ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 811/2015

Decizia nr. 811/2015

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Cererea de chemare în judecată;

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Pitești la data de 31 mai 2012, sub nr. x/46/2012, reclamanții A. și B. au chemat în judecată Guvernul României, solicitând anularea parțială a H.G. nr. 681/2008 - poz. 368, privind calea de acces punctul C., loc. Stoenești, Rm. Vâlcea.

În motivare, au arătat că sunt proprietarii terenului ce a fost trecut în mod nelegal în domeniul public prin H.G. de atestare a domeniului public al com. Stoenești, Rm. Vâlcea.

Reclamantul A. a învederat instanței (fila 52) că o cerere cu același obiect a fost înregistrată pe rolul Curții la 15 iunie 2012, sub nr. x/46/2012; drept urmare, această cerere a fost conexată la Dosarul nr. x/46/2012, la data de 14 septembrie 2012, ca urmare a constatării litispendenței, în baza art. 163 C. proc. civ.

Pentru clarificarea obiectului cererii, reclamantului i s-a pus în vedere, prin încheierea de la termenul din 29 iunie 2012 și citația ce i-a comunicată, să precizeze obiectul cererii de chemare în judecată, respectiv actul/actele a căror anulare o solicită și emitentul acestuia/acestora.

Precizarea a fost făcută în scris, pe dovada de îndeplinire a procedurii de citare (fila 26), precum și în ședința din 14 septembrie 2012, arătându-se că obiectul cererii de chemare în judecată îl reprezintă anularea parțială a H.G. nr. 681/2008.

Prin întâmpinarea depusă la data de 22 iunie 2012 (filele 8-14), pârâtul Guvernul României a invocat excepția lipsei plângerii administrative prealabile, excepția tardivității introducerii acțiunii, iar pe fondul cauzei, a solicitat respingerea cererii ca neîntemeiată, totodată chemând în judecată, în temeiul art. 57 C. proc. civ., unitatea administrativ teritorială com. Stoenești, ca titulară a dreptului real asupra terenului în discuție.

A mai învederat pârâtul că o cerere identică a reclamanților a fost soluționată prin sentința civilă nr. 102 din 14 martie 2012, în Dosarul nr. x/90/2010*, fiind respinsă cererea ca inadmisibilă pentru lipsa plângerii prealabile. A solicitat suspendarea prezentei cauze până la soluționarea irevocabilă a Dosarului nr. x/90/2010*, aflat pe rolul Înaltei Curți cu termen de judecată la data de 24 septembrie 2013.

Cererea de suspendare a fost admisă în baza art. 244 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ. prin încheierea din 14 septembrie 2012, iar prin Decizia nr. 2001 din 27 februarie 2012 această încheiere a fost casată în recurs, fiind trimisă cauza pentru continuarea judecății în primă instanță.

În continuarea judecății, s-au pus în discuție excepțiile lipsei procedurii prealabile și a tardivității cererii, acordându-se un termen reclamantului pentru a face dovada îndeplinirii procedurii prealabile.

La solicitarea reclamantului, s-a dispus atașarea, în probatoriu, și a Dosarului nr. x/90/2011* al Tribunalului Vâlcea.

Hotărârea Curții de Apel Pitești;

Prin sentința nr. 148/F/Cont din 10 iunie 2012, Curtea de Apel Pitești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a respins, ca inadmisibilă, cererea formulată de reclamanții A., în prezent deținut în Penitenciarul Colibași, județul Argeș și B., în contradictoriu cu pârâtul Guvernul României, intervenientă în interes propriu fiind com. Stoenești prin primar.

Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut în esență, următoarele:

- Reclamantul A. susține că a efectuat procedura prealabilă prin memoriul adresat Guvernului României, la care a primit răspunsul din 28 septembrie 2012 (fila 89 dosar).

- Pornind de la prevederile legale incidente, Curtea de apel a avut în vedere că, potrivit art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, înainte de a se adresa instanței de contencios administrativ competente, persoana care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim printr-un act administrativ individual trebuie să solicite autorității publice emitente sau autorității ierarhic superioare, dacă aceasta există, în termen de 30 de zile de la data comunicării actului, revocarea, în tot sau în parte, a acestuia.

