ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 232/2018

Deliberând asupra prezentului recurs, din examinarea actelor dosarului, constată următoarele:

I. Procedura în fața primei instanțe

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Craiova la data de 12.03.2015, contestatoarea Societatea A. S.A., în contradictoriu cu intimatul Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, a formulat contestație împotriva Hotărârii nr. 734 din 10.12.2014 pronunțată de intimat în dosarul nr. x, conexat cu dosarul nr. x, solicitând să se dispună constatarea nulității parțiale a acesteia, respectiv a punctelor 5 și 6 din Hotărâre și, în consecință, constatarea că nu există fapte de discriminare în raport de aspectele sesizate prin petițiile formulate de petenta Federația B., în raport de starea de fapt și de dispozițiile Ordonanței de Guvern nr. 137/2000 republicată, privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare.

Prin sentința civilă nr. 223 din 18 mai 2015, Curtea de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal a respins acțiunea formulată de contestatoarea S.C. A. S.A., în contradictoriu cu intimatul Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării.

Împotriva sentinței pronunțate de instanța de fond a declarat recurs contestatoarea S.C. A. S.A., invocând dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

În dezvoltarea motivului de casare invocat a formulat următoarele critici:

În mod greșit, cu aplicarea eronată a dispozițiilor art. 7 lit. c). din O.G. nr. 137/2000, s-a dispus și sancționarea reclamantei Societatea A. S.A., prin reprezentant legal, cu amendă în cuantum de 2.000 RON, potrivit dispozițiilor art. 26 alin. (1) din O.U.G. nr. 137/2000.

În acest sens, prima instanță invocă dispozițiile Hotărârii nr. 85 din 16.12.2013 a Directoratului Societății A. S.A., prin care a fost precizat expres criteriul de apartenență sindicală, comparație cu membrii altor sindicate care nu sunt parte a B..

Ori conținutul Hotărârii de Directorat nr. 85/16.12.2013 nu prevede un tratament discriminatoriu pentru salariații Societății A. S.A., astfel că punerea în aplicare a prevederilor acestei hotărâri nu constituie o faptă de discriminare.

Prin Hotărârea Directoratului nr. 85/16.12.2013 s-a aprobat repartizarea premiilor pentru salariații care au contribuit în mod direct la rezultatele bune ale societății și care nu au desfășurat activități contrare intereselor societății, aceștia fiind nominalizați de către conducerile sucursalelor/subunităților, conform notelor de activitate.

Astfel, nu conducerea executivă este cea care a făcut nominalizările pentru acordarea primei de sfârșit de an ci conducerea subunităților, pentru că aceștia au competență în a individualiza angajații pe care îi au în directa subordine, gradul de obiectivitate fiind dat de mai buna cunoaștere atât a locurilor de muncă cât și a importanței implicării fiecăruia în realizarea obiectivelor de performanță individuală, cu alte cuvinte, cunosc cu exactitate activitatea desfășurată de fiecare salariat în parte.

De reținut este faptul că prima de sfârșit de an nu trebuie acordată în mod obligatoriu tuturor salariaților, așa cum în mod eronat a fost reținut de instanța de fond, neexistând nicio obligație în acest sens pentru angajator.

Cuantumul fondurilor alocate pentru a premia unii salariați care au dovedit o implicare în rezultatele societății nu a fost stabilit ținând cont de numărul total de salariați ai societății, ci în funcție de suma disponibilă în buget în acest sens.

Ca atare, nu se poate reține existența unei discriminări, întrucât nu se poate vorbi despre un drept de a fi premiat, ci doar de posibilitatea recunoscută de lege angajatorului de a acorda premii.

Premierea nu este un drept conferit de lege, el depinzând de o multitudine de factori și constă în răsplata efectivă din partea angajatorului pentru munca prestată de salariat. Angajatorul poate alege să recompenseze anumiți salariați ca urmare a condițiilor de muncă sau specificului activității lor.

Ori, atât instanța de fond cât și Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării nu au ținut cont de opinia angajatorului de a avea posibilitatea de a premia pe cei care au avut o contribuție reală la rezultatele societății, cei care muncesc și care nu desfășoară activități contrare intereselor societății, ci dimpotrivă, atât instanța de fiind cât și CNCD au apreciat că toți ar fi trebuit premiați.

Aplicarea principiului stabilit de CNCD și de Curtea de Apel Craiova că toți salariații trebuie să primească premii anuale, fie că stau fie că muncesc, nu poate fi reținut pentru că într-o astfel de situație este grav afectată posibilitatea și decizia angajatorului de a putea răsplăti doar pe cei ce muncesc sau au rezultate deosebite.

