ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2207/2019

Asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Judecătoriei Brezoi, reclamanta Comisia locală de fond funciar Boișoara, prin primar A., a chemat în judecată pârâtele Obștea de Moșneni Boișoara - Găujani și Comisia Județeană pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor Vâlcea, solicitând ca, prin hotărârea ce se va pronunța, să se constate nulitatea absolută a Titlurilor de proprietate nr. x și 6 din 2002 eliberate pe numele pârâtei, precum și a actelor premergătoare eliberării titlurilor de proprietate, respectiv a proceselor-verbale de punere în posesie și a Hotărârii Comisiei Județene de aplicare a legilor fondului funciar nr. 5915 din 11 iulie 2002.

În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 82 coroborat cu art. 112 C. proc. civ., art. 274 C. proc. civ., art. 6 alin. (1), art. 25 alin. (1), art. 26 alin. (2) din Legea nr. 1/2000, precum și art. III alin. (1) și (2) din Legea nr. 169/1997.

Prin Sentința civilă nr. 5848 din 3 decembrie 2013, Judecătoria Brezoi a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Vâlcea.

Hotărârea instanței de fond

Prin Sentința civilă nr. 840 din 19 iunie 2014, Tribunalul Vâlcea, secția I civilă a admis excepția lipsei calității procesuale active și a respins acțiunea ca fiind formulată de o persoană fără calitate procesuală activă.

Împotriva acestei hotărâri au declarat apel reclamanta Comisia locală de fond funciar Boișoara, prin primar și Primarul comunei Boișoara.

Prin Decizia civilă nr. 164/2015 din 28 ianuarie 2015, Curtea de Apel Pitești, secția I civilă a admis apelul declarat de Comisia Locală de Fond Funciar Boișoara, prin Primar, a anulat sentința atacată și a trimis cauza spre rejudecare aceleiași instanțe. Totodată, a respins ca inadmisibil recursul declarat de Primarul Comunei Boișoara împotriva aceleiași sentințe.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâta Obștea Moșnenilor Boișoara-Găujani.

Prin Decizia civilă nr. 1144 din 21 iunie 2016, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II a civilă a anulat recursul declarat de pârâta Obștea Moșnenilor Boișoara-Găujani.

În rejudecare, s-a formulat cerere de intervenție în interes propriu de către Obștea Vatra Satului Boișoara Bumbuiești Găujani, prin care a solicitat anularea Titlurilor de proprietate nr. x și 6/2002, susținând că acestea au fost eliberate prin încălcarea dispozițiile art. 26 - 28 din Legea nr. 1/2000, precum și dispozițiile art. 21 din Legea nr. 21/1924 și O.G. nr. 26/2000.

Prin încheierea de ședință din 26 mai 2017, s-a încuviințat în principiu cererea de intervenție în interes propriu și au fost unite cu fondul soluționării cererii excepțiile invocate.

Prin Sentința civilă nr. 1079 din 5 octombrie 2018, Tribunalul Vâlcea, secția I civilă s-au respins excepțiile invocate, cererea de intervenție, precum și cererea principală, fiind obligată reclamanta, în solidar cu intervenienta, să plătească pârâtei suma de 4.000 RON, reprezentând cheltuieli de judecată.

Hotărârea instanței de apel

Prin Decizia civilă nr. 3171 din 1 iulie 2019, Curtea de Apel Pitești, secția I civilă a admis apelul formulat de reclamanții Comisia locală de fond funciar Boișoara, prin primar A. și de intervenienta Obștea Vatra Satului Boișoara Bumbuiești Găujani, a desființat sentința apelată și a trimis primei instanțe spre rejudecare.

Decizia Curții de apel este definitivă, conform dispozițiilor art. 634 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ.

Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva deciziei pronunțate de Curtea de Apel Pitești a declarat recurs pârâta Obștea de Moșneni Boișoara - Găujani.

