ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3361/2021

Prin cererea înregistrată la Tribunalul Vâlcea la data de 13.11.2018, reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâta Agenția Națională de Integritate și a solicitat anularea Raportului de evaluare nr. x/24.10.2018.

Prin sentința civilă nr. 288/22.02.2019, Tribunalul Vâlcea a admis excepția necompetenței materiale a secției a II-a civile și pentru cauze de contencios administrativ și fiscal și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel Pitești – secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

Prin sentința civilă nr. 124 din 23 septembrie 2019, Curtea de Apel Pitești, secția a II - a civilă, de contencios administrativ și fiscal a respins cererea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Agentia Națională de Integritate, privind anularea Raportului de evaluare nr. x/24.10.2018 întocmit de Agenția Națională de Integritate - Inspecția de Integritate.

Împotriva acestei sentințe a formulat recurs reclamantul A., cu invocarea motivului de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 pct. 8) C. proc. civ., a solicitat casarea hotărârii și rejudecarea pe fond a cauzei, în sensul admiterii cererii de chemare în judecată, cu cheltuieli de judecată.

În motivarea recursului, a arătat că instanța de fond a interpretat legislația incidență în cauză într-un mod eronat, procedura de evaluare fiind realizată prin nesocotirea normelor de drept material.

Un prim aspect de nelegalitate a Raportului de evaluare este procedura nelegală de obținere de către intimata-pârâtă a relațiilor legate de datele cu caracter personal, cu încălcarea prevederilor art. 13 alin. (2) din Legea nr. 176/2010 și art. 6 alin. (1) din Regulamentul UE 2016/679 al Parlamentului European și al Consiliului din 27.04.2016 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date.

Instanța de fond a apreciat că "Faptul că alte autorități ar fi transmis pârâtei date cu caracter personal care i-ar privi pe reclamant (...) nu poate determina, în contextul celor sus arătate, anularea raportului, tocmai întrucât, sub aspectul legalității raportului, relevante sunt datele și informațiile care stau la baza întocmirii raportului, în sensul dacă acestea sunt sau nu publice, nu însă și alte date sau informații care nu stau la baza întocmirii raportului", adăugând la dispozițiile art. 13 alin. (2) din Legea 176/2010, trecând peste apărările potrivit cărora prin Adresa nr. x a fost informat doar asupra împrejurării potrivit căreia va face obiectul unei evaluări, fără a fi informat asupra faptului că se vor solicita și prelucra de la terți date cu caracter personal, astfel cum impun normele în materia protecției datelor cu caracter personal.

Curtea Europeană a decis că cerința prelucrării corecte a datelor personale obligă o autoritate a administrației publice să informeze persoanele vizate despre transmiterea acestor date unei alte autorități a administrației publice în vederea prelucrării de către aceasta din urmă în calitate de destinatar, iar prin decizia pronunțată de către Curtea Europeană de Justiție în cauza C-201/14, B. și alții, în legătură cu interpretarea unor prevederi din Directiva 95/46/CE, s-a decis că persoanele ale căror date cu caracter personal fac obiectul transmiterii și prelucrării între două autorități ale administrației publice a unui stat membru trebuie să fie informate în prealabil cu privire la transmiterea și prelucrarea datelor, or, în cauză, notificarea prealabilă a vizat exclusiv informarea asupra declanșării procedurii de evaluare, lipsind informarea asupra aspectelor legate de prelucrarea datelor cu caracter personal.

Față de starea de nelegalitate prin care intimata-pârâtă a obținut relații, prin încălcarea dreptului comunitar la accesul și prelucrarea datelor cu caracter ale recurentului, în mod eronat a apreciat instanța de fond că în cauză nu sunt incidente dispozițiile art. 6 din Regulament.

Un alt motiv de nelegalitate constă în maniera de interpretare a dispozițiilor art. 12 din Legea nr. 176/2010, neconcordanța care există între actul de sesizare nr. 666/17.03.2017 cu privire la fapte/aspecte legate de calitatea de membru în consiliul de administrație al Școlii Gimnaziale din Milcoiu și la perioada de timp (2011-2016) care se reclamă și aspectele analizate și evaluate efectiv de către intimată (situația PFA A.).

Întrucât nu există o corespondență între cele sesizate și situația reținută ca motiv de incompatibilitate de către intimată și nici nu există un act de sesizare din oficiu care să legitimeze activitatea de evaluare pe alte aspecte decât cele semnalate, s-au nesocotit dispozițiile art. 12 alin. (2) din Legea nr. 176/2010, chestiune de natură a atrage nulitatea Raportului de evaluare.

