ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4631/2019

Ședința publică din data de 10 octombrie 2019

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Circumstanțele cauzei

Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Mehedinți, la data de 21.12.2015, sub nr. x/2015, contestatoarea A. a formulat în contradictoriu cu intimatul Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării contestație împotriva Hotărârii nr. 535/18.11.2015, solicitând anularea acestei și constatarea existenței cazului de discriminare.

La data de 08.03.2016 contestatoarea a formulat precizare de acțiune prin care a înțeles să se judece în contradictoriu cu Consiliul Național de Combaterea Discriminării și cu S.C. ȘANTIERUL NAVAL ORȘOVA S.A., precizând că își menține acțiunea formulată și constatând existența cazului de discriminare să fie obligat intimatul S.C. Șantierul Naval Orșova S.A. la despăgubiri aferente discriminării la care a fost supusă în comparație cu colegii săi, în sumă de 100.000 RON, cuprinzând daune morale, diferențe salariale și cuantum pensie.

Prin sentința nr. 772/06.05.2016, Tribunalul Mehedinți a admis excepția necompetenței materiale a instanței invocată de intimatul Șantierul Naval Orșova S.A.. în baza dispozițiilor art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 și O.G. nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, a declinat competența de soluționare a cauzei privind pe contestatoarea A., în favoarea Curții de Apel Craiova, secția de contencios administrativ și fiscal.

Hotărârea primei instanțe

Curtea de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal prin sentința nr. 263 din 20 aprilie 2017 a respins cererea formulată de reclamanta A. și a obligat pârâta S.C. Șantierul Naval Orșova la cheltuieli de judecată în cuantum de 3000 RON.

Calea de atac exercitată

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamanta A. invocând motivele de casare prevăzute prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 din C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea sentinței recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de fond.

În motivarea căii de atac recurenta a susținut următoarele.

Recurenta se consideră discriminată de către angajator, prin încălcarea dreptului său la demnitate, deoarece conducerea unității în care și-a desfășurat activitatea în calitate de sudor, a acordat grupa I de muncă pentru sudorii care au lucrat numai în spații închise, după anul 1990 până la 1 mai 2001, sau au acordat grupa I de muncă sudorilor de suprafață.

Motivarea respingerii cererii de către intimata CNCD a constat în argumentul că este imposibil pentru orice expert tehnic să determine condițiile în care reclamanta și-a desfășurat activitatea în urmă cu zeci de ani și cu atât mai puțin să se constate că reclamanta a lucrat efectiv 100% din programul de lucru în condițiile impuse de grupa I de muncă.

În opinia recurentei, în mod eronat Consiliul a reținut că în speță nu se întrunesc elementele constitutive ale faptei de discriminare, nefiind vorba de situații comparabile având în vedere că aspectele sesizate se referă la situația diferită a reclamantei prin comparație cu situația colegilor săi, nefiind astfel încălcat principiul egalității și nici cel al discriminării.

Precizează recurenta că, a încercat să arăte că în condiții de muncă similare, majoritatea colegilor de echipă ai săi au fost recompensați de către unitatea angajatoare cu grupa I de muncă în procent de 100% și deși recurenta a desfășurat în permanență numai activitate de sudor în spații închise, a fost omisă de la acordarea acestor beneficii.

Apărarea intimatei-pârâte

Prin întâmpinare, intimata-pârâtă S.C. ȘANTIERUL NAVAL ORȘOVA S.A. a invocat excepția nulității recursului apreciind că susținerile recurentei nu se încadrează în ipotezele enumerate de art. 488 C. proc. civ.. În subsidiar a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Decizia instanței de recurs

Înalta Curte urmează a respinge excepția nulității recursului, invocată de intimatul-pârât prin întâmpinare, apreciind că, din punct de vedere formal, susținerile expuse în cuprinsul cererii de recurs se pot circumscrie dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 sau 8 din C. proc. civ.

