ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 471/2020

Ședința publică din data de 20 februarie 2020

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la 16 ianuarie 2014 pe rolul Tribunalului Buzău, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, reclamanta S.C. A. S.R.L. a chemat-o în judecată pe pârâta S.C. B. S.R.L., solicitând instanței ca, prin hotărârea pe care o va pronunța, să dispună:

- anularea în tot a convenției autentificată la B.N.P. C. sub nr. x/17.07.2008, încheiată cu S.C. D. S.R.L. (actualmente S.C. B. S.R.L.) în calitate de promitent-vânzător, având ca obiect transferul dreptului de proprietate asupra suprafeței totale de 97,5 ha teren arabil, situat în extravilanul comunei Mihăiești, județul Olt;

- anularea parțială a convențiilor autentificate la același birou notarial sub nr. x/20.08.2008, nr. y/12.09.2008, nr. z/24.09.2008, nr. w/02.10.2008, nr. t/17.12.2008, nr. s/27.03.2009, toate încheiate cu aceeași pârâtă, în aceeași calitate de promitentă-vânzătoare și având ca obiect suprafața totală de 66,4543 ha teren arabil, situat în extravilanul comunelor Necșești, Drăcșenei, Săceni și Scrioaștea din județul Teleorman;

- obligarea pârâtei la restituirea sumei totale de 1.560.653,93 RON, compusă din 1.547.024,48 RON, preț parțial/total achitat pentru terenul arabil în suprafață totală de 163.9541 ha (97,5 ha+66,4543 ha) și 13.629,45 RON - onorariu notarial achitat la semnarea acestor convenții, proporțional cu suprafața de teren asupra căreia nu a fost transferat dreptul de proprietate.

În drept, a invocat prevederile art. 969, art. 1073 și art. 1075 din C. civ. de la 1864 și pe cele ale art. 30 și 192 din C. proc. civ.

Prin întâmpinarea depusă, pârâta a invocat excepția autorității de lucru judecat cu privire la cel de-al treilea capăt de cerere din acțiunea introductivă, arătând că reclamanta a formulat pretenții identice pe calea cererii reconvenționale depuse în dosarul nr. x/2010, soluționat prin sentința civilă nr. 24211 din 9 decembrie 2011, pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a civilă, rămasă definitivă și irevocabilă.

Prin încheierea din 01 iulie 2014, Tribunalul Buzău, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a respins această excepție.

La termenul de judecată din 24 septembrie 2014, pârâta a solicitat amânarea soluționării cauzei în vederea conexării acțiunii înregistrate pe rolul Judecătoriei Făurei sub nr. x/2014 împotriva S.C. A. S.R.L., prin care s-a solicitat să se constate că nu și-a îndeplinit obligațiile decurgând din contractul de cooperare atestat sub nr. x/20.06.2008 de avocat E., arătând că între cele două dosare există o strânsă legătură. Acestea nu au fost conexate, având în vedere stadiul diferit de administrare a probelor.

De asemenea, la termenul din 26 noiembrie 2014, pârâta a invocat excepția neexecutării de către reclamantă a obligațiilor asumate prin contractul evocat, în baza căruia au încheiat convențiile ce fac obiectul acțiunii introductive, obligația neîndeplinită fiind aceea de a nu fi achiziționat terenurile pe care i le-a propus până la concurența suprafeței totale de 6.000 ha în județul Teleorman. În acest sens, a susținut că refuzul reclamantei echivalează cu neexecutarea contractului în dauna sa, care nu a putut încasa remunerația contractuală de comun agreată.

Prin sentința nr. 338 din 11 martie 2015, Tribunalul Buzău, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a respins excepția de neexecutare invocată de pârâtă, a admis acțiunea și a anulat în totalitate convenția autentificată sub nr. x/17.07.2008 la B.N.P. C. și parțial convențiile autentificate la același birou notarial sub nr. x/20.08.2008, nr. y/12.08.2008, nr. z/24.09.2009, nr. w/02.10.2008, nr. t/17.12.2008 și nr. 638/27.03.2009, având ca obiect vânzarea-cumpărarea suprafeței totale de 163,9543 ha teren arabil, situat în extravilanul comunei Mihăești, județul Olt și al comunelor Necșești, Drăcșenei, Săceni și Scrioaștea județul Teleorman.

