ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2480/2020

Ședința publică din data de 11 iunie 2020

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Potrivit art. 499 teza I C. proc. civ., "prin derogare de la prevederile art. 425 alin. (1) lit. b), hotărârea instanței de recurs va cuprinde în considerente numai motivele de casare invocate și analiza acestora, arătându-se de ce s-au admis ori, după caz, s-au respins.".

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Ploiești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, la data de 15 martie 2017, sub nr. x/2017, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Agenția Națională de Integritate, anularea Raportului de evaluare nr. 7814/G/II emis de pârâtă la 03.03.2017, în lucrarea nr. 67/S/II/04.01.2016.

Curtea de Apel Ploiești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 201 din 8 noiembrie 2017, pronunțată în dosar nr. x/2017, a respins contestația formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Agenția Națională de Integritate, ca neîntemeiată, și cererea privind cheltuielile de judecată.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamantul A., solicitând, admiterea recursului, casarea sentinței și anularea Raportului de evaluare nr. x/03.03.2017 întocmit de Agenția Națională de Integritate.

În recursul său, întemeiat în drept pe prevederile pct. 5 și pct. .8 ale art. 488 C. proc. civ., recurentul- reclamant a relevat situația în fapt în cauză și a criticat sentința recurată ca fiind dată cu încălcarea și aplicarea greșită a normelor de procedură și a celor de drept material, în mod eronat Curtea de Apel Ploiești apreciind că sunt îndeplinite condițiile existenței conflictului de interese, și, în dezvoltarea motivelor de recurs invocate, a susținut, în esență, următoarele:

Așa cum a arătat în cererea de chemare în judecată, nicio decizie în ceea ce privește activitatea unui profesor nu poate fi luată printr-un act unilateral de voință al directorului școlii.

În ceea ce privește interesul personal, acesta trebuie să fie obligatoriu de natură patrimonială, aspect care rezultă din prevederile art. 70 și art. 79 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 161/2003, al căror conținut este redat și în recurs, Curtea de Apel Ploiești arătând în mod greșit că este îndeplinită și această condiție, fără să analizeze dacă interesul este sau nu de natură patrimonială.

În cazul de față, consideră recurentul că nu poate fi vorba că dispozițiile invocate au influențat în vreun fel interesele patrimoniale ale sale sau ale fiului său.

Încadrarea fiului recurentului în Ministerul Afacerilor Interne, în anul 2006, s-a realizat în contextul în care, la fel ca și în prezent, structurile Ministerului aveau nevoie de specialiști care nu puteau fi școlarizați în instituțiile de învățământ proprii, și din acest motiv s-a apelat la formula "încadrare din sursă externă".

Aprobările s-au dat la nivel de ministru, iar fiecare inspectorat general s-a ocupat de recrutarea, selecția și încadrarea personalului prin structurile de resurse umane, în conformitate cu sarcinile ce le revin raportat la art. 50 lit. a) din Regulamentul- cadru.

Precizează recurentul-reclamant că din componența comisiilor de concurs, alcătuite din specialiști din școală și din Inspectoratul General al Poliției Române, directorul școlii nu a făcut parte. Ordinele de încadrare și de repartizare pe post au fost emise și semnate de Ministerul Afacerilor Interne, la nivelul școlii fiind emise în aplicarea lor dispozițiile de numire în statul de funcții.

Definitivarea în profesie conform Statutului Polițistului s-a făcut după ce tutorele profesional al ofițerului a întocmit toate documentele necesare și a făcut propunerile corespunzătoare, iar promovările în funcție (pentru că pe cele în grad le face doar ministrul) s-au realizat prin concursuri sau examene, comisiile fiind formate doar din specialiști, și numai atunci când erau îndeplinite condițiile legii.

Mai arată că fiul său nu a beneficiat de nicun fel de recompense, salariu de merit sau salarii de excelență și, tot astfel, nu a beneficiat niciodată de drepturi de transport la/de la domiciliu, de compensație pentru chirie sau alte drepturi stabilite prin lege, ordine sau instrucțiuni.

Recurentul-reclamant mai susține că, în acest caz, prin semnarea dispozițiilor menționate de către directorul școlii, nu se poate reține urmărirea satisfacerii unui interes personal patrimonial ca element de determinare a conflictului de interese, cât timp, prin aceste dispoziții, nu au fost luate măsuri cu caracter patrimonial, air drepturile salariale primite au reprezentat contraprestația ce se cuvenea de drept, în baza actelor normative, pentru muncă.

