Decizia nr. 848/2025 — ÎCCJ, Secția I civilă

Sentința pronunțată în primă instanță: Prin sentința civilă nr. 73/S din 14 martie 2019, pronunțată de Tribunalul Brașov a fost admisă excepția lipsei de interes a reclamantei în formularea acțiunii în revendicare și a fost respinsă, ca lipsită de interes, cererea A S.A. – în faliment, prin lichidator judiciar E SPRL, în contradictoriu cu pârâții B S.R.L., C S.R.L., Asociația D, având ca obiect revendicare bunuri imobile; a fost respinsă acțiunea formulată de reclamantă în contradictoriu cu aceiași pârâți, privind obligarea acestora la plata lipsei de folosință pe ultimii trei ani; a fost admisă excepția autorității de lucru judecat pentru cererea de constatare a nulității absolute a contractelor și în consecință, a fost respinsă cererea reclamantei de constatare a nulității absolute a contractului de vânzare autentificat sub nr. 3498 din 27.11.2002 la BNP F, incluzând anexa 1 la contract, respectiv actul adițional autentificat sub nr. 2587/2002 la același notar; contract de vânzare cumpărare nr. 397 din 1.11.2001 autentificat sub nr. 3461/201 la BNP F, respectiv actul adițional autentificat sub nr. 4529/2005 la același notar; contract de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 2124 din 28.12.2004 la BNP G; contract de vânzare cumpărare 4429 din 1.10.2004; contract de vânzare cumpărare 2330 din 20.05.2002; contract de vânzare cumpărare 2331 din 20.05.2002; contract de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 614 din 20.01.2006 la BNP F și actul adițional 2008 din 10.03.2006 autentificat la același notar; contract de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 9552/2005 la BNP F, actul adițional 2007 din 10.03.2006 și încheierea de îndreptare a erorii materiale autentificată sub nr. 18791 din 18.08.2006, la același notar; contract de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 4500 din 24.05.2005 autentificat la BNP F și actul adițional autentificat sub nr. 7340 din 15.09.2005 la același notar; contract de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 4501 din 2005 la BNP F. A fost respinsă cererea pârâtei Asociația D de acordare a cheltuielilor de judecată.

Decizia pronunțată în apel: Prin decizia civilă nr. 1458/AP din 22 octombrie 2019, Curtea de Apel Brașov – Secția civilă a admis apelul declarat de reclamanta A S.A., în faliment, prin lichidator judiciar E SPRL împotriva sentinței civile nr. 73/S pronunțată la 14 martie 2019 de Tribunalul Brașov, pe care a anulat-o și a trimis cauza spre rejudecare aceleiași instanțe. Al doilea ciclu procesual

Sentința pronunțată de tribunal – în rejudecare Prin sentința civilă nr. 355/S din 23 decembrie 2022, Tribunalul Brașov - Secția I civilă a respins excepțiile lipsei calității procesuale active, lipsei calității procesuale pasive a pârâtei Asociația D și pe cea a inadmisibilității acțiunii. A admis acțiunea formulată și precizată de reclamanta A, în faliment, prin lichidator judiciar E SPRL împotriva pârâților B S.R.L., C S.R.L. și Asociația D care au fost obligați să lase reclamantei în deplină proprietate și posesie următoarele imobile: -Pârâta B S.R.L., suprafața de 528.483 mp, compusă din următoarele imobile: CF (...), nr. cad (...), teren arabil de 18736 mp; CF (...), nr. cad (...), plantație de liliac de 1966 mp; CF (...), nr. cad (...), teren de 2290; CF (...), nr. cad (...), drum de 710 mp; CF (...), nr. cad (...), drum de 315 mp; CF (...), nr. cad (...), depozit de 578 mp; CF (...), nr. cad (...), teren arabil de 10199 mp; CF (...), nr. cad (...), drum de 437 mp; CF (...), nr. cad (...), seră de 521 mp; nr. cad (...), teren seră de 10145 mp; nr. cad (...), platformă de 3332 mp; CF (...), nr. cad (...), pavilion administrativ de 269 mp; CF (...), nr. cad (...), seră de 10167 mp; CF (...), nr. cad (...), seră de 10076 mp; CF (...), nr. cad (...), seră de 22754 mp; (...), nr. cad (...), seră de 33079 mp; CF (...), nr. cad (...) seră de 22113 mp; CF (...), nr. cad (...), seră de 10351 mp; CF (...), nr. cad (...) seră de 10720 mp; CF (...), nr. cad (...), drum de 1217 mp; CF (...), nr. cad (...), seră de 9875 mp; CF (...), nr. cad (...), seră de 10227 mp; CF (...), nr. cad (...), seră de 13975 mp; CF (...), nr. cad (...), seră de 15192 mp; CF (...), nr. cad (...), hală magazie de 619 mp; CF (...), nr. cad (...), sere și teren de 9471 mp; CF(...), nr. cad (...), teren de 32058 mp; CF (...), nr. cad (...), seră de 20791 mp; CF (...), nr. cad (...), seră de 10052 mp; CF (...), nr. cad (...), seră de 9938 mp; CF (...), nr. cad (...), seră 20996 mp; CF (...), nr. cad (...), seră de 32030 mp; CF (...), nr. cad (...), seră de 1065 mp; CF (...), nr. cad (...), seră de 10434 mp; CF (...), nr. cad (...), seră de 10428 mp; CF (...), nr. cad (...), seră de 10269 mp; CF (...), nr. cad (...), seră – teren arabil de 10455 mp; CF (...), nr. cad (...), teren arabil de 2161 mp; CF (...), nr. cad (...), CET 1351 mp; CF (...), nr. cad (...), seră de 35634 mp; CF (...), nr. cad (...), seră de 12610 mp; CF (...), nr. cad (...), seră de 3577 mp; CF (...), nr. cad (...), seră de 1747 mp; CF (...), nr. cad (...), seră de 1753 mp; CF (...), nr. cad (...), seră de 10005 mp; CF (...), nr. cad (...), teren de 9888 mp; CF (...), nr. cad (...), seră de 9704 mp; CF (...), nr. cad (...), seră de 9924 mp; CF (...), nr. cad (...), seră de 32279 mp. -Pârâta C S.R.L., suprafața de 24.176 mp, compusă din următoarele imobile: CF (...), nr. cad. (...), seră de 1449 mp; CF (...), nr. cad (...), seră de 1243 mp; CF (...), nr. cad. (...), drum de 913 mp; CF (...), nr. cad. (...), seră de 20571 mp. -Pârâta Asociația D, suprafața de 17.539 mp, compusă din următoarele imobile: CF (...), nr. cad (...), teren de 1426 mp; CF (...), nr. cad (...), șopron de 2363 mp și CF (...), nr. cad. (...), teren de 13750 mp. A fost obligată pârâta B S.R.L. să plătească reclamantei suma de 193 798 lei; pârâta C S.R.L. să plătească reclamantei suma de 8 685 lei și pârâta Asociația D să plătească reclamantei suma de 5 653 lei, cu titlu de lipsă de folosință a imobilelor pentru perioada 25.09.2015 – 24.09.2018. A fost încuviințat onorariu definitiv de 7200 lei pentru raportul de expertiză întocmit în cauză de expert H și obligată reclamanta la plata în contul Biroului Local de Expertize Brașov la plata sumei de 4200 lei, cu titlu de diferență onorariu expert.

