ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5604/2020

Ședința publică din data de 29 octombrie 2020

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată inițial înregistrată pe rolul Tribunalului Argeș, secția Civilă, la data de 30.10.2017, sub nr. x/2017 și, ulterior, declinată în favoarea Curții de Apel Pitești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal (sentința civilă nr. 1995/2017, din 11.12.2017), reclamantul A. a formulat, în contradictoriu cu pârâta AGENȚIA NAȚIONALĂ DE INTEGRITATE, contestație împotriva Raportului de evaluare nr. x/09.10.2017, întocmit de pârâtă, solicitând admiterea contestației și anularea, ca netemeinic și nelegal a raportului de evaluare contestat, prin care s-a constatat presupusa încălcare a regimului conflictului de interese; cu obligarea pârâtei la plata tuturor cheltuielilor de judecată generate.

Prin sentința nr. 123/F-CONT din 26 octombrie 2018, Curtea de Apel Pitești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a respins, ca neîntemeiată, cererea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Agenția Națională de Integritate, având ca obiect anularea Raportului de evaluare nr. x/09.10.2017.

Împotriva sentinței a declarat recurs reclamantul, invocând cazurile de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8.

În dezvoltarea primului motiv de recurs recurentul-reclamant arată că soluția instanței de fond nu este motivată corespunzător prin raportare la probele administrate și motivele de fapt și de drept care au fost supuse dezbaterii contradictorii a părților. Motivarea instanței de fond nu este rezultatul "aplecării" instanței asupra tuturor împrejurărilor de fapt, respectiv a normelor de drept invocate de recurentul-reclamant, a căror incidență instanța nu a verificat-o efectiv.

În opinia recurentului-reclamant nu poate subzista raționamentul sumar al instanței de fond în sensul că nu s-ar putea reține caracterul abuziv de către intimata-pârâtă în sensul neacceptării apărărilor și a situației de fapt ca fiind nereale. Acest argument a fost înlăturat în mod nemotivat de instanța de fond.

Considerentele reținute de instanță sunt o preluare aproape integrală a apărărilor intimatei-pârâte de vreme ce respingerea susținerilor recurentei-reclamante a fost consecința omisiunii instanței de a administra un probatoriu complet și de a efectua toate verificările și a solicita toate explicațiile necesare pentru a-și crea convingerea cu privire la aspectele cu care a fost investită.

Referitor al cel de al doilea motiv de recurs se arată că soluția a fost dată cu încălcarea normelor de drept material întrucât raportul de evaluarea a fost întocmit în lipsa unei sesizări legale, nefiind depusă la dosar sesizarea vreunei persoane și neexistând dovada că pârâta s-ar fi sesizat din oficiu.

De asemenea, se invocă faptul că instanța a apreciat greșit situația în ceea ce privește incompatibilitatea întrucât, conform jurisprudenței, analiza trebuie făcută din perspectiva fiecăreia dintre funcțiile exercitate concomitent și care ar putea genera o stare de incompatibilitate și, în situația în care una dintre aceste funcții are un regim mai restrictiv decât cealaltă, incompatibilitatea trebuie să se raporteze la funcția mai restrictivă cu accent pe aspectul gradului de implicare în controlul instituției respective.

Or, recurentul-reclamanta arată că din poziția de șofer în cadrul cabinetului primarului nu avea posibilitatea să influențeze deciziile conducerii primăriei și această calitate nu a avut nicio influență asupra deciziilor luate în calitate de consilier local.

În continuare, recurentul-reclamant prezintă o serie de aspecte referitoare la atribuțiile consiliului local și la regimul juridic al aparatului propriu al primarului, subliniind, încă odată, faptul că cele două funcții nu se suprapun și nu se influențează una pe cealaltă. Se mai susține că incompatibilitatea nu poate să intervină decât în situația numirii sau angajării alesului local ulterior validării mandatului, într-o funcție incompatibilă cu cea de ales local.

Prin întâmpinarea depusă la dosar, intimata-pârâtă Agenția Națională de Integritate a solicitat respingerea recursului declarat de reclamant și menținerea ca legală și temeinică a sentinței recurate.

II. Soluția Înaltei Curți asupra recursului dedus judecății

Examinând recursul prin prisma motivelor de fapt arătate, a temeiurilor de casare invocate, precum și a probelor administrate în cauză, Înalta Curte reține caracterul lui nefondat, pentru considerentele expuse în continuare:

II.1 Argumente de fapt și de drept relevante

În ceea ce privește primul motiv de recurs referitor la nemotivarea sentinței Înalta Curte de Casație și Justiție constată că acesta este generic formulat, recurentul-reclamant nearătând, în cuprinsul cererii de recurs, motivele din acțiune care nu au fost analizate în mod corespunzător de instanța de fond.