Nu este nici lipsit de interes, arată recurentul, faptul că legiuitorul însuși nu interpretează interesul personal patrimonial sau folosul material în sens larg, ci restrâns, adică, un folos material necuvenit care ar putea fi dobândit doar ca urmare a calității deținute de persoană învestită cu autoritate publică, iar aceasta ar trebui să se folosească de calitatea sa pentru a exista un raport de cauzalitate, care să determine incompatibilitatea folosului dobândit de soțul sau ruda apropiată a acesteia.

Or, în cazul său, recurentul-reclamant nu consideră că este vorba despre vreun interes patrimonial, dispozițiile fiind semnate ca reprezentant legitim al instituției, iar nesemnarea acestora ar fi atras repercusiuni de ordin disciplinar și material.

În concluzie, consideră recurentul-reclamant că nu sunt îndeplinite cumulativ cele două condiții, întrucât decizia de a semna actele administrative nu a depins exclusiv de voința sa și nu există un interes de natură patrimonială.

Elementul esențial de determinare a existenței conflictului de interese îl reprezintă conduita demnitarului și caracterul lui de factor de decizie deplin și absolut asupra chestiunii ce ar putea determina existența conflictului de interese, precum și existența unui interes personal, de natură patrimonială în luarea deciziei.

Recurentul-reclamant a mai susținut că, deși prin cererea de chemare în judecată, a arătat că intimata-pârâtă Agenția Națională de Integritate a încălcat principiul neretroactivității legii civile, prevăzut de art. 15 alin. (2) din Constituția României, instanța de fond nu a analizat acest aspect.

Raportat și la Decizia Curții Constituționale cuprinsă în Decizia nr. 415/2010, de declarare a neconstituționalității pentru o parte substanțială din cuprinsul reglementării anterioare, respectiv, a Legii nr. 144/2007, recurentul-reclamant solicită a se constata că prevederile cuprinse în noua reglementare dată prin Legea nr. 176/2010, sunt cele ce au conferit pârâtei cadrul legal de exercitare a competențelor și atribuțiilor sale, în vederea îndeplinirii scopului prevăzut în art. 8 din același act normativ.

Din perspectiva principiului neretroactivității legii civile, consacrat de art. 6 alin. (1) teza a II-a C. civ. și art. 15 alin. (2) din Constituție, solicită recurentul-reclamant a se constata că semnarea dispozițiilor din perioada 2006- 2010 nu putea fi evaluată și determinată ca reprezentând conflict de interese în baza unui act normativ intrat în vigoare la o dată ulterioară. Și aceasta, întrucât, prevederile art. 11 alin. (1) din Legea nr. 176/2010 se impun a fi interpretate în sensul că sunt aplicabile situațiilor juridice născute sau apărute după intrarea în vigoare a legii, respectiv, după septembrie 2010, și nicidecum unor situații juridice preexistente, price interpretare contrară echivalând cu aplicarea retroactivă a legii.

Mai mult, recurentul-reclamant solicită a se avea în vedere împrejurarea că art. 11 alin. (1) din Legea nr. 176/2010 se impune a fi corelat, pentru o coerentă și justă aplicare a normelor legale incidente, cu prevederile art. 25 alin. (1) din același act normativ. În acest context, sintagma "se efectuează atât pe durata exercitării funcțiilor ori demnităților publice, cât și în decursul a 3 ani după încetarea acestora", arată recurentul că nu poate fi interpretată decât în sensul că cercetarea poate fi inițiată de autoritatea pârâtă, de la momentul intrării în vigoare a legii, cu privire la fapte și/sau situații intervenite ulterior acestui moment.

Totodată, raportat la reglementarea procedurală, dar și de drept material cuprinsă în Legea nr. 176/2010, faptele de a semna dispozițiile din perioada 2006- 2010 reținute ca generatoare a conflictului de interese, este "facta praeterita" în lipsa opțiunii exprese a legiuitorului în sensul aplicării legii noi unor astfel de fapte.

În fine, recurentul-reclamant a mai solicitat a se avea în vedere și faptul că a trecut o perioadă mai mare de 3 ani de la momentul emiterii dispozițiilor (ultima semnată pe data de 03.04.2012) și momentul întocmirii raportului de evaluare (03.03.2017), iar dreptul intimatei-pârâte Agenția Națională de Integritate de a constata conflictul de interese este prescris, raportat la art. 2502 și art. 2517 C. civ.

Intimata-pârâtă AGENȚIA NAȚIONALĂ DE INTEGRITATE a formulat întâmpinare în recurs, înregistrată la data de 13.03.2018, prin care a invocat nulitatea recursului (excepție respinsă de către instanță la termenul din 29 mai 2020), iar, în cazul în care instanța va aprecia că recursul nu este nul, a solicitat respingerea acestuia, ca fiind nefondat.

