ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 63/2020

Asupra recursului de față, din examinarea actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:

A. Obiectul cererii introductive

Prin acțiunea înregistrată la 9 noiembrie 2017, pe rolul Tribunalului Arad, secția I civilă și, ulterior, ca urmare a admiterii excepției de necompetență funcțională, pe rolul secției a II-a Civile a Tribunalului Arad, reclamanta S.C. A. S.R.L. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta S.C. B. S.R.L., să se dispună rezilierea parțială a promisiunii bilaterale de vânzare-cumpărare, autentificată sub nr. x/03.04.2014 la B.N.P. C., respectiv a promisiunii bilaterale de vânzare-cumpărare, autentificată sub nr. x/10.04.2014 la B.N.P. C., cu privire la suprafața de 55,4894 ha teren extravilan; să se dispună repunerea părților în situația anterioară și să fie obligată pârâta la restituirea sumei de 298.753,87 RON, reprezentând avansul achitat pentru suprafața de 55,4894 ha teren extravilan; să se dispună repunerea părților în situația anterioară și să fie obligată pârâta la restituirea sumei de 45.000 RON, reprezentând avans achitat, conform facturii nr. x/08.04.2015; să fie obligată pârâta la restituirea sumei de 45.000 RON, reprezentând plată nedatorată, la plata dobânzii legale penalizatoare, aferente sumei de 388.753,87 RON, începând cu data de 29.09.2017 și până la data plății efective a debitului, precum și la plata cheltuielilor de judecată.

În drept, reclamanta a invocat dispozițiile art. 1270 și urm., art. 1341 și urm., art. 1345 și urm., art. 1536, art. 1549 și urm. din C. civ. și prevederile O.G. nr. 13/2011.

B. Hotărârea primei instanțe

Tribunalul Arad, secția a II-a civilă, prin sentința civilă nr. 125 din 22 februarie 2018, pronunțată în dosarul nr. x/2017, a admis acțiunea civilă formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta S.C. B. S.R.L. și, în consecință, a dispus:

- Rezilierea parțială a promisiunilor de vânzare-cumpărare nr. x din 03.04.2014 și nr. 702 din 10.04.2014, autentificate la BNP C. cu privire la suprafața de 55,48 ha teren extravilan;

- Repunerea părților în situația anterioară și obligarea pârâtei la restituirea sumei de 298.753,87 RON, reprezentând avansul pentru suprafața de 55,48 ha teren extravilan;

- Repunerea părților în situația anterioară și obligarea pârâtei la restituirea sumei de 45.000 RON, reprezentând avans conform facturii nr. x din 08. 04.2015;

- Obligarea pârâtei la restituirea sumei de 45.000 RON, reprezentând plata nedatorată și la plata dobânzii legale penalizatoare, aferente sumei de 388.753,87 RON, începând cu data de 29.09.2017 și până la data plății efective a debitului;

- Obligarea pârâtei la plata către reclamantă a sumei de 28.803 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

C. Calea de atac împotriva hotărârii primei instanțe

Împotriva acestei sentințe pârâta S.C. B. S.R.L. a formulat apel, solicitând, în principal, admiterea acestuia, anularea sentinței nr. 125 din data de 22 februarie 2018 a Tribunalului Arad și trimiterea cauzei spre rejudecare, iar în subsidiar, admiterea apelului, schimbarea, în tot, a sentinței primei instanțe, în sensul respingerii cererii de chemare în judecată, ca neîntemeiate, cu cheltuieli de judecată.

Prin întâmpinarea formulată reclamanta S.C. A. S.R.L. a solicitat respingerea apelului și menținerea hotărârii atacate ca fiind temeinică și legală, cu cheltuieli de judecată.

D. Hotărârea instanței de apel

Prin decizia civilă nr. 828/A din 10 decembrie 2018, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția a II-a civilă, în dosarul nr. x/2017, s-a respins, ca nefondat, apelul formulat de pârâta S.C. B. S.R.L. împotriva sentinței civile nr. 125 din 22.02. 2018 a Tribunalului Arad.

E. Considerentele instanței de apel

Pentru a pronunța această soluție, Curtea de Apel Timișoara a reținut că nu este întemeiat motivul de apel invocat de pârâtă, conform căruia hotărârea instanței de fond este nemotivată, nu cuprinde motivele de fapt și de drept pentru care apărările apelantei au fost înlăturate și, în același timp, considerentele instanței de fond sunt contradictorii. Astfel, instanța de apel a constatat că modul în care este motivată sentința atacată este corespunzător și face posibilă analiza temeiurilor de fapt și de drept care au fost avute în vedere de către prima instanță la pronunțarea hotărârii.