Procedura de filtru

Dosarul a fost înregistrat la Înalta Curte de Casație și Justiție la 4 septembrie 2019 și a fost repartizat aleatoriu Completului de filtru nr. 4, astfel cum reiese din fișa Ecris și referatul de repartizare aleatorie.

Prin Rezoluția din 12 septembrie 2019, s-a dispus întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului.

La data de 27 martie 2019, s-a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului, prin raport apreciindu-se că recursul nu este admisibil în principiu.

La data de 13 septembrie 2019, Completul de filtru C4, constatând că raportul întrunește condițiile art. 493 alin. (3) C. proc. civ., a dispus comunicarea acestuia, pentru ca părțile să își exprime punct de vedere, astfel cum prevăd dispozițiile art. 493 alin. (4) C. proc. civ.

Recurenta a formulat punct de vedere cu privire la raportul privind admisibilitatea în principiu a recursului, prin care a susținut că recursul declarat în cauză este admisibil, raportat și la împrejurarea că, într-un ciclu procesual anterior, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, prin Încheierea din 26 februarie 2016, a constatat că recursul este admisibil în principiu.

Constatându-se încheiată această etapă a procedurii de filtru, dosarul a fost înaintat completului de judecată în vederea stabilirii termenului pentru soluționarea căii de atac.

S-a fixat termen pentru judecarea recursului la data de 21 noiembrie 2019, în temeiul art. 493 alin. (5) C. proc. civ., în complet de filtru, fără citarea părților.

La termenul din 21 noiembrie 2019, Înalta Curte a reținut cauza în pronunțare cu privire la excepția inadmisibilității recursului, reținută și prin raportul privind admisibilitatea în principiu a recursului, pe care o va admite, pentru considerentele care succed:

Cu titlu preliminar, se reține că, în raport de dispozițiile art. 24 și 25 alin. (1) C. proc. civ., în soluționarea recursului de față se vor avea în vedere dispozițiile C. proc. civ. existente la data inițierii demersului judiciar.

Raportul juridic dedus judecății are ca obiect o acțiune în materia fondului funciar, respectiv acțiunea în constatarea nulității absolute a titlurilor de proprietate nr. x și 6 din 2002 eliberate pe numele pârâtei, precum și a actelor premergătoare eliberării titlurilor de proprietate, respectiv a proceselor-verbale de punere în posesie și a Hotărârii Comisiei Județene de aplicare a legilor fondului funciar nr. 5915 din 11 iulie 2002.

În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 82 coroborat cu art. 112 C. proc. civ., art. 274 C. proc. civ., art. 6 alin. (1), art. 25 alin. (1), art. 26 alin. (2) din Legea nr. 1/2000, precum și art. III alin. (1) și (2) din Legea nr. 169/1997.

Deși recurenta-pârâtă a invocat, prin "punctul de vedere", că recursul ar fi admisibil în principiu, această susținere nu poate fi primită.

Astfel, potrivit art. 1 al Titlului XIII "Accelerarea judecăților în materia restituirii proprietăților funciare" din Legea nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietății și justiției, precum și unele măsuri adiacente, cu modificările și completările ulterioare, "în scopul accelerării judecării plângerilor, contestațiilor și a altor litigii apărute în urma aplicării Legii fondului funciar nr. 18/1991, republicată, cu modificările și completările ulterioare, precum și ale Legii nr. 1/2000 pentru reconstituirea drepturilor de proprietate asupra terenurilor agricole și celor forestiere, solicitate potrivit prevederilor Legii fondului funciar nr. 18/1991 și ale Legii nr. 169/1997, cu modificările și completările ulterioare, numite în continuare procese funciare, procedura în fața instanțelor judecătorești se va efectua conform prevederilor acestui titlu, care se vor completa cu cele ale C. proc. civ.."

Art. 5 alin. (1) din același act normativ, prevede că "Hotărârile pronunțate de instanțele judecătorești în procesele funciare în primă instanță sunt supuse numai recursului. Hotărârile definitive și irevocabile susceptibile de înscriere în cartea funciară sunt comunicate din oficiu de către instanța de judecată birourilor de carte funciară."

