ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 562/2022

Obiectul cererii de chemare în judecată Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Pitești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal la data de 10.12.2018, sub nr. x/2018, reclamantul A. a chemat în judecată pârâta Agenția Națională de Integritate, solicitând instanței să dispună anularea Raportului de evaluare nr. x/21.11.2018, întocmit de Inspecția de Integritate din cadrul Agenției Naționale de Integritate și obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

Soluția instanței de fond Prin sentința civilă nr. 85 din 10 iunie 2019, Curtea de Apel Pitești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a admis cererea formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâta Agenția Națională de Integritate și a anulat Raportul de evaluare nr. x/21.11.2018, întocmit de Agenția Națională de Integritate - Inspecția de Integritate.

Calea de atac exercitată în cauză Împotriva sentinței indicate în punctul I.2 anterior, a formulat recurs pârâta Agenția Națională de Integritate, prin care, invocând cazul de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței recurate și, în rejudecare, respingerea contestației formulate de intimatul - reclamant A., cu consecința menținerii, ca temeinic și legal, a raportului de evaluare nr. x/21.11.2018. În susținerea căii de atac promovate, recurenta a arătat că instanța de fond a coroborat, în mod greșit, prevederile art. 70 din Legea nr. 161/2003 cu cele ale art. 87 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 161/2003, întrucât în cadrul raportului de evaluare s-a reținut doar încălcarea regimului juridic al incompatibilităților, prevăzut de art. 87 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 161/2003 și nu și conflictul de interese ce este reglementat de art. 70 din Legea nr. 161/2003. În opinia recurentei, regimul incompatibilităților este expres prevăzut de legislația în vigoare, legea interzicând cumulul de calități, necondiționat de dovedirea unui interes personal de natură patrimonială sau de modalitatea de exercitare a funcțiilor stabilite ca fiind incompatibile, cum în mod greșit a reținut instanța de fond. Totodată, a apreciat recurenta că, din perspectiva legiuitorului, nu prezintă importanță dacă cele două funcții au fost exercitate efectiv și nici gradul de implicare în aceste activități ori dacă au fost remunerate, interdicția legală fiind una absolută și necondiționată, nefiind susceptibilă de circumstanțieri. Astfel, în opinia recurentei, starea de incompatibilitate este generată de simpla deținere și exercitare simultană a două funcții incompatibile potrivit legii, fără analizarea motivelor pentru care cel apreciat în stare de incompatibilitate a exercitat funcția stabilită de legiuitor ca fiind incompatibilă. O altă critică adusă de recurentă hotărârii atacate a vizat raționamentul primei instanțe prin care aceasta a reținut că, prin modificarea Legii nr. 1/2011 prin O.U.G. nr. 49/2014, s-a permis și viceprimarului să facă parte din consiliul de administrație al unei școli, alături de primar. Din această perspectivă, a arătat recurenta că, prin O.U.G. nr. 49/2014, art. 96 alin. (2) din Legea nr. 1/2011 a fost modificat doar în sensul înlocuirii sintagmei "un reprezentat al primarului" cu cea "primarul sau un reprezentat al primarului", fără a fi prevăzute și dispoziții care să vizeze ipostaza viceprimarului, în sensul că acesta ar putea fi desemnat în calitate de membru în consiliile de administrație ale unor unități de învățământ, după cum eronat a reținut prima instanță. Totodată, a subliniat recurenta faptul că intimatul-reclamant A. a deținut calitatea de reprezentant al consiliului local în consiliul de administrație al unității de învățământ, iar nu pe cea de reprezentat al primarului. Nu în ultimul rând, a învederat recurenta că starea de incompatibilitate reținută de inspectorul de integritate pentru perioada 30.09.2014 - 12.10.2015, privind pe intimatul A. nu poate fi raportată la prevederile Legii nr. 128/2017, act normativ care modifică textul legal al art. 87 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 161/2003, întrucât starea de incompatibilitate reținută de inspectorul de integritate a vizat o perioadă anterioară intrării în vigoare a unui astfel de act normativ, iar potrivit prevederilor art. 15 alin. (2) din Constituția României, legea nu poate să retroactiveze.

