ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2394/2021

Ședința publică din data de 14 aprilie 2021

Asupra recursurilor de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

1.1. Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 7 decembrie 2018 pe rolul Tribunalului Vâlcea, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Agenția Națională de Integritate ("ANI"), a solicitat anularea Raportului de evaluare nr. x/21.11.2018, emis de pârâtă.

1.2. Prin sentința civilă nr. 247 din 14 februarie 2019, Tribunalul Vâlcea, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a admis excepția necompetenței materiale a acestei instanțe și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel Pitești.

1.3. Cauza a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel Pitești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal la data de 22 februarie 2019.

1.4. Prin notele de ședință înregistrate în dosarul instanței de fond la data de 1 aprilie 2019, reclamantul a invocat prescripția răspunderii pentru starea de incompatibilitate reținută conform art. 87 alin. (1) lit. g) din Legea nr. 161/2003, în raport cu prevederile Legii nr. 54/2019.

Prin sentința civilă nr. 59 din 18 aprilie 2019, Curtea de Apel Pitești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a admis acțiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Agenția Națională de Integritate și a anulat Raportul de evaluare nr. x/21.11.2018.

3.1. Împotriva sentinței civile nr. 59 din 18 aprilie 2019, pronunțată de Curtea de Apel Pitești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs pârâta Agenția Națională de Integritate, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea sentinței recurate și, în rejudecare, respingerea acțiunii.

Recurenta-pârâtă susține că sentința recurată este pronunțată cu greșita interpretare și aplicare a dispozițiilor 87 alin. (1) lit. d) și g) din Legea nr. 161/2003.

În privința primei situații de incompatibilitate reținute prin raportul de evaluare, recurenta-pârâtă arată că funcția de viceprimar era incompatibilă cu calitatea de membru în consiliul de administrație al unei instituții publice și că, prin modificarea Legii nr. 1/2011 prin O.U.G. nr. 49/2014, această incompatibilitate nu a fost înlăturată în mod expres decât pentru primar, nu și pentru viceprimar, cum în mod eronat a reținut instanța de fond. Din coroborarea prevederilor Legii nr. 1/2011 cu cele ale Legii nr. 161/2003, rezultă că, în consiliul de administrație al școlii, primarul putea desemna un reprezentant, cu excepția viceprimarului, care, la rândul său, avea obligația de a respecta regimul incompatibilităților și prevederile art. 87 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 161/2003.

Este greșită, în opinia recurentei-pârâte, constatarea instanței de fond în sensul că desfășurarea activității de membru în consiliul de administrație al școlii nu afectează independența viceprimarului, nu este în contradicție cu mandatul acestuia și nici nu împiedică exercitarea acestui mandat, atât timp cât ceea ce împiedică viceprimarul să ocupe funcția de membru în consiliul de administrație al școlii sunt dispozițiile art. 87 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 161/2003 și art. 96 din Legea nr. 1/2011.

Referitor la cea de-a doua situație de incompatibilitate reținută prin raportul de evaluare, recurenta-pârâtă contestă argumentele instanței de fond, potrivit cărora dispozițiile art. 87 alin. (1) lit. g) din Legea nr. 11/2003 nu sunt incidente în privința reclamantului A.. Acesta nu doar că a deținut concomitent funcția de viceprimar și calitatea de comerciant, însă a și exercitat această calitate, obținând venituri din încasarea de subvenții în cuantum total de 20.079,75 RON, acordate de APIA. Potrivit art. 2 alin. (1) din O.U.G. nr. 44/2008, activitatea agricolă este o activitate economică, fiind orientată în scopul obținerii de profit.

3.2. Reclamantul A. a declarat recurs incident, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând anularea raportului de evaluare contestat și pentru motivul intervenirii prescripției răspunderii, conform art. 25 alin. (5) din Legea nr. 54/2019, motiv de nulitate respins de instanța de fond.

Consideră recurentul-reclamant că prescripția răspunderii operează indiferent dacă răspunderea persoanei verificate a fost sau nu angajată la apariția Legii nr. 54/2019.