Instanța de apel a ajuns la concluzia că sunt nefondate susținerile apelantei, potrivit cărora instanța de fond nu face nicio referire la apărările sale, cuprinse în notele de ședință depuse la termenul din 22 februarie 2018 și nu rezultă motivul pentru care aceste apărări au fost înlăturate.

S-a constatat că nu sunt susțineri noi, căci ele au fost cuprinse, în esență, și în întâmpinarea depusă la 19 decembrie 2017, iar instanța de fond le-a analizat, reținând în cuprinsul considerentelor că sunt nefondate și că sunt întemeiate susținerile reclamantei, cuprinse în acțiunea introductivă.

A fost găsit neîntemeiat și cel de-al doilea motiv de apel, prin care apelanta a susținut faptul că instanța de fond nu a respectat principiul contradictorialității, în sensul că și-a motivat hotărârea pe sentința nr. 823 din 22 decembrie 2017, pronunțată de Judecătoria Ineu, fără ca această hotărâre să fie pusă în discuția părților și, pe cale de consecință, nu a avut posibilitatea să-și formuleze apărări cu privire la aspectele invocate în sentința respectivă, fiind depusă la ultimul termen de judecată.

Sub acest aspect, Curtea de Apel Timișoara a constatat că sentința nr. 823 din 22 decembrie 2017 a Judecătoriei Ineu s-a pronunțat în contradictoriu cu apelanta-pârâtă S.C. B. S.R.L., astfel că nu se impunea acordarea unui termen pentru a se lua cunoștință de sentința respectivă și, cu atât mai mult, pentru a se putea face apărări de către pârâtă în raport de o altă sentință depusă în dovedire la dosar.

În același timp, s-au constatat a fi nefondate și susținerile apelantei-pârâte, potrivit cărora sentința civilă nr. 823 din 22.12.2017 a Judecătoriei Ineu nu este definitivă și nici executorie, instanța de apel reținând că la dosar se regăsește copia deciziei civile nr. 130 din 31 mai 2018 a Tribunalului Arad, prin care s-a respins apelul formulat de pârâta S.C. B. S.R.L. împotriva acestei sentințe, s-a admis apelul formulat de reclamanta S.C. D. S.R.L., s-a schimbat, în parte, sentința apelată, în sensul că a fost obligată pârâta să plătească reclamantei și suma de 29.435,77 RON, reprezentând dobândă legală aferentă de la scadența facturilor și până la data plății integrale, precum și cheltuieli de judecată în primă instanță și în apel.

Cu privire la decizia civilă nr. 130 din 31 mai 2018 a Tribunalului Arad, Curtea a notat că sunt nefondate și susținerile reclamantei din concluziile scrise depuse la ultimul termen de judecată, prin care se invocă autoritatea de lucru judecat a acestei decizii, întrucât nu poate fi vorba de autoritate de lucru judecat, câtă vreme între cele două litigii nu există identitate de obiect, cauză și părți.

S-a reținut că este nefondat și motivul de apel ce a vizat lipsa rolului activ al judecătorului fondului, deoarece prima instanță a acordat părților litigante șanse egale de a-și dovedi susținerile cu orice mijloc de probă consideră util și de a-și face apărările în cauză, însă nu putea încălca principiul disponibilității părților în proces, din moment ce acestea nu s-au folosit de alte probe. Totodată, s-a reținut că partea care face o afirmație în fața judecății trebuie să o probeze, iar în speță pârâta este cea care nu și-a probat susținerile cu niciun mijloc de probă.

Procedând la analiza ultimului motiv de apel invocat, Curtea a constatat că susținerile apelantei nefondate, deoarece plata sumei de 45.000 RON reprezintă o plată nedatorată care se cuvine a fi restituită în patrimoniul reclamantei, așa cum a reținut instanța de fond, în condițiile în care reclamanta și-a asumat obligația de a achita această sumă către reprezentantul S.C. D. S.R.L., însă a fost indicat, din eroare, contul societății pârâte.

Tot astfel, instanța de apel a reținut că nu pot fi primite susținerile pârâtei, potrivit cărora este greșită obligarea sa la plata dobânzilor penalizatoare, întrucât din actele și lucrările dosarului, rezultă că pârâta apelantă este cea care nu și-a respectat obligațiile asumate în baza promisiunilor de vânzare-cumpărare nr. x din 03.04.2014 și nr. 702 din 10.04.2014, astfel încât sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 1556 din C. civ. cu privire la excepția de neexecutare a contractului.

