Decizia nr. 3429/2020 — ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal — recurs

Obiectul cererii de chemare în judecată Prin contestația înregistrată pe rolul Curții de Apel Pitești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, la data de 19 aprilie 2017, sub nr. x/2017, reclamantul A. a formulat, în contradictoriu cu pârâta AGENȚIA NAȚIONALĂ DE INTEGRITATE, contestație împotriva Raportului de evaluare nr. x/29.03.2017 întocmit de Inspecția de Integritate, solicitând anularea acestuia.

Soluția instanței de fond Curtea de Apel Pitești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 194/F- CONT din 21 noiembrie 2017, pronunțată în dosarul nr. x/2017, a respins, ca nefondată, contestația formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Agenția Națională de Integritate.

Calea de atac exercitată Împotriva acestei sentințe a declarat recurs, în termen, reclamantul A., solicitând admiterea recursului, casarea sentinței și, în casare cu rejudecare, admiterea acțiunii, așa cum a fost formulată. În recursul său, întemeiat în drept pe prevederile pct. 6 și pct. 8 ale art. 488 alin. (1) C. proc. civ.., recurentul- reclamant a relevat, pe scurt, situația în fapt a cauzei și a invocat, în esență, următoarele motive: În perioada 2012- 2016, a îndeplinit funcția de viceprimar al Comunei Căldăraru. În prezent, din anul 2016 și până în anul 2020, îndeplinește funcția de primar al Comunei Căldăraru. În perioada 2012-2016, a fost reprezentant legal al Întreprinderii Individuale "A., Întreprindere Individuală", având nr. F3/1609/2005, CUI x, care a avut ca obiect de activitate fabricarea preparatelor pentru hrana animalelor. În perioada în care a îndeplinit funcția de viceprimar, arată recurentul, reprezentantul acestei întreprinderi a fost soția sa, căreia i-a delegat toată activitatea, în baza unui act autentic. Această întreprindere individuală a fost radiată, conform rezoluției nr. 7737/26.04.2016 a Directorului Oficiului Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Argeș, deci, înainte de a-i fi validat mandatul de primar pentru perioada 2016-2020. Această cerere de radiere a făcut-o pentru a preveni situația de incompatibilitate. Recurentul-reclamant susține că, în perioada mandatului de viceprimar, nu a făcut acte și fapte de comerț, conform art. 7 din Codul comercial și art. 1 din Legea nr. 26/1990. Principala activitate a fost de producere a hranei pentru animale și cultivarea terenurilor agricole, iar, din punctul său de vedere, nu a avut nicio situație de incompatibilitate, deoarece nu a săvârșit fapte de comerț, și la acea dată nu a avut cunoștință că s-ar încadra în vreo situație de incompatibilitate, deoarece, cu siguranță, că ar fi optat pentru vreuna din condițiile legale, pentru a nu se afla în această situație. Recurentul-reclamant arată că un alt motiv pentru care solicită anularea rezoluției este acela că, nu este motivată în mod concret, ci se precizează doar situația de incompatibilitate, iar apoi se redau spețe pronunțate de instanțele de judecată în cazuri similare, practic, invocându-se în raportul său practici judiciare. Consideră că atunci când a fost audiat, pentru a-și exprima punctul de vedere, i-a fost încălcat dreptul la apărare, deoarece nu i s-a adus la cunoștință că are dreptul de a fi asistat de un avocat. Nu s-a reținut în niciun fel că a avut contracte sau interese cu Comuna Căldăraru, al cărei viceprimar a fost. Recurentul- reclamant mai susține că, din punctul său de vedere, incompatibilitate exista doar dacă, prin activitatea sa, săvârșea acte și fapte de comerț și avea raporturi comerciale cu Comuna Căldăraru; or, simpla cultivare a terenurilor agricole, din punctul său de vedere, nu se încadrează în situația de a-i crea incompatibilitate. O altă apărare, arată recurentul, este aceea că starea de incompatibilitate a fost doar pentru mandatul de viceprimar, iar, în prezent, este în exercitarea unui alt mandat, acela de primar, și înainte de a fi validat în funcția de primar, nu a mai fost reprezentant legal al "A." Întreprindere Individuală.

