ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2588/2021

Ședința publică din data de 21 aprilie 2021

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată, înregistrată inițial pe rolul Tribunalului Vâlcea, sub nr. x/2017, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Agenția Națională de Integritate, anularea raportului de evaluare nr. x mai 2018, comunicat la data de 14.12.2018.

1.2. Hotărârea instanței de fond

Prin sentința nr. 1610/19.11.2018, Tribunalul Vâlcea, secția a II-a civilă a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel Pitești, reținând dispozițiile art. 22 din Legea nr. 176/2010 și art. 10 alin. (1) și (3) din Legea nr. 554/2004, precum și faptul că Agenția Națională de Integritate este organ de specialitate al administrației publice centrale, fiind organizată ca o autoritate administrativă autonomă, cu personalitate juridică, conform art. 13 din Legea nr. 144/2007, reclamantul optând pentru o instanță în circumscripția căreia se află domiciliul său, potrivit art. 116 C. proc. civ.

Învestită cu soluționarea cauzei, Curtea de Apel Pitești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 23/F-CONT din 14 februarie 2019 a s-a respins, ca nefondată, cererea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Agenția Națională de Integritate, având ca obiect contestație împotriva Raportului de evaluare nr. x/22.05.2018 emis de pârâtă.

1.3. Calea de atac a recursului exercitată în cauză și motivele înfățișate

Împotriva sentinței nr. 23/F-CONT din 14 februarie 2019 a Curții de Apel Pitești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a declarat recurs reclamantul A., întemeiat pe motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, modificarea sentinței recurate în sensul admiterii acțiunii și anulării în totalitate a raportului de evaluare atacat, precum și obligarea intimatei-pârâte la plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea recursului arată că a exercitat funcția de Primar în cadrul Primăriei comunei Mateești în perioada 2012-2016, deținând în continuare această funcție.

De asemenea, mai arată că, prin Raportul de evaluare atacat s-a apreciat că sunt întrunite elementele stării de incompatibilitate, în sensul prevederilor art. 87 alin. (1) lit. g) și k) din Legea nr. 161/2003, reținându-se că în timpul exercitării mandatului de primar în cadrul Primăriei Comunei Mateesti, în perioada 19.06.2012 - 01.03.2013, a ocupat simultan funcția de agent comercial cu contract individual de muncă la S.C. B. S.R.L. în perioada 19.06.2012 - 19.07.2014, comerciant persoana fizica în cadrul A. Persoană Fizică Autorizată.

Susține nulitatea absolută a Raportului de evaluare pentru nerespectarea regimului juridic al datelor cu caracter personal de către intimata A.N.I., sens în care invocă dispozițiile art. 3 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 677/2001, conform cărora datele cu caracter personal reprezintă orice informații referitoare la o persoană fizică identificată sau identificabilă. Mai arată că la nivel european, Consiliul Europei a adoptat în anul 1981 Convenția 108 pentru protejarea persoanelor față de prelucrarea automatizată a datelor cu caracter personal, iar în anul 1995 Uniunea Europeană a armonizat legile naționale în această materie prin adoptarea Directivei 95/46/CE privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și libera circulație a acestor date.

În ceea ce privește jurisprudența Curții de Justiție a Uniunii Europene, arată că instanța europeană a interpretat noțiunea de date cu caracter personal, în sensul art. 2 lit. a) din Directiva 95/46/CE, stabilind care sunt datele cu caracter personal ocrotite de legislație.

Precizează că operatorul sau reprezentantul său au o obligație de informare, ale cărei condiții sunt prevăzute la articolele 10 și 11 din Directiva 95/46, iar cerința informării persoanelor vizate de prelucrarea datelor lor cu caracter personal este necesară exercitării de către aceste persoane a dreptului lor de acces și de rectificare a datelor prelucrate, definit la articolul 12 din Directiva 95/46 și a dreptului de opoziție al acestora față de prelucrarea datelor respective.