Un ultim aspect de interpretare eronată a dreptului material în cauză este generat de modul de înțelegere de către instanța de fond a spiritului legii, în interpretarea prevederilor art. 87 din Legea 161/2003, întrucât nu s-a luat în considerare tocmai natura normei, care este una de proteguire a unor valori neatinse în concret prin pretinsa situație de incompatibilitate, nu s-a creat în nici un moment o stare de pericol. Mai mult decât atât, cronologia dobândirii celor două calități întărește susținerile sale cu privire la lipsa incidenței art. 87, întrucât calitatea de comerciant a fost dobândită în data de 20.02.2012, iar al doilea mandat de viceprimar s-a dobândit la data de 30.06.2012, astfel încât calitatea de comerciant nu a derivat sau nu a putut avea nici o legătură sau interdependență cu cea de-a doua calitate. Pe cale de consecință, nu s-a creat prezumția unui interes personal sau pecuniar, în favoarea recurentului, prin prisma calității de viceprimar.

Pe de altă parte, existența proiectului de finanțare obținut de către recurent, prin intermediul PFA, fiind un drept legitim și legal obținut, nu putea reprezenta un veritabil impediment care să genereze o situație de inechitate, prin transformarea sa într-un impediment obiectiv pentru a putea candida și a fi ales în calitate de viceprimar; altfel, dacă nu s-ar fi respectat proiectul de finanțare și nu s-ar fi derulat pe perioada obligatorie de 5 ani, recurentul ar fi suferit un prejudiciu concret, prin rambursarea sumelor finanțate, obținute legal. Prin raportare la circumstanțele concrete ale cauzei, în mod nelegal s-au interpretat și aplicat dispozițiile art. 87 din Legea 161/2003, întrucât prin conduita sa nu a generat o atingere a valorii sociale protejate de această normă.

Intimata-pârâtă Agenția Națională de Integritate a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Cu privire la criticile recurentului privind încălcarea prevederilor art. 13 alin. (2) din Legea nr. 176/2010, a arătat că față de recurentul A. s-a efectuat procedura de informare, după cum urmează: prin adresa nr. x/13.06.2017 a fost informat în legătură cu declanșarea evaluării respectării regimului juridic al încompatibilităților, prin adresa nr. x/09.05.2018 a fost informat despre identificarea unor elemente privind nerespectarea regimului juridic al incompatibilităților și a fost invitat să prezinte date și informații, personal ori prin transmiterea unui punct de vedere scris, astfel că după prima informare realizată putea solicita documente de la instituții abilitate pentru finalizarea activității de evaluare.

Cu privire la criticile întemeiate pe nerespectarea dreptului la protecția datelor cu caracter personal, a arătat că a respectat, în emiterea raportului de evaluare, toată procedura legal impusă, prevederile privitoare la utilizarea informațiilor cu caracter nepublic ale persoanei evaluate. Este respectat dreptul european, având în vedere, în primul rând, integralitatea articolului 7 din Directiva 95/746. mai ales lit. c), scopul urmărit prin prelucrarea acestor date fiind unul legal. Nici hotărârile de validare a mandatului de ales local, nici actele de înregistrare a calității comerciant in registrele publice, nu reprezintă date sau acte cu caracter nepublic, fiind informații de interes public, având în vedere conținutul lor efectiv.

Procedura reglementată de Legea nr. 176/2010 a fost îndeplinită, iar față de conținutul normativ al Directivei nr. 95/46/CE a Parlamentului European și a Consiliului, Legea nr. 176/2010 conține prevederi exprese în acest sens, astfel că aplicabilitatea directă a normei unionale nu suportă incidență în plan vertical, atât timp cât în legislația națională există normă expresă care să reglementeze respectiva situație.

Examinând sentința recurată prin prisma motivului de casare invocat, prevăzut de dispozițiile art. 488 pct. 8) C. proc. civ., încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru următoarele considerente:

Prin Raportul de evaluare nr. x/24.10.2018, Agenția Națională de Integritate a constatat că reclamantul a încălcat în perioada 30.06.2012-23.05.2016 regimul juridic al incompatibilităților, în sensul prevederilor art. 87 alin. (1) lit. g) din Legea nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenței în exercitarea demnităților publice, a funcțiilor publice și în mediul de afaceri, prevenirea și sancționarea corupției, prin exercitarea simultană a funcției de viceprimar al Comunei Milcoiu și a calității de comerciant persoană fizică "A. Persoană Fizică Autorizată".

