ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1944/2014

Deliberând asupra

recursului, din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, a constatat

următoarele:

Tribunalul Vâlcea, secția I civilă, prin

Sentința civilă nr. 444/2013 din 4 aprilie 2013, a respins acțiunea formulată

de reclamanta D.F. în contradictoriu cu Ministerul Agriculturii și Dezvoltării

Rurale și Consiliul Local Mihăești ca fiind formulată împotriva unor persoane

fără calitate procesuală pasivă, iar, în contradictoriu cu Statul Român, a

admis acțiunea și a constatat nulitatea absolută a actului de trecere în

proprietatea acestuia a suprafeței de teren încheiat la data de 24 februarie

1953, reținând că terenul a trecut din patrimoniul autoarei reclamantei, B.L.,

în proprietatea statului în lipsa intenției titularei dreptului de a gratifica

statul, ca urmare a contextului politic în care s-a încheiat actul.

Prin Decizia civilă

nr. 107/2013 din 9 septembrie 2013, Curtea de Apel Pitești, secția I civilă, a

respins ca nefondat apelul declarat de pârâtul Statul Român, prin Ministerul

Finanțelor Publice, reprezentat de Administrația Județeană a Finanțelor Publice

a Județului Vâlcea, cu motivarea că, în mod corect, s-a apreciat de către

instanța de fond că are competență în a soluționa prezenta acțiune, față de

valoarea cererii introductive, valabilitatea actului a cărui nulitate se

solicită trebuie să fie verificată numai în contradictoriu cu beneficiarul său,

respectiv pârâtul Statul Român, iar reclamanta a justificat interes pentru a

înlătura aparența juridică a unui act valabil, cu toate efectele sale.

Împotriva acestei

decizii, pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, reprezentat

de Administrația Județeană a Finanțelor Publice a Județului Vâlcea, a formulat

recurs, solicitând admiterea recursului, modificarea deciziei recurate și

trimiterea cauzei spre competentă soluționare Judecătoriei Vâlcea, admiterea

excepției lipsei de interes a reclamantei în promovarea prezentei acțiuni și

admiterea excepției lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Statul

Român, invocând drept motive de nelegalitate dispozițiile art. 304 pct. 3 și 9

C. proc. civ.

În argumentarea

motivelor de recurs s-a învederat că, potrivit art. 1 alin. (1) C. proc. civ.,

judecătoriile soluționează, în primă instanță, toate procesele și cererile, în

afara celor date prin legea în competența altor instanțe, iar o interpretare

contrară ar duce la anularea cererii introductive ca netimbrată, reclamantei

i-a fost reconstituit dreptul de proprietate prin efectul Legii nr. 18/1991,

iar Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, nu are calitatea de

succesor în drepturi a părților din actul de dare în plată încheiat la data de

24 februarie 1953, cum, în mod eronat, a reținut instanța de apel.

Înalta Curte,

examinând recursul declarat prin prisma motivelor de nelegalitate invocate,

constată că acesta este nefondat pentru următoarele considerente:

Potrivit

certificatului de moștenitor din 28 august 2009 pentru atestarea calității,

reclamanta este moștenitoare legală, în calitate de fiică, a autoarei sale B.L.

Prin actul de trecere

în proprietatea statului din 24 februarie 1953, autoarea D.L. a dat în

proprietatea statului suprafața totală de 5,25 ha, compusă din mai multe

trupuri de teren, situată pe raza satului Buleta. În cuprinsul actului există

mențiunea olografă potrivit căreia atât autoarea, cât și soțul acesteia sunt

salariați și au locul de muncă la o distanță de cca. 20 km și nu pot munci

terenul din această cauză, precum și mențiunea potrivit căreia președintele

comitetului executiv a luat cunoștință de această declarație, potrivit H.C.M.

nr. 308/1953, declarând că o acceptă, fără a exista însă vreo semnătură sau ștampilă

vizând această autoritate.

Reclamantei i s-a

reconstituit dreptul de proprietate în temeiul Legii nr. 18/1991, inițial în

acțiuni, iar, ulterior, prin Sentința civilă nr. 10707 din 29 octombrie 1992,

pronunțată de Judecătoria Râmnicu Vâlcea, în natură, dispunându-se

reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor.

