ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2619/2018

Asupra recursului de față,

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată Curții de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal, reclamanta S.C. A. S.A. în contradictoriu cu pârâții Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării și B. -Filiala Gorj a formulat contestație împotriva Hotărârii nr. 257 din 27.05.2015, solicitând anularea hotărârii contestate.

Prin sentința nr. 485 din 3 decembrie 2015 Curtea de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal a respins acțiunea formulată de reclamantul S.C. A. S.A., în contradictoriu cu pârâții Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării și Filiala Gorj a B..

Împotriva sentinței nr. 485 din 3 decembrie 2015 pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal, Societatea A. S.A. a declarat recurs invocând dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În dezvoltarea motivului de recurs a arătat că Filiala Gorj a B. a invocat în petiția soluționată prin Hotărârea nr. 257/27.05.2015 a Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării faptul că societatea A. S.A. discriminează angajatele din companie, acordând prima de 8 martie doar anumitor salariate.

Pentru ca o faptă să fie calificată ca fiind faptă de discriminare trebuie să îndeplinească cumulativ mai multe condiții: existența unui tratament diferențiat a unor situații analoage sau omiterea de a trata în mod diferit situații diferite, necomparabile; tratamentul să aibă drept scop sau efect restrângerea, înlăturarea recunoașterii, folosinței sau exercitării, în condiții de egalitate, a unui drept recunoscut de lege; tratamentul diferențiat să nu fie justificat obiectiv de un scop legitim, iar metodele de atingere a acelui scop să nu fie adecvate și necesare.

Recurenta apreciază că fapta sesizată Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării nu întrunește cumulativ condițiile impuse pentru a fi calificată ca fiind faptă de discriminare.

Nu se poate reține că a existat un tratament discriminatoriu pentru salariații societății A. S.A. întrucât în temeiul art. 153 din Legea nr. 62/2011, organizațiile sindicale au solicitat încheierea unui acord, ca alternativă legală de a suplini lipsa contractului colectiv de muncă, acesta "aplicându-se doar membrilor organizațiilor semnatare", conform prevederilor menționate.

Față de această împrejurare, recurenta consideră că nu se pot reține situații analoage și nici comparabile raportat la art. 153 din Legea nr. 62/2011, temeiul acordării acestui bonus, ca urmare a acordului fiind unul legal.

Instanța de fond a interpretat eronat prevederile Codul fiscal, considerând că nu sunt incidente în cauză dispozițiile art. 55 din acest act normativ, întrucât se aplică doar drepturilor personalului militar.

În mod greșit a reținut instanța de fond că "a existat o situație de diferențiere care nu se putea justifica obiectiv" întrucât refuzul unei organizații sindicale de a negocia și de a încheia un acord pentru acordarea unor drepturi nu poate fi imputat societății. Inexistența unui cadrul legal de acordare a bonusului de 100 RON pentru ziua de 8 martie a condus la imposibilitatea obiectivă de acordare a acestuia, societatea neavând posibilitatea de a utiliza fondul de salarii fără a justifica prin documente legalitatea efectuării acestor plăți.

Intimații-pârâți Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării și Filiala Gorj a B. nu au formulat întâmpinări.

În cauză a fost întocmit raportul asupra admisibilității în principiu a recursului, iar prin încheierea de ședință din data de 26 martie 2018, s-a dispus comunicarea raportului, în baza dispozițiilor art. 493 alin. (4) C. proc. civ., cu mențiunea că părțile pot formula în scris un punct de vedere asupra raportului, în termen de 10 zile de la comunicare.

La termenul din 21.05.2018 având în vedere că în raport s-a considerat că recursul este admisibil, s-a fixat termen de judecată în ședință publică, cu citarea părților la data de 18.06.2018.

Examinând sentința atacată, prin prisma criticilor formulate de recurentei-reclamante, a apărărilor expuse în întâmpinarea intimatei-pârâte, Înalta Curte apreciază că recursul este nefondat, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.

Controlul judiciar declanșat de recurenta-reclamantă are ca obiect verificarea legalității Hotărârii nr. 257/27.05.2015 a Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării prin care a fost sancționată cu amendă contravențională în valoare de 5000 RON pentru faptele prevăzute de art. 7 lit. c), f) și g) din O.G. nr. 137/2000, conform art. 26 alin. (1) din O.G. nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, republicată.

