ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 409/2020

Ședința publică din data de 14 februarie 2020

Deliberând asupra recursului, din examinarea actelor și lucrărilor dosarului constată următoarele:

Prin cererea înregistrată sub număr de dosar x/2017, pe rolul Tribunalului București, secția a VI-a civilă, reclamanta A. S.R.L. a chemat în judecată pe pârâta Agenția Domeniilor Statului, solicitând instanței obligarea ADS să restituie societății A. S.R.L., suma de 962.741,l RON cu titlu de redevență achitată în plus în baza contractului de concesiune nr. x/2000 și a Actului adițional nr. x/03.08.2011 încheiat la contractul de concesiune nr. x/2000, redevență solicitată de ADS prin somația și titlu executoriu emise la data de 10.04.2012 sub nr. x achitată de reclamantă pentru a nu se proceda la rezilierea contractului de concesiune.

Pârâta Agenția Domeniilor Statului a formulat întâmpinare prin care a invocat: 1. excepția lipsei calității de reprezentant a persoanei semnatare a cererii de chemare în judecată, în temeiul art. 56 din Legea nr. 85/2014; 2. excepția prescripției dreptului material la acțiune cu motivarea că dreptul material la acțiune, s-a născut în patrimoniul reclamantei la data de 20.09.2012, atunci când a încetat de drept actul adițional nr. x/2011 la contractul de concesiune nr. x/2000, urmare a hotărârilor judecătorești anterior menționate. Prezenta acțiune, fiind introdusă la data de 26.05.2017, deci după aproape 5 ani, rezultă în mod incontestabil că este prescrisă.

Pe fondul cauzei, pârâta a solicitat respingerea acțiunii arătând în esență că: 1. prin hotărâri judecătorești s-a tranșat că, reclamanta datorează suma din acțiune; 2. partea adversă a exploatat suprafața de 991,58 ha arabil și 9,58 ha neagricol și prin urmare datorează prețul exploatării, indiferent de soarta Actului Adițional nr. 1/2011; 3. suma de 962.741,1 RON a fost achitată în realitate de bunăvoie de societatea debitoare, în baza obligațiilor asumate prin actul adițional și nu datorită derulării procedurii de executare silită; 4. admiterea contestației la executare și anularea Somației nr. x/2012, nu s-a datorat inexistenței obligației reclamantei de a achita debitul în valoare de 962.741,1 RON.

Prin răspunsul la întâmpinare, reclamanta a solicitat respingerea excepției lipsei dovezii calității de reprezentant și a excepției prescripției dreptului material la acțiune.

La termenul de judecată din 8 noiembrie 2017, reclamanta a completat cererea de chemare în judecată solicitând în principal, să se dispună întoarcerea executării silite pentru suma de 962.741,1 RON; în subsidiar, să se dispună restituirea sumei de 962.741,1 RON în temeiul art. 1341 C. civ. privind plata nedatorată; în subsidiar, să se dispună restituirea sumei de 962.741,1 RON în temeiul art. 1345 și urm. C. civ. privind îmbogățirea fără justă cauză.

A susținut reclamanta că la data de 12.04.2012 pârâta Agenția Domeniilor Statului a comunicat reclamantei B. nr. x/10.04.2012 prin care o obligă să achite suma de 962.741,1 RON.

Pârâta Agenția Domeniilor Statului a formulat răspuns la cererea completatoare prin care a invocat excepția de necompetență materială a Tribunalului București în favoarea Curții de Apel București, în raport de dispozițiile art. 9 din O.U.G. nr. 51/1998.

Totodată, pârâta a invocat excepția de inadmisibilitate a capătului de cerere având ca obiect întoarcerea executării silite, arătând că plata sumei pretinse de partea adversă a fost achitată de bunăvoie de aceasta, în vederea îndeplinirii obligațiilor asumate prin actul adițional nr. x/2011, încheiat la contractul de concesiune nr. x/2000 și nu datorită derulării procedurii de executare silită. Agenția Domeniilor Statului nu a procedat la poprirea conturilor reclamantei, de vreme ce, Judecătoria Călărași a dispus la nicio lună după emiterea Somației nr. x/10.04.2012, suspendarea provizorie a executării.