De asemenea, arată că prin soluția dată nu s-a ținut cont și de prevederile art. 55 din Codul fiscal, prima instanță dând o interpretare eronată art. 7 lit. c). din O.G. nr. 137/2000 a reținut că:

"constituie contravenție discriminarea unei persoane [...] manifestată în următoarele domenii:

c). acordarea altor drepturi sociale decât cele reprezentând salariul."

In acord cu dispozițiile alin. (1) al art. 55 din Codul fiscal, articol cu referire la care a fost respins recursul în interesul legii prin Decizia ICCJ 20/2013 la 18/11/2013, sunt considerate venituri din salarii toate veniturile în bani și/sau în natură obținute de o persoană fizică ce desfășoară o activitate în baza unui contract individual de muncă sau a unui statut special prevăzut de lege, indiferent de perioada la care se referă, de denumirea veniturilor ori de forma sub care ele se acordă.

Astfel, instanța în mod eronat a clasificat prima de sfârșit de an ca fiind inclusă în categoria "alte drepturi sociale decât cele reprezentând salariul prevăzute de art. 7 lit. c). din O.G. nr. 137/2000, întrucât, așa cum reiese și din prevederile Codul fiscal, primele și premiile sunt venituri din salarii/asimilate salariului, reprezentând drepturi bănești acordate în baza unui contract individual de muncă.

Drepturile sociale (prevăzute de art. 7 lit. c). din O.G. nr. 137/2000 sunt acele drepturi care asigură accesul la resurse indispensabile existenței și dezvoltării ființei umane din punct de vedere social, cum ar fi: dreptul la securitate socială și la asigurări sociale, dreptul la muncă, dreptul la securitatea și igiena muncii, dreptul la odihnă și la timp liber etc.

Raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) C. proc. civ., a fost analizat în completul de filtru și a fost comunicat părților în baza încheierii de ședință din data de 09.10.2017, în conformitate cu dispozițiile art. 493 alin. (4) din același act normativ.

Prin încheierea de ședință din data de 04.12.2017, completul de filtru a constatat, analizând conținutul raportului întocmit, că memoriul de recurs îndeplinește condițiile de admisibilitate și, pe cale de consecință, a admis în principiu recursul, în temeiul prevederilor art. 493 alin. (7) C. proc. civ., și a fixat termen de judecată a fondului recursului, în ședință publică, pentru data de 29.01.2018.

II. Soluția instanței de recurs

Analizând actele și lucrările dosarului, sentința atacată în raport de motivul de casare invocat, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamantă este nefondat.

Recurenta reclamantă, în susținerea motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., critică hotărârea primei instanțe sub aspectul aplicării dispozițiilor art. 7 lit. c) din O.G. nr. 137/2000, în coroborare cu dispozițiile art. 55 din Codul fiscal, arătând că fapta reținută prin hotărârea atacată nu constituie discriminare.

În acest context, mai susține că în mod eronat a fost inclusă prima de sfârșit de an în categoria "alte drepturi sociale decât cele reprezentând salariul", prevăzute de art. 7 lit. c). din O.G. nr. 137/2000, întrucât, așa cum reiese din prevederile art. 55 din Codul fiscal, primele și premiile sunt venituri din salarii/asimilate salariului, reprezentând drepturi bănești acordate în baza unui contract individual de muncă.

De asemenea, subliniază că salariații nu au un drept de a fi premiați, iar acordarea primei de sfârșit de an s-a efectuat, în principal, în funcție de rezultatele meritorii obținute în activitatea desfășurată, în temeiul Hotărârii Directoratului nr. 85/16.12.2013, prin care s-a aprobat repartizarea premiilor pentru salariații care au contribuit în mod direct la rezultatele bune ale societății și care nu au desfășurat activități contrare intereselor societății, nominalizarea acestora fiind făcută de către conducerile sucursalelor/subunităților, conform notelor de activitate.

Instanța de control amintește că prima instanță a reținut legalitatea și temeinicia Hotărârii nr. 734/10.12.2014, emisă de Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării la sesizarea Federației B., prin care s-a stabilit că fapta constând în neacordarea primei de la sfârșitul anului unui număr de 29 lideri sindicali, angrenați în procesul de producție cu calificative pozitive, și acordarea acestui drept unor salariați cu calificative inferioare, având la bază Hotărârea nr. 85/16.12.2013 a Directoratului Societății A. S.A., constituie discriminare potrivit art. 2 alin. (1), coroborat cu dispozițiile art. 7 lit. c).) din O.G. nr. 137/2000, privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare și s-a dispus sancționarea părții reclamate cu amendă.