4.1. Prin întâmpinarea formulată față de recursul principal, reclamantul A. a invocat excepția tardivității, iar în subsidiar, a solicitat respingerea recursului declarat de pârâta ANI, ca nefondat.

Recurentul-reclamant susține a fi corectă soluția instanței de fond, prin care s-a constatat inexistența unei situații de incompatibilitate ca urmare a exercitării funcției de viceprimar și a aceleia de membru în consiliul de administrație al școlii, solicitând a fi avută în vedere și împrejurarea că nu a fost remunerat și nici nu a obținut vreun beneficiu din această din urmă funcție.

Susține că, în speță, trebuie aplicată legea mai favorabilă, respectiv prevederile O.U.G. nr. 49/2014, care au permis primarului să ocupe funcția de membru în consiliul de administrație al unităților de învățământ, prevederi aplicabile, deopotrivă, și viceprimarului. Norma reprezentată de art. 87 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 161/2003 trebuie asimilată normei penale, indiferent cum este calificată în legislația internă, invocând în acest sens jurisprudența CEDO în cauzele Anghel c. România și Grecu c. România.

Corectă este, în opinia recurentului-reclamant, și soluția de anulare a raportului de evaluare în privința situației de incompatibilitate reglementată de art. 87 alin. (1) lit. g) din Legea nr. 161/2003. Înființarea unei PFA nu atrage calitatea reclamantului de comerciant sau profesionist, în sensul art. 3 din Noul C. civ.. Conform adeverinței de venit pe anii 2012-2015, nu au fost obținute venituri din activitatea PFA A., iar obținerea de subvenții de la APIA nu reprezintă venit din activitatea economică și nu face ca activitatea PFA să fie una sistematică și organizată, cum prevede art. 3 noul C. civ.

4.2. Recurenta-pârâtă Agenția Națională de Integritate a depus întâmpinare față de recursul incident, solicitând respingerea, ca nefondată, a căii de atac declarată de reclamantul A..

Consideră recurenta-pârâtă că aplicarea în cauză a prevederilor Legii nr. 54/2019 ar contraveni principiului neretroactivității legii civile, întrucât nu ne aflăm în prezența unei fapte contravenționale sau penale, cum în mod greșit susține recurentul, pentru a se aplica principiul legii mai favorabile.

II. Soluția instanței de recurs

Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința recurată, în raport de motivul de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., invocat de părți prin cele două cereri de recurs, Înalta Curte reține următoarele:

Prin raportul de evaluare contestat în cauză, recurenta-pârâtă Agenția Națională de Integritate a reținut că reclamantul A. a încălcat regimul juridic al incompatibilităților, întrucât, în perioada 07.09.2012 - 10.06.2017, a exercitat funcția de membru în consiliul de administrație al Școlii Profesionale Perișani simultan cu funcția de viceprimar, iar în perioada 28.06.2012 - 30.12.2014, funcția de viceprimar și calitatea de comerciant persoană fizică autorizată.

Constatarea stării de incompatibilitate în care s-a aflat reclamantul s-a întemeiat pe dispozițiile art. 87 alin. (1) lit. d) și g) din Legea nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenței în exercitarea demnităților publice, a funcțiilor publice și în mediul de afaceri, prevenirea și sancționarea corupției, cu modificările și completările ulterioare, potrivit cărora funcția de viceprimar este incompatibilă cu funcția de (...) membru al consiliului de administrație (...) la instituțiile publice și cu calitatea de comerciant persoană fizică (cu mențiunea că acest text de lege a fost modificat la data de 10.06.2017, prin Legea nr. 87/2017, în sensul reglementării incompatibilităților funcției de primar/viceprimar doar în cazul exercitării simultane a funcției publice și a calităților/funcțiilor menționate la art. 87 alin. (1) lit. a) - k).