Totodată, a obligat-o pe pârâtă să restituie reclamantei suma de 1.560.653,93 RON, compusă din 1.547.024,48 RON, reprezentând preț achitat pentru terenul arabil în suprafață totală de 163,9541 ha și 13.629,45 RON, onorariu notarial achitat la semnarea convențiilor, proporțional cu terenul a cărui proprietate nu a fost transmisă, precum și la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 19.211 RON, reprezentând taxă de timbru.

Împotriva sentinței sus-menționate și încheierii din 1 iulie 2014, pârâta S.C. B. S.R.L. a declarat apel, criticându-le pentru nelegalitate și netemeinicie.

Prin decizia nr. 724 din 04 noiembrie 2015 Curtea de Apel Ploiești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a respins ca fiind nefondat, apelul declarat de pârâta S.C. B. S.R.L., împotriva sentinței nr. 338 din 11 martie 2015 și a încheierii din data de 01 iulie 2014 pronunțate de Tribunalul Buzău, în contradictoriu cu intimata-reclamantă S.C. A. S.R.L.

Împotriva acestei decizii, pârâta S.C. B. S.R.L. a declarat recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6, 7 și 8 C. proc. civ.

Prin decizia nr. 992 din 31 mai 2017 pronunțată în dosarul nr. x/2014 Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a Civilă a admis recursul declarat de recurenta-pârâtă S.C. B. S.R.L., prin administrator judiciar F. S.P.R.L., împotriva deciziei nr. 724 din 04 noiembrie 2015, pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a casat decizia atacată și a trimis cauza spre o nouă judecată aceleiași instanțe.

Cauza a fost înregistrată la Curtea de Apel Ploiești la data de 3 august 2018 sub nr. x/2014*.

În rejudecare, Curtea de Apel Ploiești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal prin decizia nr. 609 din 31 octombrie 2018 a respins ca fiind nefondat, apelul declarat de declarat de pârâta S.C. B. S.R.L. NEHOIU, prin administrator judiciar F. S.P.R.L. împotriva sentinței nr. 338 din 11 martie 2015 pronunțată de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu intimata-reclamantă S.C. A. S.R.L.

Rejudecând apelul în limitele motivelor de apel declarat în primul ciclu procesual, instanța a constatat că excepția autorității de lucru judecat a fost în mod judicios soluționată. De asemenea, a reținit că prima instanță a apreciat în mod corect că excepția de neexecutare este neîntemeiată, nașterea obligației reclamantei fiind condiționată de executarea de către pârâtă a propriei obligații de identificare și punere la dispoziție a terenurilor corespunzătoare condițiilor contractuale.

A fost apreciată nefondată și critica referitoare la excepția de conexitate.

A fost apreciată în cază și incidența în cază a dispozițiilor art. 75 alin. (1) din Legea nr. 85/2014, Curtea constatând că aceste dispoziții nu sunt incidente, întrucât apelul a fost promovat anterior intrării societății pârâte în procedura insolvenței, suspendarea de drept neproducând efecte în prezentul litigiu.

Împotriva acestei decizii, pârâta S.C. B. S.R.L. a declarat recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 7 și 8 C. proc. civ.

În temeiul motivului de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ., se arată că hotărârea atacată încalcă autoritatea de lucru judecat. Astfel, în prezenta cauză există autoritate de lucru judecat întrucât există identitate de obiect între cererea de chemare în judecată din prezentul dosar și cererea de chemare în judecată din dosarul nr. x/2010, soluționat de Tribunalul București, dosar în care reclamanta a formulat cerere reconvențională.

