Decizia nr. 966/2024 — ÎCCJ, Secția I civilă

Obiectul cererii de chemare în judecată: Prin cererea înregistrată la 2 iulie 2020 pe rolul Judecătoriei Brașov, fiind stabilită ulterior competența în favoarea Tribunalului Brașov, reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâții Statul Român prin Ministerul Finanțelor, S.C. B. S.A., ANCI-OCPI Brașov și S.C. C. S.R.L., solicitând constatarea nevalabilității titlului Statului Român asupra imobilului situat în Brașov, str. x, jud. Brașov și înscris în CF x a UAT Brașov, cu nr. cadastral x, nr. top x, teren arabil - schimbat categoria de folosință în curți construcții - în suprafață de 16754 mp, constatarea nevalabilității titlului S.C. B. S.A. și nelegitimitatea înscrierii în CF a dreptului de proprietate conform Legii nr. 15/1990 prin lipsa titlului de proprietate emis în conformitate cu prevederile H.G. nr. 834/1991 și a documentației cadastrale necorespunzătoare întocmită de S.C. C. S.R.L., anularea și radierea dreptului înscris în CF nr. x Brașov, nr. cad x, nr. top x, teren arabil - schimbat categoria de folosință în curți construcții - în suprafață de 16754 mp în favoarea S.C. B. S.A. și restabilirea situației anterioare de CF. La data de 23 iulie 2020, reclamantul și-a modificat cererea de chemare în judecată, arătând că acțiunea este una în revendicare, solicitând obligarea pârâților să lase reclamantului în deplină proprietate și posesie imobilul teren intravilan situat în Municipiul Brașov, str. x și obligarea pârâților la rectificarea înscrierilor în cartea funciară nr. x pentru imobilul teren intravilan, cu suprafața de 16754 mp, așa cum rezultă din încheierea nr. 82327/2014 a OCPI. La data de 20 mai 2022, reclamantul și-a precizat cererea de chemare în judecată, solicitând obligarea pârâtei S.C. B. S.A. să recunoască dreptul de proprietate al reclamantului asupra terenului în suprafață de 16754 mp, înscris în CF x nr. top (x) și obligarea pârâtei să îi predea terenul în pașnică folosință și să se abțină în viitor de la orice act de conturbare în posesie. A solicitat, de asemenea, să se dispună radierea dreptului de proprietate a pârâtei S.C. B. S.A. din cartea funciară și să fie obligată această pârâtă să-și ridice construcțiile edificate pe imobilul teren, iar în caz contrar să se încuviințeze ca reclamantul să demoleze construcția pe cheltuiala pârâtei și să se dispună înscrierea dreptului de proprietate al reclamantului în cartea funciară, drept dobândit cu titlu de moștenire conform certificatului de moștenitor autentificat sub nr. x/1974.