Pârâta a mai invocat și excepția inadmisibilității cererii de restituire a sumei de 962.741,1 RON, în temeiul dispozițiilor art. 1345 și următoarele C. civ., susținând că plata acestui debit s-a realizat de bunăvoie de către partea adversă, în baza contractului încheiat între părți.

Prin încheierea de ședință din 17 ianuarie 2018 pronunțată de Tribunalul București, secția a VI a civilă, în dosarul nr. x/2017, s-a respins excepția de necompetență materială, invocată de pârâta Agenția Domeniilor Statului, ca neîntemeiată.

La termenul de judecată din 28 februarie 2018, Tribunalul a respins excepția lipsei dovezii calității de reprezentant ca neîntemeiată, pentru considerentele arătate în cuprinsul încheierii de ședință de la acea dată.

Totodată, Tribunalul a apreciat că argumentele invocate în susținerea excepției de inadmisibilitate a capătului de cerere formulat în principal reprezintă apărare pe fondul cauzei, a unit cu fondul excepția de inadmisibilitate a capătului trei de cerere formulat în subsidiar și excepția prescripției dreptului material la acțiune a capetelor doi și trei de cerere formulate în subsidiar.

Prin sentința civilă nr. 1254 din 25 aprilie 2018, Tribunalul București, secția a VI-a civilă a admis capătul de cerere formulat în principal privind pe reclamanta A. S.R.L. și pe pârâta Agenția Domeniilor Statului, a dispus întoarcerea executării silite în sensul obligării pârâtei să restituie reclamantei suma de 962.741,1 RON, a respins capetele de cerere formulate în subsidiar ca rămase fără obiect.

Împotriva încheierii de ședință din 17 ianuarie 2018 și a sentinței civile nr. 1254 din 25 aprilie 2018 pronunțate de Tribunalul București, secția a VI a civilă, în dosarul nr. x/2017, pârâta Agenția Domeniilor Statului a declarat recurs,solicitând admiterea recursului, în principal, modificarea sentinței recurate și trimiterea cauzei instanței competente în vederea judecării fondului și, în secundar, modificarea hotărârii în sensul respingerii cererii ca neîntemeiată.

În drept, au fost invocate dispozițiile art. 304 pct. 3 și pct. 9 C. proc. civ. de la 1865.

Împotriva sentinței civile nr. 1254 din 25 aprilie 2018pronunțată de Tribunalul București, secția a VI a civilă, în dosarul nr. x/2017, reclamanta A. S.R.L. prin administrator special C. declarat recurs incident, solicitând admiterea acestuia în ipoteza în care se admite recursul formulat de recurenta - pârâtă și să se dispună restituirea sumei de 962.741,10 RON în temeiul art. 1341 C. civ. privind plata nedatorată sau art. 1345 și urm. C. civ. privind îmbogățirea fără justă cauză.

În drept, s-au invocat dispozițiile art. 293 și art. 316 C. proc. civ. de la 1865.

Prin decizia civilă nr. 455 din 20 decembrie 2018 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă a fost respins ca inadmisibil recursul incident formulat de recurenta - reclamantă A. S.R.L. prin administrator special C. împotriva încheierii de ședință din 17 ianuarie 2018 și a sentinței civile nr. 1254 din 25 aprilie 2018 pronunțate de Tribunalul București, secția a VI a civilă, în dosarul nr. x/2017, în contradictoriu cu intimata - pârâtă AGENȚIA DOMENIILOR STATULUI.

Prin aceeași decizie, a admis recursul formulat de recurenta pârâtă Agenția Domeniilor Statului împotriva încheierii de ședință din 17 ianuarie 2018 și a sentinței civile nr. 1254 din 25 aprilie 2018 pronunțate de Tribunalul București, secția a VI a civilă, în contradictoriu cu intimata - reclamantă A. S.R.L. prin administrator special C.

Au fost casate în tot încheierea de ședință din 17 ianuarie 2018 și sentința civilă nr. 1254 din 25 aprilie 2018 pronunțate de Tribunalul București, secția a VI a civilă, în dosarul nr. x/2017.

A fost admisă excepția necompetenței materiale a Tribunalului București, secția a VI a civilă.

