ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2628/2020

Ședința publică din data de 17 decembrie 2020

Deliberând asupra recursului, din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin cererea formulată la data de 24.03.2017 și înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a II-a civilă, de contencios administrativ reclamanta A. S.R.L. a chemat în judecată pe pârâta Agenția Domeniilor Statului solicitând să se constate nulitatea absolută, parțială, a actului juridic reprezentat de adresa nr. x emisă de pârâta ADS la data de 25.04.2012 cu consecința desființării parțiale a actului juridic.

Totodată, a solicitat să se constate că A. S.R.L. și în perioada 01.01.2007-03.08.2011, contrar celor menționate în actul juridic a cărui anulare se solicită, avea în exploatare sup. de 5.404,88 ha teren ce făcea obiectul contractului de concesiune nr. x/2000, contract încheiat între pârâtă în calitate de concedent și reclamantă în calitate de concesionar.

Prin încheierea din data de 30.03.2017 Tribunalului București, secția a II-a civilă, de contencios administrativ a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București, secția a VI-a Civilă.

Pe rolul acestei secții, cauza a fost înregistrată sub nr. x/2017*.

Prin sentința civilă nr. 882 din 26.03.2018 pronunțată de Tribunalului București, secția a VI-a Civilă au fost respinse excepțiile lipsei dovezii calității de reprezentant, excepția lipsei de interes și excepția prescripției ca neîntemeiate.

A fost admisă excepția inadmisibilității petitului 1 al cererii având ca obiect constatarea nulității absolute a adresei nr. x și în consecință a fost respins acest petit ca inadmisibil.

Totodată a fost respins petitul 2 al cererii ca neîntemeiat.

Împotriva acestei hotărâri a declarat apel reclamanta A. S.R.L..

Curtea de Apel București, secția a V-a Civilă, prin decizia civilă nr. 590 din 01.04.2019 a respins apelul formulat de reclamantă ca nefondat.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta A. S.R.L. prin administrator special B. și administrator judiciar C. S.P.R.L. prin care a solicitat casarea hotărârii atacate și trimiterea cauzei spre rejudecarea procesului în fond.

Criticile invocate în susținerea recursului au fost încadrate în motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 și 8 C. proc. civ.

În ceea ce privește incidența dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta apreciază că instanța de apel a făcut o aplicare greșită a normelor de drept material privind natura juridică a actului, denumit adeverință a cărui nulitate de solicită.

În analiza naturii juridice a unui act juridic nu este relevantă denumirea acestuia ci efectele pe care le produce, or, adresa nr x din 25.04.2012 emisă de pârâtă a produs efecte juridice datorită măsurilor dispuse în cuprinsul acesteia, respectiv Agenția de Plăți și Intervenții pentru Agricultură Călărași a exclus recurenta de la plata subvențiilor pentru suprafața de 991 ha.

În mod greșit a apreciat instanța de apel că actul juridic în discuție a fost comunicat doar pentru informare, întrucât A.P.I.A are atribuții de soluționare și plată a cererilor referitoare la subvenții ci nu de informare.

Așadar recurenta apreciază că în mod greșit instanța de apel nu face aplicabilitatea dispozițiilor art. 1247 C. civ. pe motiv că actul a cărui anulare se solicită nu are natura juridică a unui act care a produs efecte juridice.

În ceea ce privește al doilea petit al cererii de chemare în judecată, recurenta invocă dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., precum și pct. 8 C. proc. civ., pentru a demonstra că motivarea instanței de apel excede cadrului procesual.

Prin motivarea instanței de apel au fost încălcate dispozițiile procedurale privind conținutul hotărârii, prin referirea la aspecte care exced perioadei arătate în acțiune.

De altfel, se susține că instanța de apel a făcut o interpretare greșită a dispozițiilor legale aplicabile, ignorând clauzele contractuale care primau în această analiză.

Concedentul ADS a modificat unilateral contractul de concesiune, deși în contract s-a stipulat că această modificare are loc numai din motive excepționale legate de interesul național, temeinic justificate.

Înalta Curte a dispus întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului; acesta a fost efectuat și comunicat părților la 21.11.2019.

Prin încheierea din data de 12.03.2020, Înalta Curte a admis în principiu recursul declarat de reclamanta A. S.R.L. prin administrator special B. și administrator judiciar C. S.P.R.L.