Pentru toate aceste motive, Curtea de Apel Timișoara a constatat că instanța de fond a pronunțat o hotărâre temeinică și legală și că nu au fost identificate motive de anulare sau de schimbare a acesteia și, văzând dispozițiile art. 480 alin. (1) din C. proc. civ., a respins apelul, ca nefondat.

F. Calea de atac împotriva hotărârii instanței de apel

La data de 25 februarie 2019 s-a înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția a II-a civilă recursul declarat de pârâta S.C. B. S.R.L. prin administrator judiciar E. FILIALA TIMIȘ împotriva deciziei civile nr. 828/A din 10 decembrie 2018, pronunțate de Curtea de Apel Timișoara, secția a II-a civilă, prin care s-a solicitat casarea hotărârii instanței de apel și trimiterea cauzei spre rejudecare.

Decizia recurată a fost criticată sub aspectul nelegalității, pentru următoarele motive:

Raportându-se la prevederile art. 488 alin. (1) pct. 4 din C. proc. civ., recurenta-pârâtă S.C. B. S.R.L. prin administrator judiciar E. FILIALA TIMIȘ a apreciat că hotărârea Curții de Apel Timișoara a fost dată cu depășirea atribuțiilor puterii judecătorești de către instanță și cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material.

Recurenta a arătat că în fața instanței de fond a invocat excepția necompetenței teritoriale a Tribunalului Arad, iar aceasta nu a analizat excepția invocată și nici nu s-a pronunțat asupra ei, în sensul admiterii sau respingerii, astfel cum se poate observa din încheierile existente la dosarul cauzei.

A mai susținut că Tribunalul Arad a omis să se pronunțe și cu privire la excepțiile invocate de către pârâtă prin întâmpinare și, mai mult decât atât, nici instanța de apel, efectuând controlul de legalitate și temeinicie al sentinței apelate, nu a analizat acest aspect, ci doar a reținut că hotărârea apelată este temeinică și legală prin raportare strict la fondul cauzei, nu și prin prisma excepțiilor invocate și neanalizate de către prima instanță.

După evocarea dispozițiilor art. 131 și art. 107 alin. (1) din C. proc. civ., recurenta-pârâtă a menționat că instanța de fond a omis să verifice dacă este competentă teritorial să soluționeze cererea cu care a fost învestită. Totodată, a subliniat că instanța de apel nu a efectuat un control de legalitate și temeinicie al sentinței apelate, iar în cuprinsul deciziei atacate cu recurs nu se regăsește analiza soluționării excepțiilor de către instanța de fond.

În opinia recurentei-pârâte, soluția instanței de apel a fost dată cu încălcarea normelor de drept material, în condițiile în care nu s-a efectuat controlul de legalitate al hotărârii apelate, menționând că hotărârea pronunțată nu creează transparență asupra silogismului judiciar care trebuie să analizeze toate elementele de temeinicie și legalitate ce au condus la pronunțarea hotărârii și grație cărora să poată fi realizat controlul judiciar.

Recurenta-pârâtă a susținut că prin hotărârea recurată i s-a produs o vătămare procesuală ce nu poate fi înlăturată decât prin casarea acesteia și trimiterea cauzei spre rejudecare.

Consideră că se impune casarea pentru analiza cauzei pe fond și pentru a se răspunde criticilor formulate de părți, întrucât nu au fost reținute și nici înlăturate susținerile pârâtei, iar instanța nu a explicat de o manieră convingătoare raționamentul juridic pe care l-a adoptat în respingerea apelului.

Pentru aceste motive, recurenta-pârâtă S.C. B. S.R.L. prin administrator judiciar E. FILIALA TIMIȘ a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare.

G. Apărările intimatei-reclamante

Prin întâmpinarea depusă la dosarul cauzei intimata-reclamantă S.C. A. S.R.L. a solicitat respingerea recursului ca fiind vădit nefondat, în condițiile în care instanța de fond, în partea introductivă a sentinței civile nr. 125 din 22 februarie 2018, s-a pronunțat asupra excepției necompetenței teritoriale a Tribunalului Arad și a analizat competența instanței sub toate aspectele, reținând competența teritorială alternativă, raportat la art. 113 pct. 3 C. proc. civ.

Intimata a precizat că recurenta-pârâtă din prezenta cauză a formulat apel împotriva sentinței Tribunalului Arad, prin care avea posibilitatea să conteste soluția primei instanțe, inclusiv sub aspectul necompetenței teritoriale, însă nu a înțeles să susțină excepția invocată și nici să conteste decăderea din dreptul de a mai invoca excepții, ca efect al nedepunerii întâmpinării în termen.