Apărarea formulată în cauză Prin întâmpinarea depusă, intimatul-reclamant A. a solicitat respingerea recursului, ca nefondat și menținerea, drept temeinică și legală, a hotărârii primei instanțe, apreciind că argumentele subsumate de recurentă motivului de casare reglementat de punctul 8 al alin. (1) al art. 488 C. proc. civ. nu au un fundament legal, sentința recurată fiind dată cu o corectă aplicare și interpretare a legii. În opinia intimatului, soluția instanței de fond, de a aprecia necesară coroborarea prevederilor art. 87 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 161/2003, cu cele ale art. 70, este una corectă, în raport de conținutul normativ al celor două texte de lege și de jurisprudența aplicabilă materiei, apreciind, în esență, că reținerea stării de incompatibilitate nu putea fi dispusă decât în urma unei analize a deciziilor adoptate de intimat în calitate de membru în consiliul de administrație al Liceului Teoretic Măciuca, spre a se verifica dacă obiectivitatea în adoptarea acestor decizii a fost alterată. Astfel, în opinia intimatului, nu este suficient simplul fapt că a deținut, în același timp, calitatea de viceprimar și pe cea de membru în consiliul de administrație al unității de învățământ. De asemenea, intimatul a arătat că participarea la ședințele consiliului de administrație a fost cu titlul gratuit, iar prin Raportul contestat nu s-a indicat nici în ce a constatat interesul personal de natură patrimonială, care ar fi putut influența îndeplinirea cu obiectivitate a atribuțiilor și nici în ce măsură a existat un conflict de interese. O altă apărare formulată de intimat a vizat faptul că, în opinia acestuia, dispozițiile O.U.G. nr. 49/2014, prin care a fost modificat art. 96 din Legea nr. 1/2011, în sensul că din consiliul de administrație al unităților de învățământ poate face parte și primarul, trebuie extinse și în privința viceprimarilor, dată fiind expunerea de motive a unui astfel de act normativ, precum și prevederile art. 57, art. 65 și art. 72 din Legea nr. 215/2001, ce reglementează statutul viceprimarului de înlocuitor al primarului sau posibilitatea delegării atribuțiilor primarului către viceprimar și faptul că primarul poate să își desemneze un reprezentant în consiliul de administrație, ce poate fi chiar viceprimarul. Totodată, a apreciat intimatul că instanța de fond a analizat corect evoluția în timp a legilor și a reținut corect că simpla deținere a funcțiilor de viceprimar și de membru în consiliul de administrație al unei unități de învățământ de stat nu determină, în mod automat, incompatibilitatea prevăzută de art. 87 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 161/2003, întrucât chiar legiuitorul, prin Legea nr. 128/2017, ce a modificat prevederile sus indicatului text normativ, a stabilit că funcția de viceprimar nu este incompatibilă cu cea de membru în consiliile de administrare ale unităților și instituțiilor de învățământ. Or, în condițiile în care s-a reglementat în sensul arătat mai sus, este evident că nici anterior acestor reglementări deținerea celor două funcții menționate nu putea atrage, în mod automat, incompatibilitatea prevăzută de art. 87 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 161/2003. Și aceasta întrucât, în contextul definiției date stării de incompatibilitate prin art. 70 din lege, nu poate fi de conceput ca, raportat la aceeași ipoteză avută în vedere de lege, într-o anumită perioadă reclamantul să poată fi considerat că ar fi putut avea un interes personal de natură patrimonială, care ar fi putut influența îndeplinirea cu obiectivitate a atribuțiilor care îi revin potrivit Constituției și altor acte normative iar în perioada imediat următoare, reclamantul, în cadrul aceleiași ipoteze avute în vedere de legiuitor, să nu mai aibă un interes personal de natură patrimonială, care ar putea influenta îndeplinirea cu obiectivitate a atribuțiilor care îi revin. De asemenea, în opinia intimatului modificările aduse de O.U.G nr. 49/2014 Legii nr. 1/2011 au abrogat tacită și ipoteza de incompatibilitate reglementată de art. 87 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 161/2003, raportat la statutul viceprimarului de membru în consiliul de administrație al unei unități de învățământ, intimatul evocând, în susținerea unui astfel de argument, Decizia nr. 22/2016, a Înaltei Curți de Casație și Justiție, ce a vizat examinarea unei sesizări în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile.