Decizia pronunțată în apel – în al doilea ciclu procesual Prin încheierea din 23 noiembrie 2023, în temeiul art. 56 C. proc. civ. raportat la art. 205 și art. 251 C. civ., Curtea de Apel Brașov – Secția civilă a admis excepția lipsei capacității procesuale de folosință invocată cu privire la societățile apelante pârâte, Asociația D și C S.R.L. A încuviințat în parte, cererile în probațiune formulate de către apelanta pârâtă B S.R.L., în sensul că, a respins proba testimonială și a încuviințat proba vizând emiterea unei adrese către Agenția Domeniilor Statului. A amânat judecarea cauzei 11 ianuarie 2024, ora 10:30, pentru când apelanta pârâtă B S.R.L. a primit termenul în cunoștință și s-a dispus citarea intimatei-reclamante atât la sediul procesual ales cât și la adresa de e-mail indicată. S-a dispus emiterea unei adrese către Agenția Domeniilor Statului cu solicitarea de a preciza dacă anunțul publicitar depus la dosarul cauzei vizează și unele dintre imobilele ce fac obiectul acțiunii în revendicare, dacă sunt în administrarea acestei instituții și dacă s-au făcut demersuri în vederea concesionării acestor terenuri cu destinație agricolă. În acest sens, se va atașa adresei, tabelul cu bunurile imobile din cuprinsul cererii de chemare în judecată pentru a fi identificate. A fost prorogată discutarea probei cu expertiza evaluatorie solicitată de către apelantă până la lămurirea aspectelor mai sus arătate. Prin decizia civilă nr. 79/Ap din 30 ianuarie 2024, Curtea de Apel Brașov – Secția civilă, a admis cererea de apel formulată de pârâtă B S.R.L., în contradictoriu cu intimata reclamantă A S.A. - în faliment, prin lichidator judiciar E SPRL, împotriva sentinței civile nr. 355/S din 23 decembrie 2022, pronunțată de Tribunalul Brașov - Secția I civilă, pe care a schimbat-o în parte și în rejudecare: A constatat încetarea cererii de chemare în judecată având ca obiect pretenții reprezentând contravaloarea lipsei de folosință, formulată de reclamanta A S.A. - în faliment, prin lichidator judiciar E SPRL, în contradictoriu cu pârâtele C S.R.L. și Asociația D. A păstrat restul dispozițiilor sentinței apelate referitoare la modul de soluționare a excepțiilor, admiterea acțiunii în raport cu pârâta B S.R.L. și admiterea petitului privind revendicarea împotriva pârâtelor C S.R.L. și Asociația D. A anulat cererea de apel introdusă de apelantele pârâtele C S.R.L. și Asociația D, împotriva aceleiași sentințe.

Calea de atac exercitată în cauză: Împotriva deciziei civile nr. 79/Ap din 30 ianuarie 2024 și a încheierii din 23 noiembrie 2023, pronunțate de Curtea de Apel Brașov – Secția civilă, a declarat recurs pârâta B S.R.L., prin lichidator judiciar I SPRL.

