ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 724/2015

Decizia nr. 724/2015

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1.1. Cererea de chemare în judecată;

Prin cererea formulată și înregistrată pe rolul Curții de Apel Pitești, secția a II-a civilă, contencios administrativ și fiscal, reclamanții A., B., C. și D., toți cu domiciliul ales la avocat Mincu Lavinia, au chemat în judecată pe pârâții Municipiul Pitești prin primar și Guvernul României, pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună anularea în parte a H.G. nr. 447 din 16 august 2002.

1.2. Soluția instanței de fond;

Prin sentința nr. 222 din 27 noiembrie 2013, Curtea de Apel Pitești, secția a II-a civilă, contencios administrativ și fiscal, a respins ca nefondată, acțiunea formulată de A., B., C., D., în contradictoriu cu pârâții Municipiul Pitești, Guvernul României, privind anularea în parte a H.G. nr. 447 din 16 august 2002 prin care a fost aprobat inventarul domeniului public al municipiului Pitești.

1.3. Cererea de recurs;

Împotriva sentinței nr. 222 din 27 noiembrie 2013 pronunțată de Curtea de Apel Pitești, secția a II-a civilă, contencios administrativ și fiscal, au declarat recurs reclamanții A., B., C., D., invocând art. 488 pct. 6 și 8 C. proc. civ.

În dezvoltarea motivelor de recurs recurenții arată că hotărârea cuprinde motive contradictorii. Astfel, deși în soluționarea, prin respingere, a excepției inadmisibilității acțiunii invocată de Guvernul României prima instanță reține că nu Hotărârea Consiliului Local este cea care stabilește regimul juridic al bunurilor . În analiza pe fond a cauzei, contrar celor mai înainte afirmate, instanța reține că prin H.G. nr. 447/2002 nu s-ar fi produs o schimbare a destinației terenului aflat în litigiu, astfel că apartenența terenului la domeniul public de interes local ar fi fost stabilită la momentul emiterii Hotărârii Consiliului Local nr. 194 din 2 septembrie 1999.

Totodată, recurenții au susținut că hotărârea atacată a fost dată cu încălcarea și aplicarea greșită a normelor de drept material, respectiv a dispozițiilor art. 21 alin. (5) din Legea nr. 10/2001, a pct. 21.1 lit. a), b), c) din Normele metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001 edictate prin H.G. nr. 250/2007 și a dispozițiilor art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004 actualizată. Potrivit art. 21 alin. (5) din Legea nr. 10/2001, republicată, „Sub sancțiunea nulității absolute, până la soluționarea procedurilor administrative și, după caz, judiciare, generate de prezenta lege, este interzisă înstrăinarea, concesionarea, locația de gestiune, asocierea în participațiune, ipotecarea, locațiunea, precum și orice închiriere sau subînchiriere în beneficiul unui nou chiriaș, schimbarea destinației, grevarea sub orice formă a bunurilor imobile - terenuri și/sau construcții notificate potrivit prevederilor prezentei legi.”

Procedura de soluționare a recursului;

4.1. Cu privire la examinarea recursului în completul filtru;

Raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) N.C.P.C., a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părților în baza încheierii de ședință din data de 10 iulie 2014, în conformitate cu dispozițiile art. 493 alin. (4) N.C.P.C.

Prin încheierea din 9 octombrie 2014 completul filtru, a constatat, în raport de conținutul raportului întocmit în cauză, că cererea de recurs îndeplinește condițiile de admisibilitate și pe cale de consecință a declarat recursul ca fiind admisibil în principiu, în temeiul art. 493 alin. (7) N.C.P.C., și a fixat termen de judecată pe fond a recursului.

4.2. Soluția instanței de recurs;

Analizând actele și lucrările dosarului de fond, precum și motivele de recurs invocate, Înalta Curte constată că recursul este fondat, pentru următoarele considerente:

Astfel, prima instanță a reținut în mod greșit că prin invocarea art. 21 alin. (5) din Legea nr. 10/2001 se încalcă principiul neretroactivității legii, o astfel de susținere fiind contrară conținutului textului normativ citat, prin care a fost instituită o nulitate absolută expresă, specială, derogatorie de la principiile dreptului comun, sub toate aspectele, inclusiv în ceea ce privește principiul neretroactivității.

Pentru aplicarea unitară a dispozițiilor Legii nr. 10/2001 au fost edictate Normele metodologice 250/2007, în care se menționează data indisponibilizării bunurilor ce fac obiectul procedurilor administrative sau judiciare de retrocedare în baza acestei legi, respectiv data intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001 și anume, 14 februarie 2001, chiar dacă notificarea ar fi fost făcută la o dată ulterioară.

Instanța de control judiciar reține, astfel, că prima instanță a făcut o greșită aplicare a prevederilor art. 21 alin. (5) din Legea nr. 10/2001 în speța dedusă judecății și, totodată, nu a soluționat fondul cererii, care constă în analizarea criteriilor de apartenență la domeniul public al municipiului Pitești a suprafețelor de teren menționate în acțiune.

De asemenea, prima instanță nu a verificat identitatea bunurilor ce fac obiectul acțiunii cu bunurile trecute în H.G. nr. 447/2002, a cărei anulare se cere.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte apreciază că prima instanță a pronunțat o hotărâre fără a intra în fondul cauzei, astfel că se impune casarea sentinței atacate cu trimiterea cauzei spre rejudecare. Cu ocazia rejudecării, instanța de fond urmează a pune în discuția părților efectuarea unei expertize tehnice pentru verificarea identității dintre suprafețele de teren ce fac obiectul acțiunii și cele ce fac obiectul H.G. nr. 447 din 16 august 2002, a cărei anulare parțială se cere și, totodată, se va verifica îndeplinirea condițiilor de apartenență la domeniul public a terenurilor menționate, potrivit Legii nr. 213/1998.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de A., B., C. și D. împotriva sentinței nr. 222/F/Cont din 27 noiembrie 2013 a Curții de Apel Pitești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința atacată și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 19 februarie 2015.