Actul administrativ atacat în prezenta cauză, H.G. nr. 681/2008 privește atestarea domeniului public al județului Vâlcea, precum și al unităților administrativ teritoriale de pe raza acestui județ, astfel încât are caracterul unui act administrativ unilateral cu caracter individual.

Prin urmare, plângerea se formulează în termen de 30 de zile de la data comunicării.

Fiind vorba de o hotărâre de guvern, comunicarea ei se realizează în modalitatea publicării în M. Of.

H.G. nr. 681/2008 a fost publicată în M. Of. nr. 600 din 12 august 2008 (filele 26-28), aceasta fiind data de la care începe să curgă termenul de 30 de zile în care poate fi formulată plângerea prealabilă.

Reclamantul susține că a aflat de existența H.G. nr. 681/2008 la data când i s-a comunicat de către Consiliul Județean Vâlcea răspunsul la petiția sa din 23 februarie 2012, prin adresa din 27 mai 2012 emisă de această autoritate (fila 88 dosar).

Or, potrivit art. 7 alin. (7) din Legea nr. 554/2004, plângerea prealabilă în cazul actelor administrative unilaterale se poate introduce, pentru motive temeinice, și peste termenul prevăzut la alin. (1), dar nu mai târziu de 6 luni de la data emiterii actului. Termenul de 6 luni este termen de prescripție.

Așadar, chiar și în ipoteza în care ar exista motive temeinice pentru depășirea termenului de formulare a plângerii prealabile, legea limitează posibilitatea depunerii ei la 6 luni de la emiterea actului. Reclamanții nu au învederat motive care să se circumscrie forței majore, pentru care ar fi fost împiedicați să formuleze plângerea prealabilă.

S-a mai reținut și că faptul că unul dintre reclamanți s-a aflat în penitenciar nu constituie, în sine, o asemenea împrejurare. În anul 2012 același reclamant s-a aflat tot în penitenciar, atunci când a adresat un memoriu autorităților locale referitoare la situația juridică a terenului, ocazie cu care a aflat de existența H.G. contestate.

A conchis instanța de fond că plângerea prealabilă reglementată de art. 7 alin. (1) și alin. (1

1

) din Legea nr. 554/2004, este o condiție de admisibilitate a cererii, conform art. 109 alin. (2) din C. proc. civ, iar o plângere formulată tardiv echivalează cu inexistența acesteia.

Calea de atac exercitată;

Împotriva acestei sentințe au formulat recurs reclamanții A. și B., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, fără a indica în drept vreunul dintre motivele de recurs prevăzute de art. 304 C. proc. civ.

Criticile formulate prin cererea de recurs vizează, în esență, următoarele aspecte:

- Hotărârea recurată a fost dată cu aplicarea greșită a legii și cu ignorarea situației de fapt dedusă judecății;

- Hotărârea instanței de fond nu cuprinde motivele pe care se întemeiază;

- Judecătorul fondului a comis un exces de putere, în sensul că a trecut în domeniul altei puteri constituite în stat.

Celelalte argumente dezvoltate de recurenții-reclamanți reprezintă reiterări ale susținerilor formulate în fața instanței de fond cu privire la fondul pretențiilor deduse judecății.

Pe parcursul judecării cererii de recurs, a intervenit decesul recurentului-reclamant B., la termenul din 25 februarie 2015, Înalta Curte dispunând introducerea în cauză a moștenitoarelor D. și E., în calitate de recurente-reclamante.

Soluția și considerentele Înaltei Curți asupra recursului;

Examinând cererea de recurs, în raport de criticile formulate, de actele și lucrările dosarului, precum și de dispozițiile legale incidente în cauză, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru argumentele expuse în continuare.