Conform art. 312 alin. (7) C. proc. civ. de la 1865 s-a constatat competența de soluționare a cauzei în primă instanță în favoarea uneia dintre Secțiile a V-a Civilă sau a VI-a Civilă din cadrul Curții de Apel București.

S-a dispus înaintarea dosarului în vederea repartizării aleatorii pentru judecata în primă instanță uneia dintre Secțiile a V-a Civilă sau a VI-a Civilă din cadrul Curții de Apel București.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VI-a civilă, sub număr de dosar x/2019

La termenul din 25 aprilie 2019, pârâta a renunțat la susținerea excepției lipsei dovezii calității de reprezentant, iar la termenul din data de 27 iunie 2019 a arătat că își menține excepția prescripției dreptului material la acțiune pe capetele 2 și 3 din cererea modificată.

Totodată, la termenul din 30 mai 2019 apărătorul pârâtei a arătat că excepția inadmisibilității reprezintă o apărare de fond.

Prin sentința civilă nr. 51F din 4 iulie 2019 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă, în dosarul nr. x/2019, a fost admisă excepția prescrierii dreptului la acțiune în ce privește capetele de cerere din cererea de completare și modificare a acțiunii formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L. prin administrator special C. și prin administrator judiciar CII D., în contradictoriu cu pârâta Agenția Domeniilor Statului, având ca obiect cererile subsidiare privind restituirea sumei de 962.741,1 RON în temeiul dispozițiilor privind plata nedatorată, respectiv în temeiul dispozițiilor privind îmbogățirea fără justă cauză și pe cale de consecință, a respins aceste capete de cerere ca prescrise.

S-a respins ca neîntemeiat capătul de cerere privind întoarcerea executării silite pentru suma de 962.741 RON.

În motivare, Curtea de Apel București a reținut, în esență, că, prin capătul 2 de cerere reclamanta a solicitat restituirea sumei de 962.741,01 RON în temeiul art. 1341 C. civ. privind plata nedatorată, iar potrivit textului legal menționat "cel care plătește fără a datora are dreptul la restituire".

S-a constatat că prin întâmpinarea formulată la 29.12.2017, pârâta Agenția Domeniilor Statului a invocat excepția prescripției cu privire la petitele 2 și 3.

Prealabil, instanța de fond a reținut că raportat la datele achitării în tranșe a sumei de 962.741,01 RON, ce reprezintă redevență calculată pentru perioada 23.02.2002 - 03.06.2011, respectiv anul 2012, în speță sunt aplicabile dispozițiile Noului C. civ.

Astfel, termenul de prescripție aplicabil este termenul general de 3 ani, prevăzut de art. 2517 C. civ.

Începutului prescripției dreptului la acțiune i se aplica regula generală prevăzută de art. 2523 C. civ. potrivit cu care "prescripția începe să curgă de la data când titularul dreptului la acțiune a cunoscut sau, după împrejurări, trebuia să cunoască nașterea lui".

S-a arătat că prescripția începe să curgă din ziua în care dreptul la acțiune poate să fie valorificat, adică titularul dreptului subiectiv are posibilitatea juridică, legală de a acționa, cunoscând totodată nașterea acestui drept, astfel că reclamanta trebuia și putea să introducă cererea pentru restituirea plății nedatorate din momentul efectuării plății.

Nu au fost primite susținerile reclamantei privind întreruperea termenului de prescripție prin introducerea contestației la executare ce a format obiectul dosarului nr. x/2012, până la pronunțarea deciziei civile nr. 201/28.06.2016, în cadrul căreia s-ar fi reținut că suma în cauză nu a fost datorată cu titlu de redevență, fiind anulată somația nr. 144040/10.04.2012 emisă de ADS.

Cu privire la acest aspect, prima instanță a arătat că în contestația la executarea silită nu s-a pus în discuție dreptul reclamantei la restituirea sumei achitate, cu titlul de plată nedatorată, contestația la executare care a făcut obiectul dosarului nr. x/2012 reținând doar că titlul executoriu nu este valabil.

Așa fiind, instanța a apreciat că reclamanta trebuia și putea să introducă cererea având ca obiect restituirea sumei pretinse cu titlu de plată nedatorată încă de la momentul efectuării plății.