Verificând considerentele sentinței recurate, Înalta Curte nu poate reține incidența motivului de casare prevăzut de pct. 6 al art. 488 C. proc. civ., având în vedere că acestea îndeplinesc exigențele dispozițiilor art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ. și explică în mod convingător soluția pronunțată în dispozitiv, prin argumente de fapt și de drept care demonstrează că judecătorul fondului a analizat în mod adecvat probele dosarului, pe care le-a trecut prin filtrul propriei sale aprecieri și a explicat raționamentul pe baza căruia a reținut, în final, că se impune respingerea acțiunii.

Contrar criticilor recurentei-reclamante, motivarea hotărârii recurate permite exercitarea controlului judiciar al instanței superioare asupra sentinței pronunțate de prima instanță, fiind respectate garanțiile procesuale ale imparțialității judecătorului și ale calității actului de justiție, precum și exigențele instituite în cuprinsul art. 21 alin. (3) din Constituția României și cele ale art. 6 alin. (1) din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, referitoare la existența unui proces echitabil.

Împrejurarea că instanța de fond nu și-a însușit argumentele reclamantei nu face incident motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., pentru că acest text legal are în vedere argumentarea hotărârii în baza unor temeiuri străine de natura pricinii, respectiv de motivele invocate de părți prin căile procesuale reglementate de lege, iar nu de cele invocate exclusiv de una dintre părți.

Or, o soluție sau alta a instanței de fond presupune preluarea filtrată, totală sau parțială, a argumentelor unei părți în conflictul judiciar dedus judecății,

Referitor la motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte apreciază că nu se poate reține că prima instanță ar fi încălcat sau aplicat greșit normele de drept material.

Recurenta-reclamanta A. a investit instanța de contencios administrativ cu cerere având ca obiect anularea Hotărârii nr. 535/18.11.2015, emisă de Consiliul National pentru Combaterea Discriminării și constatarea existenței cazului de discriminare invocat în fața acestuia.

Consiliul National pentru Combaterea Discriminării a reținut în hotărârea contestată că recurenta-reclamanta, la începutului anului 2014, s-a adresat societății angajatoare cu o cerere prin care a solicitat să i se elibereze o adeverință în care să i se recunoască grupa I de muncă, pe toată perioada anilor 1980-2001, respectiv condiții deosebite după 01.04.2001 până în 2014. Considerând că adeverința nr. x/14.02.2014 nu reflectă realitatea, recurenta-reclamantă a solicitat Tribunalului Mehedinți obligarea societății de a-i recunoaște vechimea în grupa I de muncă în intervalul 1980 până la soluționarea cauzei, în procent de 100%.

În cauza de față, s-a reclamat o posibilă faptă de discriminare, prin încălcarea demnității recurentei, urmare a procesului derulat în fața instanței pentru încadrarea în grupa I de muncă. Față de definiția discriminării, așa cum este reglementată de art. 2 alin. (1) din OG 137/2000, recurenta a arătat că se consideră discriminată de angajator, prin încălcarea dreptului său la demnitate, deoarece conducerea unității în care și-a desfășurat activitatea în calitate de sudor, a acordat grupa I de muncă, pentru sudorii care au lucrat numai în spații închise după anul 1990 până la 1 mai 2001 sau a acordat grupa I de muncă sudorilor de suprafață, în timp ce petenta, care a lucrat numai în spații închise, a fost apreciată ca îndeplinind condițiile pentru grupa a II a de muncă.

Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării și instanța de fond au reținut că în speță nu se întrunesc elementele constitutive ale faptei de discriminare, nefiind vorba de situații comparabile, având în vedere că aspectele sesizate se referă la situația diferită a recurentei-reclamante prin comparație cu situația colegilor săi, nefiind astfel încălcat principiul egalității și nici cel al discriminării. Prin urmare, s-a decis, că în cazul de față, nu s-a săvârșit o faptă de discriminare, potrivit O.G. nr. 137/2000.

