ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5828/2020

Ședința publică din data de 05 noiembrie 2020

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel Pitești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, sub nr. x/2014, la data de 06 ianuarie 2014, reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâta Agenția Națională de Integritate București, solicitând anularea Raportului de evaluare nr. x/19.12.2013 întocmit de către inspectorul de integritate.

Prin sentința civilă nr. 120/F-Cont din 10 septembrie 2015, Curtea de Apel Pitești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a respins acțiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Agenția Națională de Integritate București.

Împotriva acestei sentințe, în condițiile art. 483 C. proc. civ., a declarat recurs reclamantul A., întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 4, 5, 6 și 8 C. proc. civ., solicitând casarea sentinței, ca nelegală și, pe fond, admiterea acțiunii și anularea raportului de evaluare.

Prin decizia nr. 2137 din 08 iunie 2017, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal a admis recursul declarat de reclamant, a casat sentința civilă nr. 120 din 10 septembrie 2015 a Curții de Apel Pitești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal și a trimis cauza spre rejudecare aceleiași instanțe, dosarul fiind înregistrat pe rolul acesteia cu nr. x/2014*.

Prin sentința civilă nr. 42/F-Cont din 08 martie 2018, Curtea de Apel Pitești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a dispus următoarele:

- a respins excepțiile invocate de reclamantul A., respectiv a lipsei capacității de exercițiu a A.N.I. pentru perioada 19 iunie 2008 - 05 septembrie 2010 în emiterea raportului de control și a lipsei de interes pentru perioada controlului,

- a admis ca întemeiată acțiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Agenția Națională de Integritate București,

- a anulat Raportul de evaluare nr. x/19.12.2013 întocmit de pârâtă.

Împotriva sentinței civile nr. 42/F-Cont din 08 martie 2018, pronunțată de Curtea de Apel Pitești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs pârâta Agenția Națională de Integritate București, în temeiul dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea sentinței recurate, cu consecința trimiterii cauzei spre rejudecare la aceeași instanță de fond.

Recurenta-pârâtă consideră că sentința recurată este nulă, întrucât instanța de fond a încălcat regulile de procedură în ceea ce privește necomunicarea, către autoritatea pârâtă, a înscrisurilor ce au fost administrate cu ocazia rejudecării dosarului.

Apreciază că, astfel, i-a fost încălcat dreptul la apărare, aflându-se în imposibilitatea legală de a-și completa apărările, raportat la suplimentarea probatoriului dispusă de instanța de casare în cel de al doilea ciclu procesual.

Având în vedere înscrisurile reținute de către instanța de fond la soluționarea cauzei, respectiv că aceste înscrisuri nu i-au fost comunicate pentru a putea formula un punct de vedere, învederează că sentința recurată a fost pronunțată cu nerespectarea principiilor contradictorialității și dreptului la apărare.

Nu în ultimul rând, în lipsa unei mențiuni cu privire la solicitarea către Administrația Județeană a Finanțelor Publice Argeș a datelor și relațiilor solicitate, consideră că, în ceea ce privește situația de incompatibilitate prevăzută de dispozițiile art. 87 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 161/2003 reținută față de reclamant, sunt necesare clarificări cu privire la care dintre înscrisurile depuse în cel de al doilea ciclu procesual s-a raportat instanța de fond, atunci când a admis acțiunea, ținând seama și de indicațiile instanței de casare.

6.1. Prin întâmpinarea înregistrată la dosarul cauzei la data de 22 iunie 2018, intimatul-reclamant A. a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

II. Soluția instanței de recurs

Înalta Curte reține că, în ceea privește apărările intimatului-reclamant vizând excepția lipsei de interes în susținerea recursului, prin raportare la dispozițiile art. 26 alin. (3) teza a II-a din Legea nr. 176/2010, date fiind criticile formulate de către recurenta-pârâtă prin cererea de recurs, critici care vizează exclusiv motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., argumentat pe o prezumtivă încălcare de către instanța de fond a dreptului la apărare, apărările intimatului exced cadrului procesual conturat prin cererea de recurs, astfel că nu vor fi avute în vedere de instanța de recurs la soluționarea căii de atac cu care a fost învestită.

Analizând actele și lucrările dosarului, sentința recurată în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul declarat de pârâta Agenția Națională de Integritate București este nefondat, reținând următoarele considerente:

Pârâta Agenția Națională de Integritate București a invocat, ca motiv de casare circumscris dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., încălcarea dreptului la apărare, apreciind că instanța de fond i-a încălcat acest drept, prin faptul că nu i-a comunicat înscrisurile avute în vedere la soluționarea cauzei, pentru a putea formula un punct de vedere.

Înalta Curte constată că, prin decizia de casare pronunțată în primul ciclu procesual s-a stabilit că, în cauză, având în vedere dispozițiile art. 87 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 161/2003, conform căruia funcția de primar și viceprimar este incompatibilă cu funcția de administrator la societățile comerciale, textul incident cauzei, și jurisprudența de la nivelul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, care a definit incompatibilitatea ca fiind interdicția de a exercita simultan două sau mai multe funcții de natura celor prevăzute la art. 87 din Legea nr. 161/2003, se impune suplimentarea probatoriului, de către ambele părți, asupra acestui aspect.