Înregistrarea recursului la Înalta Curte de Casație și Justiție: Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție la 25 martie 2024 și a fost repartizat aleatoriu completului de filtru nr. x. Prin rezoluția din 28 martie 2024, s-a dispus comunicarea recursului către intimați, cu mențiunea că au obligația de a depune întâmpinare în termen de 30 de zile de la comunicare. Prin aceeași rezoluție, s-a dispus întocmirea raportului privind admisibilitatea în principiu a recursului, potrivit art. 493 C. proc. civ. 8.Motivele de recurs: Recurenta-pârâtă B S.R.L., în faliment, prin lichidator judiciar I SPRL, a solicitat admiterea recursului împotriva hotărârilor recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare altei instanțe egale în grad celei care a pronunțat decizia recurată, în temeiul art. 497 teza a II-a C. proc. civ., iar în subsidiar trimiterea cauzei spre rejudecare Curții de Apel Brașov. În motivarea recursului, au fost formulate următoarele susțineri critice: - Nelegalitatea încheierii din 23 noiembrie 2023 a fost susținută pe temeiul art. 488 (1) pct. (5) C. proc. civ., arătându-se că, deși curtea de apel i-a imputat că nu a dovedit o altă stare de fapt decât cea reținută de tribunal, a respins probațiunea care tindea la dovedirea faptului contrar. Prin cererea de apel a solicitat audierea a doi martori care cunoșteau cine este stăpânitorul în fapt al terenurilor revendicate, dar și faptul că B S.R.L. nu a mai utilizat terenurile încă din anul 2016, când Tribunalul Brașov i-a anulat titlul de proprietate asupra acestora și a dispus repunerea în situația anterioară. Susține că prin încheierea recurată proba a fost respinsă nemotivat, pentru ca ulterior să fie respins ca neîntemeiat motivul de apel, reținându-se că ,,din probele administrate în cauză, nu s-a dovedit că altcineva ar deține stăpânirea bunurilor imobile revendicate de reclamată (pag. 9, par. 8 final)”. Doctrina reține că pot fi susceptibile de încadrare în motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. criticile privind respingerea probelor în mod nemotivat ori prezentând aparența unei măsuri arbitrare (e.g. se respinge o probă care tinde la dovedirea unui fapt esențial, pentru ca apoi să se reproșeze explicit că acel fapt esențial nu a fost probat ori nu a fost suficient probat, acesta fiind motivul determinant al respingerii cererii deduse judecății), ,,căci finalmente chestiunea de a ști dacă recurentul a fost privat de judecata în fond la care era îndreptățit poate dobândi valențele unei probleme de legalitate”. Indicând și motivul de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurenta-pârâtă susține că simpla afirmație din cuprinsul încheierii referitoare la lipsa de utilitate a probei ,,în raport de probatoriul administrat în fața instanței de fond” nu respectă sub nicio formă exigențele unei motivări efective, iar încheierea poate forma obiectul controlului judiciar deoarece, se răsfrânge asupra nelegalității și arbitrariului deciziei pronunțate. În temeiul art. 488 alin. (1) pct. (7) C. proc. civ., arătă că prin încheierea recurată este, totodată, încălcată dezlegarea problemelor de drept și necesitatea administrării probelor instituite prin decizia nr. 1458/Ap din 22 octombrie 2019 a Curții de Apel Brașov, pronunțată în primul ciclu procesual, decizie care a impus ca, în rejudecare, revendicarea să fie analizată după administrarea de probe referitoare la stăpânirea în fapt a bunurilor. A concluzionat în sensul că, având în vedere lipsa unei motivări efective a respingerii probei, încălcarea autorității de lucru judecat a deciziei nr. 1458/AP din 22 octombrie 2019 a Curții de Apel Brașov, dar și caracterul arbitrar al măsurii instanței prin care li se încălcă dreptul la un proces echitabil consacrat de art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, solicită casarea încheierii și a deciziei recurate. - Și decizia civilă nr. 79/Ap din 30 ianuarie 2024 este afectată de nelegalitate în temeiul motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. Sub un prim aspect, arată că pronunțarea hotărârii s-a realizat fără citarea sa prin intermediul lichidatorului judiciar, cu încălcarea prevederilor art. 155 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. raportat la art. 41 alin. (5) din Legea nr. 85/2014. A reiterat că este în procedura de faliment deschisă prin încheierea nr. 1 din 9 ianuarie 2024, pronunțată de Tribunalului Gorj în dosarul nr. x/95/2024. Prin aceeași încheiere a fost numit lichidator judiciar I SRPL, cu sediul în Craiova, str. (...), jud. Dolj. Decizia recurată a fost pronunțată după intrarea pârâtei în insolvență, însă procedura de citare nu a fost efectuată conform dispozițiilor arătate, cu toate că această neregularitate a fost adusă la cunoștința instanței de judecată în ședință publică. Sub un al doilea aspect, pretinde imposibilitatea modificării cadrului procesual în rejudecarea cauzei, critica fiind susținută prin raportare la dispozițiile imperative ale art. 501 C. proc. civ. și la faptul că modificarea cererii de chemare în judecată după casarea cu trimitere, este inadmisibilă. Prin decizia civilă nr. 1458/Ap din 22 octombrie 2019 s-a trimis cauza spre rejudecare instanței de fond, tocmai pentru a soluționa petitul de anulare a contractelor cu respectarea principiului contradictorialității. Față de aceste considerente, în rejudecare, Curtea de Apel Brașov era obligată să analizeze efectiv criticile pârâtei și să stabilească corect cadrul procesual, astfel cum a fost acesta fixat prin decizia de casare. - Pe temeiul dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurenta-pârâtă a susținut, în primul rând, că hotărârea recurată cuprinde considerente contradictorii, întrucât, deși instanța constată nulitatea titlului și repunerea părților în situația anterioară, consfințită prin sentința nr. 533/C