Procedura de soluționare a recursului În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs și de efectuare a comunicării actelor de procedură între părțile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 471 1 și art. 201 C. proc. civ., iar prin rezoluția din 25 octombrie 2019 s-a fixat termen de judecată la data de 2 februarie 2022, în ședință publică, cu citarea părților. II. Soluția instanței de recurs Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința recurată, în raport de motivele de casare invocate, de obiectul și normele legale incidente, dar și de apărările expuse în întâmpinare, Înalta Curte constată că recursul declarat de pârâta Agenția Națională de Integritate este fondat, pentru următoarele considerente: Instanța de fond a fost învestită, pe calea prevăzută de art. 22 alin. (1) din Legea nr. 176/2010, cu soluționarea cererii formulate de intimatul - reclamant A., având ca obiect anularea Raportului de evaluare nr. x/21.11.2018, emis de recurenta - pârâtă Agenția Națională de Integritate, prin care s-a reținut că reclamantul, în calitate de viceprimar al comunei Măciuca, județul Vâlcea a încălcat regimul juridic al incompatibilităților în perioada 30.09.2014-12.10.2015, întrucât a exercitat atât această funcție, cât și funcția de membru în consiliul de administrație al Liceului Teoretic Măciuca, încălcând, astfel, dispozițiile art. 87 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 161/2003. Prima instanță a admis acțiunea reclamantului și a anulat Raportul de evaluare nr. x/21.11.2018, apreciind că nu s-a putut reține că, în perioada 30.09.2014-12.10.2015, între funcția de viceprimar a reclamantului și cea de membru în consiliul de administrație al Liceului Teoretic Măciuca ar fi exista incompatibilitatea prevăzută de sus indicatul text normativ, soluție pe care Înalta Curte nu o împărtășește, în contextul în care aceasta a fost dată în urma unei interpretări și aplicări eronate a prevederilor legale ce vor fi expuse în paragrafele ulterioare, fiind contrară scopului normei prevăzute de art. 87 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 161/2003 și discordantă situației de fapt rezultată din probele administrate în procedura administrativă și în cea judiciară. Înalta Curte reține că finalitatea urmărită de legiuitor prin adoptarea Legii nr. 161/2003, privind unele măsuri pentru asigurarea transparenței în exercitarea demnităților publice, a funcțiilor publice și în mediul de afaceri, prevenirea și sancționarea corupției, constă în asigurarea integrității în exercitarea demnităților și funcțiilor publice, precum și în prevenirea corupției, astfel cum se prevede expres în art. 8 alin. (1) din Legea nr. 176/2010, obiectul care circumscrie sfera de incidență a incompatibilităților vizate de Legea nr. 161/2003 constituindu-l protejarea integrității persoanei ce ocupă o funcție sau demnitate publică de eventualele ingerințe determinate de eventuale interese ce decurg din desfășurarea în paralel a unor activități interzise prin lege. Dispozițiile art. 87 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 161/2003 stabilesc existența unei incompatibilități între funcția de viceprimar (în cauză) și cea de membru al consiliului de administrație la o instituție publică, iar astfel de prevederi, contrar celor reținute de prima instanță și evocate și de intimat prin întâmpinarea, nu se completează și nici nu pot fi coroborate cu cele are art. 70 din același act normativ, câtă vreme sfera de reglementare a celor două este una diferită. Înalta Curte reține că prevederile art. 70 reglementează doar materia conflictului de interese, care este o instituție distinctă de cea a incompatibilității, vizând cu totul alte ipostaze decât cele reglementate de art. 87 din Legea nr. 161/2003. Pe cale de consecință, parametrii aferenți verificării existenței conflictului de interese sunt proprii doar acestuia, și nu pot fi aplicați, prin analogie, unei instituții diferite, cum este cea a incompatibilității, întrucât norma ce reglementează materia incompatibilității conține, în mod expres, prevederi specifice clare privind criteriile de stabilire a existenței unei astfel de stări (de incompatibilitate), motiv pentru care nu se impune, din această