ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1917/2021

Ședința publică din data de 25 martie 2021

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de 14.11.2018, pe rolul Tribunalului Vâlcea, secția a II-a civilă și pentru cauze de contencios administrativ și fiscal, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Agenția Națională de Integritate, a solicitat anularea Raportului de evaluare nr. x/24.10.2018 și obligarea pârâtei la suportarea cheltuielilor de judecată.

Prin sentința nr. 474/22.03.2019 Tribunalul Vâlcea, secția a II-a civilă și pentru cauze de contencios administrativ și fiscal a admis excepția necompetenței materiale a Tribunalului Vâlcea, secția a II-a civilă și pentru cauze de contencios administrativ și fiscal și a declinat competența de soluționare a cauzei, privind pe reclamantul A. în contradictoriu cu pârâta Agenția Națională de Integritate, în favoarea Curții de Apel Pitești, secția de contencios administrativ și fiscal.

Cauza a fost înregistrată la data de23.04.2019 pe rolul Curții de Apel Pitești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

Prin sentința nr. 82/F-CONT din data de 30 mai 2019, Curtea de Apel Pitești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a respins, ca nefondată, cererea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Agenția Națională de Integritate.

Împotriva sentinței nr. 82/F-CONT din data de 30 mai 2019, pronunțată de Curtea de Apel Pitești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a declarat recurs reclamantul A..

În dezvoltarea motivelor de recurs se arată că hotărârea recurată este dată cu interpretarea și aplicarea eronată a dispozițiilor art. 87 din Legea nr. 161/2003.

Astfel, în considerentele hotărârii recurate, se regăsește raționamentul instanței, potrivit cu care "Curtea nu împărtășește punctul de vedere expus de către reclamant, întrucât, prin instituirea incompatibilităților în Legea nr. 161/2003, s-a urmărit interzicerea unor situații în care aleșii locali pot fi influențați în desfășurarea activității specifice funcției ocupate prin deținerea unor calități în domeniul privat".

Dispozițiile art. 87 alin. (1) lit. g) ocrotesc norme sociale de pericol, iar acestea se consideră lezate doar prin generarea unei stări periculoase efective, concrete și dovedite, nefiind suficient a se indica un pericol social generic.

În acest sens, solicită să se observe că instanța de fond a omis să analizeze dispozițiile Legii nr. 163/2003 prin prisma pericolului social efectiv produs ca urmare a deținerii de către recurentul-reclamant a calității de comerciant în domeniul privat, fără nicio tangență cu instituția publică.

Raportând normele supuse analizei din Legea nr. 161/2003 la circumstanțele concrete ale cauzei, rezultă că nu se regăsește situația lezării valorilor sociale protejate de dispozițiile art. 87, întrucât nu există elemente de identificare ale unei stări de pericol efective sau a unei pagube aduse interesului public ori a unui folos pentru persoana recurentului-reclamant.

În ceea ce privește analiza aplicabilității în cauză a dispozițiilor art. 25 alin. (2) din Legea nr. 176/2010 apreciază că instanța de fond nu a dat eficiență dispozițiilor obligatorii din Legea nr. 54/2019.

Astfel, potrivit art. 25 alin. (5) din Legea nr. 176/2010:

"Răspunderea civilă sau administrativă, disciplinară, pentru faptele care determină existența conflictului de interese sau a stării de incompatibilitate ale persoanelor aflate în exercitarea demnităților publice sau funcțiilor publice este înlăturată, nemaiputând fi angajată în condițiile depășirii termenului general de prescripție de 3 ani de la data săvârșirii lor, în conformitate cu art. 2.517 din Legea nr. 287/2009 privind C. civ., republicată, cu modificările ulterioare".

Având în vedere cuprinsul Raportului de evaluare nr. x/24.10.2018 în care se menționează expres faptul că fapta care a determinat starea de incompatibilitate a recurentului-reclamant a încetat la data de 22.10.2014 prin radierea întreprinderii Individuale B., și că pârâta a emis Raportul de evaluare contestat la data de 24.10.2018, se poate observa cu ușurință ca prescripția dreptului de a atrage răspunderea disciplinară era împlinită, iar prima instanță a nesocotit prevederile art. 25 alin. (5) din Legea 176/2010 privind prescripția atragerii răspunderii civile, administrative sau disciplinare pentru faptele care determină existența stării de incompatibilitate.