din 28 iunie 2016 a Tribunalului Brașov, în mod contradictoriu, reține că pârâta justifică în continuare un drept de proprietate. În al doilea rând, susține că hotărârea atacată cuprinde motive străine de natura pricinii în ceea ce privește analiza condiției prevăzute de art. 563 C. civ. referitoare la stăpânirea materială a bunului de către pârât. De asemenea, a apreciat că hotărârea este nemotivată, deoarece instanța de apel a preluat integral pasaje din hotărârea instanței de grad inferior, mai ales în ceea ce privește stăpânirea materială a imobilelor, precum și pentru că soluția de obligare la plata contravalorii lipsei de folosință nu este motivată în raport cu suportul probator. - Pe temeiul art. 488 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ., recurenta-pârâtă a criticat decizia instanței de apel sub argumentul că încalcă autoritatea de lucru judecat a sentinței civile nr. 533 din 28 iunie 2016 a Tribunalului Brașov, prin care s-a dispus, în contradictoriu cu Sere Coldea, anularea titlului său de proprietate și repunerea părților în situația anterioară, întrucât s-a făcut trimitere la calitatea sa de proprietar. - Susținând și incidența motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta-pârâtă a apreciat, sub un prim aspect, că instanța de apel a încălcat prevederile art. 75 din Legea nr. 85/2014, conform cărora ,,de la data deschiderii procedurii se suspendă toate acțiunile judiciare și extrajudiciare sau măsurile de executare silită pentru realizarea creanțelor asupra averii debitorului”, raportat la soluția prin care a fost obligată să achite despăgubiri cu titlu de lipsă de folosință a terenului. A invocat și încălcarea prevederilor art. 563 C. civ. și ale art. 30 din Legea nr. 7/1996, susținând că instanța de apel trebuia să stabilească cine exercită acte materiale de stăpânire a bunului, iar nu să deducă acest aspect prin aplicarea greșită a unei prezumții de proprietate, întemeiată pe dispozițiile art. 30 din Legea 7/1996. În egală măsură, în opinia sa, instanța trebuia să verifice dacă reclamanta justifică dreptul de proprietate asupra imobilelor revendicate sau dacă Statul Român este proprietar, respectiv dacă, pârâtele, utilizează efectiv bunurile obiect al litigiului. În ceea ce privește aplicarea greșită a dispozițiilor art. 30 din Legea 7/1996, a arătat că, în mod evident, în anul 2018 - data inițierii acțiunii - nu se putea discuta despre operarea în continuare a prezumției de proprietate rezultată din efectul înscrierii în cartea funciară, aspect ce decurge din efectele erga omnes ale sentinței 533/C din 26 iunie 2016 a Tribunalului Brașov prin care i-a fost anulat titlul de proprietate, iar A a fost repusă în situația anterioară. Pe de altă parte, astfel cum rezultă din această hotărâre, nulitatea titlului a fost dispusă pentru cauză ilicită în temeiul art. 966 vechiul C. civ., aspect incompatibil cu dobândirea cu bună-credință a bunului, iar reclamanta A a fost parte în proces, însă nu a realizat niciun demers pentru valorificarea drepturilor sale. Printr-o ultimă critică a menționat că au fost încălcate prevederile art. 1313 și art. 1339 C. civ. de la 1864, referitoare la garanția pentru evicțiune, în ipoteza în care se constată că sunt întemeiate considerentele referitoare la calitatea sa de proprietar asupra bunurilor revendicate. A precizat că A este antecesorul său în drepturi, fiind ținută de obligația generală de garanție pentru evicțiune datorată de vânzător. Astfel cum s-a stabilit în jurisprudență, vânzătorul garantează pentru evicțiune, fiind obligat printre altele, să garanteze pe cumpărător împotriva oricărei tulburări de drept și de fapt, ceea ce include inclusiv obligația de a se abține el însuși de la promovarea vreunei acțiuni în revendicare împotriva cumpărătorului. Astfel, în lipsa acțiunii în anulare a titlului său de proprietate, orice demers al reclamantei A prin care pretinde pentru sine dreptul de proprietate este inadmisibil, și trebuie respins în condițiile art. 1339 C. civ. de la 1864. În drept, au fost indicate prevederile art. 488 alin. (1) pct. 5, pct. 6, pct. 7 și pct. 8 C. proc. civ. În 17 martie 2025, societatea B S.R.L. -în faliment- prin lichidator judiciar I SPRL, a depus concluzii scrise prin care a învederat că se impune admiterea recursului, întrucât în cauză sunt incidente dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., arătând că soluțiile dispuse de Curtea de Apel Brașov sunt vădit arbitrare și că au fost privați de o judecată efectivă în fond a litigiului, împrejurare ce a determinat încălcarea dreptului la apărare, art. 14 C. proc. civ., și a dreptului la un proces echitabil, art. 6 CEDO. Au mai arătat că motivul de recurs invocat nu vizează modalitatea de apreciere a probelor de către instanța de apel, ci critica se raportează la caracterul formal al hotărârii și la omisiunea Curții de a realiza o judecată în fond a litigiului, prin măsuri arbitrare dispuse în cursul judecății. Apărările formulate în cauză: Intimata-reclamantă A S.A., prin lichidator judiciar E SPRL nu a formulat întâmpinare, cererea de recurs fiindu-i comunicată la 4 aprilie 2024. Intimata-reclamantă A S.A., prin concluzii scrise, transmise instanței după pronunțarea asupra admisibilității în principiu a recursului, a invocat excepția lipsei de interes a pârâtei B S.R.L. în promovarea recursului, caracterul nefondat al acestei căi de atac, și a reiterat aspecte privitoare la interpretarea probelor, pretinsa motivare a instanței, pretinsa pronunțare a hotărârii fără citarea lichidatorului, pretinsa modificare a cererii de chemare în judecată, invocarea răspunderii pentru evicțiune, aplicarea corectă a legii în materia evicțiunii și în materia revendicării, aspecte privind eronata susținere a B S.R.L. cu privire la obligația privind plata lipsei de folosință stabilită prin decizia recurată.

