ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 310/2014

Asupra conflictului de competență constată următoarele: Prin cererea înregistrată inițial pe rolul Tribunalului Argeș la data de 3 decembrie 2012 sub nr. 24656/109/2012, reclamanții R.S.G., F.V., M.T. și A.D. în contradictoriu cu pârâta SC R.W.S. SA, au solicitat instanței ca prin hotărârea judecătorească ce o va pronunța să constate că aceștia au desfășurat munca în condiții speciale în procent 75%-100%, după caz, pentru perioada începând cu data de 1 aprilie 2001, la zi pentru activitățile desfășurate în cadrul societății pârâte și să dispună obligarea pârâtei să le elibereze adeverință din care să rezulte perioada, grupa de muncă și procentul în care aceștia și-au desfășurat activitatea.

În motivarea cererii, reclamanții au arătat că sunt angajați ai societății pârâte, în funcții (conform anexei la cerere) și locuri de muncă ce se încadrează în condiții speciale de muncă (fosta grupa I de munca), iar înainte de data de 1 aprilie 2001 au beneficiat de grupa I de muncă, în timp ce după data de 1 aprilie 2001, deși au desfășurat activitate în aceleași condiții de muncă în care au lucrat și anterior datei de 1 aprilie 2011, nu au mai beneficiat de încadrarea activității în condiții speciale de muncă, echivalentul grupei I de muncă, (conform Legii nr. 19/2000 și a Legii nr. 226/2006 privind încadrarea unor locuri de muncă în condiții speciale), cu luarea în considerare a condițiilor de muncă concrete în care își desfășurau activitatea (nivelul noxelor existente, condiții nefavorabile de microclimat, suprasolicitare fizică sau nervoasă, risc deosebit de explozie, iradiere sau infectare etc.).

În ceea ce privește activitatea desfășurată ulterior datei de 1 aprilie 2001, reclamanții au arătat că au beneficiat de grupa I de muncă în temeiul Legii nr. 226/2006. În drept, au fost invocate dispozițiile Legii nr. 19/2000 și ale Legii nr. 226/2006 privind încadrarea în condiții speciale de munca, H.G. nr. 261/2001, raportate la Ordinul nr. 50/1990 al M.M.O.S., dispozițiile comunitare, prevederile și jurisprudența C.E.D.O. în materie, acte normative specifice, care reglementează activitatea în domeniul în care au lucrat, C. muncii raportat la Legea nr. 62/2011 a dialogului social, în ceea ce privește competenta teritoriala a instanței. Reclamanții au invocat excepția necompetenței teritoriale, având în vedere competența teritorială exclusivă în domeniul dreptului muncii, decizia nr. 3693 din 12 septembrie 2013, irevocabilă, a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă, și art. 284 alin. (2) C. muncii.

Prin sentința civilă nr. 10220 din 23 octombrie 2013 pronunțată de Tribunalul Argeș a fost admisă excepția de necompetență a instanței și s-a dispus declinarea competenței de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Prahova. Pentru a pronunța această sentință, instanța a reținut că, potrivit art. 269 alin. (2) C. muncii, competența teritorială în cazul conflictelor de muncă aparține tribunalului în a cărui circumscripție își are domiciliul sau reședința reclamantul.

Instanța a mai reținut faptul că domiciliul procesual trebuie considerat echivalent cu domiciliul real, astfel încât să producă aceleași consecințe juridice, nu numai în ceea ce privește comunicarea actelor de procedură, ci inclusiv pentru determinarea competenței teritoriale, în acest sens pronunțându-se și Înalta Curte de Casație și Justiție prin decizia nr. 3693 din 12 septembrie 2013, în Dosarul nr. 17614/95/2012, prin care a stabilit că instanța competentă teritorial în soluționarea conflictelor de muncă este cea de la sediul biroului de avocatură, în cazul în care reclamanții au indicat acest domiciliu pentru comunicarea actelor de procedură. Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Prahova la data de 8 noiembrie 2013, sub același număr de Dosar nr. 24656/109/2012.

În ședința publică din data de 28 noiembrie 2013, în temeiul dispozițiilor art. 137 alin. (1) și art. 159 1 C. proc. civ., tribunalul a invocat, din oficiu, excepția necompetenței teritoriale, asupra căreia a rămas în pronunțare. Tribunalul Prahova a statuat că prezenta cauză are ca obiect litigiu de muncă, iar potrivit art. 269 din Legea nr. 53/2003 (C. muncii), în forma în vigoare la data formulării cererii de chemare în judecată, respectiv 3 decembrie 2012, (1) Judecarea conflictelor de muncă este de competența instanțelor stabilite conform C. proc. civ. (2) Cererile referitoare la cauzele prevăzute la alin. (1) se adresează instanței competente în a cărei circumscripție reclamantul își are domiciliul sau reședința ori, după caz, sediul.