Apărarea formulată în cauză Intimata- pârâtă AGENȚIA NAȚIONALĂ DE INTEGRITATE a formulat întâmpinare în recurs, înregistrată la data de 28.02.2018, prin care, fără a invoca excepții, a solicitat respingerea recursului, astfel cum a fost formulat, ca nefondat, și menținerea sentinței instanței de fond ca temeinică și legală întrucât, în mod corect este confirmată existența stării de incompatibilitate, generată în sarcina recurentului de deținerea simultană a funcției de viceprimar și a calității de comerciant persoană fizică.

Procedura de soluționare a recursului În recurs s-a derulat procedura de regularizare a cererii de recurs și de comunicare a actelor de procedură între părți, prin intermediul grefei instanței, în conformitate cu dispozițiile art. 486, art. 490 C. proc. civ. Prin rezoluția din 20 noiembrie 2018 a completului învestit aleatoriu cu soluționarea dosarului, a fost fixat termen de judecată inițial pentru soluționarea recursului în ședință publică, la data de 12 iunie 2020, cu citarea părților, fără a se mai parcurge procedura de filtrare a recursului, având în vedere Hotărârea Colegiului de Conducere nr. 106 din 20 septembrie 2018, prin care s-a luat act de hotărârea Plenului judecătorilor secției de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție adoptată la data de 13 septembrie 2018, în sensul că procedura de filtrare a recursurilor reglementată prin dispozițiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ și fiscal, precum și Hotărârea Colegiului de Conducere nr. 109 din data de 20 septembrie 2018.

La data de 11 iunie 2020, recurentul-reclamant A. a depus la dosar noi motive de recurs, intitulate de către acesta ca fiind motive de recurs de ordine publică. II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului declarat în cauză În prealabil, în ce privește excepția de nelegalitate a celor două Protocoale încheiate de Agenția Națională de Integritate, Înalta Curte a invocat, din oficiu, inadmisibilitatea invocării/posibilității de a invoca această excepție de nelegalitate, prin raportare la prevederile art. 4 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, în sensul stabilirii dacă soluționarea prezentei cauze depinde, într-o măsură înrâuritoare, de aceste acte a căror nelegalitate s-a cerut a fi constatată. Așa cum în mod constant s-a reținut în jurisprudența instanței supreme, pentru a-i putea fi contestată legalitatea în fața instanțelor de contencios administrativ, pe cale de acțiune sau de excepție, actul a cărui invalidare se solicită trebuie să îndeplinească calitățile unui act administrativ, așa cum sunt ele evidențiate de art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ. Potrivit acestei norme actul administrativ este actul unilateral cu caracter individual sau normativ emis de o autoritate publică, în regim de putere publică, în vederea organizării executării legii sau a executării în concret a legii, care dă naștere, modifică sau stinge raporturi juridice. În ceea ce privește excepția de nelegalitate invocată cu privire la cele două Protocoale în speță încheiate de Agenția Națională de Integritate cu Agenția Națională de Administrare Fiscală și, respectiv cu Oficiul Național al Registrului Comerțului, Înalta Curte apreciază că este inadmisibilă invocarea acesteia, având în vedere că soluționarea pricinii în fond nu depinde de o eventuală legalitate a acestora, din perspectiva cerinței impuse de art. 4 alin. (2) din Legea nr. 554/2004. Precizările care se impun, sub acest aspect sunt următoarele: În primul rând, după cum s-a susținut, "excepția de nelegalitate trebuie să se limiteze la ceea ce este strict necesar pentru soluționarea litigiului", în acest sens fiind și prevederile art. 241 din TCE, care "nu au ca scop să permită unei părți să conteste aplicabilitatea oricărui act cu caracter general în favoarea oricărei acțiuni, ci să trebuie să existe o legătură juridică directă între decizia individuală atacată și prevederile actului comunitar în discuție (…)" (a se vedea, în acest sens, M. Duțu, Excepția de nelegalitate a actelor comunitare cu caracter general, în Dreptul nr. 9/2007, pag. 100-109). În al doilea rând, ceea ce se impune a fi examinat de către instanța de contencios administrativ, învestită cu excepția de nelegalitate, este concordanța actului administrativ dedus judecății cu actele normative cu forță juridică superioară, în temeiul și în executarea