ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 25/2022

Ședința publică din data de 11 ianuarie 2022

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curții de Apel Cluj – secția a III-a contencios administrativ și fiscal, la data de 03.04.2018, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta AGENȚIA NAȚIONALĂ DE INTEGRITATE, a solicitat instanței, în principal, anularea Raportului de evaluare nr. x/21.11.2018 întocmit de A.N.I., obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

Prin sentința civilă nr. 104/2019 din 17 aprilie 2019, Curtea de Apel Cluj – secția a III-a contencios administrativ și fiscal a respins recursul declarat de reclamantul B. împotriva sentinței civile nr. 96/F-CONT din 19 septembrie 2018 a Curții de Apel Pitești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamantul B., criticile invocate putând fi circumscrise motivului de casare prevăzute pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea sentinței recurate și, în rejudecare, admiterea acțiunii și anularea Raportului de evaluare nr. x/21.11.2018.

În motivarea recursului, recurentul – reclamant a susținut că un aspect esențial al acestei spețe, pe care instanța de fond nici măcar nu 1-a menționat în cadrul sentinței date, este intervenția Legii nr. 54/2019, pe care deși a invocat-o în cadrul concluziilor scrise formulate, instanța nici măcar nu a adus-o în discuție.

Legea 54/2019 a adus o modificare semnificativă a art. 25 din Legea nr. 176/2010 în care a fost introdus alin. (5) care prevede faptul că "Răspunderea civilă sau administrativă, disciplinară, pentru faptele care determină existența conflictului de interese sau a stării de incompatibilitate ale persoanelor aflate în exercitarea demnităților publice sau funcțiilor publice este înlăturată, nemaiputând fi angajată în condițiile depășirii termenului general de prescripție de 3 ani de Ia data săvârșirii lor, în conformitate cu prevederile art. 2517 C. civ., republicată cu modificările ulterioare".

Prin urmare, având în vedere faptul că funcția de membru în Consiliul de Administrație al Școlii Gimnaziale Cămărașu a domnului A. a încetat la data de 29.09.2014, iar Agenția Națională de Integritate a demarat procedura prevăzută de Legea nr. 176/2010 începând cu data de 20.06.2018, răspunderea domnului A. nu mai poate fi antrenată având în vedere faptul că a intervenit prescripția, depășindu-se termenul de 3 ani în care se puteau începe procedurile de verificare de către ANI.

De asemenea, având în vedere că acuzația care i se aduce de către ANI este una care se află în sfera acuzației penale, solicită a se avea în vedere și prevederile art. 6 din CEDO cu privire la dreptul la un proces echitabil, raportat la care jurisprudența Curții în cauza Engel contra Olandei o consideră relevantă. În această cauză, având ca obiect sancțiunea disciplinară a unor militari, Curtea a analizat în detaliu chestiunea delicată a liniei care separă acuzațiile în materie penală și acuzațiile pur disciplinare, și în esență aceasta a decis faptul că statului nu îi este suficient să califice o infracțiune ca disciplinară pentru a o sustrage obligației fundamentale de a acorda un proces echitabil în materie penală.

În continuare, recurentul – reclamant a arătat că necesitatea de a deține atât funcția de viceprimar al Comunei cât și funcția de membru în Consiliul de Administrație se datorează faptului că personalul școlii este redus, iar prin faptul că reclamantul se implica în desfășurarea activității școlii, a considerat că proteja interesele acestei unități. Această activitate a fost neremunerată.

Activitatea desfășurată de către reclamantul nu a produs nici un prejudiciu, ba mai mult a fost benefică pentru Școala Gimnazială.

Consideră că în calitatea sa de viceprimar al comunei Cămărașu, avea obligația de a gestiona situația în acest mod, ținând cont de lipsa de personal. În situația în care nu sunt suficienți angajați, reclamantul consideră că și-a îndeplinit atribuțiile prevăzute de Legea nr. 215/2001 în ceea ce privește calitatea de viceprimar.