1.1. În ceea ce privește starea de incompatibilitate dintre funcția de viceprimar și calitatea de membru în consiliul de administrație al unității de învățământ, criticile de nelegalitate formulate de pârâtă privesc, în principal, greșita aplicare și interpretare a efectelor modificărilor legislative operate conform O.U.G. nr. 49/2014 asupra situației de incompatibilitate în care se află reclamantul, viceprimar al comunei Perișani.

Înalta Curte reține că, până la data de 26.06.2014, dispozițiile art. 96 alin. (2) din Legea nr. 1/2011 stipulau că:

"(2) În cazul instituțiilor de învățământ de stat, consiliul de administrație este organ de conducere și este constituit din 7, 9 sau 13 membri, astfel:

a) în cazul unităților de învățământ de nivel gimnazial cu un singur rând de clase, consiliul de administrație este format din 7 membri, cu următoarea componență: 3 cadre didactice, inclusiv directorul; 2 reprezentanți ai părinților; un reprezentant al primarului; un reprezentant al consiliului local. Prevederile prezentului articol se aplică în mod corespunzător și pentru învățământul preșcolar și primar.

b) în cazul în care consiliul de administrație este format din 9 membri, dintre aceștia 4 sunt cadre didactice, un reprezentant al primarului, 2 reprezentanți ai consiliului local și 2 reprezentanți ai părinților. Directorul și directorul adjunct sunt membri de drept ai consiliului de administrație din cota aferentă cadrelor didactice din unitatea de învățământ respectivă;

c) în cazul în care consiliul de administrație este format din 13 membri, dintre aceștia 6 sunt cadre didactice, un reprezentant al primarului, 3 reprezentanți ai consiliului local și 3 reprezentanți ai părinților. Directorul este membru de drept al consiliului de administrație din cota aferentă cadrelor didactice din unitatea de învățământ respectivă."

Prin O.U.G. nr. 49 din 26 iunie 2014 privind instituirea unor măsuri în domeniul educației, cercetării științifice și pentru modificarea unor acte normative (intrată în vigoare la 30 iunie 2014), prevederile art. 96 alin. (2) din Legea nr. 1/2011 au fost completate în sensul că, din consiliul de administrație al unității de învățământ va face parte "primarul sau un reprezentant al primarului".

Instanța de fond a reținut că modificarea Legii nr. 1/2011 prin O.U.G. nr. 49/2014 a legalizat în mod expres prezența primarului și a viceprimarului ca membru în consiliul de administrație al unităților de învățământ, dar pentru perioada anterioară (07.09.2012 - 30.04.2014), din coroborarea dispozițiilor art. 87 alin. (1) lit. d) cu cele ale art. 96 din Legea nr. 1/2011, rezultă că interdicția de a ocupa funcția de membru în consiliul de administrație este aplicabilă și viceprimarului, nu doar primarului, iar incompatibilitatea subzistă chiar și atunci când viceprimarul face parte din acest consiliu în calitate de reprezentant al primarului. Potrivit dispozițiilor art. 96 alin. (2) din Legea nr. 1/2011, primarului îi revenea obligația legală de a desemna un reprezentant în consiliile de administrație ale instituțiilor de învățământ, însă acest reprezentant nu putea fi viceprimarul, obligat la respectarea regimului incompatibilităților în aceeași măsură ca primarul.

Totuși, instanța de fond a reținut argumente de natură a înlătura incompatibilitatea reținută prin raportul de evaluare, și anume: inexistența unei dispoziții emise de primar pentru ca viceprimarul să participe în calitate de membru în consiliul de administrație, conform art. 68 alin. (1) din Legea nr. 215/2001; în lipsa unei astfel de dispoziții, simpla participare la ședințele consiliului de administrație reprezintă o exercitare a atribuțiilor de reprezentare a unității administrativ-teritoriale, conform art. 62 alin. (1) din Legea nr. 215/2001, potrivit căruia "Primarul reprezintă unitatea administrativ-teritorială în relațiile cu alte autorități publice, cu persoanele fizice sau juridice române ori străine, precum și în justiție."; ca urmare, deși procesele-verbale ale consiliului de administrație al școlii au fost semnate de reclamant, semnarea nu s-a făcut în calitate de membru al consiliului de administrație.

