ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 310/2014

Asupra conflictului de

competență constată următoarele:

Prin cererea înregistrată inițial pe rolul Tribunalului

Argeș la data de 3 decembrie 2012 sub nr. 24656/109/2012, reclamanții R.S.G., F.V.,

M.T. și A.D. în contradictoriu cu pârâta SC R.W.S. SA, au solicitat instanței ca

prin hotărârea judecătorească ce o va pronunța să constate că aceștia au desfășurat

munca în condiții speciale în procent 75%-100%, după caz, pentru perioada începând

cu data de 1 aprilie 2001, la zi pentru activitățile desfășurate în cadrul societății

pârâte și să dispună obligarea pârâtei să le elibereze adeverință din care să rezulte

perioada, grupa de muncă și procentul în care aceștia și-au desfășurat activitatea.

În motivarea cererii,

reclamanții au arătat că sunt angajați ai societății pârâte, în funcții (conform

anexei la cerere) și locuri de muncă ce se încadrează în condiții speciale de muncă

(fosta grupa I de munca), iar înainte de data de 1 aprilie 2001 au beneficiat de

grupa I de muncă, în timp ce după data de 1 aprilie 2001, deși au desfășurat activitate

în aceleași condiții de muncă în care au lucrat și anterior datei de 1 aprilie 2011,

nu au mai beneficiat de încadrarea activității în condiții speciale de muncă, echivalentul

grupei I de muncă, (conform Legii nr. 19/2000 și a Legii nr. 226/2006 privind încadrarea

unor locuri de muncă în condiții speciale), cu luarea în considerare a condițiilor

de muncă concrete în care își desfășurau activitatea (nivelul noxelor existente,

condiții nefavorabile de microclimat, suprasolicitare fizică sau nervoasă, risc

deosebit de explozie, iradiere sau infectare etc.).

În ceea ce privește activitatea

desfășurată ulterior datei de 1 aprilie 2001, reclamanții au arătat că au beneficiat

de grupa I de muncă în temeiul Legii nr. 226/2006.

În drept, au fost invocate

dispozițiile Legii nr. 19/2000 și ale Legii nr. 226/2006 privind încadrarea în condiții

speciale de munca, H.G. nr. 261/2001, raportate la Ordinul nr. 50/1990 al M.M.O.S.,

dispozițiile comunitare, prevederile și jurisprudența C.E.D.O. în materie, acte

normative specifice, care reglementează activitatea în domeniul în care au lucrat,

C. muncii raportat la Legea nr. 62/2011 a dialogului social, în ceea ce privește

competenta teritoriala a instanței.

Reclamanții au invocat

excepția necompetenței teritoriale, având în vedere competența teritorială exclusivă

în domeniul dreptului muncii, decizia nr. 3693 din 12 septembrie 2013, irevocabilă,

a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă, și art. 284 alin. (2) C.

muncii.

Prin sentința civilă

nr. 10220 din 23 octombrie 2013 pronunțată de Tribunalul Argeș a fost admisă excepția

de necompetență a instanței și s-a dispus declinarea competenței de soluționare

a cauzei în favoarea Tribunalului Prahova.

Pentru a pronunța această

sentință, instanța a reținut că, potrivit art. 269 alin. (2) C. muncii, competența

teritorială în cazul conflictelor de muncă aparține tribunalului în a cărui circumscripție

își are domiciliul sau reședința reclamantul.

Instanța a mai reținut

faptul că domiciliul procesual trebuie considerat echivalent cu domiciliul real,

astfel încât să producă aceleași consecințe juridice, nu numai în ceea ce privește

comunicarea actelor de procedură, ci inclusiv pentru determinarea competenței teritoriale,

în acest sens pronunțându-se și Înalta Curte de Casație și Justiție prin decizia

nr. 3693 din 12 septembrie 2013, în Dosarul nr. 17614/95/2012, prin care a stabilit

că instanța competentă teritorial în soluționarea conflictelor de muncă este cea

de la sediul biroului de avocatură, în cazul în care reclamanții au indicat acest

domiciliu pentru comunicarea actelor de procedură.

Cauza a fost înregistrată

pe rolul Tribunalului Prahova la data de 8 noiembrie 2013, sub același număr de

Dosar nr. 24656/109/2012.

În ședința publică din

data de 28 noiembrie 2013, în temeiul dispozițiilor art. 137 alin. (1) și art. 159

1

C. proc. civ., tribunalul a invocat, din oficiu, excepția necompetenței teritoriale,

asupra căreia a rămas în pronunțare.

Tribunalul Prahova a statuat

că prezenta cauză are ca obiect litigiu de muncă, iar potrivit art. 269 din Legea

nr. 53/2003 (C. muncii), în forma în vigoare la data formulării cererii de chemare

în judecată, respectiv 3 decembrie 2012, (1) Judecarea conflictelor de muncă este

de competența instanțelor stabilite conform C. proc. civ. (2) Cererile referitoare

la cauzele prevăzute la alin. (1) se adresează instanței competente în a cărei circumscripție

reclamantul își are domiciliul sau reședința ori, după caz, sediul.

Prin urmare, tribunalul

a constatat că legea specială aplicabilă în această materie a conflictelor individuale

de muncă, respectiv art. 269 C. muncii, stabilește o competență teritorială absolută,

de ordine publică, și anume tribunalul de la locul unde reclamantul își are domiciliul

(sau reședința).