cărora a fost emis (ICCJ, s. cont. adm. fisc., dec. nr. 3937 din 10 noiembrie 2006); or, în cauză, obiectul excepției de nelegalitate nu îl reprezintă vreun act normativ, cu forță juridică superioară, în temeiul și în executarea căruia să fi fost emis actul administrativ atacat. Astfel fiind, după deliberare, Înalta Curte urmează a constata faptul că, de actele administrative, în raport de care a fost formulată excepția de nelegalitate, nu depinde soluționarea litigiului pe fond. De asemenea, urmează a constata inadmisibilitatea invocării excepției de nelegalitate prin prisma neîndeplinirii acestei cerințe prealabile, față de împrejurarea că acestea nu au o legătură directă cu obiectul litigiului, excepția de nelegalitate astfel invocată de recurent urmând a fi respinsă, ca inadmisibilă. În ce privește motivele noi de recurs, înregistrate la data de 11 iunie 2020, și calificate de către recurentul-reclamant A. a fi motive de recurs de ordine publică, Înalta Curte reține următoarele: Potrivit art. 489 alin. (3) C. proc. civ.., " (3) Dacă legea nu dispune altfel, motivele de casare care sunt de ordine publică pot fi ridicate din oficiu de către instanță, chiar după împlinirea termenului de motivare a recursului, fie în procedura de filtrare, fie în ședință publică". Așadar, alin. (3) al art. 489 prevede posibilitatea invocării din oficiu a motivelor de casare de ordine publică, motivele astfel invocate de recurentul-reclamant neîncadrându-se în textul de lege, neputând fi analizate. Analizând recursul formulat, prin prisma motivelor invocate și a temeiului de drept în care poate fi încadrat, precum și din perspectiva obiectului și a normelor legale incidente, dar și a apărărilor expuse în întâmpinarea formulată de intimata-pârâtă, Înalta Curte constată că acesta este nefondat, urmând a fi respins, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare: Instanța de fond a fost învestită pe calea prevăzută de art. 22 alin. (1) din Legea nr. 176/2010, cu soluționarea cererii formulate de reclamantul A., având ca obiect anularea Raportului de evaluare nr. x/29.03.2017, emis de intimata- pârâtă Agenția Națională de Integritate, prin care s-a reținut că reclamantul, în calitate de viceprimar pentru mandatul 2012- 2016, și primar pentru mandatul 2016- 2020 al comunei Căldăraru, județul Argeș, a încălcat regimul juridic al incompatibilităților, întrucât, simultan cu funcția de viceprimar, a deținut și calitatea de comerciant persoană fizică (titular al "A. Întreprindere Individuală", încălcând, astfel, interdicția prevăzută de dispozițiile art. 87 alin. (1) lit. g) din Legea nr. 161/2003. Instanța a respins acțiunea reclamantului, ca nefondată, în considerarea faptului că acesta s-a aflat în starea de incompatibilitate, prin exercitarea simultan și efectiv, atât a funcției de viceprimar al Comunei Căldăraru, județul Argeș, cât și a calității de comerciant persoană fizică, soluție care este legală și reflectând interpretarea și aplicarea corectă și temeinică a prevederilor legale pertinente, Înalta Curte considerând-o a fi în sensul scopului normei prevăzute de art. 87, alin. (1), lit. g) din Legea nr. 161/2003, în raport cu situația de fapt rezultată din probele administrate în procedura administrativă și în cea judiciară. Finalitatea urmărită de legiuitor prin adoptarea Legii nr. 161/2003, privind unele măsuri pentru asigurarea transparenței în exercitarea demnităților publice, a funcțiilor publice și în mediul de afaceri, prevenirea și sancționarea corupției, constă în asigurarea integrității în exercitarea demnităților și funcțiilor publice, precum și în prevenirea corupției, astfel cum se prevede expres în art. 8 alin. (1) din Legea nr. 176/2010. Obiectul care circumscrie sfera de incidență a incompatibilităților vizate de Legea nr. 161/2003 îl constituie protejarea integrității persoanei ce ocupă o funcție sau demnitate publică de eventualele ingerințe determinate de eventuale interese personale ce decurg din desfășurarea în paralel a unor activități interzise prin lege. Conform art. 87 alin. (1) lit. g) din Legea nr. 161/2003 "(1) Funcția de primar și viceprimar, primar general și viceprimar al municipiului București, președinte și vicepreședinte al consiliului județean este incompatibilă cu: g) calitatea de comerciant persoană fizică;". Art. 91 alin. (3) din același act normativ prevede că: "Alesul local poate renunța la funcția