Suma de 1.560.653,93 RON solicitată de intimata-reclamantă prin acțiunea de față, reprezintă parte din suma de 1.949.852,93 RON, aceste sume având aceeași natură juridică. Mai mult termenul contractului de cooperare era depășit la data introducerii acțiunii de față.

În cosecință, apreciază pârâta că, câtimea pretențiilor nu prezintă relevanță, fiind important faptul că cele două sume au natura identică. Suma pretinsă prin litigiul de față are același izvor cu cea care face obiectul cererii reconvenționale formulate în cadrul dosarului nr. x/2010, iar sentința civilă nr. 24211 pronunțată la 09.12.2011 de Tribunalul București, secția a VI-a Civilă are autoritate de lucru judecat.

Considerentele instanței de apel în ceea ce privește identitatea de obiect sunt greșite, neavând relevanță calea procedurală aleasă de parte pentru valorificarea pretențiilor.

Pentru aceste motive, recurenta-pârâtă apreciază că sentința civilă nr. 24211 din 09.12.2011 pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a Civilă definitivă și irevocabilă are autoritate de lucru judecat în prezenta cauză.

În raport de motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 pct. 8 C. proc. civ., recurenta-pârâtă arată că hotărârea a fost dată cu încălcarea și aplicarea greșită a normelor de drept material.

Instanța de apel nu a reținut argumentele pârâtei din cererea de apel referitoare la excepția de neexecutare.

Au fost încălcate dispozițiile de drept material care reglementează instituția excepției de neexecutare. Argumentele instanței care se întemeiază pe nerespectarea obligațiilor contractuale sunt greșite, întrucât localitatea desemnează zona geografică agreată, fără a fi necesar ca acestea să fie în interiorul localităților Maldaeni, Mihaiesti, Seaca, Valeni, Belciug și Dragomirestii de Vede. Localitățile respective erau simple repere geografice, obligațiile neîndeplinite de reclamantă sunt acelea de a nu fi achiziționat terenurile propuse de pârâtă până la suprafeței totale de 6.000 ha în județul Teleorman.

Se reproșează instanței de apel că nu a făcut o analiză devolutivă a cauzei căci noțiunea de anumite localități exclude noțiunea de zonă agreată. Instanța de apel a reținut culpa exclusivă a pârâtei fără a analiza conduita contractuală a reclamantei, aspect care exclude caracterul devolutiv al apelului și încalcă principiul aflării adevărului.

În mod greșit instanța de apel a arătat în considerentele deciziei recurate că pârâta nu și-a îndeplinit obligațiile de identificare a terenurilor conform contractului de cooperare, deși din înscrisurile depuse la dosar rezultă că a identificat terenuri pentru întreaga suprafață de teren în raza geografică delimitată prin Contractul de cooperare.

Pentru aceste considerente, solicită admiterea recursului, casarea deciziei recurată și în principal trimiterea cauzei spre rejudecare. În subsidiar a solicitat respingerea cererii de chemare în judecată ca inadmisibilă.

Înalta Curte, a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului, în temeiul art. 493 alin. (2) din C. proc. civ.

Prin încheierea din camera de consiliu de la data de 09 mai 2019, în unanimitate, s-a dispus comunicarea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului părților, potrivit dispozițiilor art. 494 alin. (4) C. proc. civ.

Prin încheierea din camera de consiliu de la data de 24 octombrie 2019 a fost respinsă excepția tardivității cererii de recurs, a fost admis în principiu recursul și a fost acordat termen de judecată pentru soluționarea acestuia în ședință publică.

În cadrul examenului de legalitate care privește decizia instanței de apel, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, urmând a fi respins pentru următoarele considerente:

În raport de motivul de casare prevăzut de art. 488 pct. 7 C. proc. civ., recurenta-pârâtă invocă încălcarea autorității de lucru judecat, incidența sa fiind motivată de pretinsa analizare a cererii reconvenționale formulată în cadrul dosarului nr. x/2010 soluționat definitiv și irevocabil de Înalta Curte de Casație și Justiție.