Chiar dacă instanța de fond a susținut că art. 63 alin. (1) lit. d) din Legea 215/2001 se aplică doar primarului, consideră că și calitatea de viceprimar se asimilează acestuia în situația de față având în vedere numărul extrem de redus de personal Ia nivelul comunei.

În opinia recurentului, este esențial că nu a obținut niciun beneficiu și nicio remunerație ca urmare a funcției deținute, chiar dacă instanța de fond susține că acest fapt nu are nicio relevanță.

În conformitate cu jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție (anume Decizia nr. 163/2015 în dosarul nr. x/2013 C. vs. ANI) această abordare și aplicare a normelor legale invocate este greșită.

În fine, recurentul a mai susținut că entitatea care exercită în numele unității administrative teritoriale toate drepturile și obligațiile corespunzătoare atribuțiilor legale este Consiliul Local și Primăria, care în exercitarea atribuțiilor sale, printr-o hotărâre a acestuia poate împuternici persoanele care să reprezinte interesele unității administrative teritoriale în Consiliul de administrație al Școlii Gimnaziale Cămărașu.

Este vorba așadar de un mandat legal conferit Consiliului Local de unitatea administrativ teritorială și de un mandat convențional ce-l poate da autoritatea deliberativă altei persoane pentru reprezentarea intereselor unității administrative teritoriale în Consiliul de Administrație al școlii, mandat ce poate fi acordat printr-o hotărâre.

Reprezentarea la care face trimitere pârâta în adresă este una administrativă și rezultă din atribuțiile puterii publice pe care o exercită primarul în temeiul dispozițiilor art. 62 alin. (1) din Legea nr. 215/2001 și reprezintă unitatea administrativ teritorială în relațiile cu alte autorități publice cu persoane fizice sau juridice străine precum și în justiție și nu pe cea de mandat așa cum este definită de articolul 125 din Legea nr31/1990.

Prin urmare, având în vedere atât aspectele de procedură prin intervenția Legii nr. 54/2019 în urma căreia faptele de care este acuzat sunt deja prescrise și nu se mai poate antrena răspunderea pentru acestea, cât și aspectele de fond care relevă în mod evident faptul că nu a făcut nimic pentru a încălca legea, ci doar a încercat să își facă datoria față de comuna pe care o reprezintă și nefiind în niciun fel remunerat pentru funcția avută în Consiliul de Administrație al școlii, solicită admiterea recursului, casarea sentinței recurate și, în rejudecare, admiterea acțiunii cu consecința anulării raportului de evaluare.

Intimata-pârâtă Agenția Națională de Integritate nu a depus întâmpinare, însă, a depus concluzii scrise, prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, răspunzând punctual criticilor formulate de recurent.

II. Soluția instanței de recurs

Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința recurată, în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamant este nefondat, pentru următoarele considerente:

Instanța de fond a fost învestită, pe calea prevăzută de art. 22 alin. (1) din Legea nr. 176/2010, cu soluționarea cererii formulate de reclamantul A., având ca obiect anularea Raportului de evaluare nr. x/21.11.2018, emis de intimata-pârâtă Agenția Națională de Integritate, prin care s-a reținut că persoana evaluată a încălcat regimul juridic al incompatibilităților în sensul prevăzut de art. 87 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 161/2003, deținând în perioada 27.06.2012-29.09.2014, simultan cu funcția de viceprimar al com. Cămărașu, județul Cluj, calitatea de membru în Consiliul de Administrație al Școlii Gimnaziale Cămărașu.

Instanța a respins acțiunea reclamantului, ca neîntemeiată, soluție care este legală, reflectând interpretarea și aplicarea corectă a prevederilor legale pertinente, Înalta Curte considerând-o a fi în sensul scopului normei prevăzute de art. 87 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 161/2003, în raport cu situația de fapt rezultată din probele administrate în procedura administrativă și în cea judiciară.