Pentru aceste motive solicită admiterea recursului, casarea hotărârii atacate și rejudecând, admiterea acțiunii.

Intimata-pârâtă a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

Cu privire la examinarea recursului în completul filtru

În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs și de efectuare a comunicării actelor de procedură între părțile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 471

1

și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., cu aplicarea și a dispozițiilor O.U.G. nr. 80/2013.

În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 471

1

și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., prin rezoluție s-a fixat termen de judecată pentru soluționarea cererii de recurs la data de 11 martie 2021, în ședință publică, cu citarea părților.

Examinând sentința atacată, în raport cu actele și lucrările dosarului, precum și cu dispozițiile legale incidente în cauză, prin prisma criticilor formulate, Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat, pentru următoarele considerente:

Recurentul-reclamant a învestit instanța de contencios administrativ cu o cerere prin care a solicitat anularea Raportului de evaluare nr. x/24.10.2018 și obligarea pârâtei la suportarea cheltuielilor de judecată.

Prima instanță a respins cererea dedusă judecății reținând, în esență, că recurentul-reclamant a încălcat dispozițiile art. 87 din Legea nr. 161/2003 prin deținerea concomitentă a calității de viceprimar al Comunei Șușani, județul Vâlcea și asociat persoană fizică la Î.I. B. în perioada 23.06.2012 (data validării consilierilor locali al Comunei Șușani) - 22.10.2014 (data radierii întreprinderii individuale).

Învestită cu soluționarea cererii de recurs, Înalta Curte va răspunde punctual motivelor invocate.

Astfel, Înalta Curte constată că potrivit dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., casarea unei hotărâri se poate cere când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material. Prin intermediul acestui motiv de recurs poate fi invocată numai încălcarea sau aplicarea greșită a legii materiale, nu și a legii procesuale. Hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii atunci când instanța, deși a recurs la textele de lege aplicabile speței, fie le-a încălcat, în litera sau spiritul lor, adăugând sau omițând unele condiții pe care textele nu le prevăd, fie le-a aplicat greșit.

În cauza de față acest motiv nu este incident, având în vedere că interpretarea pe care prima instanță a dat-o dispozițiilor legale este corectă.

Înalta Curte constată că, prin motivele de recurs formulate, recurentul-reclamant invocă încălcarea și aplicarea greșită a dispozițiilor art. 87 alin. (1) lit. g) din Legea nr. 161/2003, potrivit cărora:

"(1) Funcția de primar și viceprimar, primar general și viceprimar al municipiului București, președinte și vicepreședinte al consiliului județean este incompatibilă cu: g) calitatea de comerciant persoana fizică".

Din conținutul acestor dispoziții rezultă că funcția de viceprimar este incompatibilă cu calitatea de comerciant persoană fizică, conform art. 87 alin. (1) lit. g) din Legea nr. 161/2003, iar din relațiile furnizate de Oficiul Național al Registrului Comerțului, cât și de Primăria Comunei Șușani, reiese că, recurentul-reclamant a deținut simultan atât funcția de viceprimar al Comunei Șușani, cât și calitatea de comerciant persoană fizică în cadrul I.I. B., încălcând regimul juridic al incompatibilităților prin nerespectarea dispozițiilor art. 87 alin. (1) lit. g) din Legea nr. 161/2003.

Potrivit dispozițiilor art. 2 lit. g) din O.U.G. nr. 44/2008, privind desfășurarea activităților economice de către persoanele fizice autorizate, întreprinderile individuale și întreprinderile familiale, (forma în vigoare în perioada analizată pentru constatarea incompatibilității), întreprinderea individuală este definită ca fiind întreprinderea economică, fără personalitate juridică, organizată de un întreprinzător persoană fizică.

Potrivit art. 23 din același act normativ, întreprinzătorul persoană fizică titular al întreprinderii individuale este comerciant persoană fizică de la data înregistrării sale în registrul comerțului.

Față de aceste dispoziții legale, în mod corect a reținut prima instanță calitatea de comerciant persoană fizică a recurentului-reclamant și, în raport de această împrejurare a analizat și constatat starea de incompatibilitate a acestuia.