Hotărârea pronunțată de prima instanță: Prin sentința civilă nr. 314/S din 24 noiembrie 2022 pronunțată de Tribunalul Brașov, a fost admisă excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei S.C. C. S.R.L., fiind respinsă cererea de chemare în judecată în contradictoriu cu aceasta. A fost respinsă excepția autorității de lucru judecat. A fost respinsă excepția prescripției dreptului material la acțiune. A fost respinsă excepția inadmisibilității. A fost respinsă, ca neîntemeiată, cererea de chemare în judecată formulată și precizată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta S.C. B. S.A.. A fost obligat reclamantul să plătească pârâtei S.C. B. S.A. suma de 5000 RON și pârâtei S.C. C. S.R.L. suma de 2000 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Hotărârea pronunțată de instanța de apel: Prin decizia nr. 1130/Ap din 22 iunie 2023, Curtea de Apel Brașov, secția civilă a respins, ca neîntemeiat, apelul principal formulat de reclamantul A. împotriva sentinței civile nr. 314/S din 24 noiembrie 2022 pronunțată de Tribunalul Brașov. A respins, ca neîntemeiat, apelul incident formulat de pârâta S.C. B. S.A. împotriva aceleiași sentințe. A obligat pe apelantul-reclamant la plata către apelanta-pârâtă a sumei de 3000 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată parțiale, în raport de onorariul de avocat diminuat conform art. 451 alin. (2) C. proc. civ., de la suma de 17850 RON, la 6000 RON

Calea de atac formulată în cauză: Împotriva încheierii din 24 mai 2023 și a deciziei nr. 1130/Ap din 22 iunie 2023 pronunțate de Curtea de Apel Brașov, secția civilă, reclamantul A. a declarat recurs, indicând motivul de nelegalitate prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. În ceea ce privește recursul declarat împotriva încheierii din data de 24 mai 2023 pronunțate de Curtea de Apel Brașov, recurentul-reclamant a arătat că în mod greșit instanța a respins cererea sa de repunere pe rol a cauzei, având în vedere că nu a înțeles niciodată să renunțe la judecată față de pârâtul Statul Roman prin Ministerul de Finanțe, de pârâtul ANCPI - Oficiul de cadastru și publicitate imobiliară Brașov - BCPI Brașov și nici față de pârâta C. S.R.L.. Menționează că a formulat la data de 19 noiembrie 2021 cererea de renunțare la judecată pentru că a fost obligat la plata unei taxe de timbru pe care nu o putea suporta - fiind pensionar și având o pensie mică, nu putea plăti ratele stabilite ca urmare a acordării ajutorului public judiciar. Pentru că pârâții s-au opus la cererea de renunțare, judecata a continuat față de toți pârâții din cererea introductivă, aceștia fiind citați la toate termenele de judecată, inclusiv la termenul la care s-a judecat cauza în apel, astfel încât instanța trebuia să pronunțe hotărârea în contradictoriu cu toate părțile din proces, chiar dacă cu privire la S.C. C. S.R.L. instanța de fond a stabilit lipsa calității procesuale pasive. Referitor la recursul declarat împotriva deciziei nr. 1130/Ap din 22 iunie 2023 pronunțate de Curtea de Apel Brașov, recurentul-reclamant a arătat că prin actele depuse la dosar a dovedit că a dobândit dreptul de proprietate prin moștenire, în baza testamentului întocmit de defuncta sa bunică (D.), fostă proprietară tabulară asupra terenului din litigiu, care nu a fost niciodată proprietatea Statului Român. Pârâta B. S.A. nu avea cum să dobândească dreptul de proprietate asupra terenului în baza Legii nr. 15/1990 și H.G. nr. 834/1991 pentru că terenul respectiv nu a făcut parte din patrimoniul fostei întreprinderi E.. Terenul din litigiu nu figurează în documentația în baza căreia s-a eliberat certificatul constatator seria x nr. x, documentație ce a fost depusă de către pârâtul de rând 2 la OCPI în vederea intabulării și nici în documentația depusă la Consiliul Județean Brașov, în vederea eliberării certificatului de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor. Înscrierea