Procedura de filtru: În aplicarea dispozițiilor art. 493 alin. (2) C. proc. civ., a fost întocmit raportul asupra admisibilității în principiu a recursului, analizat în complet de filtru la 8 octombrie 2024. În cuprinsul raportului asupra admisibilității în principiu a recursului, s-a reținut că hotărârea recurată este susceptibilă de a fi atacată cu recurs, calea de atac este scutită de la plata taxei judiciare de timbru și declarată în termen; cu privire la cadrul procesual pasiv, s-a constatat că prin încheierea din 23 noiembrie 2023 curtea de apel a admis excepția lipsei capacității procesuale de folosință a pârâtelor C S.R.L., prin lichidator judiciar I S.P.R.L. și Asociația D, persoane juridice care sunt radiate conform certificatului constatator (filele 72 - 75 din vol. I al dosarului curții apel) și extrasului din buletinul procedurilor de insolvență (filele 67 - 68 din vol. I al dosarului curții apel); criticile formulate de recurenta-pârâtă pot fi încadrate în motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ. Raportul a fost comunicat părților la 21 - 22 octombrie 2024, conform dovezilor de comunicare aflate în dosarul de recurs. Nu a fost transmis instanței punct de vedere la raport. Prin încheierea din camera de consiliu de la 10 decembrie 2024, în aplicarea dispozițiilor art. 493 alin. (7) C. proc. civ., Înalta Curte a admis în principiu recursul formulat de pârâtul B S.R.L. prin lichidator judiciar I SPRL împotriva deciziei civile nr. 79/Ap din 30 ianuarie 2024 și a încheierii din 23 noiembrie 2023, pronunțate de Curtea de Apel Brașov - Secția Civilă și a fixat termen, în ședință publică la 4 martie 2025, pentru judecarea acestuia. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție: Întrucât a fost invocată, nu prin întâmpinare, ci prin concluziile scrise trimise la dosar după pronunțarea instanței de recurs asupra admisibilității în principiu a căii extraordinare de atac formulate de recurenta-pârâtă B S.R.L., excepția lipsei de interes a acestei părți în promovarea recursului constituie o apărare a S.C. A S.A. care nu a învestit legal instanța cu cercetarea acesteia, deoarece se referă la îndeplinirea condițiilor formale ale învestirii instanței cu calea de atac declarată, etapă care fusese parcursă și epuizată la data ridicării excepției, astfel că aceasta nu va mai putea fi luată în examinare pentru a i se da un răspuns. Analizând recursul formulat, Înalta Curte reține caracterul nefondat al acestuia, după cum urmează: - Sunt nefondate criticile privind nelegalitatea încheierii din 23.11.2023, sub aspectul neîncuviințării probei testimoniale solicitată de recurentă în apel, ce a fost apreciată de instanță ca neutilă în raport de probatoriul deja administrat în primă instanță, critici ce au fost întemeiate pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. Potrivit dispozițiilor art. 258 și art. 255 C. proc. civ., instanța de judecată învestită cu soluționarea în fond a cauzei are un drept legal de apreciere asupra probelor care trebuie să fie pertinente, concludente și utile soluționării cauzei, drept care, în principiu, nu este cenzurabil în recurs. Deși a pretins că se regăsește într-o situație limită de abuz procesual ori de subiect al unei măsuri procesuale discreționare, descrisă prin respingerea probei și, totodată, prin respingerea critici formulate în apel sub motivul nedovedirii acesteia (care dovadă avea să fie furnizată tocmai prin proba neîncuviințată, în speță fiind vorba despre proba cu martori), nu aceasta este situația recurentei. Situația posesiei sale asupra terenurilor revendicate de reclamantă a fost, pe de o parte evaluată în drept, pe baza prezumției de proprietar tabular și a inexistenței unui proces verbal de predare-primire a terenurilor subsecvent anulării contractelor de vânzare-cumpărare iar, pe de altă parte evaluată pe baza situației de fapt, prin infirmarea tezei sale în sensul că altcineva ar deține stăpânirea terenurilor, apelanta-pârâtă indicând depoziția martorului J (audiat de tribunal) sau ipoteza proprietății Statului Român asupra terenurilor, cu existența unui drept de administrare al ADS. Prin urmare, considerentul prin care instanța de apel afirmă că „din probele administrate în cauză, nu s-a dovedit că altcineva ar deține stăpânirea bunurilor imobile revendicate de reclamantă” nu este unul oferit ca răspuns al neadministrării de probe pe acest aspect de către apelantă (și, potrivit susținerilor sale, ca urmare a respingerii în apel a probei cu martori), ci ca răspuns al evaluării celorlalte probe invocate de aceasta în apel, constând în depoziția martorului ori în înscrisurile care indicau existența de terenuri în proprietatea Statului, cu existența unui drept de administrare în favoarea ADS. Din acest motiv, recurenta-pârâtă nu se regăsește într-o situație similară celei descrise în doctrina pe care o evocă, aceea a unei măsurii arbitrare care ar ridica o problemă de legalitate în privința neîncuviințării probei cu martori solicitată în apel care, în cazul de față, a fost apreciată ca neutilă „față de probatoriul deja administrat de instanța de fond” și sprijinit pe care partea a formulat critici de netemeinicie a soluției de primă instanță în calea de atac a apelului. Față de natura măsurii contestate – aceea a neîncuviințării probei cu martori în etapa apelului – nu poate fi primită nici critica de nelegalitate întemeiată pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., privind nerespectarea exigenței unei motivări efective, constatându-se că, dimpotrivă, măsura adoptată beneficiază de o motivare necesară și suficientă, aptă să sprijine dispoziția instanței ce a fost justificată în parametrii impuși de dispozițiile art. 258 și art. 255 C. proc. civ. Astfel, neîncuviințarea unei probe, aceea cu martori propusă în apel, respinsă de instanța de apel ca nefiind utilă soluționării cauzei „față de probatoriul deja administrat de instanța de fond” oferă măsurii dispusă o motivare care se circumscrie cadrului legal al dezbaterilor care poartă asupra probelor și care este una adecvată, limitată la verificările permise de lege. Nu este fondată nici critica adusă încheierii din 23.11.2023 ce