În cuprinsul recursului formulat, recurentul-reclamant consideră că instanța de fond în mod greșit nu a analizat dispozițiile Legii nr. 161/2003 prin prisma pericolului social efectiv produs ca urmare a deținerii calității de comerciant în domeniul privat, fără nicio tangență cu instituția publică.

Referitor la aceste aspect, relevante sunt înscrisurile existente la dosarul cauzei care atestă că din data de 01.04.2011, recurentul-reclamant figurează la Registrul Comerțului ca titular întreprindere individuală la B., iar simpla deținere a calității de comerciant, indiferent de realizarea sau nu de activități pe care un comerciant le desfășoară în mod normal, de realizarea sau nu de profit, ori existența/inexistența unui pericol social efectiv produs ca urmare a deținerii calității de comerciant în domeniul privat, plasează persoana care este în același timp și viceprimar într-o stare nelegală, de incompatibilitate.

Prin urmare, recurentul a obținut calitatea de comerciant persoană fizică de la data de 01.04.2011, dată la care a fost înregistrat la O.N.R.C., iar începând cu data de 23.06.2012, când a obținut funcția de consilier local în cadrul Primăriei Șușani, avea posibilitatea să dea eficiență dispozițiilor art. 91 alin. (3) din Legea nr. 161/2003 potrivit cărora:

"Alesul local poate renunța la funcția deținuta înainte de a fi numit sau ales în funcția care atrage starea de incompatibilitate sau în cel mult 15 zile de la numirea sau alegerea în aceasta funcție". Neprocedând în acest mod, în mod corect a reținut intimata-pârâtă că începând cu data de 23.06.2012 recurentul-reclamant a încălcat regimul juridic al incompatibilităților, întrucât a deținut această calitate simultan cu funcția de viceprimar în cadrul Primăriei Șușani, ceea ce contravine dispozițiilor art. 87 alin. (1) lit. g) din Legea nr. 161/2003.

În ceea ce privește incidența dispozițiilor art. 25 alin. (2) din Legea nr. 176/2010, referitoare la prescripția extinctivă, instanța de fond a reținut că prevederile invocate de reclamant au fost introduse prin Legea nr. 54 din 20 martie 2019 pentru completarea Legii nr. 176/2010 astfel încât, în raport de prevederile art. 6 alin. (2) din C. civ., dispozițiile menționa te nu sunt aplicabile prezentei cereri care vizează fapte săvârșite anterior intrării lor în vigoare.

Critica formulată în recurs pe acest aspect este în sensul că instanța de fond "nu a dat eficiență dispozițiilor obligatorii din Legea nr. 54/2019", recurentul reluând aspectele de fond formulate și în fața primei instanțe.

Prin recurs nu se formulează, însă, critici concrete raportate la argumentele de drept pentru care instanța de fond a apreciat că respectivele prevederi legale nu sunt incidente, ratione temporis, în speța de față.

În consecință, cu privire la problema prescripției se constată că nu pot fi identificate, în recurs, critici de legalitate care să poată fi încadrate în unul din motivele de casare prevăzute de art. 488 din C. proc. civ., recurentul limitându-se la reiterarea unor aspecte invocate și în fața instanței de fond, și pe care prima instanță le-a înlăturat în mod motivat.

Referitor la aplicarea normelor de drept material în ceea ce privește confidențialitatea datelor cu caracter personal, recurentul afirmă că prima instanță a aplicat greșit aceste norme dar nu arată în ce ar consta, în mod concret, greșeala instanței, în condițiile în care, și cu privire la acest aspect, în sentință sunt arătate motivele pentru care au fost înlăturate aceste susțineri.

Prin urmare, sunt neîntemeiate criticile aduse hotărârii primei instanțe referitoare la actul administrativ contestat întocmit de Agenția Națională de Integritate, nefiind incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Față de cele ce preced, Înalta Curte în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ. și art. 20 din Legea nr. 554/2004, va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de reclamantul A. împotriva sentinței civile nr. 82/F-CONT din 30 mai 2019 a Curții de Apel Pitești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 25 martie 2021, prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.