dreptului de proprietate în cartea funciară în favoarea S.C. B. S.A. pentru terenul din litigiu nu corespunde cu situația juridică reală, astfel că se impune rectificarea înscrierii de carte funciară, potrivit art. 907 alin. (1) C. civ. Respingerea de către instanța de fond a cererii sale de rectificare a înscrierii de carte funciară în favoarea S.C. B. S.A., efectuată în baza certificatului constatator al proprietății, nu corespunde situației juridice reale. Din acest punct de vedere, atât sentința instanței de fond, cât și decizia instanței de apel sunt date cu încălcarea dispozițiilor art. 907 C. civ. Câtă vreme există la dosar documentele care au stat la baza eliberării certificatului constatator în care nu figurează și terenul din litigiu, instanța, în mod greșit, a constatat că pârâta S.C. B. S.A. are un drept de proprietate asupra terenului supus revendicării. Înscrierea efectuată în CF nr. x Brașov, în baza deciziilor nr. 129/1978 și 206/1972 este fictivă. Topograficele 11310/1/b/l/l/l arabil în suprafață de 5.675 mp și 11310/1/a arabil în suprafață de 7.598 mp, 11310/2 arabil în suprafață de 2.548,80 mp și 11309/3 arabil în suprafață de 9.812 nu puteau fi trecute în proprietatea Statului Român, având în vedere că actele invocate nu se referă la terenul înscris sub aceste topografice. Declarația dată de S.C. B. S.A. prin administrator F., în susținerea documentației de intabulare asupra terenurilor din patrimoniul firmei, cu referire și la terenul proprietatea reclamantului, este un fals. Conform documentelor arătate mai sus, terenul nu a făcut parte din patrimoniul fostei întreprinderi E.. Curtea de Apel Brașov, prin sentința nr. 12/F/10.02.1998 pronunțată în dosarul nr. x/1995, a stabilit cu putere de lucru judecat faptul că schimburile de teren aprobate de către Consiliul Județean Brașov prin deciziile nr. 129 și nr. 206, nu se referă la terenul revendicat în cauză, respectiv cel pe care este amplasată în mod ilegal stația de betoane. În ceea ce privește nesocotirea de către instanța de apel a dispozițiilor art. 563 C. civ., recurentul-reclamant a arătat că, deși existau probe cu care a dovedit cu prisosință că terenul în suprafață de 16.754 mp, înscris în CF nr. x, nr. cad. x, top. xb/l/l/l, top. xa, top. x, top. x este proprietatea sa, fiind dobândit în baza testamentului existent la dosar, autentificat sub nr. x/1973 de către Notariatul de Stat Județean Brașov de la antecesoarea sa D., totuși instanța de apel a respins apelul ca fiind neîntemeiat. Motivele invocate de instanța de apel sunt contrare dispozițiilor art. 563 ("Proprietarul unui bun are dreptul de a-l revendica de la posesor sau de la o altă persoană care îl deține fără drept") și art. 887 C. civ. ("Drepturile reale se dobândesc fără înscriere în cartea funciară când provin din moștenire"). Prin vastul probatoriu administrat în cauză, a dovedit că terenul din litigiu a fost proprietatea bunicii sale, numita D., care a decedat la data de 20.03.1974. A dovedit, de asemenea, că înainte de deces, în anul 1973, a testat în favoarea sa întreaga sa avere, potrivit testamentului autentificat sub nr. x/1973 de către Notariatul de Stat Județean Brașov. Astfel că, la decesul acesteia, 20.03.1974, reclamantul a devenit, prin moștenire testamentară, proprietar al bunurilor imobile existente în patrimoniul bunicii sale la data decesului acesteia, inclusiv asupra terenului din litigiu (art. 887 și art. 1226 C. civ.). Deși există această probă la dosarul cauzei, instanța a tras concluzia greșită că terenul a fost cooperativizat făcând parte din patrimoniul G. și, în urma unui schimb de terenuri efectuat cu Consiliul Popular al Județului Brașov, acest teren a devenit proprietatea Statului Român, ca ulterior să fie dat în administrare fostului E. și în final să ajungă în patrimoniul pârâtei prin atribuire în baza Legii nr. 15/1990 și H.G. nr. 834/1991. Toată această constatare a instanței este greșită, fiind