Sari la conținut
Căutare Instanțe Asistent Prețuri Ajutor Intrare Creați un cont gratuit
RO RU EN
Instanța
Înalta Curte de Casație și Justiție (România) · Secția de contencios administrativ și fiscal
Data
29 octombrie 2020

Decizia nr. 5592/2020 — ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal — cale de atac împotriva sentinței nr. 64/2018 a Curții de Apel Cluj

Ședința publică din data de 29 octombrie 2020 Asupra cererii de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei

DECIDE Admite cererea formulată de A.. Dispune completarea dispozitivului Deciziei nr. 2858 din 25 iunie 2020 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, în sensul că obligă intimata-pârâtă la plata sumei de 3570 RON reprezentând cheltuieli de judecată efectuate la instanța de fond. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 29 octombrie 2020.

Căutați în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea după sens în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistent. Fără card bancar.