Fiind vorba despre o excepție procesuală de ordine privată, intimata-reclamantă consideră că societatea pârâtă nu poate invoca direct în recurs nelegalitatea soluției pronunțate de instanța de fond cu privire la excepția de necompetență teritorială.

H. Analizând decizia recurată, prin raportare la criticile formulate, Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru următoarele considerente:

Cu titlu prealabil, Înalta Curte notează că recurenta-pârâtă a invocat formal motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 4 Cod procedură civilă, ce vizează situația în care, prin hotărârea recurată, instanța a depășit atribuțiile autorității judecătorești.

Acest motiv de recurs este incident atunci când instanța de judecată săvârșește acte care intră în atribuțiile unor organe ce aparțin altei autorități constituite în stat decât cea judecătorească, iar depășirea atribuțiilor puterii judecătorești nu se poate identifica cu depășirea competenței.

Totodată, se reține că prin cererea de recurs nu au fost dezvoltate critici care să poată fi subsumate motivului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta referindu-se doar la faptul că hotărârea Curții de Apel Timișoara a fost dată cu încălcarea normelor de drept material, întrucât organul judiciar nu a efectuat controlul de nelegalitate al sentinței apelate.

Prin urmare, prezentul recurs urmează să fie analizat din perspectiva motivelor de recurs prevăzute de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 și pct. 6 din C. proc. civ., ce vizează încălcarea regulilor de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității și situația în care hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei.

Astfel, principala critică formulată de către recurenta-pârâtă se referă la faptul că instanța de fond a omis să se pronunțe cu privire la excepțiile invocate prin întâmpinare și că aceasta avea obligația legală să verifice, la primul termen de judecată, dacă este competentă general, material și teritorial să soluționeze cauza cu care a fost învestită.

Totodată, recurenta-pârâtă a susținut că prin hotărârea pronunțată instanța de apel nu a explicat de o manieră convingătoare raționamentul juridic pe care l-a adoptat în respingerea apelului.

Potrivit dispozițiilor art. 130 alin. (3) C. proc. civ. "Necompetența de ordine privată poate fi invocată doar de către pârât prin întâmpinare sau, dacă întâmpinarea nu este obligatorie, cel mai târziu la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate în fața primei instanțe și pot pune concluzii".

Referitor la excepția de necompetență teritorială a Tribunalului Arad, invocată de pârâtă prin întâmpinarea depusă în fața instanței de fond, Înalta Curte constată că aceasta a fost pusă în discuție la termenul de judecată din 22 februarie 2018 și a fost respinsă, ca neîntemeiată, instanța reținând, totodată, că pârâta a depus întâmpinarea la 19 decembrie 2017, cu depășirea termenului prevăzut de lege, astfel încât s-a aplicat părții sancțiunea decăderii din dreptul de a propune probe și de a invoca excepții în afara celor de ordine publică.

Pe de altă parte, se reține că este întemeiată susținerea intimatei-reclamante S.C. A. S.R.L., potrivit căreia această critică nu a fost supusă analizei instanței de apel, fiind astfel nesocotite prevederile art. 488 alin. (2) din C. proc. civ.

În ceea ce privește pretinsa nemotivare a soluției de respingere a apelului, Înalta Curte consideră util să sublinieze faptul că instanța nu este obligată să răspundă fiecărui argument folosit în dezvoltarea unui motiv sau în legătură cu apărările formulate de părți, ci este suficient ca din întregul hotărârii să rezulte că a răspuns tuturor argumentelor prin raționamente logice și că a cercetat toate motivele și apărările invocate de părți.

În speță, recurenta-pârâtă nu a formulat critici prin care să demonstreze lipsa de bază legală a soluției cu argumente din care să rezulte că, din conținutul deciziei atacate, nu se poate determina dacă legea a fost sau nu corect aplicată la situația de fapt stabilită.

Sub acest aspect, Înalta Curte reține că hotărârea ce formează obiectul recursului respectă exigențele impuse de art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., respectiv cuprinde motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază soluția, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților.

Față de cele anterior expuse, Înalta Curte constată că în cauză nu există motive de nelegalitate care să impună casarea deciziei recurate și, potrivit dispozițiilor art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., recursul urmează a fi respins, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâta S.C. B. S.R.L. prin administrator judiciar E. FILIALA TIMIȘ împotriva deciziei civile nr. 828/A din 10 decembrie 2018, pronunțate de Curtea de Apel Timișoara, secția a II-a civilă.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 16 ianuarie 2020.