Înalta Curte constată că toate aceste argumente sunt străine cauzei, deoarece pornesc de la o premisă greșită, și anume aceea că recurentul- reclamant a fost desemnat ca membru în consiliul de administrație ca reprezentant al primarului, deși, conform raportului de evaluare și documentelor anexă, recurentul- reclamant a fost desemnat în această calitate de către consiliul local.

Potrivit Hotărârilor Consiliului Local Perișani, aflate la filele x din vol. I al Tribunalului Vâlcea, și adresei nr. x/13.05.2016, emisă de Primăria Perișani, reclamantul A. a fost desemnat să participe ca membru în consiliul de administrație în calitate de reprezentant al consiliului local, iar nu al primarului. Această împrejurare nu este de natură a înlătura incidentul de integritate, întrucât participarea viceprimarului ca membru în consiliul de administrație creează o situație de incompatibilitate, indiferent în ce modalitate s-a ajuns la desemnarea sa în consiliu, ca reprezentant al primarului sau al consiliului local.

Înalta Curte mai constată, contrar celor reținute de instanța de fond, că funcția de membru în consiliul de administrație a fost deținută și exercitată efectiv de recurentul- reclamant, acesta participând la ședințele consiliului de administrație și semnând procesele-verbale expuse în cuprinsul raportului de evaluare contestat și anexate în dosarul instanței de fond, în calitate de membru al consiliului.

Pe de altă parte, normele care stabilesc atribuțiile organelor autorității publice locale au caracter general față de dispozițiile art. 87 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 161/2003 și art. 96 alin. (2) din Legea nr. 1/2011, care se aplică cu prioritate în privința incidentului de integritate.

De asemenea, Înalta Curte constată că instanța de fond a făcut o nelegală aplicare în cauză a dispozițiilor O.U.G. nr. 49/2014, prin care prevederile art. 96 alin. (2) din Legea nr. 1/2011 au fost completate în sensul că, din consiliul de administrație al unității de învățământ va face parte "primarul sau un reprezentant al primarului". Contrar considerentelor sentinței de fond, această modificare legislativă este una de strictă aplicare și nu privește și funcția de viceprimar, neproducând efecte asupra situației de incompatibilitate în care s-a aflat reclamantul în perioada 07.09.2012 - 10.06.2017.

În apărare, recurentul-reclamant a susținut că art. 87 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 161/2003 trebuie asimilat unei norme penale, astfel încât ar trebui aplicată legea mai favorabilă, respectiv O.U.G. nr. 49/2014, argument pe care Înalta Curte îl va respinge, ca nefondat, întrucât, astfel cum s-a arătat anterior, această ordonanță de urgență nu este aplicabilă viceprimarului, referindu-se exclusiv la primar; așadar, indiferent de calificarea pe care o dă reclamantul acestei norme, ea nu este incidentă speței.

Înalta Curte reține că, în fața instanței de fond, reclamantul a mai susținut că Școala Profesională Perișani nu reprezintă instituție publică, apărări care sunt neîntemeiate.

Înalta Curte va avea în vedere dispozițiile Legii nr. 273/2006 privind finanțele publice locale, care, în cuprinsul art. 1 alin. (2) lit. a) - c) prevede că prezenta lege se aplică în domeniul elaborării, aprobării, executării și raportării bugetelor locale ale unităților administrativ-teritoriale, a bugetelor instituțiilor publice finanțate integral sau parțial din bugetele locale, a bugetelor instituțiilor publice finanțate integral din venituri proprii, iar în cuprinsul art. 2 pct. 39 prevede că noțiunea de "instituții publice locale" reprezintă "denumirea generică, incluzând comunele, orașele, municipiile, sectoarele municipiului București, județele, municipiul București, instituțiile și serviciile publice din subordinea acestora, cu personalitate juridică, indiferent de modul de finanțare a activității acestora."