Motivele de recurs privind interpretarea eronată a dreptului material sunt nefondate.

Potrivit dispozițiilor art. 87 din Legea nr. 161/2003, "(1) Funcția de primar și viceprimar, primar general și viceprimar al municipiului București, președinte și vicepreședinte al consiliului județean este incompatibilă cu: g) calitatea de comerciant persoană fizică".

Raportat la dispozițiile legale incidente și situația de fapt, potrivit căreia reclamantul a deținut în același timp funcția de viceprimar al Comunei Milcoiu, conform Hoărârilor Consiliului Local nr. 5/30.06.2012 și nr. 5/04.07.2016, și calitatea de comerciant persoană fizică, fiind autorizat ca și comerciant persoană fizică "A. Persoană Fizică Autorizată", în perioada 14.02.2012-24.11.2016, instanța de fond a constatat în mod corect că sunt întrunite elementele stării de incompatibilitate.

În mod corect a reținut instanța de fond faptul că, pentru a se reține incompatibilitatea prevăzută de art. 87 alin. (1) lit. g) din Legea nr. 161/2003, este suficient să existe o deținere simultană a calității de comerciant persoană fizică și a funcției de viceprimar.

Nu este necesar să intervină și un cumul de venituri sau folosirea demnității ori funcției publice în folosul activității economice, să fie realizat vreun folos sau venit din activitatea comercială. Destinatarului normei îi aparținea în exclusivitatea opțiunea pentru una din acestea, iar în funcție de această opțiune poate exercita fie funcția sau demnitatea publică, fie activitatea economică în calitate de comerciant persoană fizică, cu respectarea regimului juridic reglementat pentru fiecare din acestea.

Intituirea cazului de incompatibilitate prevăzut de art. 87 alin. (1) lit. g) din Legea nr. 161/2003 nu permite deținerea simultană, de către aceeași persoană, a unei funcții sau demnități publice și a calității de comerciant persoană fizică și este impusă de necesitatea asigurării îndeplinirii cu obiectivitate de către persoanele care exercită o demnitate publică sau o funcție publică de autoritate a atribuțiilor ce le revin, în deplină concordanță cu principiile imparțialității, integrității, transparenței deciziei și supremației interesului public.

Nu prezintă niciun fel de relevanță cronologia dobândirii celor două calități, dacă există o legătură sau o interdependență între cele două calități, existența vreunui unui interes personal sau pecuniar în favoarea persoanei vizate.

Faptul că reclamantul avea în curs de desfășurare un proiect vizând fonduri europene nu înlătura starea de incompatibilitate prevăzută imperativ de lege, care are ca scop garantarea exercitării cu imparțialitate a funcțiilor publice și protejarea interesului social și evitare a conflictului de interese.

Motivul de recurs privind interpretarea dispozițiilor art. 12 din Legea nr. 176/2010 privind integritatea în exercitarea funcțiilor și demnităților publice, pentru modificarea și completarea Legii nr. 144/2007 privind înființarea, organizarea și funcționarea Agenției Naționale de Integritate, precum și pentru modificarea și completarea altor acte normative, este nefondat.

Potrivit dispozițiilor art. 12 din Legea nr. 176/2010, "(1) Agenția îndeplinește activitatea de evaluare prevăzută la art. 8 din oficiu sau la sesizarea oricărei persoane fizice sau juridice, cu respectarea prevederilor Ordonanței Guvernului nr. 27/2002 privind reglementarea activității de soluționare a petițiilor, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 233/2002. (2) Sesizarea din oficiu se face într-una din următoarele modalități: a) pe baza unui raport de sesizare, întocmit de președintele Agenției; b) pe baza unei note întocmite de inspectorul de integritate, aprobată de conducerea inspectorilor de integritate; în cazul în care aceasta respinge propunerea de sesizare din oficiu, refuzul motivat se transmite președintelui Agenției, pentru a dispune fie începerea verificărilor, fie menținerea propunerii".

