ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3042/2020

Obiectul cererii de chemare în judecată 1.1. Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 31 octombrie 2016 pe rolul Tribunalului Argeș, secția civilă, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Agenția Națională de Integritate, a solicitat anularea raportului de evaluare nr. x/18.10.2016, întocmit de autoritatea pârâtă. 1.

Prin sentința civilă nr. 184 din 17 februarie 2017, Tribunalul Argeș, secția civilă a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel Pitești. 1.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel Pitești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal la data de 24 februarie 2017. 2. Hotărârea instanței de fond Prin sentința civilă nr. 89 din 26 aprilie 2017, Curtea de Apel Pitești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a respins, ca neîntemeiată, cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Agenția Națională de Integritate. 3. Calea de atac exercitată în cauză Împotriva sentinței civile nr. 89 din 26 aprilie 2017, pronunțată de Curtea de Apel Pitești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs reclamantul A., întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., prin care a solicitat casarea sentinței recurate și, în rejudecare, admiterea cererii de chemare în judecată, iar în subsidiar, trimiterea cauzei spre rejudecare instanței de fond. Cât privește incidența primului caz de casare a hotărârii recurate, recurentul-reclamant arată că instanța de fond a omis a se pronunța asupra motivului de nelegalitate invocat prin cererea introductivă referitor la împlinirea termenului de prescripție a răspunderii sale pentru faptele la care se referă raportul de evaluare. Așa cum indică și raportul de evaluare, s-a imputat recurentului-reclamant încălcarea regimului juridic al incompatibilităților prin deținerea simultană a funcției de primar și a calității de comerciant persoană fizică, în perioada 12.06.2012-19.02.2013 (data radierii din ONRC a întreprinderii individuale A.) și prin deținerea simultană a funcției de primar și a calității de membru în consiliul de administrație al școlii gimnaziale "Radu cel Mare" din Bogați în perioada iunie 2012-15 februarie 2013. Raportat la epuizarea faptelor, cel mai târziu la 19.02.2013, s-a împlinit termenul de prescripție a răspunderii de 3 ani, iar constatarea intervenirii prescripției lasă fără efecte orice act emis în regim de putere publică de către Agenția Națională de Integritate, ulterior împlinirii acestui termen. Subsumat motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) oct. 8 C. proc. civ., recurentul-reclamant invocă nerespectarea deciziei Curții Constituționale nr. 449/2015, care în paragrafele 27-29 arată că intervenirea prescripției răspunderii civile sau administrative este un motiv de nelegalitate a raportului de evaluare. Nepunând în aplicare această decizie, instanța de fond a pronunțat o hotărâre nelegală. În altă ordine de idei, recurentul arată că hotărârea pronunțată nu se raportează la ultima definiție dată de legiuitor abaterii disciplinare constând în încălcarea obligațiilor legale privind starea de incompatibilitate din art. 25 alin. (1) din Legea nr. 176/2010, afirmând că este de ajuns ca cele două funcții să fi fost deținute, iar nu exercitate simultan, aspect care contravine art. 25 alin. (1) din Legea nr. 176/2010 în forma de la data întocmiri raportului de evaluare deciziei Curții Constituționale nr. 326/2004, precum și pct. 4 din Legea nr. 87/2017 intrată în vigoare ulterior pronunțării hotărârii atacate, dar pe care recurentul înțelege să o invoce în recurs, ca lege mai favorabilă. Normele arătate impun, pentru reținerea stării de incompatibilitate, ca funcțiile/calitățile apreciate a fi incompatibile să fie exercitate simultan, iar nu numai deținute simultan, așa cum a motivat instanța de fond. Or, în ceea ce privește calitatea recurentului-reclamant de membru în consiliul de administrație al școlii, nu există nicio dovadă a exercitării acestei calități. În plus, la data întocmirii raportului, starea de incompatibilitate deja nu mai era prevăzută de lege, iar instanța de fond a ignorat legea mai favorabilă în domeniul răspunderii disciplinare, respectiv prevederile O.G. nr. 49/2014. În mod greșit judecătorul fondului a interpretat și aplicat exclusiv prevederile art. 87 din Legea nr. 161/2003 și nu s-a referit deloc la art. 25 alin. (1) din Legea nr. 176/2010, la deciziile Curții Constituționale în materie și la practica ÎCCJ. Recurentul trimite și la decizia nr. 739/2014 a Curții Constituționale, în lumina căreia apreciază că și incompatibilitatea prevăzută de art. 87 alin. (1) lit. g) din Legea nr. 161/2003 trebuie analizată prin prisma exercitării efective a calității de comerciant, arătând că Agenția Națională de Integritate nu a contestat probele din care rezultă că recurentul-reclamant nu a exercitat această activitate.