Prin Sentința civilă

nr. 793 din 16 mai 1995 a Tribunalului Vâlcea, Comisia Locală pentru aplicarea

Legii fondului funciar Mihăești a fost obligată să o pună în posesie pe autoarea

reclamantei, în acest sens fiind emise mai multe procese-verbale de punere în

posesie, astfel cum rezultă din considerentele Deciziei civile nr. 910/2011 a

Tribunalului Vâlcea, între care și procesul-verbal de punere în posesie de la

fila 17.

Ulterior, reclamanta,

urmărind ca punerea în posesie să privească vechiul amplasament al terenului, a

contestat mai multe acte de proprietate emise cu privire la pretinsul vechi

amplasament pentru care se încheiaseră acte de schimb, cu privire la aceste

litigii fiind pronunțate mai multe hotărâri judecătorești irevocabile, inclusiv

cea menționată anterior. În considerentele sentinței împotriva căreia s-a

declarat recursul soluționat prin Decizia nr. 910/2011 s-a reținut că statul a

putut dispune în mod liber prin încheierea actelor de schimb, întrucât nici

autoarea reclamantei, nici reclamanta nu au solicitat să se constate nulitatea

actului de donație.

În aceste condiții,

reclamanta justifică interes în promovarea prezentei acțiuni, cauza actului de

trecere nefiind aceea de a gratifica statul, ci de a nu suferi consecințe

dăunătoare, iar consimțământul a fost dat prin presiuni, ceea ce atrage

nulitatea absolută a acestui act, fiind emis cu încălcarea prevederilor art.

953 și 966 C. civ.

Reconstituirea

dreptului de proprietate în temeiul Legii nr. 18/1991 nu înlătură interesul

reclamantei în promovarea prezentei acțiuni, întrucât, numai după constatarea

nelegalității acestuia, D.F. poate beneficia de restituirea terenului pe

vechiul amplasament.

Sub aspectul

legitimității procesuale pasive a Statului Român, Înalta Curte apreciază că

părți în raportul juridic dedus judecății sunt autoarea reclamantei, în

calitate de subiect activ, creditor al obligației de a da și Statul Român, în

calitate de subiect pasiv, debitor al obligației de a da.

Ca efect al

încălcării condițiilor de validitate ale unui act juridic, respectiv cauza

ilicită și consimțământ viciat, între cele două părți s-a născut un raport

obligațional, în conținutul căruia intră dreptul la repararea prejudiciului cauzat,

respectiv constatarea nulității absolute a actului de trecere în proprietatea

statului.

Stabilirea

competenței materiale se apreciază în raport de valoarea obiectului cererii de

chemare în judecată, respectiv 612.750 RON, astfel încât, în mod corect s-a

reținut competența tribunalului de a soluționa, în primă instanță, prezenta

cauză, în raport de prevederile art. 2 alin. (1) lit. b) C. proc. civ.

Netimbrarea la

valoare a unei acțiuni cu caracter patrimonial nu atrage anularea acțiunii ca

netimbrată, în condițiile în care sunt incidente dispoziții speciale în ceea ce

privește scutirea de plata taxei judiciare de timbru, cum este cazul în speța

dedusă judecății.

Pentru aceste

considerente, Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul declarat de pârâtul

Statul Român - prin Ministerul Finanțelor Publice - reprezentat de

Administrația Județeană a Finanțelor Publice a Județului Vâlcea împotriva

Deciziei nr. 107/2013 din 9 septembrie 2013, pronunțată de Curtea de Apel

Pitești, secția I civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat

recursul declarat de pârâtul Statul Român - prin Ministerul Finanțelor Publice

- reprezentat de Administrația Județeană a Finanțelor Publice a Județului

Vâlcea împotriva Deciziei nr. 107/2013 din 9 septembrie 2013, pronunțată de

Curtea de Apel Pitești, secția I civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi, 29 mai 2014.

Procesat

de GGC - AZ