Sub acest aspect, arată că intimata-pârâtă a primit datele sale cu caracter personal, fără ca acesta să fi fost informat despre transmiterea datelor, ceea ce conduce la nulitatea absolută a demersurilor intimatei-pârâte, inclusiv a Raportului de evaluare din speță, sens în care invocă Hotărârea CJUE pronunțată în Cauza Bara și alții vs. CNAS și ANAF C-201/14, referitoare la transferul datelor cu caracter personal între instituții. În respectiva cauză, reclamanții erau persoane care obțin venituri din activități independente, iar ANAF a transmis CNAS datele privind veniturile lor declarate pentru calcularea contribuțiilor la sistemul de asigurări de sănătate. În acest sens, invocă pct. 30, 31, 32, 33, 34, 35 și 46 din hotărârea CJUE, prin care s-a concluzionat că articolele 10, 11 și 23 din Directiva 95/46 trebuie interpretate în sensul că se opun unor măsuri naționale, care permit unei autorități a administrației publice a unui stat membru să transmită date personale unei alte autorități a administrației publice și prelucrarea lor ulterioară, fără ca persoanele vizate să fi fost informate despre această transmitere sau despre această prelucrare.

Recurentul-reclamant a mai arătatat că intimata-pârâtă a solicitat și prelucrat datele sale cu caracter personal înainte de data când reclamantul a fost înștiințat pentru prima dată că împotriva sa se instrumentează o lucrare specifică A.N.I. Astfel, a precizat că a primit prima înștiințare despre declanșarea procedurii la data de 04.03.2016, conform mențiunii din raport, dosar, verso, în condițiile în care începând din anul 2015, intituții ale statului, deținătoare de date cu caracter personal ale reclamantului, fuseseră solicitate și furnizaseră către A.N.I. astfel de date, fără ca reclamantul să fi fost avizat în prealabil, ceea ce, în opinia sa, conduce la nulitatea absolută a raportului de evaluare.

Mai susține că instanțele naționale s-au pronunțat constant în sensul constatării nulității absolute a actelor astfel întocmite de către A.N.I., iar Înalta Curte de Casație și Justiție a sesizat Curtea Constituțională cu privire la neconstituționalitatea art. 8 din Legea nr. 176/2010.

Consideră că se impune a se reține în cauză Hotărârea CJUE pronunțată în Cauza Bara, care are caracter obligatoriu pentru toate instanțele statelor membre, întrucât instanța care intenționează să interpreteze în alt fel norma europeană deja interpretată de CJUE are obligația să se adreseze Curții de Justiție a Uniunii Europene, motivându-și opinia divergentă și solicitând o nouă hotărâre în chestiunea aflată în discuție.

În ceea ce privește starea de incompatibilitate reținută în temeiul art. 87 alin. (1) lit. g) și k) din Legea nr. 161/2003, pe considerentul că în timpul exercitării mandatului de primar în cadrul Primăriei Comunei Mateesti, în perioada 19.06.2012 - 01.03.2013, recurentul-reclamant a ocupat simultan funcția de agent comercial cu contract individual de muncă la S.C. B. S.R.L. în perioada 19.06.2012 - 19.07.2014 și comerciant persoană fizică în cadrul A. Persoană Fizică Autorizată, consideră că, în speță, concluziile raportului de evaluare sunt greșite.

Astfel, arată că nu avea calitatea de agent comercial, ci era în derularea unui proiect european și condiția finalizării acelui proiect era să nu schimbe documentația, deoarece într-o asemenea ipoteză ar fi fost obligat să returneze întreaga finanțare, și, mai mult, nu a efectuat relații comerciale cu U.A.T. Mateești.

În privința celuilalt motiv de incompatibilitate, arată că, deși și-a depus demisia în cele 15 zile de la validarea mandatului de Primar, aceasta nu a fost operată în Revisal.

1.4 Apărările formulate în cauză

Intimata-pârâtă Agenția Națională de Integritate a formulat concluzii scrise, prin care solicită respingerea recursului ca nefondat și menținerea hotărârii recurate ca temeinică și legală.

În ceea ce privește nulitatea raportului de evaluare ca urmare a nerespectării regimului juridic al datelor cu caracter personal, respectiv a legislației Uniunii Europene privind prelucrarea datelor cu caracter personal, arată că a respectat procedura stabilită de Legea nr. 176/2010, recurentul-reclamant fiind informat de către inspectorul de integritate cu privire la declanșarea procedurii de evaluare a respectării regimului juridic al incompatibilităților prin adresa nr. x/10.03.2016.