Pentru a se pronunța în acest sens, prima instanță a constatat că, în temeiul art. 20 alin. (6) din O.G. nr. 137/2000, au fost prezentate fapte pe baza cărora se putea prezuma existența unei discriminări directe sau indirecte, observând în acest sens că nici un membru sindicat B. nu a primit primă și constatând că persoana împotriva căreia s-a formulat plângerea nu a depus în probațiune dosarele de evaluare a angajaților sau orice alte probe (înregistrări video, audio, date statistice) prin care să înlăture prezumția relativă de discriminare.

Analizând legalitatea hotărârii atacat, instanța de control reține că recurenta reclamantă nu a invocat critici concludente prin care să combată aceste considerente, prin urmare împărtășește concluzia primei instanțe, în sensul că prezumția relativă care operează în beneficiul persoanei care a depus plângerea nu a fost înlăturată. Astfel, recurenta reclamantă nu a demonstrat că acordarea premiului de sfârșit de an, cu ocazia punerii în aplicare a Hotărârii nr. 85/16.12.2013 a Directoratului Societății A. S.A., nu s-a efectuat nediscriminatoriu, în condițiile în care nici un membru sindicat din cadrul organizației care a depus plângerea nu a beneficiat de aceste premii.

În acest context, observând că punerea în aplicare a criteriilor de premiere nu poate fi verificată, instanța de control apreciază că sunt nepertinente susținerile reclamantei recurente, în sensul că nu există un drept de premiere al tuturor angajaților și că angajatorul are un drept de apreciere cu privire la criteriile în baza cărora să premieze angajații cu activitate meritorie.

Cu referire la critica reclamantei recurente, potrivit căreia dreptul la acordarea primei de sfârșit de an nu face parte din categoria "altor drepturi sociale decât cele reprezentând salariul", prevăzute de art. 7 lit. c).) din O.G. nr. 137/2000, întrucât sumele ce se acordă în virtutea acestui drept este asimilat, în temeiul alin. (1) al art. 55 din Codul fiscal, veniturilor din salarii, Înalta Curte apreciază că nu este întemeiată prin prisma controlului de legalitate exercitat.

În acest sens, trebuie precizat că asimilarea pe care legislația fiscală o face are ca scop stabilirea regulilor de impunere a veniturilor, care nu are nicio relevanță în examinarea faptelor ce constituie contravenție, care intră sub incidența O.G. nr. 137/2000, privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare.

În temeiul dispozițiilor art. 159 alin. (1) din Legea nr. 53/2003 privind Codul muncii, salariul reprezintă contraprestația muncii, iar potrivit art. 160 din același act normativ, salariul cuprinde salariul de bază, indemnizațiile, sporurile precum și alte adaosuri. Așa fiind, legislația muncii nu cuprinde norme care să permită, asemenea legislației fiscale, asimilarea primei de sfârșit de an cu veniturile din salarii. De asemenea, dispozițiile art. 39 din Codul muncii enumeră drepturile salariaților, indicând, alături de dreptul la salariu, o serie de drepturi patrimoniale și nepatrimoniale, care generic pot fi considerate drepturi sociale ale acestora, întrucât le sunt recunoscute în virtutea categoriei sociale de care aparțin, fiindu-le necesare din punct de vedere economic și social.

În acest context, trebuie amintite dezlegările date prin Decizia nr. 414/14.07.2005 a Curții Constituționale și Decizia nr. 21/18.11.2013 a ICCJ pronunțată în recurs în interesul legii, prin care s-a stabilit, în legătură cu sumele acordate salariaților cu titlu de gratificații, cu caracter ocazional sau cu titlu de recompensă, cum sunt primele, că acestea trebuie calificate ca fiind drepturi salariale suplimentare. De asemenea, s-a arătat că, deși nu au, de regulă, un regim prestabilit, constant și obligatoriu, criteriile de acordare ale acestora trebuie să fie verificabile în cazul în care nu se acordă tuturor salariaților.

Pe de altă parte, instanța de control judiciar mai reține, în legătură cu critica recurentei reclamante potrivit căreia fapta reținută nu constituie discriminare, întrucât dreptul la premiere nu poate fi calificat un drept social de natura celor la care face referire 7 lit. c).) din O.G. nr. 137/2000, că aceasta constituie o critică de nelegalitate nouă, invocată pentru prima dată în recurs, care nu a format obiectul cercetării judecătorești în prima instanță.

Având în vedere aceste considerente, Înalta Curte nu poate reține incidența motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., raportat la art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. și art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, va respinge, ca nefondat, recursul formulat de reclamantă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de reclamanta Societatea A. S.A. împotriva sentinței nr. 223 din 18 mai 2015 a Curții de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 29 ianuarie 2018.