ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1693/2025

Ședința publică din data de 18 noiembrie 2025

Deliberând asupra recursului;

Din examinarea actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Brașov - secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, la data de 30.07.2019, sub nr. x/2019, reclamantele A. S.R.L. și B., în contradictoriu cu pârâta C. S.R.L., au solicitat instanței constatarea nulității absolute a contractului de dare în plată autentificat sub nr. x/28.03.2017, de către S.P.N. D. și E., iar în subsidiar, anularea contractului de dare în plată autentificat sub nr. x/28.03.2017, de către S.P.N. D. și E.. S-a mai solicitat, în caz de admitere a petitului 1 sau 2, să se dispună repunerea părților în situația anterioară, respectiv reîntoarcerea în patrimoniul reclamantei A. S.R.L. a imobilului situat în mun. Brașov, str. x Triaj nr. 6, jud. Brașov, înscris în CF nr. x Brașov (CF vechi x Brașov) la A1 cad. x, nr. top x, teren de 518 mp și la A1.1., cad. x, nr. top x, clădire P+1, compusă din: la parter: 10 birouri, 2 magazii, 3 holuri, 1 grup sanitar, la etajul 1: 6 birouri, 1 sală de protocol, 2 holuri, 1 wc, 1 grup sanitar, 1 casa scării și cota d 50% din părțile de uz comun generale (care sunt: zidul comun dintre cele două corpuri de clădire și branșamentele de apă, gaz, canalizare și alimentare cu energie electrică), precum și dreptul de servitute asigurat de imobilul cu nr. top x de la A+11 din CF x Brașov, ca imobil servant pentru imobilul dominant cu nr. top. x nr. cad. x. De asemenea s-a solicitat rectificarea înscrierii în cartea funciară, în sensul radierii actualului titular al dreptului de proprietate, pârâta și înscrierea societății reclamante, precum și anularea/constatarea nulității absolute a contractului de închiriere nr. x/2017, ca act subsecvent contractului de dare în plată.

Prin încheierea de ședință din 29.01.2024, instanța de fond a respins proba testimonială propusă de reclamantă și cererea reclamanților de a se reface expertiza, raportat la evaluarea imobilului prin metoda abordare prin piață, reținând că expertul judiciar a indicat și explicat lămuritor că o atare evaluare ar genera un rezultat eronat în condițiile pieței, în raport de bunurile supuse evaluării, în contextul insuficienței informațiilor din piață, iar reclamantele nu au depus dovezi contrare, care să dovedească existența unor informații suficiente în piață, pentru a se reține refuzul nejustificat al expertului, care ar fi impus completarea raportului de expertiză.

Prin sentința civilă nr. 148/C/22.05.2024, Tribunalul Brașov - secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a respins, ca neîntemeiată, excepția lipsei de interes, invocată de pârâtă; a respins, ca neîntemeiată, cererea de chemare în judecată formulată de reclamantele A. S.R.L. și B., în contradictoriu cu pârâta C. S.R.L., și a obligat reclamantele, în solidar, la plata către pârâtă a cheltuielilor de judecată ocazionate în sumă totală de 50.894,74 RON, reprezentând onorariu avocat, onorariu expert parte și cheltuieli de transport; a respins, ca neîntemeiată, cererea pârâtei de acordare a cheltuielilor de judecată pentru diferența în sumă de 441,63 RON reprezentând "refacturare cheltuieli" și parțial cheltuieli de transport.

Împotriva încheierii din 29.01.2024 și sentinței, au declarat apel reclamantele A. S.R.L. și B., solicitând admiterea cererii de apel, schimbarea în tot a celor două hotărâri și admiterii cererii de chemare în judecată, în integralitate.

Prin decizia civilă nr. 16/Ap din 27 ianuarie 2025, Curtea de Apel Brașov - secția Civilă a respins, ca nefondată, cererea de apel formulată de apelantele- reclamante A. S.R.L. și B. împotriva încheierii de ședință din 29.01.2024 și a sentinței civile nr. 148/C/22.05.2024, pronunțate în dosarul civil nr. x/2019 al Tribunalului Brașov, pe care le-a păstrat și a obligat apelantele-reclamante A. S.R.L. și B. la plata către intimata- pârâtă C. S.R.L. a sumei de 8876,98 RON, fiecare, cu titlul de cheltuieli de judecată în apel.