deținută înainte de a fi numit sau ales în funcția care atrage starea de incompatibilitate sau în cel mult 15 zile de la numirea sau alegerea în funcție". În raport de conținutul clar și precis determinat al acestor dispoziții legale, se constată că starea de incompatibilitate există în prezența îndeplinirii simultane a funcției de viceprimar cu calitatea de comerciant persoană fizică - cazul în speță, intenția legiuitorului, așadar, fiind clară și neechivoc exprimată. Este de observat că, potrivit textului legal mai sus- menționat, existența situației de incompatibilitate este întrunită prin simpla realizare cumulativă a celor două condiții - calitatea de viceprimar și calitatea, simultană, de comerciant persoană fizică, condiții pe care este cert că recurentul- reclamant A. le-a întrunit, simultan, în perioada relevantă în cauză, 12 iulie 2012 - 26 aprilie 2016. Așa fiind, Înalta Curte constată că deținerea de către viceprimarul comunei Căldăraru - recurentul-reclamant A., s.n, a calității de comerciant în cadrul "A., Întreprindere Individuală", nu a avut loc în temeiul și cu respectarea legii, persoana aleasă în calitate de viceprimar având obligația de a nu încălca ea însăși regimul juridic al incompatibilităților. Sub acest aspect, criticile recurentului-reclamant circumscrise motivului de casare reglementat de prevederile art. 488 pct. 8 C. proc. civ., nu sunt fondate, instanța de control judiciar constatând că interpretarea și aplicarea de către instanța de fond a prevederilor art. 87 alin. (1) lit. g) din Legea nr. 161/2003 (Secțiunea a 4-a -Incompatibilități privind aleșii locali), este corectă. Potrivit adresei nr. x/25.10.2006, emise de Oficiul Național al Registrului Comerțului, recurentul a deținut, într-adevăr, calitatea de comerciant persoană fizică în cadrul Întreprinderii Individuale "A.", începând cu data de 28.07.2005, când a fost înmatriculată, deținând, astfel, concomitent, funcția de viceprimar în cadrul Primăriei Comunei Căldăraru, jud. Argeș, începând cu data de 12.07.2012, cât și funcția de primar, pentru mandatul 2016-2020. Față de acestea, rezultă cu puterea evidenței că recurentul s-a aflat în incompatibilitate, în raport de prevederile art. 91 alin. (1) coroborate cu prevederile art. 87 alin. (1) lit. g) din Legea nr. 161/2003, pentru perioadele de timp în care deținut simultan calitățile respective. Recurentul-reclamant avea obligația de a renunța, în termen de 60 de zile, la una din calitățile care determină starea de incompatibilitate, astfel cum rezultă din prevederile art. 91 alin. (3) din Legea nr. 161/2003, sau în cel mult 15 zile de la numirea sau alegerea în această funcție, și, în pofida acestei dispoziții legale, recurentul a exercitat concomitent funcția de viceprimar și calitatea de comerciant persoană fizică, și după expirarea acestui termen. Prin dispozițiile art. 87 alin. (1) lit. g) din Legea nr. 161/2003, legiuitorul a reglementat și a instituit pentru funcția de viceprimar o stare de incompatibilitate cu "calitatea de comerciant persoană fizică;", iar nu cu "activitatea/exercitarea activității de comerciant", cum neîntemeiat pretinde recurentul. Astfel, textul legal în baza căruia s-a stabilit starea de incompatibilitate nu condiționează în sensul desfășurării efective de activități, în calitate de comerciant în cadrul întreprinderii individuale, interzicând cumulul de calități, necondiționat nici de activitatea depusă de întreprindere. Lipsit de relevanță este, de asemenea, argumentul privind presupusa inactivitate a Întreprinderii Individuale "A.", atâta vreme cât, potrivit înscrisurilor cauzei, activitatea acesteia nu a fost suspendată prin efectuarea demersurilor prevăzute de lege. În ceea ce privește calitatea de comerciant persoană fizică, Înalta Curte reține că modalitatea de desfășurare a activităților economice de către persoanele fizice este reglementată de dispozițiile O.U.G. nr. 44/2008, care, prin dispozițiile art. 1 alin. (1) din O.U.G. nr. 44/2008 stabilește că: "Prezenta ordonanță de urgență reglementează accesul la activitatea economică, procedura de înregistrare în registrul comerțului și de autorizare a funcționării și regimul juridic al persoanelor fizice autorizate să desfășoare activități economice, precum și al întreprinderilor individuale și familiale.", iar art. 4 din același act normativ prevede că: "Persoanele fizice prevăzute la art. 3 alin. (1) pot