perspectivă, nici completarea acesteia cu alte prevederi și nici aplicarea prin analogie a unor prevederi reglementate în ale materii. Or, în contextul în care, în cauza de față, prin Raportul de evaluare nr. x/21.11.2018, întocmit de Inspecția de Integritate din cadrul Agenției Naționale de Integritate s-a reținut existența unei stări de incompatibilitate, instanța de fond a procedat, în mod eronat, la o coroborare a unor prevederi legale ce au sferă de reglementare esențialmente diferită, trecând maniera de emitere a actului administrativ prin filtrul unor reglementări ce nu erau aplicabile situației juridice reținute prin acesta. Astfel, raționamentul logico-juridic expus prin sentința recurată este rezultatul unei greșite aplicări a prevederilor art. 87 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 161/2003. Totodată, analizând Raportul de evaluare nr. x/21.11.2018 din perspectiva parametrilor reglementați în materia incompatibilităților, Înalta Curte constată că acesta a fost emis în condiții de legalitate, reținerea stării de incompatibilitate în care intimatul - reclamant s-a aflat în perioada 30.09.2014 -12.10.2015, fiind una corectă, în contextul în care acesta a ocupat concomitent funcția de viceprimar și pe cea de membru în consiliul de administrație al Liceului Teoretic Măciuca. Dispozițiile art. 87 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 161/2003, în vigoare la data apariției stării de incompatibilitate, au un conținut clar interdictiv cu privire la deținerea calității de membru în consiliul de administrație, simultan cu deținerea calității de viceprimar, dispunând că: "(1) Funcția de primar și viceprimar, primar general și viceprimar al municipiului București, președinte și vicepreședinte al consiliului județean este incompatibilă cu: d) calitatea de membru al consiliului de administrație … la instituțiile publice.". Așadar, textul de lege în discuție nu condiționează existența stării de incompatibilitate de derularea efectivă a activităților specifice, de luarea unor măsuri economice, juridice sau de altă natură specifice sistemului de învățământ, de analizarea conținutului deciziilor adoptate de viceprimar în calitate de membru al consiliului de administrație, fiind sancționat cumulul de funcții și/sau calități, independent de pretinsul aspect formal al acelei calități sau al activității desfășurate într-o astfel de funcție. Jurisprudența citată de intimat (Decizia nr. 163/2015 a Înaltei Curți de Casație și Justiție) nu este relevantă în cauză, câtă vreme viza un alt caz de incompatibilitate, mai precis cel reglementat de art. 87 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 161/2003 (în vigoare până la adoptarea Legii nr. 128/2017). În consecință, nu se poate reține că incompatibilitatea intervine numai în cazul exercitării efective a atribuțiilor aferente funcției care atrage starea de incompatibilitate. Legea nr. 161/2003 nu face referire la exercitarea atribuțiilor celor două funcții deținute, obținerea vreunui folos sau a vreunui venit ori la o altă condiție care trebuie îndeplinită pentru a putea fi atrasă starea de incompatibilitate, astfel că este necesară și suficientă deținerea simultană a funcției de viceprimar și a calității de membru în consiliul de administrație al unei instituții publice, pentru reținerea incompatibilității în discuție, motiv pentru care nici existența unui interes patrimonial, raportat la împrejurarea că nu a fost retribuit pentru respectiva funcție, nu poate fi apreciată ca relevantă. Asigurarea integrității în exercitarea funcției publice și prevenirea faptelor de corupție se realizează în situația în care există premise reale de natură a amenința în mod efectiv valorile sociale apărate, respectiv, atunci când există o suprapunere a exercitării efective a două funcții vizate de legiuitor, situație în care există posibilitatea generării unor interese conflictuale cu exercitarea unei funcții sau demnități publice. Doar o atare interpretare dă sens reglementărilor legale privind regimul incompatibilităților și este de natură a justifică limitarea exercitării unor drepturi. Însă, o demnitate, o funcție publică sau privată nu sunt caracterizate numai de actul alegerii, numirii, desemnării