Susține că, față de recurent, a respectat, în emiterea raportului de evaluare, toată procedura legală impusă, fiind respectate prevederile referitoare la utilizarea informațiilor cu caracter nepublic ale persoanei evaluate.

Intimata-pârâtă precizează că, pentru reținerea nelegalității raportului de evaluare, recurentul-reclamant trebuia să facă dovada existenței vătămării dreptului recunoscut de lege sau interesului legitim privat, conform art. 1 alin. (1) și art. 8 alin. (1) din Legea nr. 554/2004. Mai mult, recurentul-reclamant a formulat punct de vedere în timpul procedurii de evaluare, în baza datelor și informațiilor obținute de către inspectorul de integritate de la instituțiile și autoritățile publice solicitate, în raport cu care recurentul a formulat apărări concrete.

De asemenea, arată că nici hotărârile de validare a mandatului de primar, nici istoricul societăților comerciale sau cuantumul veniturilor realizate de către recurent, în calitate de primar, nu reprezintă date sau acte cu caracter nepublic, ci sunt informații de interes public, motiv pentru care apreciază că în cauză nu sunt incidente considerentele Deciziei pronunțate de către CJUE în Cauza Bara, având în vedere că, în speță, datele solicitate sunt ulterioare înștiințării reclamantului cu privire la declanșarea procedurii, iar pe de altă parte, premisele celor două spețe nu sunt similare.

Susține că prevederile speciale în materie din Legea nr. 176/2010 nu contravin dreptului unional conținut în Directiva nr. 95/46.

Mai arată că în mod eronat invocă recurentul-reclamant soluția pronunțată în dosarul nr. x/2013, câtă vreme în respectiva speță raportul de evaluare a fost anulat în parte pentru motivul că reclamantul din acel dosar nu a exercitat în mod efectiv funcția care a generat situația de incompatibilitate; că nici sub aspectul reglementării legale incidente nu există similitudine între cauza de față și Cauza Bara, întrucât Legea nr. 176/2010 abilitează Agenția Națională pentru Integritate să solicite și să prelucreze informații nepublice necesare stabilirii stării de incompatibilitate sau de conflict de interese, stabilind și garanții corespunzătoare, prin reglementarea unei proceduri administrative detaliate, care impune obligația de informare a persoanei evaluare și creează cadrul legal pentru exercitarea de către aceasta a dreptului la apărare.

Pe fond, susține că în cauză sunt întrunite condițiile pentru reținerea situației de incompatibilitate reglementate de dispozițiile art. 87 alin. (1) lit. g) și k) din Legea nr. 161/2003, recurentul-reclamant exercitând simultan funcțiile de primar, de angajat cu contract individual de muncă (agent comercial) în cadrul S.C. B. S.R.L., precum și pe aceea de comerciant persoană fizică în cadrul A. Persoană Fizică Autorizată.

1.5. Procedura de soluționare a recursului

În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs și de efectuare a comunicării actelor de procedură între părțile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 471

1

și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., cu aplicarea și a dispozițiilor O.U.G. nr. 80/2013.

În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 471

1

și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., prin rezoluția din data de 30 mai 2019, s-a fixat termen de judecată pentru soluționarea cererii de recurs la data de 21 aprilie 2021, în ședință publică, cu citarea părților.

II. Soluția și considerentele Înaltei Curți asupra recursului

Examinând sentința recurată prin prisma criticilor invocate prin cererea de recurs, a apărărilor invocate prin întâmpinare și a dispozițiilor legale incidente în materia suspusă verificării, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru considerentele expuse în continuare.

Argumentele de fapt și de drept relevante.