a fost circumscrisă motivului legal de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ., invocându-se înfrângerea autorității de lucru judecat a deciziei nr. 1458/AP/22.10.2019 a Curții de Apel Brașov care a impus ca, în rejudecare, revendicarea să fie analizată după administrarea de probe referitoare la stăpânirea în fapt a bunurilor. În mod evident, o nelegalitate a încheierii atacate pentru acest motiv nu poate fi luată în considerare atâta timp cât, în rejudecarea cauzei ce a avut loc în urma anulării sentinței civile nr. 373S/14.03.2019 a Tribunalului Brașov, au fost administrate probe în legătură cu posesia terenurilor revendicate constând în martori și înscrisuri, neîncuviințarea probei cu martori în apel fiind justificată, cum s-a arătat, din considerente de lipsă de utilitate în soluționarea cauzei „față de probatoriul deja administrat de instanța de fond.” Or, aspectul cantitativ al probelor nu se înscrie în rândul prolemelor de drept dezlegate prin decizia instanței de apel nr. 1458/Ap/22.10.2019 a Curții de Apel Brașov. În considerarea argumentelor mai sus prezentate, criticile de nelegalitate îndreptate împotriva încheierii din 23.11.2023 a instanței de apel, întemeiate pe prevederile art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 și 7 C. proc. civ., sunt apreciate ca nefondate. Și criticile de nelegalitate îndreptate împotriva hotărârii din apel sunt nefondate, potrivit celor ce urmează: Astfel, subsumat temeiului legal dat de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., recurenta a critica necitarea sa în apel prin lichidator judiciar, conform art. 41 alin. (5) și art. 155 (1) pct. 5 din Legea nr. 85/2014 și inadmisibilitatea modificării cadrului procesual în rejudecare. Niciuna din aceste critici nu este îndreptățită. Deși a susținut că prin încheierea nr. 1/9.01.2024 pronunțată de Tribunalul Gorj în dos. nr. x/95/2024 s-a deschis procedura falimentului împotriva sa, fiindu-i numit lichidator I SRPL, recurenta nu a dovedit și faptul de a fi adus la cunoștința instanței de apel a cărei hotărâre o atacă o atare împrejurare. Astfel, la termenul de dezbatere a apelurilor din 11.01.2024, recurenta-pârâtă a fost reprezentată prin avocat și contrar susținerilor sale conform cărora „cu toate că acest aspect a fost adus la cunoștința instanței în ședința publică”, consemnările încheierii de ședință nu relevă nicio informație de această natură pe aspectul invocat. Rezultă, prin urmare, că în mod contrar celor pretinse, deși împotriva ei s-a deschis procedura falimentului și i-a fost numit un lichidator judiciar prin încheierea nr. 1/9.01.2024 a Tribunalului Gorj, apelanta-pârâtă - prezentă în instanța de apel la termenul din 11.01.2024 prin reprezentantul său convențional, același cu cel ce semnează memoriul de recurs - nu a și informat instanța despre modificările intervenite cu doar două zile anterior în privința situației sale juridice. Or, în conformitate cu dispozițiile art. 178 alin. (2) C. proc. civ., nulitatea relativă – căci această sancțiune intră în discuție, dispozițiile art. 41 alin. (5) și ale art. 155 alin. (1) pct. 5 din Legea nr. 85/2024 fiind unele de protecție a intereselor acelor aflați în situația reglementată – poate fi invocată numai de partea interesată și numai dacă neregularitatea nu a fost cauzată prin propria faptă. Instanța de recurs mai notează că în fața instanței de apel recurenta-pârâtă a fost reprezentată prin unul și același reprezentant convențional cu cel care a formulat recursul și i-a susținut interesele în calea de atac extraordinară, neintervenind modificări sub acest aspect date de deschiderea procedurii falimentului și numirea lichidatorului judiciar, neputându-se admite producerea vreunei vătămări părții și din acest motiv. - Nefondat se critică o nesocotire/modificare a cadrului procesual al litigiului ulterior pronunțării deciziei nr. 1458//Ap/22.10.2019, care ar fi trimis cauza spre rejudecare tocmai pentru soluționarea petitului în anularea contractelor de vânzare-cumpărare cu respectarea principiului contradictorialității. Decizia menționată a instanței de apel din primul ciclu procesual al cauzei nu a impus necesitatea soluționării capătului de cerere în constatarea nulității actelor de vânzare-cumpărare, ci a sancționat rezolvarea dată inițial de tribunal acestuia prin admiterea excepției autorității de lucru judecat fără prealabila invocare și punere în discuție (chiar în absența părților) a respectivei excepții. Necesarele lămuriri solicitate de instanța de fond în rejudecare – față de caracterul imprecis al acestui petit, în constatarea nulității absolute a titlurilor deținute de pârâte, despre care reclamanta a indicat că e invocată și pe cale de excepție, dar și ca petit –, care au determinat precizări din partea reclamantei depuse la dosar la 6.04.2021, în sensul că cererea sa este doar una în revendicarea suprafețelor de teren indicate, motivele de nulitate fiind invocate doar în susținerea revendicării și pe compararea titlurilor, nu îndreptățesc criticile actuale ale recurentei-pârâte. Dezlegările deciziei nr. 1458/Ap/22.10.2019 nu purtau asupra unui cadru obiectiv de învestire a instanței de rejudecare, iar precizările venite din partea reclamantei au fost necesare pentru clarificarea obiectului judecății, dat fiind modul impropriu, imprecis al fixării inițiale a acestuia. Astfel fiind, criticile de nelegalitate circumscrise prevederilor art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. nu sunt întemeiate. - Nelegalitatea deciziei de apel a fost susținută și în raport de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., invocându-se nefondat că aceasta ar conține considerente contradictorii, motive străine de natura pricinii ori că ar fi nemotivată, întrucât doar preia considerente din sentința tribunalului. Nu sunt considerente contradictorii cele indicate de recurentă, prin care instanța de apel a soluționat acțiunea în revendicare prin procedeul comparării de titluri, întrucât doar prin scoaterea din context și citirea lor izolată s-ar putea pretinde aceasta. Or, contextul cauzei pe care recurenta nu-l ia în considerare atunci când formulează critica, este acela