În acest sens, pct. 7 din Capitolul II al Anexei 2 la Legea nr. 273/2006 privind finanțele publice locale, prevede că, în bugetul propriu al unității administrativ-teritoriale vor fi incluse cheltuielile privind învățământul preșcolar și primar, învățământul secundar, învățământul postliceal, învățământul special și alte cheltuieli în domeniul învățământului.

Totodată, art. 8 din Legea nr. 1/2011 prevede că:

"Pentru finanțarea educației naționale se alocă anual din bugetul de stat și din bugetele autorităților publice locale minimum 6% din produsul intern brut al anului respectiv. Suplimentar, unitățile și instituțiile de învățământ pot obține și utiliza autonom venituri proprii.(...)" (deși aplicarea acestui articol este suspendată în perioada 2019-2021, conform O.U.G. nr. 114/2018, prevederile sale sunt relevante în stabilirea calității de instituție publică a unităților de învățământ).

În raport de toate aceste dispoziții legale, Înalta Curte constată că unitățile de învățământ se încadrează în categoria de instituții publice, astfel încât cazurile de incompatibilitate reglementate de art. 87 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 161/2003 vor fi aplicabile și în raport cu situația deținerii de către persoana evaluată a calității de membru în consiliul de administrație al unității de învățământ.

Totodată, sunt neîntemeiate și apărările reiterate în fața instanței de recurs, referitoare la lipsa vreunei remunerații sau beneficiu obținut de reclamant din exercitarea calității de membru în consiliul de administrație al unității de învățământ, câtă vreme art. 87 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 161/2003 reglementează incidentul de integritate fără condiția obținerii unor beneficii de către persoana cercetată.

Față de aceste considerente, Înalta Curte constată că starea de incompatibilitate reținută în privința reclamantului a fost legal constatată de Agenția Națională de Integritate prin raportul de evaluare contestat, ceea ce determină caracterul fondat al criticilor formulate de recurenta- pârâtă împotriva sentinței recurate, din perspectiva aplicării art. 87 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 161/2003, cu consecința reformării acestei hotărâri.

1.2. În ceea ce privește starea de incompatibilitate a funcției de viceprimar și a calității de comerciant persoană fizică autorizată, recurenta-pârâtă a arătat că reclamantul nu doar că a deținut, dar a și exercitat efectiv calitatea de comerciant, obținând venituri din această activitate.

Instanța de fond a constatat nelegalitatea raportului de evaluare, apreciind că nu sunt întrunite condițiile prevăzute de art. 87 alin. (1) lit. g) din Legea nr. 161/2003, pentru următoarele argumente: încasarea de subvenții în baza deciziei de finanțare nu reprezintă venit din activitatea economică; noțiunea de "comerciant" folosită de textul de lege anterior menționat presupune obținerea unui venit și o exercitare sistematică a unei activități organizate, conform art. 3 C. civ., iar simpla deținere de către viceprimar a PFA A. nu dă naștere unei situații de incompatibilitate.

Înalta Curte constată că aceste considerente sunt nelegale, astfel încât criticile formulate de pârâta ANI sunt fondate, urmând a fi admise.

Sub aspectul calității de comerciant a reclamantului, Înalta Curte reține că modalitatea de desfășurare a activităților economice de către persoanele fizice este reglementată de dispozițiile O.U.G. nr. 44/2008 privind desfășurarea activităților economice de către persoanele fizice autorizate, întreprinderile individuale și întreprinderile familiale, care, în art. 3 alin. (1) prevede că în temeiul dreptului la liberă inițiativă, al dreptului la liberă asociere și al dreptului de stabilire, orice persoană fizică, cetățean român sau cetățean al unui alt stat membru al Uniunii Europene ori al Spațiului Economic European, poate desfășura activități economice pe teritoriul României, în condițiile prevăzute de lege, iar conform art. 4 din același act normativ, "Persoanele fizice prevăzute la art. 3 alin. (1) pot desfășura activitățile economice după cum urmează: a) individual și independent, ca persoane fizice autorizate; b) ca întreprinzători titulari ai unei întreprinderi individuale; c) ca membri ai unei întreprinderi familiale."