Reclamantul A. a învestit instanța de contencios administrativ cu o acțiune prin care a solicitat anularea raportului de evaluare nr. x mai 2018, emis de pârâta Agenția Națională de Integritate, prin care s-au reținut elementele stării de incompatibilitate, prevăzute de art. 87 alin. (1) lit. g) și k) din Legea nr. 161/2003, reținându-se că acesta a exercitat funcția de primar în cadrul Primăriei Comunei Mateești, în mandatul 2012-2016, simultan cu calitatea de agent comercial cu contract individual de muncă la S.C. B. S.R.L. în perioada 19.06.2012 - 01.03.2013, precum și cu aceea de comerciant persoană fizică în cadrul A. Persoană Fizică Autorizată, începând cu data de 27.06.2011.

De asemenea, s-a reținut că în Registrul Comerțului recurentul-reclamant figurează ca deținând: calitatea de persoană fizică autorizată la A. Persoană Fizică Autorizată, încapând cu data de 27.06.2011, calitatea de reprezentant asociat persoană juridică la S.C. Gospodărie Com. Mateești S.R.L., începând cu data de 06.03.2014; funcția de administrator (în intervalul 28.03.2002 - 14.08.2009) și calitatea de asociat la S.C. B. S.R.L., începând cu data de 25.02.1992; funcția de administrator (în intervalul 27.03.2007 - 14.08.2009) și calitatea de asociat la la S.C. B. S.R.L., începând cu data de 27.03.2007.

O primă critică formulată prin cererea de recurs vizează nelegalitatea procedurii din perspectiva obținerii de către intimata-pârâtă a datelor ce au stat la baza întocmirii raportului de evaluare.

Înalta Curte constată că aceste susțineri sunt nefondate și nu pot conduce la nulitatea raportului de evaluare.

În esență, recurentul a invocat faptul că procedura de evaluare a incompatibilității, prevăzută de Legea nr. 176/2010, încalcă legislația Uniunii Europene privind protecția datelor cu caracter personal, așa cum a fost interpretată de Curtea de Justiție a Uniunii Europene, prin Hotărârea din Cauza C-201/14 Smaranda Bara și alții.

Înalta Curte constată că situațiile nu sunt similare, întrucât în cauza amintită, reclamanții din litigiul principal au sesizat instanța națională cu o acțiune prin care au contestat legalitatea transferului efectuat de către o autoritate a administrației publice a statului a unor date fiscale cu caracter personal în vederea prelucrării lor de către o altă autoritate a administrației publice (Agenția Națională de Administrare Fiscală - ANAF și Casa Națională de Asigurări de Sănătate - CNAS). Aceștia au susținut că, pe baza unui simplu protocol intern, datele menționate au fost transmise și utilizate în alte scopuri decât cele pentru care fuseseră comunicate inițial către ANAF, fără consimțământul lor expres și fără informarea lor prealabilă.

Din decizia de trimitere, reiese că entitățile publice sunt abilitate, în temeiul Legii nr. 95/2006, să transmită date cu caracter personal caselor de asigurări de sănătate pentru a le permite acestora din urmă să stabilească calitatea de asigurat a persoanelor vizate. Instanța de trimitere a urmărit să stabilească dacă prelucrarea datelor de către CNAS necesita informarea prealabilă a persoanelor vizate în ceea ce privește identitatea operatorului și scopul în care au fost transmise aceste date.

În această cauză, Curtea Europeană a reținut faptul că art. 10, art. 11 și art. 13 din Directiva 95/46/CE a Parlamentului European și a Consiliului trebuie interpretate în sensul că se opun unor măsuri naționale precum cele în discuție în litigiul principal, care permit unei autorități a administrației publice a unui stat membru să transmită date personale unei alte autorități a administrației publice și prelucrarea lor ulterioară, fără ca persoanele vizate să fi fost informate despre această transmitere sau despre această prelucrare.

Or, în ceea ce privește situația recurentului, Înalta Curte observă că Agenția Națională de Integritate a demarat procedura evaluării, urmând pașii procedurali impuși de Legea nr. 176/2010, lege specială în materie, inclusiv în privința informărilor persoanei evaluate, a căror lipsă ar atrage nulitatea raportului de evaluare, sancțiunea fiind prevăzută expres.

