ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 953/2020

Ședința publică din data de 4 iunie 2020

Asupra cererilor de recurs de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a VI-a civilă sub nr. x/2016, reclamanta A. S.A. a solicitat instanței pronunțarea unei hotărâri prin care să o oblige pe pârâta Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului la plata sumei de 1.081.228,7384 RON reprezentând cheltuieli de judecata efectuate de reclamantă cu ocazia judecării litigiului dintre părți având ca obiect suma de 12.518.957,97 CHF, în dosarele nr. x/1998 - Tribunalul București, nr. x/2002 - Curtea de Apel București, nr. x/2005 - Curtea de Apel București, nr. x/2007 - Curtea de Apel București și nr. x/2010 - Tribunalul București, cu cheltuieli de judecată reprezentând taxă judiciară de timbru și onorariu de avocat pentru aceasta cauză și dobânda legală de la introducerea acțiunii până la data efectuării integrale a plații.

Suma de 1.081.228,7384 RON este compusa din: taxe judiciare de timbru în suma de 533.947,92 RON, respectiv 170.489 RON taxă judiciară de timbru în dosarul nr. x/2007, 192.679,60 RON taxă judiciară de timbru pentru dosar nr. x/2010; 96.339,80 RON și 34.719,96 RON taxe judiciare de timbru în dosarul nr. x/2010; 39.719,76 RON taxă judiciară de timbru pentru dosar nr. x/2010; onorariu avocat în suma de 542.780,8184 RON; onorariu experți în suma de 4.500 RON.

Prin sentința civilă nr. 6504/17.10.2016 pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a civilă în dosarul nr. x/2016, a fost respinsă, ca prescrisă, acțiunea privind pe reclamanta A. S.A. în contradictoriu cu pârâta Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului.

Împotriva sentinței civile menționate mai sus a declarat recurs reclamanta A. S.A., solicitând casarea sentinței atacate și respingerea excepției prescripției dreptului material la acțiune.

Prin încheierea de ședință pronunțată la data de 11.09.2017 de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă în dosarul nr. x/2016 a fost recalificată, în apel, calea de atac a recursului declarată de reclamantă împotriva sentinței pronunțate de tribunal.

Prin decizia civilă nr. 1471 A/25.09.2017 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă în dosarul nr. x/2016 a fost admis apelul formulat de apelanta - reclamantă A. S.A. împotriva sentinței civile nr. 6504/17.10.2016 pronunțate de Tribunalul București, secția a VI-a civilă în dosarul nr. x/2016, în contradictoriu cu intimata - pârâtă Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului, a fost anulată sentința apelată și, evocând fondul, a fost admisă în parte cererea formulată de reclamanta A. S.A. în contradictoriu cu pârâta Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului, a fost obligată pârâta să plătească reclamantei suma de 718.060,33 RON cheltuieli de judecată efectuate în litigiul anterior, a fost obligată pârâta să plătească reclamantei cheltuieli de judecată în cuantum de 10.835,6 RON aferente prezentei cauze.

Prin decizia civilă nr. 3275/02.10.2018 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă în dosarul nr. x/2016 a fost respins, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta A. S.A. împotriva deciziei nr. 1471 A din 25 septembrie 2017 a Curții de Apel București, secția a VI-a civilă, a fost admis recursul declarat de pârâta Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului împotriva aceleiași decizii, a fost casată decizia atacată și a fost trimisă cauza spre rejudecare aceleiași instanțe, sub aspectul stabilirii cuantumului onorariului de avocat și expert, dar și a îndreptățirii reclamantului de a obține cheltuieli de judecată în prezenta cauză.

Dosarul a fost reînregistrat pe rolul Curții de Apel București, secția a VI-a civilă sub nr. x/2016*.

Rejudecând, Curtea de Apel București, secția a VI-a Civilă prin decizia civilă nr. 771 din 07 mai 2019 a admis apelul formulat de apelanta - reclamantă A. S.A., împotriva sentinței civile nr. 6504/17.10.2016 pronunțate de Tribunalul București, secția a VI-a civilă în dosarul nr. x/2016, în contradictoriu cu intimata-pârâtă AUTORITATEA PENTRU ADMINISTRAREA ACTIVELOR STATULUI.