Instanța de fond, în considerarea îndrumărilor obligatorii statuate în decizia de casare pronunțată de către Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, a dispus, prin încheierea de ședință din data de 12 octombrie 2017, suplimentarea probatoriului sub aspectul privind efectuarea sau nu de către reclamant de operațiuni complexe în calitatea sa de administrator. În acest scop, au fost emise adrese către Oficiul Național al Registrului Comerțului - Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Argeș, precum și către pârâtă, cu solicitarea pentru aceasta din urmă, de a preciza dacă are probe privind activități ale reclamantului în funcția de administrator, ce presupuneau îndeplinirea/executarea conducerii executive a societății B. S.R.L., în perioada evaluării, iar caz afirmativ, să le depună la dosarul cauzei până la următorul termen de judecată.

Drept urmare, au fost depuse la dosarul cauzei înscrisuri emanate de Oficiul Național al Registrului Comerțului - Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Argeș, înscrisul de la fila x verso din dosarul instanței de fond, încheiat de Inspectoratul Teritorial de Muncă Argeș, înscrisul de la dosarul insanței de fond, emis de societatea B. S.R.L., înscrisurile de la dosarul instanței de fond, constând în Adeverința x/02.03.2018 emisă de Casa Județeană de Pensii Argeș, Adresa Primăriei comunei Dobrești nr. 2298/06.03.2018 și Certificatul de înregistrare fiscală x, precum și precizările intimatei-pârâte de la fila x verso, înregistrate la dosarul cauzei la data de 23 noiembrie 2017, prin care aduce la cunoștință instanței de fond faptul că, în ceea ce privește probarea exercitării efective a funcției de administrator de către reclamant la societatea B., nu are alte documente în afara celor depuse deja la dosarul cauzei.

În acest sens, contrar susținerilor recurentei-pârâte, Înalta Curte constată că, instanța de fond a indicat în mod clar înscrisurile depuse în cel de al doilea ciclu procesual la care s-a raportat atunci când a admis acțiunea, ținând seama astfel și de indicațiile instanței de casare.

În ceea ce privește încălcarea dreptului la apărare, prevăzut de art. 13 din C. proc. civ. și a principiului contradictorialității prevăzut de art. 14 din același act normativ, Înalta Curte constată că instanța de fond, în rejudecarea cauzei, ținând cont și de îndrumările obligatorii statuate în decizia de casare pronunțată de către Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, a acordat părților posibilitatea de a-și prezenta și argumenta cererile, de a-și susține punctele de vedere cu privire la obiectul cauzei și de a administra probele ce le consideră necesare, părțile fiind legal citate pentru toate termenele de judecată și având posibilitatea de a lua la cunoștință de conținutul înscrisurilor depuse la dosarul cauzei, precum și de a se prezenta personal în fața instanței de judecată.

Înalta Curte reține că recurenta-pârâtă a avut ocazia de a administra probe în referire la activitatea desfășurată de reclamant în funcția de administrator, ce presupuneau îndeplinirea/executarea conducerii executive a societății B. S.R.L., în perioada evaluării, aceasta fiind chestiunea ce trebuia dezlegată de către instanța de fond, conform îndrumărilor obligatorii cuprinse în decizia de casare, dar a precizat în mod expres că, în această privință, nu mai are alte documente de depus, în afara celor depuse deja la dosarul cauzei.

Pe de altă parte, recurenta-pârâtă a avut posibilitatea să ia la cunoștință, între termenele de judecată, de înscrisurile de la dosarul cauzei, atât a celor emanate de la instituțiile publice, cât și a celor depuse de către partea adversă. Astfel, dreptul la apărare al părții căreia nu i-au fost comunicate aceste înscrisuri, din oficiu, nu este afectat, căci aceasta a avut facultatea de a lua la cunoștință de conținutul lor de la dosarul cauzei.

Nu în ultimul rând, Înalta Curte are în vedere și faptul că înscrisurile nu au fost comunicate niciuneia dintre părți, iar în acest sens, jurisprudența constantă a C.E.D.O. relevă că, atunci când un document nu a fost comunicat niciuneia dintre părți, egalitatea de arme nu este încălcată (M. S. c. Finlandei, 46601/99, 22 martie 2005; Krcmar și alții c. Republicii Cehe, 35376/97, 3 martie 2000; Niderost Huber c. Elveția, 18 februarie 1997).

Prin urmare, Înalta Curte constată că, în cauză, nu se poate reține încălcarea principiului contradictorialității sau a dreptului la apărare al recurentei-pârâte, iar sentința recurată este temeinică și legală, fiind dată cu corecta interpretare și aplicare a normelor de drept incidente în cauză.

Pentru aceste considerente, constatând că nu este incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., republicat, în temeiul prevederilor art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de pârâta Agenția Națională de Integritate, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamanta Agenția Națională de Integritate împotriva sentinței civile nr. 42/F-CONT din 08 martie 2018 a Curții de Apel Pitești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 05 noiembrie 2020.