Astfel, recurentul a fost informat despre declanșarea activității de evaluare, care presupune culegerea de date cu caracter personal referitoare la posibile activități/funcții incompatibile, prin adresa nr. x/10.03.2016, aflată la fila x din vol. 1 al dosarului Tribunalului Vâlcea, fiind înștiințat și de faptul că, în ipoteza constatării unor elemente de incompatibilitate, va fi informat și va avea dreptul să depună un punct de vedere.

Față de conținutul normativ al Directivei nr. 95/46/CE a Parlamentului European si a Consiliului, Înalta Curte reține că Legea nr. 176/2070 conține prevederi exprese în acest sens, informarea persoanei evaluate cu privire la instrumentarea datelor cu caracter personal fiind obligatorie pentru legalitatea raportului de evaluare. Ca urmare, nu se poate reține aplicabilitatea directă a normei unionale, atâta timp cât în legislația națională există normă expresă care reglementează respectiva situație.

Trebuie făcută distincția între actul administrativ emis de o autoritate publică centrală (cum s-a întâmplat în cauza Bara) și actul normativ cu caracter special, emis de puterea legislativă (Legea nr. 176/2010). Transmiterea de date și de informații de la instituțiile sau autoritățile statului sau de la alte persoane de drept privat către inspectorii de integritate are bază legală în conținutul art. 15 din Legea nr. 176/2010, prin protocol fiind reglementate doar procedurile administrative pe care această transmitere le implică. Situația este semnificativ diferită față de cea din cauza Bara, în care normele erau cuprinse doar în unele protocoale încheiate între două autorități publice centrale.

Pe de altă parte, esența celor statuate prin hotărârea din cauza Bara a fost aceea că: pe de o parte, definiția informațiilor transmisibile și modalitățile de efectuare a transmiterii acestor informații au fost elaborate nu prin intermediul unei măsuri legislative, ci prin intermediul protocolului, care nu fusese publicat oficial; pe de altă parte, CNAS nu a oferit reclamanților din litigiul principal informațiile prevăzute la art. 11 alin. (1) lit. a) - c) din directivă, respectiv identitatea operatorului, scopul prelucrării, orice alte informații suplimentare necesare pentru a asigura o prelucrare corectă a datelor (respectiv categoriile de date în cauză și existența dreptului de acces la datele care o privesc și de rectificare a datelor cu caracter personal).

În esență, s-a reținut că art. 10, art. 11 și art. 13 din Directiva 95/46/CE a Parlamentului European și a Consiliului trebuie interpretate în sensul că se opun unor măsuri naționale precum cele în discuție în litigiul principal, care permit unei autorități a administrației publice a unui stat membru să transmită date personale unei alte autorități a administrației publice și prelucrarea lor ulterioară, fără ca persoanele vizate să fi fost informate despre această transmitere sau despre această prelucrare.

Or, ceea ce face diferența de esență între prevederile art. 315 din Legea nr. 95/2006 și art. 15 din Legea nr. 176/2010 este reglementarea specifică din ultimul act normativ, care prevede în conținutul art. 13 următoarele:

"(1) După repartizarea aleatorie a lucrării, inspectorul de integritate procedează la activitatea de evaluare a declarațiilor de avere, a datelor, a informațiilor și a modificărilor patrimoniale existente, în sensul prezentei legi, după cum urmează:

a) până la informarea persoanei care face obiectul evaluării și invitarea acesteia pentru a prezenta un punct de vedere, desfășoară proceduri administrative, prin raportare exclusivă la informații publice;

b) după informarea persoanei care face obiectul evaluării și invitarea acesteia pentru a prezenta un punct de vedere, solicită persoanelor fizice sau juridice și date ori informații care nu sunt publice.

(2) Actele întocmite de inspectorul de integritate pe baza datelor sau informațiilor care nu sunt publice, solicitate persoanelor fizice sau juridice, după începerea activității de evaluare, fără ca persoana să fie invitată și informată potrivit dispozițiilor art. 14, sunt lovite de nulitate absolută."

O asemenea prevedere referitoare la informarea persoanei controlate nu exista în conținutul Legii nr. 95/2006. În plus, art. 15 alin. (2) din Legea nr. 176/2010 asigură o mai mare detaliere a informațiilor și a modului de transmitere a acestora, comparativ cu textul art. 315 din Legea nr. 95/2006.