Pe cale de consecință, nefiind incidentă cauza de întrerupere invocată de reclamantă, s-a reținut că dreptul la acțiunea având ca obiect restituirea sumelor achitate reclamantă, în temeiul plății nedatorate a luat naștere la momentul plății (02.04.2012 pentru suma de 87.252,81 RON, achitată prin OP nr. x; 5.07.2012 pentru suma de 295.383,97 RON achitată prin OP nr. x; 11.10.2012 pentru suma de 200.000 RON parțial achitată prin OP. nr. x; 03.10.2012 pentru suma de 200.000 RON achitată prin O.P. nr. 460).

Cu aceeași motivare, în ceea ce privește capătul 3 de cerere prin care reclamanta a solicitat restituirea sumei de 962.741,01 RON în temeiul dispozițiilor care reglementează îmbogățirea fără justă cauză, s-a reținut că reclamanta trebuia și putea să introducă cererea având ca obiect restituirea sumei pretinse cu titlu de plată nedatorată încă de la momentul efectuării plății, întrucât în contestația la executarea silită nu s-a pus în discuție dreptul reclamantei la restituirea sumei achitate, cu titlul de îmbogățire fără just temei, contestația la executare care a făcut obiectul dosarului nr. x/2012 reținând doar că titlul executoriu nu este valabil, astfel că în cauză nu operează cauza de întrerupere a termenului de prescripție, invocată de reclamantă.

Reținând aplicabile dispozițiile C. proc. civ. de la 1865, Curtea de Apel București a respins ca nefondat capătul de cerere principal, având ca obiect întoarcerea executării silite pentru suma de 962.741,1 RON în temeiul dispozițiilor art. 82 din O.U.G. nr. 51/1998, respectiv art. 404

3

C. proc. civ. de la 1865.

S-a reținut, în esență, că plata sumei de 962.741,1 RON, a cărei restituire se solicită, s-a făcut, pe de o parte, în baza facturilor emise de pârâta Agenția Domeniilor Statului, iar nu în baza titlului executoriu reprezentat de somație, iar pe de altă parte că achitarea s-a făcut de bunăvoie, în condițiile în care executarea silită era suspendată.

Prin urmare, s-a apreciat că nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 404 ind. 3 C. proc. civ. referitoare la întoarcerea executării în sensul restabilirii situației anterioare executării.

În termen legal, împotriva sentinței civile nr. 51F din 4 iulie 2019 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă, reclamanta S.C. A. S.R.L. prin administrator special C. a declarat recurs.

Recurenta-reclamantă critică sentința atacată pentru nelegalitate, susținând, în esență, încălcarea și aplicarea greșită a normelor de drept material și încălcarea regulilor de procedură.

Referitor la prescrierea dreptului material la acțiune a capetelor de cerere 2 și 3 din cererea completatoare, apreciază că instanța de judecată a aplicat greșit dispozițiile civile privind termenul de prescripție și începutul prescripției extinctive.

Consideră că, în cauză, termenul de prescripie a fost întrerupt prin introducerea unei cereri de chemare în judecată, conform art. 2537 C. civ., iar dispozițiile art. 2537 pct. 2 C. civ. nu condiționează natura cererii de chemare în judecată, în sensul că aceasta trebuie să vizeze fondul dreptului, așa cum eronat se susține în considerentele sentinței recurate.

Precizează că, după plata sumei de 962.741,1 RON, a formulat cerere de chemare în judecată având ca obiect contestație la executare, formându-se astfel dosarul nr. x/2012, iar în cadrul contestației la executare a solicitat și anularea facturilor în contul cărora se solicită suma de 901.444.68 RON, acest capăt de cerere vizând astfel fondul dreptului.

Decizia civilă nr. 201 pronunțată la 28.06.2016, în dosarul nr. x/2012, a rămas irevocabilă, așa cum rezultă din mențiunile făcute pe această hotărâre, la data de 22.03.2017.

Așa fiind, raportat la situația de fapt descrisă termenul de prescripție a fost întrerupt la data de 24.04.2012, dată la care recurenta-reclamantă a formulat contestație la executare, solicitând și anularea facturilor, fiind astfel incidente dispozițiile art. 2537 pct. 2 C. civ.