În recurs s-a derulat procedura de regularizare a cererilor de recurs și de comunicare a actelor de procedură între părți, prin intermediul grefei instanței, în conformitate cu dispozițiile art. 486, art. 490 C. proc. civ.

Prin rezoluția din 20 noiembrie 2018 a completului învestit aleatoriu cu soluționarea dosarului, a fost fixat termen de judecată pentru soluționarea recursului în ședință publică, la data de 29 mai 2020, cu citarea părților, fără a se mai parcurge procedura de filtrare a recursului, având în vedere Hotărârea Colegiului de Conducere nr. 106 din 20 septembrie 2018, prin care s-a luat act de hotărârea Plenului judecătorilor secției de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție adoptată la data de 13 septembrie 2018, în sensul că procedura de filtrare a recursurilor reglementată prin dispozițiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ și fiscal, precum și Hotărârea Colegiului de Conducere nr. 109 din data de 20 septembrie 2018.

II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului declarat în cauză

Analizând recursul formulat, prin prisma motivelor invocate și a temeiului de drept indicat, precum și din perspectiva obiectului și a normelor legale incidente, dar și a apărărilor expuse în întâmpinarea intimatei-pârâte, Înalta Curte constată că acesta este fondat, urmând a fi admis, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

Instanța de fond a fost învestită, pe calea prevăzută de art. 22 alin. (1) din Legea nr. 176/2010, cu soluționarea cererii formulate de reclamantul A., având ca obiect anularea Raportului de evaluare nr. x/03.03.2017, emis de intimata- pârâtă Agenția Națională de Integritate, prin care s-a reținut că reclamantul, în calitate de Director al Școlii de Agenți de Poliție "Vasile Lascăr" Câmpina, județul Prahova, a încălcat regimul juridic al conflictelor de interese, întrucât, în exercitarea acestei funcții, a semnat mai multe dispoziții cu privire la fiul său, B., încălcând, astfel, dispozițiile art. 70 și art. 79 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 161/2003.

Instanța de fond a respins acțiunea reclamantului, ca neîntemeiată, în considerarea faptului că, în perioada 7.05.2005- 15.06.2016, acesta nu a respectat prevederile legale privind regimul juridic al conflictelor de interese prevăzut de art. 70 și art. 79 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 161/2003, în exercitarea funcției de Director al Școlii de Agenți de Poliție "Vasile Lascăr" Câmpina, județul Prahova semnând mai multe dispoziții cu privire la fiul său, B..

Soluția la care s-a oprit instanța este nelegală, reflectând interpretarea și aplicarea greșită a prevederilor legale pertinente, Înalta Curte considerând-o a nu fi în sensul scopului normei prevăzute de art. 79, alin. (1), lit. c) din Legea nr. 161/2003, în raport cu situația de fapt rezultată din probele administrate în procedura administrativă și în cea judiciară.

Astfel, finalitatea urmărită de legiuitor prin adoptarea Legii nr. 161/2003, privind unele măsuri pentru asigurarea transparenței în exercitarea demnităților publice, a funcțiilor publice și în mediul de afaceri, prevenirea și sancționarea corupției, constă în asigurarea integrității în exercitarea demnităților și funcțiilor publice, precum și în prevenirea corupției, astfel cum se prevede expres în art. 8 alin. (1) din Legea nr. 176/2010, obiectul care circumscrie sfera de incidență a incompatibilităților vizate de Legea nr. 161/2003 constituindu-l protejarea integrității persoanei ce ocupă o funcție sau demnitate publică de eventualele ingerințe determinate de eventuale interese personale ce decurg din desfășurarea în paralel a unor activități interzise prin lege.

În dezacord cu cele reținute de instanța de fond în cadrul analizei conflictului de interese de natură administrativă, Înalta Curte constată că potrivit dispozițiilor art. 70 din Legea nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenței în exercitarea demnităților publice, a funcțiilor publice și în mediul de afaceri, prevenirea și sancționarea corupției:

"Prin conflict de interese se înțelege situația în care persoana ce exercită o demnitate publică sau o funcție publică are un interes personal de natură patrimonială, care ar putea influența îndeplinirea cu obiectivitate a atribuțiilor care îi revin potrivit Constituției și altor acte normative", iar în conformitate cu art. 71 din același act normativ "Principiile care stau la baza prevenirii conflictului de interese în exercitarea demnităților publice și funcțiilor publice sunt: imparțialitatea, integritatea, transparența deciziei și supremația interesului public".