al anulării anterioare a titlurilor deținute de pârâtele chemate în judecată asupra terenurilor revendicate (prin sentința penală nr. 121/2015 a Tribunalului Bihor și prin sentința civilă nr. 533/C/28.06.2018 față de B S.R.L.) și a continuității evidențierii acestora ca proprietari în cărțile funciare ale terenurilor. De asemenea, cererea de chemare în judecată a indicat și o continuare a folosirii terenurilor de către pârâte, scopul acțiunii fiind „readucerea imobilului în patrimoniul debitoarei” (al reclamantei). Cu referire particulară la situația recurentei, instanța de apel reține pe baza extraselor de carte funciară depuse în fața instanței de fond că „asupra imobilelor revendicate este întabulată în continuare apelanta-pârâtă S.C. B S.R.L.”, astfel că pentru a înlătura aparența de proprietate în favoarea acesteia și pentru redobândirea posesiei terenurilor a fost soluționată, în termenii arătați, acțiunea în revendicare. Nu sunt nici considerente străine de natura pricinii, acelea prin care instanța evocă dispozițiile art. 30 alin. (1) din Legea nr. 7/1996 și prezumția de proprietate ce joacă în favoarea recurentei-pârâte. Nu prin invocarea acestora instanța de apel dezleagă chestiunea controversată în cauză, a stăpânirii terenurilor de către recurentă și ulterior desființării titlului său de proprietate, ci pe baza probelor a căror analiză e subsecventă enunțării art. 30 alin. (1) din Legea nr. 7/1996, între acestea fiind valorificată și prezumția ce decurge din calitatea (aparentă) de proprietar, conform înscrierilor de carte funciară, dar și celelalte probe în verificarea unei stăpâniri atribuită altora. Decizia din apel nu este nici nemotivată ca urmare a preluării de pasaje din hotărârea tribunalului, după cum nefondat se pretinde și, în mod special, în privința dezlegării problemei stăpânirii în fapt a terenurilor. Dimpotrivă, analiza instanței de apel este una fundamentată pe considerente proprii, furnizate ca răspuns la criticile din apelul recurentei, care au vizat inclusiv apărarea nouă sprijinită pe argumentul că terenurile disputate s-ar afla în administrarea ADS, în legătură cu care s-au solicitat relații comunicate instanței cu adresa nr. 91847/12.12.2023. Instanța de apel răspunde în cuprinsul hotărârii inclusiv acestui element al situației de fapt, pe care îl evaluează considerându-l nerelevant, nefiind în prezența „Omisiunii curții de apel de a cerceta acest aspect fundamental al speței”, după cum fără temei se arată în cuprinsul memoriului de recurs. Iar nemulțumirea părții față de evaluarea probei s-ar putea traduce, cel mult, într-o critică de evaluare eronată a probelor care însă nu se circumscrie niciunui motiv legal de recurs dintre cele permise în cuprinsul art. 488 alin. (1) pct. 1 - 8 C. proc. civ. În sfârșit, astfel de nemulțumiri nu conturează nici o ipoteză care să corespunsă unei nemotivări a hotărârii atacate, pe aspectul invocat. Nici critica de nemotivare a soluției din decizia atacată, de menținerea a obligației recurentei-pârâte la plata lipsei de folosință nu este întemeiată, considerentele expuse în cuprinsul filelor 9 și 10 (primul paragraf) ale hotărârii fiind cele care fundamentează aceste dezlegări date litigiului. Contrar susținerilor recurentei, chiar prin cererea de chemare în judecată (fila 5 a acesteia) reclamanta a invocat situația rezultată din pronunțarea sentinței civile nr. 533/C/28.06.2018 a Tribunalului Brașov, rămasă definitivă, față de B S.R.L. Pentru aceste motive, se apreciază că nu pot fi primite criticile recurentei fundamentate pe cazul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. - Sunt vădit nefondate criticile recurentei întemeiate pe prevederile art. 488 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ., prin care se pretinde o încălcare a autorității de lucru judecat a sentinței civile nr. 533/28.06.2016 a Tribunalului Brașov (dos. nr. x/62/2014*), care a anulat titlul de proprietate al recurentei asupra terenurilor revendicate, sub aspectul trimiterilor realizate de instanța de apel la calitatea sa de proprietar. Așa cum s-a arătat anterior și cum rezultă cu claritate din considerentele deciziei atacate, aceste referiri vizează aparența calității sale de proprietar ce decurge din faptul că, în pofida anulării titlului său de proprietate, aceasta figurează în continuare ca proprietar tabular al terenurilor în cauză. Cât privește argumentul că, pe calea acestei acțiuni, S.C. A S.A. urmărește să obțină nelegal dreptul de proprietate asupra terenurilor aflate în patrimoniul Statului român și în administrarea a ADS, acesta nu poate fi văzut altfel decât ca o apărare contradictorie față de istoricul raporturilor dintre părți, rezultând că ceea ce se dispută în speță sunt terenurile care au aparținut reclamantei și care au făcut obiectul convenției de vânzare-cumpărare din 6.08.2007 încheiată cu recurenta-pârâtă, convenție consfințită prin sentința civilă nr. 1388/2.07.2009 a Tribunalului Dolj, dar care a cărei nulitate absolută a fost ulterior constatată prin sentința civilă nr. 533/C/28.06.2016 a Tribunalului Brașov, definitivă prin respingerea apelului și recursului. Or, de vreme ce recurenta-pârâtă a dobândit terenurile, în modalitatea descrisă anterior, de la intimata-reclamantă, a cărei calitate de proprietar nu o contestase la data transferului de proprietate realizat în mod fraudulos (întrucât bunurile înstrăinate se aflau deja sub sechestrul organului fiscal la data convenției din 6.08.2007, așa cum, cu autoritate de lucru judecat s-a reținut în cuprinsul sentinței civile nr. 533/C/28.06.2016 a Tribunalului Brașov), nu poate să pretindă la acest moment că aceleași terenuri, pe care ea le-a dobândit chiar de la reclamantă ar constitui, în realitate, proprietatea Statului român și s-ar afla în administrarea ADS. În tot cazul, se reține că pe acest aspect instanța de apel a încuviințat administrarea de probe (sub forma relațiilor solicitate ADS, răspunsul fiind regăsit la filele 175 - 177 dosar apel) pe care le-a evaluat, stabilind că, în conformitate cu informațiile transmise de autoritatea solicitată, nu se verifică susținerea apelantei-pârâte care indica în privința terenurilor