Arată că prin hotărârea nr. 201/2016 pronunțată de Curtea de Apel București în contestația la executare care a întrerupt cursul prescripției, s-a admis în parte cererea, contestația la executare, s-a anulat somația nr. 144040/10.04.2012 emisă de APS și s-a respins capătul de cerere privind anularea facturilor fiscale, ca inadmisibilă.

Prin urmare, decizia civilă nr. 201 pronunțată la 28.06.2016 a rămas irevocabilă la 22.03.2017, iar termenul de 6 luni s-a împlinit la data de 22.09.2017, așa încât prezenta cerere de chemare în judecată a fost formulată la 22.05.2017, respectiv înlăuntrul termenului de prescipție.

Recurenta mai susține că instanța de judecată nu a făcut o corectă interpretare nici a dispozițiilor legale privind începutul prescripției extintive.

Contrar celor susținute de instanța de fond, consideră că termenul de prescripție începe să curgă de la data rămânerii definitive a hotărârii pronunțate în cadrul contestației la executare, respectiv a decizia civilă nr. 201 pronunțată la 28.06.2016 de Curtea de Apel București.

În ceea ce privește capătul de cerere având ca obiect întoarcerea executării silite, capăt de cerere, care a fost respins ca nefondat, apreciază că instanța de judecată a încălcat regulile procedurale ce reglementează întoarcerea executării silite.

Arată că începutul executării silite este marcat de emiterea somației de executare, că intimata - pârâtă a emis somația de executare la 10.04.2012, și, ca urmare, achitarea oricărei sume după emiterea somației, se apreciează că are loc în baza somației de executare, până la momentul anulării acesteia.

În opinia recurentei, argumentele instanței de judecată, în sensul că plata s-a efectuat de bunăvoie, nu pot fi reținute, având în vedere că, după emiterea actelor de executare, nu se mai poate aprecia că se execută o plată de bunăvoie, ci acea plată se execută silit sub titulatura somației de executare, a tuturor actelor de executare.

În conformitate cu dispozițiile art. 82 din O.U.G..51/1998, debitorii au dreptul la întoarcerea executării în temeiul unei hotărâri judecătorești definitive și irevocabile.

Prin urmare, în speță, există o hotărâre definitivă și irevocabilă care a anulat formale de executare, respectiv, somația la executare, și ca urmare nu există niciun impediment care să conducă la respingerea cererii având ca obiect întoarcerea executării.

Debitul a fost achitat după emiterea somației la executare (10.04.2012), respectiv începând cu data de 11.04.2012 deci, achitarea s-a făcut în baza somației de executare, somație ce a existat chiar dacă s-a dispus suspendarea executării silite.

În drept, au fost invocate dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 și 8 Noul C. proc. civ.

Intimata-pârâtă Agenția Domeniilor Statului a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția nulității solicitând, în principal constatarea nulității recursului, iar, în subsidiar, respingerea recursului, ca nefondat.

La termenul de judecată din 14 februarie 2020, recurenta-reclamantă a precizat că temeiurile de drept aplicabile sunt dispozițiile art. 304

1

C. proc. civ. și art. 304 alin. (1) pct. 5, pct. 7 și pct. 9 C. proc. civ.

Analizând sentința recurată în raport de criticile formulate, în limitele controlului de legalitate și temeiul de drept al art. 304

1

C. proc. civ., conform căruia:

"recursul declarat împotriva unei hotărâri care, potrivit legii, nu poate fi atacată cu apel, nu este limitat la motivele de casare prevăzute de art. 304 (…)", Înalta Curte constată că recursul este fondat pentru considerentele care succed:

Prealabil, se impune precizarea faptului că în cauză sunt aplicabile dispozițiile C. proc. civ. de la 1865 și ale O.U.G. nr. 51/1998 în forma anterioară modificării prin Legea nr. 76/2012.

Astfel, potrivit art. 3 alin. (1) din Legea nr. 76/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., dispozițiile C. proc. civ. se aplică numai proceselor și executărilor silite începute după intrarea în vigoare a acestuia, iar art. 3 alin. (2) din același act normativ stabilește că procesele începute prin cereri depuse, în condițiile legii, la poștă, unități militare sau locuri de deținere înainte de data intrării în vigoare a C. proc. civ. rămân supuse legii vechi, chiar dacă sunt înregistrate la instanță după această dată.