Corelativ, dispozițiile art. 1 alin. (1) și art. 13 alin. (1) din Legea nr. 26/1990 privind registrul comerțului stabilesc obligația persoanei fizice autorizate de a obține înscrierea în registrul comerțului anterior începerii activității economice.

În acest context vor fi avute în vedere și dispozițiile art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 44/2008, care definesc activitatea economică drept "activitatea agricolă, industrială, comercială, desfășurată pentru obținerea unor bunuri sau servicii a căror valoare poate fi exprimată în bani și care sunt destinate vânzării ori schimbului pe piețele organizate sau unor beneficiari determinați sau determinabili, în scopul obținerii unui profit."

Trebuie menționat că dispozițiile O.U.G. nr. 44/2008 au fost redate, în prezenta hotărâre, în forma în vigoare în perioada pentru care s-a reținut existența cumulului de funcții sau calități.

Concluzia evidentă ce se desprinde din aceste dispoziții legale este aceea că persoana fizică autorizată are calitatea de comerciant, reprezentând o formă de organizare a activității economice prestată de persoana fizică, orientată spre scopul obținerii de profit. Un argument suplimentar în sensul calificării persoanei fizice autorizate drept comerciant rezultă și din prevederile art. 6 alin. (1) din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 278/2009 privind C. civ., potrivit cărora referirile la comercianți din cuprinsul actelor normative în vigoare la data intrării în vigoare a C. civ., se consideră a fi referiri la persoanele fizice sau persoanele juridice supuse înregistrării în registrul comerțului.

În consecință, nu poate fi primită distincția pe care instanța de fond a făcut-o în temeiul prevederilor art. 3 Noul C. civ. (și pe care reclamantul o prezintă ca apărare în cuprinsul întâmpinării depuse în recurs), în sensul definirii calității de comerciant a reclamantului în raport cu exercitarea sistematică și organizată a activității, respectiv cu obținerea sau a veniturilor din această activitate. Conform prevederilor O.U.G. nr. 44/2008, coroborate cu cele ale Legii nr. 71/2011, calitatea de comerciant este dobândită de la data înregistrării în Registrul Comerțului a persoanei fizice autorizate, independent de desfășurarea sau nu a activității economice ulterior acestui moment.

În acest context, criticile recurentei-pârâte prin care se contestă considerentele instanței de fond care a reținut lipsa stării de incompatibilitate, ca urmare a neexercitării efective a activității economice a PFA A. sunt fondate. Dispozițiile art. 87 alin. (1) lit. g) din Legea nr. 161/2003, în vigoare în perioada pentru care s-a reținut starea de incompatibilitate (28.06.2012 - 30.12.2014), au un conținut clar interdictiv cu privire la deținerea calității de comerciant persoană fizică, simultan cu deținerea calității de primar:

"(1) Funcția de primar și viceprimar, primar general și viceprimar al municipiului București, președinte și vicepreședinte al consiliului județean este incompatibilă cu: g) calitatea de comerciant persoană fizică;"

Așadar, legea nu condiționa existența stării de incompatibilitate de derularea efectivă a actelor de comerț, fiind sancționat cumulul de funcții și/sau calități, independent de volumul de activitate al formei de organizare (persoană fizică autorizată, în cazul de față), sau chiar de lipsa activității. Modificările aduse dispozițiilor art. 87 alin. (1) lit. g) din Legea nr. 161/2003 prin Legea nr. 87/2017 (care au introdus condiția "exercitării" concomitente a funcțiilor/calităților incompatibile) au intrat în vigoare ulterior perioadei pentru care s-a constatat starea de incompatibilitate a reclamantului și, din acest motiv, nu sunt aplicabile raportului litigios de față, în conformitate cu principiul neretroactivității legii civile.