Deci, existența conflictului de interese, sub aspect administrativ, se verifică în situația în care decizia persoanei supuse interdicției legale este influențată sau prezintă riscul de a fi influențată de interesul său personal, al soției sau al rudelor și ar afecta major luarea deciziilor corecte și imparțiale de către acea persoană.

Art. 79 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 161/2003 prevede că "Funcționarul public este în conflict de interese dacă se află în una dintre următoarele situații: c) interesele sale patrimoniale, ale soțului sau rudelor sale de gradul I pot influența deciziile pe care trebuie să le ia în exercitarea funcției publice.".

În raport de conținutul clar și precis determinat al acestor dispoziții legale, se constată că starea de conflict de interese nu este îndeplinită în cazul în speță.

Înalta Curte reține că nu se poate reține existența unui conflict de interese, dispozițiile semnate de recurent cu privire la fiul său, B., având doar caracter constatator, în condițiile în care recurentul-reclamant era directorul Școlii de Agenți de Poliție "Vasile Lascăr" din Câmpina, iar dispozițiile reținute în raportul de evaluare au fost emise urmare concursurilor și examenelor promovate de către fiul acestuia, conform legii.

Prin urmare, în această ipoteză, dispozițiile emise de director - recurentul-reclamant-, au doar un caracter recognitiv, nefiind de natură a genera prin ele însele un folos patrimonial pentru fiul acestuia, câtă vreme directorul nu are competența de a stabili persoana ce va avea calitatea de ofițer de poliție, instructor de poliție, profesor, etc.- cum este cazul în speță, și nici cuantumul indemnizației ce urmează a fi plătită.

Semnarea dispozițiilor reținute prin raportul de evaluare, deși reprezintă o manifestare de voință, care produc efecte juridice, nu a fost făcută datorită interesului personal de natură patrimonială al recurentului-reclamant, ci doar în îndeplinirea atribuțiilor ce îi revin în calitate de director al școlii de poliție, în conformitate cu principiile care stau la baza exercitării funcției sale publice, acesta având obligația legală de semnare a acestor dispoziții și, în condițiile în care nu au fost de natură a crea, prin ele însele, un folos patrimonial pentru persoana desemnată, Înalta Curte apreciază că nu se poate reține existența unui conflict de interese.

În privința condiției referitoare la interesul personal de natură patrimonială, în sensul prevederilor art. 70 din Legea nr. 161/2003, Înalta Curte reține că aceasta nu este îndeplinită, atâta timp cât acțiunile recurentului-reclamant, deși au avut ca finalitate angajarea ori promovarea în grad a fiului său, care a încasat remunerația cuvenită, nu au fost făcute cu intenția și în interesul personal de a produce consecințe în patrimoniul familial, ci doar în îndeplinirea atribuțiilor ce îi revin potrivit legii, asemenea dispoziții fiind semnate, de altfel, pentru toate persoanele care îndeplineau condițiile legale de promovare și, în această împrejurare, nu se circumscrie textului de lege menționat.

Așadar, actele emise de directorul școlii de poliție în exercitarea funcției publice, au avut la bază garanții care să confirme obiectivitatea numirii și promovării în funcție a fiului său, alături de celelalte persoane aflate în condiții similare iar consecința acestor numiri nu a fost crearea unui interes de natură patrimonială pentru persoana aflată în relație de rudenie cu recurentul-reclamant A., acesta neaflându-se, prin semnarea dispozițiilor amintite, într-un conflict de interese, greșit reținut prin raportul de evaluare contestat.

Prin urmare, Înalta Curte constată că soluția instanței de fond, de menținere a Raportului de evaluare prin care s-a reținut starea de conflict de interese în sarcina recurentului-reclamant este nelegală, fiind dată cu aplicarea greșită a normelor de drept material, și, astfel fiind, instanța de control judiciar apreciază că instanța de fond în mod greșit a constatat că în cauză este incidentă situația prevăzută de art. 79 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 161/2003, în forma în vigoare intervalului temporal pentru care se constatase incidentul de integritate, fiind incident cazul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Pentru considerentele expuse, în temeiul dispozițiilor art. 20 alin. (1) și (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) și art. 497 C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul; va casa sentința recurată și, rejudecând: va anula Raportul de evaluare nr. x/03.03.2017 întocmit de intimata-pârâtă Agenția Națională de Integritate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva sentinței nr. 201 din 8 noiembrie 2017, a Curții de Apel Ploiești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința recurată și, rejudecând: anulează Raportul de evaluare nr. x/03.03.2017 întocmit de intimata-pârâtă AGENȚIA NAȚIONALĂ DE INTEGRITATE.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 11 iunie 2020.