Din interpretarea acestor prevederi legale rezultă că, în măsura în care executarea silită a început sub imperiul legii vechi, aceasta va fi aplicabilă tuturor chestiunilor privitoare la acea executare silită, inclusiv tuturor procedurilor judiciare incidente, ocazionate de respectiva executare silită, precum contestațiile la executare/cererile de întoarcere a executării silite.

Această interpretare se impune deoarece contestația la executare sau alte cereri în legătură cu executarea silită, precum întoarcerea executării, reprezintă incidente în cadrul procedurii de executare silită.

Incidentele procedurale în legătură cu o executare silită începută sub imperiul vechii legi trebuie supuse în integralitate legii de procedură de la momentul începerii executării silite, iar nu celei de la momentul sesizării instanței cu privire la respectivele incidente.

Din înscrisurile depuse la dosar, executarea silită a început anterior intrării în vigoare a Noului C. proc. civ. și a Legii nr. 76/2012 (15.02.2013) prin adresa de comunicare a titlului executoriu nr. x/10.04.2012 și somația nr. x/10.04.2012 transmise recurentei - reclamante A. S.R.L. (dosar nr. x/2017 al Tribunalului București, secția a VI-a civilă, filele x, vol. I).

Prin urmare, în speță sunt aplicabile dispozițiile C. proc. civ. de la 1865, raportat la data emiterii somației de executare - 10.04.2012.

În cauză, reclamanta A. S.R.L. a solicitat instanței obligarea pârâtei Agenția Domeniilor Statului să restituie societății A. S.R.L., suma de 962.741,l RON cu titlu de redevență achitată în plus în baza contractului de concesiune nr. x/2000 și a Actului adițional nr. x/03.08.2011 încheiat la contractul de concesiune nr. x/2000, redevență solicitată de Agenția Domeniilor Statului prin somația și titlu executoriu emise la 10.04.2012 sub nr. x, achitată de reclamantă pentru a nu se proceda la rezilierea contractului de concesiune.

Reclamanta a depus cerere de modificare și completare a cererii de chemare în judecată solicitând în principal, să se dispună întoarcerea executării silite pentru suma de 962.741,1 RON; în subsidiar, să se dispună restituirea sumei de 962.741,1 RON în temeiul art. 1341 C. civ. privind plata nedatorată; să se dispună restituirea sumei de 962.741,1 RON în temeiul art. 1345 și urm. C. civ. privind îmbogățirea fără justă cauză.

Prin urmare, cele două capete de cerere având ca obiect restituirea sumei de 962.741,1 RON în temeiul art. 1341 C. civ. privind plata nedatorată sau în temeiul art. 1345 și urm. C. civ. privind îmbogățirea fără justă cauză au fost formulate în subsidiar, în situația în care instanța de judecată apreciază că nu sunt incidente dispozițiile legale referitoare la întoarcerea executării silite.

Conform art. 404

1

alin. (1) C. proc. civ. de la 1865:

"În toate cazurile în care se desființează titlul executoriu sau însăși executarea silită cel interesat are dreptul la întoarcerea executării, prin restabilirea situației anterioare acesteia", iar potrivit dispozițiilor art. 404

2

C. proc. civ.:

"(1) În cazul în care instanța judecătorească a desființat titlul executoriu sau actele de executare, la cererea celui interesat, va dispune, prin aceeași hotărâre, și asupra restabilirii situației anterioare executării. (2) Dacă instanța care a desființat hotărârea executată a dispus rejudecarea în fond a procesului și nu a luat măsura restabilirii situației anterioare executării, această măsură se va putea dispune de instanța care rejudecă fondul".

Rezultă, așadar că, pentru a se ajunge la "întoarcerea executării" trebuie să se înlăture, prin anulare, temeiul acesteia, titlul executoriu, sau să se invalideze executarea înseși.