Împotriva acestei decizii, precum și împotriva încheierii de ședință din 17 ianuarie 2025, pronunțate de Curtea de Apel Brașov - secția Civilă, au declarat recurs reclamantele A. S.R.L. și B., solicitând admiterea recursului, casarea hotărârilor atacate și trimiterea cauzei spre o nouă judecată instanței de apel, pentru administrarea întregului probatoriu și lămurirea cauzei sub toate aspectele.

În recursul lor, întemeiat în drept pe prevederile pct. 5, pct. 6 și pct. 8 ale art. 488 alin. (1) C. proc. civ., recurentele-reclamante au relevat, în preambulul acestuia, considerente privind modalitatea în care s-a desfășurat litigiul și, în dezvoltarea motivelor invocate, au susținut, în esență, următoarele:

În primul rând, refuzul lămuririi cauzei sub toate aspectele atrage nelegalitatea acesteia, întrucât nu cuprinde motivele pe care se întemeiază, recurentele făcând trimitere, în acest sens, la jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție (decizia nr. 1850/31.03.2023), ale cărei considerente susțin că sunt aplicabile mutatis mutandis și la datele speței, cauza nefiind lămurită chiar sub aspectele pe care le-au criticat cel mai vehement.

În continuare, recurentele-reclamante au făcut referiri la concluziile raportului de expertiză întocmit de expertul F. (prima expertiză administrată în cauză), care, în opinia acestora, nu pot fi avute în vedere la soluționarea cauzei, din cel puțin două puncte de vedere, iar, cu privire la cealaltă expertiză, arată că au solicitat lămurirea raportului sub două aspecte esențiale, redate și în recurs.

Așadar, susțin recurentele că aspectele redate sunt în măsură să dovedească împrejurarea că starea de fapt nu a fost lămurită sub toate aspectele, iar cele două critici sunt esențiale, lămurirea cauzei impunându-se cu atât mai mult cu cât din celelalte probe administrate/argumente invocate, rezultă o valoare total contradictorie, în continuare, recurentele prezentând toate acele împrejurări de fapt, din coroborarea cărora, în opinia lor, este cel puțin inexplicabil, cum tocmai la momentul dării în plată, bunul valora cel mai puțin cu putință din ultimii 16 ani, prețul fiind mai ridicat atât înainte, cât și după acest moment.

În concluzie, recurentele întăresc ideea că starea de fapt trebuie lămurită în ansamblul său, pentru ca hotărârea să respecte rigorile cerute de lege pentru motivarea sa.

Tot în cadrul acestui motiv de recurs, au arătat că se pot încadra și reținerile instanței de apel cu privire la Hotărârea AGA nr. 1/24.03.2017 și a votului exprimat de acționari în cadrul acestei adunări; câtă vreme nu au învestit instanța de judecată cu un motiv de nulitate privind consimțământul exprimat de părțile conventiei, motivele instanței de apel sunt străine de natura cauzei. Singurele motive de nulitate invocate privesc obiectul și cauza contractului, așa încât, considerentele supraabundente trebuie înlăturate din hotărârea recurată.

În fine, tot legat de motivarea hotărârii, recurentele-reclamante au mai arătat că instanța de fond reține în mod eronat că "în mod greșit apreciază apelantele că metodele de evaluare utilizate de experți ar constitui un melanj între standardele și cataloagele specifice", punctând că au susținut acest aspect doar cu privire la expertiza întocmită de expertul F., acesta fiind și motivul pentru care instanta de fond a încuviințat o nouă expertiză.

În dezvoltarea celui de-al doilea motiv de recurs invocat, privind greșita aplicare a normelor de drept material - art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurentele-reclamante au susținut, în primul rând, că în motivarea hotărârii instanța de apel face trimitere în mod expres la "standardele ANEVAR Ediția 2022 și Ghidul metodologic GEV 630', pentru a argumenta de ce apreciază că rapoartele de expertiză întocmite în cauză sunt ferite de orice critică; aceste standarde reprezintă norme adoptate de organisme de specialitate (Asociația Națională a Evaluatorilor Autorizați din România), pe baza cărora expertul/evaluatorul trebuie să stabilească o valoare a bunului.