Analizând decizia recurată prin prisma criticilor formulate și a dispozițiilor aplicabile cauzei, Înalta Curte reține că recursul declarat de recurenta-reclamanta A. S.R.L. prin administrator special B. și administrator judiciar C. S.P.R.L. este nefondat, urmând a fi respins, pentru următoarele considerente:

Invocând o greșită interpretare și aplicare a normelor de drept material incidente cauzei, reclamanta a criticat, în primul rând, analiza instanței de apel realizată asupra articolului 1247 alin. (1) C. civ., pe care a calificat-o ca fiind eronată.

Procedând la verificarea legalității hotărârii recurate, din perspectiva interpretării și aplicării normelor legale ce guvernează nulitatea absolută a actului dedus judecății emis de pârâtă, Înalta Curte va expune următoarele considerații:

În opinia reclamantei, actul a cărui anulare se solicită îl constituie un act juridic civil, emis de o instituție publică, cu încălcarea condițiilor prevăzute de lege, pentru valabilitate, ceea ce conduce la nulitatea acestuia.

Motivele de nulitate absolută arătate au constat în lipsa semnăturii Directorului Direcției Administrare Patrimoniu și a Șefului Serviciu Urmărire Contracte, iar în ceea ce privește conținutul actului juridic s-a susținut că acesta este în total dezacord cu clauzele contractului de concesiune.

Acest petit al cererii de chemare în judecată a fost constatat de către prima instanță ca inadmisibil, soluție menținută de către instanța de apel, care a apreciat că adresa în discuție nu are natura juridică a unui contract/act juridic.

Astfel, urmare a admiterii excepției inadmisibilității petitului 1 al cererii de chemare în judecată nu a fost pus în discuție fondul dreptului, ci a fost analizată excepția procesuală menționată raportat la condițiile nulității actului pe care se întemeiază cererea.

Recurenta invocă aplicarea greșită a dispozițiilor art. 1247 alin. (1) C. civ., raportat la calificarea greșită a actului juridic dedus judecății, critică pe care Înalta Curte o apreciază nefondată.

Primul aliniat al art. 1246 C. civ. definește nulitatea ca sancțiune legală pentru încălcarea cerințelor legale referitoare la încheierea valabilă a unui contract.

Actul juridic este manifestarea de voință având drept țintă crearea unei situații juridice, producerea unor efecte juridice, de natură patrimonială sau nepatrimonială. Contractul este actul juridic care urmărește nașterea unui raport de obligație între creditor și debitor.

Contractul se distinge de actul unilateral, care este produsul unei voințe unice și urmărește să producă efecte juridice fără a se implica și o altă voință.

Aplicând aceste considerații teoretice actului juridic dedus judecății, se reține că prin adresa din 25.04.2012 pârâta a comunicat Agenției de Plăți și Intervenție pentru Agricultură că reclamanta figurează în evidențele sale cu contractul de concesiune nr. x/21.12.2000, iar pentru perioada 06.11.2007-02.08.2011 figura cu o suprafață de 4.405,60 ha.

Conținutul adresei emisă de pârâtă la 25.04.2012 atestă suprafața aflată în exploatare de către reclamantă, în perioada 01.01.2007-03.08.2011, care a rezultat din modul de executare a contractului nr. x din 21.12.2000 încheiat între părți având ca obiect exploatarea terenului agricol în sup. de 5404,88 ha situat în perimetrul localității Grădiștea, din care 5371 ha arabil, 33,88 pășuni, în schimbul unei redevențe.

Astfel, în perioada 2002-2007 urmare a aplicării dispozițiilor legislației de fond funciar suprafața de teren concesionată a fost diminuată succesiv, prin protocoale de predare primire, aspecte reținute cu autoritate de lucru judecat prin sentința civilă nr. 1694 din 23.06.2014 pronunțată de Judecătoria Călărași.

Ulterior, prin decizia nr. 381 din 14.09.2011 Curtea de Apel București, cu putere de lucru judecat, s-a reținut că, suprafața de 991,58 ha teren agricol și 9,58 ha teren neagricol nu constituie obiectul contractului de concesiune nr. x/2000.

Pe parcursul executării acestui contract, între părți au apărut neînțelegeri cu privire la suprafața concesionată, astfel încât urmare a litigiilor intervenite între părți s-a stabilit cu putere de lucru judecat că suprafața terenului concesionat s-a diminuat, aspect recunoscut de reclamantă prin procesul-verbal încheiat între părți la 18.12.2007 și prin contestația la executare înregistrată pe rolul Curții de Apel București sub nr. x/2012**

În consecință, efecte juridice au produs hotărârile pronunțate în litigiile anterior judecate, precum și recunoașterea extrajudiciară din care a rezultat că reclamanta nu a avut în exploatare sup. de 5404,88 ha, iar diminuarea suprafeței din contract era cunoscută de către reclamantă încă din anul 2007.