contrară probelor administrate în cauză. Astfel, există la dosarul cauzei testamentul, extrase de carte funciară și coala evolutivă a cărții funciare, din care reiese fără dubiu că acest teren a fost proprietatea bunicii sale, aflându-se în patrimoniul său la data decesului (20.03.1974). La dosar nu există niciun document din care să rezulte că defuncta sa bunică a fost membră a G. sau alt CAP de pe teritoriul României, nici că terenurile proprietatea acesteia au fost vreodată cooperativizate - în mod greșit a fost reținut de instanță că defuncta D. a fost membru cooperator. Actul nr. 5012/17.07.1974, invocat de instanță, nu există depus la dosar, iar în luna iulie 1974 defuncta nu putea să se înscrie în CAP deoarece a decedat în luna martie a acelui an. Nici Statul Român nu a avut niciodată în proprietate terenul revendicat. Actul de schimb încheiat între Comitetul executiv al Consiliului popular al municipiul Brașov și Cooperativa agricolă de producție G. (decizia nr. 129 din 20 februarie 1978) nu se referă la terenul proprietatea sa, ci la cu totul alt teren, respectiv terenul înscris în tarlaua x top x, în suprafață de 1,80 ha. Nici situarea terenului și nici suprafața acestuia nu corespund cu cele ale terenului revendicat. Terenul revendicat nu a făcut niciodată parte din patrimoniul societății pârâte, aspect dovedit prin cele 3 expertize întocmite în dosarul nr. x/1995 al Curții de Apel Brașov de către experții H., hotărârea pronunțată în această cauză fiind menținută de către Curtea Supremă de Justiție prin decizia nr. 102/1999. Acest aspect a fost consemnat și prin minuta din 30.01.1998, în care cei trei experți au concluzionat că stația de betoane S.C. B. S.A. se află amplasată pe terenul proprietatea A., iar schimbul de teren era în altă parte. Schimbul de teren invocat de pârâtă (efectuat în baza deciziei nr. 129 din anul 1978 al Consiliului Popular al municipiului Brașov), realizat între municipiul Brașov și G. nu se referă la terenul din prezentul litigiu. Prin acest schimb, G. a transferat Consiliului Popular al Municipiului Brașov terenul în suprafață de 1.80 ha, identificat prin tarlaua x top x, iar terenul în suprafață de 1.850 mp identificat în decizia nr. 206/30.03.1972, atribuit în vederea construirii stației de betoane, nu se află pe terenul proprietatea reclamantului, fiind identificat în altă zonă a municipiului Brașov, respectiv în vecinătatea cimitirului central de pe strada x. Actul nr. 5012/17.07.1974 nu se regăsește în arhiva OCPI Brașov și nici în dosarul de carte funciară în baza căruia s-au efectuat înscrierile în CF nr. x Brașov, 19227 Brașov și 7544 Brașov, cu toate că a fost cerut inclusiv de instanțele de judecată. La dosar au fost atașate răspunsurile de la OCPI, aspect ce îl îndreptățește să aprecieze că intabularea dreptului de proprietate în favoarea fostului G. a fost efectuată în mod fictiv. Cu privire la susținerea instanței de apel potrivit căreia sentința civilă nr. 8478/2005 a Judecătoriei Brașov, modificată prin decizia nr. 123/R/27.02.2007 prin care s-a anulat Ordinul Prefectului Județului Brașov prin care i s-a atribuit în proprietate terenul din litigiu, în sensul că "s-a reținut cu putere de lucru judecat, că din extrasele de carte funciară în care sunt înscrise aceste terenuri reiese că nu au intrat niciodată în proprietatea statului, ci au fost cooperativizate intrând în patrimoniul C.A.P. G. în 1974 ", recurentul-reclamant a arătat că aceasta este parțial corectă, respectiv în ceea ce privește reținerea că terenul nu a intrat niciodată în proprietatea statului, dar este greșită în ceea ce privește reținerea faptului că terenul a fost cooperativizat - însăși instanța de apel recunoaște că terenul nu a fost niciodată proprietatea G.. În această situație, această decizie nu poate fi apreciată ca având autoritate de lucru judecat în ceea ce privește acțiunea în revendicare. Menționează că decizia a fost dată pentru