În combaterea argumentelor instanței de apel, recurenta-pârâtă susține că identitatea de obiect decurge din identitatea naturii juridice a sumelor solicitate prin cererea de chemare în judecată ce a format obiectul dosarului sus menționat și prezenta pricină, câtimea pretențiilor neavând relevanță juridică din punct de vedere al identității de obiect.

Înalta Curte constată că recurenta-pârâtă a invocat excepția autorității de lucru judecat ca o expresie a funcției negative a lucrului judecat consacrată de art. 431 alin. (1) C. proc. civ., potrivit căreia o acțiune nu poate fi judecată în mod definitiv decât o singură dată, fiind interzisă reluarea aceleiași judecăți în condițiile identității de părți, obiect și cauză.

Din punct de vedere al semnificației fiecăruia dintre elementele acțiunii civile, se reține că în cauza de față numai identitatea de părți este întrunită. Astfel, în cauza ce a format obiectul dosarului nr. x/2010 înregistrat pe rolul Tribunalului București au figurat aceleași părți, pe poziții inverse, în condițiile în care reclamanta din prezenta cauză S.C. A. S.R.L. a formulat în acel litigiu cerere reconvențională.

Astfel, prin litigiul ce a format obiectul dosarului nr. x/2010 S.C. B. S.R.L. a solicitat rezilierea contractului de cooperare nr. x/2008, iar S.C. A. S.R.L. a formulat cerere reconvențională prin care a solicitat suma de 7.274.105,80 RON (ulterior redusă la suma de 1.949.852,93 RON) cu titlu de preț achitat conform convențiilor încheiate în baza acestui contract de cooperare.

În ceea ce privește obiectul celor două litigii, se constată că în cauza de față reclamanta S.C. A. S.R.L. a solicitat anularea în tot a Convenției autentificată sub nr. x/2008 încheiată între cele două părți și anularea parțială a mai multor convenții încheiate între reclamantă în calitate de promitent cumpărător și pârâtă în calitate de promitent vânzător, toate convențiile având ca obiect suprafețe de teren și obligarea pârâtei la restituirea prețului plătit în cuantum de 1.560.653,93 RON.

În dosarul nr. x/2010 pârâta S.C. A. S.R.L., pe cale reconvențională a solicitat restituirea sumei de bani achitată cu titlu de preț, acțiunea fiind respinsă pentru inexistența temeiului juridic pentru restituirea prestațiilor, în condițiile în care nu s-a solicitat și desființarea convențiilor.

Este de observat că litigiul de față vizează o acțiune privind anularea unor convenții, iar cel anterior a vizat o acțiune în pretenții. Deși suma de 1.560.653,93 RON solicitată prin petitul privind restituirea prestațiilor în prezenta cauză, face parte din suma solicitată în litigiul anterior cu titlu de preț, aceasta nu a făcut obiectul analizei instanței, cererea fiind respinsă pentru motivele anterior arătate.

În consecință, deși sumele solicitate de reclamantă în cadrul celor două dosare au același izvor și natură juridică, nu întrunesc condițiile identității de obiect cerută de dispozițiile art. 431 C. proc. civ., întrucât instanța de fond nu s-a pronunțat auspra fondul dreptului solicitat pe cale reconvențională.

Din acest punct de vedere, reclamanta este îndreptățită în prezenta cauză la analiza chestiunii litigioase privind plata diferenței de preț aferentă terenurilor netransferate, deși acestea nu au fost valorificate eficient în prezentul proces.

De asemenea, se reține că nu este întrunită nici cerința privind identitatea cauzei juridice, chiar dacă parte din scopul urmărit de reclamantă se suprapune celui din cererea reconvențională.