Recurenta-reclamantă se prevalează de împrejurarea că există o hotărâre irevocabilă, respectiv decizia nr. 201 din 28 iunie 2016 pronunțată de Curtea de Apel București, în dosarul nr. x/2012, care a anulat formele de executare, respectiv somația de executare nr. 144040/10.04.2012 în baza căreia a fost declanșată de către pârâtă executarea silită în temeiul art. 58 din O.U.G. nr. 51/1998, în ceea ce privește suma 962.741,l RON, apreciind astfel că nu există niciun impediment care să conducă la respingerea cererii având având ca obiect întoarcerea executării silite.

Criticile recurentei sunt fondate.

Din cuprinsul deciziei civile nr. 201 din 28 iunie 2016 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă (dosar nr. x/2017 al Tribunalului București, secția a VI-a civilă, filele x, vol. II) se constată că, într-adevăr, prin această hotărâre, devenită irevocabilă prin nerecurare, a fost admisă contestația la executare formulată de reclamantă, în contradictoriu cu pârâta, și s-a dispus anularea somației nr. x/10.04.2012 emisă de Agenția Domeniilor Statului în cadrul executării silite a contractului de concesiune nr. x/2000.

În motivarea acestei decizii, Curtea de Apel București a reținut, în esență, că că somația la executare a fost emisă global pentru o perioadă pentru care intimata nu deține încă titlu executoriu, respectiv pentru perioada 22.03.2002-30.05.2010, iar pentru perioada 01.06.2010- 30.06.2011, creanța cuprinsă în actul de executare nu este certă, lichidă și exigibilă, potrivit art. 379 C. proc. civ. de la 1865, deoarece, potrivit deciziei comerciale nr. 381/14.09.2011 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă și deciziei nr. 3534/20.09.2012 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, s-a constatat că suprafațele de 991,58 ha teren agricol și 9,58 ha teren neagricol, pentru care s-au calculat redevență, penalități și dobandă, ce fac obiectul prezentei somații, nu au făcut obiectul contractului de concesiune semnat de părți, prin urmare, restul sumei din cuprinsul somației (calculată pentru perioada ulterioară datei de 30.05.2010, dată de la care contractul de concesiune reprezintă titlu executoriu) neputând fi executată cu titlu de redevență, penalități de întârziere și dobândă, nefiind datorată cu acest titlu.

În consecință, s-a arătat că lipsa titlului executoriu pentru perioada 22.03.2002-30.05.2010 și absența caracterului cert, lichid și exigibil al creanței solicitată pentru perioada ulterioară datei de 30.05.2010 atrag nelegalitatea Somației nr. x/10.04.2012, emisă de A.D.S., și deci, a executării silite începute prin emiterea acestei somații.

În mod greșit, prima instanță reține că plata sumei de 962.741,1 RON, a cărei restituire se solicită, s-a făcut, pe de o parte, în baza facturilor emise de pârâta Agenția Domeniilor Statului, iar nu în baza titlului executoriu reprezentat de somație, iar pe de altă parte că achitarea s-a făcut de bunăvoie, în condițiile în care executarea silită era suspendată.

Prin somația nr. 144040/10.04.2012, pârâta Agenția Domeniilor Statului a solicitat reclamantei S.C. A. S.R.L. plata sumei de 962.741,1 RON reprezentând redevența, penalitățile de întârziere și dobânzi datorate de reclamantă în temeiul contractului de concesiune nr. x/21.12.2000 (dosar nr. x/2017 al Tribunalului București, secția a VI-a civilă, filele x, vol. I).

Este de necontestat că reclamanta a achitat suma de 962.741,1 RON în patru tranșe: la 11.04.2012 a achitat suma de 87.252,81 RON cu o.p. nr. 162 (dosar nr. x/2017 al Tribunalului București, secția a VI-a civilă, fila x, vol. I), la 05.07.2012 a achitat suma de 295.387,97 RON cu o.p. nr. 350 (dosar nr. x/2017 al Tribunalului București, secția a VI-a civilă, fila x, vol. I), la 03.10.2012 a achitat suma de 200.000 RON cu o.p. nr. 460 (dosar nr. x/2017 al Tribunalului București, secția a VI-a civilă, fila x, vol. I), iar la 11.10.2012 a achitat suma de 656.914,31 RON cu o.p. nr. 490 (dosar nr. x/2017 al Tribunalului București, secția a VI-a civilă, fila x, vol. I).