Ca urmare, în speță nu se regăsește ipoteza identică din contextul pronunțării hotărârii în Cauza C-201/14, pentru a fi transpuse direct considerentele acesteia în cauza de față, motivul de recurs fiind nefondat din această perspectivă.

De altfel, sub acest aspect, prima instanță a reținut în mod corect că datele solicitate de la B. S.R.L. sunt ulterioare înștiințării reclamantului cu privire la declanșarea procedurii, iar aspectele comunicate de Primăria Mateești sunt, de asemenea, transmise începând cu luna aprilie 2016, fiind ulterioare înștiințării reclamantului, tot ulterioare înștiințării fiind și datele furnizate de ONRC cu privire la Gospodărie Com. Mateești S.R.L., B. S.R.L. și A. persoană fizică autorizată emise la 05.05.2016 și 14.11.2017, ulterior informării reclamantului cu privire la declanșarea procedurii. De asemenea, Serviciul Fiscal Orășenesc Horezu transmite la 1.03.2018 adresa x și declarațiile de venituri depuse de reclamant .

Referitor la susținerea că instanțele naționale s-au pronunțat constant în sensul constatării nulității absolute a actelor astfel întocmite de către A.N.I., aceasta nu este de natură să conducă la o altă concluzie. Este de reținut că în sistemul de drept românesc jurisprudența nu constituie izvor de drept, efectele lor neputând fi extinse la alte cauze, întrucât acestea au fost pronunțate ca urmare a aplicării normelor de drept material situației de fapt din cauza respectivă, în alte situații fiind pronunțate decizii ce pot avea soluții contrare.

De asemenea, Înalta Curte constată că este lipsită de relevanță susținerea recurentului-reclamant în sensul că Înalta Curte de Casație și Justiție a sesizat Curtea Constituțională cu privire la neconstituționalitatea art. 8 din Legea nr. 176/2010, în condițiile în care acesta nu arată în concret în ce dosar s-a formulat o astfel de sesizare. Cu privire la această critică, se impune a se reține că textul art. 8 din Legea nr. 176/2010 nu a fost declarat neconstituțional până în prezent.

În ceea ce privește starea de incompatibilitate a recurentului-reclamant, Înalta Curte reține că aceasta s-a întemeiat pe dispozițiile art. 87 alin. (1) lit. g) și k) din Legea nr. 161/2003, care prevăd că:

"Funcția de primar și viceprimar, primar general și viceprimar al municipiului București, președinte și vicepreședinte al consiliului județean este incompatibilă cu exercitarea următoarelor funcții sau calități: (...) g) calitatea de comerciant persoană fizică; (...) k) orice alte funcții publice sau activități remunerate, în țară sau în străinătate, cu excepția funcției de cadru didactic sau a funcțiilor în cadrul unor asociații, fundații sau alte organizații neguvernamentale."

Aceste prevederi se impun a fi interpretate coroborat cu dispozițiile art. 91 alin. (3) din Legea nr. 161/2003, potrivit cărora:

"(3) Alesul local poate renunța la funcția deținută înainte de a fi numit sau ales în funcția care atrage starea de incompatibilitate sau în cel mult 15 zile de la numirea sau alegerea în această funcție. Alesul local care devine incompatibil prin aplicarea prevederilor prezentei secțiuni este obligat să demisioneze din una dintre funcțiile incompatibile în cel mult 60 de zile de la intrarea în vigoare a prezentei legi."

Examinând prevederile de mai sus, se observă că legiuitorul a prevăzut că atunci când o asemenea stare de incompatibilitate se ivește, persoana aflată într-o asemenea situație să beneficieze de o perioadă de grație de 15 zile de la numirea sau alegerea în această funcție, în care are obligația de a demisiona din una dintre funcțiile incompatibile, or, recurentul-reclamant din speță nu a uzat de această posibilitate.