anularea titlului de proprietate emis de prefectul județului Brașov în favoarea sa pentru terenul în litigiu. Motivul pentru care a fost admisă acțiunea de anulare este dat de faptul că instanța a reținut că terenul nu a fost proprietatea statului, astfel că prefectul nu îl putea restitui prin ordin, iar cerere de restituire în baza legii fondului funciar pentru terenurile aflate în patrimoniul CAP nu a formulat, tocmai pentru că antecesorii săi nu au fost membri cooperatori. Susținerea instanței de apel potrivit căreia trebuia să urmeze calea procesuală prevăzută de legile de restituire a proprietăților este lipsită de suport legal. Pe de-o parte a dovedit faptul că terenul nu a fost proprietatea CAP, devenind proprietar la data decesului bunicii în baza testamentului lăsat de aceasta, iar pe de altă parte, în niciuna din legile succesive privind restituirea proprietăților funciare nu există o dispoziție care să înlăture principiul disponibilității în ceea ce privește calea de urmat pentru recuperarea proprietăților. Acțiunea în revendicare fiind imprescriptibilă, nu este afectată de succesiunea în timp a legilor, rămânând acțiunea proprietarului neposesor împotriva posesorului neproprietar. Concluzionând, recurentul-reclamant a arătat că terenul din litigiu este proprietatea sa, iar înscrierea pârâtei în cartea funciară este contrară situației juridice a terenului, astfel că acțiunea este admisibilă și nu putea fi înfrântă prin compararea titlului său de proprietate (extrase de carte funciară depuse la dosar) cu titlul de proprietate al pârâtei, intabularea acesteia fiind făcută împotriva situației juridice reale a terenului în baza unor acte fictive.

Apărările formulate în cauză: Intimata-pârâtă a depus întâmpinare, comunicată, solicitând respingerea recursului.

Procedura derulată în fața Înaltei Curți de Casație și Justiție: Având în vedere data înregistrării cererii de chemare în judecată pe rolul instanțelor judecătorești (2 iulie 2020), în cauză sunt aplicabile dispozițiile C. proc. civ., cu modificările aduse prin Legea nr. 310/2018. Constatându-se încheiată procedura de comunicare, în condițiile art. 490 alin. (2) coroborat cu art. 471 1 a alin. (5) și (6) C. proc. civ., a fost fixat termen de judecată la 9 aprilie 2024, cu citarea părților, în ședință publică, în vederea soluționării căii de atac, termen la care instanța a rămas în pronunțare asupra recursului. II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție: Examinând decizia recurată, prin prisma criticilor formulate și prin raportare la actele și lucrările dosarului și la dispozițiile legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul declarat este nefondat, pentru considerentele ce urmează să fie expuse: Cu titlu prealabil, se impune a fi menționat faptul că, în considerarea dispozițiilor art. 487 C. proc. civ., vor fi supuse analizei în prezenta cale de atac exclusiv criticile prezentate de recurentul-reclamant în cuprinsul motivelor scrise de recurs, depuse în termenul prevăzut de art. 485 C. proc. civ., neputând face obiect al examinării aspectele dezvoltate prin concluziile verbale formulate de apărătorul părții care nu se regăsesc în cererea de recurs ce a învestit instanța în condiții procedurale. În ceea ce privește recursul declarat împotriva încheierii din data de 24 mai 2023 pronunțate de Curtea de Apel Brașov, recurentul-reclamant a arătat că în mod greșit instanța a respins cererea sa de repunere pe rol a cauzei, având în vedere că nu a înțeles niciodată să renunțe la judecată față de pârâții Statul Roman prin Ministerul de Finanțe și ANCPI - Oficiul de cadastru și publicitate imobiliară Brașov - BCPI Brașov și nici față de pârâta C. S.R.L., cererea sa de renunțare la judecată formulată la data de 19 noiembrie 2021 fiind justificată de faptul că a fost obligat la plata unei taxe de timbru pe care nu o putea suporta. Critica formulată, examinată din perspectiva