Prin urmare, tribunalul a constatat că legea specială aplicabilă în această materie a conflictelor individuale de muncă, respectiv art. 269 C. muncii, stabilește o competență teritorială absolută, de ordine publică, și anume tribunalul de la locul unde reclamantul își are domiciliul (sau reședința). Așa cum Înalta Curte de Casație și Justiție a statuat într-o decizie cu privire la o situație asemănătoare, respectiv decizia nr. 3401 din 14 iunie 2013 pronunțată de secția I civilă, „prin noțiunea de domiciliu se înțelege locul unde persoana fizică își are locuința statornică sau principală (așa cum prevăd dispozițiile art. 13 din Decretul nr. 31/1954) (același principiu regăsindu-se și în actuala reglementare, respectiv art. 87 Legea nr. 134/2010 privind C. proc.

civ.) și nu la domiciliul ales la care o persoană solicită să îi fie comunicate actele de procedură”. Tribunalul a reținut că, potrivit actelor de identitate depuse în copie la dosar, reclamanții domiciliază pe raza județului Argeș. Este adevărat că prin cererea introductivă de instanță reclamanții au solicitat a se lua act că își aleg un domiciliu, unde să li se comunice actele de procedură, la un cabinet de avocat, cu sediul pe raza județului Prahova, însă, așa cum s-a arătat în aceeași decizie, menționată anterior, „dacă s-ar admite determinarea competenței în raport de domiciliul/sediul apărătorului ales sau al mandatarului reclamanților, s-ar ajunge la situația în care reclamanților li s-ar permite să aleagă instanța la care să se judece (într-un caz de competență absolută) în funcție de baroul avocațial din cadrul căruia își aleg apărătorul sau în funcție de domiciliul mandatarului, ceea ce contravine regimului juridic al competenței teritoriale exclusive”.

În speță, tribunalul a apreciat că reclamanții au înțeles să își exercite în mod abuziv drepturile procesuale, respectiv alegerea unui domiciliu unde să le fie comunicate actele de procedură, deoarece în această manieră reclamanții și-au ales un avocat pentru a determina competența teritorială a unui anumit tribunal, motiv pentru care instanța a considerat că domiciliul reclamanților, în înțelesul prevederilor art. 269 C. muncii, nu se află pe raza județului Prahova, ci pe raza județului Argeș, așa cum rezultă din copiile după actele de identitate ale părților. În același sens, tribunalul a reamintit și dispozițiile art. 91 alin. (1) din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., conform cărora dovada domiciliului se face cu mențiunile cuprinse în cartea de identitate.

În consecință, în raport de toate aceste considerente, în baza dispozițiilor art. 269 C. muncii, tribunalul a admis excepția de necompetență teritorială invocată din oficiu și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Argeș. Prin raportare la prevederile art. 20 pct. 2 C. proc. civ., tribunalul a constatat ivit conflictul negativ de competență, motiv pentru care, în baza dispozițiilor art. 22 alin. (3) C. proc. civ. a înaintat cauza către Înalta Curte de Casație și Justiție, în vederea soluționării, pe calea regulatorului de competență, a acestui conflict negativ de competență. Analizând lucrările dosarului, Înalta Curte constată următoarele: Cererea de chemare în judecată formulată de reclamanți are ca obiect un conflict de muncă, iar potrivit art. 269 alin. (2) C. muncii, competența teritorială în cazul conflictelor de muncă aparține tribunalului în a cărui circumscripție își are domiciliul sau reședința reclamantul.

Asupra acestei chestiuni ambele instanțe aflate în conflict nu au avut păreri divergente. Potrivit art. 159 pct. 3 C. proc. civ. necompetența teritorială este de ordine publică dacă părțile nu o pot înlătura. În raport de acest text legal, chestiunea juridică care interesează în cauză este aceea de interpretare a noțiunii de domiciliu, respectiv de a stabili dacă domiciliul procesual ales de parte poate determina instanța competentă.

Potrivit normei de competență teritorială absolută prevăzută de art. 284 alin. (2) C. muncii (în forma în vigoare la data introducerii acțiunii), astfel de litigii de natura celui din cauză sunt date în competența tribunalului în circumscripția căruia își au domiciliile reclamanții, înțelegând prin domiciliu locul unde persoana fizică își are locuința statornică sau principală (astfel cum prevăd dispozițiile art. 13 din Decretul nr. 31/1954, în vigoare la momentul introducerii acțiunii), și nu la domiciliul ales la care o persoană solicită să îi fie comunicate actele de procedură. În ceea ce privește domiciliul părții, se reține că interesează care este situația de fapt concretă și că fiind vorba despre o chestiune de fapt, dovada domiciliului se poate face, în principiu, prin orice mijloc de probă.

În acest context al analizei, de regulă, dovada ultimului domiciliu se face cu mențiunile din actul de identitate, dar nimic nu se opune, însă, ca prin orice alt mijloc de dovadă, să se probeze că domiciliul persoanei este într-o altă localitate decât aceea unde a fost înregistrată. Cum singurele adrese ale reclamanților, evidențiate în lucrările dosarului, sunt cele menționate în copiile cărților de identitate aflate la dosar Tribunalul Argeș, din care rezultă că domiciliile reclamanților sunt în județul Argeș rezultă că, în cauză, competența de soluționare a litigiului dedus judecății aparține Tribunalului Argeș. Pentru considerentele de fapt și de drept arătate, Înalta Curte va stabili competența de soluționare a litigiului de muncă care îi privește pe reclamanții R.S.G., F.V., M.T., A.D.

în favoarea Tribunalului Argeș.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Argeș. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 30 ianuarie 2014.