Recurentul-reclamant a exercitat funcția de primar în cadrul Primăriei Comunei Mateești, în mandatele 2012-2016 și 2016-2020, concomitent cu calitatea de agent comercial cu contract individual de muncă la S.C. B. S.R.L. în perioada 19.06.2012 - 01.03.2013, precum și cu aceea de comerciant persoană fizică în cadrul A. Persoană Fizică Autorizată, începând cu data de 27.06.2011, activități ce au fost remunerate, astfel cum reiese din adresa din 17.05.2016, emisă de Serviciul Fiscal Orășenesc Horezu (aflată la filele x din vol. 1 al dosarului Tribunalului Vâlcea), cuprinzând veniturile nete realizate și declarate de către recurentul-reclamant în perioada 2012-2016.

Faptul că recurentul-reclamant s-a aflat în situație de incompatibilitate reiese și din datele furnizate de ONRC referitoare la Gospodărie Com Mateești S.R.L., B. S.R.L. și A. persoană fizică autorizată, precum și din adresa x, emisă de Serviciul Fiscal Orășenesc Horezu la data de 01.03.2018, respectiv din declarațiile de venituri depuse de reclamant.

Dincolo de acest aspect și de cele reținute de către prima instanță, Înalta Curte constată dispozițiile legale prevăd în sarcina reprezentantului întreprinderii familiale anumite atribuții, de care acesta nu se poate degreva și care se impun a fi îndeplinite pentru bunul mers al întreprinderii.

Astfel, potrivit art. 15 din O.U.G. nr. 44/2008:

"Persoana fizică autorizată, titularul întreprinderii individuale și reprezentantul întreprinderii familiale vor ține contabilitatea în partidă simplă, potrivit reglementărilor privind organizarea și conducerea evidenței contabile în partidă simplă de către persoanele fizice care au calitatea de contribuabil, în conformitate cu prevederile Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare."

Din interpretarea textului de lege de mai sus reiese că intenția legiuitorului a fost ca, în cadrul acestor întreprinderi, reprezentantul entității să fie persoana care coordonează întreaga activitate, atribuțiile pe care legea i le conferă dovedind cu prisosință acest aspect. Mai mult, legiuitorul nici nu a dat membrilor întreprinderilor individuale vreo atribuție în acest sens.

Prin urmare, recurentul-reclamant nu s-a conformat dispozițiilor art. 91 alin. (3) din Legea nr. 161/2003 și nu a renunțat la funcția deținută înainte de a fi numit sau ales în funcția care atrage starea de incompatibilitate sau în cel mult 15 zile de la numirea sau alegerea în funcția de primar.

Din această perspectivă, prima instanță a reținut în mod corect că în cauză sunt nefondate susținerile referitoare la faptul că, deși reclamantul și-a depus demisia în 15 zile de la validarea mandatului de primar, din calitatea deținută în cadrul societății B. S.R.L., aceasta nu a fost operată în REVISAL, câtă vreme din actele de la dosar nu se verifică acest aspect, decizia nr. 78/1.03.2013 fiind emisă de B. S.R.L. mult ulterior validării, urmare a acordului părților, potrivit art. 55 lit. b) din Codul muncii, motiv pentru care instanța a concluzionat că încetarea contractului nu s-a produs ca urmare a voinței unilaterale a uneia dintre părți (demisie), iar pentru perioada anterioară emiterii deciziei, nu era posibilă menționarea în REVISAL a încetării contractului.

De asemenea, Înalta Curte constată că, în raport cu textele de lege ce reglementează situația de incompatibilitate, nu prezintă relevanță faptul că persoana constatată incompatibilă se afla în derularea unui proiect european, ci aceasta se impunea să facă demersurile legale și necesare pentru încetarea situației de incompatibilitate.

Prin urmare, aspectele invocate de către recurentul-reclamant prin cererea de recurs nu sunt de natură să conducă la reformarea hotărârii recurate, legalitatea soluției pronunțate fiind confirmată de către instanța de control judiciar, aceasta reflectând interpretarea și aplicarea corectă a prevederilor legale incidente cauzei.

III. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul formulat de reclamantul A. împotriva sentinței nr. 23/F-CONT din 14 februarie 2019 a Curții de Apel Pitești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de reclamantul A. împotriva sentinței nr. 23/F-CONT din 14 februarie 2019 a Curții de Apel Pitești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 21 aprilie 2021.