Chiar și în ipoteza în care s-ar lua în considerare aceste modificări legislative, Înalta Curte constată că în cauză este dovedită exercitarea de către reclamant, concomitent cu funcția de viceprimar, a calității de comerciant persoană fizică. Conform adresei emise de AFIR sub nr. x/26.01.2018, PFA A. a depus un dosar de finanțare pentru un proiect care viza restructurarea exploatației agricole de subzistență cu profil de pomicultură, proiect care a fost admis, PFA încasând 3 din cele 5 tranșe de finanțare. Pentru a obține aceste tranșe de plată, PFA A. a întocmit dosare de plată în cuprinsul cărora se găsesc rapoarte de execuție privind realizările din cadrul proiectului, respectiv lucrările realizate în cadrul fermei (a se vedea în acest sens dosar Tribunalul Vâlcea). Prin urmare, reclamantul a desfășurat activitatea agricolă ce constituie obiectul PFA A., astfel încât starea de incompatibilitate se verifică chiar și din perspectiva exercitării, nu doar a deținerii simultane a celor funcției de viceprimar și a calității de comerciant.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte constată că starea de incompatibilitate reținută în privința reclamantului a fost legal constatată de Agenția Națională de Integritate prin raportul de evaluare contestat, recursul formulat de pârâtă fiind fondat.

Prin recursul incident, recurentul-reclamant a criticat considerentele instanței de fond pentru care au fost respinse, ca neîntemeiate, argumentele referitoare la intervenirea prescripției răspunderii, conform art. 25 alin. (5) din Legea nr. 176/2010, așa cum a fost completată prin Legea nr. 54/2019.

Înalta Curte constată că soluția instanței de fond cu privire la motivul de nulitate a raportului de evaluare prin prisma prescripției răspunderii civile și administrative este legală și nu se impune reformarea acesteia, însă considerentele care fundamentează soluția urmează a fi înlocuite cu cele ce urmează.

Astfel, instanța de fond a reținut că prescripția răspunderii, întemeiată pe dispozițiile art. 25 alin. (5) din Legea nr. 176/2010, așa cum a fost completată prin Legea nr. 54/2019, nu poate fi invocată decât în cazul în care, la momentul intrării în vigoare a acestui text de lege, nu a fost încă angajată răspunderea persoanei cercetate, din motivare rezultând indirect că, în opinia judecătorului fondului, în speță angajarea răspunderii a intervenit în momentul emiterii raportului de evaluare, anterior intrării în vigoare a Legii nr. 54/2019. Or, acest argument de aplicare a legii în timp nu poate fi primit ca fiind hotărâtor în dezlegarea problemei prescripției, pentru că, distinct de intrarea în ordinea de drept a prevederilor exprese ale Legii nr. 54/2019, potrivit Deciziei Curții Constituționale nr. 449/2015, publicată în Monitorul Oficial al României nr. 625 din 18 august 2015, cu prilejul analizării legalității raportului de evaluare, față de data săvârșirii faptei cu privire la care se apreciază că ar fi de natură să atragă incompatibilitatea sau să reprezinte un conflict de interese, instanța de contencios administrativ va verifica dacă nu s-a împlinit termenul general de prescripție a răspunderii civile, care guvernează inclusiv raporturile de natură administrativă, în lipsa unui termen stabilit expres în legea specială sau, după caz, penale. Termenul de prescripție a răspunderii, civilă sau penală, începe să curgă, evident, de la data săvârșirii faptei susceptibile de a fi considerată conflict de interese ori cauză de incompatibilitate (par 28).

În decizia menționată, instanța de contencios constituțional a mai reținut, de asemenea, că verificarea normelor referitoare la prescripția răspunderii pentru fapta în discuție va fi făcută de instanța de judecată indiferent dacă, în virtutea prevederilor art. 11 alin. (1) din Legea nr. 176/2010, acționând în interiorul termenului pe care legea i-l acordă, Agenția Națională de Integritate a întocmit un raport de evaluare cu privire la o faptă pentru care, potrivit reglementărilor aplicabile, răspunderea nu mai putea fi angajată, fiind deja prescrisă (par. 29).