Recurentul nu neagă situația de fapt reținută prin raportul de evaluare, ci critică sentința instanței de fond motivat de faptul că se impunea a se lua în considerare că (i) nu mai poate fi antrenată răspunderea reclamantului, întrucât a intervenit prescripția, odată cu modificările legislative apărute prin Legea nr. 54/2019, de care prima instanță nu a ținut cont, (ii) nu a exercitat calitatea de membru în consiliul de administrație al instituției de învățământ în nume propriu, ci ca reprezentant al consiliului local și (iii) a se avea în vedere faptul că nu a urmărit niciun beneficiu, nefiind remunerat.

Referitor la critica prin care recurentul-reclamant susține că trebuia să se dea eficiență modificărilor prin Legea nr. 54/2019

În ceea ce privește excepția prescripției pentru fapta reținută prin raportul de evaluare, Înalta Curte constată că aceasta a fost invocată de recurentul-reclamant în cuprinsul concluziilor scrise depuse după momentul rămânerii în pronunțare asupra fondului cauzei de către prima instanță, intervenit la data de 08.04.2019, când s-a dispus amânarea pronunțării la data de 17.04.2019, la solicitarea reclamantului.

Prin urmare, nu poate fi primită critica recurentului referitoare la ignorarea de către prima instanță a prevederilor Legii nr. 54/2019; în vederea respectării principiului contradictorialității și a dreptului la apărare al ambelor părți, instanța era ținută să se pronunțe asupra tuturor împrejurărilor de fapt și temeiurilor de drept ale cauzei, lămurite pe baza tuturor probelor administrate în cauză, inclusiv asupra tuturor înscrisurilor existente la dosarul cauzei la momentul închiderii dezbaterilor și rămânerii în pronunțare asupra fondului acesteia.

În consecință, nefăcând obiectul analizei primei instanțe, excepția în discuție nu va fi avut în vedere la soluționarea prezentului recurs.

Referitor la critica prin care recurentul-reclamant susține că starea de incompatibilitate nu există, întrucât nu a exercitat calitatea de membru în consiliul de administrație al instituțiilor de învățământ în nume propriu, ci ca reprezentant al consiliului local

Înalta Curte constată că prima instanță a reținut corect situația de fapt și a realizat o încadrare juridică adecvată, criticile referitoare la faptul că hotărârea atacată a fost dată cu interpretarea și aplicarea greșită a dispozițiilor art. 87 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 161/2003, fiind nefondate.

Conform art. 87 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 161/2003, în forma în vigoare în perioada evaluată, funcția de viceprimar este incompatibilă cu funcția de membru al consiliului de administrație al unei instituțiile publice.

De asemenea, conform art. 96 alin. (2) lit. a) din Legea educației naționale nr. 1/2011, în unitățile de învățământ de stat consiliul de administrație este organ de conducere și este constituit din 7, 9 sau 13 membri, astfel: a) în cazul unităților de învățământ de nivel gimnazial cu un singur rând de clase, consiliul de administrație este format din 7 membri, cu următoarea componență: 3 cadre didactice, inclusiv directorul; 2 reprezentanți ai părinților; un reprezentant al primarului; un reprezentant al consiliului local. Prevederile prezentului articol se aplică în mod corespunzător și pentru învățământul preșcolar și primar.

În raport de conținutul clar și precis determinat al acestor dispoziții legale, se constată că starea de incompatibilitate există în prezența îndeplinirii simultane a funcției de viceprimar cu calitatea de membru în consiliul de administrație al unor unități de învățământ de nivel gimnazial, cum este cazul în speță.

Este de observat că, potrivit textului legal mai sus-menționat, existența situației de incompatibilitate este întrunită prin simpla realizare cumulativă a celor două condiții - calitatea de viceprimar și calitatea, simultană, de membru în consiliul de administrație într-o instituție publică - unitate de învățământ de nivel gimnazial, condiții pe care este cert că recurentul-reclamant le-a întrunit, simultan, în perioada relevantă în cauză, 27.06.2012-29.09.2014.

Astfel, trebuie avut în vedere domeniul diferit de reglementare al dispozițiilor în examinare, art. 87 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 161/2003 stabilind incompatibilitățile specifice aleșilor locali, iar art. 96 alin. (2) lit. a) din Legea educației naționale nr. 1/2011 referindu-se la constituirea consiliilor de administrație în cazul unităților de învățământ de stat de nivel gimnazial, preșcolar și primar.