Așa cum a reținut și instanța de fond, dispozițiile art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 prevăd

că, „înainte de a se adresa instanței de contencios administrativ competente, persoana care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim printr-un act administrativ individual trebuie să solicite autorității publice emitente sau autorității ierarhic superioare, dacă aceasta există, în termen de 30 de zile de la data comunicării actului, revocarea, în tot sau în parte, a acestuia”, iar potrivit art. 11 alin. (1) din același act normativ, „cererile prin care se solicită anularea unui act administrativ individual, (...), recunoașterea dreptului pretins și repararea pagubei cauzate se pot introduce în termen de 6 luni de la: a) data comunicării răspunsului la plângerea prealabilă; b) data comunicării refuzului nejustificat de soluționare a cererii; c) data expirării termenului de soluționare a plângerii prealabile, respectiv data expirării termenului legal de soluționare a cererii.”

Potrivit art. 7 alin. (7) din Legea nr. 554/2004, „plângerea prealabilă în cazul actelor administrative unilaterale se poate introduce, pentru motive temeinice, și peste termenul prevăzut la alin. (1), dar nu mai târziu de 6 luni de la data emiterii actului. Termenul de 6 luni este termen de prescripție”.

Așadar, chiar și în ipoteza în care ar exista motive temeinice pentru depășirea termenului de formulare a plângerii prealabile, legea limitează posibilitatea depunerii ei la 6 luni de la emiterea actului.

Dispozițiile legale indicate mai sus impun imperativ persoanei vătămate atât condiția solicitării adresate autorității publice de a reexamina actul administrativ, cât și sesizarea instanței de judecată numai după primirea unui răspuns sau expirarea unui termen de la depunerea plângerii prealabile, termen prevăzut pentru a da autorității emitente posibilitatea revenirii asupra actului administrativ contestat.

Orice sesizare a instanței de judecată anterior sau în lipsa parcurgerii acestei etape prealabile, în integralitatea sa, este neavenită, întrucât lipsește textul legal de finalitatea sa legitimă, urmând a fi respinsă.

În speță, înșiși recurenții-reclamanți au arătat că

au aflat de existența H.G. nr. 681/2008 la data când li s-a comunicat de către Consiliul Județean Vâlcea răspunsul la petiția din 23 februarie 2012, prin adresa din 27 mai 2012 emisă de această autoritate (fila 88 dosar).

Plângerea prealabilă trebuia adresată Guvernului, orio în termen de 30 de zile calculat de la data de 27 mai 2012, când reclamanții au luat cunoștință de hotărârea de guvern, sau în termenul de 6 luni de la emiterea acestuia, în cazul în care ar fi dovedit existența unor motive temeinicie care i-ar fi împiedicat să formuleze plângerea prealabilă în termenul de 30 de zile.

Se constată că, pe de o parte, H.G. nr. 681/2008 a fost adusă la cunoștință publică prin publicarea sa în M. Of.

nr. 600 din 12 august 2008 (filele 26-28)

, iar, pe de altă parte, r

eclamanții nu au învederat motive care să se circumscrie forței majore, pentru care ar fi fost împiedicați să formuleze plângerea prealabilă în termenul de 30 de zile.

Pe de altă parte, chiar și răspunsul primit din partea Guvernului potrivit adresei din 28 septembrie 2012 (fila 89 dosar) nu face dovada prin el însuși că prin memoriul respectiv s-a formulat plângere prealabilă în condițiile art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, având în vedere că reclamanții nu au depus la dosar o copie a memoriului pe care l-au înregistrat la Guvern pentru a putea cerceta conținutul acestuia.

De asemenea, situația că unul dintre reclamanți s-a aflat în penitenciar nu constituie, în sine, un motiv temeinic în accepțiunea art. 7 alin. (7) din Legea nr. 554/2004, având în vedere că din aceeași locație s-a purtat și corespondența cu autoritățile locale și cu Guvernul României, iar reclamantul B. avea posibilitatea să procedeze la depunerea plângerii prealabile în termenul legal.

În aceste condiții, în mod corect instanța de fond a constatat cererea inadmisibilă și a respins-o ca atare.

Pentru aceste considerente, apreciindu-se că nu există motive pentru reformarea hotărârii instanței de fond, Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ. raportat la art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, urmează a respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de A. și B. și continuat de E. și D., în calitate de moștenitoare ale defunctului B. împotriva sentinței nr. 148/F/Cont din 10 iunie 2013 a Curții de Apel Pitești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință publică, astăzi 25 februarie 2015.