Deși finalitatea urmărită de reclamantă a fost aceeași, temeiurile juridice au fost diferite, în primul proces dreptul de restituire a prețului fiind solicitat pe calea cererii principale, în prezenta cauză constituind un capăt de cerere accesoriu, decurgând din capătul de cerere principal.

În considerarea acestor argumente, instanța supremă constată că excepția de lucru judecat a fost corect soluționată, acest motiv de recurs urmând a fi respins ca nefondat.

În ceea ce privește criticile pârâtei subsumate motivului de recurs întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., referitor la încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material de către instanța de apel, se solicită să se constate că instanța de apel nu a reținut argumentele referitoare la excepția de neexecutare și a interpretat în mod greșit intenția părților.

Se reține că temeiul juridic al invocării excepției de neexecutare a contractului îl constituie interdependența obligațiilor reciproce din contractul de cooperare. nr. x/2008.

Nașterea obligației reclamantei A. S.R.L. privind plata prețului pentru transferul dreptului de proprietate până la concurența suprafeței totale de 6.000 ha în județul Teleorman, conform contractului de cooperare nr. 106 din 20 iunie 2008, era condiționată de executarea de către pârâtă a propriei obligații de identificare și punere la dispoziție a terenurilor corespunzătoare obligațiilor contractuale, respectiv identificarea și punerea la dispoziția reclamantei a unor terenuri care să corespundă condițiilor stabilite de părți, până la termenul din 31 decembrie 2011. Deși prețul pentru transferul proprității a fost achitat în totalitate de reclamantă, diferența de 163,95 ha nu a fost transferată, pentru această suprafață reclamanta fiind îndreptățită să solicite anularea convențiilor și restituirea sumei proporțional cu terenul neachitat.

Excepția de neexecutare reprezintă o sancțiune specifică a faptului că partea care pretinde executarea obligației nu înțelege să-și îndeplinească îndatoririle contractuale pe care și le-a asumat.

Apărarea pârâtei în sensul că relevante în acest sens sunt dispozițiile contractuale care permit identificarea unor terenuri în zona agreată și nu în localitățile enumerate în contract nu va fi reținută, față de prevederile art. 2.6 alin. (2) care prevăd că numai în situația refuzului reclamantei de a cumpăra oricare dintre suprafețele oferite spre achiziție, există alternativa stabilirii unei alte regiuni cu acordul ambelor părți.

Prin art. 2.1 s-a stabilit s-a stabilit că aria geografică cuprinde localitățile Maldaeni, Mihăiești, Seaca, Văleni, Belciug și Drăgănești de Vede, iar ofertele transmise de către pârâtă la 27 februarie 2009 priveau suprafața de teren de 2000 ha situată în raza primăriilor Drăgănești, Vlașca, Botoroga, Măgura și Răzmirești.

Față de aceste precizări, instanța supremă constată că neexecutarea se datorează faptei însăși a pârâtei, care nu și-a îndeplinit propria obligație de identificare și punere la dispoziție a terenurilor corespunzătoare condițiilor contractuale, situație în care nu sunt îndeplinite condițiile pentru invocarea excepției de neexecutare a contractului.

Reclamanta și-a îndeplinit obligațiile contractuale, perfectând contractele de vânzare-cumpărare cu privire la terenuri ce corespundeau criteriilor stabilite prin contractul de cooperare, achitând prețul terenurilor, astfel încât este întemeiată cererea reclamantei de anulare în totalitate/parte a convențiilor încheiate cu pârâta, iar plățile pretinse sunt nedatorate.

Pentru toate considerentele prezentate, având în vedere și dispozițiile legale invocate, Înalta Curte de Casație și Justiție, în baza art. 496 din C. proc. civ., va respinge recursul pârâtei ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta-pârâtă S.C. B. S.R.L. PRIN ADMINISTRATOR JUDICIAR F. S.P.R.L. împotriva deciziei nr. 609 din 31 octombrie 2018 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, în contradictoriu cu intimata-reclamantă S.C. A. S.R.L. BUCUREȘTI.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 20 februarie 2020.