Apărările formulate în cauză Prin întâmpinare, intimata-pârâtă Agenția Națională de Integritate a solicitat respingerea recursului, ca nefondat. Cât privește încălcarea regulilor de procedură, arată că reclamantul nu a invocat în fața instanței de fond intervenirea prescripției răspunderii sale administrative, disciplinare, impunându-se din aceste considerente, înlăturarea motivului de casare prim invocat, ca nefondat, dar și a motivului referitor la intervenirea prescripției răspunderii, ca inadmisibil, fiind formulat direct în calea de atac. Pe fondul argumentului referitor la prescripție, intimata-pârâtă arată că acest argument vizează consecințele rămânerii definitive a raportului de evaluare contestat și, din această cauză excede analizei care se impune în prezenta cauză, prin raportul de evaluare reținându-se numai existența situațiilor de incompatibilitate, fără a se stabili răspunderea administrativă a persoanei evaluate. Cât privește invocarea considerentelor deciziei nr. 449/2015 a Curții Constituționale, arată că în contencios administrativ se analizează legalitatea raportului de evaluare din perspectiva respectării termenului prevăzut de art. 11 alin. (1) din Legea nr. 176/2010, înlăuntrul căruia Agenția Națională de Integritate are dreptul de a efectua activitatea de evaluare, fără a se stabili răspunderea administrativă în persoana celui evaluat. Nu se poate referi la o lipsă de obiect și de finalitate a raportului întrucât, după rămânerea sa definitivă, vor fi aplicabile dispozițiile art. 25 alin. (2) din Legea nr. 176/2010 referitoare la interdicția de a mai ocupa o funcție publică pentru o perioadă de 3 ani. Cât privește celelalte critici subsumate motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., arată că situațiile de incompatibilitate au fost conformate de instanța de fond cu aplicarea corectă a legii. Dispozițiile art. 87 alin. (1) lit. g) din Legea nr. 161/2003 reglementează situația de incompatibilitate referindu-se la simpla deținere concomitentă a funcțiilor/calităților. Starea de incompatibilitate nu este condiționată de exercitarea efectivă a unor acte sau fapte de comerț. În acest sens, este citată și practica Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal . Cât privește starea de incompatibilitate reglementată de art. 87 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 161/2003 instanța a reținut în mod temeinic că recurentul a participat la ședințele consiliul de administrație al școlii în calitate de membru, în vreme ce art. 96 alin. (2) din Legea nr. 1/2011 (în forma în vigoare în perioada controlată) îl obliga la desemnarea unui reprezentant al său în acest consiliu.