A anulat sentința apelată și, evocând fondul: a admis în parte cererea de chemare în judecată; a obligat pe pârâtă la plata către reclamantă a sumei de 374.952 RON cu titlu de cheltuieli de judecată efectuate în litigiul anterior, cheltuieli constând în: taxe judiciare de timbru - 170.779,52 RON; onorarii de avocat - 200.672,48 RON; onorarii de expert - 3.500 RON; a respins capetele de cerere privind cheltuielile de judecată efectuate în litigiul anterior, pentru diferență, ca neîntemeiate; a respins cererea de acordare a cheltuielilor de judecată aferente prezentei cauze, formulată de reclamantă, ca neîntemeiată.

Împotriva deciziei sus menționate au declarat recurs reclamanta A. S.A. și pârâta AUTORITATEA PENTRU ADMINISTRAREA ACTIVELOR STATULUI.

Motivele de recurs formulate de recurenta-reclamantă A. S.A..

Recurenta-reclamantă A. S.A. a declarat recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 488 pct. 8 C. proc. civ.

Recurenta-reclamantă apreciază că instanța de apel a reținut în mod greșit că societatea nu este îndreptățită la toate cheltuielile efectuate în dosarele soluționate definitiv și irevocabil, cheltuieli achitate și dovedite de A. prin înscrisurile aflate în original la dosarele soluționate.

Recurenta subliniază că a existat o singură acțiune, care a parcurs mai multe cicluri procesuale, iar momentul nașterii dreptului de a solicita cheltuieli de judecată este data de 02.12.2015, data la care s-a pronunțat decizia civilă nr. 2486/2015 de către Înalta Curte de Casație și Justiție. Partea căzută în pretenții este A.A.A.S, situație în care A. S.A. nu trebuie să demonstreze fapta ilicită, fiind prezumată prin pierderea procesului de către pârâta A.A.A.S.

Recurenta-reclamantă mai arată că aceste cheltuieli de judecată au fost solicitate printr-o acțiune separată în termenul legal de 3 ani de la rămânerea definitivă a hotărârii nr. 2486/2015 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție.

În ceea ce privește onorariul de avocat apreciază că motivarea instanței de apel cu privire la activitatea depusă de avocatul ales este greșită.

În ceea ce privește onorariul de expert, susține că efectuarea și dispunerea expertizei judiciare a fost utilă.

Referitor la cheltuielile de judecată din prezentul dosar, recurenta arată că solicită admiterea acestora, motivat de lipsa acceptării concilierii prealabile de către pârâtă.

În raport de aceste considerente, solicită admiterea recursului, casarea deciziei recurată și obligarea pârâtei la plata sumei de 1.081.228,73 RON.

Motivele de recurs formulate de pârâta Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului.

Cererea de recurs a fost întemeiată în drept pe dispozițiile art. 488 pct. 8 C. proc. civ.

Recurenta-pârâtă critică decizia recurată sub un prim aspect în raport de soluția dată excepției prescripției dreptului material la acțiune.

Pârâta a apreciat că au fost încălcate dispozițiile din Decr. nr. 167/1958. În ceea ce privește excepția evocată, recurenta-pârâtă arată că aceasta a început și s-a împlinit sub vechea reglementare, fiind supusă în totalitate acesteia, prescripția fiind începută înainte de 01 octombrie 2011 și neîmplinită până la această dată, fiind supusă legii vechi.

Conform art. 223 din Legea nr. 71/2011 erau aplicabile dispozițiile materiale și procedurale în vigoare la data nașterii raportului juridic, respectiv art. 282 raportat la art. 297 C. proc. civ.

În continuare susține că în mod corect a reținut instanța de fond că termenul de prescripție de 3 ani se calculează de la momentul luării la cunoștință privitor la admiterea acțiunii, dreptul la acțiune fiind născut la date diferite, respectiv 09.06.2009 și 22.03.2012, iar față de data introducerii acțiunii 13.05.2016 dreptul la acțiune este prescris.

De asemenea, se mai arată că în mod corect a reținut instanța de apel că s-au solicitat cheltuieli de judecată în baza mai multor hotărâri irevocabile care au format obiectul mai multor procese.

În consecință, solicită admiterea acestui motiv de recurs și să se constate că în mod corect și legal instanța de fond a stabilit că dreptul material la acțiune al reclamantei este prescris.