Așa cum Înalta Curte de

Casație și Justiție a statuat într-o decizie cu privire la o situație asemănătoare,

respectiv decizia nr. 3401 din 14 iunie 2013 pronunțată de secția I civilă, „prin

noțiunea de domiciliu se înțelege locul unde persoana fizică își are locuința statornică

sau principală (așa cum prevăd dispozițiile art. 13 din Decretul nr. 31/1954) (același

principiu regăsindu-se și în actuala reglementare, respectiv art. 87 Legea nr. 134/2010

privind C. proc. civ.) și nu la domiciliul ales la care o persoană solicită să îi

fie comunicate actele de procedură”.

Tribunalul a reținut că,

potrivit actelor de identitate depuse în copie la dosar, reclamanții domiciliază

pe raza județului Argeș.

Este adevărat că prin

cererea introductivă de instanță reclamanții au solicitat a se lua act că își aleg

un domiciliu, unde să li se comunice actele de procedură, la un cabinet de avocat,

cu sediul pe raza județului Prahova, însă, așa cum s-a arătat în aceeași decizie,

menționată anterior, „dacă s-ar admite determinarea competenței în raport de domiciliul/sediul

apărătorului ales sau al mandatarului reclamanților, s-ar ajunge la situația în

care reclamanților li s-ar permite să aleagă instanța la care să se judece (într-un

caz de competență absolută) în funcție de baroul avocațial din cadrul căruia își

aleg apărătorul sau în funcție de domiciliul mandatarului, ceea ce contravine regimului

juridic al competenței teritoriale exclusive”.

În speță, tribunalul a

apreciat că reclamanții au înțeles să își exercite în mod abuziv drepturile procesuale,

respectiv alegerea unui domiciliu unde să le fie comunicate actele de procedură,

deoarece în această manieră reclamanții și-au ales un avocat pentru a determina

competența teritorială a unui anumit tribunal, motiv pentru care instanța a considerat

că domiciliul reclamanților, în înțelesul prevederilor art. 269 C. muncii, nu se

află pe raza județului Prahova, ci pe raza județului Argeș, așa cum rezultă din

copiile după actele de identitate ale părților.

În același sens, tribunalul

a reamintit și dispozițiile art. 91 alin. (1) din Legea nr. 134/2010 privind C.

proc. civ., conform cărora dovada domiciliului se face cu mențiunile cuprinse în

cartea de identitate.

În consecință, în raport

de toate aceste considerente, în baza dispozițiilor art. 269 C. muncii, tribunalul

a admis excepția de necompetență teritorială invocată din oficiu și a declinat competența

de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Argeș.

Prin raportare la prevederile

art. 20 pct. 2 C. proc. civ., tribunalul a constatat ivit conflictul negativ de

competență, motiv pentru care, în baza dispozițiilor art. 22 alin. (3) C. proc.

civ. a înaintat cauza către Înalta Curte de Casație și Justiție, în vederea soluționării,

pe calea regulatorului de competență, a acestui conflict negativ de competență.

Analizând lucrările dosarului,

Înalta Curte constată următoarele:

Cererea de chemare în

judecată formulată de reclamanți are ca obiect un conflict de muncă, iar potrivit

art. 269 alin. (2) C. muncii, competența teritorială în cazul conflictelor de muncă

aparține tribunalului în a cărui circumscripție își are domiciliul sau reședința

reclamantul.

Asupra acestei chestiuni

ambele instanțe aflate în conflict nu au avut păreri divergente.

Potrivit art. 159

pct. 3 C. proc. civ. necompetența teritorială este de ordine publică dacă părțile

nu o pot înlătura.

În raport de acest text

legal, chestiunea juridică care interesează în cauză este aceea de interpretare

a noțiunii de domiciliu, respectiv de a stabili dacă domiciliul procesual ales de

parte poate determina instanța competentă.

Potrivit normei de competență

teritorială absolută prevăzută de art. 284 alin. (2) C. muncii (în forma în vigoare

la data introducerii acțiunii), astfel de litigii de natura celui din cauză sunt

date în competența tribunalului în circumscripția căruia își au domiciliile reclamanții,

înțelegând prin domiciliu locul unde persoana fizică își are locuința statornică

sau principală (astfel cum prevăd dispozițiile art. 13 din Decretul nr. 31/1954,

în vigoare la momentul introducerii acțiunii), și nu la domiciliul ales la care

o persoană solicită să îi fie comunicate actele de procedură.

În

ceea ce privește domiciliul părții, se reține că interesează care este situația

de fapt concretă și că fiind vorba despre o chestiune de fapt, dovada domiciliului

se poate face, în principiu, prin orice mijloc de probă.

În acest context al analizei,

de regulă, dovada ultimului domiciliu se face cu mențiunile din actul de identitate,

dar nimic nu se opune, însă, ca prin orice alt mijloc de dovadă, să se probeze că

domiciliul persoanei este într-o altă localitate decât aceea unde a fost înregistrată.

Cum singurele adrese ale

reclamanților, evidențiate în lucrările dosarului, sunt cele menționate în copiile

cărților de identitate aflate la dosar Tribunalul Argeș, din care rezultă că domiciliile

reclamanților sunt în județul Argeș rezultă că, în cauză, competența de soluționare

a litigiului dedus judecății aparține Tribunalului Argeș.

Pentru considerentele

de fapt și de drept arătate, Înalta Curte va stabili competența de soluționare a

litigiului de muncă care îi privește pe reclamanții R.S.G., F.V., M.T., A.D. în

favoarea Tribunalului Argeș.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența

de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Argeș.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi, 30 ianuarie 2014.