Contrar reținerilor primei instanțe, nu se poate pretinde că reclamanta a efectuat plata de bunăvoie, iar nu ca urmare a derulării procedurii de executare silită.

Astfel cum s-a reținut și prin decizia civilă nr. 201 din 28 iunie 2016 pronunțată de Curtea de Apel București, reclamanta a achitat creanța ulterior emiterii somației, care reprezintă un act de executare ce declanșează executarea silită, fiind evident astfel că plățile au fost efectuate în cadrul procedurii de executare silită.

De asemenea, împrejurarea că "plățile efectuate de reclamantă în cea mai mare parte au fost efectuate ulterior suspendării executării silite", respectiv trei dintre cele patru tranșe au fost achitate după data pronunțării de către Judecătoria Călărași a încheierii din 07.05.2012 prin care s-a dispus suspendarea provizorie a executării silite (dosar nr. x/2017 al Tribunalului București, secția a VI-a civilă, filele x, vol. II), precum și faptul că în cuprinsul ordinelor de plată se menționează numărul facturilor emise de pârâtă, nu poate conduce la concluzia că plata a fost efectuată de bunăvoie de către reclamantă, cu atât mai mult cu cât sumele de bani au fost virate în contul indicat de pârâtă în cuprinsul somației nr. x/10.04.2012.

Prin urmare, în condițiile în care plățile au fost efectuate în cadrul procedurii de executare silită, iar executarea silită s-a efectuat în baza unui titlu, și anume somația nr. 144040/10.04.2012, care nu mai are calitate de titlu executoriu ca urmare a anulării prin decizia civilă nr. 201 din 28 iunie 2016 pronunțată de Curtea de Apel București, reclamanta este persoana interesată, în sensul art. 404

1

alin. (1) C. proc. civ. de la 1865, să solicite întoarcerea executării, fiind îndreptățită la restituirea sumei de 962.741,1 RON ce a format obiectul somației menționate.

Pe cale de consecință, capetele subsidiare de cerere vizând restituirea sumei de 962.741,1 RON în temeiul art. 1341 C. civ. privind plata nedatorată sau în temeiul art. 1345 și urm. C. civ. privind îmbogățirea fără justă cauză, se constată ca fiind rămase fără obiect.

Așa fiind, pentru rațiunile înfățișate, Înalta Curte de Casație și Justiție, în temeiul art. 404

1

alin. (1) și art. 404

2

alin. (1) C. proc. civ. coroborat cu art. 312 alin. (1)-(3) din același cod, va admite recursul declarat de recurenta-reclamantă S.C. A. S.R.L. prin administrator special C. împotriva sentinței civile nr. 51F din 4 iulie 2019 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă; va modifica în tot sentința recurată, în sensul că va admite capătul principal de cerere formulat de reclamantă; va dispune întoarcerea executării în sensul obligării pârâtei AGENȚIA DOMENIILOR STATULUI să restituie reclamantei suma de 962.741,1 RON și va respinge capetele subsidiare de cerere, ca rămase fără obiect.

În temeiul dispozițiilor art. 274 alin. (1) C. proc. civ., urmează să fie admisă cererea recurentei-reclamante privind acordarea cheltuielilor de judecată reprezentând taxă de timbru, în sensul obligării intimatei-pârâte AGENȚIA DOMENIILOR STATULUI la plata sumei de 5,3 RON cheltuieli de judecată către recurenta-reclamantă S.C. A. S.R.L. prin administrator special C..

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de recurenta-reclamantă S.C. A. S.R.L. prin administrator special C. împotriva sentinței civile nr. 51F din 4 iulie 2019 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă.

Modifică în tot sentința recurată, în sensul că admite capătul principal de cerere formulat de reclamantă.

Dispune întoarcerea executării în sensul obligării pârâtei AGENȚIA DOMENIILOR STATULUI să restituie reclamantei suma de 962.741,1 RON.

Respinge capetele subsidiare de cerere, ca rămase fără obiect.

Obligă pe intimata-pârâtă AGENȚIA DOMENIILOR STATULUI la plata sumei de 5,3 RON cheltuieli de judecată către recurenta-reclamantă S.C. A. S.R.L. prin administrator special C..

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 14 februarie 2020.