Instanța de fond a reținut în mod corect că nu pot fi reținute ca ducând la anularea raportului susținerile reclamantului în sensul că evaluarea s-a efectuat pe o perioadă mai mare decât cea arătată de persoana care a formulat sesizarea, întrucât textul de lege nu indică faptul că evaluarea nu ar putea depăși eventualele perioade indicate în sesizările persoanelor fizice sau juridice, în condițiile în care, potrivit art. 11 alin. (1), "Activitatea de evaluare a declarației de avere, a datelor și a informațiilor privind averea existentă, precum și a modificărilor patrimoniale intervenite existente în perioada exercitării funcțiilor ori demnităților publice, precum și cea de evaluare a conflictelor de interese și a incompatibilităților se efectuează atât pe durata exercitării funcțiilor ori demnităților publice, cât și în decursul a 3 ani după încetarea acestora", celelalte aspecte de pretinsă nelegalitate nefiind formulate prin actul de sesizare a instanței.

Motivele de recurs privind nelegalitatea procedurii de obținere de către intimata-pârâtă a relațiilor legate de date cu caracter personal, încălcarea prevederilor art. 13 alin. (2) din Legea nr. 176/2010 și art. 6 alin. (1) din Regulamentul nr. 679/2016 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date și de abrogare a Directivei 95/46/CE, sunt, de asemenea, nefondate.

Potrivit dispozițiilor art. 13 din Legea nr. 176/2010, aplicabile în raport de cele ale art. 20 din același act normativ, "(1) După repartizarea aleatorie a lucrării, inspectorul de integritate procedează la activitatea de evaluare a declarațiilor de avere, a datelor, a informațiilor și a modificărilor patrimoniale existente, în sensul prezentei legi, după cum urmează: a) până la informarea persoanei care face obiectul evaluării și invitarea acesteia pentru a prezenta un punct de vedere, desfășoară proceduri administrative, prin raportare exclusivă la informații publice; b) după informarea persoanei care face obiectul evaluării și invitarea acesteia pentru a prezenta un punct de vedere, solicită persoanelor fizice sau juridice și date ori informații care nu sunt publice. (2) Actele întocmite de inspectorul de integritate pe baza datelor sau informațiilor care nu sunt publice, solicitate persoanelor fizice sau juridice, după începerea activității de evaluare, fără ca persoana să fie invitată și informată potrivit dispozițiilor art. 14, sunt lovite de nulitate absolută".

Art. 14 prevede informarea persoanei în cauză și invitarea acesteia pentru a prezenta un punct de vedere, prin poștă, cu scrisoare recomandată cu confirmare de primire, iar art. 15 prevede faptul că, pe parcursul desfășurării evaluării, inspectorul de integritate poate solicita tuturor instituțiilor și autorităților publice, altor persoane juridice de drept public sau privat, precum și persoanelor fizice, documentele și informațiile necesare desfășurării activității de evaluare, cu obligația păstrării confidențialității, aceștia având obligația de comunicare, la solicitarea motivată a inspectorului de integritate.

Regulamentul nr. 679/2016 definește la art. 4 pct. 1 datele cu caracter personal ca fiind "orice informații privind o persoană fizică identificată sau identificabilă", iar potrivit art. 6, "1) Prelucrarea este legală numai dacă și în măsura în care se aplică cel puțin una dintre următoarele condiții: (a) persoana vizată și-a dat consimțământul pentru prelucrarea datelor sale cu caracter personal pentru unul sau mai multe scopuri specifice; (b) prelucrarea este necesară pentru executarea unui contract la care persoana vizată este parte sau pentru a face demersuri la cererea persoanei vizate înainte de încheierea unui contract; (c) prelucrarea este necesară în vederea îndeplinirii unei obligații legale care îi revine operatorului; (d) prelucrarea este necesară pentru a proteja interesele vitale ale persoanei vizate sau ale altei persoane fizice; (e) prelucrarea este necesară pentru îndeplinirea unei sarcini care servește unui interes public sau care rezultă din exercitarea autorității publice cu care este învestit operatorul".

