie 2011, conform dispozițiilor art. 196 lit. a) din Legea nr. 263/2010.
Prin urmare, la data sesizării instanței, și anume 18 mai 2011, era în vigoare Legea nr. 263/2010, care cuprinde dispoziții privitoare la competență în art. 154. Astfel, potrivit alin. (1) al art. 154 din Legea nr. 263/2010, "Cererile îndreptate împotriva casei naționale de pensii publice, a caselor teritoriale de pensii sau împotriva caselor de pensii sectoriale se adresează instanței în a cărei rază teritorială își are domiciliul sau sediul reclamantul", iar potrivit alin. (2) al aceluiași articol, "Celelalte cereri se adresează instanței în a cărei rază teritorială își are domiciliul sau sediul pârâtul.". Rezultă că odată cu intrarea în vigoare a Legii nr. 263/2010, competența teritorială de soluționare a cererilor cu privire la deciziile emise de casele de pensii sectoriale, care sunt fostele case de pensii ale Ministerului Apărării Naționale, Ministerului Administrației și Internelor și Serviciului Român de Informații, s-a modificat în sensul că aceste cereri se soluționează de către instanța de la domiciliul reclamantului.
Raportat la dispozițiile art. 726 alin. (1) C. proc. civ., potrivit cărora normele de procedură civilă sunt de imediată aplicare, se reține că norma de competență aplicabilă în cauză este cea cuprinsă în art. 154 din Legea nr. 263/2010, în vigoare la data sesizării instanței. Cum, în speță, instanța a fost învestită cu o cerere împotriva unei case de pensii sectoriale, iar potrivit art. 154 alin. (1) din Legea nr. 263/2007, o astfel de cerere se adresează instanței de la domiciliul reclamantului, instanța competentă teritorial să judece pricina este cea de la domiciliul reclamantului, respectiv Tribunalul Bistrița-Năsăud.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E Stabilește competența de soluționare în favoarea Tribunalului Bistrița-Năsăud. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 18 septembrie 2013. Procesat de GGC - AZ
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.