Prima instanță a confirmat soluția dispusă prin hotărârea contestată, arătând că în cauză a existat un tratament diferențiat în situații similare, bazat pe un criteriu de discriminare care nu a putut fi justificat obiectiv de un scop legitim.

Soluția primei instanțe este legală, fiind împărtășită și de instanța de control judiciar, pentru că reflectă interpretarea și aplicarea corectă a prevederilor normative pertinente în raport cu situația de fapt rezultată din probele administrate în cauză.

Răspunzând punctual motivului de recurs, Înalta Curte reține următoarele:

6.1. Motivul prevăzut în art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.: ("când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material")

Textul are în vedere situațiile în care instanța recurge la textele de lege ce sunt de natură să ducă la soluționarea cauzei, dar fie le încalcă, în litera sau în spiritul lor, fie le aplică greșit, interpretarea pe care le-o dă fiind prea întinsă sau prea restrânsă ori cu totul eronată.

Acest motiv de recurs nu subzistă și va fi respins.

Astfel, prin Hotărârea nr. 257 din 27.05.2015, emisă de Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării i s-a aplicat recurentei-reclamante o amendă contravențională în valoare de 5000 RON pentru faptele prevăzute de art. 7 lit. c), f) și g) din O.G. nr. 137/2000.

Prin raportare la prevederile O.G. nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, o faptă poate fi calificată ca fiind faptă de discriminare dacă îndeplinește cumulativ următoarele condiții:

- existența unui tratament diferențiat manifestat, prin deosebire, excludere, restricție sau preferința (existența unor persoane sau situații aflate in poziții comparabile);

- existenta unui criteriu de discriminare potrivit prevederilor art. 2 alin. (1) din O.G, nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare. Astfel, potrivit art. 2 alin. (1). criteriile de discriminare sunt: rasa. naționalitatea, etnia, limba, religia, categoria sociala, convingerile, sexul orientarea sexuală, vârsta, handicapul, boala cronică necontagioasă, infectarea ca virusul HIV, apartenența la o categorie defavorizată precum și orice alt criteriu;

- tratamentul diferențiat să aibă drept scop sau efect restrângerea, înlăturarea recunoașterii, folosinței sau exercitării în condiții de egalitate a unui drept recunoscut de lege;

- tratamentul diferențiat să nu fie justificat obiectiv de un scop legitim iar metodele utilizate în vederea atingerii acestui scop, să nu fie adecvate și necesare.

În aceste condiții, plecând de la faptul că alte angajate ale societății au primit bonusul de 100 RON acordat cu ocazia Zilei Internaționale a Femeii, în mod corect s-a reținut că recurenta-reclamantă a aplicat un tratament diferențiat ce a avut drept scop sau efect restrângerea, înlăturarea recunoașterii, folosinței sau exercitării, în condiții de egalitate a unui drept recunoscut de lege.

Așa fiind, nu poate fi primită apărarea recurentei-reclamante în sensul că la un anumit interval de timp toate angajatele au primit bonusul de 100 RON atât timp cât acesta s-a oferit inițial diferențiat, în funcție de apartenența sindicală, doar angajatelor membre ale sindicatelor agreate de administrația companiei, prin semnarea unui acord cu acestea.

De asemenea, nu poate fi primită apărarea recurentei-reclamante în sensul că inexistența unui cadru legal de acordare a bonusului de 100 RON pentru ziua de "8 martie" a condus la imposibilitatea obiectivă de acordare a acestuia și că societatea nu a avut posibilitatea de a utiliza fondul de salarii fără a justifica prin documente legalitatea efectuării acestor plăți, atât timp cât din fondul de premiere constituit la nivelul societății s-au efectuat anumite plăți.

În consecință, în mod corect prima instanță a reținut că în cauză a existat un tratament diferențiat în situații similare, bazat pe un criteriu de discriminare care nu a putut fi justificat obiectiv de un scop legitim.

Față de aceste considerente, Înalta Curte constată că motivul de recurs invocat nu este fondat și va fi respins.

Pentru aceste considerente, în temeiul art. 20 din Legea contenciosului administrativ nr. 544/2004, art. 488 alin. (1) pct. 8 și art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de reclamantul S.C. "A." S.A. împotriva sentinței nr. 485 din 3 decembrie 2015 pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 18 iunie 2018.