motivului de nelegalitate prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., se vădește a fi nefondată, pentru considerentele ce succed: Prin încheierea din 24 mai 2023, verificând cadrul procesual existent în apel, Curtea de Apel Brașov a constatat că în fața primei instanțe reclamantul a formulat cerere de renunțare la judecată în contradictoriu cu pârâții Statul Roman prin Ministerul de Finanțe prin Administrația Județeană a Finanțelor Publice Brașov, ANCPI - Oficiul de cadastru și publicitate imobiliară Brașov - BCPI Brașov și S.C. C. S.R.L., iar apelurile declarate atât de către reclamantul A., cât și de către pârâta S.C. B. S.A., nu au vizat soluția prin care prima instanță a luat act de renunțarea reclamantului la judecată și nici soluția pronunțată de prima instanță de admitere a excepției lipsei calității procesuale pasive a pârâtei S.C. C. S.R.L.. Neregularitatea procedurală dată de conceptarea acestora în calitate de pârâți în apel a fost pusă de instanța de apel în discuția contradictorie a părților, care, prin apărătorii prezenți la termenul din 24 mai 2023, au formulat concluzii în sensul constatării lipsei calității de părți în cauză și a scoaterii acestora din citativ. Contrar susținerilor recurentului-reclamant, măsura instanței nu încalcă nicio normă de procedură, fiind dispusă cu respectarea prevederilor art. 36 C. proc. civ. (referitoare la calitatea procesuală), art. 9 alin. (3) C. proc. civ. (ce vizează dreptul de dispoziție al părților din proces), a principiilor dreptului la apărare (art. 13 C. proc. civ.) și contradictorialității (art. 14 C. proc. civ.), respectiv cu respectarea limitelor efectului devolutiv, limite trasate prin dispozițiile art. 477 și art. 478 C. proc. civ. Considerațiile de ordin subiectiv prezentate de recurent cu privire la cererea de renunțare (faptul că nu a înțeles niciodată să renunțe la judecată față de pârâți, cererea sa de renunțare la judecată fiind justificată de faptul că a fost obligat la plata unei taxe de timbru pe care nu o putea suporta), dincolo de faptul că ridică aspecte ce țin de starea de fapt, nu pot face obiect al analizei în actuala cale extraordinară de atac. Împotriva hotărârii prin care se renunță la judecată legiuitorul a prevăzut o cale de atac distinctă, ce poate fi exercitată de partea interesată în condițiile art. 406 alin. (6) C. proc. civ. Strict cu privire la aserțiunea recurentului-reclamant ce face referire la faptul că instanța de apel, în mod greșit, a respins cererea de repunere pe rol a cauzei, Înalta Curte constată că o atare cerere a fost formulată de parte la data de 6 iunie 2023, ulterior închiderii dezbaterilor ce au avut loc la termenul din 24 mai 2023, termen la care, reținând că au fost lămurite toate împrejurările de fapt și temeiurile de drept, instanța a rămas în pronunțare, amânând succesiv pronunțarea în cauză la 8 iunie 2023 și respectiv, 22 iunie 2023, astfel cum reiese din încheierile de amânare a pronunțării existente la dosar. Cu privire la momentul procedural al închiderii dezbaterilor în fond, art. 394 alin. (3) C. proc. civ. prevede că "după închiderea dezbaterilor, părțile nu mai pot depune niciun înscris la dosarul cauzei, sub sancțiunea de a nu fi luat în seamă" - text legal ce răspunde cerințelor principiilor contradictorialității și al dreptului la apărare. Mai mult decât atât, dispozițiile art. 400 C. proc. civ., sub denumirea marginală "repunerea pe rol", arată că "dacă, în timpul deliberării, instanța găsește că sunt necesare probe sau lămuriri noi va dispune repunerea de rol a cauzei, cu citarea părților". Așadar, măsura procedurală de a repune cauza pe rol, după momentul rămânerii în pronunțare, aparține exclusiv instanței de judecată, nefiind reglementat dreptul părților de a solicita o asemenea măsură. Având în vedere considerentele expuse, constatând că prin hotărârea pronunțată instanța nu