În ceea ce privește al doilea motiv de recurs, recurenta-pârâtă susține că în mod nelegal instanța de apel în rejudecare, a obligat pârâta la plata taxei judiciare de timbru în sumă de 70.779,52 RON, având în vedere că reclamanta nu a solicitat plata cheltuielilor de judecată, nici nu și-a rezervat dreptul de a solicita cheltuieli de judecată pe cale separată, nu a probat efectuarea lor pe baza documentelor justificative, care trebuiau depuse la dosarul cauzei în original, înainte ca instanța să rămână în pronunțare în condițiile legale menționate mai sus.

În ceea ce privește obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată constând în onorariu de avocat, recurenta arată că au fost încălcate dispozițiile art. 274 alin. (3) C. proc. civ., raportat la art. 127 alin. (2) din Statutul profesiei de avocat, această sumă fiind excesivă și nejustificată.

În continuare, recurenta-pârâtă prezintă argumentele sale privind evaluarea onorariului de avocat în funcție de valoarea pricinii și munca avocatului și condițiile în care pot fi acordate. De asemenea, prezintă considerentele proprii privind aprecierea caracterului rezonabil, real și necesar al cuantumului cheltuielilor de judecată, susținând, în esență, că nu valoarea pretențiilor reprezintă criteriul determinant în stabilirea onorariului avocațial, ci numai timpul și volumul de muncă necesare executării mandatului primit.

În consecință, arată că în prezenta acțiune în pretenții nu s-a făcut dovada îndeplinirii condițiilor privind culpa procesuală și prejudiciul cauzat părții adverse. Onorariul avocațial admis este foarte mare, abuziv și nejustificat, întrucât contravine dispozițiilor art. 273 C. proc. civ. și art. 127 alin. (2) din Statutul profesiei de avocat.

Pentru aceste considerente solicită admiterea recursului, casarea deciziei recurată, în sensul respingerii apelului reclamantei și menținerea sentinței de fond ca legală și temeinică.

Înalta Curte a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursurilor, în temeiul art. 493 alin. (2) din C. proc. civ.

Prin încheierea din camera de consiliu din 21 noiembrie 2019 a fost încuviințat raportul asupra admisibilității în principiu a recursurilor, fiind dispusă comunicarea acestuia părților, potrivit dispozițiilor art. 493 alin. (4) C. proc. civ.

Prin încheierea din 20 februarie 2020, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă a admis excepția nulității în ce privește recursul declarat de recurenta-reclamantă A. S.A. și a admis în principiu recursul declarat de pârâta Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului și a stabilit termen de judecată la data de 04 iunie 2020.

Luând în analiză cu prioritate, în temeiul art. 248 alin. (1) din C. proc. civ., excepția nulității recursului declarat de recurenta-reclamantă A. S.A., soluționarea acestui aspect făcând de prisos examinarea altor cereri sau excepții, Înalta Curte urmează să anuleze recursul, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

Potrivit dispozițiilor art. 486 alin. (1) lit. d) și alin. (3) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde, sub sancțiunea nulității, motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor, iar conform art. 487 alin. (1) din același cod, "recursul se va motiva prin însăși cererea de recurs, în afară de cazurile prevăzute la art. 470 alin. (5), aplicabile și în recurs."

Astfel, pentru a se putea constata că recursul este motivat, autorul căii de atac trebuie să arate în ce constă nelegalitatea hotărârii pe care a atacat-o, iar dezvoltarea motivelor de nelegalitate presupune încadrarea lor într-unul dintre motivele limitativ prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

Prin urmare, controlul judiciar nu se poate realiza decât dacă recurentul aduce critici de nelegalitate punctuale hotărârii atacate și arată în ce constau greșelile de judecată săvârșite de instanță, cu referire la motivele de nelegalitate expres prevăzute de art. 488 menționat mai sus.

Se observă sub un prim aspect că recurenta-reclamantă și-a întemeiat recursul pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În dezvoltarea motivelor de recurs principala critică a recurentei-reclamante vizează cuantumul cheltuielilor de judecată solicitate și admise în parte de instanța de apel, exprimându-și nemulțumirea privind considerentele instanței față de aprecierea muncii depusă de avocat, privind utilitatea administrării probei cu expertiză și analizarea înscrisurilor față de justificarea plății taxei judiciare de timbru.