desfășura activitățile economice după cum urmează: a) individual și independent, ca persoane fizice autorizate; b) ca întreprinzători titulari ai unei întreprinderi individuale; c) ca membri ai unei întreprinderi familiale." Potrivit art. 6 alin. (1) din Legea nr. 71/2011, referirile la "comercianți" se consideră a fi făcute la persoanele fizice sau, după caz, la persoanele juridice supuse înregistrării în registrul comerțului, potrivit prevederilor art. 1 din Legea nr. 26/1990 privind registrul comerțului, republicată, cu modificările și completările ulterioare, iar art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 44/2008 privind desfășurarea activităților economice de către persoanele fizice autorizate, întreprinderile individuale și întreprinderile familiale, cu modificările ulterioare, definește activitatea economică "activitatea agricolă, industrială, comercială, desfășurată pentru obținerea unor bunuri sau servicii a căror valoare poate fi exprimată în bani și care sunt destinate vânzării ori schimbului pe piețele organizate sau unor beneficiari determinați ori determinabili, în scopul obținerii unui profit." Relevante sunt și dispozițiile art. 31 din O.G. nr. 44/2008 privind desfășurarea activităților economice de către persoanele fizice autorizate, întreprinderile individuale și întreprinderile familiale, în forma în vigoare la momentul emiterii Raportului de evaluare contestat: "Membrii întreprinderii familiale sunt comercianți persoane fizice de la data înregistrării acesteia în registrul comerțului și răspund solidar și indivizibil pentru datoriile contractate de reprezentant în exploatarea întreprinderii cu patrimoniul de afectațiune, dacă acesta a fost constituit, și, în completare, cu întreg patrimoniul, corespunzător cotelor de participare prevăzute la art. 29 alin. (1)". Concluzia evidentă ce se desprinde din aceste dispoziții legale este aceea că membrul unei întreprinderi familiale are calitatea de comerciant, întreprinderea familială reprezentând o formă de organizare a activității economice prestată de persoana fizică. Tot în O.U.G. nr. 44/2008 sunt prevăzute, în art. 33, condițiile în care își încetează activitatea o întreprindere familială: "(1) Întreprinderea familială își încetează activitatea și este radiată din registrul comerțului în următoarele cazuri: a) mai mult de jumătate dintre membrii acesteia au decedat; b) mai mult de jumătate dintre membrii întreprinderii cer încetarea acesteia sau se retrag din întreprindere; c) în condițiile art. 25 din Legea nr. 26/1990, republicată, cu modificările și completările ulterioare." Concluzia evidentă ce se desprinde din aceste dispoziții legale este aceea că persoana fizică autorizată are calitatea de comerciant și, așa cum legal a apreciat și prima instanță, împrejurările invocate de recurent în apărarea sa, privind faptul că nu ar fi desfășurat activități comerciale și nu a avut raporturi comerciale cu Comuna Căldăraru, nu sunt de natură a înlătura starea de incompatibilitate în care se afla acesta, calitatea de comerciant fiindu-i atribuită prin efectul legii. Textul legal în baza căruia s-a stabilit starea de incompatibilitate nu condiționează în sensul desfășurării efective a activității de comerciant, interzicând cumulul de calități, necondiționat nici de venitul realizat din activitățile comerciale. Singura condiție impusă de legiuitor pentru reținerea stării de incompatibilitate este deținerea simultană a funcțiilor sau calităților declarate de lege ca fiind incompatibile, ipoteză îndeplinită, în prezenta speță, începând cu data de 12 iulie 2012. Dispozițiile art. 87 alin. (1) lit. g) din Legea nr. 161/2003, în vigoare la data apariției stării de incompatibilitate, au un conținut clar interdictiv cu privire la deținerea calității de comerciant persoană fizică, simultan cu deținerea calității de viceprimar: "(1) Funcția de primar și viceprimar, primar general și viceprimar al municipiului București, președinte și vicepreședinte al consiliului județean este incompatibilă cu: g) calitatea de comerciant persoană fizică;". Asigurarea integrității în exercitarea funcției publice și prevenirea faptelor de corupție se realizează în situația în care există premise reale de natură a amenința în mod efectiv valorile sociale apărate, respectiv, atunci când există o suprapunere a exercitării efective a două funcții vizate de legiuitor, situație în care există