Cererea de sesizare a Curții Constituționale 5.1. Prin cererea înregistrată la dosarul cauzei la data de 11 februarie 2020, recurentul-reclamant A. a solicitat sesizarea Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 11 din Legea nr. 176/2010. 5.2. Prin notele de ședință înregistrate la dosarul cauzei la data de 12 iunie 2020, intimata-pârâtă Agenția Națională de Integritate a solicitat respingerea cererii de sesizare a Curții Constituționale, excepția de neconstituționalitate fiind inadmisibilă. 5.3. În vederea soluționării incidentului procedural, s-a format dosarul asociat nr. x/2016 II. Soluția instanței de recurs Analizând recursul declarat de reclamant, Înalta Curte îl constată fondat pentru următoarele argumente: Primul caz de casare invocat este cel prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurentul-reclamant referindu-se la neanalizarea de către instanța de fond a motivului de nelegalitate a raportului de evaluare invocat prin cererea de chemare în judecată referitor la împlinirea termenului de prescripție a răspunderii disciplinare. Intervenirea prescripției răspunderii a fost invocată ca și cauză de anulare a raportului de evaluare, reclamantul apreciind că împlinirea termenului de prescripție a răspunderii disciplinare prevăzut de art. 26 alin. (3) teza a II-a din Legea nr. 176/2010 este cauză de anulare a raportului de evaluare, care a fost emis cu ignorarea acestor dispoziții. În recurs, reclamantul a adăugat ca argument în susținerea motivului de nelegalitate a raportului anterior enunțat, considerentele deciziei Curții Constituționale nr. 449/2015, care s-a referit la prescripția răspunderii civile sau administrative, inclusiv în forma răspunderii disciplinare. Pe baza considerentelor sentinței recurate, Înalta Curte constată că instanța de fond nu a analizat defel motivul de nelegalitate distinct anterior arătat, invocat de reclamant prin cererea introductivă, analizând exclusiv existența stărilor de incompatibilitate întemeiate pe dispozițiile art. 87 alin. (1) lit. d) și g) din Legea nr. 161/2003. Netratând motivul de nelegalizate referitor la împlinirea termenului de prescripție a răspunderii disciplinare prevăzute de art. 26 alin. (3) teza a II-a din Legea nr. 176/2010, instanța de fond a încălcat obligația prevăzută de art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., de a arătat motivele pe care se întemeiază hotărârea. Netratarea acestui motiv de nelegalitate a raportului de evaluare, explicit invocat prin cererea introductivă, este de natură a încălca dreptul recurentului-reclamant la un proces echitabil. Reflectând un principiu legat de buna administrare a justiției, hotărârile judecătorești trebuie să indice în mod suficient motivele pe care se întemeiază. Scopul motivării este de a demonstra părților că au fost ascultate, contribuind astfel la o mai bună acceptare de către acestea a deciziei. În plus, îl obligă pe judecător să-și întemeieze motivarea pe argumente obiective și să prezerve drepturile apărării. Este adevărat că întinderea obligației de motivare poate varia în funcție de natura hotărârii și trebuie analizată în lumina circumstanțelor speței, instanța nefiind obligată să furnizeze un răspuns detaliat fiecărui argument invocat, însă, din hotărâre trebuie să reiasă cu claritate că problemele invocate în speță au fost abordate (a se vedea Hotărârea Curții EDO în cauza Boldea împotriva României, pct. 30). În același sens, sunt de citat considerentele Curții EDO în cauzele Hadjianastassiou împotriva Greciei și Boldea împotriva României, conform cărora instanțele naționale trebuie să indice suficient de clar motivele pe care se întemeiază, astfel încât justițiabilul să-și poată exercita în mod util dreptul de recurs de care dispune. Aplicat la cauza dedusă judecății, sunt de reținut și considerentele deciziei nr. 449/2015 a Curții Constituționale, potrivit cărora: "(...) revine instanței de contencios administrativ chemată să se pronunțe asupra legalității raportului de evaluare, atunci când fapta nu are valențe penale, sau celei care judecă procesului penal declanșat ca urmare a finalizării urmăririi penale cu întocmirea unui rechizitoriu ca act de învestire a instanței și trimitere în judecată a persoanei evaluate obligația de a se pronunța, cu precădere, cu privire la intervenirea prescripției răspunderii. Verificarea normelor referitoare la prescripția răspunderii pentru fapta în discuție va fi făcută de instanța de judecată indiferent dacă, în virtutea prevederilor art. 11 alin. (1) din Legea nr. 176/2010, acționând în interiorul termenului pe care legea i-l acordă, Agenția Națională de Integritate a întocmit un raport de evaluare cu privire la o faptă pentru care, potrivit reglementărilor aplicabile, răspunderea nu mai putea fi angajată, fiind deja prescrisă" (par. 29). Constatând că instanța de fond nu arătat motivele pe care se sprijină hotărârea sa cât privește înlăturarea motivului de nelegalitate a raportului de evaluare întemeiat pe intervenirea prescripției răspunderii disciplinare, Înalta Curte constată că este incident în cauză cazul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., motiv pentru care, în temeiul art. 496 C. proc. civ. coroborat cu art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, va casa sentința recurată și va trimite cauza spre rejudecare instanței de fond. Față de cele arătate, constată că nu se mai impune analiza celorlalte motive de recurs subsumate cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.