a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității, Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul declarat împotriva încheierii din 24 mai 2023 pronunțată de Curtea de Apel Brașov. Referitor la recursul declarat împotriva deciziei nr. 1130/Ap din 22 iunie 2023 pronunțate de Curtea de Apel Brașov, se constată că, invocând faptul că decizia instanței de apel este dată cu încălcarea dispozițiilor art. 563, art. 887, art. 907 și art. 1126 C. civ., recurentul-reclamant pretinde, prin ceea mai mare parte a criticilor, o reevaluare a probatoriului, făcând referire la "vastul probatoriu administrat în cauză", pe care îl corelează cu situația de fapt. Prin raportare la caracterul extraordinar al căii de atac a recursului, care poate fi exercitată numai pentru motivele prevăzute expres și limitativ de lege, Înalta Curte urmează a examina exclusiv criticile de nelegalitate care au fost formulate în legătură cu soluția pronunțată de curtea de apel și cu considerentele care o susțin, reținând că nu se circumscriu aspectelor de nelegalitate criticile privitoare la stabilirea situației de fapt și la aprecierea materialului probator. Punctând succint circumstanțele factuale ale cauzei, se reține că, prin cererea de chemare în judecată ce face obiectul prezentului dosar, reclamantul a solicitat, pe calea principală a acțiunii în revendicare, obligarea pârâtei să îi recunoască dreptul de proprietate asupra imobilului (teren intravilan format prin dezmembrări și comasări ale unor loturi cu numere topografice distincte), să îi predea terenul în pașnică folosință și să se abțină de la orice act de tulburare a posesiei. În subsidiar, a solicitat să se dispună radierea dreptului de proprietate a pârâtei din cartea funciară, obligarea acesteia să își ridice construcțiile edificate pe teren și înscrierea dreptului reclamantului de proprietate în cartea funciară, ca fiind drept dobândit cu titlu de moștenire. Astfel cum a arătat recurentul-reclamant prin cererea de recurs și cum au reținut instanțele de fond, asupra imobilului teren este înscris dreptul de proprietate al pârâtei S.C. B. S.A. (menționându-se că dreptul de proprietate a fost dobândit de pârâtă prin H.G. nr. 834/1991 și Legea nr. 15/1990), însă terenul revendicat a aparținut bunicii reclamantului, care a lăsat prin testament întreaga sa avere, în părți egale, numiților I. și A., reclamantul susținând că a dobândit dreptul de proprietate asupra imobilului prin testament și prin certificat de moștenitor. În dezacord cu aspectele de fapt reținute în continuare de instanțele de fond, care au constatat că în anul 1974 terenul a fost cooperativizat, intrând în patrimoniul G., prin cererea de recurs, recurentul-reclamant a arătat că la dosar nu există niciun document din care să rezulte faptul că defuncta sa bunică a fost membră a G. sau alt CAP de pe teritoriul României și nici faptul că terenurile proprietatea acesteia au fost vreodată cooperativizate. Cu privire la acest aspect, contrar susținerilor recurentului-reclamant, din actele și lucrările dosarului reiese că, prin decizia civilă irevocabilă nr. 123/R din 27 februarie 2007 pronunțată de Tribunalul Brașov în cadrul unei judecăți anterioare ce a făcut obiectul dosarului nr. x/2005, a fost stabilit cu putere de lucru judecat faptul că terenul în litigiu a fost cooperativizat, intrând în anul 1974 în patrimoniul G., fiind redat de către instanța de apel pasajul din cuprinsul considerentelor deciziei ce tranșează această chestiune. Instanța de apel nu "a tras concluzia greșită că terenul a fost cooperativizat făcând parte din patrimoniul G.", astfel cum arată recurentul-reclamant prin cererea de recurs, ci ceea ce a făcut Curtea de Apel Brașov a fost doar să valorifice, în mod legal, efectul pozitiv al lucrului judecat prevăzut de dispozițiile art. 431 alin. (2) C. proc. civ., reținând că nu mai poate fi repusă în discuție împrejurarea dacă terenurile au fost sau nu cooperativizate, dat fiind că aceste