Or din lectura sentinței se constată că instanța de fond a răspuns punctual la toate argumentele puse în discuție de părți și a arătat în mod clar, neechivoc care sunt motivele pentru care nu reține criticile recurentului-reclamant.

Instanța de fond nu a preluat în mod necritic apărările intimatei-pârâte ci motivarea soluției este structurată în raport de motivele din acțiune, sentința răspunzând în mod explicit susținerilor reclamantului.

În ceea ce privește cel de al doilea motiv de recurs referitor la greșita aplicare a normelor de drept material, se constată că recurentul-pârât invocă două aspecte distincte:

În primul rând se invocă faptul că verificarea s-a făcut în lipsa unei sesizări, fiind încălcată procedura prevăzută de legea nr. 176/2010.

Referitor la acest motiv Înalta Curte de Casație și Justiție constată că, în fapt, recurentul-reclamant nu face decât să reia o susținere din acțiune la care instanța de fond a răspuns în mod explicit. În sentință s-a reținut că "Anexat raportului contestat, a fost depusă la dosar Nota nr. x/25.05.2016, cu propunerea de sesizare din oficiu cu privire la nerespectarea de către reclamantul A. a regimului incompatibilităților, întocmită de inspectorul de integritate B. și avizată, respectiv aprobată de conducerea A.N.I ." Recurentul-reclamant nu formulează o critică concretă în raport de acest argument al instanței, reiterând, așa cum am arătat mai sus, argumentul din acțiune potrivit căruia nu a existat nici sesizare a unei terțe persoane nici sesizare din oficiu.

Având în vedere cele reținute de instanța de fond referitoare la existența unei sesizări din oficiu Înalta Curte de Casație și Justiție urmează să respingă acest motiv de recurs ca nefondat.

În al doilea rând, în cadrul aceluiași motiv de recurs, recurentul-reclamant susține că analiza trebuia să se facă din perspectiva fiecăreia dintre funcțiile exercitate concomitent și care ar putea genera o stare de incompatibilitate și, în situația în care una dintre aceste funcții are un regim mai restrictiv decât cealaltă, incompatibilitatea trebuie să se raporteze la funcția mai restrictivă cu accent pe aspectul gradului de implicare în controlul instituției respective și, de asemenea, afirmă că din poziția de șofer nu avea posibilitatea ca să influențeze activitatea instituției, funcțiile nefiind incompatibile. Se mai susține că incompatibilitatea nu poate să intervină decât în situația numirii sau angajării alesului local ulterior validării mandatului, într-o funcție incompatibilă cu cea de ales local.

Nici aceste critici nu sunt întemeiate și, de altfel, instanța de fond a răspuns în mod explicit la aceste argumente iar în cadrul recursului nu se arată de ce consideră recurentul-pârât că modul în care i s-a răspuns la aceste aspecte este unul contrar legii.

Instanța de fond a procedat la analizarea situației din perspectiva funcției care are un regim mai restrictiv, respectiv funcția de consilier local, așa cum a procedat, de altfel, și autoritatea publică emitentă a raportului de evaluare.

În mod corect a reținut instanța de fond că, în baza art. 88 alin. (1) lit. c) din legea 161/2003, funcția de consilier local este incompatibilă cu calitatea de angajat cu contract individual de muncă în aparatul de specialitate al primarului.

Argumentul recurentului potrivit căruia din funcția de șofer în cadrul aparatului de lucru al primarului nu putea influența activitatea instituției și nici activitatea sa în calitate de consilier local nu poate fi primit întrucât caracterul incompatibil al celor două funcții decurge din norma legală, legiuitorul fiind cel care a stabilit, în limitele competenței sale, că funcție de consilier local este incompatibilă cu calitatea de angajat cu contract de muncă în cadrul aparatului de specialitate al primarului. În raport de caracterul necondiționat al normei legale, aspectul dacă activitatea specifică unei funcții interfera cu activitatea celeilalte funcții devine nerelevant.

Cât privește argumentul recurentului reclamant potrivit căruia incompatibilitatea putea fi constatată doar în cazul unei numiri intervenite ulterior validării mandatului, instanța de fond a reținut în mod corect că art. 91 din legea 161/2003 se referă nu doar la situația în care numirea în funcția incompatibilă intervine ulterior validării mandatului de consilier local ci și la situația în care funcția era deținută anterior validării mandatului iar consilierul local nu renunță la una dintre funcții în termenul legal.

Față de toate aceste considerente, în temeiul art. 496 din C. proc. civ. Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de reclamantul A. împotriva sentinței nr. 123/F-CONT din 26 octombrie 2018 a Curții de Apel Pitești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 29 octombrie 2020.