După intrarea în vigoare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., dispozițiile legale menționate trebuie însă coroborate cu prevederile alin. (1) și (2) ale art. 7 Legea nr. 76/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., publicată în M. Of. nr. 365 din 30 mai 2012, care statuează că:

"(1) Dacă prin prezenta lege nu se prevede altfel, ori de câte ori printr-o lege specială se prevede că hotărârea judecătorească de primă instanță este "definitivă", de la data intrării în vigoare a C. proc. civ., aceasta va fi supusă numai apelului la instanța ierarhic superioară.

(2) Dispozițiile alin. (1) se aplică și în cazul în care printr-o lege specială se prevede că hotărârea judecătorească de primă instanță este "supusă recursului" sau că "poate fi atacată cu recurs" ori, după caz, legea specială folosește o altă expresie similară"

Dispozițiile cuprinse în Titlul XIII al Legii nr. 247/2005 sunt dispoziții speciale, astfel că normele de procedură consacrate de prevederile alin. (1) și (2) ale art. 7 Legea nr. 76/2012, au incidență în cauza pendinte.

Coroborând prevederile art. 634 alin. (1) pct. 4 din C. proc. civ., care stipulează că sunt hotărâri definitive, hotărârile date în apel, iară drept de recurs, precum și cele neatacate cu recurs, cu cele ale art. 483 alin. (1) C. proc. civ., conform cărora hotărârile date în apel, cele date, potrivit legii, fără drept de apel, precum și alte hotărâri în cazurile expres prevăzute de lege sunt supuse recursului, rezultă că hotărârile pronunțate în faza procesuală a apelului, în procesele funciare, nu sunt supuse recursului.

Potrivit dispozițiilor art. 457 alin. (1) C. proc. civ., hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condițiile și termenele stabilite de aceasta, indiferent de mențiunile din dispozitivul ei.

Din interpretarea acestui text legal rezultă că o hotărâre judecătorească nu poate fi atacată pe alte căi decât cele expres prevăzute de lege sau, cu alte cuvinte, căile de atac a hotărârilor judecătorești nu pot exista în afara legii, regula având valoare de principiu constituțional în raport de prevederile art. 129 din Constituție.

Totodată este de reținut că normele procesuale privind sesizarea instanței judecătorești și soluționarea cererilor în limita competențelor atribuite prin lege sunt de ordine publică, corespunzător principiului statuat prin art. 126 din Constituție.

Față de aceste considerente, nu poate fi primit punctul de vedere al recurentei, în sensul că recursul ar fi admisibil, raportat la împrejurarea că, într-un ciclu procesual anterior, prin încheierea din 23 februarie 2016, Înalta Curte de Casație și Justiție a admis în principiu recursul declarat în cauză, întrucât încheierea de admitere în principiu nu leagă prezenta instanță, neavând putere de lucru judecat cu privire la admisibilitatea căii de atac.

Prin urmare, față de dispozițiile legale menționate, pentru considerentele expuse, se constată că Decizia nr. 3171 din 1 iulie 2019 a Curții de Apel Pitești, secția I civilă, împotriva căreia a declarat recurs pârâta Obștea Moștenilor Boișoara Găujani este o hotărâre definitivă, nesusceptibilă de a fi atacată cu recurs.

Așa fiind, având în vedere că hotărârea atacată cu recurs, respectiv Decizia civilă nr. 3171 din 1 iulie 2019 a Curții de Apel Pitești, secția I civilă, nu are deschisă calea de atac a recursului, Înalta Curte urmează să respingă, ca inadmisibil, recursul declarat în cauză.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de pârâta Obștea de Moșneni Boișoara Găujani împotriva Deciziei civile nr. 3171 din 1 iulie 2019 a Curții de Apel Pitești, secția I civilă.

Fără cale de atac.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 21 noiembrie 2019.

GGC - LM