Arată că obiectivele încuviințate și, în definitiv, obiectul litigiului, îl constituie o convenție încheiată la nivelul anului 2017; așadar, normele la care s-a raportat instanța de judecată (intrate în vigoare la peste 5 ani) nu sunt aplicabile la datele speței.

Normele aplicabile, atât din punct de vedere temporal, cât și în legătură cu criticile invocate de reclamante, impuneau efectuarea evaluării pe baza abordării prin piață, cea pe care au nesocotit-o atât experții judiciari desemnați în cauză, cât și instanța de apel; așadar, hotărârile au fost pronunțate cu greșita aplicare a normelor de drept material.

Mai mult decât atât, se arată, așa cum anticipaseră, majoritatea motivelor de nulitate se bazau pe valoarea reală, de piață a imobilului de la data încheierii convenției - anul 2017, greșita/incompleta stabilire a elementelor de fapt conducând în mod implicit și la o greșită aplicare a normelor de drept material.

Au mai susținut recurentele-reclamante că lipsa cauzei nu se rezumă generic la stingerea unei creanțe, așa cum reține instanța de apel, întrucât, dacă se va putea dovedi că întinderea creanței nu acoperă nici pe departe valoarea bunului, atunci cauza ar fi Înlăturată.

Dacă disproporția a avut consecințe juridice și asupra taxelor și impozitelor atunci sunt incidente și dispozițiile privitoare la cauza ilicită și varianta asimilată a acesteia, frauda la lege, precum și aspectele legate de scopul unei societăți reglementate de Legea nr. 31/1990.

Din acest punct de vedere, susțin că hotărârile sunt pronunțate și cu greșita aplicare a normelor de drept material, respectiv a: art. 1236 C. civ. și art. art. 1237 C. civ. privind cauza ilicită, imorală și frauda la lege, art. 1033 alin. (1) C. civ. privind donația simulată între soți (prin interpunere de persoane și prin simularea actului public), art. 1665 C. civ. privind prețul derizoriu și prețul fictiv, precum și art. 1238 privind lipsa cauzei.

Strâns legat de cauza operațiunii juridice, dacă se va dovedi că valoarea reală a bunului era mult mai mare, susțin că atunci au fost nesocotite și normele imperative privind scopul unei societăți, din cele reglementate de Legea nr. 31/1990, prevăzut la art. 1 alin. (1) din acest act normativ și art. 1881 C. civ.. Obținerea de profit (scopul lucrativ) reprezintă o condiție esențială a societăților. Acceptarea la plată a unor creanțe care puteau fi evitate, dar mai ales, stingerea lor prin darea în plată a unui bun mult mai valoros contravine acestui scop lucrativ, disimulând interese străine de interesul social si inclusiv al asociatului minoritar.

Consecința nulității convenției de dare în plată nu are ca efect ignorarea creanțelor, ci părțile vor fi repuse în situația anterioară, inclusiv cu renașterea creanțelor recunoscute sau nu. Beneficiul pe care l-ar obține atât societatea, cât și asociatul minoritar îl constituie readucerea în patrimoniul societății a diferenței dintre valoarea reală a imobilului și cea plătită. Altfel spus, prin readucerea bunului imobil în patrimoniul societății-reclamante, societatea-pârâtă nu va fi păgubită, ea putând să își valorifice creanțele în condițiile dreptului comun. Efectul nulității va fi înlăturarea inechităților legate de disproporția prețului și de interesul asociatilor/administratori în detrimentul interesului societății, al asociaților minoritari si chiar al tertilor.

În concluzie, recurentele-reclamante susțin că hotărârea a fost pronunțată și cu greșita aplicare a normelor de drept material.

Recurentele-reclamante au mai criticat hotărârea recurată pentru vicii procedurale - art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., din punct de vedere procedural, arătând că raportul de expertiză judiciară trebuie să aibă un conținut specific, potrivit art. 21 lit. c) din O.G. nr. 2/2000; dacă acest criteriu nu este îndeplinit, instanța poate solicita lămuriri sau efectuarea unui nou raport de expertizîn condițiile art. 337 și art. 338 C. proc. civ.