sau învestirii, ci și de ansamblul atribuțiilor, prerogativelor, drepturilor și competențelor prevăzute de lege care intră în conținutul lor, și prin a căror exercitare concomitentă și concurentă în viața socială, de către același subiect, se potențează situațiile de conflict pe care legiuitorul tinde a le evita prin instituirea incompatibilităților. Exercitarea simultană a unei funcții publice și a funcției de membru în consiliul de administrație într-o unitate de învățământ conduce la starea de incompatibilitate, aceasta fiind interpretarea care corespunde scopului legii, de înlăturare a cauzelor și condițiilor care ar determina corupția, iar în cauză este cert că intimatul- reclamant A. a întrunit, simultan, în perioada relevantă în cauză, cele două funcții. Totodată, Înalta Curte apreciază că, din perspectiva reținerii stării de incompatibilitate, este irelevant faptul că viceprimarul exercită, în temeiul Legii nr. 215/2001 atribuții similare cu cele ale primarului, pe care îl și înlocuiește de drept sau că acestuia primarul îi poate delega din atribuțiile sale, coroborat cu faptul că prin modificarea adusă art. 96 din Legea nr. 1/2011, prin O.U.G nr. 49/2014, s-a statuat că din consiliul de administrație poate face parte și primarul. Astfel de aspecte nu produc efecte sub aspectul inexistenței incompatibilității, neexistând identitatea de ipostaze evocată de prima instanță, câtă vreme obiectul de reglementare al actelor normative în discuție este diferit, cele două funcții sunt distinct reglementate atât de Legea nr. 215/2001, cât și de Legea nr. 161/2003 și în cazul în care calitatea de membru în consiliul de administrație al unității școlare este transferată în persoana viceprimarului, acesta este cel care participă la ședințele consiliului de administrație, deținând astfel calitatea de membru în consiliul de administrație al unei instituții publice, adică tocmai ceea ce art. 87 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 161/2003 interzice viceprimarului în exercitarea mandatului său de ales local. De asemenea, de esență este și faptul că, în cauza de față, contrar celor evocate de prima instanță, precum și de intimat în întâmpinare, intimatul - reclamant a fost numit în calitatea de membru în consiliului de administrație al Liceului Teoretic Măciuca drept reprezentant al consiliului local, iar nu al primarului, în baza Hotărârii nr. 56 din 30.09.2014 a Consiliului Local Măciuca, motiv pentru care nu se poate reține, nici din această perspectivă, o identitate de ipostază. Pe de altă parte, Înalta Curte observă că prevederile art. 96 alin. (2) din Legea nr. 1/2011, în vigoare în perioada relevantă (30.09.2014-12.10.2015), stabileau expres componența consiliilor de administrație ale unităților de învățământ, în sensul că dintr-un astfel de consiliu putea face parte primarul sau un reprezentant al primarului și un reprezentant al consiliului local, viceprimarul nefiind nominalizat în categoria aleșilor locali vizați de text. Dispozițiile art. 96 alin. (2) din Legea nr. 1/2011 nu intră în conflict cu prevederea de la art. 87 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 161/2003, dimpotrivă, fac posibilă evitarea/înlăturarea situației de incompatibilitate, prin obligația de numire a unui reprezentant al consiliului local în consiliul de administrației al unității de învățământ. Deși conform dispozițiilor art. 57 alin. (7) din Legea nr. 215/2001, pe durata exercitării mandatului, viceprimarul își păstrează statutul de consilier local, fără a beneficia de indemnizația aferentă acestui statut, potrivit dispozițiilor art. 87 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 161/2003, funcția de viceprimar este incompatibilă cu funcția de membru în consiliul de administrație la instituții publice. Înalta Curte apreciază că, din moment ce intimatul-reclamant deținea funcția de viceprimar, acesta a devenit incompatibil pentru desemnarea ca membru în consiliul de administrație al liceului, indiferent de autoritatea publică pe care o reprezenta în acest consiliu, potrivit dispozițiilor legale sus menționate. Chiar dacă și-a păstrează calitatea de consilier local și a fost desemnat din partea consiliului local în consiliul de administrație al