Or, aceste argumente vizează reanalizarea probatoriului și implicit starea de fapt dedusă judecății și nu pot fi examinate prin prisma motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 pct. 8 C. proc. civ., invocat de către recurenta-reclamantă, sens în care se apreciază că motivul de recurs a fost invocat formal în cauză.

Astfel, în calea extraordinară de atac a recursului, trebuie subliniat că nu are loc o rejudecare a fondului cauzei, ceea ce constituie obiect al judecății fiind exclusiv legalitatea hotărârii pronunțate în apel.

În alți termeni, față de considerentele precedente se poate reține că accesul la justiție presupune respectarea cerințelor formale în legătură cu promovarea unei căi extraordinare de atac.

În consecință, se constată că aspectele criticate de către recurenta-reclamantă nu pot fi analizate din perspectiva dispozițiilor art. 488 pct. 8 C. proc. civ.

În consecință, recurenta-reclamantă nu s-a conformat, așadar, dispozițiilor înscrise în art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., întrucât, în declarația de recurs nu a dezvoltat vreun motiv din cele prevăzute de art. 488 C. proc. civ., criticile formulate neputând fi încadrate în vreunul din motivele de nelegalitate expres și limitativ prevăzute de lege, sens în care, Înalta Curte urmează să dea eficiență dispozițiilor legale precitate și pe cale de consecință, să constate nulitatea cererii de recurs formulată de recurenta-reclamantă A. S.A. împotriva deciziei nr. 771 din 07 mai 2019 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă.

Analizând recursul formulat de recurenta-pârâtă, Înalta Curte constată că este nefondat, pentru următoarele considerente:

Cererea de recurs a fost întemeiată în drept pe dispozițiile art. 488 pct. 8 C. proc. civ.

Criticile dezvoltate prin cererea de recurs au fost structurate pe două aspecte, respectiv neanalizarea excepției prescripției dreptului material la acțiune de către instanța de apel în rejudecare și nelegalitatea deciziei din perspectiva fondului cauzei.

Sub un prim aspect va fi analizată decizia recurată din perspectiva neanalizării de către instanța de apel, în rejudecare a soluției pronunțată cu referire la excepția prescripției extinctive.

Astfel cum a reținut instanța de apel, în primă instanță a fost admisă excepția prescripției dreptului material la acțiune, iar cererea de chemare în judecată a fost respinsă în consecință.

În apel, a fost anulată hotărârea primei instanțe, pentru motivul că soluția de admitere a excepției prescripției dreptului material la acțiune a fost dată cu încălcarea prevederilor legale incidente.

Prin recursul formulat de recurenta-pârâtă Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului în primul ciclu procesual, s-a criticat greșita motivare a deciziei pronunțate de către instanța de apel în raport de prevederile noului C. civ. în materia prescripției dreptului material la acțiune, în opinia sa, fiind incidente prevederile Decretului-Lege nr. 167/1958.

Recurenta-pârâtă a invocat nelegalitatea hotărârii recurate și din perspectiva motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (8) din C. proc. civ., arătând că în mod greșit s-a decis în apel că soluția dată excepției prescripției dreptului material la acțiune de către prima instanță nu este corectă, momentul de la care curge termenul de prescripție fiind stabilit eronat ca fiind data de 12 12 2015, când dosarul a fost soluționat în mod irevocabil, fără a avea în vedere că dreptul material la acțiune s-a născut în momente diferite: 9 06 2009 și 23 03 2012.

Prin considerentele instanței de recurs s-a apreciat că sunt nefondate criticile recurenților referitoare la greșita respingere a excepției prescripției dreptului material la acțiune în raport de luarea în considerare a momentului rămânerii irevocabile a cauzei, deoarece ar exista în cauză mai multe dosare soluționate și nu doar unul, ca și criticile care, plecând de la această premisă, analizează încălcarea art. 453 și 453 din C. proc. civ. în raport de partea cazută în pretenții în fiecare din ciclurile procesuale anterioare soluționării irevocabile a cauzei (menționate la pct. 3 din recursul declarat de pârâta Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului).

De asemenea, Înalta Curte a considerat că motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (6) din C. proc. civ. nu este incident raportat la aplicarea greșită a art. 480 alin. (3) din noul C. proc. civ.