Expertul trebuia să răspundă obiectivelor și obiecțiunilor încuviințate (să întocmească variante de evaluare și potrivit solicitărilor părților reclamante) urmând ca, după întocmirea lor (răspunsul la întrebările puse), să își exprime și opinia proprie (părerea expertului). Părerea expertului nu poate constitui un motiv în sine de refuz al efectuării expertizei, subliniind recurentele că motivele pentru care expertul a refuzat să răspundă acestor obiective nu a constat într-o imposibilitate de răspuns, ci strict, în opinia sa, că răspunsul ar fi unul necorespunzător.

Recurentele susțin că prin refuzul instanței de apel, de completare/lămurire a raportului de expertiză sau de încuviințare direct în calea de atac a apelului a acestei probe, hotărârea pronunțată este rezultatul nerespectării normelor de procedură.

De asemenea, au susținut că în această manieră a fost încălcat și dreptul la un proces echitabil [art. 6 alin. (1) C. proc. civ..] și rolul activ al judecătorului în soluționarea cauzei în ceea ce privește administrarea probelor încuviințate [art. 22 alin. (2) C. proc. civ..].

Actul de procedură sancționat cu nulitatea este însăși hotărârea judecătorească și încheierea de la ultimul termen, prin care a fost respins probatoriul solicitat de apelante. Nulitatea hotărârilor rezultă din dispozițiile art. 20 coroborate cu art. 174 C. proc. civ. prin urmare, hotărârea a fost pronunțată cu încălcarea regulilor de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității.

În final, în loc de concluzii, recurentele-reclamante au arătat că este posibil ca, și după lămurirea stării de fapt sub toate aspectele și după administrarea întregului probatoriu solicitat, soluția pronunțată în cauză să fie aceeași. Însă, diferența esențială constă în legalitatea hotărârii; o soluție pronunțată după lămurirea tuturor aspectelor disputate în cauză este mult mai legitimă decât o soluție pronunțată sub semnul incertitudinilor și a refuzului de lămurire a chestiunilor considerate, esențiale, de către recurente.

La data de 18 iulie 2025, a fost înregistrată la dosar întâmpinarea formulată de intimata-pârâtă C. S.R.L., prin care a solicitat respingerea recursului, cu obligarea recurentelor-reclamante la plata cheltuielilor de judecată.

La termenul din data de 18 noiembrie 2025, instanța de recurs a invocat din oficiu excepția nulității recursului, pe care a supus-o dezbaterii contradictorii a părților.

Înalta Curte, analizând, cu prioritate, în temeiul dispozițiilor art. 248 alin. (1) C. proc. civ., excepția nulității recursului, în conformitate cu art. 489 alin. (2) C. proc. civ., invocată din oficiu, reține următoarele:

Potrivit dispozițiilor imperative ale art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., "cererea de recurs va cuprinde motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor sau, după caz, mențiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat".

În conformitate cu prevederile art. 486 alin. (3) C. proc. civ., "mențiunile prevăzute la alin. (1) lit. a) și c)-e), precum și cerințele menționate la alin. (2) sunt prevăzute sub sancțiunea nulității", iar potrivit art. 489 alin. (2) din același cod, sancțiunea nulității "intervine în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488".

Din dispozițiile imperative ale art. 489 alin. (2) C. proc. civ., se reține că instanțele au obligația de a verifica dacă motivele invocate de recurent se încadrează în cazurile de casare prevăzute de art. 488 din același cod, iar dacă această cerință nu este îndeplinită, operează sancțiunea nulității recursului.

Recursul, fiind o cale de atac de reformare, prin care se realizează exclusiv controlul de legalitate a hotărârii atacate, este necesar ca acesta să fie întemeiat pe cel puțin unul din motivele prevăzute expres și limitativ de lege, impunându-se, totodată, dezvoltarea acestora, din care să rezulte nelegalitățile identificate în legătură cu hotărârea supusă recursului.

În cauză, deși recurentele-reclamante au indicat, prin cererea de recurs, motivele de nelegalitate prevăzute de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 și 8 C. proc. civ., examenul cererii de recurs relevă că nu pot fi decelate critici de nelegalitate privitoare la încheierea recurată și decizia instanței de apel, în sensul acestor dispoziții, și nici care să poată fi încadrate în vreunul din celelalte motive prevăzute de dispozițiile art. 488 alin. (1) C. proc. civ., recurentele rezumându-se la enunțarea unor susțineri lipsite de caracter concret și aplicat și reluând, în mare parte, motivele de apel formulate.