liceului, atâta timp cât a exercitat funcția de viceprimar, intimatul-reclamant s-a află în stare de incompatibilitate. Este de subliniat și aspectul că în consiliul de administrație al liceului putea fi desemnat orice consilier local, în afara viceprimarului, întrucât acesta nu putea deține în mod legal ambele funcții. Intimatul, în calitate de viceprimar, desemnat de consiliul local ca și reprezentant al său în consiliul de administrație al unității școlare în discuție, avea obligația, el însuși, să nu accepte să participe în calitate de membru într-un astfel de consiliu. Stabilirea expresă a incompatibilităților are ca fundament premisa că, fiind în serviciul public, persoana care deține o funcție de demnitate publică sau de autoritate publică trebuie să fie nu numai independentă, dar și să se abțină de la exercitarea unor funcții sau de la desfășurarea unor activități care, prin natura lor, ar fi în contradicție cu mandatul său reprezentativ sau care l-ar împiedica de la exercitarea acestuia, potrivit exigențelor legale sau regulamentare. Un asemenea cumul ar fi în dauna funcțiilor îndeplinite, a imparțialității, obiectivității și independenței pe care exercițiul lor corect îl presupune. Totodată, nu poate fi reținută nici teza unei abrogări implicite sau tacite a prevederilor Legii nr. 161/2003, dezlegările statuate prin Decizia nr. 22/2016 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, emisă în examinarea sesizării formulate de Curtea de Apel Brașov în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile, fiind eronat interpretate de intimat. Din această perspectivă, Înalta Curte reține că, în cauza de față actele normative în analiză, respectiv Legea nr. 161/2003, Legea nr. 1/2011 și Legea nr. 215/2001 reglementează materii diferite. Legea nr. 161/2003 reglementează regimul juridic al incompatibilităților și conflictelor de interese. Legea nr. 1/2011 reglementează structura, funcțiile, organizarea și funcționarea sistemului național de învățământ de stat, particular și confesionale. Legea nr. 215/2001 reglementează regimul general al autonomiei locale, organizarea și funcționarea administrației publice locale. Potrivit dispozițiilor art. 14 din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, reglementările de același nivel și având același obiect se cuprind, de regulă, într-un singur act normativ, iar un act normativ poate cuprinde reglementări și din alte materii conexe numai în măsura în care sunt indispensabile realizării scopului urmărit prin acest act. Potrivit prevederilor art. 67 alin. (3) din Legea nr. 24/2000, evenimentele legislative implicite (abrogare implicită sau tacită) nu sunt recunoscute în cazul actelor normative speciale ale căror dispoziții nu pot fi socotite modificate, completate sau abrogate nici prin reglementarea generală a materiei, decât dacă acest lucru este exprimat expres. Astfel, nu se poate reține teza unei abrogări implicite a prevederilor art. 87 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 161/2003 ca urmare a modificărilor aduse Legii nr. 1/2011, avându-se în vedere că normele de tehnică legislativă enunțate nu permit elaborarea unor reglementări cu același obiect prin acte normative deosebite. Pe cale de consecință, întrucât O.U.G. nr. 49/2014 a vizat doar Legea nr. 1/2011, ce are un obiect de reglementare distinct de cel al Legii nr. 161/2003, nu se poate susține că ar fi operat și o abrogare implicită a unor prevederi din ultim menționatul act normativ. Dispoziția legală permite doar reglementarea unor materii conexe prin acte diferite și numai dacă sunt indispensabile realizării scopului urmărit prin acest act. Or, după cum Înalta Curte a arătat anterior materiile reglementate în cele trei acte normative sunt deosebite și nu conexe. De asemenea, Legea nr. 24/2000 nu recunoaște abrogarea implicită sau tacită în cazul unor acte normative speciale, chiar prin Decizia nr. 22/2016 statuându-se că abrogarea unei atare categorii de norme trebuie să fie expresă. Totodată, deși este adevărat că art. 87 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 161/2003 a suferit modificări, în sensul instituirii unei excepții pentru situația în care calitatea de membru în consiliul de administrație al unei instituții