În ce privește motivul de recurs referitor la încălcarea art. 452 și 453 din C. proc. civ. privind dovedirea cheltuielilor de judecată și suportarea acestora de către partea care pierde procesul, motivând lipsa culpei sale procesuale, ca element al răspunderii civile delictuale, în raport de soluțiile pronunțate în fiecare dintre fazele procesuale pe care le-a parcurs cauza, Înalta Curte a apreciat că este fondat, cauza fiind trimisă spre rejudecare aceleiași instanțe, doar sub aspectul stabilirii cuantumului onorariului de avocat și expert, dar și a îndreptățirii reclamantului de a obține cheltuieli de judecată în prezenta cauză.

Având în vedere cele statuate de către instanța de recurs prin decizia de casare, în mod corect instanța de apel a dat eficiență dispozițiilor art. 501 alin. (3) C. proc. civ., respectând limitele casării în măsura recomandărilor instanței, cu luarea în considerare a dezlegărilor referitoare la problema prescripției dreptului material la acțiune.

În consecință, motivele invocate înaintea instanței a cărei hotărâre a fost casată, în mod corect nu au fost reanalizate de către instanța de apel în rejudecare, acestea impunându-se cu putere de lucru judecat.

Pentru toate aceste considerente, critica recurentei-pârâte din acest punct de vedere este neîntemeiată.

Sub al doilea motiv de recurs, recurenta-pârâtă a apreciat că în mod nelegal instanța de apel a obligat-o la plata sumei de 70.779,52 RON reprezentând taxă judiciară de timbru, precum și la plata sumei de 200.672,48 RON reprezentând onorariu de avocat.

Recurenta-pârâtă a încadrat aceste critici în dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., apreciind că au fost încălcate dispozițiile de drept material reprezentate de art. 274 alin. (3) C. proc. civ., art. 127 alin. (2) din Statutul profesiei de avocat și art. 452 C. proc. civ.

Se reține că aspectele criticate vizează modalitatea de reparare a prejudiciului produs din culpa părții care se face vinovată de declanșarea demersului judiciar.

În acord cu decizia nr. 3/2020 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul competent să soluționeze recursul în interesul legii, se reține că stabilirea proporționalității cheltuielilor de judecată reprezentând onorariul avocaților în raport de complexitatea cauzei și activitatea desfășurată de avocat reprezintă o chestiune de temeinicie, nu o chestiune de legalitate a hotărârii atacate.

Considerentele deciziei evocate arată că stabilirea cheltuielilor de judecată de către partea care a câștigat procesul presupune o analiză a unor aspecte de fapt referitoare la complexitatea cauzei și la munca efectivă a apărătorului părții, fiind vorba așadar pe o evaluare care se sprijină pe analiza unor aspecte de fapt și nu pe o interpretare a normei juridice.

În ceea ce privește criticile care vizează operațiunea de stabilire a cheltuielilor de judecată reprezentate de taxele judiciare de timbru se reține că acestea nu pot face obiectul controlului de legalitate al instanței de recurs, întrucât vizează exclusiv cuantumul și modul de acordare a cheltuielilor de judecată de către instanța de apel, fiind aspecte care țin de netemeinicie și de apreciere a probelor administrate.

Pentru toate considerentele prezentate, având în vedere și dispozițiile legale invocate, Înalta Curte de Casație și Justiție, în baza art. 496 din C. proc. civ., va respinge recursul pârâtei ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de recurenta-reclamantă A. S.A. împotriva deciziei nr. 771 din 07 mai 2019 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă.

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta-pârâtă AUTORITATEA PENTRU ADMINISTRAREA ACTIVELOR STATULUI (FOSTĂ AUTORITATEA PENTRU VALORIFICAREA ACTIVELOR STATULUI - A.V.A.S.) împotriva deciziei nr. 771 din 07 mai 2019 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă.

Fără nicio cale de atac în ceea ce privește recursul declarat de reclamantă A. S.A. .

Definitivă în ceea ce privește recursul declarat de pârâtă AUTORITATEA PENTRU ADMINISTRAREA ACTIVELOR STATULUI (FOSTĂ AUTORITATEA PENTRU VALORIFICAREA ACTIVELOR STATULUI - A.V.A.S.) .

Pronunțată în ședință publică, astăzi 4 iunie 2020.