Raportat la cele reținute și situația de fapt, susține recurentul în mod nefondat că instanța de fond a adăugat la lege, la dispozițiile art. 13 alin. (2) din Legea 176/2010, întrucât a fost informat doar asupra împrejurării că va face obiectul unei evaluări, fără a fi informat asupra faptului că se vor solicita și prelucra de la terți date cu caracter personal,

Este corect faptul că persoanele ale căror date cu caracter personal fac obiectul transmiterii și prelucrării între două autorități ale administrației publice a unui stat membru trebuie să fie informate cu privire la transmiterea și prelucrarea datelor, în acest sens fiind și Hotărârea din 1 octombrie 2015, C-201/14, Bara și alții, prin care Curtea de Justiție a Uniunii Europene a stabilit, cu privire la Directiva 95/46/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 24 octombrie 1995 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și libera circulație a acestor date, abrogată ulterior prin Regulamentul nr. 679/2016, că articolele 10, 11 și 13 din trebuie interpretate în sensul că se opun unor măsuri naționale precum cele în discuție în litigiul principal, care permit unei autorități a administrației publice a unui stat membru să transmită date personale unei alte autorități a administrației publice și prelucrarea lor ulterioară, fără ca persoanele vizate să fi fost informate despre această transmitere sau despre această prelucrare. În mod corect instanța de fond a constatat, însă, că susținerile recurentului nu conduc la nulitatea raportului contestat, întrucât, pentru a interveni nulitatea, este necesar ca asemenea date, care nu sunt publice, să fie și folosite la întocmirea raportului de evaluare, relevant fiind, sub aspectul legalității raportului contestat, dacă sunt sau nu publice datele și informațiile care stau la baza întocmirii raportului.

În mod corect instanța de fond a reținut, în conformitate cu dispozițiile art. 13 alin. (2) din Legea nr. 176/2010, faptul că, în situația în care persoana vizată nu a fost încă invitată și informată potrivit dispozițiilor art. 14 din lege, numai actele întocmite de inspectorul de integritate pe baza datelor sau informațiilor care nu sunt publice sunt lovite de nulitate absolută, nu și actele întocmite pe baza informațiilor publice.

În acest sens a observat, potrivit pct. III din raport, că datele și informațiile folosite la întocmirea raportului contestat nu sunt unele care nu ar fi publice, întrucât s-au avut în vedere hotărârile consiliului local prin care reclamantul a fost ales în funcția de viceprimar, declarațiile de avere și interese depuse de acesta, adresele autorităților prin care s-a indicat înregistrarea reclamantului în registrele publice în calitate de comerciant, informațiile și datele privind proiectele depuse de reclamant în calitate de comerciant pentru obținerea de fonduri europene și subvențiile primite în cadrul acestor proiecte, cât și veniturile obținute de acesta în calitate de comerciant.

Recurentul reclamant nu a indicat informațiile care nu sunt publice folosite la întocmirea raportului de evaluare a cărui anulare o solicită. Cu privire la aceste informații, trebuie avute în vedere art. 115 alin. (6) din Legea administrației publice locale nr. 215/2001 (aplicabilă în cauză, în prezent abrogată) care prevede că "Actele autorităților administrației publice locale se vor aduce la cunoștință publică prin grija secretarului unității administrativ-teritoriale", art. 12 alin. (6) din Legea nr. 176/2010, care prevede afișarea declarațiilor de avere și a declarațiilor de interese, art. 4 din legea nr. 26/1990 privind registrul comerțului, care prevede că "Registrul comerțului este public", și faptul că celelalte informații vizează activitatea de comerciant a reclamantului, și nu datele personale ale acestuia, în sensul art. 4 pct. 1 din Regulamentul nr. 679/2016

Pentru aceste motive, raportat la situația de fapt și dispozițiile legale aplicabile, recursul este nefondat, instanța de fond a constatat în mod corect că situația reținută în raportul de evaluare întocmit de Agenția Națională de Integritate, în ceea ce privește deținerea simultană a funcției de viceprimar al Comunei Milcoiu și a calității de comerciant persoană fizică "A. Persoană Fizică Autorizată", întrunește elementele stării de incompatibilitate, cu aplicarea corectă a dispozițiilor art. 87 alin. (1) lit. g) din Legea nr. 161/2003, nefiind incidente motivele de nulitate a raportului de evaluare invocate de reclamant.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte constată că sentința recurată, prin care a fost respinsă cererea de chemare în judecată formulată de reclamant pentru anularea Raportului de evaluare nr. x/24.10.2018 întocmit de pârâtă, în ceea ce privește reținerea stării de incompatibilitate prevăzută de dispozițiile art. 87 alin. (1) lit. g) din Legea nr. 161/2003, a fost pronunțată cu aplicarea corectă a dispozițiilor legale, nu este incident motivul de casare invocat prevăzut de dispozițiile art. 488 pct. 8) C. proc. civ., considerente pentru care, în temeiul dispozițiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ și art. 496 C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.