publice vizează o unitate de învățământ din rețeaua autorităților unităților de administrație publică locală, modificările aduse prin Legea nr. 128/2017 Legii nr. 161/2003, nu reprezintă legea aplicabilă raportului juridic de drept administrativ supus analizei în prezenta cauză și aplicarea acestei dispoziții legale nu poate fi atrasă asupra litigiului din prezenta cauză, așa cum își dorește intimatul - reclamant și cum, eronat, a reținut instanța de fond. Potrivit art. 15 alin. (2) din Constituție, legea dispune numai pentru viitor, cu excepția legii penale sau contravenționale mai favorabile. În același sens, potrivit art. 6 din C. civ. - cu care legea de drept administrativ (material și procesual) se completează, potrivit art. 28 din Legea nr. 554/2004, legea civilă este aplicabilă cât timp este în vigoare și nu are putere retroactivă. Nu se poate reține, astfel, aplicarea Legii nr. 128/2017, publicată în M.O. din 7 iunie 2017, înapoi în timp, anterior datei edictării ei, pentru a se stabili o incidență a sa și în situația intimatului - reclamant, premergătoare apariției acestei legi (30.09.2014-12.10.2015), nefiind vorba, prin excelență, despre o lege penală sau contravențională pentru care Constituția admite, prin excepție, retroactivitatea. Reglementarea incompatibilităților, din punct de vedere al existenței și efectelor pe care le generează, se raportează la legea în vigoare la momentul cumulării funcțiilor incompatibile, fără a avea relevanță modificările legislative intervenite ulterior, în cursul, sau după finalizarea activității de evaluare, prin care legiuitorul și-a modificat optica legislativă. Această interpretare a fost confirmată și de soluția de unificare a practicii judiciare adoptată de judecătorii secției de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție, în ședința din 21 iunie 2018, în sensul "constatării stării de incompatibilitate prevăzută de art. 87 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenței în exercitarea demnităților publice, a funcțiilor publice și în mediul de afaceri, prevenirea și sancționarea corupției, pentru situații ivite anterior modificării textului de lege și a intrării în vigoare a O.U.G. nr. 49 din 26.06.2014." Intenția legiuitorului este, așadar, pentru perioada relevantă cauzei, clară și neechivoc exprimată, în sensul stabilirii unei incompatibilități între funcția de viceprimar și cea de membru în consiliul de administrație al unei instituții publice, precum Liceul Teoretic Măciuca. Așa fiind, Înalta Curte constată că numirea viceprimarului Comunei Măciuca- intimatul - reclamant A. - în consiliul de administrație al Liceului Teoretic Măciuca nu a avut loc în temeiul și cu respectarea legii, persoana desemnată/numită în calitate de reprezentant al consiliului local având obligația de a nu încălca ea însăși regimul juridic al incompatibilităților. Față de acestea, se reține, încă o dată, că intimatul -reclamant A. s-a aflat în stare de incompatibilitate, prin efectul legii, conform prevederilor art. 87 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 161/2003, întrucât a exercitat simultan cele două funcții menționate anterior, Raportul de evaluare nr. x/21.11.2018, fiind emis în condiții de legalitate și în mod întemeiat. Toate aceste aspecte conduc la concluzia că soluția instanței de fond, de anulare a Raportului de evaluare antereferit, este una nelegală, fiind pronunțată cu încălcarea prevederilor legale precitate. Pentru considerentele expuse, apreciind că sentința atacată a fost dată cu greșita interpretare și aplicare a dispozițiilor art. 87 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 161/2003, fiind, astfel, incident cazul de casare reglementat de art. 488 alin. (1), pct. 8 din C. proc. civ., în baza art. 496 C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul declarat de pârâta Agenția Națională de Integritate, cu consecința casării sentinței civile nr. 85 din 10 iunie 2019, a Curții de Apel Pitești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a rejudecării cauzei și a respingerii cererii formulate de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Agenția Națională de Integritate, privind anularea Raportului de evaluare nr. x/21.11.2018, ca neîntemeiată.