În concluzie, adresa a cărei nulitate se solicită, a fost emisă de către pârâtă la 25.04.2012, drept urmare a aspectelor lămurite cu autoritate de lucru judecat prin hotărârile judecătorești pronunțate în dosarul nr. x/2012 și în dosarul nr. x/2011, fiind o consecință a efectului obligatoriu al acestora.

Pentru aceste considerente, adresa în discuție a confirmat aspectele dezlegate anterior prin hotărârile sus menționate, având efect confirmativ al acestora, fără a fi aptă de a produce efecte juridice cu intenția cerută pentru existența actului juridic.

În ceea ce privește motivul prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., astfel cum a fost reîncadrat de către instanță, este de reținut că obligația instanței de a-și motiva hotărârea adoptată, consacrată legislativ în dispozițiile art. 425 C. proc. civ., are în vedere stabilirea în considerentele hotărârii a situației de fapt expusă în detaliu, încadrarea în drept, examinarea argumentelor părților și punctul de vedere al instanței față de fiecare argument relevant și, nu în ultimul rând, raționamentul logico-juridic care a fundamentat soluția adoptată.

În raport de cele reținute, Înalta Curte apreciază această critică a fi nefondată, întrucât, contrar susținerilor recurentei, hotărârea este pronunțată cu respectarea dispozițiilor art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., aceasta cuprinzând motivele de fapt și de drept pe care se sprijină și care au format convingerea instanței, apreciind că motivele străine de natura pricinii invocate de recurentă, nu pot fi reținute având în vedere că instanța a avut în vedere situația de fapt și a motivat sentința pronunțată prin raportare la petitele cererii de chemare în judecată.

În cadrul acestui motiv de recurs, se susține și greșita aplicare a legii de către instanța de apel ce vizează și dezlegarea petitului 2 al acțiunii prin care reclamanta a solicitat să se constate că în perioada 01.01.2007-03.08.2011 a avut în exploatare o sup. de teren de 5404,88 ha.

Această susținere este nefondată, întrucât în cauză nu este vorba de o încălcare sau o aplicare greșită a unor norme de drept material.

Având în vedere și considerentele arătate în ceea ce privește motivul de casare anterior analizat, Înalta Curte reține că prin hotărâri/decizii definitive/irevocabile s-a reținut cu putere de lucru judecat că suprafața de teren concesionată prin contractul de concesiune nr. x/2000 aferentă fermelor nr. 2, 3, 4, 5 și 7 a fost treptat redusă în urma retrocedărilor.

În mod corect instanțele de fond au apreciat incidente dispozițiile art. 480 alin. (1) C. proc. civ. privind puterea lucrului judecat față de diminuarea terenului concesionat, aspect recunoscut de către reclamantă prin procesul-verbal încheiat la 18.12.2007 și prin contestația la executare înregistrată sub nr. x/2/2012** pe rolul Curții de Apel București.

Din cuprinsul procesului-verbal nr. x/2007 prin care reclamanta solicită adăugarea altei suprafețe de teren la contractul de concesiune, rezultă că suprafața de teren de 925,26 ha a fost exploatată de reclamantă fără a exista o operațiune de transmitere în folosință de a terenului, aceasta fiind folosită fără temei legal, reclamanta cunoscând faptul că din decembrie 2007 nu face parte din terenul aferent contractului de concesiune nr. x/2000.

În raport de cele arătate, trimiterile recurentei la clauzele contractuale nu pot fi analizate față de manifestarea efectului pozitiv al autorității de lucru judecat, prin care a fost demonstrată dezlegarea aspectului litigios privind suprafața terenului concesionat aferentă contractului nr. x/2000.

Pentru toate argumentele ce preced, în temeiul art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta-reclamantă A. S.R.L. prin administrator special B. și administrator judiciar C. S.P.R.L. împotriva deciziei civile nr. 590 din 01 aprilie 2019 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta-reclamantă A. S.R.L. prin administrator special B. și administrator judiciar C. S.P.R.L. împotriva deciziei civile nr. 590 din 01 aprilie 2019 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă, în contradictoriu cu intimata-pârâtă AGENȚIA DOMENIILOR STATULUI.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 17 decembrie 2020.