aspecte au fost deja tranșate, astfel încât nu se impun a fi analizate argumentele invocate de reclamant, prin care acesta tinde la efectuarea probei contrare. De asemenea, nu pot fi validate susținerile recurentului-reclamant în sensul că aspectele reținute prin decizia civilă nr. 123/R din 27 februarie 2007 pronunțată de Tribunalul Brașov sunt parțial corecte, respectiv în ceea ce privește reținerea faptului că terenul nu a intrat niciodată în proprietatea statului, însă este greșită reținerea faptului că terenul a fost cooperativizat, situație în care, în aprecierea recurentului, această decizie nu poate fi reținută ca având autoritate de lucru judecat în ceea ce privește acțiunea în revendicare. Printr-o atare argumentare, partea tinde a diviza efectul pozitiv al lucrului judecat, dând eficiență parțială de lucru judecat doar aspectelor care îi profită, reținute irevocabil de instanța anterioară, înlăturând în mod discreționar aspectele care îl dezavantajează, ceea ce este inadmisibil și în dezacord cu dispozițiile legale ce dispun asupra puterii de lucru judecat al unei hotărâri irevocabile. Chiar dacă decizia civilă nr. 123/R din 27 februarie 2007 a fost pronunțată de Tribunalul Brașov în cauza ce a avut ca obiect constatarea nulității absolute a Ordinului nr. 23/1993, emis de prefectul județului Brașov în favoarea reclamantului, aspectele deja reținute în acel litigiu se bucură de efectul pozitiv al puterii de lucru judecat și nu mai pot face obiect al analizei într-o altă judecată ulterioară, astfel cum anterior s-a arătat și cum în mod legal a reținut instanța de apel. Tot sub incidența puterii de lucru judecat se află și susținerea recurentului-reclamantul în sensul că a devenit, prin moștenire testamentară, proprietar al bunurilor imobile existente în patrimoniul bunicii sale la data decesului acesteia, inclusiv asupra terenului din litigiu. Cum în mod legal a reținut instanța de apel, dosarul nr. x/2016 al Judecătoriei Brașov a avut ca obiect radierea pe cale principală a dreptului de proprietate al pârâtei, iar în cadrul acestui litigiu s-a reținut, cu putere de lucru judecat, că certificatele de moștenitor de care se prevalează reclamantul nu fac dovada dreptului său de proprietate asupra bunurilor revendicate, astfel încât, fiind deja tranșată această chestiune, nu se mai poate efectua o nouă analiză în actualul cadru procesual. Ca un ultim aspect, se reține că statuarea instanței de apel potrivit căreia reclamantul trebuia să urmeze calea procesuală prevăzută de legile de restituire a proprietăților nu este lipsită de suport legal, așa cum arată recurentul-reclamant. De altfel, partea a urmat această cale procedurală, terenul în litigiu formând obiectul unei cereri de reconstituire a dreptului de proprietate în temeiul Legii nr. 18/1991, cerere soluționată prin emiterea unui ordin de către prefect, prin care terenul în litigiu a fost atribuit reclamantului A. în proprietate, chiar dacă legalitatea ordinului a fost ulterior contestată de pârâta S.C. B. S.A., fiind constatată nulitatea absolută. Pentru considerentele expuse, constatând legalitatea încheierii și a deciziei recurate, reținând că aspectele de nelegalitate deduse judecății sunt lipsite de temei, nefiind îndeplinite dispozițiile art. 488 C. proc. civ. pentru casarea hotărârilor, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte urmează a respinge recursul, ca nefondat. Având în vedere soluția pronunțată, în aplicarea dispozițiilor art. 453 alin. (1) C. proc. civ., va fi obligat recurentul-reclamant A. la plata către intimata-pârâtă S.C. B. S.A. a sumei de 10.000 RON, constând în onorariu de avocat redus conform art. 451 alin. (2) C. proc. civ., apreciind că suma acordată cu acest titlu este una rezonabilă față de complexitatea cauzei, ținând cont de activitatea prestată de avocat în etapa procesuală a recursului și de faptul că dosarul a fost soluționat la primul termen de judecată.