Înalta Curte reține că recurentele-reclamante A. S.R.L. și B. au invocat, în mod formal, în susținerea recursului lor dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5, pct. 6 și pct. 8 C. proc. civ., fără a arăta, în concret, în ce constă nelegalitatea hotărârilor recurate, din perspectiva textelor de lege indicate, iar dezvoltarea criticilor arătate în cuprinsul cererii de recurs nu face posibilă încadrarea acestora în niciunul dintre cazurile reglementate de pct. 1-8 ale textului de lege anterior menționat.

Astfel, se constată că, deși, în speță, se invocă greșita aplicare a unor dispoziții de drept material, argumentele expuse sunt de netemeinicie, și nu de nelegalitate, recurentele urmărind să obțină o nouă judecată a fondului, pentru stabilirea valorii bunului la momentul dării în plată, ceea ce este incompatibil cu calea de atac extraordinară a recursului, în cadrul căreia se verifică exclusiv legalitatea hotărârii, respectiv corecta aplicare a legii la situația de fapt stabilită de instanțele de fond, neputându-se realiza o verificare a temeiniciei și a elementelor de fapt ale cauzei.

Ca atare, cele susținute în cuprinsul cererii de recurs de față îmbracă doar aparența unor critici de nelegalitate, întrucât întreaga construcție a recursului se fundamentează pe greșita stabilire și interpretare a situației de fapt a cauzei, fără să se susțină o minimă argumentație în drept care să situeze criticile în sfera temeiurilor de casare reglementate expres de C. proc. civ.

Or, fără invocarea unor critici vizând eventuale erori de raționament ale instanței de apel, apte să fie încadrate în dispozițiile art. 488 alin. (1) C. proc. civ., nu se poate considera că recurentele și-au îndeplinit obligația de motivare a recursului.

Mai mult, recurentele-reclamante au făcut referire și la probațiune, însă, probele și modul de administrare ori apreciere a acestora în cadrul judecății pe fond nu pot face obiectul cenzurii în recurs. În calea extraordinară de atac a recursului, nu are loc o rejudecare a fondului cauzei, ci se analizează exclusiv legalitatea hotărârii pronunțate în apel, din perspectiva criticilor formulate de recurent și a motivelor de casare prevăzute de lege.

Motivarea recursului înseamnă nu doar exprimarea nemulțumirii în raport cu soluția atacată, ci expunerea tuturor argumentelor de drept, în sensul dispozițiilor art. 488 alin. (1) C. proc. civ., pentru care, din punctul de vedere al părții, a fost pronunțată o hotărâre nelegală.

În concluzie, se reține că recurentele-reclamante nu critică considerentele instanței de apel și nu arată în ce modalitate decizia și încheierea atacate sunt contrare legii, susținerile lor neputând fi încadrate în niciunul dintre motivele prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ.

În consecință, dat fiind că accesul la justiție presupune respectarea cerințelor formale în legătură cu promovarea unei căi extraordinare de atac, rezultă că, în cazul nemotivării corespunzătoare, conform art. 489 alin. (2) C. proc. civ., se impune a fi aplicată sancțiunea nulității prevăzută de lege.

Pntru aceste considerente, Înalta Curte de Casație și Justiție, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va anula recursul declarat de reclamantele A. S.R.L. și B. împotriva încheierii de ședință din 17 ianuarie 2025 și a deciziei civile nr. 16/Ap din 27 ianuarie 2025, pronunțate de Curtea de Apel Brașov - secția Civilă.

Totodată, în temeiul art. 453 C. proc. civ., ținând seama de soluția de anulare a recursului și reținându-se astfel culpa procesuală a recurentelor-reclamante, Înalta Curte le va obliga pe acestea să plătească intimatei- pârâte C. S.R.L. suma de 15.359,14 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată în recurs reprezentând onorariul avocațial, achitat, în temeiul facturii fiscale nr. x/24.09.2025, cu ordinul de plată din data de 03.10.2025, fiind probat caracterul real, necesar și rezonabil al acestor cheltuieli.

