ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3171/2019

Obiectul cererii dedusă judecății Prin acțiunea în contencios administrativ înregistrată pe rolul Curții de Apel Cluj, secția a II-a civilă, formulată de petentul A. în contradictoriu cu pârâtul Consiliul National pentru Combaterea Discriminarii s-a solicitat, ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună anularea Hotărârii nr. 395 din 2 iulie 2014 emisă de pârât, prin care i s-a aplicat reclamantului o amendă contravențională în valoare de 1.000 RON, fiind acuzat de faptul că a încălcat prevederile art. 15 din O.G. nr. 137/2000.

Hotărârea primei instanțe Prin Sentința civilă nr. 415 pronunțată la data de 13 octombrie 2015, Curtea de Apel Cluj, secția a II-a civilă, a respins acțiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, având ca obiect anularea Hotărârii nr. 395 din 2 iulie 2014.

Calea de atac exercitată și motivul de recurs invocat Împotriva Sentinței civile nr. 415 din 13 octombrie 2015 a declarat recurs reclamantul A. solicitând admiterea recursului, casarea sentinței recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare pentru stabilirea cadrului procesual. În susținerea recursului reclamantul a precizat că instanța de fond nu a pus în discuția părților extinderea cadrului procesual, în conformitate cu prevederile art. 16 1 din Legea nr. 554/2004. Recurentul-reclamant nu a indicat în mod expres motivele de casare pe care își întemeiază cererea de recurs, însă în raport cu criticile invocate se apreciază că acestea se circumscriu motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ.

Apărările formualte în cauză Intimatul-pârât Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării nu a depus întâmpinare, însă la data de 7 iunie 2019 a depus concluzii scrise prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat motivând că instanța de fond a respins în mod corect cererea reclamantului în temeiul art. 78 alin. (2) C. proc. civ.

Procedura de soluționare a recursului În cauză s-a întocmit raport asupra admisibilității în principiu a recursului și s-a dispus comunicarea acestuia către părți, prin Încheierea din 22 mai 2018. Prin rezoluția din 31 octombrie 2018, Înalta Curte, constatând că nu mai subzistă motivele care au determinat fixarea termenului de judecată pentru examinarea recursului, prin prisma exigențelor dispozițiilor art. 493 alin. (5)-(7) din C. proc. civ. a stabilit termen pentru judecata pe fond a recursului. În motivarea acestei rezoluții s-au avut în vedere Hotărârea Colegiului de Conducere al Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 106 din 20 septembrie 2018, prin care s-a luat act de Hotărârea Plenului Judecătorilor secției de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție, adoptată la data de 13 septembrie 2018, în sensul că procedura de filtrare a recursurilor reglementată prin dispozițiile art. 493 din C. proc. civ. este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ și fiscal. II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului declarat în cauză Examinând sentința recurată, prin prisma criticilor formulate de recurentul-reclamant, Înalta Curte apreciază că recursul este întemeiat, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare. Înalta Curte analizând actele dosarului constată că litigiul dedus judecății are ca obiect, anularea Hotărârii nr. 395 din 2 iulie 2014 emisă de Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării. Instanța de fond a reținut în motivarea soluției de respingere a cererii de chemare în judecată că, potrivit art. 16 1 din Legea nr. 554/2004 și respectiv art. 78 alin. (2) C. proc. civ., republicat, cererea reclamantului așa cum a fost ea formulată tinde spre respingerea sa, ca inadmisibilă, deoarece în cază se impunea introducerea în cauză și a altor părți. În critica sentinței recurate, recurentul-reclamant subliniază că instanța de fond nu a pus în discuția părților extinderea cadrului procesual, în ceea ce privește introducerea în cauză a altor părți, fapt ce a condus la imposibilitatea sa de a-și exprima o poziție în acest sens. Cu toate acestea, instanța de fond a reținut că reclamantul nu s-a conformat rigorilor impuse de conturarea corectă a cadrului procesual, prin cererea de chemare în judecată și a persoanelor împotriva căreia s-ar răsfrânge efectele hotărârii judecătorești, pentru a da acestora posibilitatea de a-și formula apărări. Înalta Curte constată că, instanța de fond a reținut în mod corect că, în lumina art. 16 1 din Legea nr. 554/2004, este îndrituită să pună în discuția părților și să dispună măsuri privind introducerea în cauză a altor subiecte de drept. Sub același aspect, prima instanță face referire și la art. 78 alin. (2) C. proc. civ. reținând că, instanța are obligația să pună în discuția părților necesitatea introducerii în cauză a altor persoane, dacă raportul juridic dedus judecății impune extinderea, iar în situația în care părțile nu ar fi de acord, acțiunea promovată apare ca inadmisibilă. Chiar dacă instanța de fond prezintă un raționament juridic corect al textelor legale indicate mai sus, aceasta în mod greșit trece la soluționarea cauzei apreciind că, acțiunea reclamantului este inadmisibilă în lipsa extinderii cadrului procesual și la alte părți. Înalta Curte apreciază că, în conformitate cu prevederile art. 16 1 din Legea nr. 554/2004, "Instanța de contencios administrativ poate introduce în cauză, la cerere, organismele sociale interesate sau poate pune în discuție, din oficiu, necesitatea introducerii în cauză a acestora, precum și a altor subiecte de drept.", și cu prevederile art. 78 alin. (2) C. proc. civ. "În materie contencioasă, când raportul juridic dedus judecății o impune, judecătorul va pune în discuția părților necesitatea introducerii în cauză a altor persoane. Dacă niciuna dintre părți nu solicită introducerea în cauză a terțului, iar judecătorul apreciază că pricina nu poate fi soluționată fără participarea terțului, va respinge cererea, fără a se pronunța pe fond.", instanța de fond avea obligația să pună în discuția părților extinderea cadrului procesual cu privire la alte subiecte de drept. Înalta Curte, în raport cu procedura aplicabilă în astfel de situații, analizând acțiunile instanței de fond pentru stabilirea cadrului procesual, consemnate prin încheierea din 22 septembrie 2015, dar și în practicaua (partea introductivă) a sentinței recurate, constată că aceasta nu a pus în discuția părților posibilitatea extinderii cadrului procesual, deși raportul juridic dedus judecății o impunea. Prin urmare, instanța de fond nu poate reține în motivarea sentinței recurate că, reclamantul nu s-a conformat rigorilor impuse de conturarea corectă a cadrului procesual, când această obligație îi revenea în lipsa unei opțiuni exprese a acestuia. În aceste condiții, Înalta Curte apreciază că în speță este incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., având în vedere că instanța de fond a încălcat reguli de procedură a căror nerespectare atrage nulitatea sentinței recurate. În concluzie, Înalta Curte constată că hotărârea este casabilă din perspectiva motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., republicat, considerente pentru care va admite recursul, va casa sentința recurată și va trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.