Astfel, potrivit art. 3 din Ordinul nr. 50/1990, beneficiază de încadrare în grupele I și II de muncă, fără limitarea numărului, personalul care este în activitate: muncitori, ingineri, subingineri, tehnicieni, personal de întreținere și reparații, controlori tehnici de calitate, precum și alte categorii de personal care lucrează efectiv la locurile de muncă și activitățile prevăzute în anexele 1 și 2.

De asemenea, potrivit art. 6 din aceiași act normativ, nominalizarea persoanelor care se încadrează în grupele I și II de muncă se face de către conducerea unităților împreună cu sindicatele libere din unități, ținându-se seama de condițiile deosebite de muncă concrete în care își desfășoară activitatea persoanele respective (nivelul noxelor existente, condiții nefavorabile de microclimat, suprasolicitare fizică sau nervoasă, risc deosebit de explozie, iradiere sau infectare, etc).

Art. 7 al textului de lege prevede că încadrarea în grupele I și II de muncă se face proporțional cu timpul efectiv lucrat la locurile de muncă incluse în aceste grupe, cu condiția ca, pentru grupa I, personalul să lucreze în aceste locuri cel puțin 50 % din programul de lucru, iar, pentru grupa II, cel puțin 70% din programul de lucru.

Din dispozițiile ordinului, rezultă că acesta instituie principiul legalității grupelor de muncă, în sensul că activitățile, locurile de muncă și categoriile profesionale sunt stabilite numai prin acte normative, ele trebuind să fie cuprinse expres în norme specifice domeniului.

Prin urmare, simpla exercitare a funcției de sudor și condițiile grele specifice activității desfășurate nu atrag automat încadrarea în grupa de muncă, fiind necesar ca activitățile, condițiile sau locul de muncă să fie din cele prevăzute în anexa I sau II la ordin.

Or, în speță, contrar susținerilor recurentei s-a îndeplinit procedura de nominalizare de către conducerea unităților împreună cu sindicatele libere din unități a locurilor de muncă care se încadrează în condiții de grupa I sau II de muncă, ținîndu-se seama de condițiile deosebite de muncă concrete în care își desfășoară activitatea persoanele respective.

O dovadă în plus a faptului că argumentele recurentei nu pot fi reținute, se referă la situația recurentei-reclamante căreia i s-au recunoscut perioadele în care a lucrat în mod efectiv în astfel de condiții, iar perioadele în care s-a lucrat în condiții normale de muncă nu pot fi asimilate în lipsa unui text legal unui stagiu de grupa I sau II de muncă.

În ceea ce privește invocarea unei pretinse discriminări, corect s-a reținut că stabilirea grupelor de muncă se face în raport de condițiile, activitățile sau locurile de muncă specifice fiecărui salariat, deci condițiilor concrete așa cum rezulta din raporturile de munca ce fac obiectul judecății.

În speța de față, nu s-a făcut dovada incidenței vreunei fapte de discriminare, neputând fi reținută încălcarea principiului egalității și al nediscriminării.

În ceea ce privește cererea având ca obiect despăgubirile solicitate de către recurenta-reclamantă, corect s-a reținut că, în lipsa unei fapte culpabile a intimatei-pârâte S.C. ȘANTIERUL NAVAL ORȘOVA, aceasta nu poate fi obligată la despăgubiri, de vreme ce în cauză nu s-a dovedit că prejudiciul pe care aceasta pretinde că l-ar fi suferit, a fost produs de fapta pârâtului chemat în judecată.

În consecință, Înalta Curte constată că sentința atacată nu a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material.

Pentru aceste considerente, reținând că nu au fost identificate motive de reformare a sentinței potrivit dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție, în baza dispozițiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ. și art. 20 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepția nulității recursului.

Respinge recursul formulat de A. împotriva sentinței nr. 263 din 20 aprilie 2017 a Curții de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 10 octombrie 2019.