ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 18.03.2021

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1753/2021

HOTĂRÂRE
18.03.2021
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1753/2021 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2021)

Ședința publică din data de 18 martie 2021

Asupra contestației în anulare de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată initial pe rolul Tribunalului Vâlcea, secția a II-a civilă, la data de 13 aprilie 2016, reclamantul A. a solicitat în contradictoriu cu pârâta Agenția Națională de Integritate anularea Raportului de evaluare nr. x/29.03.2016, întocmit de pârâtă.

Prin sentința civilă nr. 134 din 27 iunie 2017, Curtea de Apel Pitești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a respins, ca neîntemeiată, cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Agenția Națională de Integritate.

Fiind învestită cu soluționarea recursului promovat în cauză, prin decizia nr. 4562 din 22 septembrie 2020 Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal a respins cererea formulată de recurentul-reclamant A. privind sesizarea Curții de Justiție a Uniunii Europene, dar și recursul declarat de același reclamant împotriva sentinței civile nr. 134 din 27 iunie 2017, pronunțată de Curtea de Apel Pitești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Împotriva acestei decizii, în temeiul dispozițiilor art. 503 alin. (1) C. proc. civ., A. a formulat contestație în anulare, invocând nelegala citare pentru termenul la care instanța de recurs a reținut cauza în pronunțare, precum și încălcarea dreptului la apărare și la un proces echitabil.

Examinând cu prioritate, conform dispozițiilor art. 248 C. proc. civ., excepția nulității pentru netimbrare invocată, din oficiu, Înalta Curte constată următoarele:

Potrivit dispozițiilor art. 26 alin. (1) din O.U.G. nr. 80/2013, contestația în anulare se timbrează cu 100 RON, iar dispozițiile art. 33 alin. (1) din același act normativ statuează în mod expres că "taxele judiciare de timbru se plătesc anticipat, cu excepțiile prevăzute de lege".

În acest sens sunt și dispozițiile art. 148 alin. (6) C. proc. civ., conform cărora:

"Cererile adresate instanțelor judecătorești se timbrează, dacă legea nu prevede altfel", precum și dispozițiile art. 197 din același cod care prevăd în mod expres că "în cazul în care cererea este supusă timbrării, dovada achitării taxelor datorate se atașează cererii. Netimbrarea sau timbrarea insuficientă atrage anularea cererii de chemare în judecată, în condițiile legii."

Din analiza textelor de lege sus citate, rezultă obligația contestatorului de a depune la dosar dovada achitării taxei judiciare de timbru, în cuantumul datorat, astfel încât la înregistrarea prezentei contestații în anulare s-a dispus citarea acestuia cu mențiunea de a achita taxa judiciară de timbru în cuantum de 100 RON.

De asemenea, conform art. 39 din O.U.G. nr. 80/2013, împotriva modului de stabilire a taxei judiciare de timbru, partea obligată poate formula cerere de reexaminare, la aceeași instanță, în termen de 3 zile de la data comunicării taxei datorate, însă contestatorul nu a folosit acest mijloc procesual reglementat de norma specială menționată.

Înalta Curte constată că până la termenul de judecată acordat contestatorul A., deși a fost legal citată cu mențiunea de a achita taxa judiciară aferentă contestației în anulare promovate, astfel cum rezultă din dovezile/procesele-verbale de înmânare a actelor de procedură de la filele x, nu a respectat cerința impusă de dispozițiile art. 26 alin. (1) din O.U.G. nr. 80/2013, ceea ce impune aplicarea sancțiunii anulării căii extraordinare de atac.

Pentru considerentele expuse și temeiurile de drept indicate, Înalta Curte va dispune anularea ca netimbrată a contestației în anulare .

Anulează contestația în anulare formulată de A. împotriva deciziei nr. 4562 din 22 septembrie 2020 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, ca netimbrată.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 18 martie 2021.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2021-06-03
0,98
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3361/2021
Ședința publică din data de 3 iunie 2021 Asupra recursului de față, din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I Cererea de chemare în judecată 1. Prin cererea înregistrată la Tribunalul Vâlcea la data de 13.11.2018, reclama
ÎCCJ 2021-04-21
0,97
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2588/2021
Ședința publică din data de 21 aprilie 2021 Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Cadrul procesual Prin cererea de chemare în judecată, înregistrată inițial pe rolu
ÎCCJ 2021-03-25
0,97
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1917/2021
Ședința publică din data de 25 martie 2021 Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Circumstanțele cauzei. Cererea de chemare în judecată. Prin cererea înregistrată la data de 14.11.2018, pe r
ÎCCJ 2022-06-23
0,97
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3788/2022
Ședința publică din data de 23 iunie 2022 Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei Prin cererea de chemare în judecată înregistrată inițial pe rolul Tribunalului Argeș, s
ÎCCJ 2023-03-08
0,97
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1296/2023
Ședința publică din data de 8 martie 2023 Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Obiectul cererii de chemare în judecată Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 3 septemb
Sursă