revendicate proprietatea Statului român, cu dreptul de administrare în favoarea ADS, atare regim juridic vizând alte terenuri din perimetrul S.C. A S.A. Fiind vorba despre evaluări de fapt, acestea sunt necenzurabile în recurs. -Deși subsumat de recurentă motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., critica de încălcare a art. 75 din Legea nr. 85/2014 va fi cercetată în baza motivului legal prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., întrucât partea pretinde nelegalitatea deciziei de soluționare a cauzei în apel deși, în opinia sa s-ar fi impus luarea măsurii procesuale a suspendării acțiunii judiciare care o vizează. Cu toate că nu arată care ar fi motivele care să atragă incidența prevederilor art. 75 ale Legii nr. 85/2014 în cauza pendinte, se înțelege că partea le leagă de recenta deschidere a procedurii falimentului față de ea prin încheierea nr. 1/9.01.2024 a Tribunalului Gorj (invocată prin cea dintâi critică împotriva deciziei din apel), eveniment pe care, precum s-a arătat, nu rezultă că l-a adus la cunoștința instanței de apel cu prilejul dezbaterilor asupra căii de atac formulate și disputate (a apelului) la două zile de la producerea acestuia. Separat de acest aspect, se reține caracterul nefondat al criticii în raport chiar de prevederile art. 75 din Legea nr. 85/2024, acuzat a fi fost încălcate. Astfel, potrivit alin. (1) al art. 75 „(1) De la data deschiderii procedurii se suspendă de drept toate acțiunile judiciare, extrajudiciare sau măsurile de executare silită pentru realizarea creanțelor asupra averii debitorului. Valorificarea drepturilor acestora se poate face numai în cadrul procedurii insolvenței, prin depunerea cererilor de admitere a creanțelor.” Însă, potrivit alin. (2) al aceluiași articol, nu sunt supuse suspendării de drept prevăzute la alin. (1), conform lit. a) căile de atac promovate de debitor împotriva acțiunilor unei creditor începute înaintea deschiderii procedurii. Or, situația recurentei-pârâte în calea de atac a apelului se circumscrie exact cazului de excepție permis de lege de la măsura suspendării de drept, aceasta fiind titulara căii de atac a apelului exercitat împotriva acțiunii deduse judecății de reclamantă la 25.09.2018, așadar anterior deschiderii procedurii falimentului care a vizat-o. Critica este, așadar, nefondată chiar independent de aspectul neinformării instanței asupra situației juridice a apelantei-pârâte. -Nelegalitatea hotărârii din apel a fost contestată și pe temeiul art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., pretinzându-se o încălcare ori greșită aplicare a mai multor dispoziții de drept material. Soluționarea acțiunii în revendicare cu încălcarea dispozițiilor art. 563 C. civ. și a art. 30 din Legea nr. 7/1996 nu este o critică întemeiată. Este adevărat că stăpânirea materială a bunurilor litigioase nu ar putea fi stabilită pe baza prezumției de proprietar dedusă din valorificarea dispozițiilor art. 30 din Legea nr. 7/1996, numai că instanța de apel nu s-a rezumat la aceasta, ci a evaluat criticile din apelul recurentei-pârâte prin examinarea probelor și în raport de cele reținute în hotărârea tribunalului pe acest aspect, între care un argument important l-a constituit faptul că, deși au negat constant stăpânirea materială asupra terenurilor revendicate, niciuna din pârâte (și, deci, nici recurenta-pârâtă) nu a fost în măsură să probeze predarea posesiei pe bază de proces-verbal, deși între părți au existat anterior raporturi contractuale, urmate de derularea mai multor situații litigioase (penale sau civile), iar suprafețele terenurilor în dispută sunt unele considerabile. Dacă este real că dispozițiile art. 30 din Legea nr. 7/1996 nu sunt un indiciu suficient pentru a deduce concluzii în privința stăpânirii materiale a terenurilor, este la fel de adevărat că nici anularea titlului de proprietate deținut de recurentă asupra terenurilor revendicare nu constituie o garanție asupra încetării stăpânirii pe care o exercita asupra bunurilor, iar aceasta nu a probat predarea lor către reclamantă ulterior anulării actelor translative de proprietate. Repunerea S.C. A S.A. în situația anterioară încheierii convenției din 6.08.2007 cu recurenta pârâtă, ca efect al constatării nulității absolute a acesteia realizată prin sentința civilă nr. 533/C/28.06.2016 a Tribunalului Brașov, nu poate fi invocată ca argument de nelegalitate a soluției deciziei din apel adoptate prin rezolvarea favorabilă a acțiunii în revendicare pendinte, cât timp dispoziția menționată nu a fost în niciun fel materializată între părți. Așa cum s-a arătat deja în cele de mai sus, doar în mod speculativ invocă recurenta-pârâtă un posibil drept de proprietate al Statului român asupra terenurilor revendicate și nevoia unor verificări suplimentare pe acest aspect, câtă vreme o atare îndoială asupra apartenenței dreptului de proprietate nu a avut-o atunci când a încheiat cu intimata-reclamantă convenția frauduloasă din 6.08.2007. În sfârșit, tot nefondate sunt și criticile îndreptate împotriva soluției din revendicare prin care se denunță o nesocotire a prevederilor art. 1313 vechiul C. civ. referitoare la garanția pentru evicțiune datorată de vânzător, afirmându-se că S.C. A S.A., în calitate de autoare în drepturi în raport cu recurenta, nu ar putea-o evinge cât timp este ținută de obligația de garanție pentru orice tulburare de drept și de fapt. Critica nu poate fi primită cât timp raporturile izvorâte din convenția încheiată între părți la 6.08.2007, ce a fost consfințită prin sentința civilă nr. 1388/2.07.2009 a Tribunalului Dolj, completată și îndreptată prin sentința nr. 17/9.07.2009 și nr. 672/4.09.2009 ale aceleiași instanțe, au încetat ca efect al pronunțării sentinței civile nr. 533/C/28.06.2016 a Tribunalului Brașov (dos. nr. x/62/2014*) rămasă definitivă, prin care s-a constatat nulitatea absolută a convenției. Astfel fiind, între părți nu mai poate funcționa obligația de garanție pe care vânzătorul o datorează cumpărătorului, în realitate, în temeiul art. 1337 - 1339 C. civ. (iar nu al art. 1313). În considerarea acestor motive, apreciind că este nefondat, Înalta Curte va respinge recursul declarat.