Analizând cererea de restituire a taxei judiciare de timbru, formulată de către recurentele-reclamante A. S.R.L. și B.., Înalta Curte reține următoarele:

În speță, prin rezoluția din data de 12 iunie 2025, s-a stabilit în sarcina recurentelor-reclamante, în temeiul art. 24 alin. (1) și alin. (2) din O.U.G. nr. 80/2013, obligația de a achita o taxă judiciară de timbru, în cuantum de 4.272,5 RON.

Această obligație a fost îndeplinită de către recurentele- reclamante, care au depus la dosar O.P. nr. x din 20.06.2025 .

La data de 13 octombrie 2025, recurentele- reclamante au formulat cerere de restituire a taxei judiciare de timbru în cuantum de 4.272,5 RON, aferentă acestui dosar, achitată prin O.P. nr. x din 19.06.2025, învederând că au achitat, în mod eronat, prin acest ultim ordin de plată, taxa judiciară de timbru în contul aparținând beneficiarului Înalta Curte de Casație și Justiție, contrar prevederilor art. 40 alin. (1) din O.U.G. nr. 80/2013.

Au mai arătat că, ulterior, realizând eroarea, pentru a evita o eventuală anulare pe motiv de netimbrare a recursului, au achitat din nou, de această dată în mod corect, cu respectarea dispozițiilor art. 40 alin. (1) din O.U.G. nr. 80/2013, taxa judiciară de timbru aferentă recursului ce face obiectul acestui dosar, cu O.P. nr. x din 20.06.2025, în contul aparținând U.A.T. Negrești-Oaș, localitatea de sediu a recurentei.

În drept, recurentele au invocat dispozițiile art. 40 alin. (1), art. 45 alin. (1) lit. b) și art. 24 alin. (2) din O.U.G. nr. 80/2013, anexând, în susținerea cererii lor, copii de pe cele două ordine de plată a taxei judiciare de timbru.

Cererea astfel formulată de recurente este întemeiată, urmând a fi admisă.

Potrivit art. 45 alin. (1) lit. a) din O.U.G. nr. 80/2013, sumele achitate cu titlu de taxe judiciare de timbru se restituie, după caz, integral, parțial sau proporțional, la cererea petiționarului, în următoarele situații: a) când taxa plătită nu era datorată.

Dat fiind faptul că această solicitare a fost formulată de către recurentele-reclamante motivat de împrejurarea că au achitat de două ori taxa judiciară de timbru datorată pentru recursul de față, este adevărat, dintr-o eroare, una dintre acestea fiind plătită într-un cont greșit și având în vedere unicitatea taxei judiciare de timbru datorate pentru recurs, precum și evitarea dublei impuneri pentru parte, Înalta Curte constată că se reține incidența ipotezei prevăzute la art. 45 alin. (1) lit. a) din O.U.G. nr. 80/2013.

În consecință, în conformitate cu prevederile art. 45 alin. (1) lit. a) din O.U.G. nr. 80/2013, reținând că taxa judiciară de timbru în cuantum de 4.272,5 RON, achitată în data de 19.06.2025, număr dovadă de plată x, nu era datorată, Înalta Curte va admite cererea de restituire a taxei judiciare de timbru formulată și va dispune restituirea către recurentele-reclamante A. S.R.L. și B. a sumei de 4.272,5 RON, achitată cu titlu de taxă judiciară de timbru prin O.P. nr. x din 19.06.2025.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de recurentele-reclamante A. S.R.L. și B. împotriva încheierii de ședință din 17 ianuarie 2025 și a deciziei civile nr. 16/Ap din 27 ianuarie 2025, pronunțate de Curtea de Apel Brașov - secția Civilă.

Obligă recurentele-reclamante A. S.R.L. și B. să plătească intimatei-pârâte C. S.R.L. suma de 15.359,14 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată în recurs.

În temeiul art. 45 alin. (1) lit. a) din O.U.G. nr. 80/2013, dispune restituirea către recurentele- reclamante A. S.R.L. și B. a sumei de 4.272,5 RON, achitată cu titlu de taxă judiciară de timbru prin O.P. nr. x din 19.06.2025.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 18 noiembrie 2025.