posibilitatea generării unor interese personale conflictuale cu exercitarea unei funcții sau demnități publice. Doar o atare interpretare dă sens reglementărilor legale privind regimul incompatibilităților și este de natură a justifică limitarea exercitării unor drepturi. Însă, o demnitate, o funcție publică sau privată nu sunt caracterizate numai de actul alegerii, numirii, desemnării sau învestirii, ci și de ansamblul atribuțiilor, prerogativelor, drepturilor și competențelor prevăzute de lege care intră în conținutul lor, și prin a căror exercitare concomitentă și concurentă în viața socială, de către același subiect, se potențează situațiile de conflict pe care legiuitorul tinde a le evita prin instituirea incompatibilităților. Exercitarea simultană a unei funcții publice și a calității de comerciant persoană fizică conduce la starea de incompatibilitate, aceasta fiind interpretarea care corespunde scopului legii, de înlăturare a cauzelor și condițiilor care ar determina corupția. În consecință, nu se poate reține că incompatibilitatea intervine numai în cazul exercitării efective a atribuțiilor aferente funcției care atrage starea de incompatibilitate. Legea nr. 161/2003 nu face referire la exercitarea atribuțiilor celor două funcții deținute, obținerea vreunui folos sau a vreunui venit ori la o altă condiție care trebuie îndeplinită pentru a putea fi atrasă starea de incompatibilitate, astfel că, este necesară și suficientă deținerea simultană a funcției de viceprimar și a calității de comerciant persoană fizică, pentru reținerea incompatibilității în discuție. Toate aceste aspecte conduc la concluzia că în mod legal s-a menținut de către instanța de fond Raportul de evaluare, corect fiind reținută în sarcina recurentului- reclamant A. incompatibilitatea prevăzută de art. 87 alin. (1) lit. g) din Legea nr. 161/2003, privind unele măsuri pentru asigurarea transparenței în exercitarea demnităților publice, a funcțiilor publice și în mediul de afaceri, prevenirea și sancționarea corupției, cu modificările și completările ulterioare. În aceste condiții, nu se poate considera că hotărârea instanței de fond a fost dată cu aplicarea greșită a normelor de drept material, așa cum a susținut recurentul. Critica formulată de recurentul-reclamant, referitoare la încălcarea dreptului la apărare al persoanei evaluate, deoarece, atunci când a fost audiat, nu i s-a adus la cunoștință că are dreptul de a fi asistat de un avocat, apare ca fiind nefondată. Verificând aspectele semnalate, Înalta Curte observă că recurentul-reclamant A. a fost informat în legătură cu declanșarea evaluării respectării regimului juridic al incompatibilităților, în perioada exercitării funcțiilor/demnităților publice, prin adresa din 23 iunie 2016. Ulterior, în conformitate cu prevederile art. 20 din Legea nr. 176/2010, recurentul reclamant a fost informat, cu privire la faptul că din activitatea de evaluare au rezultat elemente în sensul nerespectării regimului juridic al incompatibilităților, având în vedere că, simultan cu exercitarea funcției de viceprimar al Comunei Căldăraru, a deținut și calitatea de comerciant persoană fizică, încălcând astfel prevederile art. 87 alin. (1) lit. g) din Legea nr. 161/2003, privind unele măsuri pentru asigurarea transparenței în exercitarea demnităților și funcțiilor publice și în mediul de afaceri, prevenire și sancționarea corupției. Prin aceeași adresă a fost informat și cu privire la faptul că poate prezenta un punct de vedere în scris, cu scrisoare recomandată și confirmare de primire, sau poate să se prezinte personal cu acesta, la sediul Agenției Naționale de Integritate, caz în care are poate să fie asistat sau reprezentat de un avocat, recurentul formulând, de altfel, un punct de vedere înregistrat sub nr. x/25.01.2017. Prin urmare, Înalta Curte nu poate reține susținerile recurentului-reclamant privind încălcarea procedurii de evaluare, prin nerespectarea dreptului său la apărare. De fapt, ceea ce pretinde, în realitate, recurentul, este o necunoaștere a legii, prevederea de la art. 20 alin. (4) din Legea nr. 176/2010, privind integritatea în exercitarea funcțiilor și demnităților publice, pentru modificarea și completarea Legii nr. 144/2007 privind înființarea, organizarea și funcționarea Agenției Naționale de Integritate, precum și pentru modificarea și completarea altor acte normative fiind foarte clară: "(4) Persoana care face obiectul evaluării are dreptul de a fi asistată sau reprezentată de avocat și are dreptul de a prezenta orice date ori informații pe care le consideră necesare". Pentru toate aceste considerente, se reține că raportul de evaluare contestat în cauză este legal, corect și motivat, reținându-se, încă o dată, că recurentul- reclamant A. s-a aflat în stare de incompatibilitate, prin efectul legii, întrucât, a exercitat simultan funcția de viceprimar și a deținut calitatea de comerciant persoană fizică, simpla deținere a celor două funcții fiind suficientă pentru atragerea răspunderii. Acesta nu putea deține în mod legal ambele funcții, scopul incompatibilității fiind asigurarea imparțialității, independenței și obiectivității în exercitarea funcției publice. Stabilirea expresă a incompatibilităților are ca fundament premisa că, fiind în serviciul public, persoana care deține o funcție de demnitate publică sau de autoritate publică trebuie să fie nu numai independentă, dar și să se abțină de la exercitarea unor funcții sau de la desfășurarea unor activități care, prin natura lor, ar fi în contradicție cu mandatul său reprezentativ sau care l-ar împiedica de la exercitarea acestuia, potrivit exigențelor legale sau regulamentare. Un asemenea cumul ar fi în dauna funcțiilor îndeplinite, a imparțialității, obiectivității și independenței pe care exercițiul lor corect îl presupune. În concluzie, Raportul de evaluare nr. x/29.03.2017 întocmit de intimata- pârâtă Agenția Națională de Integritate, care consacră o stare de drept reală, este legal, iar hotărârea instanței de fond care-l păstrează, este dată cu interpretarea și aplicarea corectă a normelor de drept material mai sus-arătate, incidente în cauză, fapt ce nu reclamă incidența motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. În ceea ce privește motivul de recurs întemeiat pe art. 488 pct. 6 C. proc. civ., instanța de recurs îl apreciază, de asemenea, ca neîntemeiat. Înalta Curte are în vedere faptul că din dispozițiile art. 425 alin. (1) C. proc. civ. rezultă elementele pe care trebuie să le cuprindă orice hotărâre judecătorească pentru exercitarea unui control judiciar, inclusiv arătarea motivelor de fapt și de drept ce au format convingerea instanței. Motivarea hotărârii trebuie să fie clară, concisă și concretă, în concordanță cu probele și actele de la dosar, ea constituind astfel o garanție pentru părțile din proces în fața eventualului arbitrariu judecătoresc și, de altfel, singurul mijloc prin care se dă posibilitatea exercitării controlul judiciar. Nemotivarea unei hotărâri judecătorești echivalează practic cu soluționarea procesului fără a intra în fondul acțiunii, de natură să justifice casarea cu trimitere spre rejudecare. Pentru a da satisfacție acestui principiu nu este însă necesar ca instanța de judecată să examineze și să discute în mod special toate argumentele invocate de părți, fiind suficient ca ea să arate motivele de fapt și de drept care au dus la adoptarea soluției. Obligația de motivare a hotărârilor judecătorești a fost subliniată și de Curtea Europeană a Drepturilor Omului care a arătat că însă că motivarea nu trebuie să trateze separat fiecare dintre problemele punctuale ridicate de parte atâta timp cât instanța a atins toate aspectele esențiale ale argumentelor invocate de către părți (cauza Albina versus România). Examinând sentința recurată, Înalta Curte reține că judecătorul fondului a analizat argumentele reclamantului, cuprinzând analiza motivelor de fapt și de drept, în concordanță cu probele și actele de la dosar, care au format convingerea instanței în pronunțarea soluției, iară motivele reținute nu sunt contradictorii, ori străine de natura pricinii, încât, și acest motiv de recurs este nefondat. Față de acestea, recursul declarat în cauză urmează a fi respins, ca nefondat, starea de incompatibilitate reținută în sarcina recurentului- reclamant A. atrăgând incidența prevederilor art. 87 alin. (1) lit. g) din Legea nr. 161/2003, în forma în vigoare intervalului temporal pentru care se constatase incidentul de integritate, și constatându-se, astfel, că toate motivele de recurs sunt neîntemeiate. 2. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs Pentru considerentele expuse, în temeiul dispozițiilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) și art. 497 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.