În plus, prin decizia nr. 74/16 noiembrie 2020 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, publicată în Monitorul Oficial al României nr. 183 din 24 februarie 2021, s-a stabilit, cu caracter obligatoriu, că activitatea de evaluare a Agenției Naționale de Integritate este supusă termenului general de prescripție prevăzut de art. 2523 din C. civ., cu luarea în considerare a întregului regim juridic al prescripției extinctive, termenul de prescripție fiind susceptibil de întrerupere conform art. art. 2537 din C. civ. (par 56, 57).

Potrivit paragrafului 63 din decizia nr. 74/2020 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, "63. Sesizarea și declanșarea cercetărilor de către Agenția Națională de Integritate, în realizarea competențelor legale cu care a fost învestită în vederea realizării interesului său public, întrerupe termenul scurs, prescripția dreptului Agenției la angajarea răspunderii administrative a persoanei cercetate și evaluate fiind ștearsă, conform art. 2.541 alin. (1) din C. civ.."

Înalta Curte are în vedere și conținutul paragrafului 53 din aceeași decizie, potrivit căruia:

"53. Prin urmare, în acest regim juridic, Agenția Națională de Integritate este ținută în exercitarea competențelor sale de evaluare a declarațiilor de avere, a datelor și informațiilor privind averea, precum și a modificărilor patrimoniale intervenite, a incompatibilităților și a conflictelor de interese potențiale în care se pot afla persoanele prevăzute la art. 1 din Legea nr. 176/2010, pe perioada îndeplinirii funcțiilor și demnităților publice, de declanșarea cercetărilor specifice în termenul general de 3 ani prevăzut de art. 2.523 din C. civ., care începe să curgă de la data când a cunoscut sau, după împrejurări, trebuia să cunoască situația juridică sau factuală cu relevanță în exercitarea competențelor sale, care va fi interpretat în nota specifică a raporturilor de drept public în care acționează Agenția, dar nu mai târziu de 3 ani de la momentul încetării funcțiilor ori demnităților publice care fac obiectul cercetărilor."

Analizând în acest context prescripția răspunderii invocată de recurentul- reclamant cu privire la starea de incompatibilitate reținută din perspectiva art. 87 alin. (1) lit. d) și g) din Legea nr. 161/2003, Înalta Curte constată că, raportat la data sesizării Agenției Naționale de Integritate și începerea verificărilor efectuate de aceasta, nu a operat prescripția răspunderii persoanei cercetate.

În speță, declanșarea verificărilor privind evaluarea regimului juridic al incompatibilităților s-a făcut din oficiu, la data de 30.06.2015, astfel că, raportat la incompatibilitatea constând în exercitarea simultană a funcției de viceprimar și a cea de membru în consiliul de administrație al unei unități de învățământ, reținută pentru perioada 07.09.2012 - 10.06.2017, sesizarea Agenției Naționale de Integritate a operat în timp ce starea de incompatibilitate era în curs, astfel că termenul de prescripție nu începuse să curgă, iar raportat la incompatibilitatea dintre calitatea de viceprimar și cea de comerciant persoană fizică, reținută pentru perioada 28 iunie 2012- 30 decembrie 2014, la data sesizării Agenției nu era împlinit termenul de prescripție de 3 ani prevăzut de art. 2517 C. civ., care a început să curgă la data încetării stării de incompatibilitate.

Pentru aceste considerente, constatând incidența în cauză a prevederilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., în temeiul dispozițiilor art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 și art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., republicat, Înalta Curte va admite recursul declarat de pârâta Agenția Națională de Integritate, va casa sentința recurată și, rejudecând în fond, va respinge cererea de chemare în judecată formulată de reclamant, ca neîntemeiată.

Totodată, va fi respins, ca nefondat, recursul incident declarat de reclamantul A. împotriva aceleiași sentințe.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de pârâta Agenția Națională de Integritate împotriva sentinței civile nr. 59 din 18 aprilie 2019, pronunțată de Curtea de Apel Pitești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința recurată și, rejudecând:

Respinge cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Agenția Națională de Integritate, ca neîntemeiată.

Respinge recursul incident declarat de reclamantul A. împotriva aceleiași sentințe, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 14 aprilie 2021.