Apoi, dispozițiile art. 96 alin. (2) lit. a) din Legea educației naționale nr. 1/2011 nu obligă viceprimarul să fie membru în consiliul de administrație al școlii, ci prevede numai că, în cazul unităților de învățământ de nivel gimnazial, consiliul de administrație include și un reprezentant al primarului, respectiv al consiliului local, dispoziția normei fiind precis determinată sub aspectul obligației prevăzute în sarcina primarului/consiliului local, aceea privind desemnarea unui astfel de reprezentant în consiliul de administrație.

Intenția legiuitorului, așadar, este clară și neechivoc exprimată, în sensul stabilirii unei incompatibilități între funcția de primar/viceprimar, și cea de membru în consiliul de administrație al unei instituții publice.

Dispozițiile art. 96 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 1/2011 nu intră în conflict cu prevederea de la art. 87 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 161/2003, dimpotrivă, fac posibilă evitarea/înlăturarea situației de incompatibilitate, prin obligația de numire a unui reprezentant al consiliului local în consiliul de administrației al unității de învățământ.

Așa fiind, Înalta Curte constată că numirea viceprimarului comunei Cămărașu, județul Cluj - recurentul-reclamant în consiliul de administrație al școlilor gimnaziale nu a avut loc în temeiul și cu respectarea legii, persoana desemnată/numită în calitate de reprezentant al consiliului local în consiliul de administrație al unității de învățământ având obligația de a nu încălca ea însăși regimul juridic al incompatibilităților.

Este de subliniat aspectul că în consiliul de administrație al școlii putea fi desemnat orice consilier local, în afara viceprimarului, întrucât acesta nu putea deține în mod legal ambele funcții.

Referitor la critica prin care recurentul-reclamant susține că nu a urmărit un interes personal, nefiind remunerat

Înalta Curte reține că nu are relevanță că nu a fost demonstrat un interes personal sau patrimonial al recurentului-reclamant, raportat la împrejurarea că nu a fost retribuit pentru exercitarea calității de membru al Consiliului de Administrație al școlilor, întrucât Legea nr. 161/2003 nu condiționează starea de incompatibilitate de obținerea vreunui folos sau a vreunui venit, astfel că este necesară și suficientă deținerea simultană a funcției de viceprimar și a calității de membru în consiliul de administrație al unei instituții publice, pentru reținerea incompatibilității în discuție.

De altfel, nici referirile recurentului-reclamant la particularitățile prezentului litigiu, respectiv că a acționat pentru un interes social și nu unul personal, nu sunt de natură să justifice soluția de anulare a raportului de evaluare.

Dovedirea interesului prezintă relevanță sub aspectul existenței conflictului de interese și nu a stării de incompatibilitate, art. 70 din Legea 161/2003 stabilind că "Prin conflict de interese se înțelege situația în care persoana ce exercită o demnitate publică sau o funcție publică are un interes personal de natură patrimonială, care ar putea influența îndeplinirea cu obiectivitate a atribuțiilor care îi revin potrivit Constituției și altor acte normative".

Or, în cauză, s-a reținut că reclamantul s-a aflat în stare de incompatibilitate și nu în conflict de interese.

Prin urmare, Înalta Curte constată că soluția instanței de fond, de menținere a Raportului de evaluare prin care s-a reținut starea de incompatibilitate în sarcina recurentului-reclamant este legală, corect fiind constatată incidența prevederilor art. 87 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 161/2003, în forma în vigoare intervalului temporal pentru care se constatase incidentul de integritate.

Pentru considerentele expuse, constatând că nu sunt incidente motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., în temeiul dispozițiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004, raportat la prevederile art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de reclamantul A., ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva sentinței civile nr. 104/2019 din 17 aprilie 2019 pronunțate de Curtea de Apel Cluj – secția a III-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată prin punerea soluției la dispoziția părților de către grefa instanței, conform art. 402 din C. proc. civ., astăzi, 11 ianuarie 2022.